«..dar se pare ca nu ai venit mai devreme deoarece nu aveai nici o lumina sa oferi».

Aurel, am spus clar de ce nu am venit mai devreme. Ești prea suspicios cu intențiile mele și, de fapt, la fel faci și cu Biblia.

«Ca monarhia si casatoria lui David cu Batsheba ca Solomon sa ajunga rege ar fi fost planul lui Dumnezeu sfideaza nu numai bunul simt, dar in special declaratiile explicite ale Biblie pe care, nu este nici o scuza pentru un invatat ca tine, sa nu le cunoasca.»

Mersi de flatări, dacă bănuiești că am nevoie. Dar nu pot accepta să-mi sucești afirmațiile. Eu n-am spus că povestea cu David și Batșeba ar fi fost un plan al lui Dumnezeu. Am spus că monarhia era deja prevăzută în Pentateuch, nici demonizată, nici idealizată, ci ca o posibilitate, sau ca previziune; și că este privită de autorul cărții Judecătorilor ca o soluție mai bună decât cvasi-anarhia și independența tribală din perioada anterioară, când Dumnezeu era Împărat doar cu numele (pentru că fiecare-și făcea de cap: ordinea ideală visată de toţi anateiștii).

Samuel a fost jignit de propunerea adunării poporului, deoarece simțea că el (profetul, preotul și judecătorul) era dat la o parte. Dumnezeu a înțeles însă că situația era mai gravă, că pe YHWH voiau să-l dea la o parte ca Împărat. Dumnezeu nu S-a opus planului israeliților, dar i-a avertizat că monarhia costă. Când Samuel le-a dovedit printr-o minune că preferința lor era o ofensă la adresa lui Dumnezeu, israeliții au înțeles că au păcătuit și au cerut iertare și mijlocire (1Sa 12:1-25). În acest moment, Dumnezeu putea renunța la proiectul monarhiei, dar în loc de a renunța, le-a lăsat pe Saul ca monarh. Samuel admira statura impunătoare a lui Saul și când Dumnezeu a hotărât să se descotorosească de Saul, Samuel a plâns mult timp, ca dovadă că se împăcase și el cu ideea monarhiei. După eșecul spiritual al lui Saul, Dumnezeu nu s-a întors la formula democrației tribale, ci a ales pe tânărul David. Așa a văzut El că este cel mai bine pentru situația creată. Iar Samuel nu s-a împotrivit. Nu văd că Samuel ar fi criticat dur monarhia, așa cum zici. 

David a făcut într-adevăr multe greșeli, dar aceiași autori biblici care i-au descris păcatele și gafele, i-au descris și pocăința și dedicarea. Am observat că toți cititorii umaniști (lumești) ai Bibliei, care se încred în meritele cumsecădeniei omenești, simpatizează cu Saul și urăsc pe David. David a avut într-adevăr eșecuri în viața de familie, dar nu putem să le imputăm regilor israeliți că erau poligami. Situația aceasta era universală, mai toți bogații erau poligami (mai puțin Nabal, Șimei, Anania, de cărpănoși și meschini ce erau!). Dumnezeu nu dăduse prin Moise o lege care să interzică poligamia, prin urmare trebuie să contextualizăm această chestiune. O mulțime de bărbați monogami nu valorează cât credința și curajul lui David în lupta cu Goliat sau cu dușmanii lui Israel, și nu au nici spiritul lui de pocăință. Da, a căzut de mai multe ori, dar atitudinea lui față de propriile păcate a fost corectă.

De ce a luat pe nevestele lui Saul? (2Sa 12:8). Afirmația asta mi se pare stranie; nu știu cum s-o explic. Se știe că adesea, începătorul unei noi dinastii, pentru a se legitima, lua de soție o fiică a fostului rege (ceea ce în cazul lui David ar explica episodul penibil din 2Sa 3:13-16), sau pe văduvele fostului rege. Dar văduvele lui Saul trebuie să fi fost în vârstă, întrucât Saul era dintr-o generaţie anterioară. Istoriograful evreu nu menţionează când şi cum s-a întâmplat asta. Dacă le-a luat, a fost numai ca un act politic. Prima soție a lui David, Mical, l-a părăsit la greu, nu a plecat cu el, când David a fugit, apoi a fost măritată cu altul, pentru ca David să nu aibă pretenții de urmaș la tron. După aceea, David a luat de soție pe Ahinoam, iar după ce a murit Nabal, a luat-o și pe Abigail (1Sa 25:43; 27:3; 2Sa 2:2). După ce a ajuns rege iudeu la Hebron, a luat și pe Maaca (fiica regelui arameean Talmai), pe Haghit, Abital și Egla (despre a căror origine nu se spune nimic), apoi a reluat pe Mical. A mai luat și zece concubine regale (pe care le-a profanat mai târziu beizadeaua, pentru a se afirma politic ca rebel absolut) și, în final, a atentat la Bat-șeba. Este clar că David s-a rătăcit în poligamie, ceea ce era tolerabil pentru moralitatea vremii, și apoi a ajuns la adulter, care i-a atras dizgrația lui Dumnezeu.            

