Săptămâna Babilonului
Diavolul urăşte sabatul biblic, deoarece este un memorial al adevăratului Dumnezeu, Creatorul şi Mântuitor. Pentru acest motiv, vicleanul nu s-a limitat la a ispiti pe poporul lui Dumnezeu ca să profaneze sau să mute sabatul, ci a sugerat popoarelor diverse modele de ciclu săptămânal: „săptămâni” de 5-6 zile şi de 8-9-10 zile, care începeau, ori se încheiau cu o zi de târg.
Lucifer, steaua Babilonului, le-a inspirat caldeenilor superstiţia unui ciclu săptămânal întrerupt de luna nouă, subordonat lunii noi. Fiecare lună calendaristică sărbătoarea mai întâi luna nouă, de la care se numărau şi se marcau ca zile speciale datele de 7, 14, 21 şi 28 ca zile nefaste, în care se evitau anumite activităţi şi dorinţe şi se aduceau jertfe diferiţilor zei. Cel puţin una din ele (a 28-a) era zi de odihnă. De asemenea, se marca prin jertfe şi interdicţii superstiţioase data de 19 a fiecărei luni (ziua mâniei), care era a 49-a zi de la începutul lunii anterioare (30+19), încheind o serie de 7×7.
Nu sunt foarte clare toate detaliile acestui calendar luni-săptămânal babilonian. Învăţaţii care nu acceptă ca adevăr relatarea biblică despre originea săptămânii (Gen 2:1-3; Ex 20:11) sunt în mare dilemă cu privire la acest subiect. În timp ce unii recunosc că nu ştiu cum ar fi putut să apară ideea ciclului săptămânal neîntrerupt în iudaism, alţii cred că ar fi de origine babiloniană. Dar explicaţia babiloniană nu este unanim acceptată; pe de o parte, s-a descoperit că săptămâna exista deja în regatul Ebla (2300 î.Ch.), cu mult înainte de atestarea obiceiului babilonian; pe de altă parte, săptămâna babiloniană este complet diferită de cea ebraică.
Unii atrag atenţia că babilonienii denumeau luna plină šapattu / šabattu, asemenea cuvântului ebraic šabbat. Totuşi, termenul šabbat este înrudit cu verbul šabat (a înceta lucrul), în timp ce šabattu-l babilonian este un cuvânt sumerian (sa-bat = „jumătate-repaus”); šapattu sau šabattu babilonian denumea luna nouă, nu zilele de 7, 14, 21, 18 ale lunii. De fapt caldeenii înşişi au părăsit acest sistem în cele din urmă (cândva între epoca neo-babiloniană și epoca elenisitică) şi au adoptat ciclul săptămânal neîntrerupt, care este de origine ebraică. Caldeenii însă au dedicat săptămâna ebraică „oştirii cerului” (aștrilor), așa cum s-a păstrat apoi și la romani. ceasta este săptămâna astrologică din care provine antisabatul zilei soarelui.
Sabat şi lună nouă în Biblie
În ebraică, luna nouă se numea ro’š ḫódeš (început de lună) sau ḫódeš (lună, înnoire). Niciodată nu era numită šabbat, deşi era o zi de sărbătoare, în care muncile obişnuite erau interzise (Am 8:5), aveau loc mese de părtăşie (1S 20:5, 18, 27), întruniri publice la locuinţele profeţilor, leviţilor etc. (2Împ 4:23) şi jertfe speciale, ca în orice sărbătoare (1Cr 23:31).
Luna nouă este menţionată adesea împreună cu sabatul,[2] fiind cele mai frecvente sărbători şi amândouă anterioare Exodului. Moise arată că săptămâna şi sabatul sunt de la facerea lumii, dar despre sărbătorirea lunii noi nu ne spune nimic. Tot ceea ce se ştie este că popoarele semitice aveau un cult special al Lunii, care era mai important decât cultul solar, că amândouă cetăţile în care a locuit Avraam (Ur şi Harran) erau dedicate zeului lunii (Sin).
