Dragă Martin, am citit povestea visului tău cu trenul. Nu am nimic împotriva viselor altora, eu le am pe ale mele, dar nu dau mulţi bani pe vise. Mi-ajunge Scriptura şi judecata minţii. În ce priveşte reacţia pastorului din visul tău, eu cred că şi ea poate fi îndreptăţită. Printr-o gară pot trece multe trenuri, iar într-o eventualitate că ar trece un adevărat tren al mântuirii, de ce n-ar trece şi false trenuri mântuitoare? Că scria pe locomotivă? Că era manevrat de un individ frumos? Ştia pastorul ce ştia. De unde ştii că trenul acela „mântuitor” nu ducea la Auschwitz ? De unde ştii că visul acela venea de la Dumnezeu? Manipulări psihologice poate face şi diavolul (vezi profeţia făcută lui Saul la Endor!). De unde ştii chiar că socrul a avut un vis? Pentru că ţi-a zis el?

Preocuparea cu mesajul de la 1888 explică oarecum poziţia aceasta de retragere în turn de fildeş. Aş vrea să întâlnesc şi eu nişte oameni care să fie preocupaţi de mesajul de la 1888, fără a deveni izolaţionişti sau fără a flagela în mod inutil Biserica. Dacă vrei să fii şi fericit în castelul Wartburg, e bine să fii mai selectiv în privinţa studiilor. Dacă nu te interesează propria mântuire, de ce te-ar interesa mântuirea altora, sau mai mult, de ce te-ar interesa cum să clasifici Biserica AZS sau „Reforma”?

„Acesta consider că este trenul cu pricina din vis, nebăgat în seamă, ba chiar desconsiderat şi dispreţuit de areopagul adventist.” 

Tocmai astăzi am primit de la cineva un mesaj referitor la nişte „descoperiri” moderne despre vechimea şi limba dacilor (Codexul Rohonczi). Povestea cu respectivul codex este plină de inepţii, codexul fiind un fals grosolan, iar interpretarea lui daco-romanică şi protocronistă fiind sub orice discuţie. Dar în ciuda multor aspecte diletantissime, şi a naţionalismului maladiv şi disperat, sute de români, poate chiar mii, se întreabă contrariaţi: De ce Academia ne trădează, şi de ce nu susţine această descoperire uluitoare care este de mare interes naţional? Probabil şi academicienii sunt vânduţi străinilor, ca să calce în picioare orice urmă de demnitate românească…

Cei care fac teologie de amator şi care cred că pot rezolva disputele audiind doar una din tabere, nu rezolvă nimic. Ca dovadă, grupul de studiu 1888, care are multe decenii de când a apărut în America, nu a rezolvat nimic mai mult decât o agitaţie în jurul unor subiecte (bine şi măcar atât!) şi publicarea a tot felul de fiţuici şi discuri cu mesaje de lamentaţii permanente. Un refren perpetuu, că „Biserica n-a primit” atunci, nici după aceea, nici acum…. Mai bine ar sta de vorbă cu istoricii în domeniu, până ar rezolva aspectele istorice, apoi cu teologii în domeniu, până ar rezolva problemele teologice, după care ar putea avea un minimum de autoritate în faţa administraţiei, sau a comunităţii, pentru a predica sau a-şi expune liber într-un fel oarecare, mesajul. Dar în aceste condiţii, când ei vin ca nişte trimişi speciali ai cerului, iar pe oamenii Bisericii îi tratează drept farisei şi cărturari, s-o creadă ei că le va da cineva atenţie. Eu unul am simpatizat cu această mişcare, şi încă am un grad de simpatie, în sensul că eu cred că, într-adevăr, mesajul de la 1888 este cheia trezirii Bisericii şi că nimic altceva nu o va face. Dar mesajul de la 1888 nu înseamnă o simplă repetare a tuturor ideilor lui Jones şi Waggoner. Orice preocupare biblică având scopul înţelegerii subiectului (subiectelor) de la 1888 are aceeaşi valoare, ba chiar o valoare mai mare. Suntem chemaţi să înţelegem şi să trăim aceste principii, nu să canonizăm, să fetişizăm şi să papagalisim pe Jones şi Waggoner.

Pentru cineva care a făcut parte din „reformă” este de înţeles nevoia de a apuca un tren la fel de cârcotaş, fie el şi privatizat. Dar eu nu simt nici o nevoie de a mă asocia unor grupuri „speciale”. Rămân să slujesc mulţimea cu tot ce am mai bun.

„Nici-un pastor nu permite discutarea şi aprofundarea tezelor celor doi de la 1888, în vreo biserică adventistă sau reformistă, datorită fricii subconştiente că aşa şi-ar putea pierde enoriaşii.”

