Biblia nu susţine nicăieri că Dumnezeu ne pândeşte ca să ne distrugă sau că atunci când greşim sau păcătuim, este gata de a ne distruge.

Eu nu ştiu exact cine eşti şi ce crezi, dar ştiu că există de câţiva ani un curent rătăcit printre AZS, care contrazice Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la cazurile în care Dumnezeu a pedepsit în mod exemplar pe unii (Potopul, Sodoma, Egiptenii – întâii născuţi şi urmăritorii de la Marea Roşie – , Nadab şi Abihu, Ceata lui Core, diferite cazuri în timpul peregrinării lui Israel prin pustiu, Maria (sora lui Moise), oamenii din Bet-Şemeş, Uza, Ozia, Ghehazi, armata lui Sanherib, Anania şi Safira etc.). De asemenea este scris că la sfârşitul judecăţii, „un foc s-a pogorât din cer şi i-a mistuit” pe cei care au urmat pe Satan la asediul Cetăţii Sfinte.

În Cărţile lui Moise este scris clar că Dumnezeu a instituit în teocraţia israelită, pentru anumite păcate grave, intenţionate şi îndrăzneţe, pedeapsa capitală. Nu a fost invenţia lui Moise, ci hotărârea Domnului. Astfel au fost executaţi din porunca Domnului o serie de rebeli din Israel, chiar şi un tânăr (cel care a blestemat numele Dumnezeului lui Israel) şi a fost deasemenea pedepsit omul care s-a apucat să adune lemne sâmbăta, în mod sfidător.

Eu nu spun că Dumnezeu stă la pândă să ne pedepsească. Am vrut doar să spun că nu accept poveştile pe care le spun cei care tăgăduiesc ceea ce Biblia afirmă, aşa cum am arătat mai sus. Ei spun că Dumnezeu nu omoară pe nimeni, că numai Satan omoară, că Dumnezeu Şi-ar călca propria Lege, dacă ar omorî. Astea sunt prostioare care nu au nici o legătură cu Biblia. Porunca a şasea nu interzice luarea vieţii celor vinovaţi după Lege (în cadrul teocrației vechi israelite, sau în război, sau în acțiunile lui Dumnezeu), ci interzice asasinatul, precum şi orice neglijenţă faţă de viaţa aproapelui.

Cuvântul lui Dumnezeu spune că El are putere să ia viaţa şi s-o dea iarăşi (Dt 32:39). Numai Dumnezeu va putea aduce pedeapsa finală asupra rebelilor la sfârşit. Nimeni altcineva n-ar putea distruge pe Satan şi oştile lui.

Desigur, Dumnezeu este prietenul nostru şi ne iartă, ne înţelege. Dar nimeni nu poate abuza la infinit şi să fie iertat la infinit de Dumnezeu.  Dar faptul că El nu pedepseşte imediat, nu înseamnă că puţin Îi pasă (Iov 35:15). Nu toţi cei care păcătuiesc asemenea celor amintiţi mai sus sunt pedepsiţi acum pe loc. Unii sunt doar amânaţi, ca şi Diavolul. Spuneai că Dumnezeu nu-l pedepseşte pe diavol, fiindcă este prea bun ca s-o facă. Biblia nu spune aşa ceva. Biblia arată că soarta finală a diavolului şi a demonilor lui este deja pecetluită (Mt 25:41), nu se mai poate schimba nimic, vor merge în focul veşnic. Dumnezeu a amânat pedeapsa din înţelepciune, fiindcă are anumite planuri, ca să-Şi arate mai clar dreptatea Lui între timp, dar orice amânare aduce o pedeapsa cu atât mai sigură şi mai înfricoşătoare.

Este adevărat că Dumnezeu uneori pedepseşte „cu viaţa” pe unii care sunt mai vinovaţi, cum a fost cazul lui David. Și nu orice caz de pedeapsă capitală însemna şi pierderea vieţii veşnice. Tâlharul de pe cruce a suferit pedeapsa cerută de Legea lui Moise, dar are asigurat paradisul, pentru că s-a pocăit chiar în timpul torturii. Astfel suferinţa impusă de Lege l-a adus la Christos şi la mântuire. Dacă pe cineva nu-l mai mişcă nici suferinţele lui Christos şi nici ameninţarea Legii cu pedeapsa capitală, atunci este irecuperabil şi îşi merită soarta.

Dumnezeu este „neprihănit” (drept, nevinovat) atunci când dă viaţă şi atunci când o ia. Viaţa pe care El o dă este un har, nu o datorie. El nu este doar Prietenul şi Tatăl nostru, El este şi Împărat, Domn, Suveran Absolut, şi mai presus de orice, Creatorul. Nimeni nu are dreptul să-I zică „Ce faci?” Nimeni nu are dreptul să selecteze din Biblie doar ce-i place şi să contrazică restul descoperirilor lui Dumnezeu, sucind înţelesul clar al Cuvântului.