Patriarhii au părăsit cultul astrelor, dar marcarea lunii noi într-un mod special a rămas în tradiţia de familie în mod natural, deoarece acesta era modul în care se măsura timpul. Nu putem măsura totul în săptămâni, ci trebuie să măsurăm şi în luni şi în ani. De aceea, începutul lunii şi al anului era important. Sărbătoarea lunii noi nu este deloc pomenită de Moise printre sabatele şi sărbătorile obligatorii din Leviticul 23. Dar Moise, deşi nu a instituit această sărbătoare şi nu i-a dat un statut oficial, probabil pentru că era doar o tradiţie, el a acceptat-o ca întrunire publică, în care trebuia să se sune din trâmbiţele de argint (Nu 10:10) şi să se aducă Domnului jertfe (Nu 28:11-15). Prima zi a lunii a şaptea (care în calendarul actual iudaic este anul nou) trebuia să se marcheze prin trâmbiţări şi dublarea jertfelor specifice lunii noi (Nu 29:1-6).
Mai este însă actuală sărbătoarea lunii noi? Apostolul rosteşte apăsat că nimeni nu trebuie să ne judece pentru neglijarea umbrelor: sărbători, luni noi şi sabate (Col 2:16-17; cf. Lv 23), şi că urmărirea scrupuloasă (παρατηρέω a pândi) a calendarului iudaic (Gal 4:9-11 „zile, luni, vremi şi ani”) este comparabilă cu întoarcerea la preceptele infirme ale păgânismului şi îndepărtarea de Evanghelie. Aceasta este tot ce ne învaţă Noul Testament despre luna nouă.
Viziunea lui Isaia
Există însă o profeţie foarte frumoasă în cartea lui Isaia (66:23), unde Domnul promite: „La fiecare lună nouă şi în fiecare sabat, va veni toată omenirea să se închine înaintea Mea.” Se presupune că aceasta ar descrie lumea nouă prevăzută în Apocalipsă, unde Arborele Vieţii rodeşte în fiecare lună fructe diferite (Ap 22:2). Şi bineînţeles că este de dorit să mănânci din fiecare rod, în fiecare lună.
În realitate, însă, profeţia lui Isaia este un scenariu condiţionat care nu se referă la viitorul aşteptat de noi, ci la un viitor care fusese pregătit de mult pentru Israel. Se vorbeşte despre o astfel de înnoire a lumii pentru poporul iudeu repatriat din exilul babilonic (Is 51:16; 52:11; 65:17). Această înnoire paradisiacă a Ţării însă nu este paradisul pe care-l prevede Noul Testament în Apocalipsă, ci o epocă de aur pentru Ierusalimul pământesc (Is 65:18-19), în care avea să existe încă păcatul şi moartea (v. 20), naşterea de copii (v. 23) şi unele din urmările blestemului din Geneză (v. 25). Mai mult, profetul arată că în acea perioadă a restaurării şi înnoirii, sistemul ceremonial de la Templu ar fi fost încă în vigoare (Is 66:20-21) şi că pe lângă sabat şi alte sărbători, ar fi fost aşteptate de Dumnezeu jertfele de animale (Is 56:6-7).
Scenariul din Isaia trebuie filtrat cu grijă prin Evanghelie înainte de a-l aplica la Apocalipsă. În acelaşi mod, sărbătoarea corturilor (Sukkot) din Zaharia 14:16-19 este pusă în legătură cu un scenariu al apărării Ierusalimului de după exil, pe când încă exista Egiptul antic, precum şi sistemul jertfelor de la templu (v. 20). Era planul lui Dumnezeu ca toate popoarele lumii să vină să se închine la Ierusalim (Isaia 2). Un nou Ierusalim şi un templu mai strălucit decât al lui Solomon aveau să se ridice după exilul babilonic (cf. Ez 40-48). Zădarnică aşteptare însă. Aceste extraordinare profeţii nu s-au împlinit la timpul lor şi de aceea nu se vor mai împlini vreodată în felul în care au fost concepute. Iisus Însuşi a plâns pentru că acest viitor al Ierusalimului a fost zădărnicit (Lc 19:41-44; 7:30). Ierusalimul era prevăzut să nu mai fie distrus niciodată (Ier 31:40b). Dar profeţia a eşuat pentru că poporul lui Dumnezeu a eşuat.
