Am un prieten care mi-a cerut ajutorul; a discutat cu niste martori ai lui Iehova (am impresia) si l-au zapacit de cap incat a ajuns sa aiba dubii cu privire la Trinitate. Ma puteti ajuta sa-i dau un raspuns la cele de mai jos? Va multumesc.
Problemă: În Biblie, Isus este Dumnezeu, îngerii sunt dumnezei, oamenii sunt dumnezei, Moise este numit dumnezeu, şi Tatăl este Dumnezeu. Având în vedere că nu există decât un Dumnezeu, cum se face că atâtea fiinţe sunt descrise sau numite: „dumnezeu”? Aceasta înseamnă că termenul: „dumnezeu” are mai multe sensuri, şi atunci când Biblia afirmă că există un singur Dumnezeu vrea să spună că există un singur Dumnezeu în deplinul sens al cuvântului, în timp ce alte fiinţe sunt numite dumnezei într-un sens restrâns faţă de acest UNIC Dumnezeu Creator!
Răspuns: Indiferent cum s-ar înţelege în unele cazuri speciale, Iisus este numit Dumnezeu în sens absolut: „căci în EL locuiește trupește, toată plinătatea Dumnezeirii.” (Col 2:9) Eleste „marele nostru Dumnezeu și mântuitor” (Tit 2:13); Eleste ”EU SUNT – Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov.” (Exodul 3); Poartă numele sacru iahwé / Iehova (Ioan 12:37,40-41, cf. Isaia 6:1.10); El este Alfa și Omega, Domnul Dumnezeu, cel Atotputernic (Ap 22:12-13; Ap 1:7-8.11).
Îngerii și oamenii sunt numiți „dumnezei,” doar în sens poetic și ironic, la fel ca și zeii falși (Ps 82:6). În poezie se poate întâmpla orice, de dragul mesajului. Nu în acelaşi fel este numit poetic Tatăl și Domnul Christos.Ei sunt cu adevărat fiinţe divine: Dumnezeu.
Problemă: Domnul Isus Îl descrie astfel pe Tatăl ceresc: Ioan 17:3: ” Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos, pe Care L-ai trimis Tu”. Domnul Isus Îl numeşte pe Tatăl: „singurul Dumnezeu adevărat”! Doar Tatăl nu are nevoie de nimeni ca să existe, nu are nevoie să primească autoritate, putere de la nimeni, toţi ceilalţi: „Dumnezei”, indiferent că vorbim de Fiul, de îngeri sau de oameni ei au primit autoritate de la „Singurul Dumnezeu”. De aceea apostolii chiar dacă Îl numesc în unele pasaje pe Isus: Dumnezeu (Ioan 1.1,18; 20:28). Ei vorbesc despre Tatăl ca fiind „singurul Dumnezeu”.
Răspuns: Raționamentul este superficial şi fals, nu ține seama de tot ce învață Scriptura.Iisus S-a rugat lui Dumnezeu CA OM. El a venit pe pământ în trup omenesc și a trăit viața în conștiință umană. De aceea, ca OM, El Se adresează lui Dumnezeu,singurul Dumnezeu adevărat. El nu făcea comparaţii cu propria Sa dumnezeire aici, cum că ea nu ar fi adevărată, ci vorbea în comparație cu dumnezeii la care se închina lumea.
Problemă: 1Corinteni 8:5,6: „Într-adevăr, chiar dacă există aşa-numiţi „zei” în cer sau pe pământ, – aşa cum există de fapt mulţi „zei” şi mulţi „domni” –, 6 totuşi pentru noi există un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate şi pentru Care suntem şi noi, şi un singur Domn, Isus Cristos, prin Care sunt toate şi prin Care suntem şi noi.”
Iuda 1:24,25: „Iar a Celui Ce poate să vă păzească de cădere şi să vă facă să staţi fără pată şi plini de bucurie înaintea slavei Lui, 25 a singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru prin Isus Cristos, Domnul nostru, a Lui să fie slava, măreţia, puterea şi autoritatea, înainte de toţi vecii, acum şi pentru toţi veciii! Amin.”
