Moise afirmă solemn în Deuteronom 6:4 următoarea mărturie, care avea să devină Crezul iudaic (Šəmāʿ):

• …. unde שְׁמַע (šəmāʿ)înseamnă: ascultă!, auzi!, fii atent!
• יְהוָה Yahwê este numele divin descoperit lui Moise (Ex 6:2-3), substantiv propriu, vocalizat de evrei cu ă-ō-ā pentru a se citi ʾĂḏōnāy (Domnul).
• אֱלֹהֵינוּ ʾĕlōhênû este substantiv comun și înseamnă „dumnezeul / Dumnezeul nostru”
• iar אֶחָד ʾeḫḫāḏ este termenul pe care îl vom analiza aici, având diverse utilizări în ebraica biblică.

Traducerile biblice ale versetului de mai sus sunt destul de diverse, ca dovadă că nu este deloc un text simplu:

• „Domnul, Dumnezeul nostru, Domnul || unul iaste.” (Vulgata Blaj);
• „Domnul Dumnedeul nostru, Domnul unul este” (Heliade-Rădulescu);
• „Iehova Dumnedeul nostru este unicul Iehova!” (Nitzulescu )
• „Domnul este Dumnezeul nostru, Domnul el unul!” (Radu-Galaction),
• „Domnul, Dumnezeul nostru este singurul Domn.” (VDC; Sinodală; NTR; LXX Polirom; Bulai-Pătrașcu);
• ”Hear, O Israel! The LORD is our God, the LORD alone.” (TNK)
• „DOMNUL, Dumnezeul nostru este un singur DOMN” (GBV 2001, Fidela),
• „Iahve – Dumnezeul nostru – este singurul Stăpân” (Viorel Silion),     
• “’Listen, Israel: Yahweh our God is the one, the only Yahweh.” (NJB)

Cuvântulʾeḫḫāḏ are următoarele funcții și sensuri în textul ebraic biblic:

1. numeralul cardinal „unu” (Dt 17:6), pe care-l folosim doar în enumerări. Este evident că în Dt 6:4 nu avem o enumerare.    
2. cu rol de articol nedefinit: „un” (Jud 13:2),care se folosește pentru substantive comune, ceea ce nu este cazul în Dt 6:4, unde este asociat unui Nume (Yahwê ʾeḫḫāḏ) și nu „un (singur) Domn”, cum s-a tradus adesea, unde „domn” este substantiv comun; spunem „un domn, doi domni”, dar nu spunem „un Aristotel, doi Aristoteli”. 
3. ca pronume nedefinit: „unul (dintre)” (Gen 3:22); de asemenea, nu se potrivește sintaxei din Dt 6:4;
4. ca adverb, cu sensul de „una”, „în unitate”, „un întreg” (Ex 24:3; 26:6, 11; 36:13,18; 2Cr 5:13; 30:12); deși acest sens este adevărat în cadrul Dumnezeirii, contextul nu se referă la o alcătuire, ci la ideea de unicitate;        
5. cu sensul adverbial de „numai”, „singur” (?); TNK traduce astfel în Dt 6:4, totuși pentru ideea de exclusivitate (”numai”) ebraica folosește expresia ləḇaḏ- (Ne 9:6 numai Yahwé este creator; Ps 83:18/19 numai Yahwé este suprem; 2Îm 19:19 numai Yahwé este Dumnezeu). Reținem sensul acesta doar ca o posibilitate aici.    
6. ca adjectiv pronominal, cu sensul de „(unul și) același” (Gen 42:11; Ex 12:46; Lev 22:8; ‎Lev 24:22; Nu 15:16; 1Îm 3:17; 7:37; Ec 2:14; 3:19; 9:2, 3; Ier 32:39; Ez 1:16; 10:10; 11:19; 21:24; 23:13; 45:11; Dan 11:27; Zah 14:9?); în acest sens, ʾeḫḫāḏ este folosit cu privire la Dumnezeu, ca Tată (Mal 2:10, singura incidență); în Iov 31:15 ʾeḫḫāḏ nu arată că este vorba de „un singur pântec matern”, ci „același (fel de) pântec matern”; Ec 3:20; 6:6 „același (fel de) loc”. Acest sens se potrivește în Mal 2:10 (același Dumnezeu ne-a creat), dar în acest context, lângă un Nume, este improbabil.          
7. ca adjectiv, cu sensul de „unic”, adică incomparabil, fără seamăn (1Cr 17:21; Zah 14:7); acest sens are cea mai mare probabilitate să fie intenționat în Dt 6:4 (Dumnezeul nostru, Yahwé, este unic).     

Biblia ebraică nu folosește termenul ʾeḫḫāḏ în asociere cu ʾĕlōhîm (dumnezeu). O singură dată îl folosește în asociere cu ʾēl (dumnezeu), și de două ori în asociere cu numele sacru Yahwé – în Dt 6:4 și în Zah 14:9:

“Atunci Yahwé va deveni împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Yahwé va fi UNUL (unic, unul și același) și numele Lui UNUL (unic, unul și același).”

În antichitate, se invocau zei specializați pe diverse nevoi omeneaști, atât zei particulari, cît și zei comunitari, naționali. Profetul Zaharia prezicea că în cele din urmă, rămășița invadatorilor din toate popoarele va accepta pe Dumnezeul adevărat. Astfel nu va mai avea fiecare neam zeii lui, ci Yahwé va deveni (Dumne)zeul tuturor.    

