Project Description

Replici la unele afirmații din eseul domnului Aurel Ionică  ”From the Garden of Eden to Canaan via Harry Potter”. Paginile indicate de mine sunt după transpunerea eseului domnului Ionică într-un document Word comentat, pe care i l-am trimis.   

1. Coșul lui Moise n-ar fi putut pluti! p. 3

Se poate să spuneți asta? Chiar și nubienii (vechii sudanezi) foloseau „schifuri de papirus” (Is 18:1-2 kǝlé gómeᵓ). În Iov 9:26 (vezi NAS, NIV etc) aflăm că în timpurile patriarhale se foloseau „ambarcații de stuf / papură” (ᵓoniyyot ᵓēbe). Istoria navală cunoaște vase de papură din cele mai vechi timpuri în Egipt. Și astăzi se mai folosesc asemenea ambarcații în Egipt, Etiopia, pe lacul Titicaca și în alte locuri, care pot transporta greutăți mult mai mari decât un copilaș. Thor Heyerdal a folosit aceeași tehnologie pentru construcția vasului Ra, pentru a naviga din Africa până în America de Sud, în 1969. Legenda nașterii lui Sargon din Akkad, despre care se zice că ar fi fost de asemenea pus într-un coș de papură, uns cu bitum, este mult mai târzie (anii 600 + AC) decât istoria lui Moise. Toate celelalte aspecte ale celor două istorisiri nu se potrivesc.

2. Blestematul Levi avea rolul de a-i „împrăștia” (scatter) pe oameni și a-i elibera de sub autoritatea reprezentată de Sem și de Iosif [pe care AI o demonizează] (cf. Gn 49:7) p. 4

Totuși, blestemul lui Levi s-a transformat în binecuvântare la Sinai (Dt 10:8). Iar dacă se suspectează că scrierea este târzie, cum ar fi putut scriitorul să-l considere pe Levi un blestemat, în contrast cu Sem și cu Iosif? Pe lângă aceasta, domnul AI nu citește corect textul din Gn 49:7, unde se spune că Levi va fi împrăștiat în Israel, nu că el va împrăștia pe alții.

3. Levi a fost fiul Leii, „pe care Iacov niciodată nu a iubit-o, și niciodată nu a arătat apreciere față de fiii ei”. p. 4.

Afirmația este exagerată. Chiar dacă Iacov a iubit mai mult pe Rahela, el nu a „urât-o” pe Leea. Este semnificativ faptul că, la sfârșitul vieții, adresându–se lui Iosif fiul Rahelei, Iacov cere să fie înmormântat cu strămoșii săi și cu Leea, în Macpela (Gn 35:19; 49:29-31). De ce nu lângă Betleem, unde a fost înmormântată Rahela, dacă pe Leea o ura?

4. Iosif căuta să se răzbune pe frații lui, să-i vadă târându-se la picioarele lui, cerșind hrană, dorind să-i facă sclavi. p. 5.

Este nedrept să-l suspectați pe Iosif în stare de o asemenea meschinărie. Iosif a fost un psiholog foarte profund. El a testat repetat pocăința și schimbarea fraților lui. „Arestarea” lui Beniamin a fost pentru a-i încerca pe fiii Leii, să vadă dacă s-au vindecat de ostilitatea față de fiii Rahelei. Iar arestarea lui Simeon poate fi un indiciu către personajul care a condus complotul împotriva lui Iosif, întrucât Simeon era al doilea fiu al Leii, după descalificatul Ruben (Gn 35:22; 49:3-4; 1Cr 5:1). A se vedea și Gn 34:25, 30; 49:5, și implicarea fiilor țiitoarelor (Gn 37:2).

Noblețea și generozitatea lui Iosif față de frații lui este subliniată în multe situații. Iar dragostea lui față de ei era sinceră: a plâns în fața lor, i-a îmbrățișat, i-a iertat, nu s-a răzbunat niciodată pe ei, le-a oferit de toate lor și familiilor lor, inclusiv cel mai bun loc pentru turmele lor. Și pe deasupra, fără taxe. Ce bine mai mare le putea face și nu le-a făcut?

5. Evreii ar fi fost suspicioşi cu privire la fraţi prin care Dumnezeu vorbeşte și pe care-i binecuvântează (aluzie la Iosif cel rău!). p. 14

