Crezul Părinților, sau crezul Scripturii?

Într-o bună zi, cu mulți ani în urmă, am avut curiozitatea să aflu în ce sens Mesia este Fiul lui Dumnezeu. Întrebarea mea era pe fondul unei dispute în care se încurcaseră câțiva prieteni și pe fondul expresiei dogmatice din Crezul creștin formulat în secolul al IV-lea:  

„Şi [cred] într-Unul Domn Iisus Hristos,
Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut,
Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii,
Lumină din lumină,
Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,
născut, iar nu făcut, cel de o ființă cu Tatăl,
prin care toate s-au făcut.”

Exprimarea din Crez este foarte poetică. Teologic a reușit să evite ereziile care începuseră să circule (arianismul, sabellianismul etc.). Expresiile sunt luate din Scriptură și cusute laolaltă într-un mod creativ. Chiar și expresia „singurul-născut din Tatăl” are origine biblică (Ioan 1:14). Dar precizarea „mai înainte de toți vecii”, precum și altele (Dumnezeu…din Dumnezeu) creează probleme:

• Nu se găsește nicăieri în Scriptură;
• Sugerează că „nașterea” aceasta ar fi ontologică (fizică);
• Se referă la o naștere a lui Christos ca Dumnezeu, contrazicând faptul fundamental, că dumnezeirea este fără început sau sfârșit;
• Implică un început înainte de existența timpului, contrazicând conceptul de eternitate (atemporalitate).

Pentru a împăca ideea de naștere (început) cu ideea de eternitate (fără început), teologia tradițională (ortodoxă / catolică) susține că nașterea Fiului din Tatăl nu s-ar referi la un moment anterior Creației, ci la o naștere continuă din Tatăl, fără început și fără sfârșit. Cum se vede, imaginația omenească se dovedește prolifică și oferă o soluție uluitoare, pentru a susține că Fiul este născut, fără să aibă totuși început. DAr nicăieri nu învață Biblia că Fiul dintotdeauna S-ar tot naște din Tatăl. Nașterea, fie în sens fizic, fie în sens metaforic, nu poate fi decât eveniment. Dimpotrivă, Biblia afirmă, pe de o parte, că Christos este Dumnezeu, una cu Dumnezeu (Ioan 1:1; 12:41; 20:28; Rom 9:5; Tit 2:13; Evrei 1:8-10; 2Petru 1:1) și, pe de altă parte, că Christos este „Fiul”, ca titlu mesianic, cu sens spiritual.   

„Singurul născut din Tatăl” ?

 De fapt, singurul text biblic care folosește expresia „singurul născut din Tatăl” este Ioan 1:14, după traducerea D. Cornilescu și după alte câteva traduceri similare. Dar Ioan nu afirmă aici că Iisus (Cuvântul) este „născut din Tatăl”. S-o luăm metodic. Mai întâi descrie cum Logosul Divin Și-a întins cortul printre noi (Ioan 1:12 eskenosen // Shekhina, cf. Ex 25:8; 2Pt 1:13) – adică S-a întrupat în persoana lui Iisus din Nazaret. Apoi Ioan compară „slava Lui” cu „slava unui fiu unic”: „o slavă CA a unui fiu unic…” (δόξαν ὡς μονογενοῦς doxan hos monogenous).

Comparația este evident poetică și arată că, deși toți suntem fii ai lui Dumnezeu, pentru că suntem oameni (vezi Luca 3:38; cf. Gen 5:1-3; 6:2a) și, în special, pentru că suntem credincioși, adică „născuți din Dumnezeu” (vezi Ioan 1:13; 1Ioan 3:9; 4:7; 5:1, 4, 18), sau fiindcă sutem născuți din Duhul (vezi Ioan 3:6, 8), Omul Iisus Christos nu este doar unul dintre noi, și nu este doar Întâiul-Născut (Fratele mai mare, Romani 8:29; Evrei 1:6), ci într-un sens special, El este UNICUL FIU / „SINGURUL-NĂSCUT” (Ioan 3:16; 1Ioan 4:9). Ioan însă nu asociază această unicitate filială cu dumnezeirea lui Iisus (care este un alt subiect!), ci cu natura Sa umană, a Logosului întrupat. Deși toți suntem fii ai lui Dumnezeu, numai El este Mesia, numai El este Mântuitorul, numai El este reflectarea perfectă a caracterului divin în umanitate. Chiar dacă noi suntem „lumina lumii” (Matei 5:14), numai El este într-un sens absolut și independent Lumina Lumii (Ioan 8:12; 9:5).

