Fenomenul Flavius Pană este suficient cunoscut între noi, nu simt nevoia să dau explicații. Pentru mine, subiectul are o „tristețe iremediabilă”, vorba lui Topârceanu, în ciuda jovialității de gașcă pe care o arată acest Mihu Copilu al adventismului românesc. Calculele lui s-au dovedit bluff și fiasco, iar speranțele că totuși se vor împlini cumva cândva anul acesta sunt complet deșarte.
Nu se va întâmpla nimic relevant. Dumnezeu ar fi avertizat întreaga lume, sau cel puțin întreaga Biserică, dacă ar fi adevărat că Biserica s-a înșelat cu privire la cei 1260 de ani, și că acest timp s-ar încheia acum în 2016. A face asemenea calcule poate fi o simplă copilărie. Dar a nu mai avea simțul proporțiilor și simțul ridicolului este fără scuză.
M-a îmboldit un prieten pe FB să ascult recenta tiradă a lui Flavius din seara de 18.11.2016: „Doctrina oficială versus înțelegerea actuală”. Predica hrisostomului nostru mă privește atât direct, cât și indirect. Directele le vom lăsa mai la sfârșit, de data aceasta. Cred că sunt mai importante acele lucruri care mă privesc indirect, pentru că ne privesc pe toți.
Anyway, predicatorul cu aripioare de heruv s-a străduit să lase deoparte, pe cât a putut, limbajul de cartier, și să fie respectuos, pe cât posibil. Apreciem. Dar degeaba sunt eu flatat de portretizarea pe care mi-o face, dacă până la urmă, subiectul predicii vine din confuzie și produce balamuc. Poate exagerez, dar vă rog să mă urmăriți cel puțin domniile voastre, dacă spectaculosul și teribilistul predicator sau procuror sus-numit nu mă urmărește.
1. Oficial și neoficial
Caracterul oficial al unei afirmații sau publicații se referă întotdeauna la instituții obișnuite, la autorități terestre, nu la Dumnezeu sau la Scriptură. Nu putem suci sensul normal al cuvintelor. Autoritatea Scripturii este cu adevărat deasupra oricărei afirmații oficiale sau neoficiale, dar o afirmație biblică sau o învățătură despre care cineva spune că ar veni din Biblie, nu este de la sine și oficială.
Se numesc „oficiale”, doar acele documente publice care emană de la autoritatea omenească legitimă a Bisericii, documente care au fost recunoscute și votate de adunarea delegaților în sesiune, sau cel puțin de conciliul lărgit al Conferinței Generale. De asemenea, o declarație a unui reprezentant al Bisericii, care a fost însărcinat să publice o decizie a unui for administrativ al Bisericii, poate fi numită declarație oficială.
Este ca și în alte domenii. Nu orice spune un oficial reprezintă poziția oficială a Bisericii. Oficialul este și el persoană particulară și are dreptul să expună opinii personale, cu condiția să nu confunde opiniile sale cu hotărârile Bisericii pe care o reprezintă. Sau, dacă un președinte sau un premier, de exemplu, trebuie să facem distincție între ceea ce spune în calitate oficială, de ceea ce spune ca opinie personală.
Când ne referim la doctrină, pe care Pavel în pastoralele sale o numește „învățătura sănătoasă” (1 Tim. 1:10; 6:3; 2 Tim. 1:13; 4:3; Tit. 1:9; 2:1), este oficială acea doctrină care face parte din mărturisirea de credință, care a fost publicată oficial ca reprezentând consensul istoric și actual al Bisericii, care este comunitatea de credință.
De exemplu, doctrina Trinității are un caracter oficial, deoarece a fost adoptată treptat de credincioși după anii 1890 și apoi votată și publicată în anii 1930-40. Până atunci, ea era la fel de biblică, dar nu era înțeleasă ca atare. Iar până a fost votată și publicată, ea încă nu avea un caracter oficial: unii o acceptau, alții nu. Chiar și după adoptarea ei oficială, unii au rămas blocați pe „oficialitatea” minții lor, care ar fi autoritatea supremă din univers. Dar Biserica votează ce crede majoritatea, în urma studiilor care s-au publicat și care s-au repetat. Nici o mărturisire de credință nu menționează că există și câțiva credincioși AZS care au în mod sincer altă opinie. Treaba lor. Se pot acomoda, pot tăcea sau pot crea dezbinare și se pot trezi pe dinafară. Nu este obligatoriu să fii adventist.
