Psalmul 1 *

Ferice omul care n-a urmat
Îndemnul celor cu păcat,
Şi n-a făcut pe calea lor popas,
Să stea cu hulitorii la taifas.

Ci el iubeşte Legea lui Iahwé,
De stă cu ea la şoapte, zi şi noapte.
E ca un pom pe mal de râu sădit,
Care dă rod la timpul cuvenit,
Şi-a cărui frunză nu se ofileşte:
Pe tot ce pune mâna izbuteşte.

Nu tot aşa-s cei răi, nu tot aşa,
Ci ei ca pleava-n vânt s-or spulbera.
La Judecată nu vor sta băţoşi,
Nici în sobor de drepţi, cei păcătoşi.
Iahwé cunoaşte-a drepţilor umblare,
Dar calea celor răi este pierzare.

Psalmul 2 *

De ce popoarele se-agită,
Şi neamurile bombănesc?
Craii pământului se scoală,
Şi domnii se-ntovărăşesc,
În contra lui Yahwé mereu,
Şi-a unsului lui Dumnezeu:                                       ♫ Sela
„Să ne desfacem de-amândoi,
De jugul apăsat pe noi !”

Cel ce domneşte-n ceruri râde,
Domnul Îşi bate joc de ei.
Apoi în ciudă le vorbeşte
Şi cu mânie-i îngrozeşte.

„Yahwé m-a uns ca împărat
Pe muntele Lui sfânt – Sión,
Iar eu anunţ decretul dat.
Yahwé mi-a spus: „Eşti fiul Meu,
Azi te-am născut (ca rege) Eu.
Cere-Mi, doar cere-Mi, şi-ţi voi da
Popoare, ca moşie a ta,
Şi marginile lumii, toate.
Cu vergi de fier le vei certa
Şi le vei face oale sparte.”

Acum, dar, fiţi deştepţi, voi crai,
Judecători, fiţi judecaţi (/cugetaţi)!
Slujiţi-L pe Iahwé cu teamă,
Şi-n tremur paşii-I sărutaţi,
Ca nu cumva mânia-I dreaptă
Să vă aducă la măcel.
Deja urgia Lui se varsă;
Ferice-s cei ascunşi în El.

3 Psalm al lui David,
când s-a refugiat dinaintea fiului său Abişalom.

Ce mulţi îmi sunt vrăjmaşii, Doamne, iată,
Se scoală împotriva mea – o gloată;
Şi zice gloata despre capul meu:
„N-are scăpare el la Dumnezeu!”                         Sela

Dar Tu, Iahwé, mi-eşti toată pavăza,
Tu îmi ţii capul sus, Mândria mea !
Eu către Domnul strig, Îl chem plângând,
Şi-mi dă răspuns din muntele Lui sfânt.            Sela

De-aceea eu mă culc şi dorm prea bine.
Când mă trezesc, Iahwé e tot cu mine.
N-am să mă tem de zeci de mii de inşi
Care pândesc în jurul meu încinşi.

O, scoală-Te, Iahwé,
Dă-mi, Doamne, izbăvire!
Loveşte-n falcă pe vrăjmaşii mei,
Zdrobeşte dinţii celor răi!
Căci mântuirea este-n Dumnezeu,
Şi binecuvântarea-n neamul Său !                          Sela

4 Maestrului cântăreţ. Pe instrumente cu coarde. Psalm al lui David.

Până când veţi avea inimi surde, voi, oameni
Amatori de nimicuri, preocupaţi de minciuni ?      ♫ Sela
Aflaţi că Iahwé mi-a făcut mare har:
Când Îl chem, îmi răspunde-n minuni !

În inimi să spuneţi păcatului „Nu !”
Chiar în pat tremuraţi, lăcrimaţi.
Jertfiţi cuvenitele, dreptele jertfe,
Şi Domnului Iah vă-nchinaţi.

Spun mulţi: „Oare, cine ne-o da fericirea?“
Întoarce-Ţi spre noi, o, Doamne, privirea !
Tu-mi dai bucurie mai multă să gust,
Decât au ei în belşugul de grâu şi de must.
În pace mă culc şi-ntr-o clipă adorm;
Iahwé, numai Tu îmi eşti strajă în somn.