Ce înseamnă „slava” unui fiu unic (singur-născut)? Traducerea invariabilă a grecescului δόξα doxa cu „slavă” este mai mult orbitoare, decât luminătoare. Doxa, la origine înseamnă „părere”, dar mai ales opinia publică (de obicei, pozitivă) despre cineva: reputație, renume, faimă, prestigiu, estimare / stimă, onoare. Poate avea și sensul de apariție și, de aici, ideea de strălucire, slavă, glorie etc. Textul nostru însă nu se referă aici la o strălucire fizică, ci la acea prețuire specială pe care o are un fiu unic, unul plin de χάρις charis (farmec, frumusețe fizică sau de caracter) și ἀλήθεια / aletheia (adevăr, iubire de adevăr, onestitate, sinceritate, fidelitate). Iisus Omul este unic în ce privește reflectarea caracterului divin (Evrei 1:3).

De asemenea, Ioan în 1:14 nu spune că Iisus ar fi „născut DIN Tatăl”, ci pe lângă faptul că el face o comparație, când spune „CA slava unui fiu unic (singur-născut), el adaugă expresia παρὰ πατρός para patrós. Or, prepoziția παρὰ / pará cu genitivul, niciodată nu înseamnă „din” (așa cum ar fi în Gen 20:12; Lev 18:9 etc.), ci: pe lângă, din partea, de la (comparați cu Ioan 1:6 παρὰ θεου „de către / din partea / de la Dumnezeu”, cf. 2Petru 1:17), așa cum se poate verifica în orice lexicon de greacă antică.  

Iisus este numit Fiul lui Dumnezeu  

Ioan subliniază evident dumnezeirea lui Iisus, dar nu „explică” dumnezeirea Fiului printr-o emanație  / derivare din Dumnezeu, așa cum s-ar presupune. El afirmă că Logosul Divin („Cuvântul” Domnului) ERA deja la început, la Creație, prin urmare precedă orice început (Ioan 1:1). El afirmă că Logosul era dumnezeu, adică ființă dumnezeiască, de natură divină, de aceeași fire cu Dumnezeu. Noul Testament ne învață clar că Iisus este numit Fiu al lui Dumnezeu în calitate de Mesia (Unsul, Christos, Regele lui Israel), așa cum i-a explicat îngerul Gabriel Mariei:

„El va fi mare şi va fi CHEMAT / NUMIT «Fiul Celui Preaînalt». Și Domnul Dumnezeu Îi va da tronul tatălui Său David.” … „Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Copilul Sfânt care Se va naşte din tine, va fi CHEMAT / NUMIT «Fiul lui Dumnezeu».” Luca 1:32, 35

Prin urmare, calitatea Sa de Fiu este un titlu spiritual, mesianic, nu o informație despre „originea” fizică a dumnezeirii Lui. Apostolul Pavel afirmă de asemenea că „Dumnezeu a trimis pe FIUL Său, NĂSCUT DIN FEMEIE…. pentru ca și noi să primim ÎNFIEREA.” (Galateni 4:5).