Răspuns: Deasemenea în acest caz, Pavel nu compară pe Christos cu Dumnezeu, ci pe Dumnezeul adevărat, cu zeii falşi. Pavel se referă la Iisus ca OM. Dintre toți oamenii, UNUL Singur este Domnul – Mesia. Dacă în versetul de mai sus, Pavel vrea să spună că numai Tatăl este Dumnezeu, nu și Fiul, atunci raționamentul la fel de legitim ar fi că numai Fiul este Domn, nu și Tatăl… Ceea ce ar fi absurd.
Problemă: De fapt, Domnul Isus chiar după înălţare are un Dumnezeu la care se închină şi de care ascultă? Atunci vă întreb eu pe voi, ce fel de Dumnezeu este Isus, dacă El are la rândul Lui un Dumnezeu?
Efeseni 1:17: „Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi descoperire în cunoaşterea lui”
Apocalipsa 3:12: „Pe cel ce învinge îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu şi nu va mai pleca din el; şi voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu, numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care coboară din cer de la Dumnezeul Meu, şi noul Meu Nume”.
Răspuns: Nu este atât de dificil de înţeles. Iisus este Dumnezeu-OM. „Şi Cuvântul era Dumnezeu (de natură dumnezeiască)” (Ioan 1:1, 14). Este și Dumnezeu și OM. Așa învață Scriptura. El a venit ca să ne descopere pe Dumnezeu în trup omenesc și rămâne mai departe reprezentantul lumii noastre CA OM înaintea lui Dumnezeu, în vecii vecilor (cf. 1 Corinteni 15:28).
Problemă: Mat 16:15-16 „Dar voi cine ziceţi că sunt Eu?” i-a mai întrebat El. 16 Simon Petru a răspuns: „Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!”
Răspuns: Iisus nu le-a cerut aici taine,cii-a întrebat ce cred ei despre identitatea Sa ca OM. Cine era El? Lumea credea că este un învățător trimis de Dumnezeu, sau un mare profet, ceea ce era adevărat, dar era mult mai mult. Puțini erau cei care înțeleseseră că El este Mesia (Mama Sa, Ioan Botezătorul, scenici Săi apropiați). Fiul lui Dumnezeu este un titlu poetic pentru Regele davidic, Mesia/Christos, care apare pentru prima dată în Psalmul 2.
Problemă: Înger = Dumnezeu
[Elohim]. Osea 12:3-4: „Încă din pântecele mamei, a apucat Iacov pe frate-său de călcâi şi în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu.” „S-a luptat cu îngerul şi a fost biruitor, a plâns şi s-a rugat de el.” Observăm că din Geneza 32:28 şi din Osea 12:3, reiese că Iacov s-a luptat cu Dumnezeu, însă în Osea 12.4 se spune că de fapt a fost îngerul lui Dumnezeu.
Răspuns: Raționamentul corect este exact invers: Îngerul (Solul) cu care s-a luptat Iacov era Christos-Cuvântul, Acela care S-a arătat mai târziu și lui Moise, Iosua etc. ca fiind Îngerul Domnului (Solul lui Iahwé). Traducerea „înger” este derutantă în aceste cazuri, deoarece cuvântul ebraic și cel grecesc pentru „înger” înseamnă de fapt SOL (ceresc, omenesc, etc). Exodul 3 arată că Marele „Eu Sunt” care S-a arătat lui Moise în rug și a primit închinarea lui, era, de fapt, Solul lui Iahwé (Ex 3:1-2) Acest sol (ambasador, trimis) care este una cu Dumnezeu și de natură divină, S-a arătat adesea în vechime, sub imaginea unui călător cu toiag. La Iacov a venit noaptea ca un bandit din deșert, atacându-l, pe când acesta se ruga, pentru ca să-l încerce. În cele din urmă, l-a binecuvântat și l-a salvat. Există alt mântuitor afară de Dumnezeu? (Gn 48:16; Is 63:9).