Iosif este în mod nedrept și nerealist privit în contrast cu Moise, ca un înrobitor al fraților lui. Moise spune că înrobirea s-a datorat nu lui Iosif, nici urmașilor lui, ci unei noi guvernări egiptene, care „nu cunoștea pe Iosif”. Nici după moartea lui Iacov, Iosif nu s-a răzbunat, ci a iertat și slujit pe frații lui, cu bunătate sinceră (Gn 50:15-21). Israeliții nu au avut nici un sentiment de ostilitate față de Iosif. L-au recunoscut ca „întâi-născut” chiar și după secole de la Exod (1Cr 5:1-2). Iosua, care le-a dat Canaanul, a fost urmaș al lui Iosif (Nu 13:8, 16; Ios 19:50; 24:29; Jud 2:9; 1Cr 7:22-28). Ghedeon a fost de asemenea urmaș al lui Iosif, și evreii doreau să-l facă rege dinastic (Jud 6:15; 8:22-23), iar unii chiar l-au făcut rege pe fiul său Abimelec (Jud 9:1, 6, 16). Urmașii lui Iosif au avut prioritate în Israel mult timp. Capitala religioasă (Sanctuarul) a fost în Efraim, la Șilo, până când Dumnezeu a retras prioritatea lui Efraim și a dat-o lui Iuda, prin David (Ps 78:9-10…, 67-72). Ieroboam a fost de asemenea urmaș proeminent al lui Iosif și a întemeiat regatul de nord. Iosif a continuat să fie privit ca un erou, chiar și de iudeii din sud (Ps 60:7; 105:17-45; 108:8; Za 9:13), deși între Iuda și Efraim a existat rivalitate (Is 9:21; 11:13; Ez 37:19).

Nu există nicio urmă de imagine negativă în dreptul lui Iosif.

6. Madianiții, urmași ai lui Esau. p. 5.

Madianiții erau urmași ai lui Madian fiul lui Avraam (din Ketura: Gn 25:1-2).

7. În contrast cu madianiții răi (deoarece erau din Esau!), se vorbește despre „vița sfântă” a lui Laban, în mod ironic. p. 6

Autorul Genezei nu lasă de înțeles că Laban ar fi fost dintr-o viță mai sfântă decât a lui Esau. Laban era un semiidolatru, ca și Esau. Genetic vorbind, Esau era mai apropiat de Avraam decât Laban, iar Madian era și mai apropiat. Deci logica pe care ați construit nu are bază în text, este spirit de romancier sau de creator de film.

8. Heruvimii/îngerii erau „în mijlocul unei săbii” p. 6

Exprimarea este diferită: „heruvimii cu tăișul (flama) săbiei nimicitoare (răsucitoare)” Gn 3:24

9. „So, finally God saw what happened to the Israelites in that country with plenty of food where God brought them in order to show how special and blessed Jacob and Joseph were for him, and now the same God decided to send Moses to take the Israelites out of that place in order to undo those blessings that the same God had piled up upon Jacob and Joseph! Can anyone believe that God can be such an idiot?”

Ironia și insultele la adresa Dumnezeului biblic nu vă fac cinste. Ignorați faptul că Dumnezeu demult plănuise să aducă pe urmașii lui Avraam în Canaan, și că prevăzuse atât aservirea lor în Egipt, cât și Exodul și Conchista Canaanului (Gn 15:13-16). Locuirea în Egipt nu a fost un ideal al lui Dumnezeu pentru Israel, ci o soluție temporară.

10. „Moses openly admits that he has no idea who this God is and has no idea what he should say in case the Israelites asked him what apparently they never asked Jacob, that is, who was that god with whom he could talk all the time.” p. 7

Iacob avea pe „Dumnezeul părinților lui”, în timp ce Moise pare că nu știa prea mult despre Dumnezeul părinților. Patriarhii Îl numiseră El-Shaddai, și la fel Îl numeau evreii în Egipt, dacă judecăm după numele lor (Ex 6:2-3; Nu 1:5-6, 12). Nu apare nici un nume teofor compus cu YHWH înainte de Moise. Primul este numele lui Iosua, dat de Moise (Nu 13:16).

11. Toiagul prefăcut în șarpe = simbolul violenței, deoarece cu toiagul ucisese pe egiptean. p. 11.

Textul biblic nu spune că Moise l-ar fi ucis pe egiptean cu toiagul. Şi nici nu putea fi acelaşi toiag, după 40 de ani. Toiagul este un simbol al autorității: „Nu te bucura, Filistie întreagă, că s-a rupt toiagul care te lovea! Căci din rădăcina şarpelui va ieşi o viperă, şi rodul lui va fi un saraf (șarpe înfocat, serafim) zburător” (Is 14:29).

Toiagul lui Moise se preface într-un șarpe în Ex 4:3-4, înaintea lui Moise. Dar înaintea lui Faraon, toiagul lui Aron se preface într-un balaur, adică o reptilă monstruoasă, un șarpe mare (Ex 7:9-12). (Înaintea evreilor, Moise nu a făcut aceste semne de demonstrație, ci doar le-a vorbit).