În secolul al XIX-lea, majoritatea adventiștilor și de fapt toți pionierii, fără excepție, au fost antitrinitari. Unii au condamnat vehement doctrina Trinității, verbal și în scris. În revistele noastre aceasta a fost mult timp singura opinie despre Dumnezeire care s-a publicat. Și totuși, revistele, chiar dacă sunt reviste oficiale ale Bisericii, nu tot ce se publică în ele reprezintă poziția oficială a Bisericii. Antitrinitarismul Bisericii din secolul XIX a fost general, dar nu era oficial, pentru că el nu fusese fixat în nicio mărturisire de credință, nu fusese pus la vot, după o cercetare și discuție prealabilă.
Astăzi însă, când doctrina Trinității a fost adoptată oficial de Biserică și Biserica se identifică prin ea, ca și prin celelalte doctrine, a face pe adeptul fidel al pionierilor și a face agitație și dezbinare în Biserică, de dragul conștiinței individuale, sau al felului cum ai înțeles tu Biblia sau SP, este o situație care în mod sigur te va duce la excludere, dacă nu te liniștești.
Un alt aspect al oficialității este acela că orice doctrină oficială este oficială doar în formularea exactă din documentul publicat de Conferința Generală (e.g. „Cele 28 doctrine” etc.). O formulare diferită poate fi chiar mai bună, dar prin aceasta nu este mai oficială. De asemenea, orice doctrină este oficială și reprezintă vocea întregii Biserici numai așa cum a fost formulată, la un mod general, nu în toate detaliile tehnice și în subtilitățile teologice sau exegetice care sunt implicate în justificarea acelei formulări.
De exemplu, este afirmată oficial poziția privitoare la ziua de repaus. Toți înțelegem că este ziua a șaptea a săptămânii, Sabatul (de vineri la apus, până sâmbătă la apus). Toți, cu excepții neglijabile, înțelegem că Sabatul este de la facerea lumii, că va fi un test universal în cele din urmă și că este ziua închinată Domnului. Dar mărturisirea de credință nu merge până în pânzele albe, nu cuprinde toate argumentele biblice posibile și nu lămurește toate situațiile practice în ce privește păzirea Sabatului. Dacă poţi face o baie în Sabat sau dacă poţi călători cu metroul, nu este specificat în mărturisirea de credinţă. Acestea sunt aspecte de teologie biblică şi practică, precum şi de conştiinţă individuală.
Distincţia între teologic şi doctrinal (oficial) este cunoscută și de alte biserici. În ortodoxie, de exemplu, există dógmata (dogme, doctrine stabilite de sinoadele universale) și theologoúmena (opinii sau studii teologice). O opinie personală a unui teolog, care poate deveni și înalt reprezentant al Bisericii, nu are un caracter oficial. Chiar papă dacă este, trebuie să țină seama de un anumit trend al tradiției și nu-i este ușor să promulge o doctrină nouă. Comparațiile pe care le face Flavius între foștii lui colegi și fostul ev mediu sunt neavenite și le puteți suspenda, pentru siguranță, adică le puteți pune în țeapă.
Apelul la conștiința individuală, la libertatea de expresie etc. sunt lucruri sfinte, dar au limitele lor atunci când discutăm despre comunitatea de credință și despre autoritatea acestei comunități în care am intrat prin legământ. Ideea că nu există erezii și nu există doctrine oficiale, ci că numai Biblia este oficială, iar conștiința individuală nu este legată decât de Biblie, este o rătăcire. Iată de ce. Noi nu suntem atomi într-un univers spiritual, care să dăm socoteală doar lui Dumnezeu.
În timp ce conștiința individuală este suverană în ce privește înțelegerea personală, ea trebuie să se supună conștiinței colective, atunci când ai intrat prin legământul botezului într-o comunitate a credinței. Biblia și conștiința nu mai au nicio putere și niciun credit, atunci când fiecare înțelege divergent Scriptura și crede ce-i „trăsnește” prin minte, fără să-i pese că altul sau cei mai mulți înțeleg diferit.