12. Psalm al lui David, Maestrului cântăreţ. ♫ ‘al şeminit (la octavă ?)

Scapă-ne, Doamne; c-a pierit onoarea,
S-a dus buna credinţă dintre oameni;
Unul pe altul minte fiecare,
Cu buze lunecoase şi infame.

Tăia-v-ar Dumnezeu, buze viclene,
Limbi hulitoare ce spun vorbe mari !
Ei zic: „Cu limba noastră vom învinge;
Căci cine ne-ar mustra? Noi suntem tari!”

De jaful săvârşit printre săraci,
De gemetele celor oropsiţi,
„Acum Mă scol – făgăduieşte Domnul –
Să scap pe cei sărmani şi obidiţi.”

Făgăduinţa Lui neprefăcută-i,
Şi fapta Lui e lamură de-argint,
Aur curat de şapte ori topit !

Tu Însuţi, Doamne, îţi păstrezi cuvântul,
Păzindu-ne de-acea burtăverzime,
Căci pretutindeni mişună mişeii,
Când josnicia-i pusă la-nălţime !

14. Maestrului cântăreţ. Psalm al lui David (cf. LXX la Ps 53 şi Is 59*)

„Nu este Dumnezeu!” – îşi zise, în socoteala lui, nebunul.
Aşa a fost coruptă lumea; să facă binele nu-i unul.
A tot privit Iahwè din ceruri pe fiii lui Adam, mereu,
Să vadă unde-i unul vrednic, căutător de Dumnezeu.
Dar toţi s-au rătăcit asemeni, toţi s-au zborşit, s-au împuţit;
Să facă binele nu-i unul,– unul măcar nu s-a găsit.

Or, nu pricep ei, toţi mişeii care mănâncă-acest popor,
Muşcând din el ca dintr-o pită, şi nici pe Dumnezeu nu-l vor?
Dar se vor teme ei odată, vor tremura şi ei cândva,
Căci Dumnezeu este cu drepţii în locuinţa lor şi-a Sa.
Cei răi pe cel smerit îl seacă, dar scutul lui e Dumnezeu:
Dă Doamne din Sion scăpare, lui Israel, poporul Tău!
Când soarta neamului acesta, El, Dumnezeu o va schimba,
Va da în veselie Iacob şi Israel va jubila.

18. Cântarea lui David (cf. 2Samuel 22)

Te iubesc, Iahwé, străşnicia mea,
Iahwé, cetate-naltă, stânca mea,
Dumnezeul meu, adăpost de cremene,
Şi scutul meu şi corn de mântuire,
Zid de pe culmi, refugiu şi scăpare,
Căci Tu mă izbăveşti de împilare.
Când îmi rânjeau vrăjmaşii, Te-am chemat,
Când m-ajungeau duşmanii, Te-am strigat.
Valuri de moarte-n mine se spărgeau,
Puhoaie de netrebnici mă-ngrozeau,
Şe’olul sta cu funii să mă strângă,
Cu laţuri Moartea îmi stătea la pândă.
Dar la necaz pe Domnul L-am strigat,
Pe Dumnezeul meu L-am tot chemat.
Şi glasu-mi auzí din templul Său,
I-ajunse în urechi strigătul meu.
Atunci pământu’-ntreg a dârdâit
Toţi stâlpii cerului s-au zguduit.
Se zgâlţâiau, căci El se mâniase,
Şi fum din nara Lui se deşteptase.
Din gură-I ieşea foc mistuitor,
Jăratic dogorind, suflând de zor.
El cerul l-a-nclinat şi-a coborât,
Păşind peste-ntuneric şi urât.
Şi a zburat călare pe heruv,
Pe áripe de duh şi pe văzduh,
În taină de-ntuneric nepătruns,
În burniţă şi-n norii groşi ascuns.
De slavă, norii Lui sclipeau sălbatic,
Împrăştiind cu grindină jăratic.
Şi a tunat din cer, Iahwé, tunat,
Şi a strigat de sus Cel Preaînalt.
A tras în ei săgeţi, i-a risipit,
A fulgerat din arc, i-a-nvălmăşit.
Şi fundul mării s-a lăsat văzut,
A’ lumii temelii s-au cunoscut,
La strigătul mustrării lui Iahwé,
Şi la mânia-I spulberând orice.
Mi-a-ntins un braţ de sus, m-a apucat,
Din ape-adânci m-a scos şi m-a luat,
El m-a scăpat de-acei protivnici mari,
Şi de duşmanii ce-mi erau mai tari.
M-a-ntâmpinat în ziua de urgie,
Toiag mi-a fost Iahwé şi sprijin mie.
M-a scos la larg şi liber m-a făcut,
M-a izbăvit fiindcă i-am plăcut.
După dreptatea mea m-a răsplătit,
Şi după mâini curate mi-a plătit.
Căci m-am ţinut pe calea Lui, mereu,
Şi nu m-am depărtat de Dumnezeu.
Am pravilele Lui ‘naintea mea,
N-am aruncat ‘napoi porunca Sa.
Am fost al Lui întreg, neprihănit,
De vină şi de strâmbe m-am păzit.
Iar Domnul mi-a întors a mea dreptate,
C-am fost curat în ochii Lui în toate.