Problemă: Psalmul 8:5: „L-ai făcut cu puţin mai prejos decât îngerii [elohim] şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste.” Că aceasta este o redare potrivită a cuvântului elohim (Dumnezeu) este dovedit prin faptul că apostolul inspirat l-a tradus aşa în greceşte, angelos [îngeri — n. e.] — când, referindu-se l
a faptul că Domnul nostru S-a umilit, el spune: „L-ai făcut cu puţin mai prejos decât îngerii”. Evr. 2:7, 9.
a faptul că Domnul nostru S-a umilit, el spune: „L-ai făcut cu puţin mai prejos decât îngerii”. Evr. 2:7, 9.
Răspuns: Apostolul inspirat nu a făcut el însuşi o traducere a psalmului, ci a folosit traducerea greacă LXX (Septuaginta, aşa cum era ea). Se ştie că această traducere iudeo-elenistică evită, în câteva locuri sensibile, traducerea normală a termenului ebraic elohim ca Dumnezeu / dumnezei, şi preferă să folosească soluţii interpretative. De obicei, traduce cu „îngeri”. În Dt 32:8, textul iniţial a avut probabil expresia „fiii lui El” sau „fiii lui Elohim,” dar textul tradiţional ebraic a înlocuit acest cuvânt cu „fiii lui Israel,” iar Septuaginta l-a înlocuit cu „îngerii lui Dumnezeu.” Aici nu este vorba de inspiraţie. Traducerile, chiar şi cele mai bune, nu sunt inspirate în sine. Inspirat a fost autorul care a scris iniţial şi deasemenea rămâne inspirat mesajul pe care l-a transmis, în orice traducere ar fi, chiar dacă este nedesăvârşită.
Expresia din psalm este una poetică, o adevărată hiperbolă (exagerare literară), pentru a sublinia măreţia dată de Dumnezeu omului prin creaţie, fiindcă a fost făcut „după chipul lui Dumnezeu” şi i-a fost dată în stăpânire natura. Ba chiar a dat nume făpturilor, asemenea lui Dumnezeu. În concluzie, omul este comparat cu Dumnezeu într-o manieră poetică, nu realistă, pentru că nimeni nu se poate compara cu Dumnezeu în esenţă, nici îngerii. Iar comparaţia oamenilor cu îngerii este discutabilă, fiindcă sunt fiinţe de un ordin diferit şi de o natură diferită. Nici oamenii nu sunt îngeri, nici îngerii nu sunt oameni. Şi unii şi alţii pot fi buni sau răi, de rang înalt sau mai modeşti.
Problemă: În V.T., termenul „El” (Dumnezeu) apare de 32 de ori, iar „Elohim”(Dumnezei) de 376 de ori, uneori cuvântul elohim se referă la bărbaţi — puternici, judecători, regi, etc., dar acum notăm câteva exemple în care elohim este aplicat la poporul Domnului.
Exodul: 21:6: „Judecătorii [conducătorii, puternicii] lui Israel au fost numiţi elohim: „Stăpânul lui să-l ducă înaintea judecătorilor [elohim]”.
Exodul: 22:8, 9: „Dacă hoţul nu se găseşte, stăpânul casei să fie adus înaintea judecătorilor [elohim] … cauza celor două părţi să meargă până la judecători [elohim]; acela pe care judecătorii [elohim] îl vor condamna trebuie să întoarcă dublu aproapelui său.”
Răspuns: Termenul אֵל ’ēl apare în Biblia Ebraică de 241 de ori,[1] nu de 32 de ori, iar אֱלֹהִים ’ĕlōhīm apare de 2601 ori, nu de 376 ori. Există, într-adevăr, unii învăţaţi (ale căror opinii se reflectă în lexicoane), care cred că termenul ’ĕlōhīm ar denumi uneori pe judecători. Dar concluzia lor este problematică, din cauză că se orientează doar după unele traduceri, sau după contextul luat în mod superficial, fără a evalua rolul sensului clasic de Dumnezeu / dumnezei. Nu se întâlneşte nici un caz clar în care judecătorii să fie numiţi ’ĕlōhīm. Când Moise a pus judecători, nu i-a numit ’ĕlōhīm, ci šôphǝṭīm. Mai târziu, aceştia se mai numesc dayyānīm, dar niciodată ’ĕlōhīm.
