[39] a primit confirmarea divină că studiul lui Crosier despre sanctuarul ceresc, publicat în 1845 şi 1846, avea un mesaj esenţial pentru poporul lui Dumnezeu[40] şi a îndemnat pe toţi să-l citească. Oricine crede în darul profetic al Ellenei White înţelege că studiul lui Crozier trebuie să fie corect, pentru toate scopurile practice. Dar ne putem pe bună dreptate întreba, dacă această confirmare din partea Ellenei White însemna înzestrarea lui Crozier cu infailibilitate, şi dacă întotdeauna corectitudinea doctrinală înseamnă şi rigoare exegetică absolută, şi dacă toate aspectele înţelegerii autorului sunt corecte.

 

Să nu uităm că Ellen White a încurajat în termeni asemănători publicarea largă a comentariilor profetice ale lui Uriah Smith (deşi soţii White nu înţelegeau toate profeţiile în acelaşi fel ca Smith), şi că afirmase, de asemenea (Early Writings, 1882:229, 231), despre William Miller, că „îngerii lui Dumnezeu l-au vizitat adesea pe acest om ales, ca să-i călăuzească mintea şi să deschidă înţelegerii sale profeţiile care fuseseră întotdeauna obscure pentru oamenii lui Dumnezeu". „Dumnezeu a îndreptat mintea lui William Miller spre profeţii[le biblice] şi i-a dat mare lumină asupra cărţii Apocalipsei." „Harta profetică” din 1843 fusese de asemenea de la Dumnezeu (id. p. 74). Dar cei care au studiat sistemul de argumentare al lui Miller ştiu că, în ciuda faptului că el descoperise un mesaj profetic de importanţă unică, interpretările lui aveau mari şi nu puţine greşeli hermeneutice în argumentaţie. El avea şi alte 4 perioade biblice (« stâlpi ») care anunţau venirea Domnului în 1843-1844, afară de cea din Dan 8:14:[41]

 

 

1. O perioadă de 6000 ani, dedusă din principiul sabatic (Ex 31:17), şi începută la 4157 î.e.n., când, după calculul lui, ar fi avut loc facerea lumii.[42]

2. O perioadă dedusă din profeţiile lui Moise din Lev 26:18-28: „vă voi pedepsi de şapte ori" (seven times), unde times, înţeles ca vremi profetice (ani), după modelul din Daniel, au fost interpretate ca 7×7×360 = 2520 zile (ani), începând cu întemniţarea regelui Manase în Babilon, la anul 677 AC (după cronologia lui Ussher afişată în KJV). Cei şapte ani din Dt 15:1-2 erau la fel interpretaţi.

3. Din Lev 25:8-13 a dedus că până la marele jubileu al Adventului trebuia să treacă un jubileu de jubilee (49×50 = 2450 ani), începând cu exilul babilonian (607 î.e.n.).

4. Din Os 6:1-3 şi Lc 13:32 Miller a dedus o perioadă de două zile profetice (zile-milenii, după 2Petru 3), începând cu momentul unui legământ făcut între romani şi evrei, calculat de Miller ca fiind anul 158 î.e.n. (după datele din 1 Mac 8 şi 9). Prima parte a acestei perioade (158 î.e.n. – 508 e.n.) o constitua numărul Fiarei (Ap 13:18), 666 ani până la instalarea papalităţii („uriciunea pustiirii"), plus încă 1335 ani, până la sfârşit (Dan 12:11-12).
Pe lângă aceste perioade calculate până la anul probabil al Parusíei, Miller aducea ca dovezi şi alte perioade profetice (cele 70 săptămâni; cele 1260 / 1290 zile), care prin împlinirea lor la timpul stabilit (moartea lui Iisus, rana de moarte a papalităţii etc.), confirmau încrederea în calculele profetice. Cea mai spectaculoasă cronologie de acest tip, calculată predictiv cu exactitate maximă, a fost profeţia despre cele „5 luni” + „1 ceas, 1 zi, o lună, 1 an" (391 ani şi 15 zile) din Ap 9:10.15, pe care Josiah Litch a finisat-o şi aplicat-o la cuceririle şi dominaţia otomană dintre 27 iulie 1299 şi 11 august 1840, reuşind să convingă nu puţini contemporani, între 1838-1844, în acel timp al declinului rapid al puterii sultanului.[43]

Din toate eforturile exegetice ale lui Miller, teologia AZS a reţinut numai perioadele celor 70 de sătămâni, a celor 1260 zile (inclusiv cu varianta 1290-1335 zile din Daniel 12) şi a profeţiei despre dominaţia otomană din Apocalipsa 9. Totuşi, chiar în privinţa acestor perioade, doar cele 70 de săptămâni şi 2300 zile au rămas (oficial) nemişcate, împreună cu cele 1260 zile. Cele 1290-1335 zile au rămas neatinse, dar şi nestudiate, iar profeţia otomană este respinsă astăzi de toţi interpreţii care au suficientă instruire în exegeza biblică şi în istorie. Doar unele grupuri independente se străduiesc inutil, să resusciteze interpretarea lui Litch (probabil, pentru motivul că şi Ellen White o menţionează în Marea Luptă printre profeţiile biblice care i-au convins pe primii adventişti).