12. Semnul cu „mâna băgată în sân” este interpretat ca „pumnul” dus la „piept” (simbol al temei pacifism / violență). p. 12

Interpretare neconvingătoare. Este vorba de mâna băgată în propriul sân, nu de pumnul îndreptat spre pieptul altuia. Vezi Holladay 2511 (sau oricare lexicon ebraic): חֵיק 1. lap, bosom, lower part of body where one clasps one’s beloved, children, animals 1K 3:20; of a man Gn 16:5, of woman Dt 28:56;  2. bosom = fold of garment above the belt where one hides hands or objects Ex 4:6-7. Se folosește adesea cu sensul de interior (Iov 19:27; 1Îm 22:35; Ps 79:12; 89:51). În sân se puneau plățile, darurile și șpăgile de primit sau de dat (a se vedea textul ebraic la Pr 6:27; 17:23; 21:14), dar în mod special, expresia „mâna în sân” însemna, ca și în românește, inactivitate, nepăsare, lipsă de răspundere (Ps 74:11). Mai degrabă aici trebuie căutat sensul semnului dat lui Moise.

13. Semnificația apei și sângelui: viață și moarte. p. 12.

Toate cele trei semne miraculoase erau în primul rând dovezi ale puterii lui Dumnezeu (pentru Moise și pentru alții), ceea ce reiese din context. Dacă aveau și o semnificație simbolică, este posibil, dar este secundară, pentru că nu este menționată explicit.

14. The reason Moses did not want to go to the Israelites to ask them to embark on a violent liberation was not only because he himself did not believe in such liberations, but he knew that he would not be able to persuade them to join in because the Israelites themselves did not believe in such liberations since such liberations only feed the earth with blood. p.13

Moise și evreii nu aveau convingeri pacifiste, ci conștiința propriei slăbiciuni. Erau sclavi neînarmați. Aveau motive serioase să se teamă chiar de a fugi, nu numai de a lupta, deoarece Egiptul avea armată puternică, iar intrarea în Canaan nu s-ar fi putut face fără luptă. Dumnezeu, Moise şi Israel au folosit forţa în istoria Conchistei (lupta cu Amalec, cu amoriţii din Transiordania etc.).

15. Pasajul cu Sefora și circumcizia: Scholar-ii ar fi de acord că este obscur și corupt. p. 15.

Care „școlari” au această vedere? Numai învățații sceptici și hipercritici sunt ”scholars”? Nu există și ”conservative scholars”? Ce motive au școlarii ostili Bibliei de a considera acest pasaj obscur și modificat? Chiar are o logică perfectă (Ex 4:24-26):

1. Toate popoarele sunt fii ai lui Dumnezeu.
2. Israel este fiul preferat, fratele mai mare, prințul moștenitor.
3. Dumnezeu cere faraonului libertate totală de închinare pentru fiul Său
4. Dacă faraonul nu va accepta cererea lui Dumnezeu pentru fiul Său întâi-născut, atunci Dumnezeu va ucide pe fiul întâi născut al faraonului.
5. Înainte de a pronunța sentința lui Dumnezeu asupra fiului altuia, asigură-te că ai împlinit porunca lui Dumnezeu pentru fiul tău.
6. Moise nu circumcisese pe fiu său (nu se spune care din cei doi, dar probabil era cel mai mic, fiindcă primul se născuse cu mult timp înainte: Ex 2:22; 18:3-4). De aceea Dumnezeu îl amenința pe Moise cu moartea (probabil că se îmbolnăvise grav, cf. 1Îm 17:20; Ps 78:30-31).
7. Tzipora a înțeles imediat. Contextul arată că ea avea oroare de ritualul circumciziei („mire sângeros!”) și că, din cauza opoziției ei, fiul nu fusese circumcis. Așa că a acționat imediat, deși cu neplăcere, fără să ceară alte explicații.
8. Dr Ionică pune în contrast pe Tzipora (care prin credincioșia ei îl salvează pe Moise, cel care neglijase circumcizia copilului), cu Rahela (cea înclinată spre păgânism, pentru că furase idolii tatălui). p. 15.

Nu este exclus ca Rahela să fi avut nevoie de acei zei pentru a-i asigura fertilitatea. Poate că erau iniţial ai mamei ei. Dar Biblia sugerează că fiicele lui Laban voiau să-și facă dreptate pentru abuzurile pe care Laban le făcuse lui Iacov. Ele se plâng că nu au fost tratate ca fiice și nu au primit ce li se cuvenea. Furtul terafimilor poate să fi avut în primul rând motivație materială. Observaţi contextul:

„Nu suntem noi oare privite de el ca nişte străine, fiindcă ne-a vândut, şi ne-a mâncat şi banii? Toată bogăţia, pe care a luat-o Dumnezeu dela tatăl nostru este a noastră şi a copiilor noştri. Fă acum tot ce ţi-a spus Dumnezeu.” Iacov s-a sculat şi a pus pe copiii şi nevestele sale călări pe cămile. Şi-a luat toată turma şi toate averile pe cari le avea: turma, pe care o agonisise în Padan-Aram; şi a plecat la tatăl său Isaac, în ţara Canaan. Pe când Laban se dusese să-şi tundă oile, Rahela a furat terafimii tatălui său; iar Iacov a furat inima (înșelat vigilența) lui Laban, arameul, căci nu l-a înştiinţat de fuga sa.”  (Gn 31:15-20).