În concluzie, fiind asociat cu Numele Sacru Yahwé, și nu cu substantivul „dumnezeu”, în Dt 6:4 ʾeḫḫāḏ nu se referă la singurătatea Divinității mozaice, ci la unicitatea ei. Nu are sens aritmetic, cantitativ, și nu conține o polemică împotriva pluralității personale a Dumnezeirii; ci este un sens calitativ, care accentuează unicitatea.

Unicitatea (caracterul extraordinar, paradoxal al) Dumnezeului biblic în comparație cu divinitățile popoarelor, se manifestă și prin pluripersonalitatea Sa. Yahwé este unic și prin faptul că nu este numele unei singure persoane divine. În Exodul 3, Moise numește Dumnezeu (ʾĕlōhîm) și Yahwé, atât Autoritatea care a trimis Solul Divin, cât și pe Solul divin. Reprezentantul lui Yahwé manifestat în acel rug aprins este tratat nu ca un simplu purtător de cuvânt, ci identificat neechivoc cu Suveranul Universului, care cere închinare, Se recomandă ca fiind Dumnezeul strămoșilor, promite eliberarea evreilor și, mai presus de toate, Își asumă Numele Unic „Eu Sunt”. Dovezile pluralității Divinității în scrierile lui Moise nu sunt puține:

• Solul lui Yahwé o salvează pe Agar (Gen. 16:7,9, 10, 11) și ea înțelege că Solul este Dumnezeu (vers. 13, 14).  
• Solul lui Dumnezeu o salvează a doua oară pe Agar (Gen. 21:17), iar autorul Îl numește Dumnezeu pe acest Sol al Providenței (vers. 18-20).
• Solul lui Yahwé îl salvează pe Isaac (Gen. 22:11-12, 15) prezentându-Se atât ca purtător de cuvânt al lui Yahwé Dumnezeu, cât și ca Însuși Dumnezeu (vers. 12 „pentru Mine”).
• Solul lui Dumnezeu îl călăuzește pe Eliezer și îi dă succes în a aduce o soție pentru Isaac (Gen. 24:7,40), iar Eliezer recunoaște că Acela care i-a dat succes este Dumnezeul lui Avraam (vers. 42, 48, 52, 56).
• Solul lui Dumnezeu i Se arată în vis lui Iacov, ca să-I descopere că El i-a dat prosperitate (Gen. 31:11-12). Solul spune că El este Dumnezeul care i Se arătase în visul de la Betel (vers. 13).
• Necunoscutul care S-a luptat cu Iacov la Iaboc (Gen. 32:24-25) a fost recunoscut de Iacov ca fiind Dumnezeu (vers. 26-28, 30), deși a refuzat să-Și dea numele (vers. 29); iar Osea (12:4) confirmă că era, de fapt, Solul lui Dumnezeu, adică Dumnezeul care îi vorbise la Betel.
• Solul lui Dumnezeu este numit de Iacov „Solul Goel” (mântuitor, răscumpărător, care repune în drepturi, care face dreptate etc., Gen. 48:16), identificându-L cu Dumnezeul lui Avraam și Isaac, cel care dă adevărata binecuvântare (vers. 15-16).
• Solul lui Dumnezeu a fost eliberatorul lui Israel din Egipt (Num. 20:16; Ex. 14:19). Autorul Îl numește pe acest Sol: Yahwé (Ex. 14:21,24-27,30-31; 15:1 etc.), așa cum Îl numise și în episodul rugului aprins.
• Solul lui Dumnezeu, ca ghid ceresc și protector al lui Israel de la Exod până în Canaan (Ex. 23:20,23; 32:34; 33:2-3), nu este doar un înger reprezentant, deoarece are autoritatea de a ierta sau a nu ierta și poartă numele sacru, pe care niciun înger nu-l poartă (vers. 21), are aceeași autoritate cu Dumnezeu, chiar până la identificare (vers. 22).
• Solul lui Yahwé i-a tăiat calea lui Balaam (Num. 22:22-27), iar autorul Îl identifică cu Dumnezeu (vers. 28, 31-33). Balaam a înțeles că Solul lui Yahwé care îi va pune în gură cuvintele profetice este Dumnezeu (vers. 35, 38; cf. Num. 23:13, 16).

    Încă din primele pagini ale cărții lui Moise, Dumnezeul Creator este descris ca fiind plural (Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu în Gen 1:2; Dumnezeu adresându-Se Unuia care are chip asemenea Lui, Gen 1:26-27; 3:22). Iar Duhul din Gen 1:2 nu este nici „un vânt grozav” (cum preferă să traducă evreii și critica distructivă), nici suflarea, puterea impersonală sau gândul lui Dumnezeu, deoarece acest Duh este menționat de foarte multe ori ca un personaj divin asociat cu Yahwé Dumnezeu până la identificare. Mai mult, este numit de trei ori Duhul Sfânt (ca în Noul Testament: Ps 51:11/13; Is 63:10-11) sau simplu Duhul (fără se se precizeze al cui! Ez 3:12, 14; 8:3; 11:1, 24; 43:5), atribuindu-I-se astfel personalitate divină distinctă (vezi și Is 48:16; 63:10, NTR).

Este oare, nevoie să fim mai monoteiști decât Moise?

Dacă Moise a crezut într-un Dumnezeu Yahwé unic, care nu este asemenea celorlalți zei, ci este triunic (UNUL în natură/ființă, caracter și acțiune – dar TREI în manifestare personală distinctă și ierarhică), de ce ar trebui să părăsesc eu iahvismul lui Moise, ca să îmbrățișez adonaismul unitarian iudaic, sau islamul sau cine știe ce forme de creștinism antrinitarian sectar?