Concluzia că numele de Fiul lui Dumnezeu dat lui Iisus este un titlu mesianic, că Iisus avea să fie CHEMAT sau NUMIT astfel, fără a denumi o realitate fizică, se sprijină pe multe alte dovezi, afară de cele expuse. Se poate observa că acest titlu este folosit frecvent în apoziție cu titlul gr. Christos (rom. Unsul, ebr. Mašíaḫ, cf. Matei 16:16; Marcu 1:1; Ioan 11:27; 20:31). Când Caiafa L-a somat pe Iisus să vorbească: „Te conjur, pe Dumnezeul cel Viu, să ne spui dacă eşti tu Christosul – Fiul lui Dumnezeu!” (Matei 26:63), cu siguranță preotul nu sugera că Iisus ar putea fi o altă divinitate derivată din Dumnezeu, ci se gândea, cel mai probabil, la zvonul că Iisus ar fi Mesia. Demonii de asemenea Îi făceau publicitate gratuită lui Iisus, numindu-L Fiul lui Dumnezeu (Marcu 3:11; Luca 4:41), sau Christos (Mesia), tocmai pentru că Iisus interzisese și ucenicilor Lui și spiritelor să-L proclame ca Mesia (Matei 16:20; Marcu 3:11-12; 8:29-30; 9:9; Luca 9:20-21).  

Fiul unic, Dumnezeu, Cel ce Este

În cele mai vechi manuscrise grecești ale Evangheliei după Ioan, versetul 1:18 arată astfel (în traducere):

Ioan 1:18 „Pe Dumnezeu, nimeni nu L-a văzut vreodată. Un FIU UNIC, DUMNEZEU (μονογενὴς ΘΕΌΣ), Cel Care Este la sânul Tatălui, Acela ni L-a descoperit / explicat (ἐξηγήσατο / exegésato).”

Manuscrisele mai târzii, bizantine, au expresia μονογενὴς YIΌΣ (un FIU unic), dar Peșitto, vechea traducere siriacă (aramaică creștină) are aici formula ܝܚܝܕܝܐ ܐܠܗܐ  yaḥidayāʼ ʼalāhāʼ (un fiu unic, dumnezeu), ca și în manuscrisele vechi grecești.

Traducerea lui D. Cornilescu a urmat de obicei textul bizantin, dar astăzi sunt preferate textele mai vechi ale acestui verset (P75, 175–225 d.Hr.; Codex Vaticanus (B), sec. IV; Codex Sinaiticus (א) sec. IV; Codex Alexandrinus (A); versiunile copte și siriace)[1] confirmate și de autori antici, precum Clement din Alexandria, Origene etc., chiar dacă formularea veche, cu cea mai mare probabilitate de a fi originală, pare mai ciudată. Tocmai această formulare neobișnuită este o marcă a autenticității textului vechi, întrucât tendința scribală sau editorială era aceea de a clarifica sau a simplifica, nu de a complica textul.   

Traducătorii moderni s-au chinuit să redea această expresie din Ioan 1:18 în următoarele forme: „Dieu Fils unique…” (TOB), „L’Unigenito Dio” (IEP), „il Figlio unigenito, che è Dio” (CEI); “The only one,himself God” (NET), “God, the one and only Son” (NIRV) “The only Son, God”(NAB), “The only-begotten God” (NAS, NAU, NOY), “An Only Begotten God” (ROT), “God the only Son” (NRS), “The only God” (ESV), etc.  

Originea profetică a titlului „Fiul lui Dumnezeu”   

Așadar titlul „Fiul lui Dumnezeu” este doar un altfel de a spune Mesia (Christos, Unsul Domnului, Regele lui Israel) și este un titlu pentru Iisus ca om, deoarece numai ca om putea fi El Mesia, întrucât trebuia să fie urmaș al lui David. Dumnezeu i-a făcut lui David următoarea descoperire prin profetul Natan:

„Când ţi se vor împlini zilele ca să te duci la părinţii tăi, voi ridica sămânţa ta după tine, şi anume pe unul din fiii tăi, și-i voi întări domnia.El Îmi va zidi o casă şi-i voi întări pe vecie scaunul de domnie.¹³ Eu îi voi fi Tată şi el Îmi va fi fiu; și nu voi îndepărta harul Meu de la el, cum l-am îndepărtat de la cel dinaintea ta. ⁴ Îl voi aşeza pentru totdeauna în Casa Mea, şi în împărăţia Mea scaunul lui de domnie va fi întărit pe vecie.” (1 Cr. 17:11-14)