Cu credinciosul Tu eşti credincios,
Cu cel frumos la suflet eşti frumos.
Nebunului Te-arăţi nebun şi rău,
Iar cu sucitul Te suceşti mereu.
Pe oamenii smeriţi îi izbăveşti,
Privirile sfruntate le smereşti.
Tu îmi aprinzi făclia-n nopţi, feeric,
Iahwé, lumina mea în întuneric.
Cu Tine sparg zidiri, ca un bolid,
Cu Dumnezeul meu sar peste zid.
Cuvântul Lui e încercat în foc,
Un scut celor ce-n Domnul îşi fac loc.

Ce Dumnezeu e-afară de Iahwé ?
Ca Zeul nostru, Stâncă, cine e ?
Da, Domnul e cetatea mea cea tare,
Şi arcul Lui, vitează încordare.
(neterminat)****

23. O cântare a lui David

Iahwé este păstorul meu:
nimica nu-mi lipseşte.
Pe verzi imaşuri El mă culcă-n tihnă,
mă duce lin la ape de odihnă
şi sufletul mi-l înnoieşte.
El mă conduce pe-al dreptăţii drum,
de dragul numelui Său bun.

Chiar de-oi păşi prin valea-ntunecată,
eu nu mă tem de rău; Tu eşti cu mine.
Toiagul şi dârjala Ta mi-arată
că sunt în siguranţă lângă Tine.

Sub ochii celor răi ce mă-mpresoară,
Tu pentru mine ai întins o masă.
Mi-ai primenit cu untdelemn tot capul,
iar cupa mea e plină de se varsă.

Da, bunătatea Ta şi harul Tău
mă vor urma în toată viaţa mea.
Voi locui în Casa lui Iahwé
în veac şi pururea.

27a. Al lui David

Iahwé-i lumina şi salvarea mea:
De cine să mă tem ?
Iahwé este refugiul vieţii mele:
De cine să-mi fac spaime ?

Când mă-nconjoară oamenii cei răi,
Din carnea mea să muşte-nfometaţi,
Tot ei — aceşti duşmani ai mei –
Împiedicându-se, cad laţi.

De-ar tăbărî-mprejur buluc de oşti,
Nu s-ar înspăimânta inima mea.
De-ar izbucni-mpotriva mea război,
Tot liniştit aş sta.

Un singur dor am eu la Dumnezeu,
O rugăciune neastâmpărată:
Aş vrea să locuiesc în Casa Lui
Viaţa-mi toată.

Ca să admir splendoarea lui Iahwé,
Să-I iscodesc palatul în extaz.
El mă va duce-n adăpostul Său,
În ziua de necaz;

Mă va piti în cortul Său, acolo,
Mă va-înălţa ca vulturul pe stei.
Ba chiar acum El îmi înalţă capul
Peste vrăjmaşii mei.

Da, voi aduce jertfe-n cortul Său,
Cu mugete de corn şi chiot mare,
Cântând lui Dumnezeu cu glasul meu,
În sunet de cithare.

 A doua parte a capitolului este, de fapt, un alt psalm, 27b, aşa cum este corect divizat în LXX şi numerotat cu 28.

53. Maestrului cântăreţ. Al moh’lat. Un maskil al lui David.

„Nu este Dumnezeu!” – îşi zise, în socoteala lui, nebunul.
Aşa a fost coruptă lumea; să facă binele nu-i unul.
A tot privit Iahwè din ceruri pe fiii lui Adam, mereu,
Să vadă unde-i omul vrednic, căutător de Dumnezeu.
Dar toţi s-au rătăcit asemeni, toţi s-au zborşit, s-au împuţit;
Să facă binele nu-i unul,– unul măcar nu s-a găsit.