17. Iacov era o păpuşă în mâna soţiilor lui, în special a Rahelei. Datorită preferinței lui Iacov pentru Rahela a fost preferat Iosif în locul lui Ruben, ceea ce a dus la robia egipteană p. 16

Este absurdă logica aceasta, atâta timp cât Ruben nu a avut așteptări în acest sens, știind bine că era decăzut din drepturi (1Cr 5:1). Iar Iosif era întâiul născut al Rahelei, soția aleasă. Iacov avea toate motivele să-l prefere pe Iosif. Începând cu Cain, mulţi întâi-născuţi au fost înlocuiţi de părinţii lor sau de Dumnezeu, cu alţi fraţi ai lor. (De asemenea, se aude pe la amvoane că ostilitatea arabilor față de evrei s-ar trage de la episodul cu Agar, ceea ce este o exagerare de proporţii. Şi Iacov a avut fii din sclavele Bilha și Zilpa, dar din acest motiv nu au devenit ostili fraților lor).

18. Iacov a refuzat să meargă cu Esau, deoarece nu voia să se asocieze cu oameni răi (în contrast cu Moise și Aron). p. 16.

Nu despre răutatea lui Esau era vorba; aceea se mai stinsese: atitudinea lui Iacov îl făcuse pe Esau să nu mai fie periculos. Dar Esau şi ai lui erau amestecaţi cu lumea canaanită din jur, erau păgâni (Gn 26:34-35). La moartea lui Isaac însă fraţii s-au întâlnit iarăşi (Gn 35:29), ceea ce arată că aveau oarecare relaţii. Esau s-a despărțit de Iacov (cum se despărțise Lot de Canaan, și din aceleași motive practice). Esau a ocupat muntele Seir, iar Iacov a rămas în Canaan. (Gn 36:6-8).

19. Prefacerea toiagului în șarpe – o plagă! p. 23

Vă bateți cu un straw man. Biblia nu spune că această demonstrație ar fi fost o plagă.

20. Dacă plaga cu broaștele trebuie înțeleasă în mod literal, de ce vrăjitorii egipteni au făcut același lucru, sporind plaga, în loc de a o îndepărta ? p. 160.

Deși broaștele nu sunt agresive, totuși, atunci când sunt multe, acoperind curțile și intrând în case, ele devin o plagă: efectiv calci pe broaște. Plaga poate să fi fost în același timp o satiră împotriva religiei egiptene, în care broasca era un animal legat de divinitățile Egiptului.

Vrăjitorii au imitat minunea cu aducerea broaștelor în Egipt, pentru că ei erau slujitorii demonilor, care nu avea nici un interes să îndepărteze plăgile. Este interesant că, deși în multe cazuri vrăjitorii puteau imita plăgile, dar „uitaseră” formula anulării propriilor lor vrăji.

21. Semnificaţia plăgilor Egiptului: ţânţari şi muște = cetățeni (paraziți); broaște = străini… p. 163

Broaștele nu puteau reprezenta pe străini, în ochii egiptenilor, deoarece broasca era animal sacru, asociat cu divinitățile benefice, care asigură fertilitatea umană. Străinii evrei puteau fi asociați mai degrabă cu Set, demonul deșertului, decât cu broaștele. Cât privește comparația cetățenilor cu țânțarii, am o imaginație și o credință foarte limitată. Sunteți, evident mai creativ.

Explicația biblică este foarte realistă: YHWH, Dumnezeul lui Israel se confruntă astfel cu zeii Egiptului, dovedindu-Și superioritatea (Ex 12:12). Era important ca Dumnezeu să învingă zeii Egiptului, deoarece nu ar fi slujit la nimic să-Și elibereze un popor care ar fi păstrat superstiții sau speranțe religioase egiptene. Toate plăgile sunt orientate împotriva principalilor zei care reprezentau natura și protejau pe închinători:

1. Nilul făcut în sânge: contra lui Hapi (Apis, reprezentarea Nilului), Eset (Isis, zeița Nilului) și Khnum, paznicul Nilului. Nilul era sângele lui Osiris zeul morții și al învierii, care renăştea anual, cu ocazia inundaţiilor.
2. Broaştele: contra lui Heqet, zeiţa naşterilor, care avea cap de broască. Broaştele erau considerate sacre, nu erau ucise, ele reprezentau încarnarea zeilor.
3. Ţânţarii: contra lui Set, zeul deşertului. Dacă este vorba de păduchi, prin aceasta sunt loviți preoții tuturor zeilor, care se rădeau complet și se îmbăiau, ca să nu aibă insecte pe ei.
4. Roi de insecte (necunoscute): ???
5. Ciuma vitelor: contra lui Hapi și Hathor, care erau imaginați ca vacă și bou.
6. Variolă: contra zeilor care protejau de boli (Sekhmet, Sunu, Isis). „Fiindcă, de data aceasta, am să trimit toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău, ca să ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul…. etc.” (Ex 9:14-16)
7. Grindină și foc, și…
8. Invazia de lăcuste: contra zeilor Nut (zeița cerului), Osiris (zeul culturilor), Set (zeul furtunii).
9. Întunericul: contra principalului zeu, Ra (Soarele creator), simbolizat de faraon.
10. Moartea primilor născuți: contra lui Isis, zeița protectoare a copiilor. Atrage atenția egiptenilor asupra pretenției lui Dumnezeu: „Israel este întâiul meu născut; dacă nu lași pe Israel….”
11. From the point of view of the Asians, Genghis-Khan created the greatest civilization in history, but from the point of view of Europeans – and of scholars for that matter – he was the greatest barbarian who led swarms of deadly blood-sucking flies to devastate the civilized eastern Europe. p. 166

