JELUIRE DE POEZIE

[Anonim]

#285 |

JELUIRE DE POEZIE

– Dacă vrei să intri…
– Nu vreau!
– Nici nu m-ai lăsat să spun…
– Nu vreau să intru nicăieri!
– Dacă vrei să intri in Istoria Literaturii…
– Chiar că nu vreau, cu nici un chip!
– Trebuie să scrii poezie albă.
– Albă?
– Da, aia e singura poezie, restul nu e poezie.
– Serios? Albă? Cât de albă? albă ca zăpada? fără pitici?
– Albă şi gata.
– Adică … nimic?
– Da, ceva care să fie nimic. Fără rimă. S-o pună cititorul dacă vrea.
– Şi fără ritm şi fără nimic, doar metafore. Poezia e metaforă. Ce te miri? N-ai auzit de metaforă?
– Am auzit, dar nu ştiu la care te referi, metaforă FIGURĂ sau metaforă CATAHREZĂ, sau poate METALEPSĂ că tot cu M începe.
– Ţi-am spus că nimic altceva.
– Nici SINECDOCĂ? Nici SILEPSĂ? Nici LITOTĂ? Măcar o LITOTĂ! Îmi place minimalizarea, ştii… ea duce la nimic, la alb.
– Am zis nimic altceva decât METAFORĂ
– O PRETERIŢIE, o HIPOTIPOZĂ?
– Mă oboseşti. Nu intri în Istoria Literaturii cu prostii d’astea.
– Atunci… un EBRAISM, ca Solomon, Cântarea Cântărilor, Deşertăciunea deşertăciunilor, Solomon a fost un poet mare.
– N-a fost. El a fost versificator. Poezia s-a născut câţiva ani în urmă, în timpul nostru modern.
– Aşa târziu? Deci încă nu zice nici mamă, nici tată, doar îngăimă câte ceva neînţeles. Bietul Solomon n-a apucat-o. Şi aceasta este o deşertăciune. Nu a deşertăciunilor, ca să nu fie ebraism, dar o deşertăciune tot este.
– Nu mă interesează ce e, să fie METAFORĂ.
– Chiar nimic altceva? Măcar o ENALAGĂ. Dicţionarul Academiei zice că ENALAGA nu există, e nimic, e o eroare literară, deci e ceva ce nu e, dar mie-mi place.
– N-are importanţă ce-ţi place ţie. Poezia să fie albă.
– Adică să nu fie?…
– Ba să fie, dar să nu fie, să pară că fie… că este.
– Da, dar eu vreau o ENALAGĂ, să-ncurc prezentul cu trecutul şi singularul cu pluralul.
– Tocmai asta nu trebuie dacă vrei să intri în Istoria Literaturii.
– Lasă-mă, omule, cu Istoria asta a Literaturii. Ce zici de o EXPLETIŢIE, adică ceva de umplutură?
– Nici o umplutură!
– Vai de mine, nici nu mai îndrăznesc să-ţi zic de ZEUGMĂ, de PARANOMAZĂ, de HIPOTIPOZĂ, sau ARMONISM.
– Poezia albă n-are nevoie de ARMONISM. Ea este ARMONISMUL însuşi.
– Ce zici de o COMINAŢIE? Vreau să prevestesc o nenorocire.
– O poţi prevesti şi fără COMINAŢIE.
– Ai dreptate. Poezia albă – prevestire de nenorocire fără nici o COMINAŢIE. Doar METAFORĂ. COMINAŢIA o fi şi METAFORĂ? Oricum, te pomeneşti cu ea fără prevestire… O ultimă rugăminte, adică o DEPRECAŢIE.
– Te rog, până aici!
– Păi asta zic şi eu o rugăminte.
– În Istoria Literaturii nu se intră pe rugăminţi, ci pe „alb”. Înţelegi? Poezie albă!
– Cât de albă, fratele meu?
– De trei ori albă. Albă de tot. Albă, albă, albă! Ce e greu de înţeles?
– Şi dacă zic: albă, albă, dalbă, … nu e bine?
– Nu e bine, că dalba nu e albă.
– Şi aşa… una după alta, albă, albă, albă…
– Nu aşa, că asta e versificare, are rimă, are ritm. N-ai înţeles nimic!
– Aha, să facem din fiecare ALBĂ o strofă, fără rimă, fără ritm. Deci…