Ar fi straniu ca acelaşi cuvânt cu care evreii denumeau pe Dumnezeu să fie aplicat atât de natural unor autorităţi omeneşti. În exemplele de mai sus (Ex 21-22), cele mai multe traduceri bune păstrează sensul obişnuit, Dumnezeu (e. g. TOB, ASV, CJB, ESV, NAS, NJB, NRS, inclusiv multe traduceri româneşti etc.). În LXX traducătorii au redat pe ’ĕlōhīm cu κριτήριον kritérion (curte de judecată), ceea ce este o traducere interpretativă, aşa cum se semnalează şi în Targum, care este de asemenea o traducere „parafrazată,” interpretativă, în iudeo-aramaică. Expresia „să-l ducă înaintea lui Elohim (Dumnezeu)” înseamnă mai probabil că trebuiau să-l ducă la sanctuar (templu). Pentateucul Samaritean, la Ex 22:8 are numele sacru יהוה Iahwé, în loc de ’ĕlōhīm. Se ştie că în multe locuri din textul ebraic tradiţional (Masoretic), ’ĕlōhīm a fost introdus de scribi ca un înlocuitor sau indicator al numelui sacru.
Problemă: Exodul: 22:28: „Să nu huleşti pe Dumnezeu.” [judecători — elohim] A se observa confirmarea acestei traduceri de către apostolul Pavel – Fapt. 23:5.
Răspuns: Pavel citează numai a doua parte din Ex 22:28 (וְנָשִׂיא בְעַמְּךָ לֹא תָאֹר wǝnaśî’ ḇǝ‘ammǝḵā lô ṯā’ōr= „şi pe conducătorul poporului tău să nu-l blestemi”). Deci exemplul nu este concludent. Termenul ’ĕlōhīm din prima parte a versetului înseamnă foarte bine Dumnezeu, ca în Lv 24:15.
Problemă: Psalmul 8:4: „îmi zic: „Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă? L-ai făcut cu puţin mai pe jos decât îngerii (Elohim) şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste.” (Evrei 2:7). Observăm că în acest text se vorbeşte despre om, că a fost făcut mai prejos ca îngerii (vezi Evrei 2:7 = angelos), iar în textul ebraic, apare de fapt Elohim, adică ‘Dumnezeu’ sau ‘dumnezeii’. Tot la fel în Psalmul 97:7, unde din nou îngerii sunt descrişi ca fiind „dumnezei.”
Răspuns: Am dat explicaţia mai sus. Textul ebraic este clar dacă se păstrează sensul natural al termenului’ĕlōhīm. Omul este comparat cu Dumnezeu în psalm, într-o manieră poetică, hiperbolică.
Problemă: Psalmul 82:1-7: „Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu; El judecă în mijlocul dumnezeilor. Până când veţi judeca strâmb şi veţi căuta la faţa celor răi? Faceţi dreptate celui slab şi orfanului, daţi dreptate nenorocitului şi săracului, Scăpaţi pe cel nevoiaş şi lipsit, izbăviţi-i din mâna celor răi.” Dar ei nu vor să ştie de nimic, nu pricep-nimic, ci umblă în întuneric; de aceea se clatină toate temeliile pământului. Eu am zis: „Sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Prea Înalt.” Însă veţi muri ca nişte oameni, veţi cădea ca un domnitor oarecare.” Observăm în acest text cum judecătorii din Israel, sunt numiţi „dumnezei”, iar Dumnezeul Cel Prea Înalt, stă în adunarea dumnezeilor (Elohim). Judecătorii din Israel se aflau pe poziţia de reprezentaţi ai lui Dumnezeu în ţară şi aveau o autoritate ca şi a lui Dumnezeu asupra vieţii oamenilor, putând să dispună de ele. Deci din text ar reieşi că ar fi mai mulţi ‘dumnezei’, nu doar unul singur.
