Există o inscripţie descoperită anterior („Calendarul de la Ghezer”), datând din aceeaşi perioadă, dar specialiştii nu s-au pus de acord dacă inscripţia este ebraică sau canaanită. Este ştiut că ebraica este unul din dialectele canaanite, foarte asemănătoare cu feniciana, moabita etc., ea însăşi având o dezvoltare istorică şi diverse graiuri regionale (israelită, iehudită). În timpurile biblice, în special înainte de exilul babilonic, se folosea scrierea paleo-ebraică, de fapt canaanită comună, utilizată şi de fenicieni, o scriere mult diferită de scrierea ebraică de după exil, care este de fapt aramaică şi se foloseşte până astăzi. Să nu confundăm limba cu scrierea. Putem face comparaţie cu limba română, care s-a scris cândva cu alfabet chirilic, după care a adoptat alfabetul latin.
Dificultatea descifrării nu constă în necunoaşterea limbii, ci mai întâi în faptul că cerneala este destul de ştearsă, şi numai cu mijloace speciale poate fi „ghicit” scrisul, şi în al doilea rând, a afla dacă limba este ebraică sau canaanită. Ca şi cum am vorbi astăzi despre un text românesc cu alfabet chirilic, şi s-ar disputa dacă este scris în graiul moldovenesc sau în cel muntenesc.
Traducerea lui Galil este următoarea (parantezele reprezintă cuvinte sau părţi subînţelese):
Dacă aceasta ar fi citirea sigură a textului, nu ar mai fi necesară vreo dispută, fiindcă mesajul este foarte apropiat de al profeţilor biblici. Dar alţi experţi în domeniu (Misgav, Ahituv, Schniedewind), în anul 2009, dăduseră următoarea traducere:
Inscripţia nu este descifrată fără dubii, astfel încât taberele pro- şi anti-biblică rămân fiecare pe poziţii. Nu puţini susţin vehement că grafia inscripţiei nu este paleo-ebraică ci mai degrabă proto-feniciană, alfabetică timpurie. Totuşi, experţi diverşi, care au citit diferit inscripţia, recunosc că anumite cuvinte sunt clare şi că dintre acestea, unele sunt sigur ebraice. MLK (malk), „rege”, este comun tuturor dialectelor din Canaan. Dar T‘Ş (ta‘aś), „să faci”, se crede că este specific dialectului ebraic (verbul ‘AŚÁ = a face). Fenicienii sau poate şi alţi canaaniţi ar fi folosit verbul PA’AL (care există şi în ebraică, mai rar, doar ca termen poetic). Lexicoanele arată însă că verbul ‘AŚÁ era cunoscut de alţi canaaniţi (în limba ugarită), cu mult timp înainte. Dar cum locul în care a fost descoperită inscripţia (Khirbeth Qeiyafa, vechiul Şaaraim, sau Azeka? Ios 15:36; 1Sam 17:52; 1Cr 4:31), este o zonă care se afla pe drumul dintre iudei şi filisteni, cea mai probabilă soluţie este că inscripţia este ebraică. Un alt termen care este specific ebraic, este verbul ‘ABAD (a sluji). Pe lângă aceasta, sunt şi dovezi arheologice. În sit s-au descoperit oase de cornute mari şi mici şi de peşte, dar nu oase de porc. Identificarea cu Şaaraim s-a făcut pe baza numărului de porţi. Şaaraim înseamnă „două porţi”, iar cetatea excavată avea, spre deosebire de altele, două porţi.
Se recunoaşte astfel că descoperirea este un puternic argument în favoarea faptului că pe la anii 1000 î.e.n. exista regatul lui Israel, aşa cum susţine Biblia şi cum mulţi cercetători neagă. De asemenea, inscripţia confirmă cultura scrierii la evrei în perioada respectivă.
Comentarii recente în articole