aprilie 2021
D L Ma Mi J V S
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
1.236
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Comentarii recente în articole

Arhive

Loading...
Home/Articole/Fără categorie/Cu AT despre „critica istorică”

Cu AT despre „critica istorică”

«Ce avantaj sau ce interes ar avea elitele academice sa inventeze o minciună, știind că adevărul e cu totul altul și că i-ar aștepta judecata lui Dumnezeu unde ar trebui să dea socoteala de minciuna inventată?»

Teologia liberală, sau mai precis istorico-critică este cu totul altceva decât teologia biblică sau teologia tradițională a credincioșilor de orice fel. Critica istorică își depășeșete atribuțiile, plecând de la premise filosofice raționalist-umanise, respingând din start supranaturalul (minunile, creația, profiția predictivă și sensul speranței creștine). Nu toți acești ateologi înțeleg lucrurile la fel, unii sunt mai înclinați spre soluții marxiste (socio-literare), alții admit posibilitatea ca autorii biblici să reflecte o realitate spirituală transcendentă, dar toți pornesc de la premisa că Biblia nu este adevărată factual, ci ar fi un amestec de istorie, legendă, mitologie, pe scurt literatură. Și toți au o atitudine arogantă și disprețuitoare față de teologia credincioasă, deoarece spiritualitatea lor nu-și are centrul în Dumnezeu, ci gravitează în jurul raționalismului uman(ist).

Cercetătorii care au fost educați într-un asemenea spirit nu se gândesc la judecata lui Dumnezeu, despre care vorbești. Ei nu inventează neapărat o minciună, în sensul că ar conspira ca să înșele pe alții, dar se lasă seduși de speculații ostile Bibliei, dezvoltând și „perfecționând” teorii care pentru omul secular, care nu studiază Sfânta Scriptură sunt mai credibile.  

«Dvs ați spus în dizertația cu poemul, că nu contează dacă Isaia e cel autentic sau că ar fi mai mulți autori, deoarece cartea lui era întreagă cu cel puțin 100 de ani înainte de Hristos!»

Da, am scris asta cu privire la profeția din Isaia 53, în sensul că, indiferent dacă a fost scrisă de Isaia în anii c. 700 î. H., ori de un anonim din epoca persană sau din epoca elenistică, ea este oricum anterioară patimilor lui Iisus. De aceea, critica distructivă, ca și apologetica iudaică, caută alte argumente ca să susțină că profeția nu se referă la Mesia sau, în orice caz, nu la Iisus.  

«Acum întreb eu: pe ce va bazați că profeția lui Isaia se referă exact la Isus, atâta timp cât nu avem absolut nicio mărturie a niciunui martor ocular a lui Isus și care să fi lăsat ceva scris în legătură cu împlinirea în timp real al acestor profeții!»

Atacul împotriva istoricității faptelor descrise în Evanghelie (în special moartea și învierea lui Iisus) este un fenomen modern. Evreii au negat întotdeauna învierea Lui, au pus minunile Lui pe seama diavolului sau le-au negat, păgânii au argumentat că și Apolonius din Tyana a făcut minuni, dar nimeni nu a negat și nu neagă faptul că El a fost executat de către romani, în urma complotului Sinedriului din Ierusalim. Evreii recunosc faptul, doar menționează că elita saducheică a evreilor a condus acest simulacru de proces, în timp ce iudaismul actual descinde din fariseism.

Nu există martori oculari? Matei și Ioan au fost dintre cei doisprezece, care l-au urmat pe Iisus peste tot, Marcu a fost ajutorul lui Petru și al lui Pavel, iar Luca (asociat al lui Pavel), a făcut cercetări proprii (Lc 1:1-4; FA 1:1-3) și a folosit în mod creativ și textul lui Marcu, așa cum a făcut și Matei. Pavel, primul autor canonic NT în sens cronologic, afirma că Iisus cel înviat s-a arătat în Galileea la peste 500 de persoane, „dintre care unii sunt în viață”. Aflase cel mai probabil de la Luca.

Așa cum afirmă Luca (1:1-3), au existat și evanghelii anterioare, necanonice, care au contribuit la răspândirea creștinismului în prima fază. Acestea nu au supraviețuit, pentru că evangheliile apostolice, care au apărut mai târziu, le-au preluat informațiile și în mod natural, le-au eclipsat. Au dispărut pentru că nu au mai fost copiate, nu au mai trezit interesul nimănui. Informații de primă mânp au existat în mod sigur, iar Iisus ori este Mesia, ori noi și întreaga omenire trăim o viață fără sens și nu avem absolut nicio speranță.

«Până să se scrie evangheliile, informația în legătură cu Isus, s-a transmis oral. Tradiția orală e un fel de telefonul fără fir, fiecare nou intermediar în această transmitere orala, face uz și de propria imaginație pe lângă o parte din informația primită.»

Dacă ar fi fost doar tradiție orală, așa ar fi. Dar Luca spune că au existat în paralel și documente scrise. O asemenea sursă a fost depistată critic, ca stând la baza unor informații comune și exclusive evangheliilor Matei și Luca (sursa Q). Și chiar tradiția orală nu se poate umfla atât de rău, atâta timp cât mai trăiesc martori ai evenimentelor. Discipolii lui Iisus erau foarte tineri. Ioan, cel mai tânăr a trăit până spre sfârșitul secolului, devenind contemporan cu Josephus.    

«Toți marii împărați și regi, mai ales cei de pe timpul lui Isus (mă refer la cei romani), au avut biografi care au notat istoriile fiecăruia, nu contează dacă era adevărat sau nu, ce au scris, dar au scris. Isus nu a lăsat nimic scris, mai mult, evangheliile au fost scrise după zeci de ani și sunt informații foarte importante pe care nu le amintește absolut nimeni, niciun istoric roman, nici măcar Iosif Flavius care mai era și iudeu. Spre exemplu uciderea copiilor de către Irod. Nu e consemnat de nimeni, ca și cum ar fi fost ceva fără importanță, nesemnificativ.»