Profeția însă era dublă: într-un sens trimitea la viitorul apropiat, cu referire la Solomon și la dinastia lui (cf. 2Sam. 7:14 : add. „Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească şi cu lovituri omeneşti.”), iar în alt sens a fost înțeleasă de profeți și de Israel ca o promisiune a ridicării lui Mesia ca ultimul rege davidic. În Psalmul 89:19-38, profeția se confirmă, cu accentul asupra dinastiei davidice, dar este clar că regele davidic este numit FIU al lui Dumnezeu:

„Atunci ai vorbit într-o vedenie prea iubitului Tău, şi ai zis:
«Am dat ajutorul Meu unui viteaz, am ridicat din mijlocul poporului un tânăr;
 ²⁰ l-am găsit pe robul Meu DAVID şi l-am uns cu untdelemnul Meu cel sfânt.
 ²¹ Mâna Mea îl va sprijini şi braţul Meu îl va întări.
 ²² Vrăjmaşul nu-l va prinde şi cel rău nu-l va apăsa;
 ²³ ci voi zdrobi dinaintea lui pe protivnicii lui şi-i voi lovi pe cei ce-l urăsc.
 ²⁴ Credincioşia şi harul Meu vor fi cu el şi tăria lui se va înălţa prin Numele Meu.
 ²⁵ Voi da în mâna lui marea şi în dreapta lui râurile.
²⁶ El Îmi va zice: „Tu eşti TATĂL MEU, Dumnezeul meu şi Stânca mântuirii mele!”
 ²⁷ Iar Eu îl voi face ÎNTÂIUL NĂSCUT – cel mai înalt dintre împăraţii pământului.
 ²⁸ Îi voi păstra totdeauna harul Meu, şi legământul Meu îi va fi neclintit.
 ²⁹ Îi voi face veșnică sămânţa şi tronul lui ca zilele cerului.
 ³⁰ Dacă fiii lui vor părăsi Legea Mea şi nu vor umbla după poruncile Mele,
 ³¹ dacă vor călca orânduirile Mele şi nu vor păzi poruncile Mele,
 ³² atunci le voi pedepsi fărădelegile cu nuiaua şi nelegiuirile cu lovituri;
 ³³ dar nu-Mi voi îndepărta deloc bunătatea de la ei şi nu-Mi voi face de minciună credincioşia;
 ³⁴ nu-Mi voi călca legământul, nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele Mele.
 ³⁵ Am jurat odată pe sfinţenia Mea: să-l mint Eu oare pe David?
 ³⁶ Sămânţa lui va dăinui în veci; tronul lui va fi înaintea Mea ca soarele;
 ³⁷ ca luna, va dăinui pe vecie, şi ca martorul credincios din cer.»”   

Psalmul 2:1-8 este cel mai citat în Noul Testament ca argument al mesianității lui Iisus, dar este în același timp dovada că Fiul lui Dumnezeu este un titlu spiritual dat lui David și urmașilor lui (în cele din urmă, lui Mesia), întrucât „ungerea” ca rege sau întronarea este numită metaforic „înfiere”. Prin faptul că alesul Domnului este uns ca rege, Dumnezeu zice: „Tu ești Fiul Meu, astăzi Te-am născut!”, adică, parafrazând, „astăzi Te-am făcut împărat și, astfel ești Fiul Meu.”

