Puțini sunteți interesați de ce au mai inventat Flavius și Sebi, în cursa pentru împărăția care, zic ei, va apărea în anul 2020. M-am lehămețit și eu de a le da replici. Dar știind că unii sunteți influențați, încerc să vă deschid ochii.

Septenale

Recent, Flavius și Sebi au scos limba la cuvântul „septenale”, pe care l-am folosit într-un curs mai vechi, în care mă refeream la „săptămânile” din Daniel 9. Din punctul lor de vedere, am folosit acest cuvânt ca să mă dau rotund. Dar eu cred că nu-i trebuie cuiva doctorat în beniatristică, pentru a înțelege ce înseamnă septenale. În primul rând, dacă cineva chiar n-a mai auzit acest cuvânt și nu are un dicționar tipărit la îndemână, poate folosi dexonline.ro și află imediat. Chiar şi cuvinte mult mai rare, cum ar fi flaviologie şi sebiotică, sunt perfect inteligibile de destinatarii mei, fără apel la dicţionare.

Presupun că și ultimul român știe din regimul trecut ce erau „cincinalele”, (care se realizau în patru ani şi jumătate!). Ce altceva poate fi un „septenal” decât șapte ani? Toți teologii sunt de acord că „săptămânile” din Daniel 9 sunt „săptămâni de ani”, adică septenale, deși unii interpretează aceasta pe temeiul codului apocaliptic zi-an, utilizat în trecut, nu doar de protestanți, în timp ce alții afirmă că termenul shabu‘a nu ar însemna aici „săptămână”, ci „heptadă” (grup de șapte). Există noțiuni pe care nu le poți numi cu un cuvânt românesc vechi, dintre cele pe care le învățăm până în clasa a IV-a. Important este ca destinatarul să înțeleagă. Dacă este înțelegător.

Dacă Flavius și Sebi cred, cu adevărat, că a scrie despre „septenale” este o dovadă de înfumurare, atunci ce să zic despre termeni ca „paradigmă”, „paradigmatic” și alții, pe care ei îi folosesc în aceeaşi emisiune? Şi nu le reproşez că ei folosesc asemenea termeni, dacă chiar trebuie, și dacă telespectatorii îi înțeleg. Și în special, dacă ei înșiși înțeleg cu adevărat.       

Interliniare

Flavius și Sebi folosesc interliniare pentru verificarea traducerilor biblice. Interliniarul încearcă să pună în paralel, cuvânt sub cuvânt, textul ebraic, transliterarea textului și o traducere în engleză. Probabil au folosit resursele de pe saitul Scripture 4 All, sau de pe unul similar.

Am predat ebraică peste 20 de ani, dar nu am recomandat nimănui folosirea de interliniare, care dau mai mult iluzii, decât știință. Ele lasă impresia că pentru a verifica o traducere, după textul ebraic, nu trebuie decât ceva noțiuni de engleză, ca să consulţi interliniarul; și după aceea poți corecta traducerile biblice. Interliniarele sunt utile numai pentru a potoli curiozitatea unor amatori, dintre care unii nu sunt nici măcar începători. Textul ebraic este expus în interliniarul de la Scripture 4 All numai de ornament, sau pentru intimidare, iar transliterarea nu ţine seama nici de criteriile academice, nici de cele fonetice. Se redă cu caractere latine doar scheletul consonantic al cuvintelor ebraice – unele consoane, în mod straniu fiind transliterate ca vocale, iar adevăratele vocale fiind absolut ignorate.

De exemplu, câteva cuvinte din interliniarul pentru Daniel 8:  hamméleḵ (regele) este transliterat emlk; cuvântul ḫāzôn (viziune, profeție) este transliterat chzun; cuvântul wayǝhī (a fost, s-a întâmplat) este transliterat uiei; iar wǝᶜāśā (va face / și a făcut) este transliterat uoshe. Nu mai continui cu exemplele; toate cuvintele sunt stâlcite, mai mult sau mai puțin, cu această „transiliterare”.  Urmează apoi rândul cu traducerea în engleză. Și acolo interliniarul (mai precis, autorii lui) își exhibă neputințele. De exemplu, hannirᵓā („enrae”!), care înseamnă „cel ce s-a arătat” este tradus “the she-appeared”, o formă imposibilă în engleză, ceva de genul „cea…. a apărut”. În realitate, aici nu este participiul feminin al verbului, așa cum au crezut autorii interliniarului, ci este indicativul perfect masculin, predicat al subiectului ḫāzôn (viziune), care în ebraică este masculin. Un alt caz pe aceeași pagină este verbul yaᶜamḏû, pe care interliniarul îl traduce “they are standing” (ei/ele stau în picioare), dar care în realitate este un imperfect, cu sensul „stăteau în picioare” sau „rezistau”.  

