mi se cere să dau chip
tristeţii mi se impune
să am viziuni deprimante
pentru a le transpune
apoi în vreunul din
dialectele vorbite în
regiunea asta a tăcerii –
ţinut însorit al paginii
de hîrtie – şi cu tristeţe
trebuie să recunosc că nu
sînt trist şi că nu pot
dintr-o singură inspiraţie
să restitui expirînd spectrul
livresc al vreunei
contorsionante melancolii