Imperiu? Un imens spațiu de jaf, cotropiri şi genocid, întemeiat pe cruzime. Aşa este văzut și de asiatici (cu excepția mongolilor și a Chinei de Nord, care i-au făcut statuie, fiind de-al lor; cu cine să se laude, dacă nu au avut un Abraham Lincoln sau im Ștefan cel Mare?).

23. Shekel, „Temple shekel”….. (?)

În Pentateuc, siclul (inclusiv siclul sacru) este doar unitate de măsură a greutăților (Ex 30:24 à „500 sicli de casia”; Nu 31:52: „cântărea 16.750 sicli”). Sheqel înseamnă „greutate” și „cântărire”. Chiar și în timpul lui Ieremia (c. 600 BC), argintul de plată se cântărea (Ier 32:9). Moneda apare în epoca persană: daricul (Ezra 8:27), iar mai târziu, drachma.

De fapt, domnul Aurel Ionică recunoaște că expresia ebraică sheqel ha-qodesh înseamnă, în mod literal, „siclul sacru”. Așa preferă să traducă și LXX (e.g. Ex 30:13; 39:1,3; Lv 27:3 „didrahma Ag după greutatea sacră”; 27:25 „după greutatea sacră: 1Ș = 20 ger; Nu 3:47 idem.; Nu 3:50; 7:13, 19, 25, 31, 37 etc. Substativele în construct, urmate de ha-qodeș se traduc literalmente: „X de sfințenie” sau „X sfânt/sacru”, și nu „X al sanctuarului”, chiar dacă ha-qodeș se referă adesea la sanctuar. Ebraica preferă să folosească în mod obișnuit expresia aceasta cu constructe (cf. munte sfânt, cetate sfântă, podoabe sfinte, cale sfântă, apă sfântă etc.), pentru a reda ideea de sfințenie, în loc de a folosi adjectivul qadoș (care este preferat mai degrabă pentru persoane: preot, înger, Dumnezeu etc.). Dicționarul lui Jastrow, pag. 1623 redă expresia ca „the sacred shekel”.

Sfințenia acestui siclu consta în faptul că trebuia să fie siclu standard (de 20 ghera). Era sacru pentru că era corect, întreg, sau pentru că era „siclul standard” (20 ghera = 180 boabe de orz) posibil păstrat de preoți la sanctuar (?). „Siclu sacru” ar putea însemna deci „siclu standard” (stabil, fix, inviolabil), cf. Ez 45:9-12. Orice plată sau donaţie făcută sanctuarului trebuia să fie la greutatea standard. Vezi pentru comparaţie şi „măsura regală” a siclului (2Sa 14:26).

Expresia sheqel ha-qodesh (siclul sacru) se întâlnește doar în Pentateuc. În rest, nici măcar în Ezechiel, Zaharia sau Cronici, unde ar fi fost ocazii bune să fie folosită, expresia aceasta nu mai există. Altfel spus, ea nu se folosește în cărțile mai târzii, care vorbesc despre templu și despre monede.

Nicăieri nu este numit „siclul templului”, nici măcar în traduceri. Deci problema existenței templului la data scrierii Pentateucului cade.

23. Se repetă mereu, ironic, expresia Grădina Edenului, în legătură cu orașele, civilizația etc.

Ce legătură este între Eden și civilizația antică sau modernă?  Ce semnificație peiorativă are în Biblie Grădina Edenului? Teoria dvs. supralicitează o simplă figură de stil folosită de Moise în Gn 13:10: „…toată Câmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora, până la Ţoar, Câmpia Iordanului era ca o grădină a Domnului, ca ţara Egiptului.” Să tragem de aici concluzia că Edenul (grădina Domnului) ar fi fost un prototip al civilizațiilor demonizate (Sodoma, Egipt, America, Europa)? Doamne ferește!