Sabat adevărat sau bazaconie?
Acelaşi Isaia (47:13) scria sarcastic Israelului apostat, care importase obiceiuri babiloniene: „Să se ridice să te mântuiască împărţitori de cer, pândari de stele, care prevăd în orice lună nouă cele ce stau să vină peste tine!”
Un cult calendaristic bizar a apărut de curând în lume, atacând bisericile creştine sabatiste: adventişti, mesianici şi alţi pocăiţi de ziua a şaptea. Unul din prietenii mei vechi s-a împotmolit în această ispită, imaginându-şi că ea ar fi ultima descoperire şi lumină trimisă de Dumnezeu. Nu este vorba de o adevărată noutate, ci de vechea superstiţie babiloniană, cu modificări minime. Aceşti credincioşi –bineintenţionaţi poate, dar sigur rătăciţi –, părăsesc nu doar sabatul biblic, ci chiar şi rostul ciclului săptămânal neîntrerupt, pe care l-au păstrat dintotdeauna religile abraamice: iudaismul, creştinismul şi islamul.
Pretenţia acestor noi învăţători este că luna nouă şi sabatul ar fi în strictă dependenţă calendaristică, şi că săptămâna biblică nu ar fi un ciclu de şapte zile neîntrerupt, ci s-ar întemeia pe ciclul lunar marcat de sărbătoarea lunii noi, care stă fără număr. Astfel sabatul lunatic cade pe datele de 8, 15, 22 şi 29 ale fiecărei luni. Şi îl numesc lunatic, pentru că este un sabat bătut de lună: cade într-o lună duminică, iar în alta cade vineri – când în apă, când în foc.
Rasist, mai mult decât lunatic
Jonathan David Brown[3] este un muzician şi inginer audio din Oklahoma, producător de multe albume muzicale creştine. Poartă cosiţă ca Samson, fiindcă în anul 1989 a făcut un vot de nazireu (Nu 6:5), pentru a-i spori puterea, dar este creştin, sau cel puţin aşa crede. În anii 1992-1994 a făcut puşcărie şi a plătit amenzi pentru sperjur şi activităţi rasiste, în complicitate cu membri KKK şi cu vandali antisemiţi.[4] De ce ne-ar interesa un asemenea excentric? Tocmai pentru că acest Brown este apostolul sabatului lunatic, primul individ care a susţinut erezia neobabiloniană de mai sus. Pretinde că în puşcărie a auzit o voce care i-a descoperit acest secret. S-a apucat apoi să „studieze,” şi în anul 1998 a scris un tratat despre „ţinerea vremurilor hotărâte ale lui Yahwé,”[5] în care susţine explicit săptămâna babiloniană, speculând că evreii antici ar fi avut acest sistem babilonian.
Unele cercetări arată că inspiraţia lui Brown a fost Friedrich Delitzsch, filolog german antisemit de prin anii 1900, care milita pentru scoaterea Vechiului Testament din Biblie şi înlocuirea lui cu anumite concepte ale rasei ariene, făcând deasemenea trimitere la sistemul babilonian, despre care el credea că este arian (!). Nu este de mirare că în America, acest concept a renăscut şi s-a răspândit în special printre membrii unor grupuri puternic rasiste şi antisemite, cunoscute sub genericul Identitatea Creştină.[6]
Suporterii sabatului lunatic nu formează o organizaţie, ci sunt credincioşi care au făcut cunoştinţă cu asemenea idei. În România le-au primit direct sau indirect, din surse de pe internet şi probabil cei mai mulţi nu cunosc adevărata origine a sublimei lor descoperiri. Câteva familii adventiste române sunt deja afectate de această lumină nouă, care nu este altceva decât întunericul vechi şi absolut. Doamne păzeşte!