«Argumentatia ta ca Batsheba este numele original sfideaza cele mai elementarii reguli de critica textuala.»

Oare? Numește câțiva ebraiști serioși care dovedesc că Bat-șeba n-ar fi numele ei original.

«Sa folosesti o traducere tirzie ca Septuaginta pentru a sustine o varianta originala ar ride de tine chiar si studentii si nu doar scholar-ii.»

Septuaginta are o atestare textuală mai veche decât Textul Masoretic. Dacă râde cineva de afirmația asta, îl dau pe mâna profesorului evreu Emmanuel Tob, un savant adevărat, care este probabil cel mai bun în critica textuală a TNK / VT, care a scris mult și favorabil despre rolul LXX.  

« Mai mult, cind judeci doua variante textuale, trebuie sa explici cum a aparut cea ulterioara din cea originala si s-o preferi pe cea dificila deoarece o varianta dificila nu apare din una nedificila.»

Cunosc regula „lectio difficilior”, adesea se aplică, dar nu întotdeauna. Iar în cazul Bat-Șeba nu avem nicio variantă dificilă. Bat-șeba este forma standard, care apare de 10 ori, iar Bat-șua apare o singură dată, numai în Textul Masoretic. Prezenţa acestei variante nu are nimic dificil în sine; se poate explica în cel puţin două moduri, ca eroare scribală:

1. ca repetare eronată a numelui soției lui Iuda (menționată anterior în 1Cr 3:5), sau
2. ca eroare de auz (shebha / shewa), nu vizuală.

În orice caz, Jewish Encyclopedia, la articolul Bath-Sheba, sub titlul Critical View, recunoaște identitatea Bath-Sheba = Bath-Shewa (/Shua) și identitatea Eliam = Amiel. Nimeni nu gustă citirea ta originală cu fata care avea doi taţi. Eşti prea original ca să ai dreptate. 

«Ca David a fost un fustangiu care lua femeile altora si la barbati le facea harachiri Biblia este cit se poate de explicita.»

Un singur episod de acest gen avem în Biblie. Omul s-a pocăit şi a primit pedepse mai rele decât pedeapsa capitală. Cumva invidiază cineva pe David?

« Cu Abigail nu a fost la fel? Cind Abigail a venit la David ca sa-l indoape cu bunatati si in mod sigur i-a dat si citeva pupicuri, nu a trimis David unul dintre cutitarii lui sa-i spintece burta lui Nabal ca sa-i pastreze nevasta? Prin ce s-a deosebit asta de ce a facut cu Urie?»

Asta ține de imaginația ta. Nici cei mai răi critici nu s-au gândit la asta. Eu înțeleg să-l critici pe David pentru faptele efective, pregătindu-te să fii judecat cu aceeași măsură, așa cum spunea Iisus. Dar să vii cu acuzații întemeiate pe suspiciuni, antipatie și elucubrații, nu este cinstit. Dacă Paul te încurajează la asemenea judecăți, vina nu se împarte în două jumătăți.

«Cu privire la Bat-Amiel, eu nu cred ca este vorba de Batsheba, ci de o alta nevasta pe care a obtinut-o David in aceeasi maniera, s-a dezbracat ca si Batsheba ca sa-si demonstreze „tehnicile” dupa care barbatul ei, care o fi fost, a ajuns pe lumea cealalta.»