25. Amalec, fiul lui Esau? p. 203

Da, a existat un Amalec, nepot al lui Esau. Dar mai probabil, amaleciţii ostili evreilor nu erau urmaşii acestuia, ci ai unui alt Amalec, o populaţie asociată cu canaaniţii şi având teritorii în Canaan:

1. Sunt asociați cu amoriții pe vremea lui Avraam (Gn 14:7), deci înainte de Esau.
2. Erau asociați cu Canaaniții pe vremea lui Moise (Nu 14:25, 43, 45) și numiți înaintea canaaniților, ceea ce ar fi straniu dacă ar fi fost nişte edomiţi.
3. Numiți de Balaam „cel dintâi dintre neamuri”(Nu 24:20), ceea ce nu s-ar potrivi cu un mic trib edomit.
4. Se pare că aceşti amaleciţi locuiau în ținutul canaanit în care se vor așeza mai târziu efraimiții (Ju 5:14; 12:15), și nu în Seir, ca edomiții.
5. Anumite texte fac distincție între Edom și Amalec: Ps 83:6-7; 1Cr 18:11; 2S 8:12 (în ultimul text, scribii au citit eronat Aram ארם, în loc de Edom‎ אדם . Dar vezi LXX: Idoumaia. În manuscrise, D și R nu se prea deosebesc).
6. Deși aceste argumente nu răstoarnă definitiv ideea că a existat un singur neam amalecit, ele merită toată consideraţia.
7. Amaleciții s-au opus evreilor, pentru că știau că evreii vin să „împlinească profeția” (să pună jugul pe gâtul lui Esau)… p. 204

Nu se justifică astfel atitudinea amaleciților. Israel nu a avut atitudine ostilă față de urmașii lui Esau. Dar în timp ce edomiții au fost inițial rezervați, amaleciții sunt descriși ca niște teroriști, separați de edomiți și puși pe harță, fără motiv, lovind pe la spate. Cu privire la Esau, apar în Biblie semne de bunăvoință:

1. Iov și unii dintre prietenii lui sunt edomiți (Iov 1:1; Pl 4:21; Iov 2:11: Gn 36:15 etc.).
2. În structura istorisirilor din Geneză, genealogia lui Esau stă înaintea genealogiei lui Iacov, așa cum a lui Ișmael vine înaintea de Isaac (Gen 36:1; 37:2; cf. 25:12, 19).
3. În descrierea genealogiei lui Esau, Moise nu introduce elemente de ostilitate sau de dispreț. Dimpotrivă, listele amănunțite ale regilor și voievozilor edomiți, arată importanța pe care Israel o dă „fratelui mai mare” (Gn 33:13-15; cap. 36; 1Cr 1:34-54).
4. Porunca dată prin Moise a fost: „să nu urăști pe edomit, căci este fratele tău…” (Dt 23:7).
5. Israel a ocolit Edomul la intrarea în Canaan, nu s-a atins de edomiți (Jud 11:17-18).
6. Relațiile cu edomiții s-au înrăutățit treptat în epoca regilor (1Sa 14:47; 21:7; 22:9, 18; 2Sa 8:13-14; 1Îm 11:14-22; 2Îm 8:20-22; 14:7), deoarece edomiții deveniseră ostili stăpânirii israelite (Ps 83:4-6). Edom a devenit în final un inamic rău și permanent ostil, ca și vechiul Amalec (Ps 137:7; Is 34; Ez 25:12-14; 36:5; Am 1:11; Ob 1:10; Mal 1:2-4).

26. Moise, cu mâinile ridicate, ar semnifica brațul neînarmat… p. 204

Mâinile ridicate erau gestul obișnuit al rugăciunii (Ex 9:29, 33; Ne 8:6; Ps 28:2; 63:4; Pl 3:41; 1Tim 2:8). Toată pedagogia de aici este despre importanța rugăciunii, nu despre non-violență. Dacă Moise ar fi dorit non-violență, ar fi trebuit s-o spună clar evreilor.

27. Moise ar fi fost pacifist, iar Iosua belicos… p. 205

Iosua este peste tot prezentat ca fiind discipolul, ordonanța și omul de încredere al lui Moise. Probabil a fost şi scribul său personal. Moise este descris în Tora ca primind și dând porunci care implică violență și ucidere. El a condus lupta împotriva lui Sihon și Og. Iosua a continuat conchista, iar Dumnezeul lui Moise S-a supărat că Israel nu făcuse curățenie totală în Canaan (Jud 1:1-4). Nu apar obiecții pacifiste din partea lui Dumnezeu, deși uneori apar momente în care El alege să intervină personal în locul lui Israel. Dar intervenția Lui în asemenea cazuri nu este prea delicată (Ex 14:13-28; 2Cr 20:15; 32:20-22). A fi paşnic, a fi iubitor de pace este una, iar a fi pacifist (non-violent în orice situație) este cu totul alta. Filosofia Dumnezeului pacifist nu este de găsit în Scriptură.

29. Simbolul crucii reprezintă o sabie… p. 206.

Este o simplă coincidență, deoarece întretăierea a două linii este cel mai obișnuit fapt în orice cultură. Când și de ce a apărut crucea cu semnificația de sabie?