Un interliniar ceva mai bun și cu trimiteri la Strong, se poate găsi pe BibleHub. Aici, transliterările sunt corecte, dar traducerile sunt uneori superficiale, școlărești sau convenționale. De fapt nu este loc într-un interliniar de mai multă exactitate sau de explicații.    

Sfătuiesc pe toți cei care se chinuie cu interliniare (pe care profesioniștii nu le folosesc), să nu-și piardă vremea. Cu puțină muncă, ar putea folosi un manual de ebraică (în engleză, sau chiar în română), învăţând să citească textul ebraic, să cunoască regulile fonetice, alfabetul, morfologia părţilor de vorbire, uzul lexicoanelor, semantica, sintaxa și ceva principii de lingvistică generală. Toate acestea ar lua ani buni, dar citirea și bazele morfologiei s-ar putea învăța foarte bine într-un singur an. Chiar dacă nu ești în stare prea curând să judeci o traducere, cel puțin începi să pricepi un studiu făcut de un profesionist (iar am zis-o!).

N-ai cum să scapi de profesioniști. Chiar și în ce privește Biblia, alții au citit-o și au tradus-o pentru tine, iar tu ești obligat să le dai credit până la un punct. Ideea că tot omul poate pricepe orice și oricând este nerealistă. Toți trebuie să pricepem acele lucruri care sunt condiție de mântuire. Altele sunt auxiliare, altele sunt tehnice (profesionale!), și nu le-a lăsat Dumnezeu să fie la fel de tangibile ca și Ioan 3:16, sau ca și Cele zece porunci. Chiar nu pricepem?

Dosarul „Sofia”

În încercarea de a mă decredibiliza, Flavius îmi caută vulnerabilități și aduce din nou în discuție un episod, pe care nu-l cunoaște decât într-o formă zvonistică. Cică aș fi participat la o convenție teologică la Sofia, și acolo aș fi fost respins, după care Institutul Teologic m-ar fi dat afară! Aflați că nu am fost niciodată la Sofia și nu știu dacă s-a ținut vreodată o convenție teologică adventistă la Sofia. Am fost împreună cu alți colegi la convenții europene, care au avut loc la Collonges-sous-Salève (Franța), Newbold (Anglia), Friedensau (Germania), Bogenhofen (Austria), Belgrad (Serbia) și Cernica (Ilfov, România).

Pentru cei care sunt curioși să știe ce anume ar fi putut genera zvonul prins de Flavius, am să povestesc.  Singura ocazie, în care eu am avut o prezentare (verbală, cu proiecții, și cu un studiu scris), a fost la Cernica, 30 aprilie 2011. Prezentările (toate în engleză) au fost pe domenii, concomitent, în săli diferite, așa că nu toți participanții au fost martori la prezentarea mea, intitulată The SDA Sanctuary Doctrine – Towards a Critical and Apologetic Approach. Reacția participanților nu a fost una de respingere, ci a fost diversă. Cei mai mulți participanți nu au reacționat deloc pe moment, deoarece nu erau prezenți la referatul meu. Câțiva colegi din Germania, Olanda, Anglia, Croația etc. m-au felicitat și m-au încurajat să nu mă tem, orice s-ar întâmpla. Cei care nu fuseseră de față la prezentarea mea mi-au cerut documentul scris. Pregătisem câteva zeci de copii ale studiului de 117 pagini A4 și am dat tuturor celor care mi-au cerut. Multora le trimisesem deja documentul pe email.

Dintre colegii români fusese prezent în sală doar moderatorul, care m-a prezentat participanților și la sfârșit a cerut întrebări sau reacții din sală. Nu a exprimat nicio respingere, chiar dacă înțelege lucrurile altfel decât mine. Un coleg cu autoritate mai mare, american de origine austriacă, prezent în sala mea, a reacționat destul de îngrijorat, respingând studiul meu. Doi colegi germani au pus câteva întrebări, fără să dea de înțeles că acceptau sau respingeau poziția mea. Când ei au vorbit doar cu mine, pe hol, și-au exprimat aprecierile sincere. Unul dintre ei, cel mai în vârstă și cu multă pregătire și experiență în teologie, a exclamat: „Nu pot să cred așa-ceva! Nu credeam că am să aud asemenea lucruri la Cernica!”

