Unii spun că, în evanghelii, Iisus este descris ca ținând Sabatul (Lc 4:16) pentru că era evreu. Alții, urmând acuzațiile aduse de farisei, spun că, dimpotrivă, Iisus călca Sabatul. Dar indiferent de ceea ce spun teologii creștini, peste tot unde Iisus este acuzat ca un călcător al Sabatului, El Se apăra, susținând că stilul Lui de a ține Sabatul este pentru sănătatea și fericirea oamenilor, chiar dacă uneori venea în conflict cu tradițiile fariseice.

Dacă existau cu adevărat dovezi că Iisus profana Sabatul, cum de nu a fost folosite acestea la judecată, când se căutau de zor capete de acuzație (Mt 26:59-62)? Acuzația profanării intenționate și continue a Sabatului ar fi fost suficientă pentru pedeapsa capitală. Dar examinarea modului în care „călca” Sabatul, ar fi dat pe față faptele minunate ale lui Iisus și nu doreau astfel de dovezi.

Este semnificativ că autorii evangheliilor, la câteva decenii după evenimente, au simțit nevoia să menționeze atât de multe dispute dintre Iisus și farisei cu privire la Sabat. Și în toate cazurile, Iisus Se apără, fără să discrediteze Sabatul ca instituție biblică.

Ce vrea să spună Luca, autor neevreu, când subliniază că Pavel, ca și Iisus, aveau obiceiul de a merge săptămânal la sinagogă în sabat (Lc 4:16; FA 17:2)? De ce Luca neevreul și Pavel apostolul neevreilor, sunt atât de implicați pozitiv în practica Sabatului (în Evanghelie și în Faptele Apostolilor)?[1] De ce Luca menționează că galileencele din grupul lui Iisus, „în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Poruncă” (Lc 23:56 κατὰ τὴν ἐντολήν)? Și de ce, numai în acest caz, o serie de traduceri redau cuvântul ἐντολή ca „Lege” în loc de poruncă?

Sabatul a fost continuat de întreaga comunitate creștină din primul secol, în modul cel mai natural, ca și celelalte obligații morale. Nu găsim în scrierile NT nicio acuzație a iudeilor împotriva creștinilor, că ar fi desființat Sabatul. Dacă iudaizanţii erau atât de scandalizați de abandonarea legământului circumciziei, a sărbătorilor calendaristice și de asocierea la masă cu neevreii, de ce nimeni nu s-a scandalizat de profanarea Sabatului de către creştini, dacă aceasta într-adevăr s-a întâmplat? Cu siguranță, acest subiect era mult mai important pentru evrei și pentru iudeo-creștini!

La Sinodul Apostolic de la Ierusalim (FA 15:20, 29; 21:25) se menționează câteva obiecții din partea multor iudeo-creștini, cu referire la pagano-creștini (creștinii botezați dintre păgâni):

1. necircumciderea (Gen 17:14; Ier 9:25-26; FA 15:1, 5, 24; Rom 2:25-29; 3:30; 4:9-12; 1Cor 7:19; Gal 2:3-5; 5:2-6; 6:13-16; Ef 2:11; Flp 3:3; Col 2:11; 3:11);
2. participare la mese idolatre (Nu 25:1-2; Ps 106:28; Ez 18:6, 15; 22:9; Dan 1:8; 1Cor 8:7-13; 10:7);
3. imoralitate sexuală (1Cor 10:8; Ap 2:14, 20);
4. consumarea de ṭǝrēfā – carne de animale care n-au fost sacrificate (Ex 22:31; Lev 17:15-16; Ez 44:31);
5. consumarea de sânge (Gen 9:4; Lev 3:17; 7:26-27; 17:10-14; 19:26a; Dt 12:16, 23-25; 15:23; 1Sa 14:32-34; Ez 33:25).

      Toate acestea erau reguli religioase, morale și sanitare obligatorii după Scriptură și specific evreiești. Sinodul apostolic a eliminat din această listă obligația circumciziei, dar nu și obligația purității morale și fizice, așa cum se poate vedea în lista de mai sus.

În mod evident, sinodul nu s-a adunat pentru a alcătui un Talmud apostolic, în care să se menționeze tot ce este interzis sau permis unui creştin. Sinodul a fost ocazionat de câteva probleme apărute în câmpul misionar. Unele din îngrijorările fraților iudeo-creștini au fost acceptate de sinod, ca fiind serioase, dar obligativitatea circumciziei a fost desființată. Aceasta era singura de pe listă cu caracter ritual. Chiar dacă este dinainte de Moise, circumcizia nu a fost lăsată de Dumnezeu întregii omeniri, de la bun început, pe când celelalte reguli de pe listă sunt universal umane.

Despre Sabat, despre respectarea numelui lui Dumnezeu, cinstirea părinților, iubirea aproapelui, lista animalelor curate şi necurate etc., nu s-a discutat nimic, pur și simplu pentru că acestea nu făceau obiectul disputei. Ba încă Sabatul a fost menționat în Sinod, ca un element cunoscut şi necontestat: ziua în care Legea lui Moise este citită pretutindeni. Prin urmare, nu era nevoie să se pronunțe apostolii asupra tuturor subiectelor biblice: „Căci încă din vechime, Moise are în fiecare cetate oameni, care-l propovăduiesc, fiindcă este citit în sinagogi în toate zilele de Sabat.” (FA 15:21).  