30. Just as the Amalekites were descendants of Esau, so also Moses’ father-in-law was a descendant of Esau taking into account that he was a Midianite (Gen 25:2). p. 206

Am mai spus: madianiții erau urmași ai lui Ișmael, nu ai lui Esau. De unde ideea acestei descendențe? Madianiții nici nu sunt asociați cu edomiții în textele biblice. Madian este fiu direct al lui Abraam, din Ketura. Madianiții sunt asociați cu ișmaeliții, uneori chiar confundați (Gn 37:28). În timp ce unii madianiți erau chervangii, alții se pare că erau metalurgi. (Ju 1:16).

31. Soția lui Moise era mai închisă la culoare (!) p. 210

Da, unii presupun că „femeia kușită” ar fi un mod poetic de a spune „negricioasă”, deoarece kușiții (nubienii / sudanezii) erau mai negri în comparație cu egiptenii. Există însă o soluție mai interesantă, vezi nota la TOB: autre traduction Koushite, qui pourrait désigner une femme appartenant à la tribu madianite de Koushân. (În Hab 3:7, Kușan a fost tradus de mulți drept Etiopia / Kuș; dar acolo este asociat cu Madianul).

32. Xenofobia lui Ezra & Co… împotriva căsătoriilor mixte… (According to Ezra, the Babylonian slavery was a punishment from God because Israel broke the commandment not to intermarry with non-Israelites). p. 212

O prejudecată la care de asemenea amicul dvs EC ține foarte mult. Nu este vorba de puritatea rasei sau a neamului aici, nici de xenofobie, ci de identitatea religioasă, de puritatea credinței, singura care contează, singurul rost pentru care exista Israel ca popor separat. Porunca aceasta fusese dată deja de Dumnezeul lui Moise (Dt. 7:3-6) Vezi și Geneza 6 și 1 Îm 11:1-2.

33. Ostilitatea autorului biblic față de femeile moabite și madianite din Numeri 25 este interpretată de asemenea ca xenofobie. p. 213 :

(Although both fundamentalist and critical scholars fantasize that this passage is talking about Israelites participating in orgies with prostitutes similar to the Greek Dionysia and the Roman Bacchanalia, the passage clearly talks about marriages with Moabite and Midianite women as the Israelites arrived in these territories that were neighboring Canaan. Since these relationships between these Israelites and the Moabite and Midianite women took place inside the Israelite camp,  what happened must have taken place in the privacy of their tents and that is a clear indication that those women were not prostitutes but were rather considered wives).

Domnul Ionică poate prefera reinterpretarea sa, dar textul vorbește clar despre singurul motiv al acestei atitudini a lui Moise: cultul lui Baal-Peor, lucru repetat de atâtea ori în Biblie. Mai grozav este că, asemenea situației preoților din timpul lui Ezra, și în acest caz erau vinovați mulți lideri. De aceea au și fost spânzurați mulți dintre ei. Bunăvoința autorilor biblici pentru diverși străini integrați în Israel arată că nu despre xenofobie este vorba. Moabiți (e.g. Rut), keretiți (cretani), peletiți (filisteni, gărzi ale lui David), hitiți (Uria), kușiți / nubieni (Ebed-melec) au trăit fără probleme împreună cu evreii. Când au ieșit din Egipt, o mulțime de egipteni li s-au alăturat. Foarte posibil că eraiu deja încuscriți cu ei. Iosif a fost căsătorit cu o egipteancă, Moise cu o madianită. Cum ar fi fost posibil ca aici să fie un acces de xenofobie împotriva căsătoriilor mixte? Dacă ar fi fost vorba doar de căsătorie, Moise dăduse deja o dezlegare limitată în Dt 21:10-14.

34. „Sămânță sfântă” la evrei ar fi fost înțeleasă în sens literal și anume cu referire la bărbat. p. 216

Și asta este o idee dragă lui EC. În realitate, expresia înseamnă „urmași sfinți” (fii ai lui Dumnezeu) cf. Maleahi 2:14-16 și are sens religios, spiritual, nu etnic. În limbajul lui Moise, și femeia are „sămânță” și încă izbăvitoare! (Gn 3:15)

35. În Sodoma Dumnezeu a pedepsit păcatul xenofobiei p. 218

Din context nu reiese că voiau să-i alunge pe străini ori să-i omoare, ci să-i batjocorească. „Iată care a fost nelegiuirea sorei tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belşug şi într-o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mâna celui nenorocit şi celui lipsit. Ele s-au semeţit şi au făcut urâciuni blestemate înaintea Mea; de aceea le-am şi nimicit, când am văzut lucrul acesta.” (Ez. 16:49-50; cf. Gn 19).

36. So, those who came out of Egypt and died in the wilderness, were they slaves, or were they warriors? p. 289

Nu se pune problema de războinici versus sclavi aici. În primul rând, textul nu spune că erau războinici profesioniști, ci că erau „oameni de luptă”, adică persoane care erau la vârsta maximei puteri fizice, la vârsta militară, adică „de la 20 de ani în sus” (Lv. 27:3; Nu 1:45; 32:11). În ce privește statutul lor de „sclavi”, acesta dispăruse în noaptea Exodului.