De fapt, teoria susţinută de GSM1888 este o teorie străină, care speculează şi exagerează unele afirmaţii din Spiritul Profetic, nu este învăţătura Bisericii. Dumnezeu conduce un popor, Biserica Lui, nu grupuri separatiste de încrezuţi care se simt trimişi să dea lecţii poporului lui Dumnezeu şi să blameze Biserica pentru că nu primeşte „solia” lor. Solia lor nu are nici o legătură cu aceea a Martorului Credincios sau cu cea din 1888. Este o invenţie a lui Lucifer, ţesută din rămăşiţele teoriei lui Fred T Wright şi a lui Graham Maxwell. Atât.

A căua mai întâi neprihănirea lui Dumnezeu înseamnă a căuta „mai întâi împărăția lui Dumnezeu şi dreptatea Lui”. Adică a căuta pe Dumnezeu ca Împărat care este drept în tot ce face, inclusiv în aplicarea pedepsei capitale atunci când va fi cazul.

Cât priveşte rolul teologiei (A M Rodriguez sau orice alt profesionist în domeniu), înţeleg bine ce se întâmplă. Există credincioşi care nu sunt prea şcoliţi, dar au bun simţ şi respect faţă de „cărturari”. Alţii însă confundă pe cărturarii lui Christos cu cărturarii iudei care L-au ucis, fiindcă nu mai aşa pot ei să se afirme ca „soli ai lui Dumnezeu”, ca „oameni simpli”, aleşi şi preferaţi de Dumnezeu, ca Ilie, etc. (Mat. 13:52; 23:34). După experienţa de multe decenii pe care o am în interpretarea Bibliei, am motive destule să mă îndoiesc de înţelepciunea celor care îşi permit să critice uşor un om învăţat. Lăsaţi-l pe Rodriguez pe mâna colegilor lui. Obiceiul de a dispreţui pe cineva pentru că este „mare teolog”, este atitudinea prostului şi nu mi-ar plăcea să te văd printre aceștia. Una este a învăţa să citeşti corect Biblia şi alta este a învăţa să manipulezi Biblia, selectând unele, şi respingând altele.

Nu are sens acum să intrăm într-o altă controversă (cu privire la sanctuar etc.). Sau ce credeţi voi că puteţi zice: dacă Lăiu are voie să le strâmbe, noi de ce n-avem voie? Asta credeţi voi? Eu i-am răspuns lui Gili la subiect şi sper să priceapă.

Da, nu există nici o legătură între 1888 şi teoria aceasta modernă că Dumnezeu nu pedepseşte. Nu există aşa ceva nici măcar în scrierile de mai târziu ale lui Jones şi Waggoner, când erau rătăciţi. Eu nu am menţionat nimic în cartea mea Sindromul Minneapolis despre teoria că „Dumnezeu nu ucide”. Nici nu auzisem despre o asemenea erezie în 1988. În ţară, noi nu aveam cunoştinţă de aşa ceva, iar cărţile pe care le primeam clandestin, nu menţionau ideea asta.

Cazuri cu privire la Satan că este un ucigaş, găseşti din belşug. În Apocalipsa 12, Satan este cel care urmăreşte pe poporul lui Dumnezeu de-a lungul timpului, ca să ucidă „Sămânţa Femeii” şi apoi pe femeie şi „rămăşiţa seminţei ei”. Diavolul nu ucide întotdeauna în mod direct, dar scopul lui este să distrugă pe oricine nu poate să-l „convertească”. Adesea, Satan ucide convingând victima să se sinucidă. Cazul Saul, de exemplu. Cazul Iov este foarte exemplar. Când Dumnezeu i-a permis, Satan a distrus imediat zeci de slujitori şi animale şi 10 tineri, copiii lui Iov.

Cât priveşte „subiectul neprihănirii”, dacă nu-l curăţiţi de rătăcirile noi pe care le-aţi lipit de el, nu sunt şanse ca Biserica să asculte. Pe cei din grupul 1888 nu-i interesează subiectul neprihănirii, ci subiecte de ceartă, cum ar fi subiectul că Dumnezeu nu a pedepsit niciodată şi nu va pedepsi, precum şi alte opinii speciale ale grupului, pe care Biserica oficială nu le acceptă. Dacă grupul ar promova subiectul neprihănirii, atunci l-ar susţine cu Biblia. Orice subiect care nu poate fi găsit decât în cărticele, nu este important. Oamenii noştri fac alergie la comportamentul unor soli speciali care au obiceiul să cicălească poporul, în loc de a da exemplu şi învăţătură curată din Evanghelie.

