Este interesant de observat în ultima vreme fenomenul unei mișcări religioase creștin iudaizante și iudeo-mesianice, care produce diverse grupuri cu preocupări mixte, dar mai mult sau mai pronunțat iudaice. Unii sunt doar în căutare, experimentează. Alții fug de creștinismul tradițional, de biserici, de Trinitate, iar alții sunt mesmerizați de secretele numelor ebraice și de eterna pohfală a poporului ales. Din senin, câte un român pocăit descoperă că ar fi avut nu știu ce strămoș evreu și, gata! Pălării negre impunătoare, bărbi lungi și perciuni, mutații lingvistice majore (Iașua, Elohim etc.), mare atenție la calendar și toți devin mari experți în Biblie. Să dea Dumnezeu să fie așa!

Mediul despre care vă vorbesc mă atrage la prima vedere, pentru că în copilărie am crescut zece ani într-o casă evreiască, în Huși. Cunoșteam mai mulți evrei în oraș, am vizitat și sinagoga de vreo două ori. Și astăzi când mă gândesc, mi-e dor de bunii evrei la care am locuit, în special de doamna Hanna Faibiș („Boba”), o evreică extrem de harnică și de curată, miloasă și evlavioasă. Vineri după amiază toate dușumelele aveau un luciu de curățenie excesivă, iar candelele erau aprinse. Domnul Filip („Zeida”) se ocupa de vie, de cramă și de clienți. Ședea pe un scaun la poartă, așteptându-și mușteriii și citind ziarul. Chiar în sabat nu lipseau clienții, care veneau să stea la taclale, cu paharele pline de șireata băutură, la o masă înfiptă pe țăruși în pământ, sub nucul uriaș.

În sabat și în sărbători, doamna Hanna stătea în cerdac, citind cu voce tare rugăciuni ebraice din Mahzor, în stil așkenazi. În sezonul rece deveneam adesea „goy de sabat”, invitat să scapăr chibritul la gura sobei bătrânilor. Dormitorul nostru era lângă camera lor, iar peretele avea o ușă de lemn blocată, care permitea trecerea zgomotelor. Îi auzeam mereu vorbind în idiș, uneori mai aprins. Aveau și un difuzor, la care am auzit pentru prima dată rapsodiile lui Enescu. La școală, colegii mă onorau cu porecla Jidanul, care nu prea mă deranja, iar primul meu profesor de vioară mă numea Faibiș.

După ce am împlinit 18 ani, am mai vizitat odată casa copilăriei din Huși. Numai doamna Hanna mai rămăsese în viață, sprijinită în băț și foarte aplecată. Nu mai auzea și credea că venisem după cărți. Venisem doar s-o văd, dar ideea cu cărțle nu era deloc rea. M-a trimis într-o cameră nevizitată de ani, unde cărțile stăteau grămezi pe podea, și de acolo mi-am ales o carte de rugăciuni și două volume ale Bibliei – o ediție bilingvă ebraică-idiș. Așa a început aventura mea ebraică, într-o vară, acum 50 de ani. Și avea să se transforme într-o pasiune durabilă, continuată după 1990 în învățământul universitar. Ar fi multe de spus la subiectul, dar trebuie să închid acum paranteza despre mine.

Unul dintre prietenii de pe Facebook, mi-a trimis link la un video în care domnul Dorel Őtvős încearcă să-și convingă audiența de ultimele descoperiri pe care le-a făcut. Am vizionat și am rămas cu un gust intens amar. Nu știu prea bine cine este vorbitorul. După prenume ar fi român,  după numele de familie, ar fi maghiar; după cum vorbește limba română și scrie cuvântul ebraic אחד «ejad» este familiar cu limba spaniolă; după accent este ardelean; după un ecuson afișat pe FB ar fi, sau ar fi fost pastor (reverend!) la Biserica Creștină Română (Iglesia Cristiana Rumana) din Spania (de care confesiune?); după propria afirmație, ar fi evreu, iar după titlul afișat pe ceea ce pare a fi o Biblie personală legată în piele, ar fi Rabbi. Pe scurt, nu am înțeles nimic.

Dar adevăratul halóimăs abia acum urmează. Ce susține Rev. Rabbi Dorel? Că Biblia ar fi complet falsificată de creștini, că nu este ca în manuscrisele originale, că evangheliile canonice mint și mai degrabă găsim adevărul în „evangheliile” necanonice (a lui Filip, a lui Toma etc.). Și aici intră în scenariul afurisitului Dan Brown, afirmând cu toată certitudinea că „Iáșua” (Iisus) ar fi fost fiul natural al lui Iosif; că ar fi fost căsătorit (cu Maria Magdalena, desigur!); că ar fi fost totuși Mașíah mântuitor, dar numai om; și că foarte multe aspecte naturale sau supranaturale, puse pe seama Lui în evangheliile canonice, nu ar fi decât împrumuturi mai târzii pe care creștinii le-ar fi preluat din mitologia egipteană și greacă.  

