Cântarea lui David (cf. 2Samuel 22:1-34)

Te iubesc, Yahwé,  străşnicia mea  !
Yahwé, cetate-naltă, stânca mea  !
Dumnezeul meu, adăpost de cremene
și scutul meu şi corn de mântuire,
zid de pe culmi, refugiu şi scăpare,
da, Tu mă izbăveşti de apăsare.
Când îmi rânjeau vrăjmaşii, Te-am chemat,
când m-ajungeau duşmanii, Te-am strigat.
Valuri de moarte-n mine se spărgeau,
puhoaie de netrebnici mă-ngrozeau,
Şeolul sta cu funii să mă strângă,
cu laţuri Moartea îmi stătea la pândă;
dar la necaz pe Domnul L-am chemat,
pe Dumnezeul meu L-am tot strigat.
Şi glasu-mi auzí din templul Său,
I-ajunse în urechi strigătul meu.
Atunci pământu’-ntreg a dârdâit
și-ai cerului stâlpi vechi s-au zguduit.
Se zgâlţâiau, căci El se mâniase
și fum din nara Lui se deşteptase.
Din gura-I foc ieşea mistuitor,
jăratic dogorind suflând de zor.
El cerul l-a-nclinat şi-a coborât,
păşind peste-ntuneric şi urât.
Şi a zburat călare pe heruv,
pe áripe de duh şi de văzduh,
în taină de-ntuneric nepătruns,
în burniţă şi-n norii groşi ascuns…
De slavă, norii Lui sclipeau sălbatic,
împrăştiind cu grindină, jăratic.
Şi a tunat din cer, Yahwé, tunat,
și a strigat de sus Cel Preaînalt,
a tras săgeţi în ei, i-a risipit,
a fulgerat din arc, i-a-nvălmăşit.
Chiar fundul mării s-a lăsat văzut,
și-a’ lumii temelii s-au cunoscut,
la strigătul mustrării lui Yahwé,
și la mânia-I spulberând orice.
Mi-a-ntins un braţ de sus, m-a apucat,
din ape-adânci m-a scos şi m-a luat.
El m-a scăpat de-acei protivnici mari,
și de duşmanii ce-mi erau mai tari.
M-a-ntâmpinat în ziua de urgie,
toiag mi-a fost Yahwé şi sprijin mie.
M-a scos la larg şi liber m-a făcut,
m-a izbăvit fiindcă i-am plăcut.
După dreptatea mea m-a răsplătit,
și după mâini curate mi-a plătit.
Căci m-am păstrat pe calea Lui, mereu,
și nu m-am depărtat de Dumnezeu.
Am pravilele Lui ‘naintea mea,
și nu am lepădat porunca Sa.
Am fost al Lui întreg, neprihănit,
de rele şi de strâmbe m-am păzit.
Iar Domnul mi-a întors a mea dreptate,
c-am fost curat în ochii Lui, în toate.

Cu credinciosul Tu eşti credincios,
cu cel frumos la suflet eşti frumos.
nebunului Te-arăţi nebun şi rău,
iar cu sucitul Te suceşti mereu.
Pe oamenii smeriţi îi izbăveşti,
privirile sfruntate le smereşti.
Ci Tu Yahwé îmi ești lumina lină,
care în întuneric mă lumină.
Cu Tine-alerg spre meterezul greu;
sar peste zid cu Dumnezeul meu.

O, Dumnezeu, de tot desăvârșit,
scut pentru cei ce-n El s-au pripășit.
Ce Zeu mai ştiţi afară de Yahwé?
Ca Zeul nostru, Stâncă, cine e?
Yahwé cu-a Lui putere m-a încins,
până la capăt arcul mi-a întins.
El îmi dă salt de cerb printre mulţimi
și mă aşează sus pe înălţimi.
El mâinile la luptă îmi deprinde,
arc de aramă brațul meu întinde.
Tu mi-ai dat scutul mântuirii Tale
şi sfântă grija Ta mă face mare.
Tu îmi faci pasul larg, înaintând,
şi gleznele nu-mi scapătă nicicând.
Îmi urmăresc dușmanii și-i zăpsesc,
nu mă întorc până nu-i nimicesc.
Și îi snopesc, de nu se pot scula;
se prăvălesc învinși sub talpa mea.
Tu mă încingi de luptă, mă faci tare,
și îmi așterni vrăjmașii sub picioare.
Dușmanilor doar ceafa le zăresc;
pe cei ce mă urăsc îi amuțesc.
Ei strigă, dar nu-i nimeni să-i ajute,
Îl cheamă pe Yahwé – nu le răspunde.
Ca praful de pe drum îi voi strivi,
şi ca noroiul îi voi răstâlci.

De toţi vrăjmașii mei mi-ai dat scăpare
și, iată, m-ai pus cap peste popoare.
Necunoscute neamuri îmi slujesc.
Străinii-n față mi se ploconesc,
doar auzindu-mi faima, se uimesc;
li se topește inima, ușor,
ies tremurând din temnițele lor.

Viu este Yah, slăvită-i Stânca mea,
Sus Dumnezeul care-mi dă salvare
– răzbunătorul meu, biruitorul,
care-mi aşterne sub călcâi popoare;
care mă scapi de toţi vrăjmaşii mei,
îmi dai chiar biruință peste ei
și de cel silnic îmi aduci scăpare!

De-aceea printre neamuri Te slăvesc,
Te cânt, Yahwé, pe nume Te măresc!
El dă victorii regelui Său drag,
și toate-i face unsului pe plac,
lui David şi seminţei lui în veac.