² Împăraţii pământului se răscoală
                şi domnitorii se sfătuiesc împreună
                împotriva Domnului şi împotriva UNSULUI Său:

⁴ Cel ce şade în ceruri râde,
                Domnul Îşi bate joc de ei.
 ⁵ Apoi, în mânia Lui, le vorbeşte,
                şi-i îngrozeşte cu urgia Sa:

 ⁶ „Eu L-am UNS pe ÎMPĂRATUL Meu
                pe muntele Meu cel sfânt, Sion.”
⁷ „Iar Eu voi vesti hotărârea Domnului;
                El Mi-a zis: «TU eşti FIUL Meu –
                ASTĂZI Te-am născut.
 ⁸ Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamuri ca moştenire,
                şi marginile pământului în stăpânire!»”

Și pentru că Mesia este Acela care personifică Israelul credincios și învingător, să ne amintim că titlul de „fiu al lui Dumnezeu”, înainte de David și de urmașii lui incluzând pe Mesia, a fost dat lui Israel, tuturor urmașilor lui Iacov luați Împreună:

Exodul 4:22: „Aşa vorbeşte Domnul: «Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut.”
Os 11:1:  „Când era tânăr Israel îl iubeam şi l-am chemat pe fiul Meu din Egipt.”

Matei (2:15) aplică aceste cuvinte în mod tipologic la Iisus, ca prunc, când asemenea lui Israel, S-a refugiat în Egipt și a ieșit din Egipt, ca să intre din nou în țara lui Israel: „Ca să se împlineacă ce fusese vestit de Domnul prin prorocul care zice: ,,Am chemat pe Fiul Meu din Egipt”. Această identificare a lui Mesia cu rolul misionar al lui Israel a fost făcută și de profetul Isaia (49:3, 5-8):

„El Mi-a zis:
«Israele, Tu eşti Robul Meu, prin care Mă voi slăvi.» …….
5. Şi acum, Domnul vorbeşte, El, care M-a întocmit din pântecele mamei,
ca să fiu Robul Lui, să aduc înapoi la El pe Iacov, pe Israel care este încă împrăştiat;
fiindcă Eu sunt preţuit înaintea Domnului şi Dumnezeul Meu este tăria Mea.
El zice:
«Este prea puţin lucru să fii Robul Meu
ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel.
De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, să duci mântuirea până la marginile pământului.»
Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul, Sfântul lui Israel,
către Cel dispreţuit şi urât de popor, către Robul celor puternici:
«Împăraţi vor vedea lucrul acesta şi se vor scula, prinții se vor arunca la pământ şi se vor închina,
de dragul Domnului, care este credincios; de dragul Sfântului lui Israel, care Te-a ales.»
Aşa vorbeşte mai departe Domnul:
«La vremea îndurării Te voi asculta, şi în ziua mântuirii Te voi ajuta;
Te voi păzi şi Te voi face legământ cu poporul,
ca să ridici ţara, şi să-i împarţi moştenirile pustiite…»”

Profetul Mica (5:2), amintindu-și de David, care se născuse în Betleem, a profețit că și Mesia (fiul lui David) va ieși tot din Betleem:

„Iar tu, Betleem-Efrata,
neînsemnat între gințile lui Iuda,
din tine Îmi va ieşi Cel ce va domni peste Israel,
ale Cărui obârșii sunt de demult, din zile străvechi.”

Mesia, nu este doar om, ci și ființă divină

Isaia 9:1-7:

„Totuşi întunericul nu va domni veșnic în țara unde acum este necaz.
După cum în vremurile trecute a aruncat dispreț
asupra ţării lui Zabulon şi a lui Neftali,
tot așa în viitor va acoperi cu slavă Drumul Mării,
ţara de peste Iordan, Galileea (provincia) neamurilor.
Poporul, care umblă în întuneric, va vedea o mare lumină;
peste cei ce locuiau în ţara umbrelor răsare lumina.

5 Da, orice cizmă care tropăie în iureșul luptei şi orice haină tăvălită în sânge,
vor fi aruncate în flăcări, ca să fie arse de foc,
6 căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat,
şi domnia va fi pe umărul Lui;
Îl vor numi: «Minune de sfetnic», «DUMNEZEU PUTERNIC»,
«PĂRINTELE VEȘNICIEI», «Prințul Păcii».
7 Stăpânirea Lui va crește mereu
şi o pace fără sfârşit va da tronului lui David şi împărăţiei lui,
o va întări şi o va sprijini prin judecată dreaptă, de acum şi-n vecii vecilor!
Iată ce va face râvna Domnului oştirilor.”

