[28] şi nu o schiţă a sanctuarului ceresc, aşa cum şi David a primit un plan pentru ceea ce trebuia să construiască fiul său:

David a dat fiului său, Solomon, planul porticului, al clădirilor lui, al vistieriilor, al camerelor de sus, al camerelor interioare, şi al încăperii unde se face ispăşirea (tronul harului, capacul ispăşirii). I-a dat planul a tot ce Spiritul Domnului îi dăduse[29] cu privire la curţile Casei lui Iahwé, al tuturor încăperilor incintei, al magaziilor Casei lui Dumnezeu şi al vistieriilor pentru cele sfinte" (1Cr 28:11-12).

Templul ceresc este afirmat în multe locuri în VT,[30] dar niciodată nu este descris. Când se face referire la templul ceresc, el este văzut ca locuinţa (reşedinţa, palatul) Regelui regilor, şi nu ca o structură separată, temporară, bipartită, confecţionată pentru ceremoniile ale noului legământ.

De asemenea, în Epistola către Evrei – singura carte noutestamentară, care interpretează ceva din tipologia sanctuarului mozaic – sanctuarul ceresc nu este descris. Doar se face referire frecventă la el, fiind numit „adevăratul cort", „cort mai mare şi mai desăvârşit” (Ev 8:2; 9:8.11.24), sau sanctuar, pentru care în greacă se foloseşte pluralul neutru τά άγια (Ev 8:2; 9:8, 12, 24; 10:19; 13:11), care denumea fie sanctuarul mozaic ca întreg (Ev 8:2), fie unul din cele două spaţii sacre (Ev 9:2-3; Ex 29:30; Nu 4:12; Ez 43:21; 44:5.9.16; Dan 8:13; 1Cr 24:5), în funcţie de context.[31]

În viziunile lui Daniel, sanctuarul ceresc nu este descris deloc. Apocalipsa însă are viziuni mai detaliate despre despre sanctuarul de sus. De exemplu, într-o metaforă din Ap 3:12, templul lui Dumnezeu, asociat cu Noul Ierusalim, are drept stâlpi interiori pe creştinii biruitori.[32] În Ap 7:15, templul ceresc, loc al tronului lui Dumnezeu, este comparat cu un cort în care Dumnezeu va locui cu marea mulţime a supravieţuitorilor timpului de strâmtorare, şi din context reiese că este un loc veşnic. În Ap 11:1-2, Ioan vede templul lui Dumnezeu, altarul cu închinătorii credincioşi (curtea interioară a lui Israel) şi curtea exterioară (curtea „neamurilor"). Astfel se detaliază curţile şi ce este esenţial în legătură cu ele, dar despre alcătuirea templului nu se spune nimic. În Ap 11:19 şi în 15:5 templul ceresc („cortul mărturiei”, cf. Nu 17:7-8; 2Cr 24:6) se deschide, lăsând vederii chivotul legământului, dar în nici una din scene nu apare vreo aluzie la două încăperi. În Ap 14:15.17; 15:6; 16:1.17 templul ceresc este locul activităţii îngerilor şi al tronului lui Dumnezeu, asociat cu altarul (Ap 16:7). Judecata divină este executată prin forţe trimise din templu.

Dar Apocalipsa are scene legate de templu şi în viziuni unde templul nu este menţionat în mod direct. Iisus este văzut în odăjdii şi încins la piept ca un preot evreu (gr. podērē, Ap 1:13).[33] În cap. 4-5 se descriu personaje, obiecte şi scene interioare din sanctuarul ceresc, toate într-un limbaj înalt simbolic: şapte candele / sfeşnicul (simbol al Duhului Sfânt: 4:5); heruvimii străjeri (4:6, sau făpturile vii, cf. Ezechiel), tronul lui Dumnezeu (4:2-4), mielul de jertfă (5:6), tămâia, muzica liturgică (5:8; 8:3-4). În cap. 6 avem altarul de jertfă, unde martirii au fost jertfiţi ca şi Domnul lor (6:9-11), iar în cap 8 avem altarul tămâierii, tămâie şi cărbuni, un înger-preot cu cădelniţă, 7 îngeri-preoţi cu şofare. Apoi în cap 14-15, apar aceiaşi îngeri, cu potire ale mâniei, într-o zi în care nu se mai face slujbă în sanctuar, când lucrarea de mijlocire s-a încheiat (Ap 15:8).

Interesant este că în scena din cap. 4 nu apare nici o catapeteasmă între sfeşnic (cele şapte candele) şi tron. De asemenea, în cap. 8, nu se descrie nici o perdea, nici un zid despărţitor între altarul tămâierii şi tronul lui Dumnezeu. În sanctuarul pământesc, prezenţa catapetesmei era instructivă, trebuia să indice ideea de separare între om şi Dumnezeu, ideea de acces interzis păcătosului (Ex 19:12; Lv 16:1-2), în asociere cu ideea de acces prin ispăşire. Dar în noul legământ ni se dă acces spiritual deplin la Dumnezeu prin Iisus, care stă la dreapta Tatălui (Ev 4:16; 10:19-22). În sanctuarul ceresc nu există nici o perdea despărţitoare între Dumnezeu şi cetăţenii cerului. În Apocalipsă, Iisus (Mielul) este strâns legat de Tron, de asemenea heruvimii şi cei 24 de bătrâni sunt în jurul Tronului. Nimic nu ascunde faţa Tatălui de îngerii slujitori (preoţi), după cum afirma Iisus (Mt 18:10).

[28] În ciuda unor speculaţii că Moise ar fi avut o copie exactă a realităţii, terminologia folosită nu încurajează această idee. Ebr. תבנית, tabnit = figură, formă, model; gr. τύπος, typos = model, formă generală, schiţă.

---

NOTE

[29] Vezi şi traducerile NIV ("all that the Spirit had put in his mind"); CJB ("the designs for everything he had been given by the Spirit") etc.

[30] de căutat referinţa

[31] Este important să înţelegem că acest plural este doar morfologic (gramatical), nu şi logic. Dacă acest plural ar indica cele două încăperi, cum s-a argumentat uneori, atunci ce semnificaţie poate avea, atunci când se referă la fiecare din cele două încăperi în Ev 9:2-3: „locuri sfinte" şi „locuri prea sfinte"?

[32] La templele greco-romane, coloanele sunt mereu prezente, dar în templul de la Ierusalim nu existau coloane. Pe vremea lui Solomon existau două coloane în faţa intrării, în rest nu erau coloane decât în alcătuirea acelor pridvoare (portice, colonade) ataşate clădirilor zidului de incintă.

[33] Ex 25:7; 28:4, 31; 29:5; 35:9; Sir 27:8; 45:8; Zah 3:4; Ez 9:2-3, 11; Ap 1:13.

[34] Ex 25:8; 29:45-46; Ez 43:7.9; Zah 8:8; 2Cor 6:16; Ev 8:10.

[35] De asemenea, „heruvimul ocrotitor” din Ez 28:13-14, după textul Septuagintei, a purtat cele 12 pietre, după modelul pieptarului arhieresc.

[36] Profan este un termen provenit din latină: pro fanum = în faţa (în afara) templului. Tot de la fanum (templu), provine şi adjectivul fanatic şi substantivul mai nou, derivat, fan.

[37] Angel M. Rodriguez, "The Sanctuary", în Raoul Dederen (editor), Handbook of Seventh-day Adventist Theology, Commentary Reference Series, vol. 12, Review and Herald PP, Hagerstown, MD, 2000, p. 389.