Argumente iluzioniste
Acest model de calendar care are primul sabat în fiecare a opta zi a lunii, este în dezacord cu săptămâna Creaţiei din Geneza 1-2. Măsurarea timpului a început acolo cu ziua-lumină, în prima zi a săptămânii, iar luna apare în a patra noapte a Creaţiei. Ce sabat cade aici pe data de 8 a lunii şi când a căzut luna nouă? Chiar dacă am presupune că luna ca astru ar fi fost creată înainte de a apărea vizibilă, nimic nu se spune cu privire la fazele ei, înainte de ziua a patra, sau după aceea.
Un alt argument lunatic: datele pascale din săptămâna patimilor, după Evanghelie, ar stabili sabatul zilei a şaptea pe data de 15, ceea ce înseamnă că zilele de 8, 22 şi 29 ar fi fost deasemenea sabate. În realitate, doar zilele de 15 şi 21 ale lunii I erau sabate, şi anume sabate ceremoniale, în care oprirea de la lucru nu era totală (doar munca de sclav era interzisă în ele, cf. Lev 23:5-8). Sabatele ceremoniale erau singurele sabate calendaristice, care depindeau de datele lunii, cădeau întotdeauna la aceeaşi dată. Întâmplător puteau să cadă şi Sâmbăta, dar nu se confundau cu sabatul săptămânal, în care era interzis chiar şi gătitul (Ex 16:23; 35:20).
Cât priveşte ziua în care a căzut data de 15 Nisan în săptămâna Patimilor, putem afla din primele trei evanghelii, că Iisus a murit într-o zi de vineri, şi că ziua anterioară fusese „ziua în care trebuia jertfit mielul de paşte” (Mt 26:17; Mc 14:12; Lc 22:7), adică 14 Nisan, după Lege (Ex 12:6, 18). Deci sabatul pascal (15 Nisan) a căzut în ziua de vineri.
Evreii însă nu aveau toţi acelaşi calendar, aşa cum se întâmplă uneori şi în zilele noastre. Astfel că Ioan datează ziua morţii lui Iisus (vineri) ca fiind ziua pregătirii Paştelui (14 Nisan), ceea ce înseamnă că după acest calcul, sabatul calendaristic de 15 Nisan a coincis atunci cu sabatul săptămânal, după calculul preoţimii saducheice (In 18:28). Creştinii au preferat mai târziu această datare, din cauza simbolisticii: Iisus a murit în aceeaşi zi în care se jertfea mielul pascal. Dar adevărul este că avem pe ceilalţi trei evanghelişti, care datează după calendarul majoritar (fariseic).
Unele argumente aduse de cei atraşi de lună dovedesc că aceştia confundă sabatul săptămânal cu sabatele ceremoniale; altele sunt speculaţii fără temei, iar altele sunt simple coincidenţe: se întâmplă odată la câteva luni ca sabatul să cadă în zilele de 8, 15, 22, 29, indiferent ce calendar folosim. Se mai suţine că termenul ebraic môʿădīm(vremi hotărâte) din Gen 1:14 ar include şi sabatul. Dar aceste môʿădīm sunt menţionate în mod obişnuit pe lângă sabat şi pe lângă lunile noi şi deobicei sunt traduse ca sărbători şi praznice.[7]
Deasemenea, termenul môʿădīm denumeşte orice termen stabilit convenţional (Ex 9:5; Os 2:11 etc.). În Gen 1:14 Moise spune doar că Dumnezeu a creat astrele nu doar pentru a lumina, ci şi pentru a măsura timpul: zilele, termenele stabilite şi anii. Deoarece toate termenele, religioase sau laice, sunt numite după zi, lună şi an, este clar că soarele, luna şi stelele concurează în stabilirea datelor în cadrul unui calendar convenţional.