Bineînțeles, cercetarea, dialogul, considerarea și valorizarea opiniilor personale nu trebuie trecute cu vederea. Acestea pot fi un motor al progresului sau al regresului și apostaziei. Dar chiar dacă doctrina Bisericii nu este singura binecuvântare pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu și chiar dacă există adevăr dincolo de oficialitate, realitatea este că nu ne putem sustrage mărturisirii oficiale de credință și să ne păstrăm în același timp comuniunea cu Biserica. A vrea să trăiești separat, în viața conjugală, să crezi și să faci ce vrei în relație cu familia, dar fără amenințarea divorțului, este o situație nerealistă.
2. Ereziile și „sconcștiința”
Conștiința personală trebuie respectată până la ceva mai bun. Dar ea nu este ultima autoritate din univers. Nu este în sine glasul lui Dumnezeu. Conștiința se educă prin relație cu Cuvântul lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu, Biserica lui Dumnezeu. Multe alte influențe contribuie la educarea conștiinței personale. Dacă un credincios consideră că propria sa conștiință este măsura tuturor lucrurilor are o problemă de educație, chiar dacă este sinceră. Am văzut oameni sinceri care sunt chinuiți de demonul propriei conștiințe sulfuroase și care chinuie și pe alții. Nu mă îndoiesc de sinceritatea lor, dar sinceritatea nu ferește de prostie, nici de aroganță.
Mulți nu știu că termenul „erezie” nu este invenția evului mediu, ci este o categorie biblică. El este folosit în Noul Testament în forma grecească háiresis, care mai târziu s-a pronunțat éresis, de unde și termenii românești erezie și eres. La origine, termenul însemna „alegere personală” (de bună voie) sau „preferință”, dar în Noul Testament este folosit cu sensul de „sectă”, „partidă religioasă” sau „dezbinare”: secta (partida) saducheilor (FA 5:17); secta fariseilor (FA 15:5; 26:5); secta nazarinenilor (FA 24:5);[1] „slujesc Dumnezeului părinţilor mei după Calea, pe care ei o numesc sectă” (FA 24:14); „secta aceasta stârnește peste tot împotrivire” (FA 28:22).
În 1 Corinteni 11:17-19, apostolul spunea:
Vă dau acest învățături, dar nu vă laud, pentrucă vă adunaţi nu ca să vă faceţi mai buni, ci ca să vă faceţi mai răi. Mai întâi de toate, aud că atunci când veniţi la adunare, între voi sunt desbinări (schísmata). Şi în parte o cred, fiindcă trebuie să fie şi partide / secte (grupuri de opinie și de apartenență preferată, cf. 1Cor 1:11-13) între voi, ca să iasă la lumină cei găsiţi buni.
Erezia / sectarismul este un rod al omului vechi, al „cărnii” (Galateni 5:19-21):
Şi faptele cărnii sunt evidente; acestea sunt: desfrâul, necurăţia, senzualitatea, idolatria, magia, dușmăniile, cearta, gelozia (fanatismul), izbucnirile de mânie, rivalitățile (ambițiile), disensiunile, ereziile (facțiunile, sectele), invidiile, beţiile, bacanalele (chefurile), şi altele asemănătoare cu acestea. Vă spun, cum v-am tot spus, că aceia care fac astfel de fapte, nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.
Petru folosește termenul cu sensul clar de erezie (învățătură rătăcită și periculoasă), cf. 2 Petru 2:1:
După cum în poporul din vechime s-au ridicat falși profeți, tot așa şi între voi vor fi falși învățători, care vor insinua erezii dezastruoase, tăgăduind pe Stăpânul lor, Răscumpărătorul, şi aducând asupra lor o distrugere iminentă.
Atitudinea apostolilor față de erezie nu a fost admirația sau toleranța, ci bisturiul:
Păstrează credinţa şi conștiința sănătoasă, pe care unii au pierdut-o, şi au naufragiat în ce privește credinţa. Din numărul lor sunt Hyménaios şi Aléxandros, pe cari i-am dat Satanei, ca să înveţe să nu mai rostească blasfemii. (1Timotei 1:19-20). Evită vorbăriile profane, fiindcă cei care se ocupă cu acestea vor înainta în nerespectarea lui Dumnezeu. Și cuvântul lor va roade ca un cancer. Între aceștia sunt Hyménaios și Phíletos, care s-au îndepărtat de adevăr. susținând că învierea a și venit, și răstoarnă credința unora. (2Timotei 2:16-18).