Nu am să comentez aceste opinii, pe care reverendul rabin se pare că le crede sincer. Dar de unde a împrumutat domnia sa asemenea sminteli? Se știe că acestea sunt povești conspiraționiste anticreștine, unele fiind puse în circulație de ereticii gnostici din primele secole, altele promovate de iudeii medievali și nu puține, reluate și dezvoltate de curentele anticreștine moderne. Domnul Dorel ne trimite la sursele pe care le-a folosit și chiar asta am făcut. Astfel am găsit următoarele despre autorii din secolele XVIII-XX, pe care i-a numit:      

1. Tom Harpur a fost un preot anglican mitolog din Canada, cu pregătire teologică și jurnalist,  critic al Bibliei. Nu a fost arheolog, domnule Dorel, în schimb a avut o pasiune pentru așa numitele Near Death Experiences (NDE), care arată că reverendul credea mai mult în spiritualism (credința în nemurirea spiritului uman), decât în Biblie.  Cartea scrisă de el (The Pagan Christ) au fost aspru criticată de adevărații teologi, la vremea ei. Harpur, la rândul său, împrumutase aceste opinii critice de la Godfrey Higgins.

2. Godfrey Higgins a fost un ocultist, membru al Ordinului Druizilor, o societate secretă. Susținea că atât evreii, cât și druizii, ar proveni din India, și că biblicul Abraham nu ar fi altul decât Brahma al hindușilor. Cartea de căpătâi a lui Higgins, Anacalypsis, bazată pe cercetări speculative în mitologie, a influențat pe Alvin Boyd Kuhn și pe Helena Blavatsky, întemeietoarea teosofiei.   

3. Gerald Massey, a fost un spiritist și un egiptolog mediocru englez –nu francez, domnule Dorel!

3. Alvin Boyd Kuhn a fost un teosof american (nu teolog, nici arheolog, domnule Dorel!), influențat puternic de Massey și Higgins.  Opiniile lui Harpur și Kuhn au fost combătute de către specialiști, astfel că nici un istoric sau egiptolog serios nu le ia în considerație astăzi (Craig A. Evans, Jesus and His World: The Archaeological Evidence. 2012).

Acum am înțeles eu ce legătură este între sursele folosite de domnul Őtvős și sursele din spatele acelor surse, precum și pasiunea mai recentă a domniei sale, Kabbala, pe care o recomandă ca fiind „știința care se ocupă cu descifrarea literelor ebraice”. Fiecare literă ar avea o valoare numerică simbolică și în care sunt ascunse taine. Aceasta ar fi „știința care scoate la lumină secretele”. Literele ebraice ar fi entități spirituale pline de energie. Kabbala folosește „matematica, astrologia și numerologia (științe combinate) pentru a descifra adevărul” textului ebraic. „Noi, kabbaliștii, ne ocupăm cu partea spirituală a omului duhovnicesc. Noi descifrăm lucrarea duhului, nu a literei.”  „Chiar și rabinii au nevoie de noi kabaliștii.”

O trăsătură comună tuturor ocultiștilor este aceea de a numi „știință” specialitatea esoterică preferată, ceea ce induce în eroare. Numerologia folosește numere matematice, dar nu este matematică, ci o mistică a numerelor, credința că numărul corespunzător fiecărei litere, ar ascunde un mesaj, dincolo de mesajul logic al textului. Această metodă nu este mai sfântă și mai nevinovată, decât ghicirea în cafea, tarotul și masa de spiritism. Astrologia este de asemenea o pseudo-știință foarte populară și ocultă, care se folosește de date astronomice, pentru scopuri mistice, de ghicire a viitorului, printr-o logică a absurdului.

Kabbala este o adevărată școală de gândire de tradiție veche iudaică, dar răspândită și printre învățații creștini în secolele trecute și foarte influentă încă în ocultismul modern universal. Kabbaliștii pretind că această tradiție ar fi Legea Orală secretă (sod), pe care a dat-o Dumnezeu lui Moise pe Sinai, partea interioară, spirituală (duhovnicească) a Torei. Hermeneutica iudaică a dezvoltat astfel o metodologie împătrită, cu patru niveluri de interpretare, numită PARDES (paradis), acronim pentru următorii termeni cheie:        

1. Pəšāṭ (simplu): sensul evident, contextual, direct, literal, istoric.
2. Rémez (aluzie): sensul alegoric, aluziv
3. Dərāš (cercetare): interpretarea rabinică de tip midraș (comentariu textual).   
4. Sôḏ (secret, taină): sensul „lăuntric”, esoteric, metafizic, al textului, specific Kabbalei. Dumnezeu ar fi creat lumea prin literele-numere ebraice ale Torei, care ar fi existat înainte de a fi lumea (!).   

La un asemenea amestec de TNK plus balast ocult nu pot răspunde cu ᵓĀmēn. Îi doresc domnului Dorel o fericită întoarcere la mesajul direct al Scripturii, lecturi bune din surse creștine și iudaice sau strict științifice serioase. Sinceritatea nu este suficientă, nici pentru mântuire, nici pentru deșteptare. Dacă mă urc în trenul greșit, voi ajunge la altă stație, decât acolo unde sincer intenționasem să ajung.

Am scris prea puțin față de cât ar merita acest subiect. Dacă va mai fi nevoie, voi mai scrie.