Iisus a lăsat altora datoria de a scrie. El nu a venit în lumea noastră ca rege Căruia să I se scrie cronici. Prioritară pentru El a fost vestirea orală a Evangheliei Împărăției, care aduce sfârșitul acestei lumi în aceeași generație (Mat 24:14, 34).

Evangheliile nu au fost scrise prea târziu față de evenimente. De exemplu, dacă Faptele Apostolilor a fost scrisă de Luca pe la anii 62, când Pavel petrecuse doi ani în Roma (FA 28:30-31), Evanghelia lui Luca fusese scrisă mai înainte, când destul de mulți dintre martorii evenimentelor din anii 27-34 erau în viață. Matei a scris, de asemenea, înainte de căderea Ierusalimului, deoarece Iisus rostește o profeție în acest sens (Mat 24:15-16). Imaginează-ți ce-ar fi fost să scrie acest pasaj după anul 70: și-ar fi pierdut toată credibilitatea. Iar această profeție a lui Iisus a fost menționată doar de sinoptici (Matei, Marcu, Luca). Ioan, care scrie mult mai târziu, spre sfârșitul secolului, nu menționează profeția căderii Ierusalimului. Adevărul despre Evanghelii se poate afla studiind evangheliile și nu scrierile îndoielnicilor despre evanghelii.

Iosif Flaviu a fost un fariseu tipic. Informația despre Iisus din Nazaret, pusă pe seama lui Iosif Flaviu, este cel mai probabil o interpolare creștină târzie, sau a fost editată. (Este imposibil ca Iosif Flaviu să fi afirmat: „Acesta era Christosul / Mesia”, la sfârșitul unui paragraf minuscul despre Iisus, în timp ce evenimente minore au fost descrise de el pe larg și amănunțit).

Uciderea pruncilor este menționată numai de Matei. Marcu și Luca nu menționează incidentul. Tradiția și imaginația poate să fi umflat realitatea, dar Evanghelia nu spune decât că Irod „a trimis să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească, dela doi ani în jos, cari erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea, pe care o aflase întocmai dela magi.”

Cu privire la masacrul din Betleem, absența evidenței nu înseamnă evidența absenței. Incidentul cu uciderea pruncilor a fost unul minor, față de multele măceluri ordonate de Irod în ultimii lui ani de viață, când devenise maniac. A dat la moarte nu doar elite dintre evrei, ci și membri ai propriei familii și, pe patul de moarte, plănuia să umple un stadion cu nobili evrei, ca să-i ucidă (ceea ce nu s-a mai întâmplat). Uciderea pruncilor nu a fost un eveniment important în aprecierea lui Iosif Flaviu, care s-a născut pe la anul 37. Dacă avusese cumva acces la Evanghelia lui Matei, sau la alte surse, avea toate motivele să nu menționeze incidentul, deoarece ar fi trebuit să-l explice. Oricum, Betleemul era o cetate mică, înconjurată de câteva cătune. Câți băieței în vârstă de „până la 2 ani” puteau fi în viață în momentul acela, într-o zonă de circa 1500 de locuitori?

«Mai mult, evangheliile nici măcar nu au fost scrise în Israel ci în diaspora de autori necunoscuți și pe alocuri se pare că nici nu cunoșteau bine geografia Israelului, tre să caut textul, e pe la Luca.»

Acestea sunt concluziile unor speculații. Dacă ar fi fost scrise de autori necunoscuți, nu ar fi supraviețuit. Informațiile pe care le avem din cele mai vechi tradiții creștine se potrivesc mult mai bine cu conținutul fiecărei evanghelii, decât speculațiile îndoielnicilor moderni. Marcu și Luca s-au adresat neevreilor și nu contează unde au scris. Amândoi erau misionari în diaspora, Marcu fiind din Ierusalim, iar Luca din Antiohia. Matei s-a adresat clar iudeilor și mai probabil a scris în Iudeea. Informații din primele secole spun că el și-ar fi scris inițial Evanghelia în evreiește (ebraică sau aramaică), apoi a tradus-o în greacă. În realitate, limba greacă a jucat un rol mult mai important în Iudeea Romană decât se crede. Răsfoind un dicționar de ebraică scrisă în perioada romană, ești uluit cât de mulți termeni grecești de împrumut apar. Chiar și în peșterile de la Marea Moartă s-au descoperit inclusiv manuscrise grecești. Iar inscripția de pe cruce, nu degeaba a fost scrisă și în greacă și latină.

«Va veți face cruce cu ambele mâini, dar cine e „vinovat” că nu a lăsat un testament de prima mână în care sa avem o biografie, evenimente care să coincidă cu realitatea istorică…..?»

Îmi pare rău că ți-ai pierdut credința. Cum poți să-ți imaginezi că dacă Iisus ar fi lăsat un testament personal, acest testament ar fi fost acceptat ca autentic de critica anticreștină? Și ce să scrie acolo, mai mult și mai bine decât au făcut cei patru evangheliști? Oricum s-ar fi spus că este o scriere anonimă, târzie, așa cum se spune despre multe cărți biblice. Iisus a scris cu sânge în inimile primilor Lui ucenici, și a peceluit scrisoarea cu învierea Lui. Dacă toți aceia au preferat să moară torturați de dragul acestei credințe, erau doar victimele propriei lor „conspirații”, atunci nu mai există nici un criteriu pentru adevăr. (Dă-o dracului de critică „istorică”, fiindcă de la el vine!)   

Postează un comentariu

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.