Pe mine personal mă interesează Pavel mai mult decât Waggoner, şi Moise mai mult decât Pavel, iar Iisus mai mult decât toţi. Predicaţi despre neprihănire din Evanghelii şi veţi vedea că lumea vă ascultă. Dacă veniţi cu tot felul de cărticele şi citate, fie şi din SP, oamenii vor căpăta alergie, ca la predicile reformiste despre carne. Cu cât veţi stărui mai mult în a impune vederile speciale pe care le aveţi, cu atât veţi întâmpina rezistenţă şi ignorare. Conferinţa Generală a avertizat deja de multă vreme Grupul 1888 şi alte grupuri care vor să ne îndrepte. Grupul trebuie să asculte de Biserică, dacă face parte din Biserică, nu invers.

Există destule cărţi despre 1888 publicate de editurile Bisericii, dar editura oficială din România nu s-a preocupat în mod special de acest subiect. Nu a fost nimic preconceput aici. Iniţial chiar Gili a publicat la Viaţă şi Sănătate, dar în loc să publice „neprihănirea”, el a publicat „păcatul”. Faptul că anumite cărţi apar la edituri adventiste private, nu înseamnă că acestea sunt mai puţin valoroase. În primul rând, cele mai multe edituri private sunt în colaborare cu comitetul editorial al Uniunii, şi nu publică orice. Adventiştii care nu citesc ceva care vine de la altă editură sunt neinformaţi, ca să nu zic mai direct. Ar însemna să nu mai citim Biblia, fiindcă nu există Biblie adventistă şi nu este editată sau tipărită la Viaţă şi Sănătate.

Cât priveşte simbolul crucii, nu văd ce ai împotriva lui, atâta timp cât la cimitir îl accepţi, pe Biblie îl accepţi. De ce te deranjează că este pe turla Bisericii? Dacă tu priveşti astfel simbolul crucii, atunci de ce să te miri că unii fraţi vă refuză cărţile? Fiecare cu superstiţiile lui.

În ce priveşte politica editorială sau financiară a Bisericii, aceia care au fost aleşi în funcţiile respective au dreptul să decidă. Cine are idei mai bune, nu e nici o problemă dacă cheltuie din buzunarul propriu. Ce ar câştiga Biserica dacă ar publica acum materialele 1888? Acestea sunt nişte chestiuni de importanţă strict internă, care în condițiile date, adică în urma asalturilor GSM1888, există probabil temerea că vor da apă la moara celor care tulbură Biserica.

Editura Bisericii este concentrată pe literatura de popularizare pentru colportaj. Adevărata solie este aceea pe care s-o transmitem lumii. Când cineva insistă pe solii speciale, pentru Biserică, trebuie să ştie că acestea sunt de importanţă secundară. Asta e părerea mea. Biserica va cheltui şi trebuie să cheltuiască pentru lucrurile pe care le consideră cele mai importante. E adevărat, putem şi greşi în aprecieri, dar mai bine să greşim luând decizii în comitetele oficiale ale Bisericii, decât impunând un curent sau altul. Mesajul neprihănirii există deja în multe cărţi pe care Editura le-a publicat, inclusiv ale EGW. De exemplu, Calea către Christos şi Viaţa lui Iisus au suficient material pentru ca oricine să înţeleagă. Materialele 1888 sunt pentru biblioteci, pentru specialişti, nu este absolută nevoie ca toată lumea să citească. Vreau să spun că nu este strict necesar ca toți AZS să citească tot ce a scris Ellen White.

Da, am iubit solia aceasta şi o iubesc şi acum. Diferenţa este că în tinereţe eram puţin informat, citisem mai mult scrierile 1888, iar acum sunt mai interesat de interpretarea corectă a Bibliei, decât de oricare altă solie. Mă interesează Obadia sau Filimon, mai mult decât Jones şi Waggoner. Mă interesează adventişti ca William Miller şi Marvin Moore, mai mult decât cancanurile dintre Butler şi Waggoner-fiul şi alte de astea. Mă interesează teologia mai mult decât disputele perfecţionist-mistice pe care le promovează grupul acesta sau alte grupuri asemănătoare, care nu se înţeleg nici între ele. Când eram copil gândeam ca un copil.

Este nedrept să-l blamaţi pe George Knight, care a scris mai multe cărţi când era în funcţie, decât după aceea. Numai că el a scris adevărul şi despre solii de la 1888, aşa că nu este iubit de grup. Grupul vrea să idealizeze, să tămâieze pe soli, tot ce au crezut ei şi, dacă se poate, să li se pună în socoteală şi idei pe care niciodată nu le-au susţinut, cum ar fi această teorie minunată că Dumnezeu nu pedepseşte pe nimeni…

Dumnezeu să ne dea mintea cea bună la toţi, că toţi avem nevoie de corectări şi înnoire. Dacă păstrăm Spiritul cel Bun, are cine să se ocupe de Biserică şi de planul lui Dumnezeu. Nu stă pe umerii noştri încheierea lucrării, este prea mare ca s-o poată realiza cineva vreodată. Numai intervenţia Dumnezeului Bibliei poate face minuni. Ceilalţi dumnezei sunt deja pe cale de dispariţie, chiar dacă mai arată acum ultimele zvârcoliri.