Observăm aici că erezia nu este orice opinie teologică divergentă, deși chiar o chestiune secundară poate deveni erezie, atunci când este transformată în armă de luptă în Biserică. Ereziile proprii-zise însă privesc negarea doctrinelor fundamentale ale Bisericii, chiar dacă ele se insinuează sau se infiltrează în mod pașnic. A înlocui doctrina învierii cu o înviere spirituală, a susține că a doua venire a lui Christos ar fi avut loc deja (2Tesaloniceni 2:2), sau a răsturna alte doctrine majore ale Scripturii, care au fost înțelese, procesate și asimilate de Biserică, este erezie. Dacă nu asta este erezie, atunci ce înseamnă erezia?
Se înțelege, nu tratăm erezia cu biciul sau cu rugul. Dar nu o tolerăm în interiorul Bisericii. Are dreptul constituțional să zburde în legea ei, să se înscrie „oficial” sub numele de „dreaptă credință”, sau cum dorește, dar avem dreptul să ne disociem de cei care nu ne reprezintă. Afirmația lui Flavius că, dacă astăzi am trăi în contextul medieval, i-am trata pe disidenți cu estrapada sau cu rugul, este absolut gratuită. Chiar atât de răi ne crede? Singura persecuție din partea Bisericii este aceea că majoritatea (care sunt oameni serioși) nu l-a băgat în seamă.
3. Câte fețe are Florin Lăiu?
Între alte argumente minunate, Flavius se învârte cu grații de vultur în jurul doctrinei sanctuarului și a judecății de cercetare, subminându-i eșafodajul cronologic. Începutul perioadei nu ar fi fost la anul 457, ci pe vremea lui Cyrus, iar în 1844 nu s-ar fi întâmplat nimic.
Nu intru în detaliile „preferinței” lui și a colegului lui de tranșeu, dar în acest context, Flavius a afirmat că eu însumi am avut o experiență care ar dovedi că umblu cu două măsuri și că Biserica de asemenea, ar umbla cu două măsuri în ce privește atitudinea față de cei care au oarecare probleme cu doctrina sus-numită. Din cele spuse de el, înțeleg că știe ceva, dar fie că sursele sunt zvonistice, fie că instrumentele lui de interpretare sunt prea uzate de atâta lucru, înțelegerea lui este sigur greșită. Am auzit și pe alții făcând afirmații asemănătoare, că aș fi afirmat cândva ceva, și că după ce am fost pedepsit, aş fi retractat şi m-aş fi cuminţit, ca să-mi păstrez locul.
Sunt nevoit să dau câteva explicaţii, deşi nu este loc aici pentru toate detaliile. În aprilie 2011, am prezentat la Cernica un referat de specialitate pe tema doctrinei sanctuarului și a judecății de cercetare. Nu a fost în fața președinților de uniuni, cum s-a afirmat, ci în fața colegilor profesori de la seminarele teologice ale universităților sau colegiilor adventiste din Europa. Referatul citit nu intenționa să răstoarne doctrina, ci prezenta câteva obiecții și critici la adresa unor aspecte tehnice, secundare ale eșafodajului exegetic al doctrinei.
Pentru unii, desigur, și detaliile argumentației sunt la fel de „oficiale” ca și doctrina însăși. Dar mărturisirea de credință nu intră în asemenea detalii. Recitiți formularea și veți vedea că ea nu precizează înfățișarea fizică și mobilierul sanctuarului ceresc, nici câte spații are sanctuarul. Acestea nu sunt aspecte esențiale. Esențial este un singur lucru: că trăim în timpul Judecății, din 1844, și că singura noastră șansă este să acceptăm mijlocirea Marelui Preot Iisus, pentru iertarea și îndreptarea noastră, atât timp cât se desfășoară această judecată. Dincolo de aceasta: cum se interpretează Dan. 8:9, ce sens exact are „jertfa necurmată” sau „fărădelegea pustiitorului”, cum trebuie înțeles verbul ebraic din Daniel 8:14, la ce profeție se referă îngerul în Dan 9:23, sau la ce eveniment tipologic face aluzie Evrei 9, sunt chestiuni secundare. Nu puțini teologi ai noștri (din trecut sau de astăzi) au adesea probleme în a accepta aceste detalii în felul în care le înțelegeau pionierii. Mai mult sau mai puțin, fiecare generație a modificat câte ceva.