[Mormânt deschis le e gâtlejul, limba le lunecă de scoarne;
În dosul buzelor se-ascunde venin de viperă-cu-coarne.
De jurăminte cu blesteme şi-amărăciuni li-i gura plină;
Picioarele îi duc în grabă să verse sânge fără vină.
Iar pe potecile ferite e numai jaf şi văleleu:
Ei nu ştiu calea către pace, ei nu se tem de Dumnezeu.] (după LXX şi Is 59)

Or, nu pricep ei, toţi mişeii care mănâncă neamul meu,
Muşcând din el ca dintr-o pită şi nechemând pe Dumnezeu?
Dar se vor teme ei odată, şi ei vor tremura cândva,
Căci Dumnezeu este cu drepţii în locuinţa lor şi-a Sa.
Cei răi pe cel smerit îl calcă, dar scutul lui e Dumnezeu:
Dă Doamne din Sion scăpare, lui Israel, poporul Tău!
Când soarta neamului acesta, El, Dumnezeu o va schimba,
Va da în veselie Iacob şi Israel va jubila.

82 Psalm al lui Asaf

Dumnezeu se ridică-n divinul sobor,
în mijlocul zeilor, judecător:
„Până când veţi tot strâmb judeca ?
Până când pe cei răi veţi cruţa ?                              ♫ Sela
Judecaţi pe orfan şi pe cel asuprit,
Cu dreptate-apăraţi pe sărac şi smerit,
Izbăviţi pe sărmani, pe cei slabi de cei răi
Şi scăpaţi-i din mâinile celor mişei!”
Ei nu vor să ştie, nu vor să priceapă;
rătăcesc pe cărări întunecate,
smintind temeliile pământului toate.
Şi-am zis: „Ăţi fi voi zei-dumnezei,
fii ai Celui de Sus, fiecare,
dar veţi muri cu toţi ca Adam,
veţi cădea ca un domn oarecare.”
Dumnezeule, scoală să judeci pământul,
Căci Tu stăpâneşti ale lumii popoare.

92. Psalm. Cântare pentru ziua Sâmbetei.

Frumos e să-I dăm slavă lui Iahwé,
Să Te cântăm pe Nume, Preaînalte !
Vestind de dimineaţă harul Tău,
Credincioşia Ta, noapte de noapte.
Pe cele zece strune, din psaltire,
Cu zăngănit de lire în neştire.

Mă-nveseleşti cu fapta Ta, Iahwé,
Văd lucrul Tău şi strig de încântare:
Ce-nalte-s, Doamne-a’ Tale fapte mari
Şi cât de-adânci sunt gândurile Tale !
Dar omul dobitoc nu vrea să ştie,
Şi prostului nu-i pasă de solie.

Răsar ca buruienile mişeii
Şi înfloresc cei meşteri la păcat,
Doar ca să piară pentru totdeauna,
Dar Tu, Iahwé, în veci vei fi-nnălţat.
Văd cum duşmanii Tăi se prăpădesc,
Cum cei răufăcători se risipesc.

Tu mi-ai dat corn de antilopă albă,
Şi-s vesel ca măslinul plin de foi
Cu ochii-mi văd îngenuncheaţi vrăjmaşii,
Urechile-mi prind vaiul celor răi.

Da, omul bun se-nalţă ca finicul,
Se-avântă-n sus ca bradul libanesc.
Cei răsădiţi în templul lui Iahwé
În curţile divine înfloresc.
Şi încă mai dau rod cei pomi bătrâni,
De sevă plini, cu ramuri înfoiate,
Mărturisind că Domnul este drept,
El Stânca mea, Cel fără nedreptate.

93
(cf. LXX şi Vulgata: Pentru ziua pregătirii sabatului, când pământul a fost locuit pentru prima dată.
Cântare de laudă a lui David.)

1 Iahwé e-împărat, cu mărire-mbrăcat,
Încins cu putere, înarmat cu tărie,
De-aceea pământul stă bine aşezat.
2 Statornic Ţi-e tronul, din veci neschimbat;
Tu eşti din vecie.
3 Puhoaiele lumii, Iahwé, se umflară,
Puhoaiele lumii în glasuri strigară,
Noianele-n sus se spărgeau zgomotoase.