Deoarece Copilul Mesianic este numit și Dumnezeu Puternic (El-Ghibbor, ca în Isaia 10:21) și Părintele Veșniciei (sau Tată Veșnic, Avi‘ad, într-un cuvânt), nume care nu mai apare în altă parte, dar este clar comparabil cu Dumnezeu, care din veșnicie este Tatăl nostru (cf. Isaia 63:16).

De asemenea, profeția lui Maleahi (3:1), Îl numește pe Mesia: «Domnul, Cel pe care-L căutați, Solul Legământului pe care-L doriți», iar mai târziu: «Soarele Dreptății, cu vindecare sub aripile Lui» (Mal 4:2). Cine este acest Sol al Legământului?

Din nefericire, traducătorii au preferat să traducă termenul malˀaḵ cu „înger” în loc de „sol” (= reprezentant, ambasador, emisar, mesager). Este adevărat că termenul se referă deseori și la îngeri, dar nu denumind natura lor, ci slujba sau funcția lor. De aceea, oriunde întâlnim în VT (= TNK) expresia „Îngerul Domnului”, Îngerul lui Dumnezeu sau ceva asemănător, trebuie să înțelegem că este vorba de un Sol special al lui Dumnezeu.

Zaharia (12:18) compară rolul mesianic al dinastiei lui David cu Dumnezeu, cu Solul lui YHWH, făcând astfel egalitate între YHWH, Solul Său special și Mesia.  

Iacov este conștient că acel Sol al lui Dumnezeu, care l-a salvat în momentele cheie ale vieții este Același cu Dumnezeul lui Avraam și al lui Isaac, care l-a binecuvântat (Geneza 48:15-16). Profetul Osea afirmă că necunoscutul cu care s-a luptat Iacov în noapte rugăciunilor lui de la pârâul Iaboc era Însuși Solul Domnului, care este Ființă Divină (Os 12:3-4, cf. Gen 32:24, 26-30).

În Exodul 3:2, 4 etc., Moise spune clar că SOLUL DOMNULUI, care i-a vorbit din rugul aprins era Dumnezeu, adică Ființa Divină, care i S-a recomandat sub numele de YHWH, i-a cerut închinare și i-a promis că va elibera pe Israel din Egipt. În istorisirea Exodului este menționat Solul lui Dumnezeu, care apăra pe Israel, în coloana de nor sau de foc (Exodul 14:19-20) și Moise recunoaște că Acel sol al lui Dumnezeu era YHWH, arătând astfel că YHWH nu este o singură persoană (Exodul 14:24).

De altfel cu privire la personalitatea lui Dumnezeu, încă de la începutul Torei ne confruntăm cu paradoxul pe care ni l-a lăsat Moise, și anume că deși Dumnezeirea, Căreia ne închinăm, este unică, totuși nu avem o singură persoană divină. Chiar din primele versete ale Torei, agentul Creației divine, Spiritul lui Dumnezeu, este descris ca o entitate vie, protectoare (Gen 1:2), apoi Creatorul Se adresează Unuia asemenea Lui, când spune: „Să facem om, după chipul NOSTRU, după asemănarea NOASTRĂ!” (Gen 1:26-27). Și, ca să nu creadă cineva că ar fi doar un plural onorific, Dumnezeu afirmă în Geneza 3:22: „Iată, că omul a ajuns ca Unul din Noi…” „Haidem să-l împiedicăm să…!”

