Un comentariu al lui Origen (185-254) la Numeri 28:2-3, unde citește după Septuaginta: „ [….] aveți grijă să-Mi aduceți”, ἐν ταῖς ἑορταῖς μου „la sărbătorile Mele” […..] εἰς ὁλοκαύτωσιν ἐνδελεχῶς „ca ardere-de-tot regulată/zilnică (jertfă necurmată)” .

Comentariul lui Origen trimite la sărbători, iar la subcapitolul 4 discută despre Sabat, spiritualizând și alegorizând, în stilul cunoscut al „exegezei” lui, care fuge de sensul normal/propriu (istorico-gramatic). Textul este tradus din latină (cf. J. P. Migne, edit., Patrologiae, Tomus XII, ORIGENES, In Numeros Homilia XXIII, 4, Paris, 1862: 749-751) https://books.google.ro )

4. A doua sărbătoare, deci, după sărbătoarea „jertfei necurmate” [?*], este pusă în Sabat și este necesar ca toți sfinții și drepții să fie de acord și cu sărbătoarea Sabatului. Dar care este sărbătoarea Sabatului, în afară de aceea despre care spune Apostolul (Evr. 4, 9): „De aceea, este lăsată sabatizarea”, adică păzirea Sabatului, pentru poporul lui Dumnezeu? Lăsând deci modul evreiesc de păzire a Sabatului, să vedem cum ar trebui să fie păzirea Sabatului creștin.

În ziua de Sabat, niciunul dintre actele lumii nu trebuie să fie îndeplinit. Prin urmare, dacă vă opriți de la toate lucrările lumești și nu faceți nimic lumesc, ci să fiți ocupați cu lucrările spirituale, să mergeți la biserică, să ascultați citirea și comentariile dumnezeiești și să vă gândiți la lucrurile cerești, să vă îngrijiți de speranța viitoare, să aveți înaintea ochilor judecata viitoare, nu priviți înapoi la cele prezente și vizibile, ci la cele invizibile și viitoare – aceasta este respectarea Sabatului creștin.

Dar chiar iudeii ar trebui să respecte aceste lucruri. În sfârşit, chiar şi printre ei, dacă este tâmplar, constructor şi orice astfel de muncitor, să se odihnească în Sabat. Dar cititorul legii dumnezeiești, sau învățătorul, nu-și încetează lucrarea și totuși nu profanează Sabatul prin aceasta: căci așa le zice și Domnul meu: „Oare n-ați citit, că și preoții la templu calcă Sabatul și totuși sunt fără vină (Joan VII, 22)?»

Prin urmare, oprirea de la lucrările lumii și ocuparea cu lucrurile spirituale, aceasta este jertfa Sabatului și aceasta face Sabatul o zi de sărbătoare. Nici nu poartă poveri pe drum, fiindcă orice păcat este o povară, cum spune profetul (Ps. 38:4/5): „ele mă apasă ca o povară grea”. Nici nu aprinde focul, adică focul despre care se spune (Isaia 1, 11): „Mergeți în lumina focului vostru și în flacăra pe care ați aprins-o”.

În Sabat, fiecare stă la locul lui și nu iese din el. Deci, care este locul spiritual al sufletului? Dreptatea este locul lui, iar adevărul, înțelepciunea, sfințirea și tot ceea ce este Hristos, este locul sufletului. Acest loc nu trebuie părăsit, ca să se păzească adevăratele Sabate și să ceară o zi de sărbătoare în jertfele de Sabat (?): precum a mai spus Domnul (Ioan 15:5): „Cine rămâne în Mine, și eu rămân în el”. Când spunem „adevăratele sabate”, ne referim la păzirea adevăratului Sabat dincolo de această lume.

Căci ceea ce este scris în Geneza (Gen 2:2), că „Dumnezeu S-a odihnit în ziua Sabatului de lucrările Lui”, nu vedem nici că s-a întâmplat atunci, în ziua a șaptea, nici acum, fiindcă întotdeauna Îl vedem pe Dumnezeu lucrând și nu există Sabat în care Dumnezeu să nu lucreze, în care să nu-și scoată soarele peste cei buni și pe cei răi și să plouă peste cei drepți și pe cei nedrepți, în care să nu aducă fân pe munți și iarbă în folosul oamenilor; nu există zi în care El să nu rănească și să vindece, să ducă pe cineva în Locuința Morților sau să-l aducă, în care să nu omoare și să lase cu viață (Mat 5:45; Ps 146:8; Iov 5:18; 1 Rg /1Sam 2:6; 4 Rg / 2Împ 5:6).

De aceea și Domnul în Evanghelii, când iudeii Îi interziseseră să lucreze și să vindece în Sabat, El le-a răspuns (Ioan 5, 17): „Tatăl Meu încă lucrează și Eu lucrez”; arătând prin aceste lucruri că în nici un Sabat al acestui veac Dumnezeu nu se odihnește de guvernarea asupra lumii și de cele necesare neamului omenesc. Căci, într-adevăr, El a făcut creația de la început și a produs acele bunuri fizice, desore care știa, în calitate de izvoditor al lucrurilor, că pot fi suficiente pentru a desăvârși lumea, dar El nu încetează să le furnizeze și să le distribuie până la sfârșitul veacului.

Deci va fi un adevărat Sabat, în care Dumnezeu Se va odihni de toate lucrările Sale: veacul viitor, în care durerea, tristețea și gemetele vor fugi, iar Dumnezeu va fi totul în toți; un Sabat în care Dumnezeu să ne dea și nouă să sărbătorim împreună cu El și cu sfinții Săi îngeri, oferind o jertfă de laudă și aducând Celui Preaînalt juruințele, pe care buzele noastre le-au rostit. Atunci poate că și jertfa necurmată, despre care am vorbit mai sus,* va fi mai bine oferită. Căci atunci sufletul va putea mai bine să-L servească pe Dumnezeu necurmat și să aducă jertfa de laudă prin acel Mare Pontif, care este «preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec» (Psal. 90, 4).