AT: Deci să fi raționalist, naturalist, umanist…..e din păcate, de ce e din păcate, să înțeleg că gândirea și raționamentul uman sunt o anomalie a faptului că a mâncat Eva din pom, și corect ar fi fost să fim niște oi blege care să gândească „cine trebuie” pentru noi! Se golesc bisericile protestante din cauza criticismului „distructiv?

A fi rațional este o stare de sănătate intelectuală. A fi raționalist este ceva mai mult: un geniu pustiu. Rațiunea este darul lui Dumnezeu, ca și Cuvântul Lui și încrederea în El (credința). Dar raționalismul este un principiu filosofic care afirmă rațiunea umană ca fiind superioară oricărei realități, inclusiv Revelației divine. Aici cărările se despart. Nu poți fi și raționalist și credincios al Bibliei (iudeu, creștin), decât într-un sens foarte spălăcit cultural, fără consistență. Omul raţional abordează Revelaţia în mod critic, cu ajutorul raţiunii, dar ştie că raţiunea umană nu este instanţa supremă din univers. El acceptă Revelaţia, însuşindu-şi-o cu ajutorul rațiunii și credinței, dând credit şi acelor descoperiri divine pe care nu le poate controla sau explica. Prin contrast, raţionalistul respinge tot ce nu poate explica sau controla astăzi. Dumnezeu și descoperirea Sa de Sine nu pot fi controlate, pot fi doar înțelese suficient și acceptate. Alternativa este neantul ateist, dacă istorico-criticul este consecvent.

„Naturalismul” poate avea multe sensuri atractive și bune (de exemplu, preocuparea cu științele naturii). Dar în înțelegerea lumii (a naturii și a Scripturii), naturalismul nu are un rol benefic. Naturalismul impune explicarea oricărui fapt în mod natural, fără nicio intervenție supranaturală. Din acest motiv, naturalismul obligă pe istorico-critici să purifice Biblia de minuni, descoperiri profetice, ființe supranaturale etc. Naturalismul are sens numai ca ateism (sau cel puțin agnosticism) și ca hedonism. Nu poți fi și creștin, și naturalist.

Umanismul, de asemenea, sună bine, pentru că ne duce cu gândul la umanitarism, științe umaniste, etc. Inițial, umanismul, care a apărut în timpul Renașterii, a fost creștin și a avut o serie de efecte pozitive. Dar în mod natural, umanismul s-a îndepărtat tot mai mult de creștinism, deoarece el este o filozofie, sau mai degrabă o paradigmă culturală, care are în centru OMUL, ca „măsură a tuturor lucrurilor”. În acest sens filozofic, naturalismul, umanismul și raționalismul se susțin reciproc și se confundă. Ateismul, sau unele forme de păgânism/neopăgânism care sunt antropocentrice (New Age, spiritismul, antroposofia, budismul etc.) sunt compatibile cu umanismul. Dar nu poți accepta și Biblia (care este teocentrică și christocentrică) și umanismul (antropocentric) în același timp, decât dacă umanismul tău este creștin, și anume o viziune antropologică în care Christos aduce în centru atât Dumnezeirea, cât și umanitatea).

Referirea la Eva și la pomul interzis, care ne-ar fi adus eliberarea de principiul teocentric, așa cum ai formulat-o, îmi aduce aminte de trăncăneala savantă a lui EC, care nu crede în demoni, dar le face jocul. Dacă tot gândești cu mintea ta, încearcă o interpretare originală.

AT: V-ați întrebat, ce categorie sunt cei care pleacă și cine sunt cei care rămân? Este evident, credința are nevoie de naivitate ca să reziste, dacă nu……în iluzii nu mai crede nimeni!

Când am spus că se golesc bisericile din cauza criticii distructive a Bibliei, bineînțeles că am priceput că au plecat deștepții. Ce sens are să stai într-o comunitatea religioasă a cărei misiune se confundă cu idealurile acestei lumi? Cei care au plecat au luat în serios lecția secularizării, care li s-a predicat de la același amvon ca în Geneza 3. Au rămas cei care nu au înțeles prea bine despre ce este vorba, sau care au motive serioase să refuze asemenea înțelesuri. Orice pledoarie pentru o astfel de „deschidere” din partea Bisericii (sau a bisericii în general) este inutilă. Biserica are rostul ei, iar lumea are rostul ei. Cine crede că mentalitatea seculară este superioară credinței și Scripturii, este liber să plece unde vrea. Dumnezeu nu a pus nici un heruvim să păzească accesul la arborele morții, înainte de test. Dar după aceea a pus cel puțin doi. Porunca, paradisul și viața veșnică nu au rămas la  cheremul rebelilor. Fără împăcare cu Dumnezeu nu există nicio speranță. NICIUNA.

AT: Dați un exemplu mai concret de conspirație din metoda istorico-critică!

Nu am zis „conspirație”, ci teoria conspirației sau conspiraționism. Conspiraționismul este o problemă de psihologie. Este respingerea oricărei informații și explicații oficiale, cu autoritate, şi îmbrățișareaacelor explicaţii care culpabilizează, ridiculizează şi desconsideră versiunile oficiale. Fără îndoială, conspiraţii reale au existat şi vor mai exista. Dar a crede că autoritățile (religioase, științifice, guvernamentale etc.) nu au altceva mai bun de făcut decât să conspire permanent împotriva norodului, și că tot ce vine pe cale oficială, tradițională, sau autoritativă este suspect și manipulativ, că opiniile opoziției sunt întotdeauna mai sigure, indiferent cine se opune; este de obicei prostie cu sclipici. Am întâlnit online și live, mulți care trăiesc într-un univers paralel, respingând cosmologia heliocentrică și zborurile umane spre lună, fiind convinși că puternicii lumii nu au un business mai profitabil decât să facă tot felul de planuri pentru distrugerea populaţiei (prin clorul pus în apa curentă, prin iodul din sare, prin vaccinuri, prin poluarea „intenţionată” făcută de avioane etc.). Alții au diverse explicații pentru catastrofa de la 11 Septembrie, sau de alte catastrofe din trecut. Mai în toate aceste explicații, USA conspiră să distrugă lumea: ar fi produs chiar cutremure și tsunami în Alaska, pentru a produce distrugeri în emisfera opusă….

