Comentariu la comentariul domnului Ady Zeev

Îmi pare rău, dar nu există nicio evanghelie „originală” în ebraică. Versiunea ebraică a Evangheliei după Matei, la care vă referiți, este în realitate o traducere în ebraică (probabil din provensală), făcută de un polemist evreu Shem Tob ben Isaac ibn Shaprut din Tudela (sec. XIV). Mai degrabă, versiunea aramaică existentă din antichitate ar fi mai aproape de original:

După cum puteți observa încă din primul stih, unde avem cuvântul דבשׁמיא *dăvișmayyá = „care este/ești în cer”, versiunea aramaică este în acord cu forma din greacă. Prezența lui Dumnezeu ÎN CER nu contrazice ideea că El este în același timp atotprezent prin Spiritul Divin (Ps 139:7-10). Indiferent ce vor fi crezut rabinii din primul secol, Iisus a repetat învățătura că prezența Tatălui este într-un sens special (vizibil ființelor cerești) „în cer”: Mat 18:10; a se vedea și Mat 5:16, 48; 6:1, 14, 26, 32; 7:11: 15:13; 16:17; 18:19, 35; 23:9; Marcu 11:25-26; Lc 11:2, 13. Verificați în evanghelia lui Șem Tob celelalte referințele la Matei, unde Iisus vorbește despre „Tatăl din ceruri (sau ceresc). ” Eu am verificat doar în Mat 5:16 și Mat 23:9 și acolo, chiar în ebraica lui Sem Tob, Tatăl este menționat în mod repetat: שׁבשׁמים „care (este/ești) în cer”.

Da, este adevărat că finalul rugăciunii din Matei este un adaos, dar nu este o „înflorire”, ci mai degrabă conservarea practicii credincioșilor, care în mod natural i-au făcut o formulă de încheiere inspirată din 1Cronici 29:11. Autorii evangheliilor nu au intenționat să înșele pe nimeni cu un asemenea „adaos”, deoarece în orice manuscris la Luca 11:2-4, rugăciunea nu are încheierea cunoscută.

Și mai este ceva: în sens biblic, „a adăuga” se referă la mesaj / comunicare, cum ar fi noi porunci sau învățături care nu-și au baza în Scriptură; nu se referă la textul în sine, ca ortografie sau formulare. Sensul contează, nu buchea. Scriptura nu este făcută pentru buchisire, ci pentru trăire, adică pentru credință și ascultare.