a –
lbă –
al –
bă –
alb –
ă…
– Vezi că se poate?
– Ui… ce făcui?… te pomeneşti că intru în Istoria Literaturii.
– Cu „Ui… ce făcui?” nu intri. Are rimă, are ritm.
– Ce bine! Atunci, albă, dalbă, halbă, nalbă, jalbă, salbă… melc, melc, codobelc!
– Nu vei intra în Istoria Literaturii. Eşti încăpăţânat.
– Am scăpat. Atât m-a albit că de PROSOPOGRAFĂ nici n-am mai amintit. Poate nici nu e nevoie? Poate toate sunt metafore? Figurile astea ale limbajului…

Scuză-mă, sună telefonul. Alo? Tu eşti? Felicitări pentru ce? Cum? A apărut Istoria Literaturii? Şi? Nu te cred! Eşti nebun! Aha,… e un capitol special cu cei care nu trebuie băgaţi în carte cu nici un chip şi zici că la capitolul ăsta eu sunt primul? Şi… capitolul ăsta e în carte?… în Istoria Literaturii?… Nu te cred.
Şi te suie pe buştean şi…. mănâncă Istoria Literaturii din scoarţă-n scoarţă… ba nu… şi mănâncă leuştean.. Ce-o fi aia „codobelc”? poate ceva de mândrie pentru melc,… o fi vreo figură de limbaj… şi dacă o fi tot metaforă? Cine să mai ştie?

[Anonim]

#415

Maestre, Welcome among all of us!
Suntem onorati sa va avem printre noi!

Este intr-adevar delicios acest dialog imaginar, ironic , pe care ni-l propuneti, realizat intre un eu liric cuminte , clasic si modernist, in aceeasi masura, si o alteritate critica tendentios rautacioasa , ispitita de „formele fara forme” ( nu „fara fond”, chiar daca se va supara criticul junimist pentru ca nu-l citez corect ) ale poeziei zilelor noastre.
Din nefericire Istoria Literaturii Romane ( dar cred ca este valabil cazul mai tuturor Istoriilor) nu isi asuma toti poetii valorosi, desi in ultimul timp s-au facut eforturi serioase de reconsiderare a talentelor autentice ( o am chiar acum in minte pe una dintre cele mai serioase poetese moderniste: Ileana Malancioiu, pentru care, unii critici literari onesti s-au luptat sa ocupe un loc in merituoasa galerie ).
Si iarasi, dintr-o si mai nefericita nefericire poetii crestini lipsesc aproape cu desavarsire ( sunt mentionati doar cei de spiritualitate ortodoxa) dintr-o asemenea Istorie. Dar sa speram totusi in vremuri mai bune. „Speranta” trebuie „sa moara ultima”.
Ma bucur ca atingeti in textul mai sus prezentat si problema poeziei ca antipoezie, simpla insiruire de cuvinte albe, nici macar dalbe, in care nu mai este loc pentru batranul trop, Metafora, acela care insufla, incalzeste si iradiaza verbul poetic . Fara indoiala ati creat cu ironie, umor, si chiar sarcasm un fragment de Arta Poetica ( in definitia lui Victor Hugo sau a lui Boilleau ).
Sa fiti binecuvantat cu multa sanatate, Maestre, si cu o viata tot atat de frumoasa si de minunata ca si versurile Dvs, care nu obosesc sa incante si sa limpezeasca sufletul crestinului iubitor de FRUMOS artistic.

[Florin Lăiu]

#436

Maestre BB, m-ai dat gata cu făcătura asta. Nu ştiu dacă este proză, poezie sau proezie, cert este că e artă a cuvântului şi până la urmă asta contează. Cam aşa se întâmplă şi cu versul acela alb, alb, alb… Dacă străluceşte suficient, este frumos şi albul…

Aşteptăm noi aversuri şi stihii.