Cel mai puternic argument împotriva sabatului lunatic este însă faptul că nicăieri Moise şi Profeţii nu învaţă că Sâmbăta trebuie calculată după luna nouă. Dacă aceasta ar fi fost practica în Israel, ar fi fost scrisă o instrucţiune clară, aşa cum este scris despre sărbători şi despre sabatele calendaristice. Dar această tăcere asurzitoare este mai convingătoare decât tot zgomotul şi isteria trezite în jurul lunii noi.
Pentru alte detalii privitoare la cacealmaua lunatică și argumente biblice și logice împotriva acestui fenomen, citiți și studiul celor de la Sabbath Truth (în engleză), precum și articolul lui Paul Bucur în limba română.
Note
[1] Este vorba de pretinsele mişcări de reformă şi de „comunitatea adventă a odihnei de sabat.”
[2] Cf. Am 8:5; 2Împ 4:23; Is 66:23; Ez 46:1.3.
[3] Cf. En.Wikipedia.
[4] Brown se referă la perioada sa de detenţie ca “federal sabbatical.”
[5] Keeping Yahweh’s Appointments, 1998.
[6] Frank Klin, “The Lunar Sabbath: Lost Ancient Truth? or Modern Invention?”, Maranathamedia.com, 2012.
[7] Nu 10:10; 2Cr 2:3; 8:13; Ezra 3:5; Ne 10:33-34; Is 1:14; Pl 2:6; Ez 44:24; 45:17; Os 2:13.
3 Comentarii
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Domnule Lâiu vă descalificați ca creștin, în primul rând numind „sabatul lunatic”, un sabat biblic descris de Dumnezeu pe cer, prin fazele lunare, făcute de Lună, despre care Creatorul spune că e „martor credincios”. Ați pus sâmbăta ziua lui Saturn pe locul adevăratului sabat săptămânal. Cum prostiți lumea că se pot scoate 10 zile din lună , ca în 1582, fără să afecteze săptămâna? Treceți peste principiul creațiunii că a fost o seară și o dimineață între zilele consecutive, și aceste zile consecutive trebuie să fie atât în săptămână cât și în lună și an. Mare erezie, îl corectați pe Creator? Vreți să credem că se pot scoate 10 zile din lună fără a afecta săptămâna? Potrivnicii Tai au mugit in mijlocul Templului Tau; si-au pus semnele lor drept semne. (Ps.74:4).
Ca de obicei se descrie cu lux de amănunte viața unora care țin sabatul lunar, ca de ex. Jonathan David Brown sau Friedrich Delitzsch uitând că și Pavel era un fariseu dar Dumnezeu l-a folosit în lucrarea sa. Dar Dumnezeu a făcut să vorbească și o măgăriță, dacă a fost necesar. De unde știe domnul Lăiu că omul nu s-o fi pocăit??? Oare nu un nepocăit, un păgân, a adus teoria trinității în Adventism??? Și a fost primită și a rămas până astăzi sfidând porunca să nu te închini la alți „dumnezei, ci la singurul Dumnezeu adevărat”. Ce bun a fost domnul care a introdus trinitatea, Samuel Spear, că domnul Lâiu nu a mai găsit nimic din biografia lui (care este mai rău, și a cărui biografie este chiar pe interneet) dar în schimb a terfelit numele tuturor antitrinitarienilor, uitând că acest lucru este chiar păcat. Îi recomand spusele din citatul următor:
„ „Dacă un frate se deosebeşte de tine în unele puncte ale adevărului, nu te apuca să-ţi baţi joc de el, nu-l pune într-o lumină falsă, sau să răstălmăceşti cuvintele lui, făcând glume pe seama lor; nu interpreta greşit cuvintele lui şi nu suci adevăratul lor înţeles. Aceasta nu este o discuţie conştiincioasă. Nu-l prezenta în faţa altora ca un rătăcit, până nu ai cercetat împreună cu el poziţia sa, luând Scriptura text cu text, împreună cu el, în Spiritul lui Hristos, pentru ai arăta care este adevărul. Tu nu cunoşti cu adevărat temeinicia pe care o are credinţa sa şi nici nu poţi, realmente să defineşti propria ta poziţie. Ia-ţi Biblia şi cu un spirit blând cântăreşte fiecare argument pe care îl prezintă el şi arată-I cu Scriptura că este rătăcit. Dacă faci aceasta fără simţăminte duşmănoase, nu-ţi vei face decât datoria, care este datoria fiecărui predicator al lui Hristos.” Letter 21, 1888(MS 97).