În noiembrie 2011, fiind invitat în Comitetul de Cercetări Biblice al Diviziunii, am prezentat un document mai amplu, cu același subiect. Din nefericire, documentul a fost prea mare pentru a fi asimilat și cântărit suficient într-un timp scurt, iar redactarea lui în engleză nu a fost perfectă. Uneori bariera lingvistică este foarte importantă. Ca să exprimi subtilități de gândire, în special în domenii sensibile, trebuie să vorbești bine limba de comunicare. O exprimare mai simplă poate părea o exprimare mai brută.
Ca urmare, datorită unor erori de neatenţie şi de exprimare inexactă din documentul meu; datorită faptului că în acel comitet, doar o minoritate era specializată în ebraică şi în exegeza VT; şi datorită faptului că am pus în discuţie o chestiune neclarificată la nivelul Bisericii mondiale (problema limitelor inspiraţiei profetice), poziţia mea a fost înţeleasă greşit şi, prin urmare, nu a fost acceptată. Peste câtva timp, bordul ITA a fost silit să ia cunoştinţă de recomandarea Diviziunii de a fi pus să slujesc în alt domeniu, în afara catedrei, ceea ce s-a şi întâmplat, pentru circa doi ani. Între timp, la îndemnul fraţilor Huţanu (preşedintele Uniunii) şi Munteanu (preşedintele ITA), am continuat să dialoghez cu frații de la forurile de care depindea rezolvarea situației.
Am scris memorii la diverse foruri administrative, am scris o petiție specială la Institutul de Cercetări Biblice al CG și, ca urmare, la începutul anului 2014, Comitetul de Cercetări Biblice al Diviziunii (același for care mă evaluase inițial) a revenit asupra primei decizii și a recomandat bordului ITA reacceptarea mea la catedră. Ca urmare, anumiți frați, care nu au cunoscut situația de aproape, au bănuit, sau au vrut să creadă că am fost reintegrat la catedră pentru că „am retractat”.
Dacă aș fi „retractat” însă, nici măcar nu aș fi fost credibil, deoarece afirmasem în scris, în studiul supus evaluării, că ajunsesem la concluziile respective după zeci de ani de studiu serios, amănunțit, matur și responsabil. În realitate, în petiția mea, am argumentat pe scurt și clar care mi-au fost intențiile în scrierea acelui studiu teologic din 2011, și în același timp, care este credința mea sinceră și susținerea doctrinei Bisericii, în ciuda acelor obiecții și aspecte critice, de care nu m-am dezis şi nu mă dezic.
Aceasta a fost și a rămas poziția mea. Nu este nimic secret aici. Scrisesem deja pe acest subiect două serii de articole în Curierul Adventist: „Bătălia pentru Sanctuar” (octombrie 2002 – august 2003) și „Măsuța cu nisip” (octombrie 2009 – aprilie 2010). Într-o formă mai restrânsă, ultimul studiu a fost prezentat și la sesiunea de comunicări științifice din primăvara aceasta (2016), ceea ce a produs interes și nu au existat obiecții. Cititorul poate să judece singur, dacă interpretările mele critice, ușor diferite de ceea ce s-a învățat în mod tradițional, subminează doctrina sanctuarului și a judecății de cercetare.
Nu am urmărit originalitate, ci mai multă precizie și exactitate în argumentarea acestei doctrine, studiu care mie mi-a folosit foarte mult și care a încurajat și pe alți credincioşi. Am rămas în dialog şi comunicare cu zeci de teologi AZS, şi am avut bucuria să constat că studiul meu este căutat şi folosit în sens constructiv de diverşi fraţi din străinătate sau din România. Între alţii, doi teologi protestanţi străini au devenit interesaţi de studiile mele despre sanctuarul din Daniel. Dar mai mult decât toate, mă bucur că există fraţi adventiști care mi-au apreciat munca. Iată, de exemplu, reacția pe internet a unei familii adventiste americane (Barbara & Charles X):
“Hi Florin,
Mostly doing outreach to recover past members of SDA. Involves preaching, bible studies, visitation etc.
I have read a number of your papers and value them highly for my own research and study. Your respect for Scripture and your clarity of expression make your writing very enjoyable for me. Keep up the good work.”