Răspuns: Nu reiese de nicăieri că judecătorii ar fi avut o autoritate ca şi a lui Dumnezeu.Dumnezeu nu trebuie să dea socoteală nimănui de ceea ce face, pe când judecătorii erau datori să judece numai după Lege şi să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu. Aici este vorba, mai degrabă, de o figură poetică, în care dumnezeii lumii, atât regi zeificaţi, cât şi zei imaginari, adoraţi în temple ca mari domni şi judecători, sunt traşi la răspundere de Dumnezeu, la judecată. În poezie se poate chema la răspundere orice, aşa cum şi lucrurile neînsufleţite (sângele lui Abel) sau imaginare (sufletele de sub alta
r, Ap 6) vorbesc. Imaginea aminteşte de adunarea fiilor lui Dumnezeu din cartea lui Iov. Într-adevăr, Dumnezeu vorbeşte în psalm zeilor imaginari (oameni sau mituri), aşa cum a vorbit Şarpelui în Eden (cu referire la înfrângerea lui Satan), sau cum Şarpele din Apocalipsa 12, care este Satan, reprezină totodată împărăţiile lumii (capete încoronate, coarne). Se ştie că termenul ’ĕlōhīm se referă şi la zeii falşi. Închinătorii zeilor erau în realitate închinători inconştienţi ai demonilor (Dt 32:17; 1Cor 10:20). Aşa că zeii falşi din acest psalm sunt, până la urmă, îngerii căzuţi, care se dau mari pe pământul acesta, dar care nu fac dreptate, ci rele.
r, Ap 6) vorbesc. Imaginea aminteşte de adunarea fiilor lui Dumnezeu din cartea lui Iov. Într-adevăr, Dumnezeu vorbeşte în psalm zeilor imaginari (oameni sau mituri), aşa cum a vorbit Şarpelui în Eden (cu referire la înfrângerea lui Satan), sau cum Şarpele din Apocalipsa 12, care este Satan, reprezină totodată împărăţiile lumii (capete încoronate, coarne). Se ştie că termenul ’ĕlōhīm se referă şi la zeii falşi. Închinătorii zeilor erau în realitate închinători inconştienţi ai demonilor (Dt 32:17; 1Cor 10:20). Aşa că zeii falşi din acest psalm sunt, până la urmă, îngerii căzuţi, care se dau mari pe pământul acesta, dar care nu fac dreptate, ci rele.
Problemă: Moise este „Dumnezeu [Elohim] pentru faraon”, (Exod 4:16; 7:1);
Răspuns: Moise avea să joace rolul de Dumnezeu pe lângă faraon, iar Aaron era profetul său. Este clar că aici nu se referă la divinitatea lui Moise, ci la un rol metaforic, dramatic în relaţie cu faraon. Moise însă nu era Dumnezeu, cum nici Aaron nu era profet, ci doar interpretul lui Moise. Nu trebuie să confundăm sensul natural, lingvistic al unui termen, cu o aplicaţie a lui extinsă, ocazională sau literară.
Problemă: Ioan 10:34,35: „Isus le-a răspuns: „Nu este scris în legea voastră: „Eu am zis: sunteţi dumnezei?” Dacă legea a numit „dumnezei” pe aceia, cărora le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu şi Scriptura nu poate fi desfiinţată”. Vedem că însuşi Domnul Isus confirmă că unii oameni sunt numiţi: „dumnezei”, şi afirmaţiile Scripturii nu pot fi desfiinţate.
Răspuns: Am explicat deja mai sus. Dumnezeirea lui Iisus este însă complet diferită. Când Toma a exclamat: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (In 20:28), cine ar spune că el se referea la Iisus ca judecător sau înger, sau că l-ar fi numit pe Iisus Dumnezeu într-un sens poetic? La fel este numit Dumnezeu în Ps 35:23; 38:16; 86:12.În asemenea momente de revelaţie, nu te joci cu cuvintele. El s-a adresat lui Iisus cel înviat, care dovedise prin aceasta, aşa cum spusese, că Dumnezeu Îi dăduse în Sine nemurirea, deoarece Christos exista ca Dumnezeu înainte de naşterea Sa omenească (Ioan 1:1; 5:26).