”Probabil cunoașteți citatul, că vine de la serva Ellen G. White.
Denigrarea celor care nu sunt pe plac este făcută de cei ce servesc „dezinformării” adevărului. Oare câte nu s-ar putea spune și despre Lăiu și copilul său? Chiar sunteți exemplu de familie și de creștin adevărat? Se citește pe comportarea dumneavoastră acest lucru mai mult decât la Brown sau alții???
Dacă este doctrină combateți-o cu Biblia și numai cu Biblia, altfel sunteți deja înfrânt. Numai ceice nu pot apela doar la Biblie fac asemenea scenarii agâțîndu-se de bibliografia oamenilor, care sunt tehnici politico-ideologice, rasiste mai rele decâ Ku Klux Klan. Unde ar fi Petru dacă Dumnezeu ar judeca ca domnul Lâiu???? Petru a fost chiar mustrat cu „înapoia Mea Satano” așa cum ați merita și dumneavoastră acum. Ne ocupăm de persoane (ca cei de la SRI), sau de doctrină ???
Să presupnem că sunt săptămâni perpetue
Fiecare zi este delimitată de seara următoare, iar zilele curg în ordine. Nu sunt 2 zile între ziua 2 și ziua 3, ci fiecare zi e de 24 ore sau mai precis 24 de diviziuni de timp.
Acum să încadrăm săptămâna în prima lună lunară, la Creațiune.
Ce vedem? Ca să fie săptămânile perpetue și ordinea zilelor din luna lunară trebuie să fie crescătoare, tot cu o zi, nu cu mai multe. Atunci sabatul era tot la 7 zile, ziua 7, 14 ,21,28 din prima lună. Deci este o corespondență între zilele săptămnii și zilele lunii, tot la 7 zile. Altfel nu puteți demonstra săptămâni perpetue!
Presupune că scoți 10 zile: ziua de vineri din 6 până în 15 (ziua întâi), le ștergem. Putem noi pune acum ziua de 15 după ziua de 5? Mai rămâne ca la Creațiune? Putem face noi ziua a doua din săptămnă (15), o putem face ziua a șasea? Și să o punem după ziua 5 din luna lunară? Mai respectă setarea de la Creațiune (dacă au fost săptămâni perpetue)? Mai este o seară și o dimineață între ziua 5 și ziua 15? La Creațiune mereu a fost o seară și o dimineață între zilele consecutive.
Cine devenim noi, dacă modificăm setarea făcută de Creator? Devenim cornul din Daniel 7:25.
Dar exact acest lucru s-a întâmplat în anul 1582.
Ziua de 4 Oct 1582 era joi iar 5 devine 15 (deci vineri, ziua a șasea dispare și vine luni pe locul ei, care de fapt era ziua a doua)
Cine este omul să modifice legile cerului??
A îngăduit Dumnezeu să se uite sabatul? Da, de două ori a amintit acest lucru. Acum vii tu și spui, nu, că de la creațiune sâmbăta a fost ținută mereu (la creațiune nici nu era sâmbăta).