În final, le urez lui Flavius și lui Sebi sănătate în credință și în viață. Iar admiratorilor lor, le doresc înțelepciunea de a-i ajuta să meargă pe drumul drept, fără aventuri misionare sau teologice sortite eșecului.
NOTĂ
[1] Nazarineni (ebr. notzri’im, aram. notzrayya’, gr. nazoraioi) este numele pe care evreii l-au dat creștinilor până astăzi. Derivat inițial peiorativ, de la (Iisus) Nazarineanul (Ioan 1:46; 19:19).
Frate Florín vā salut cu respect ,vā informez despre moartea tatālui meu pe care dumneavoastrā l-ati cunoscut si de asemenea vā invit la un simpozion care vvā avea loc in germánia in luna septiembre .Este organizat de conferinta Baden-Wuttenberg, dar vor participa experti din toata lumea.Actiunea are acordul si sprijinul uniunii germane ,diviziunii,si cconferinta generale.Tema vā fi :Biserica adventistā si Islamul..Ebrard da Costa cel mai mare specialist al nostru in Islam si organizatorul,vā va contacta si trimite invitatia oficiala dacā binevoiti sā onorati cu prezenta si sā participati.putem stabili detalii la tel.numarul meu e 004915175373329 sau msm sau email Watsapu la nr 004915778184558
Dragă Stelian, am auzit că a murit nea Petrică. Condoleanțele noastre. Îmi pare rău. Dar m-am bucurat să-l mai pot vedea odată anul trecut.
Îți mulțumesc că te-ai gândit la mine, pentru acel simpozion din Germania. Dar cred că ar fi mult mai bine să fie invitat cineva care are deja preocupări și experiență în domeniul misionarismului și al relaților cu Islamul. Ar fi de mai mare folos. (Am deja în minte un nume). Dacă aș veni eu, nu ar fi atât de bine, deoarece activitatea mea nu este prioritar misionară în sensul de teren. Eu mă ocup predominant cu cercetarea și scrisul, cu catedra și ceva apologetică. Și sunt foarte ocupat, atât în ce privește catedra, cât și celelalte. Sunt implicat și în Societatea Biblică și peste tot trebuie să activez. În week-end de obicei sunt plecat, fiind invitat de pastorii din țară sau din străinătate. Mulțumesc pentru numărul tău de mobil. Te voi căuta.
Se vede treaba ca lansarea cu fast de aici:https://www.youtube.com/watch?v=J7afmkyrT2I a avut efect de bumerang fiindca tot establishment_ul mioritic asteptator nu a putut anticipa viitorul…ori iata ca incet incet se rupe ata cum se zice in popor si acest fenomen pe care dvs l_ati denumit asa incepe sa reseteze optica cu privire la money_money adica mai pe romaneste :unde dai si unde crapa(a nu se intelege ca nu o sa mai fie porti deschise,lansari etc) dar pe ansamblu incepe sa dea Domnu mintea romanului cea din coada:)Spor
Dle.profesor ,iubesc biserica asta , la fel de mult ca dumneata ,în ce privește faptul că apărați biserica,foarte bine,si eu vreau lucrul ăsta ,dar hai sa lăsăm faptele să vorbească nu cuvintele nesfârșite si pompoase . Capitolul comunism l-am adus în discuție ca să vă dau doar un exemplu ca biserica nu e fără pată,desi sunt multe chiar în zilele noastre care arată asta.Avem pretenția că bisericile istorice să si recunoască greșelile istorice,pe care foarte frumos le-au ascuns si camuflat.Nu credeți că la fel am făcut și noi?,si facem in continuare ,ascundem anumite ‘defecte pt a păstra o imagine a bisericii imaculată dar falsă . Astăzi moștenim ca biserică,ipocrizia,si ne lafaim în ea crezându-ne unul mai bun ca celălalt.Unul crede in autoritatea bisericii,altul doar în spiritul profetic,altul doar în biblie,altul în nu stiu ce profet contemporan,aproape ca ne e rușine să ne afirmăm credința în Dumnezeu,in Hristos și Duhul Sfânt.Cat despre faptul că nu toți membrii bisericii vor fi mântuiți la grămadă o stiu de la Isus,care ne-a spus o poveste cu grâul si neghină,alta cu 10 domnișoare adormite,eu asta am înțeles și cred cu tărie Cuvântul.Spiritul profetic afirmă faptul că doar o mică parte a bisericii va fi mântuită.Acum nu știu dacă și teologia dvs.spune același lucru.Cat despre învățătură,nu nu am ajuns la capătul tunelului pt ca nici nu am intrat,mantuirea mea nu depinde de acumularea de cunoștințe,titluri sau recunoașteri.