Ca argumente că Pavel sau Biserica Apostolică ar fi dezlegat Sabatul, se aduc adesea textele din Rom 14:5-6a; Gal 4:9-11; Col 2:16-17. Dar silind aceste texte să se refere la Sabatul săptămânal, i se creează lui Pavel o imagine extrem de nefavorabilă pentru un apostol, care se contrazice:

• (După Romani 14): „fii liniștit, nu prea contează ce zi de odihnă respecți!”
• (După Galateni 4): „îmi pare rău, dar dacă te-ai întors la Sâmbătă, mă tem că ai ratat Evanghelia și ai căzut din har!”; (După Coloseni 2): „nimeni să nu te judece pentru că nu ții Sâmbăta, care a fost doar o umbră!”

În comparație cu aceste exprimări, care devin contradictorii dacă sunt aplicate la Sabat, exemplul apostolului Pavel, de întâlnire săptămânală cu evrei și cu neevrei în zilele de Sabat, ar deveni o adevărată ipocrizie.

În realitate, fiecare text are contextul și mesajul lui. Romani 14 se referă la zile calendaristice iudaice (sărbători și posturi) care nu mai erau obligatorii, dar nu deveneau interzise, ci puteau fi tolerate. Atâta timp cât cineva nu le impunea altora ca o condiție de mântuire, acestea rămâneau la conștiința fiecăruia. Galateni 4 și Coloseni 2 se referă însă la preocupări calendaristice iudaice, combinate cu interpretări și practici păgâne. Sub influența învățătorilor iudaizanți, creștinii din Galatia (botezați din afara iudaismului) acceptaseră sau erau gata de a accepta circumcizia.

Dar calendarul, pe care-l adoptaseră, pare să fi fost o revenire la superstițiile lor strămoșești, păgâne: „Cum de vă întoarceți iarăși la acele elemente („stihii”) slabe și sărace, cărora vreţi să le slujiți din nou? Voi păziți cu mare grijă zile, luni, vremi și ani!” (Gal 4:9-10). Este clar că acești galateni nu erau evrei, devreme ce fuseseră provocați să se circumcidă.

Cazul creștinilor coloseni este asemănător cu al galatenilor; erau și vecini cu aceștia. Pavel vorbește despre o combinație de iudaism și păgânism, avertizând împotriva unei filozofii mistice, care se referea la tradiția elementelor lumii („stihiilor”); descurajează interesul pentru calendarul iudaic, pentru circumcizie, pentru cultul îngerilor, pentru superstiții legate de o anumită formă de ascetism (Col 2:8-23).

În acest context, Pavel se referă la calendarul iudaic, scriind „cu privire la o sărbătoare (ἑορτή) sau lună nouă (νεομηνία), sau sabat (σάββατα)…”. Cele trei categorii calendaristice sunt următoarele:

• 3 sărbători cu pelerinaj (Ex 23:14-17; Dt 16:16; 2Cr 8:13);
• 12 zile de lună nouă (Nu 10:10; Am 8:5; Ezra 3:5);
• 7 sabate ceremoniale (15 Nisan, 22 Nisan, 6 Siwan, 1Tișre, 10 Tișre, 15 Tișre, 23 Tișre), cf. Leviticul 23, așezate într-o ordine simetrică:

În contrast cu aceste sabate ceremoniale, care au fost date prin Moise, săptămâna și sabatul ei vin de la Facerea lumii, lăsate de Dumnezeu pentru Adam și urmașii lui (Gen 2:1-3; Ex 20:11) și nu au nicio implicație ceremonială. Cei care numesc sabatul „ceremonial”, sunt lipsiți de criterii. Mai degrabă duminica este o inovație ceremonială, asemenea priveghiurilor, sărbătorilor calendaristice (Paște, Crăciun etc.), odăjdiilor, tămâierii și aghiasmei.

Întrucât Pavel nu vorbește în mod explicit despre Sabatul săptămânal în Galateni și Coloseni, ci despre „zile” și „sabate”, în contextul unor superstiții păgâne, nu este deloc cinstit să se folosească asemenea texte pentru a eluda Sabatul Domnului. Epistolele nu ne-au fost adresate direct nouă, pentru a rezolva în mod simplist disputele actuale, ci au fost adresate unor biserici de acum două mii de ani, cu probleme specifice, pe care nu le putem înțelege astăzi în toate detaliile.

Biserica apostolică era în principal iudeo-creștină, mesianică, și singura Biblie pe care o avea inițial era aceeași pe care o respectase și Iisus, când repeta, atât iudeilor, cât și diavolului: „Scris este!” Este imposibil să-ți imaginezi acești credincioși abandonând Sâmbăta și adoptând în secret o altă zi, fără a stârni controverse interminabile. În tăcere, ca un fapt de la sine înțeles, primii creștini au continuat să respecte Sabatul, așa cum reiese din Scripturile Noului Testament.

---

[1] Lc 4:31; 6:1-2, 5-9; 13:10, 14-16; 14:1-5; 23:54-56; FA 13:14, 27, 42-44; 15:21; 16:12-16, 20-21; 17:2; 18:3-4; 20:6; 21:4; 28:14.