4 Mai sonor decât apele mari în asalt,
Mai superb decât toate-ale mării talaze,
Magnific e Domnul în cerul înalt.
5 Veridice foarte-s dovezile Tale,
Frumoasă Ţi-e Casa-n sfinţenie,
Iahwé, peste margini de vreme.

103

Binecuvântă pe Iahwé, suflete-al meu !
Lăuntrul meu să laude sfântu-I Nume !
Binecuvântă pe Iahwé, suflete-al meu,
Şi nu uita de binefacerile Lui !
El îţi iartă toate păcatele,
El îţi vindecă toate bolile,
El îţi scumpără viaţa din groapă,
Cu har şi-ndurări te-ncunună;
El îţi satură pofta de bine,
Ca un vultur te faci tot mai tânăr.
Iahwé împlineşte dreptatea,
Judecând pe toţi asupriţii.
A dezvăluit lui Moise căile Lui,
Fiilor lui Israel, lucrările Lui.
Iahwé este plin de duioşie şi milă,
Îndelung în răbdare, bogat în favoare.
Nu Se judecă-ntruna cu noi,
Nu ţine mânie pe veci,
Nu ne face după relele noastre,
Nu răspunde după strâmbele noastre,
Ci, cum este cerul de-nalt peste glie,
Aşa-I este harul stăpân peste-ai Lui cinstitori
Şi cât de departe-i de apus răsăritul,
Atât de departe azvârle păcatele noastre.
Ca un tată duios ce-şi iubeşte copiii,
Aşa este Domnul cu cei ce-L adoră.
Căci El ne ştie plămada:
Nu uită că suntem ţ ă r â n ă.
Ce-i omul ? Ca iarba sunt zilele lui,
Ca floarea din câmp, aşa înfloreşte;
Un vânt a trecut peste ea, nu mai este,
Şi vechiul ei loc a uitat-o.
Dar harul lui Iah veşnic este cu-ai Săi cinstitori,
Dreptatea Sa bună i-ajunge pe fii şi nepoţi,
Pe cei ce păzesc legământul cu El,
Şi nu uită poruncile Lui.
Iahwé Şi-are tronul în cer aşezat,
Domnind pretutindeni ca mare-mpărat.
Fericiţi pe Iahwé, voi toţi îngerii Lui,
Plinitorii cei tari ai cuvintelor Lui !
Lăudaţi pe Iahwé, toate oştile Lui,
Slujitori ce-mpliniţi orişicând voia Lui!
Preamăriţi pe Iahwé, toate faptele Lui,
Oriunde domneşte în veac Dumnezeu !
Proslăveşte pe Domnul, o, suflete-al meu !

110. Psalm al lui David

1. Aşa vorbi Iahwé Domnului meu:
„Şezi ici la dreapta Mea,
până-Ţi voi face pe duşmani
treaptă de tron sub talpa Ta !”
2. Sceptrul puterii Tale,
Iahwé să Ţi-l întindă din Sion!
Să stăpâneşti printre vrăjmaşii Tăi [1]

3. La Tine-i sacrificiul de nobleţe:
în ziua luptei Tale de erou, [1]
în maiestate sfântă apărut, [2]
din sânul aurorei dimineţii,
ca roua Te-am născut !”
4. Da, S-a jurat Iahwé, nu-I pare rău,
(şi vorba Lui e lege!):
„Tu vei fi Preot totdeauna,
ca Melchisédec – preot-rege!”
5. Iahwé, la dreapta ta, mulţi regi [1]
El a zdrobit în ziua de mânie,
6. Aduce peste naţii judecată,
umplând cu leşuri văi întregi,
şi capete zdrobeşte-n lumea toată.
7. Cel ce I-a dat moşii, I-a dat domnie:
De-aceea-Şi ţine capul cu mândrie.
113 Halelu-Iah
Robii lui Iahwé, să-L lăudaţi,
Numelui Său slavă să cântaţi !
Binecuvântat pe Nume fie,
De acum şi până-n veşnicie !
De la Răsărit la Asfinţit,
Numele să-I fie preamărit.
Înălţat Iahwé-i peste popoare,
Mai presus de cer i-a Lui splendoare.
Cine-i ca Iahwé al nostru, sfânt
Dumnezeu în cer şi pe pământ,
Care-atât de sus Îşi are tronul,
Dar Se pleacă să-Şi vegheze omul?
El ridică pe sărac din praf,
Saltă din gunoi pe omul slab,
Şi-l aşează-n rând cu cei sătui,
Cu boierii mari din neamul Lui.
Pe femeia tristă nerodită,
El o face mamă fericită.