Americanul a propus conducerii Institutului ca studiul meu să fie prezentat în cadrul Comitetului de Cercetări Biblice (CCB) al Diviziunii Inter-Europene. Unul dintre reprezentanții Diviziunii, român, mi-a făcut invitația de a-mi prezenta acest studiu în cadrul următoarei întâlniri CCB în septembrie 2011, la Collonges (Franța). Am acceptat cu plăcere. Întrucât trebuia să trimit la Sediul Diviziunii (Berna) documentul scris, pentru a fi trimis tuturor participanților, care urmau să vină în toamnă, m-am gândit să-l mai corectez și să-l mai completez. Așa că am lucrat la el o parte din vara lui 2011.

La Collonges, întâlnirea CCB avea mai multe obiective, care trebuiau realizate într-un timp scurt. Dezbaterile privind studiul meu au fost primul punct pe agendă și au durat probabil, mai bine de două ore, cu prezența mea. După încheierea discuțiilor cu mine, nu știu cât au mai durat, dar probabil foarte puțin. Au participat membrii CCB și trei membri ai Institutului de Cercetări Biblice (ICB) al Conferinței Generale. Cei de la ICB erau: un specialist în teologie sistematică, un specialist în VT și ebraică, și un alt specialist în NT și greacă. Membrii prezenți ai CCB erau: doi de la Collonges (pe care nu mi-i amintesc prea bine și nu am interacționat vreodată cu dânșii); doi de la Bogenhofen (foarte buni în domeniile lor, îi cunoșteam); un profesor tânăr de la Friedensau, doi colegi români (unul care m-a ajutat uneori, când nu știam să mă exprim bine în engleză, și un altul, dintre liderii Diviziunii, care era moderator). Mai erau și un italian și un portughez. Erau de diverse specialități. Cei care aveau specializări în domeniul de care ținea studiul meu erau trei: un cercetător american de la ICB, un tânăr profesor de la Bogenhofen și un tânăr lider de la Diviziune, care-mi fusese mult timp student și coleg.

Dialogul a fost prietenos și sincer, dar decizia care s-a luat (după plecarea mea) a fost exprimată sub forma unei recomandări ca Biserica să ofere lui FL un alt loc de muncă, în afara catedrei. Recomandarea oficială a sosit în scris de la Diviziune, în trei săptămâni. Evident, studiul meu nu convinsese CCB. Unele motive le-am înțeles mai repede; pe altele, mai târziu.

Este nevoie să spun de ce nu a fost acceptat studiul meu. Sunt concluziile mele subiective, desigur, dar altele nu am.

1. Majoritatea celor prezenți nu erau de specialitatea mea, deși erau foarte buni în domeniul lor; și nu am nicio îndoială cu privire la calitățile lor spirituale.
2. Cei care erau de specialitatea mea (trei persoane), deși cunoșteau destul subiectul, nu mi-au putut aprecia studiul: unul s-a păstrat neutru, fiind moderator; unul s-a simțit deranjat pentru că îl citasem confirmativ în studiul meu, iar cel mai important mi-a înțeles greșit poziția (că aș fi „fordist”, inflexibil, istorico-critic etc.), opinie care a contat mult și cred că a fost decisivă.
3. Deși trimisesem studiul cu aproximativ o lună mai înainte, am mari îndoieli că ar fi fost citit de membrii CCB. Unii dintre ei petrecuseră noaptea anterioară pregătindu-se pentru proiectul de colaborare la o carte, care trebuia discutată a doua zi. În acest condiții, cine ar fi folosit noaptea aceea, citind studiul meu? Cei care l-au citit au fost maximum patru persoane. Au apreciat calitatea academică a studiului și dimensiunea cercetării, dar au rămas perplecși cu privire la unele concluzii.
4. Când am scris studiul, nu am fost destul de realist. Nu mi-a reproșat nimeni, dar studiul meu era prea mare, ca să fie citit complet și asimilat: peste 100 de pagini A4, c. 60.000 cuvinte.
5. Studiul aborda mai multe probleme în același timp, deși erau toate legate de același subiect. Nu a fost gândit strategic pentru o asemenea întâlnire.
6. Stilul studiului avea unele defecte. În engleză nu ai voie, ca autor, să te adresezi la persoana I într-un studiu academic. De asemenea, unii termeni (pe care i-am folosit după dicționar!) au fost înțeleși greșit. Într-un caz, m-am contrazis, din greșeală. Un prieten mi-a atras atenția și am corectat contradicția, trimițând membrilor CCB varianta corectată. Dar cei care apucaseră să citească, citiseră prima versiune. Convenția cere, de asemenea, să prezinți subiectul într-un stil tentativ, nu ultimativ. Eu m-am arătat într-adevăr deschis oricărei cercetări, din partea oricui, și dispus să-mi schimb concluziile, dacă există argumente serioase, dar nu m-am exprimat tentativ, ci am afirmat că, deși concluziile mele nu sunt fixiste sau infailibile,  ele sunt rezultatul unor studii de câteva decenii, și nu le prezint ca pe o simplă opinie. (De altfel, aproape fiecare din afirmațiile mele poate fi găsită și la diverși teologi ai Bisericii. Nu am căutat niciodată originalitatea cu orice preț).   
7. Apărarea mea a trebuit să fie în engleză. Citesc și scriu în engleză de multă vreme, dar pentru conversație, am nevoie de un timp de acomodare (ore sau zile). Eu nu am trăit sau învățat în mediu anglofon, așa că exprimarea mea este lipsită de finețurile și subtilitățile necesare, în discutarea unui subiect atât de complex și controversat.