[1] Vezi: Gn 14:18-20, 22; 16:13; 17:1; 21:33; 28:3; 31:13, 29; 33:20; 35:1, 3, 7, 11; 43:14; 46:3; 48:3; 49:25; Ex 6:3; 15:2, 11; 20:5; 34:6, 14; Nu 12:13; 16:22; 23:8, 19, 22-23; 24:4, 8, 16, 23; Dt 3:24; 4:24, 31; 5:9; 6:15; 7:9, 21; 10:17; 28:32; 32:4, 12, 18, 21; 33:26; Ios 3:10; 22:22; 24:19; 1S 2:3; 2S 22:31-33, 48; 23:5; Ne 1:5; 5:5; 9:31-32; Iov 5:8; 8:3, 5, 13, 20; 9:2; 12:6; 13:3, 7, 8; 15:4, 11, 13, 25; 16:11; 18:21; 19:22; 20:15, 29; 21:14, 22; 22:2, 13, 17; 23:16; 25:4; 27:2, 9, 11, 13; 31:14, 23, 28; 32:13; 33:4, 6, 14, 29; 34:5, 10, 12, 23, 31, 37; 35:2, 13; 36:5, 22, 26; 37:5, 10, 14; 38:41; 40:9, 19; 41:17; Ps. 5:5; 7:12; 10:11f; 16:1; 17:6; 18:3, 31, 33, 48; 19:2; 22:2, 11; 29:1, 3; 31:6; 36:7; 42:3, 9-10; 43:4; 44:21; 50:1; 52:3, 7; 55:20; 57:3; 63:2; 68:20-21, 25, 36; 73:11, 17; 74:8; 77:10, 14-15; 78:7-8, 18-19, 34-35, 41; 80:11; 81:10; 82:1; 83:2; 84:3; 85:9; 86:15; 89:7-8, 27; 90:2; 94:1; 95:3; 99:8; 102:25; 104:21; 106:14, 21; 107:11; 118:27f; 136:26; 139:17, 23; 140:7; 146:5; 149:6; 150:1; Pr 3:27; Is 5:16; 8:10; 9:5; 10:21; 12:2; 14:13; 31:3; 40:18; 42:5; 43:10, 12; 44:10, 15, 17; 45:14-15, 20-23; 46:6, 9; Ier 32:18; 51:56; Pl 3:41; Ez 10:5; 28:2, 9; Da 9:4; 11:36; Os 2:1; 11:9; 12:1; Iona 4:2; Mi 2:1; 7:18; Na 1:2; Mal 1:9; 2:10-11.
În citatele din VT, KYRIOS (Domnul) înlocuieşte numele sacru YAHWEH. Dar în restul cazurilor, termenul este un titlu sau apelativ care înseamnă Domnul (Stăpânul). Lui Iisus, mulţi I se adresau cu Doamne („Domnul meu”), ceea ce este o formulă de respect. În cazul creştinilor, când Îl numesc pe Iisus DOMN, este un mod de a spune că ei sunt sclavii Lui, iar El este Stăpânul, care i-a (răs)cumpărat.
[quote name=”Florin Lăiu”]Aici este scris KYRIOS (Domnul, Stăpânul), echivalentul apelativului ebraic Ha-Adon sau Adonai.[/quote]
Pana ce o sa va raspund la celelate obiectii, vreau sa stiu daca Adonai este Iehova?
[quote name=”Cristina-Elena”]Daca e vorba de logica si zicem ca e imposibil ca O Persoana din Dumnezeire sa moara, atunci tot dupa logica eu zic ca e imposibil ca o persoana din omenire sa se invie singura…. [/quote]
Perfect adevărat şi una şi cealaltă. Iisus nu S-a înviat singur, ci a înviat prin natura Sa divină, care nu putea muri. De aceea este scris că Dumnezeu L-a înviat (FA 2:24, 32; 3:15; 4:10; 10:40; 13:30, 37; Rom. 10:39; 1Cor. 6:14; 15:15; Gal. 1:1; 2:12; 1 Pt. 1:21), prin Duhul (1 Pt. 3:18 alte traduceri).