114 Halelu-Iah

Când Israel ieşit-a din Egipt,
Casa lui Iacob dintr-un neam barbar,
Poporul Iuda sfânt a devenit,
Şi Israel al Domnului hotar.

Văzându-i marea, minten a fugit,
Iordanul s-a întors tiptil napoi,
Iar munţii ca berbecii-au ţopăit
Şi dealurile-au săltat ca nişte oi.

Hei, mare, ce atâta zor să pleci ?
Ce-ai măi Iordane, de te-ntorci înapoi?
De ce săltaţi, voi munţilor berbeci
Şi, dealuri, ţopăiţi ca nişte oi ?

Da, tremură, pământ, de Dumnezeu,
De al lui Iacob DOMN biruitor,
Care preface stânca-n heleşteu
Şi cremenea o schimbă în izvor !

117. Halelu-Iah

1 Lăudaţi pe Iahwè, toate neamurile,
sărbătoriţi-L, toate popoarele,
2 căci harul Lui e mai tare ca noi,
şi adevărul Lui Iah va fi veşnic !

(variantă)
Lăudaţi pe Iahwé, neamuri, toate,
Preamăriţi-L, popoare nenumărate;
Căci harul Lui Iahwé ne-a biruit,
Credincioşia Lui n-are sfârşit !

120. Cântec de pelerinaj

Strigat-am în necazul meu, strigat
la Dumnezeu, şi El m-a ascultat:
2 „Salvează-mă de oamenii-aspide
cu buze strâmbe şi cu limbi perfide !
3 Ce crezi că-ţi va aduce Domnul, oare,
răsplată ţie, limbă-nşelătoare ?
4 Săgeată de viteaz, cu vârf de lamă,
şi ploaie cu jăratic de grozamă !
5 Vai mie, că în Mašk sunt băjenar,
cu cortul printre cei din al-Qaidar !
6 Prea mult am locuit încolo-încoace,
pe lângă cei care nu cad la pace !
7 Eu pentru pace sunt; dar când vorbesc,
ei la război îndată se pornesc.

121. Cântec de pelerinaj

Spre munţi ridic privirea mea; de unde
Să-mi vină ajutorul mai curând ?
Da, ajutorul vine de la Domnul,
Făuritor de ceruri şi pământ.

„Să nu te lase Domnul să aluneci,
Să nu-ţi adoarmă Paznicul defel !”
Nu doarme, nici măcar nu aţipeşte
Cel ce veghează sus pe Israél.

Iahwé îţi va fi strajă peste noapte,
Iar peste zi umbrar în dreapta ta;
Şi soarele-n amiezi nu te va bate,
Nici luna noaptea nu-ţi va dăuna.

Te va feri Iahwé de tot ponosul,
Suflarea-ţi va veghea cu străşnicie.
Îţi va păzi şi dusul şi întorsul,
Acum şi-n veşnicie.

122. Cântec de pelerinaj

M-am bucurat de câte ori mi-au zis:
– „Haidem la Casa lui Iahwé” !
De-aceea pasul ne-am oprit cu toţi,
Ierusalime, – într-ale tale porţi !

Ierusalime, eşti zidit cetate,
în care toţi sunt una întru toate;
unde se suie ginţile lui Iah,
poporul Israel, atâta lume,
să-I mulţumească Domnului pe Nume,
Acolo jilţuri stau de judecată,
Cu a lui David viţă-nscăunată.

Uraţi Ierusalimului de bine,
şi celor ce-l iubesc, frumoase veşti.
Să fie pace-n zidurile tale
şi tihnă în palatele domneşti !

De dragu-acestor fraţi ai mei şi prieteni,
eu zic, Ierusalime, pace ţie !
Şi pentru Casa lui Iahwé al nostru,
mă rog şi-ţi caut binele-n vecie.