În concluzie, am fost greșit înțeles și greșit evaluat. Conducerea Institutului și Conducerea Uniunii nu s-au grăbit să ia măsuri imediat ce a sosit recomandarea Diviziunii. Au trecut câteva luni, după care senatul facultății a trebuit să discute cazul și să ia o decizie. S-a discutat aproape o zi întreagă, am fost chemat și eu. Am fost rugat să povestesc tot ce s-a întâmplat, am povestit și ce am făcut și ce am înțeles, și ce n-am înțeles. Membrii senatului s-au trudit să găsească o soluție convenabilă pentru ambele părți. Pentru că Uniunea și Institutul deja avuseseră în plan instituirea unui centru de studii răsăritene (ortodoxe) în campus, am fost întrebat dacă aș accepta să lucrez în acest domeniu, până când se rezolvă disputa mea cu ICB. Au insistat, în același timp, să continui să dialoghez cu liderii noștri din domeniul cercetării, pentru a ajunge la o înțelegere.

Așa se face că, din iulie 2012, până în octombrie 2014 nu am mai predat, ci am lucrat pentru Centrul de Studii Răsăritene și pentru Editură (Biblia de Studiu Andrews). Am continuat să scriu memorii la Diviziune, la CG, la ICB, până în decembrie 2013. La începutul anului 2014 am primit un răspuns încurajator de la ICB. Nu este adevărat că aș fi „retractat” ce scrisesem înainte, așa cum s-a zvonit. Chiar să fi vrut să retractez, n-aș fi fost credibil, după ce afirmasem că este vorba de concluziile a decenii de studiu. Scrisesem un memoriu, în care precizam în ce fel studiul meu confirmă în principiu învățătura pe care o susține Biserica, deși în câteva detalii tehnice aduce alte argumente.

Directorul ICB care se ocupă de Diviziunea noastră mi-a răspuns favorabil și a promis că la prima întâlnire a CCB se va reanaliza cazul meu, ceea ce s-a și întâmplat. În martie 2014, la Sagunto, CBB a decis că ITA Cernica mă poate folosi ca profesor, dacă crede că este nevoie. Noua recomandare mi-a fost comunicată mai întâi neoficial, dinspre Diviziune, apoi a venit și oficial. Dar pentru că era în cursul anului academic, s-a putut pune în aplicare abia în octombrie 2014.

A fost o aventură palpitantă, dar fără cucuie, şi iată că nu am fost „dat afară de la Institut”. Acum plec, pentru că am depășit vârsta de pensionare, iar la sfârșitul lui iulie 2019 se încheie ultimul contract care m-a ținut la catedră în Universitatea Adventus din Cernica. Spun aceasta, ca să înțeleagă prietenii că afirmațiile mele teologice nu sunt condiționate de vreun statut de „mercenar” față de nu știu ce „sistem”, cum acuză unii. Am afirmat întotdeauna în mod cinstit ceea ce am crezut, şi apăr învăţăturile Bisericii, pentru că îşi au izvorul în Scriptură. Deosebirile de vederi, la nivel academic, sunt normale şi sănătoase între profesionişti. Universitatea este şcoala care te învaţă să gândeşti, nu este o formă superioară de îndoctrinare.