Dumnezeu a înviat pe Iisus din morţi reconstituind fiinţa umană a lui Iisus, prin natura divină, care nu murise. Natura divină este una singură, doar persoanele divine sunt trei.
„El a spus: am puterea sa-Mi dau viata…” Da, aşa a spus. Cuvântul folosit aici este EXOUSIA (autoritate, drept). Cred că aici înseamnă „drept”, ca şi în Ap. 22:14 (drept [exousia] la pomul vieţii).
1 Cor 11:26 este scris în greacă, nu în ebraică. Numai VT a fost scris în ebraică. Aici este scris KYRIOS (Domnul, Stăpânul), echivalentul apelativului ebraic Ha-Adon sau Adonai.
Daca e vorba de logica si zicem ca e imposibil ca O Persoana din Dumnezeire sa moara, atunci tot dupa logica eu zic ca e imposibil ca o persoana din omenire sa se invie singura….
deaceea cu privire la logica omeneasca: – da, noi trebuie sa ne punem in miscare capacitatile mintale, aceasta de fapt si se cere de la noi… Insa in acelas timp nu trebuie sa uitam ca noi oamenii suntem limitati, deaceea subiectele ce depasesc mintea noastra trebuie sa-si gaseasca raspunsul la Cel ce ne depaseste in intelepciune…, si ce a spus El despre Dansul, aceea trebuie sa credem, chiar daca nu intelegem toate detaliile….
El a spus: am puterea sa-Mi dau viata…
De multe ori ati aratat cum suna in ebraica numele Domnului descris in vechiul testament cind era vorba de Fiul Lui Dumnezeu…
As dori sa-mi spune-ti cum suna si in 1 corinteni 11:26….
[quote name=”Cristina-Elena”] Pe ce bază a-ți luat o astfel de decizie și de ce eu trebuie să cred la fel cu privire la Divinitate?
spune undeva pana inspirată astfel de declarații?[/quote]
Decizia aceasta ţine de logică. Cel nemuritor, care este Izvorul vieţii, nu are cum să moară. Dumnezeirea nu este o substanţă, ci o condiţie transcendentă, fără început şi sfârşit. Dacă Dumnezeu nu ni S-ar fi descoperit El Însuşi, într-o formă sensibilă (prin creaţie, prin Scriptură, prin întruparea lui Iisus), nu am fi putut să-L descoperim niciodată.
La linkul de mai jos aveţi şi afirmaţia inspirată, dacă este nevoie:
http://text.egwwritings.org/publication.php?pubtype=Book&bookCode=GA&lang=ro&collection=216§ion=all&pagenumber=243&QUERY=natura+divin%C4%83+muri&resultId=1
[quote name=”Florin Lăiu”]
Divinitatea nu poate muri, la fel cum nu se poate naşte. Divinitatea (natura umană) nu este o substanţă (materie) care se dizovă, ci un principiu etern, nemuritor prin definiţie şi care nu se compară cu nimic din lucrurile create (care au început şi pot avea sfârşit).[/quote]
Pe ce bază a-ți luat o astfel de decizie și de ce eu trebuie să cred la fel cu privire la Divinitate?
spune undeva pana inspirată astfel de declarații?
[quote name=”Cristina-Elena”]Pe cruce, a murit umanitatea Lui Isus, sau Divinitatea Lui Isus, sau ambele naturi?[/quote]
Divinitatea nu poate muri, la fel cum nu se poate naşte. Divinitatea (natura umană) nu este o substanţă (materie) care se dizovă, ci un principiu etern, nemuritor prin definiţie şi care nu se compară cu nimic din lucrurile create (care au început şi pot avea sfârşit).
Pe cruce, a murit umanitatea Lui Isus, sau Divinitatea Lui Isus, sau ambele naturi?
Dragă Titus, mulţumesc pentru că mi-ai atras atenţia asupra greşelii. Aveai dreptate. Am îndreptat.