127 Cântec de pelerinaj. Al lui Shalomó.

Dacă Iahwé nu va zidi El casa,
Degeaba s-ar trudi cei ce-o zidesc.
Dacă Iahwé nu va păzi cetatea,
Degeaba ar păzi cei ce păzesc.

Degeaba vă sculaţi tot mai devreme
Şi-abia într-un târziu vă odihniţi,
Mâncând pâine amară şi trudită:
El dăruieşte somn celor iubiţi !

La Dumnezeu, averea vă sunt pruncii,
Simbria voastră-i fiecare plod.
Săgeţi pe arc strunit de un războinic,
Vă sunt copiii – al tinereţii rod.

Ferice de viteazul care-şi umple
A vieţii tolbă cu-aceşti feţi săgeţi.
Ei nu se vor sfii ca să înfrunte
Duşmanii lui la poartă de judeţ.

131. Cântec de pelerinaj. Al lui David.

Eu nu am, Doamne, inimă-ngâmfată
Şi nici priviri de sus către mulţime.
N-am căutat poziţii mari vreodată,
Nici culmi nepotrivite pentru mine.
Ci sufletul mi-am împăcat frumos,
Şi pofta năzuroasă-am pus-o-n cui,
Să mă dezvăţ de moftul vanitos,
Ca pruncul înţărcat de mama lui.
Spre DOMNU-i năzuinţa, Israele,
De-acum şi până-n veacul veacului.

133. Cântec de pelerinaj. Al lui Davíd.

Iată, ce frumos e şi ce dulce,
să trăiască fraţii dimpreună!
e ca untdelemnul scump ce unge
capul şi în barbă se adună,
– barba lui Aron – şi mai la vale,
până-n poalele mantiei sale!
E ca roua munţilor Hermon,
pogorând pe dealuri de Sion.
Căci Iahwé acolo ne împarte
darul unei vieţi fără de moarte.

136. Halelu-Iah

Slăviţi-L pe Iahwé, căci este bun, pentru că veşnic este harul Lui!
Măriţi pe Dumnezeul zeilor, pentru că veşnic este harul Lui!
Şi lăudaţi pe Domnul domnilor, pentru că veşnic este harul Lui!
Pe singurul ce face mari minuni, pentru că veşnic este harul Lui!
Pe iscusitul făcător de ceruri, pentru că veşnic este harul Lui!
Pe Cel ce-a-ntins pământul peste ape, pentru că veşnic este harul Lui!
Care-a făcut luminătorii mari, pentru că veşnic este harul Lui!
Pe domnul Soare, să măsoare ziua, pentru că veşnic este harul Lui!
Pe doamna Lună să lumine noaptea, pentru că veşnic este harul Lui!
El a lovit Egiptul în feciori, pentru că veşnic este harul Lui!
Şi-a scos pe Israel din ţara lor, pentru că veşnic este harul Lui!
Cu mână tare şi cu braţ uşor, pentru că veşnic este harul Lui!
El Marea Suff a despărţit-o-n loc, pentru că veşnic este harul Lui!
Să-Şi treacă Israelul prin mijlóc, pentru că veşnic este harul Lui!
S-a scuturat de faraon în mare, pentru că veşnic este harul Lui!
Prin sterpe Şi-a dus ginta călătoare, pentru că veşnic este harul Lui!
Cântaţi, El a bătut pe craii mari, pentru că veşnic este harul Lui!
Şi-a căsăpit pe glorioşii ţari, pentru că veşnic este harul Lui!
(Pe domnul amoriţilor, Sihon, pentru că veşnic este harul Lui!
Pe Hog, care-n Başan şedea ca domn, pentru că veşnic este harul Lui!)
Şi-a dat în stăpânire ţara lor, pentru că veşnic este harul Lui!
Lui Israel, smeritu-I slujitor), pentru că veşnic este harul Lui!
Când înjosiţi eram, nu ne-a uitat, pentru că veşnic este harul Lui!
Şi de asupritori ne-a liberat, pentru că veşnic este harul Lui!
El pâine dă la toţi, dă orişicui: pentru că veşnic este harul Lui!
Slăviţi pe Dumnezeul cerului ! pentru că veşnic este harul Lui!

