Q: Frate Florin, sunt curios de părerea dvs in următoarele două privințe: Când Dumnezeu i-a trimis lui Moise, respectiv lui David modelul pentru Sanctuarul pământesc în nici unul din cazuri nu apare vreo afirmație specifică despre faptul că acele modele, care sunt diferite în dimensiuni și nr. de obiecte și încăperi (la David sunt mai multe), sunt copii ale vreunui model ceresc. Termenul תבנית tabnit = model, imagine, plan pare, afară de contextul construirii accesoriilor de la Templu, exclusiv în legătură cu făurirea de idoli (2 Kgs 16:10; Ps 106:20; 144:12; Isa 44:13; Ezek 8:3, 10; 10:8). În acest sens este clar că ele sunt paradigme/modele care semnifică o realitate (ca în comparația idol-zeu).

FL: Termenul תבנית tabnit se foloseşte atât cu sensul de model / precedent (Ex 25:9.40; 2Rg 16:10; 1Cr 28:11-12. 18-19), de reprezentare artistică /religioasă a unei realităţi (Dt 4:16-18; Ps 106:20; Is 44:13; Ez 8:10), poate denumi obiectul/opera ca atare (Jos 22:28), sau poate fi folosit în sensul de formă, asemănare (Ez 8:3; 10:8; Ps 144:12?). În cazul pe care-l invocăm noi pentru sensul de realitate ca model în Ex 25 etc., termenul în sine nu ne dă nici o soluţie, deoarece totul depinde de interpretarea non-lingvistică a ceea ce a văzut Moise în viziune în realitate: a văzut o fotografie a modelului ceresc? sau un model a ceea ce Moise trebuia să facă? Răspunsul nostru tradiţional este că ceea ce a văzut Moise ca model era realitatea cerească însăşi, sau o copie fidelă a ei. Nu am nimic împotriva ideii, dar nu reiese din Scriptură aşa ceva.

Q: Acum, din perspectiva lui Dan. 9:24, inaugurarea Sanctuarului ceresc are loc la încheierea celor 490 de ani puși de-o parte pentru evrei. Astfel, momentul este plasat în timp după venirea (moartea, învierea & înălțarea) lui Isus. Întrebarea este, de ce ar trebui să facem o corespondență spațială între cele două Sanctuare (pământesc – ceresc), având în vedere că ambele clădiri pământești (a lui Moise și a lui David/Solomon) au fost construite într-o vreme când în cer nu vorbim încă de Mare Preot, Jertfa Mielului lui Dumnezeu, etc. Abia cu înălțarea lui Isus la cer s-a mutat întergul scenariu pe tărâmuri extra-terestre. Până la Isus Templul despre care se vobește în poezia Vechiului Testament este locuința-palat a lui Dumnezeu, fără limbaj cu conotații ispășitoare.

FL: Faptul că în v. 24 se prezintă „ungerea Preasfinţiei” la sfârşitul a 70 săptămâni, nu înseamnă că asta trebuia să se întâmple „după” cele 70 de săptămâni, sau „exact” la încheierea aceste perioade. Dacă ar fi aşa, ar însemna că Domnul Christos Şi-a început lucrarea de Mijlocitor la peste trei ani după moartea Sa… Evenimentele anunţate în v. 24 ţin de ultima săptămână din cele 70, nu de ultima secundă din ultimul minut din ultimul ceas al ultimei zile.. Termenul este 27-34 en.

De acord cu ultima ta afirmaţie. Tocmai acestea arată că Sanctuarul ceresc nu este o construcţie ceremonială specială făcută pentru tratarea problemei păcatului, ci este locuinţa proprie a lui Dumnezeu care capătă un rol de Sanctuar prin prezenţa umană a Christosului înălţat.

Q: Aici există o problemă cu un argument devenit deja clasic, dar folosit încă de oameni cu nume (l-am întâlnit în DARCOM series). Este vorba despre faptul că expresia קדשׁ קדשׁים, deși masculină, nu se referă niciodată la oameni, ci numai la obiecte. Ei bine, eu am găsit că se referă și la oameni: o dată în 1 Cron 23:13 în care este vorba despre Aaron care a fost להקדילו קדשׁ קדשׁים (consacrat ca preasfânt), iar a doua oară în Lev. 27:28 în care este vorba despre oameni (printre alte lucruri) care au fost dedicate (~r

FL: Genul gramatical nu are nici o legătură cu cel logic….. Corect ai observat. Şi eu făcusem greşeala de a mă orienta exclusiv după alte studii, fără să verific. Dar în ultima vreme, observând aceste referinţe, mi-am dat seama că în Da 9:24 inaugurarea sistemului (aşezământului) preasfânt trebuia să includă şi preoţia.