Mai mult, termenul ebraic ebed are semnificații destul de largi și se traduce după caz (sclav, rob, serv, servitor, slugă, slujitor, muncitor, lucrător, dependent economic, dependent politic, vasal, supus, închinător al unui zeu, ministru, etc.).

Evreii nu au fost în Egipt sclavi în adevăratul sens al termenului. Nu erau sclavi personali, așa cum fusese Iosif la Potifar. Au fost mult timp oameni liberi, care în timp au fost transformați în stahanoviști  de muncă „patriotică”, un soi de iobagi legați de glie, aserviți statului. Nu erau însă cumpărați și vânduți. Trăiau într-o colonie, în Deltă (Goșen), aveau familii și proprietăți, aveau sclavii lor și animale. Marea problemă era că își pierduseră independența, erau obligați să facă norme de munci servile pentru faraon și erau supravegheați de vătafi evrei, care răspundeau în fața egiptenilor. Această stare nu a fost severă de la începutul subjugării lor, dar se agravase în ultima vreme, datorită intervențiilor lui Moise la faraon.

Comparați cu „robia” egiptenilor față de faraon (Gn 47:20-26) și cu „robia” iudeilor în Babilon, atât de „cruntă” încât cei mai mulți n-au părăsit-o (2Îm 24:15-16; Is 48:20; 52:11; Ir 29:28; 50:8; Pl 5:4; Ez 3:15; Est 2:5-6).

37. Nazireatul era, ca și circumcizia, un obicei care reflecta preocuparea războinică 291

Dacă circumcizia era doar masculină, nazireatul era și pentru femei. Cum putea fi un ritual de dedicare militară? Principala interdicție era aceea de a nu se atinge de trupuri moarte. Este aceasta pregătire pentru război?  Faptul că nu mâncau struguri, nu este un argument deloc, deoarece mâncau toate celelalte produse agricole. Nu erau și acelea semne ale vieții domestice?

38. Nazireilor le era interzis să se preocupe de cultivarea viței. p. 292

Faceți confuzie cu recabiții probabil. Nazireii nu constituiau o clasă aparte, ci indivizi din popor, care se dedicau temporar unei vieți asemănătoare cu a preoților în slujbă. Nu puteau bea sau mânca nimic din rodul viței, dar nu le era interzis să-și cultive via sau alte plante. Recabiții aveau o tradiție nomadică de la strămoșul lor, ca să nu cultive și să nu folosească rodul viței (Ir 35:6-10). Nicăieri însă nu se menționează că nazireii sau recabiții ar fi fost războinici. Ioan Botezătorul a fost nazireu. Singurul nazireu pe viață, care trebuia să fie luptător, fiindcă avea destinul unui eliberator al lui Israel de sub filisteni, a fost Samson. Biblia arată însă că în general nu a respectat condițiile.

39. Semnul cel mai distinctiv al unui războinic dedicat era părul lung şi barba lungă. p. 292

Nu era acesta un obicei la toate popoarele. Sciții și alte rude de-ale lor purtau păr lung. Mediteraneenii (egipteni, greci, romani etc.) se tundeau și uneori se bărbiereau. Evreii se tundeau (Ez 44:20).

40. ”we are told that Samson broke his vow only when he accepted to fall in love with a woman, to live with her, and allow her to cut his hair, implying that he had accepted to be domesticated.” p. 293

Samson și-a încălcat votul mai devreme, când s-a atins de cadavru și a mâncat miere din hoitul leului. Incidentul avea loc într-o vie (ce căuta acolo?). Părul lung era semnul vizibil și permanent al consacrării lui, dar nu era singura condiție.

41. Samson este descris ca având relații sexuale doar cu prostituate. p. 293

Nu este adevărat. Prima lui femeie a fost filisteanca din Timna, cu care s-a căsătorit (Ju 14:2-3). Ultima a fost Dalila din Sorek, amanta lui, care nu este numită prostituată (Ju 16:4). Doar femeia din Gaza, pe care a vizitat-o cu o anumită ocazie, era prostituată (Ju 16:1).

42. As anyone can read, the prohibition not to touch carcasses referred only to touching dead members of the family – that is, someone who was “close” – in order to bury them. p. 293

Este vorba de orice atingere de cadavre (Nu 6:6; nefeș met – ființă moartă, orice viețuitoare, de la cele mai mici până la om, cf. Gn 1:20, 24, 30; 2:19; 9:10 ). Cazul cu membrii familiei este menționat tocmai pentru a se sublinia că nici dacă erau membri ai familiei, trupurile moarte nu trebuiau atinse. cf. Lv 11:39; 21:1-4, 10-11; Nu 19:10-20; Ez 44:25).

---

Deocamdată atât. Dacă autorul eseului este interesat, dacă crede că i-au fost utile comentariile mele, sau dacă cititorii lui simt nevoia, aș putea continua.