În domeniul religios, de asemenea există teorii conspiraționiste, care explică modul în care Biserica Catolică ar moșteni anumite concepte, simboluri, semne și ritualuri magice din Babilon; modul în care anumite manuscrise biblice s-au produs / conservat și promovat; modul în care s-au realizat anumite traduceri biblice; infiltrările de iezuiți în Biserici și multe altele asemenea.

Adepții teologiei liberale au și ei teoriile lor conspiraționiste. Acestea reprezintă, de asemenea, o respingere a informațiilor și explicațiilor cu autoritate (Cuvântul lui Dumnezeu Biserica, teologia Bisericii) și preferința pentru explicații care contrazic autoritatea. În istoria ultimelor secole, spiritul opoziţiei a respins mai întâi Biserica (avea și de ce!), apoi a respins selectiv sau total teologia Bisericii (avea oarecare motive!) și, în final a respins paradigma Biblia = Cuvântul lui Dumnezeu (s-au găsit pretexte cu duiumul!).

Învață Biblia că Dumnezeu a intervenit în istoria lumii, în diferite ocazii, într-un mod supranatural? Ei bine, teologia liberală respinge autoritatea autorilor ei în această privință. Autorii ar fi fost cu totul alții decât cei acceptați tradițional, ar fi trăit multe secole mai târziu, și ar fi avut motivații politice, clericale, idealiste sau meschine, pentru a afirma o serie de lucruri care pur și simplu nu s-au întâmplat. Exodul și Conchista Canaanului n-ar fi avut loc, ci totul ar fi o țesătură de legende evreiești de după exilul bailonian, iar realitatea istorică ar fi fost niște răscoale canaanite. Moise ar fi un personaj legendar, David și Solomon ar fi personaje semilegendare, în realitate figuri minore, care nu au construit nici imperiu, nici templu în zonă. Predicțiile profetice sunt o imposibilitate, pentru că viitorul nu poate fi cunoscut; prin urmare, profețiile, după cum susțin criticii istorici, sunt fie literatură de ghicire, fie vaticinium post eventum  (profeție făcută după evenimentul „prezis”).

Există însă diferite grade de respingere sau acceptare a Bibliei și diferite versiuni și scenarii imaginate de înalta critică, mai mult sau mai puțin conspiranoice. Nu toți resping categoric istoricitatea Exodului, sau a altor istorisiri biblice, dar cei care le acceptă, le reinterpretează în mod naturalist. O mare provocare este monoteismul biblic, de aceea liberalii nu acceptă ideea unei tradiții monoteiste străvechi moștenită de Israel prin (și în special de la) Moise. De aceea, cultul lui YHWH trebuie să fi fost împrumutat de la madianiți. Cartea Legii nu ar fi fost redescoperită în templu pe vremea lui Iosia, ci ar fi fost o simplă pretenție a preoților „descoperitori”, care ar fi confecționat-o atunci, punând-o în cârca lui Moise. Cartea lui Daniel ar fi fost scrisă pe vremea persecuțiilor lui Antioh IV și pusă pe seama unui prinț înțelept din Ugarit, care a trăit cu un mileniu mai devreme. Despre Iisus din Nazaret n-am putea ști mare lucru, deoarece tot ce avem este scris de alții despre El și scrierile acelea ar fi cu o generație sau două mai târzii, și nedemne de încredere. El ar fi fost un înțelept ciudat popular și revoluționar, care a fost crucificat, ca mulți alții. Urmașii Lui au răspândit zvonul că a înviat, dar asta, evident, este imposibil, ca de altfel toate minunile, care sunt discutabile.

Mai vreți? Astea sunt conspiraționismele liberale. În special Școala de la Tubingen a produs ,ultă teologie infestată.

Liberalismul teologic a început cu transformarea unor cărți în parabole (Iona, Iov etc.) în pseudepigrafe (Legea lui Moise, Daniel, Isaia II) sau legende (Estera) și au continuat în mod consecvent şi rapid, cu necredința și suspiciunile de fals, până au decretat că Geneza este mit plus legendă, şi că toată Scriptura este o făcătură evreiască interesată, cu motivaţii politice, naţionaliste, moraliste etc.

(A)teologia aceasta modernă este un mod de a te arunca în gol. Cine muşcă din fructul acesta crede că este îmbrăcat într-o ţesătură de libertate euforică, deși este în costumul lui Adam cel căzut. Nu degeaba spune Cuvântul că „începutul înţelepciunii” se găseşte în „temerea (reverența, respectul față) de Dumnezeu”, nu în capacitatea de a întreţine dubii sau de a crea scenarii opuse. Unde se termină această sfială sacră, se termină și înțelepciunea; rămâi doar cu inteligența, care este capabilă de orice prostituare umanistă. Diavolul este întotdeauna mai inteligent decât credincioșii, dar nu mai înțelept.