Q: Acest lucru însă nu mă obligă să concluzionez că în Dan. 9:24 קדשׁ קדשׁים se referă la Iisus, cum lasă Cornilescu să se înţeleagă. Aceasta deoarece v. 25 spune că Unsul (משׁיח, același termen care se foloseşte pentru „ungerea” unui קדשׁ קדשׁים), vine după 69 de săptămâni, iar în v. 26 ne spune că după cele 69 de săptămâni acesta avea să fie omorât, după cum lasă să se înțeleagă v. 27, la jumătatea ultimei săptămâni. Așadar, nu poate fi vorba despre ungerea unuia numit Uns înainte de momentul ungerii din Dan 9:24 – sfârşitul celei de 70-a săptămâni.

FL: Nu uita că ungerea aceasta nu se făcea instantaneu în tip. Era uns separat altarul, separat sanctuarul, separat preotul. De ce trebuia ca inaugurarea noului sanctuar să se facă doar prin prezenţa lui Iisus în cer şi nu prin ungerea lui mesianică anterioară? Când pronunţa iertare, era El deja preot ? Sau numai după ce Şi-a adus jertfa a devenit preot?

Q: Desigur că aceasta nu exclude faptul că Isus Însuși este într-un anume sens uns, odată cu ungerea Sanctuarului, ca Mare Preot și Mielul Împărat. Este vorba doar de clarificarea unor argumente care trebuie evaluate cu responsabilitate.)

FL: Nu mi se pare întâmplător, ba chiar este evident o subliniere faptul că se vorbeşte despre „ungerea Preasfinţiei” şi de Unsul în acelaşi context. De notat că acesta este singurul loc biblic în care termenul משיח apare ca titlu (nume) nearticulat, referindu-se la Messia. Ai dreptate că trebui mai mult studiu în privinţa aceasta. Nu m-am aventurat suficient în tipologie, dar am sentimentul că o corespondenţă perfectă este iluzorie.

Q: Dacă compar Apoc. 4 cu Apoc. 11:19, în ambele găsesc încăperea tronului divin. În timp ce Apoc. 4 redă scena într-un limbaj, îl numesc eu actualizat, 11:19 folosește conceptul vechi de chivot, sugerând astfel că este un limbaj care atrage atenția la Sfânta sfintelor, ceea ce e normal având în vederea felul în care începe Apoc. 11, deci contextul. Nu aș folosi însă ca un argument că Apoc. 11:19 este o dovadă a unui bipartitism în ceruri. Dacă în Apoc. 4 suntem clar în sala tronului, acolo unde ar fi, în limbajul VT, chivotul cu legea, de ce nu sunt acestea menționate?

FL: Păi în cap. 4 se vorbeşte despre tron şi despre heruvimi. Iar acesta este un limbaj de Loc Preasfânt. De fapt, de ce este preasfânt locul preasfânt. Nu pentru că acolo este Dumnezeu? Ar fi caraghios să spunem că Dumnezeu se duce prin locuri sfinte şi prin locuri preasfinte ! Ballenger a sesizat de mult asemenea inadvertenţă, şi nu numai el.

Q: Este clar că Apocalipsa amintește mobilierul celor două încăperi, dar asta nu sugerează că acolo sunt două încăperi. Nu am nimic cu faptul că ar putea fi două încăperi în cer, dar argumentul fr. Davidson în care a tot amintit de avertizarea lui F. Canale împotriva unui Dumnezeu atemporal Şi înafara spaţiului, nu are nici o legătură cu numărul de camere. Dumnezeu poate fi într-un spaţiu, dar acesta nu treb
uie să fie obligatoriu din două camere. Isus se plimbă liber prin Templu, fiind de la început în imediata apropiere a tronului (vezi 5:5 între cele patru făpturi vii și tron). Imaginea Mielului/jertfă ține de sacrificiile zilnice care se opreau în Sfânta, dar El este prezent chiar în prezența lui Dumnezeu, deci în sfânta sfintelor. Apoi, Duhul Sfânt este descris în limbajul brațelor unui sfeșnic (Apoc. 4:5), deci limbajul ține din nou de sfânta, dar locusul ține de imediata apropiere de scaunul de domnie (evnw,pion tou/ qro,nou). Eu văd aici o intenție de a uni cele două încăperi prin Isus, întocmai ca la cel pământesc, când după Golgotha s-a rupt bariera dintre sfânta și sfânta sfintelor.

FL: La fel înţeleg şi eu.