În preambulul Celor Zece Porunci, proclamate de Dumnezeu pe Sinai, YHWH anunță că El a eliberat pe Israel din Egipt; prin urmare, Israel nu trebuie să aibă alte divinități (Exodul 20:2-3). Dar în Judecători 2:1-4 citim:

„Solul lui YHWH a venit din Ghilgal la Bochim şi a zis: «Eu v-am scos din Egipt şi v-am adus în ţara, pe care am jurat părinţilor voştri că v-o voi da. Am zis: ‘Niciodată nu voi rupe legămîntul Meu cu voi; dar să nu încheiaţi legământ cu locuitorii din ţara aceasta, ci să le surpaţi altarele.’ Însă voi n’aţi ascultat de glasul Meu. Pentruce aţi făcut lucrul acesta?…» 4 După ce a spus Solul lui YHWH aceste vorbe tuturor copiilor lui Israel, poporul a ridicat glasul şi a plâns.”

Profetul Ieremia (23:5-6; 33:15-16), vorbind despre Mesia, regele care avea să se ridice din dinastia lui David, Îl asociază de asemenea cu Dumnezeirea:

,,Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David un Vlăstar Drept. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune, şi va face judecată dreaptă în ţară. În vremea Lui, Iuda va fi mântuit şi Israel va avea linişte în locuinţa lui. Și iată Numele pe care i-L vor da: «YHWH – Dreptatea noastră»!”

De aceea, Iisus a afirmat: „Amin, amin vă spun, că mai înainte de a se naște Avraam, Eu sunt!” (Ioan 8:58). De aceea, apostolul spune că Domnul Christos este acea Stâncă izbăvitoare și izvor de apă, adică Solul lui Dumnezeu, Șechina prezentă în nor și în foc era Domnul Christos (Deuteronom 32:4; 1Corinteni 10:34; Fapte 7:38).

Acestea sunt o parte importantă din textul VT/TNK care mărturisește despre pluralitatea Dumnezeirii, despre divinitatea lui Mesia și despre mesianitatea Lui sub titlul de Fiu al lui Dumnezeu. Altfel spus, Fiul lui Dumnezeu înseamnă Fiul lui David numit de Dumnezeu Fiu al Său ca Rege al lui Israel. El însă, venind pe pământ în trup omenesc, a preferat titlul de „Fiu al Omului” (care apare de 88 ori în NT), atât pentru a sugera identitatea mesianică din Daniel 7:13-14, cât și pentru că această formulă aramaică bar ˀĕnašaˀ („fiu de om”, „om”) se poate traduce și cu „cineva” sau „nimeni”, „un oarecare”, sugerând o identificare completă cu omul / omenirea.   

---

[1] Traducerea New English Translation, la nota 45, în dreptul textului din Ioan 1:18, are următoarele precizări:  “Manuscripts P⁷⁵ א¹ 33 pc have ὁ μονογενὴς θεός, while the anarthrous μονογενὴς θεός is found in P⁶⁶ א* B C* L pc. The external evidence thus strongly supports μονογενὴς θεός. Internally, although υἱός fits the immediate context more readily, θεός is much more difficult. As well, θεός also explains the origin of the other reading (υἱός), because it is difficult to see why a scribe who found υἱός in the text he was copying would alter it to θεός. Scribes would naturally change the wording to υἱός however, since μονογενὴς υἱός is a uniquely Johannine christological title (cf. John 3:16, 18; 1 John 4:9).

But θεός as the older and more difficult reading is preferred. As for translation, it makes the most sense to see the word θεός as in apposition to μονογενής, and the participle ὁ ὤν (ho oÒn) as in apposition to θεός, giving in effect three descriptions of Jesus rather than only two….. Several things should be noted: μονογενής alone, without υἱός, can mean „only son,” „unique son,” „unique one,” etc. (see 1:14). Furthermore, θεός is anarthrous. As such it carries qualitative force much like it does in 1:1c, where θεὸς ἦν ὁ λόγος (theos ēn ho logos) means „the Word was fully God” or „the Word was fully of the essence of deity.” Finally, ὁ ὤν occurs in Rev 1:4, 8; 4:8, 11:17; and 16:5, but even more significantly in the LXX of Exod 3:14. Putting all of this together leads to the translation given in the text.”