Plângerile lui Ieremia 2:6 I-a pustiit cortul Sfânt ca pe o grădină, a nimicit locul adunării sale; Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile şi Sabatul, şi, în mânia Lui năpraznică a lepădat pe împărat şi pe preot.
Osea 2:11 Voi face să înceteze toată bucuria ei, sărbătorile ei, lunile ei cele noi, Sabatele ei şi toate zilele ei deosebite.
Cum a apărut sâmbăta în calendar atunci?
Din ce an e sâmbăta ziua a șaptea? Știți că și vinerea a fost pe parcursul istoriei ziua a șaptea?
Cine vă dă dreptul biblic să spuneți că sâmbăta e ziua așaptea? Știți cum s-a format Era creștină? Până în secolul al şaselea, anii s-au socotit de la fondarea Romei. În anul 526 d.Cr. Împăratul Iustinian a însărcinat pe călugărul Dionysius Exiguus, să întocmească un calendar creştin, care să meargă în urmă până la naşterea lui Isus. Deci actualul calendar nu a fost pe vremea lui Isus. Atunci nu erau nume păgâne a zilelor iar săptămâna romană avea 8 zile, până în 321, la Conciliul de la Niceea. Până la Niceea s-a ținut calendarul mozaic, neschimbat, apoi sub presiunea Romei au cedat și evreii. Aşadar, pentru scopuri istorice, anii calendaristici iuliani, în care erau calculate datele în lumea romană din timpul lui Iulius Cezar, au fost extinşi înapoi ca şi cum ar fi existat în tot timpul trecut. Dar atenție! Ca și cum ar fi existat mereu aș a- aici e minciună, că nu a fost așa.
Iată aici cauza neconcordanțelor biblice și cum au apărut zilele păgâne retroactiv, deși ele nu au fost pe timpul răstignirii lui Isus.
Dar până în 325 era săptămâna de 8 zile, și fiți atenți „să meargă în urmă”. La fondarea Romei nu era calendarul așa ca în secolul șase. Cum o fi suprapus săptămâna de 7 zile de după 325, peste săptămâna de 8 zile, dinainte de 325 ??? (Revoluţia franceză a fost o excepţie notabilă, atunci când pentru o perioadă de 14 ani (1792-1806), o săptămână zece zile a fost adoptat, în a zecea zi fiind ziua de odihnă).
Dar mai știi care e sabatul adevărat, de o parte și alta de la Meridianul 180? Acolo unde e același Soare și Lună, în același timp, avem 2 zile diferite. Care e sâmbăta din ele?
Când cercetezi toate acestea întreabă-te dacă mai este sâmbăta ziua a șaptea de la Creațiune.
Concluzia: Fiecare zi este delimitată de seara următoare, iar zilele curg în ordine, indiferent că e săptămână sau lună, ordinea e ordine, lăsată de la creațiune. Nu sunt 2 zile între ziua 2 și ziua 3.
Deci țineți bine minte lucrul acesta: liantul zilelor consecutive este principiul „o seară apoi o dimineață”, și acest liant se aplică atât zilelor din săptămână cât și din lună și an, an sabatic, jubiliar sau mileniu.
Când ai scos o singură zi din ordine (să nu mai vorbim de cele 10 zile din 1582 sau 13 zile din 1924), nu ai mai respectat ordinea: a fost o seară apoi a fost o dimineață. Cine a făcut lucrul acesta , sau cine acceptă ideea că se pot scoate zilele din lună sau an dar nu și din săptămână, se înseală amarnic. Și tocmai asta o fac cei ce spun că prin scoaterea zilelor din lună săptămâna nu a suferit modificare. Eu nu pricep: asemenea persoane nu au citit Geneza? De ce se pun pe locul cornului cel mic din Dan 7:25? Și apoi mai au tupeul să transmită eroarea mai departe, se bat în piept că ei sunt bine și alții rătăciți. Deschideți ochii minții și judecați corect, nu vă lăsați înșelați!