139. Maestrului cântăreţ. Psalm al lui David.

1. M-ai iscodit, Iahwé, şi-acum mă ştii.
2. Tu îmi cunoşti şederea şi scularea,
ştii de departe gândul meu deplin.
3. Tu îmi veghezi şi mersul şi culcarea,
şi nici un drum al meu nu Ţi-e străin.
4. Ba încă nerostită, vorba mea,
O cunoşteai Iahwé deja întreagă.
5. În spate şi în faţă-i garda Ta,
pe creştet îmi laşi palma Ta cea largă.

6. Ştiinţă minunată, peste fire-mi,
ca s-o ating prea ‘naltă-mi este ea !
7. De Duhul Tău, eu unde m-aş ascunde ?
Şi unde aş fugi din faţa Ta?
8. În cer, dacă mă caţăr, eşti acolo,
dacă-n Şeól mi-aştern, nu scap de Tine !
9. Dacă mă-nalţ pe áripile-aurorei,
şi-mi fac sălaş la margine de mare,
10. şi-acolo mâna Ta m-ar apuca
şi m-ar susţine dreapta Ta cea tare.

11. Am zis: „Poate că-n neguri m-aş ascunde,
cu noaptea să mă-nfăşur ca în zale!”
12. Dar bezna nu-i prea neagră pentru Tine,
noaptea şi ziua strălucesc oriunde;
tenebre şi lumină-Ţi sunt egale.
13. Căci singur Tu mi-ai întocmit lăuntrul,
în sânul mamei m-ai urzit pe mine;
14. Grozav m-ai meşterit, iar eu Te laud:
Că lucrul Tău e-atât de minunat,
şi sufletu-mi o ştie foarte bine !

15. Ascunsă nu-Ţi era făptura mea,
când Tu mă săvârşeai atunci în taină,
şi mă ţesea-n război suveicaTa.
16. Privirea-Ţi mă veghea când eram mugur,
în cartea Ta-mi sta scrisă orice zi,
chiar firea mea ‘nainte de a fi.
17. Înalte Îţi sunt planurile Doamne,
şi mare-i plinul lor faţă de mine;
18. la număr sunt mai multe ca nisipul.
De când trezit sunt, iată, tot cu Tine.

19. O, de-ai ucide pe cei răi, Allah,
să piară sângeroşii toţi din lume !
20. Căci ei fac planuri împotriva Ta,
şi jură strâmb pe marele Tău Nume.
21. Să nu urăsc pe cei ce-Ţi poartă ură ?
Să n-am eu scârbă de vrăjmaşii Tăi ?
22. Da, îi urăsc cu ură neîmpăcată,
şi-i socotesc, pe drept, duşmanii mei.

23. Cunoaşte-mi, Doamne, Tu, inima mea,
pune-mi la probă gândul, să se ştie.
24. Vezi dacă pasul mi-i pe calea rea,
şi-ndreaptă-mă pe calea veşniciei.

149. Halelu-Iah

Cântaţi cântare nouă lui Iahwé,
Lauda Lui în obştea sfinţilor !
Da, bucură-se Israel de Creator,
Cei din Sion, de Împăratul lor!
Să-I preamărească numele în hore,
Cântând cu tamburine şi kinnore,
Căci El cu neamu-acesta Se mândreşte,
Celor smeriţi triumf le pregăteşte.
Să jubileze sfinţii-n glorie,
Şi până-n somn să chiuie-a victorie,
Cu înaltă lauda lui Dumnezeul în piept,
Cu paloşul în mâini,
Să se răzbune pe păgâni,
Şi să sloboadă răpştea peste naţii;
Pe craii lor să-i pună-n legătoare,
Şi pe boieri să-i cetluiască-n fiare,
Ca să le facă după legea scrisă
– Aceasta pentru sfinţi este onoare.

150. Halelu-iah

Lăudaţi pe Iahwé în sanctuarul Lui !
Lăudaţi-L din bolţile cerului !
Lăudaţi-L pentru tăria Lui tare !
Lăudaţi-L pentru mărirea Lui mare !
Cu zvon de şofar lăudaţi-L !
Cu cinghíe şi liră-nnălţaţi-L !
Lăudaţi-L cu tamburine şi hore,
Lăudaţi-L cu coarde şi tuburi sonore.
Lăudaţi-L cu clinchet de talgere,
Lăudaţi-L cu clopote-n spargere!
Toată suflarea laudă să-I dea:
Halelu-Iáh !