Eroarea lui Miller în ce priveşte identitatea sanctuarului şi sensul curăţirii lui din Daniel 8:14 poate fi mai bine înţeleasă dacă observăm cu atenţie gafele pe care le face, în ciuda motivelor şi intenţiilor lui curate. Miller a trecut în revistă toate aplicaţiile biblice ale simbolului sanctuarului,[44] şi a eliminat de pe listă sanctuarul-Iisus şi sanctuarul-Cer, ca neavând nevoie de curăţire; apoi a eliminat şi Iudeea şi templul iudaic, ca fiind capitole de mult timp încheiate. I-au rămas drept candidaţi doar pământul şi sfinţii (creştinii) , pe care le-a considerat împreună, ca fiind sanctuarul de curăţit. Interesant este că Miller nu avea noţiunea de sanctuar ceresc şi dacă ar fi avut-o, tot n-ar fi înţeles de ce ar fi avut acesta nevoie de curăţire. În ce priveşte sanctuarul-pământ, Miller indică mai multe referinţe biblice, dar nerelevante.

Pionierii AZS au descoperit existenţa unui sanctuar ceresc, precum şi un sens al curăţirii lui (Ev 9:23; Lev 16), de aceea nu au avut nevoie să abandoneze calculul lui Miller la Daniel 8:14, ci doar aplicaţia pe care acesta o făcuse. Potrivit scenariului din Ap 10:10, adventiştii au avut de mestecat o profeţie dulce care se dovedise amară. O nouă soluţie a început să se dezvolte imediat după aceea. Ellen White a confirmat această nouă soluţie. Dar rămâne întrebarea dacă noua soluţie este fără greşeală, sau dacă nu cumva a rămas ceva amărăciune de experimentat şi pentru noi.
Din nefericire, atât Miller cât şi Crozier au renunţat la ceea ce descoperiseră şi publicaseră ca fiind adevăr divin. Miller a fost foarte tulburat şi ruşinat de eşecurile repetate din 1844 (martie şi octombrie), şi a renunţat public la toate calculele lui, inclusiv la Daniel 8:14, fixându-şi privirea spre o nouă dată a revenirii Domnului: „astăzi, Astăzi ASTĂZI!".[45] Crozier, omul care lansase doctrina adventistă a sanctuarului în 1845-1846, a părăsit, după 1848, atât doctrina despre sanctuar, c&ac
irc;t şi sabatul biblic – doctrine care, în mintea pionierilor AZS, erau asociate.[46]

---

NOTE 

[39] A se vedea scrisoarea ei adresată lui Eli Curtis, A Word to the Little Flock (1847), page 12,

[40] Vezi http://dedication.www3.50megs.com/pioneerwritings.html.

[41] Cf. tezei doctorale a lui Kay Arasola, The End of Historicism – Millerite Hermeneutic of Time Prophecies in the Old Testament, University of Uppsala (Sweden), Datem Publishing, Sigtuna, 1990, p. 220. Pentru detalii, id. 95-146.

[42] Id. 109-110. Miller a ajuns la data aceasta, corectând cronologia lui Usher (4004 î.e.n.) printr-un nou calcul al timpului Judecătorilor (448 ani), cu ajutorul lui Josephus.

[43] A se vedea capitolul „Profeţii împlinite", în E. G. White, Marea luptă / Tragedia veacurilor (GC 1911:334; Josiah Litch, in Signs of the Times, and Expositor of Prophecy, Aug. 1, 1840).

[44] 1). Iisus (Is 8:14, Ez 11:16); 2). Cerul (Ps 102; 20:2); 3). Iudeea (Ps 114:28); 4). Templul iudaic (Ex 25:8; 1Cr 22:19); 5). Sfânta sfintelor (Lev 4:6; 1Cr 28:10); 6). Pământul (Is 16:13; 1Rg 8:27; Ap 5:10; 20:6; Mt 6:10; Ps 32:15; Ap 11:15; Ps 96:6-13); 7). Sfinţii (1Cor 3:16-17; 2Cor 6:16; Ef 2:21). Cf. Arasola, op. cit. 126.

45] Cf. http://www.whiteestate.org/pathways/wmiller.asp

[46] Ca răspuns la un set de întrebări, Crozier a răspuns că vederile lui cu privire la subiectul sanctuarului se schimbaseră „cumva” de la data (1845) când scrisese articolul Legea lui Moise, articol citat de adventiştii sabatişti. El afirma în răspunsul său, că din 1848 îşi modificase teologia cu privire la ispăşire, deoarece înţelegea acum mai satisfăcător natura „veacului viitor", şi blama pe sabatişti că citează articolul lui în favoarea doctrinei sanctuarului şi a ispăşirii, când de fapt principalul lui scop fusese să explice şi să dovedească doctrina „uşii închise”, pe care sabatiştii, între timp, o abandonaseră. Crozier afirma că nu se poate şti când va începe ziua antitipică a ispăşirii, dar indiferent când ar fi, dacă a început sau dacă este încă în viitor, ea nu va închide uşa harului pentru cei nepocăiţi. Despre acest subiect, a afirmat: „După cea mai bună lumină pe care o pot obţine din Scripturi, trag concluzia că acea slujbă [Ziua ispăşirii] va ocupa viitoarea eră a lumii (mileniul). Nu am încredere în nici o altă 'descoperire' decât ce este conţinut în Biblie." Interesant este că el păstra tipologia distinctă a celor două încăperi ale sanctuarului, dar nu mai accepta data de 22 octombrie 1844 ca moment al începutului „zilei ispăşirii". Pentru el, aceasta ar fi echivalat cu începutul mileniului, ceea ce nu se vedea. În final, explică de ce respinge sabatul – aceleaşi argumente folosite astăzi de evanghelici: nu este noutestamentar, nu aduce adevărată bucurie, aduce robie etc. (The Advent Harbinger and Bible Advocate, Vol. V., New Series, March 5, 1853) http://www.ex-sda.com/crosier_b.htm