Suflet şi suflare sunt cuvinte stră-româneşti, duh este echivalentul slavon, iar spirit este neologismul echivalent latinesc. Fiecare dintre aceşti termeni  are mai multe sensuri, după caz, în limbajul comun sau literar. Teologia are un limbaj de specialitate, dar teologia nu este unitară, există aproximativ atâtea teologii câte confesiuni. Biblia nu are însă un limbaj teologic, tehnic, de specialitate, ci mai degrabă unul popular, dependent cultural, ca orice limbă. În plus, apar diferenţe atât naturale, cât şi artificiale, între termenii folosiţi în limbile originale ale Bibliei şi limbile de traducere. Chiar în aceeaşi limbă, două sinonime sunt rareori perfect sinonime. La fel se întâmplă cu termenii echivalenţi din două limbi diferite.

În ebraică avem trei termeni din această categorie, toţi provenind de la extinderea metaforică a ideii de suflu/suflare:

1. nǝšåmå (nišmaṯ; din radicalul nšm = a respira) = răsuflare, respiraţie, suflare, suflu. Întrucât respiraţia indică prezenţa vieţii, termenul se foloseşte frecvent cu sensul de viaţă biologică şi, prin extensie, ceea ce are suflare, fiinţe vii („toată suflarea să laude pe Domnul”).  În rugăciunile ebraice medievale, termenul a căpătat şi sensul de spirit al mortului, care a părăsit lumea.

2. näphäš (napš-/nabš-; din radicalul nšm>nšb/nšp> nbš/npš = a răsufla, a bate vântul)= gâtlej; prin extensie: suflare, suflu, suflet (nu în sens religios); viaţă; fiinţă vie; persoană, sine – subliniind pronumele; aspiraţie, dorinţă, poftă; monument funerar, cadavru.

3. rûᵃḫ (rûḫ-; din radicalul rwḫ= aer, spaţiu, lărgime, uşurare; adiere, miros) = briză, vânt; suflare (=nǝšåmå), prin extensie, viaţă biologică (metaforic); viaţă psihică / stare sufletească / suflet / afectivitate şi minte; temperament; dispoziţie sufletească (bună sau rea); curaj; entitate supraomenească invizibilă: duh, spirit (divin, angelic, sfânt, necurat). În mediul iudaic târziu, termenul are şi sensul de spirit/suflet al unui decedat, fantomă.

Ebraica biblică avea şi alţi termeni concreţi prin care se referea la activităţile psihice: „inimă”(= interior, minte, gând, conştiinţă); „rinichi” (sentimente profunde). Nu există termen în ebraica biblică pentru „creier.”

1 Tes 5, 23 Pavel foloseşte aici cei trei termeni ca să arate că întreaga fiinţă umană trebuie să fie sfinţită. În traducerea greacă (Septuaginta),  näphäš este redat prin psyché, iar rûᵃḫ corespunde lui pneuma. În greaca filozofică apar tot felul de distincţii subtile  dintre psyché şi pneuma, este greu de spus că Pavel a folosit un limbaj filozofic. În orice caz, spre deosebire de psyché, Pavel foloseşte termenul pneuma cu sensul modern de „spirit”/intelect (cf. Ef 4:23).

Termenii suflet, spirit, duh sunt de origine populară, au uneori semnificaţii metafizice date de diverşi filozofi sau teologi, dar nu pot fi definiţi ştiinţific. Ştiinţific (psihologic) vorbim doar despre psihic sau conştiinţă, care cuprinde toate trăirile interioare specifice: senzoriale, volitive, afective, intelectuale, morale etc.