[Anonim]

#449

Am rămas mult dator, Otniela, cu mulţumirea mea pentru frumoasa dedicaţie jeluirei mele de poezie. M-ai tinerit cu cele scrise, trimiţându-mă la VIAŢA FORMELOR din FORMELE VIEŢII. Până la acest mesaj nu mi-a trecut prin minte că s-ar putea vreo legătură cu Istoria Literaturii Române în mod concret, aşa că îmi pare şi mie rău de Ileana Malanciou şi de voi care VENIŢI, căci despre mine nu mi se pare nicio potrivire. Scrieţi frumos şi mai postaţi s-ajungă şi pe la mine a bucurare.
Cu mulţumire neterminată,

Benone Burtescu

[Anonim]

#450

Dragul meu Anduraru,

Mulţumesc mult de tot pentru mesajul tău la jeluirea mea de poezie. Am întârziat cu răspunsul meu şi nu-mi place aceasta şi simt cumva că aceste cuvinte să fie a iertare, şi fiindcă te iubesc îmi permit să-ţi spun „A-NDURARE”. Sigur că nu contează felul scrierii din punct de vedre al direcţiilor artei, ci aşa cum zici, să însemne ceva. Nu doar că este frumos ŞI ALBUL, ci chiar printre cele mai frumoase, căci de la el se pleacă. Aşa că, STRĂLUCEŞTE-L.
Dinspre mine aversuri şi stihii şi la fel şi dinspre voi. Adică iar ai dreptate, să înfrumuseţaţi VERSURILE şi STIHURILE.
Multa bucurie de această întâlnire să sporească.
Cu preţuire aşa de cuvenită.

Benone Burtescu

[Anonim]

#451

Maestre,

Si eu tot cu o neterminata multumire. Versurile Dvs ne ilumineaza sufletele, si ne stampara setea de frumos,” FRUMOSUL artistic, diferit de acela din viata de zi cu zi.”
Dar de ce atata modestie, Maestre? Sunteti un Poet ” in adevaratul sens al cuvantului” ( acestea au fost cuvintele exclamative ale lui Maiorescu, atunci cand, pentru prima oara, i-a citit lui Eminescu, doua dintre poeziile sale de tinerete: ” Epigonii” si ” Venere si Madona”. Aveti tot dreptul la Istoria Literaturii Romane! Iar daca nu este posibila o sectiune a poetilor crestini se poate realiza si o Istorie a Literaturii Romane Crestine. De ce nu? Doamne ajuta! ” Toate lucrurile sunt cu putinta celui ce crede”. Copiii Bisericii- Doamne ( tinerii) chiar au nevoie de asa ceva !
Cred, insa, in misia poeziei crestine ca ardere-de- tot.. Daca Eminescu in „Oda” ( in metru antic ) si-a inteles in acest fel menirea lui de fauritor de Arta, de Frumos pe acest pamant, cu-atat mai mult poetii crestini. Si slava Domnului, exista printre levitii lui Adonai asemenea ” coarde ale sufletului”, care uneori plang sau dor mai frumos, facand Templul Viu sa rasune de osanale. Iar de toate acestea se bucura Regele, din care sunt toate si pentru care sunt toate, cele ce-au fost, cele ce inca sunt, si mai ales, cele ce urmeaza sa vina.
Sa fiti binecuvantat, si inconjurat de SHALOM, Maestre!

[exeget]

#471

Ploaia

Într-o noapte-ntunecată
Sub un cer uitat de stele,
Ce prin neguri risipite
Ascund în amor mistere…

Peste norii plini de lacrimi
Adunaţi de-un vânt stingher,
Îngrădită-n a ei ramă
Luna doarme, zorii gem.

Doar pădurea adormită
Freamătă în lung şi-n lat,
Lângă lacul cel albastru
Ce de timp a fost uitat.

Vântul bate printre ramuri
Frunzele-şi şoptesc uşor,
Ploaia-ncepe-ncet să vină
Încet-încet, de sus din nori.

[Autor]

Mesaje