Mulțumesc pentru replică. Îți înțeleg frustrările. Le-am trăit și eu. Trăiesc și astăzi unele din ele. Dar crede-mă că multe din frustrările noastre vin și din ignoranță, poate nevinovată, sau din dezinformare.
Bine ar fi să recunoaștem greșelile istorice. Dar cu timpul am descoperit că unele momente istorice pe care le-aș fi socotit la 20 de ani ca victorii ale Bisericii, le socotesc astăzi înfrângeri, greșeli. Alte erori pe care le vedeam în tinerețe la „cei de sus”, astăzi le văd ca decizii înțelepte. Prin urmare, avem nevoie de criterii superioare sentimentelor, părerilor și conștiinței noastre actuale. Așa cum ai afirmat, Biblia (și ajutorul Spiritului Profetic) este singurul standard obiectiv după care să ne judecăm pe noi înșine și istoria noastră. Dar suntem imperfecți și în cunoașterea Scripturii; iar SP (ca literatură foarte mare și nu lipsită de probleme) este parțial cunoscut și adesea greșit înțeles.
Cât privește procentul de grâu din lanul de sălbăție sau invers, parabola fecioarelor ne dă un prognostic de 50%. Parabola neghinei implică o majoritate de grâu totuși. Parabola nunții fiului de împărat prevede un singur mesean fără haină de nuntă, ș.a.m.d. Nu putem face previziuni pe seama parabolelor. Nici pe seama citatelor din SP. EGW vorbește în unele locuri despre o majoritate care va cădea, dar aceasta nu este o profeție care TREBUIE să se împlinească, ci una pe care avem datoria solemnă s-o zădărnicim. Dacă Dumnezeu a permis ca profețiile și planurile Lui optimiste și benefice să fie zădărnicite (Luca 7:30; cf. Isaia cap. 2; cap. 19; Ezechiel 40-48 etc.), cu atât mai mult va fi de acord să fie zădărnicite aceste prognoze pesimiste ale Ellenei White (vezi și profeția lui Iona). Totul depinde de atitudinea noastră, de răspunsul nostru la Cuvântul lui Dumnezeu, de credință și pocăință. Eu mă rog și acționez ca să fie zădărnicite anumite previziuni, și mă doare când unii așteaptă ca să se împlinească pentru Biserică cele mai negre prognoze. Nu este nimic bătut în cuie, așa că putem dori și acționa ca lucrurile să se întâmple altfel. Chiar în cazurile în care sunt sigur că se va întâmpla rău, am dreptul să doresc sincer și să acționez ca să nu se adeverească. Domnul cu tine!
Ca de obicei dom’profesor ,este apărătorul bisericii.Materialul stufos si filozfitos,demonstreaza dorința aprigă să demonstreze că are dreptate.Are în anumite privințe,binenteles,dar eu îl văd tot în tabăra ereticilor,alaturi de pana,sebi si mai stiu eu cine.De ce?pentru că ăștia se închină la o presupusă extracunoadtere a adevărului,se cred ultimii reformatorii ai bisericii,si îndruga numai bazaconii pe care și ei se chinuie să le creadă,pe când dom’profesor se închină autorității bisericii,a mai făcut astfel de declarații,pe care le repeta din nou în acest material.O fi biserica obiectul iubirii Lui Dumnezeu,dar nu e perfecta,doar o rămășiță va fi mântuită,iar dumneata,asa vrei sa para dom profesor.Minimalizezi importanța ascultării de SF Scriptură in detrimentul celei de sf biserica,nu cred că există erezie mai mare.Constinta noastră trebuie să fie formată cu ajutorul duhului sfânt,pe baza scripturii si nu pe cea ce spune biserica.Setul acesta de princii pe care BAZS îl moștenește,de la cei care au fost insuflati de duhul sfânt,nu de vreo biserică, este adevăr și trebuie trăit respectat și răspândit.Nu tot ce poate îndruga o mână de oameni de la conducerea actuală,este litera Sfânta de lege,poate doar pt cei care nu se pot opune prezentului,ascunzandu-si trecutul.Daca maine conducerea pământească a BAZS ar accepta homosexualitatea,de exemplu,eu de cine ascult de conștiința bazată pe cuvântul Lui Iisus sau glasul bisericii seculare? Așa ați „fentat”adevărul și pe timpul comunismului în favoarea ascultării de o conducere a bisericii coruptă.Mai ti minte dom profesor,cum oamenii de rând sufereau rușine și persecuții pt ca nu își lasă copii la școală în sabat,iar unii pastori respectau ordinele venite de la biserică? După ce încercau chiar cu amenimtari să-și convingă supușii să asculte de biserică,ei înșiși își dădeau copii sâmbătă la școală.Din nou întreb în astfel de cazuri de cine să ascult?Ați fi vrut voi sa fiți singurii cu conștiința și cu capacitatea de a gândii logic și rațional,dar hei surpriză nu e deloc așa.Sper ca va ieșii odată cel de-al doilea volum al d-lui Modoran,poate va mai scutii niste piepturi de atâtea bătăi in semn cât iubesc uni biserica si credința.
