„Eu inclin sa cred ca profetul cel tanar nu a apostaziat si nu si-a pierdur mantuirea ci a fost dus in eroare si a plait cu viata ca pedeapsa exemplara pentru ceilalti. cat priveste Episodul cu prorocul batran, acesta merita dezvoltat. Eu inca nu inteleg de ce s-a purtat asa. A fost atat de diabolic incat sa il duca pe cel tanar la pierzare? Si daca da, arunci de ce a plans dupa ce a vazut ca a murit? Si daca era apostaziat cel batran cine i-a descoperit soarta ce o va avea cel tanar pentru neascultare?… Inca nu inteleg multe din acest episod.”

Sper să ai dreptate cu privire la recuperarea profetului înșelat, deși nu este foarte clară situația acolo. Dumnezeu nu ne-a făcut cunoscut toate detaliile, ca să nu gândim că preferința pentru propunerea șarpelui amăgitor decât pentru porunca vie și clară a lui Dumnezeu, ar fi o chestiune minoră. Amăgirea este diversiunea diavolului, care se bucură să tragă și pe alții în prăpastie, după el. La fel se comportă cei posedați de el, care și-au părăsit misiunea, așa cum a făcut profetul bătrân, care se pare că avusese o experiență asemănătoare cu a lui Balaam. Asta mi se pare mie că sugerează cuvintele și comportamentul lui. Ca și cum i-ar fi zis lui Dumnezeu (vorbind cu fiii lui): „Am să dovedesc că o astfel de dispoziție strictă (să nu bei și să nu mănânci în locul acela, ci să te întorci pe un alt drum!) este absurdă și imposibil de respectat. Domnul nu trebuia să renunțe la mine pentru amănunte de acest fel.”

Cât despre prorocia șarpelui bătrân din 1Rg 13:20-21, seamănă foarte bine cu prorocia lui Balaam care a fost silit să vorbească altceva decât ar fi dorit. Dacă n-ar fi scris că este vorba de Cuvântul Domnului, aș fi putut spune că a vorbit prin el același spirit care îi vorbise cândva lui Saul, la Endor. Că bătrânul n-a vorbit așa din propria lui inimă, este clar, că după aceea a arătat simpatie pentru tânărul profet și a dorit să fie înmormântat cu el.