Aici este un caz de hate crime, ca să mă exprim corect politic. Repet, nici cei mai furioși critici nu s-au gândit la asemenea scenarii. Dar textul nu-ți permite deloc să spui că această Bat-Șua ar fi fost alta decât Bat-Șeba, deoarece era mama lui Solomon (1Cr 3:5; 14:4; 2Sa 5:14). Ai fugit de cazul în care o fiică ar avea doi tați (un inutil strawman, pe care l-ai creat!), și ai dat peste cazul în care un fiu (Solomon) ar avea două mame (Bat-Șeba și Bat-Șua), dacă am urma concluziile tale.

«Iar in ce-l priveste pe „sfintisorul” de Solomon, odrasla Batshebei, el si-a ucis chiar fratele si inca pe altar, si asta la ordinele Bathshebei.»

Nu este adevărat că l-a ucis pe Adonia la altar (1Îm 1:50-53). Adonia a fost executat mult mai târziu, din ordinul lui Solomon, când a dovedit că era periculos; deoarece nu renunțase la intenția de a lua tronul (1Îm 2:13-30). Iar Bat-Șeba, dimpotrivă, a pledat, naivă, pentru cererea șireată a lui Adonia.  Regele era judecător suprem în țară, iar subminarea tronului se pedepsea în toată lumea cu pedeapsa capitală. Nici un profet nu l-a mustrat pe Solomon pentru așa ceva. A fost mustrat însă când s-a dedat la idolatrie, urmând sutele de soții păgâne, pe care le colecționase prin alianțe politice. Nici Moise nu a fost mustrat pentru că a ucis un egiptean, în dorința de a-și apăra semenul evreu. Dar a fost mustrat de Dumnezeu pentru că s-a mâniat în fața poporului, și-a pierdut cumpătul și a lovit cu toiagul stânca, în loc să-i vorbească, așa cum i se poruncise.  

«Cind voi faceti din criminali odiosi si din curve fara rusine care pun la cale uciderea propriilor lor soti, „sfinti” de care Dumnezeu este indragostit, faceti din Biblie o carte demonica ce este folosita pentru a justifica cele mai scandaloase rele sau este aruncata la gunoi de oamenii care au cit de cit bun simt.»

Nici un credincios nu aprobă faptele rele ale eroilor biblici. Dar acești eroi sunt prezentați în mod realist, așa cum au fost, cu defectele lor, cu bune și cu rele. Dacă Biblia ar conține numai sfinți și sfințișori, ce speranță ar putea avea păcătoșii de astăzi? Unii dintre ei primesc Evanghelia în închisoare și se pocăiesc. Mințile seculare nu văd cu ochi buni pocăința tâlharului din Evanghelie, nici slava harului lui Dumnezeu, care iartă pe cei mai mari păcătoși care se pocăiesc. Dar la judecata lui Dumnezeu li se va face tuturor dreptate. Biblia nu justifică crimele, dar arată că nu orice vărsare de sânge este numită de Dumnezeu „crimă” sau asasinat. Dumnezeu a dispus aplicarea pedepsei capitale în codul mozaic, El Însuși a aplicat uneori pedeapsa capitală și promite că se va judeca în final cu toți cei care Îl judecă astăzi. Iudeo-Creștinismul nu este budism. Da, idealul biblic este ca până și leul să mănânce paie ca boul, dar până atunci, leul vânează și poate fi vânat.

Iar femeile implicate în episoadele de mai sus nu au fost curve, cum zici, nici n-au pus la cale uciderea propriilor soți. Bat-Șeba a fost nemintoasă ca multe alte femei, când se îmbăia, neținând seama că poate fi văzută. Sau poate pentru că soțul lipsea de mult timp, iar o aventură cu regele, sau cu vreun prinț ar fi fost „binevenită” (să nu uităm, că femeia nu avea copii cu Uriah, iar cu David a rămas însărcinată imediat!). Femeia nu a complotat împotriva soțului ei. Nici regele nu dorea să-și ucidă bunul soldat; a făcut-o în cele din urmă, la disperare, pentru că nu-și mai putea acoperi fapta. După toate cele întâmplate, femeia și-a plâns soțul (2Sa 11:26), ceea ce dovedește că nu complotase împotriva lui. Cât despre celelalte femei, în care a fost implicat David, tot ce aduci ca evidență sunt simple suspiciuni răutăcioase, adică niște bârfe. David are deja destule păcate pentru care să meargă în iad, dacă nu ar fi iertat de Dumnezeu; nu este nevoie să mai inventăm.

Îmi pare rău să te contrazic, dar ce pot face?