Dragă Ionuț,
Orice membru al Bisericii ar trebui să fie apărător al Bisericii, altminteri ce mai înseamnă membru? Simplu fapt că ai aproximativ același crez? Dacă nici simpatiile cuiva nu sunt de partea Bisericii, iar dacă în ce privește mesajul AZS se simte mai corect decât Biserica, dacă susține mai degrabă alte „ministere” decât Biserica, de ce ține să fie membru AZS?
De ce este „stufos și filozfitos” articolul meu?
Zici că mă vezi „tot în tabăra ereticilor”. Dacă spuneai și de ce, atunci critica ta putea fi mai utilă.
Zici că mă închin autorității Bisericii. Nu mă cunoști. Cei care mă cunosc au alte păreri. Faptul că apăr o autoritate legitimă, nu înseamnă că mă închin unor oameni.
Zici că Biserica „nu e perfectă, doar o rămășiță va fi mântuită”. Asta de unde ai luat-o? Dumnezeu este în stare să-Și mântuiască Biserica. Ea însăși este rămășița Bisericii universale. Cei care preferă rămășițe din rămășițe, arată că nu-i doare deloc de Biserica asta, fiindcă nu este a lor. Au spiritul „reformiștilor”.
Nu am minimalizat nicăieri importanța ascultării de Biblie. Conștiința personală este importantă pentru persoana în cauză, dar Biserica nu poate funcționa pe baza conștiinței personale a lui Gigel, ci numai pe baza conștiinței colective și a Duhului. Când cineva se crede alimentat spiritual direct de Dumnezeu, fără contribuția fraților lui, și se crede responsabil numai înaintea lui Dumnezeu, orice ar face și ar crede, disprețuiește Biserica lui Dumnezeu.
Învăţaţi sau neînvăţaţi trebuie să respectăm autoritatea lăsată de Dumnezeu în Biserică și să iubim pe reprezentanții și conducătorii Bisericii. Cu atât mai urât, dacă cel care disprețuiește conducerea este lipsit și de experiență, și de cultură solidă. Am întâlnit o mulțime de „reformatori” care dau dovadă că au făcut degeaba școală, care au probleme cu limba română și ortografia. Singurele surse de informare ale lor sunt saiturile și cărțuliile făcute de unii ca ei, o ciurdă de semidocți conspiraționiști și speriați.
Văd că te-ai legat și de perioada comunistă. Câți ani aveai pe atunci și cum ai procedat tu în cazul cutare și cutare? Nu-mi povesti ce au făcut alții. Despre cum am procedat eu, știu toți cunoscuții mei din generația mea. Dacă tu nu știi, nu e nevoie să-ți spun. Oricum, al doilea volum ar putea aminti şi despre mine, însă vei fi dezumflat de ceea ce vei citi.
Când simți că mai mult ai de crescut, ești mai deschis ca să înveți, decât să dai lecții. Dar ştiu eu? Poate tu ai ajuns deja la capătul tunelului.
„Chiar atât de răi ne crede? Singura persecuție din partea Bisericii este aceea că majoritatea (care sunt oameni serioși) nu l-a băgat în seamă.”. Va dau 10 puncte pentru expresia asta!