Greşeşti. Grupul (grupurile) 1888 nu reprezintă o organizaţie în afara Bisericii, ci forme de asociere neeclesială, ai căror membri aparţin de fapt Bisericii AZS. Nu am auzit ca şi „reformişti” să fi aderat la aşa-ceva. Prin urmare, este explicabil ca pastorii AZSMR să fie deranjaţi foarte mult. În ce priveşte reacţia pastorilor noştri, nu toată lumea reacţionează la fel, şi în cazurile cunoscute de mine am observat reacţii extrem de permisive, pe de o parte, iar pe de altă parte, unii sunt realmente deranjaţi de faptul că membrii care au fost infestaţi cu acest duh, devin uneori agitatori. Repet, acest duh nu este mesajul de la 1888, ci o suită de cârcote despre acel mesaj, plus adaosuri autohtone sau de sorginte americană extra-Minneapolis, cum ar fi teoria că Dumnezeu niciodată nu ia viaţa nimănui…). Eu văd că există destulă toleranţă. Şi-au răspândit printre noi broşurile şi discurile, uneori încearcă să-şi vândă mesajul la şcoala de sabat sau în discuţii particulare. Ce a mai rămas? Să li se dea amvonul ca să biciuiască Biserica cu dulcele lor mesaj? Cred că dintre toţi cei care se opun acestui fenomen pseudo-Minneapolis, eu m-am exprimat cel mai grav. Şi probabil că dintre toţi am fost şi am rămas, de asemenea, cel mai apropiat de mesajul original de la 1888 (pe care-l confund cu acela de la 58 — altminteri nu ar avea sens!).

„Numai călugăraşi anonimi ca mine, fără studii teologice, necunoscători de greacă, ebraică sau latină, ignoranţi compleţi ai hermeneuticii sau omileticii promovate în cercurile înalte AZS, par a fi dispuşi să atragă atenţia Laodiceei adventiste că s-ar putea să piardă iremediabil trenul mântuirii.”

Am mai spus-o, indiferent de soarta Laodiceei AZS, toţi cei care se refugiază din ea pentru a se mântui nu vor scăpa de autoritatea mesajului laodicean. Şi ei trăiesc tot în Biserica sfârşitului. Iar dacă sunt pe dinafară, chiar au pierdut orice tren. Nimeni nu poate să se refugieze în trecut sau în viitor. Limbile, vechi sau noi, nu reprezintă cel mai mare dar, te poţi mântui chiar fără să ştii să citeşti. Dacă vrei să înţelegi carte însă, trebuie să ştii ceva carte, sau să mai tragi cu urechea la cei care ştiu. Nu e nici o ruşine. Fiecare cu meseria şi cu pregătirea lui. Mie-mi lipsesc cu siguranţă multe din avantajele tale. Totuşi, când cineva îmi vorbeşte de Biblie, crede-mă că ştiu să fac diferenţa între o sursă de la care am multe de învăţat şi o sursă căreia sunt mulţumit să-i sărut dreapta politicos, bucuros că am scăpat cu atât. Mai sunt şi surse după care uneori arunc cu călimara (asta am învăţat-o de la un călugăr!).

A sta ca Iona sub kikaion (arbustul de ricin) şi a aştepta prăbuşirea Ninivei prezisă de Dumnezeu este soluţia unui profet răzgâiat care are nevoie de primele lecţii – nu de discipline teologice, ci de principii spirituale. Adevăraţii eroi sunt cei care pun mâna pe sapă, pe lopată, furcă etc., şi fac lucrări constructive. Sunt şi din aceia care fac ce nu trebuie cu cazmaua şi cu furca, Domnul să-i judece!

Când Luther a zis: „ Aici stau şi nu pot face altfel. Aşa să-mi ajute Dumnezeu,” era în mijlocul poporului lui, acolo unde a şi rămas. Acolo a făcut şi reformă, şi prostii şi de toate. La Wartburg nu s-a dus de bună voie, ci a fost răpit de prieteni pentru a fi protejat şi pentru a traduce NT şi a scrie în secret.

Dragă Martin, eu am toată convingerea că eşti un om încă deschis la minte (cel puţin vârsta ta mă încurajează să cred astfel) şi că te-ai dezvoltat în împrejurări care explică ideile care te frământă. Mai cred că necazurile personale ţi-au adus frustrări explicabile şi nu te condamn sub nici o formă. Domnul să fie cu tine ! Iar dacă tot vorbim de mesajul de la 1888, hai să ne amintim că este vorba de un mesaj al mântuirii, care nu depinde de nici un tren omenesc şi de nici o haltă. Crucea lui Iisus ne înfrăţeşte, atât ca păcătoşi ce suntem, cât şi în calitate de credincioşi şi de supuşi ai împărăţiei Lui. Îmi cer scuze pentru eventualele durităţi în exprimare, din vreun comentariu şi îţi doresc prezenţa Domnului acolo unde te afli. El este în stare să ajungă şi pe laodiceenii refugiaţi dincolo de gardul Bisericii.