Frumusețea și bunătatea sunt în ochii privitorului. De aceea nu mai este bun Dumnezeu astăzi, pentru că după ce ai mușcat din fructul oprit ți se deschid ochii și te miri cum de ai putut fi atât de prost (cioè fedele) mai înainte. Apoi privești și Biblia prin ochii unui judecător isteț care crede că înțelege adevărul înainte de a audia toate părțile implicate.

A creat Dumnezeu prădătorii ca prădători?

În același sens: a creat Dumnezeu genii ostile omului, care pretind un statut divin (Lev 16:8, 10, 26; Dt 32:17; Ps 106:37)?

Prădătorii actuali sunt descrişi în cartea lui Moise ca având la origine alimentație vegetală, ca și omul (Gen 1:29-30). Mai mult, Profeții insistă că în restaurarea mesianică, animalele de pradă vor primi înapoi instinctele și capacitățile de la Creație, hrănindu-se cu vegetale (Is 11:6-9; 65:25), ceea ce NT confirmă implicit (Rom 8:19-23; Ap 21:1, 4-5).  

Pasajul din Iov 38-41 nu este o relatare a Creației, ci o serie de reflecții filozofice asupra Creației, pe care autorul le pune în gura Creatorului (ca să folosesc limbajul prudent al puțin-credincioșilor!), un comentariu asupra unor aspecte ale Creației, o apologie a lui Dumnezeu (Let God be God, and let creatures enjoy their natural status!). Dumnezeu a creat și puii de vultur și fulgerul, și calul și leviatanul, și pe Iov și pe Satan. Nu trebuie să dea socoteală nimănui de ce. Când explică, face o favoare – nu recunoaște prin aceasta un „drept” al creaturii, la care ar fi obligat să Se supună.

Versurile din Iov 38:39-41  („Tu izgonești prada pentru leoaică…”) conțin metafore ale purtării de grijă a lui Dumnezeu, în lumea care era cunoscută lui Iov, idei care se continuă în cap. 39. Dumnezeu a purtat de grijă creaturilor Lui, nu doar în starea originară, perfectă, ci și după Cădere. Natura a fost așa fel creată ca să se poată adapta sau după cădere a fost făcută să se adapteze condițiilor adverse, la care a fost treptat supusă.

Contradicții între Geneza 1 și Geneza 2?

Primele două pasaje (Geneza 1:1—2:3 și Gen 2:4 etc) sunt complementare și intenționat puse alături. Primul este o introducere pentru întregul Pentateuc; al doilea este o introducere în prima din cele zece „cărți” genealogice din care este alcătuită Geneza (2:4—4:26).[1] Primul povestește cele șapte zile ale Creației în mod general și foarte schematic, al doilea povestește originea și condiția originară a omului în mod particular (zoom-in). În orice caz, chiar și învățați foarte liberali nu văd contradicții esențiale între cele două relatări https://www.youtube.com/watch?v=YaTXeyTvrDk&t=625s  Dacă autorul („autorii”, editorii etc.) ar fi perceput contradicții de fond între cele două relatări, nu le-ar fi pus pe amândouă.  

Ordinea Creației din Geneza 2, așa cum ai văzut-o (1. bărbatul; 2. flora; 3. fauna; 4. femeia) nu este scrisă pentru a corecta ordinea din Geneza 1. Ar fi fost mult mai ușor să se renunțe la prima „versiune” (așa cum s-a renunțat la atâtea cărți ebraice!), decât să fie puse alături două vederi contradictorii, dacă sunt cu adevărat contradictorii.

Faptul că, în Geneza 2, Dumnezeu a creat mai întâi bărbatul și apoi femeia, nu contrazice afirmația din Gen 1:26-27, că Dumnezeu i-a făcut pe amândoi în „vinerea mare” a Creației. Faptul că, în Geneza 2, Dumnezeu a plantat o grădină, un cămin de paradis pentru Adam (cu vegetație specială și animale), nu contrazice deloc afirmația din Gen 1:11-12. Iar viețuitoarele pământului, despre care se vorbește în Gen 2:19 sunt aceleași menționate în Gen 1:20-25, cu excepția că, în Geneza 2 apare un efect literar specific textului biblic, în care anumite elemente menționate anterior sunt reintroduse cititorului.

Pentru comparație, avem și alte cazuri asemănătoare: 1Sam 25:1 se repetă aproape cuvânt cu cuvânt în 1Sam 28:3. Samuel nu a murit de două ori, dar ideea este reluată în cap. 28, pentru a cunoaște bine contextul și fundalul seanței spiritiste povestite acolo. În Geneza 5:3, autorul reia afirmația nașterii lui Set, în capul genealogiei de la Adam, deși tocmai o menționase anterior (Gen 4:25-26), pentru a sublinia neamul lui Set, în contrast cu neamul lui Cain.

În Apocalipsă, la celălalt capăt al Bibliei, scena în care legământul ceresc (al decalogului) se răzbună, este descrisă pe scurt în cap 11:19, dar reluată mai pe larg în cap. 15:5—16:21. Dacă le punem în paralel, observăm că, în afară de detaliile adăugate în cap. 15-16 (cei șapte îngeri cu urgiile lor), cele două scene sunt perfect paralele și se referă sigur la același eveniment. Pedepsirea Babilonului este descrisă în scenele plăgilor (Ap 16:12, 19). Dar după aceea, urmează o serie de scene care se concentrează mai insistent și mai detaliat asupra subiectului pedepsirii Babilonului (Ap 17:1—19:2).

[1] Geneza este alcătuită din zece „saga” sau „rapoarte genealogice”, fiecare începând cu expresia ‎וְאֵלֶּה תּוֹלְדֹת / ‎אֵלֶּה תוֹלְדוֹת sau echivalent: ‎זֶה סֵפֶר תּוֹלְדֹת, unde tôlǝḏōṯ (înseamnă „nașteri” și se folosește cu sensul de „antigenealogie” (genealogie inversă, din tată în fiu), sau istorie de familie. Compoziția aceasta decapartită indică probabil influența culturală egipteană.  

I. 2:4                     „Istoria de familie a cerului și a pământului”
II. 5:1                    „Antigenealogia lui Adam”
III. 6:9                   „Istoria de familie a lui Noe”
IV. 10:1                 „Istoria urmașilor lui Noe (antigenealogia popoarelor)
V. 11:10                „Antigenealogia lui Sem”
VI. 11: 27              „Istoria de familie a lui Terah”
VII. 25:12             „Antigenealogia lui Ismael”
VIII. 25:19            „Istoria de familie a lui Isaac”
IX. 36:1,9              „Istoria de familie a lui Esau”
X. 37:2                   „Istoria de familie a lui Iacov”.