Asocierea sabatului cu iudaismul este corectă numai în sensul că Israel a fost făcut de Dumnezeu custode al Sabatului, ca și al celorlalte porunci decalogice. Dar Sabatul și toate poruncile lui Dumnezeu preced istoria neamului lui Israel. Porunca Sabatului, dată lui Israel, este motivată cu odihna Creatorului după cele șase zile de lucru (Ex 20:11; 31:17; cf. Gen 2:1-3). Cu alte cuvinte, Israel primește această poruncă în calitate de urmaș al lui Adam, nu ca o inovație sinaitică. Iisus a confirmat că Sabatul a fost făcut pentru om (Mr 2:27; cf. Is 56:2-3, 6-7), nu doar pentru evreu.

Din nefericire, erezia care susține că Sabatul a fost dat exclusiv evreilor a apărut mai întâi printre evrei. Apoi unii dintre creștini au umflat-o, afirmând că sabatul le-ar fi fost dat ca un stigmat. În spiritul acestei afirmații, mulți neagă existența Sabatului înainte de Moise, motivând că nu este scris nimic despre Sabat, până la Moise și că patriarhii, inclusiv Avraam, n-ar fi știut de Sabat.

Dar câteva observații trebuie avute în vedere, pentru a interpreta corect textul biblic:

• Între Sinai și epoca regatului, de asemenea, nu se menționează Sabatul. Între timpul lui Neemia și timpul lui Iisus, Biblia tace cu privire la Sabat. Sunt acestea dovezi că în acele perioade nu ar fi fost cunoscut sabatul? În mod special, Geneza este o schiță istorică a epocii patriarhale, nu trebuie să ne așteptăm la multe detalii.
• Faptul că Sabatul este afirmat ca fiind sfințit (pentru oameni, evident!) la Creație (Gen 2:1-3), apoi este reamintit la Sinai ca un fapt cunoscut, așa cum era cunoscută și istorisirea Creației (Ex 20:11; 31:17), este suficient ca să ne arate care a fost voia lui Dumnezeu pentru patriarhi. Chiar dacă unii dintre ei căzuseră în idolatrie, acest fapt nu este o dovadă că neamul lor ar fi pierdut socoteala zilelor. Chiar în epoci de înstrăinare de Dumnezeu, sau de robie, când Sabatul era profanat de mulți, totuși unii îl țineau, cel puțin formal, și în orice caz, ciclul săptămânal nu a fost pierdut. Cei care călcau sabatul știau că îl calcă, socoteau corect zilele.
• Existența ciclului săptămânal implică și conservarea Sabatului. Săptămâna este menționată de multe ori în perioada patriarhilor, fie sub forma simplă de „șapte zile” (Gen 7:4, 10; 8:10, 12; 31:23; 50:10; Ex 7:25), fie sub numele tehnic de šāḇûaᶜ „săptămână” (Gen 29:27-28). Acestea sunt dovezi ale supraviețuirii ciclului săptămânal.
• În Egipt, evreii nu au fost dispersați printre egipteni, ci au locuit într-o anumit district (Goșen), ca într-un ghetou. Tot de acolo au fost scoși de Moise. Așa se explică faptul că și-au păstrat limba și au suferit puțină influență egipteană. În Egipt, evreii au fost ca stăpâni în ținutul Goșen, unde s-au înmulțit foarte mult (Gen 47:27). Chiar termenul „robie” în Biblie se referă frecvent la o situație de (semi)dependență economică, nu neapărat de sclavie (Gen 47:24-25). Nu toată istoria rezidenței lor în Egipt a fost marcată de robie. Robia aspră a fost abia în generația lui Moise. Aceasta consta în obligația prestării unor munci normate (și silite) în construcții. Și totuși, când au ieșit din Egipt, nu puțini evrei dețineau ei înșiși robi. Aceste observații arată că a fost posibilă supraviețuirea ciclului săptămânal și implicit a Sabatului, într-o țară care nu avea săptămână, ci decadă (zece zile, luna împărțită în trei părți).
• Avraam este recunoscut de Dumnezeu, ca unul care respecta toate poruncile și rânduielile Lui (Gen 26:5, comp. Ex 16:28-29). Ce altceva voia să spună autorul (Moise), decât că strămoșul Avraam avea habar de poruncile esențiale, veșnice ale lui Dumnezeu, și că le respecta?