Plural himeric: loc sfânt / preasfânt, sanctuar sau „cele sfinte”?

Studiul Epistolei către evrei pune probleme în mediul AZS, deoarece scenariul teologic al Sanctuarului ceresc, așa cum apare în epistolă, pare să contrazică doctrina Sanctuarului (așa cum a fost ea formulată de părinții fondatori, începând cu O. R. L. Crosier, J. & E. White, J. N. Andrews, Uriah Smith, etc.). Are și sanctuarul ceresc mobilier și obiecte rituale și, în mod special perdele separatoare (catapetesme)? Răspunsul meu nu va fi complet. Voi testa doar obiecțiile lingvistice pe care le aduc unii credincioși, cu referire la traducerea Epistolei către evrei.

Owen Russel Loomis CROSIER (1846) pleca de la premisa că sărbătorile de primăvară și de toamnă din Lege erau umbre ale realităților mesianice împlinite în contextul primului Advent al lui Christos (Paștele, Azimile, Cincizecimea) sau în contextul Celui de-al Doilea Advent (Ziua Ispășirii, Corturile) și de aceea, Ziua Ispășirii (10 Tișrei/Luna VII), legiferată în Leviticul 16 ca o zi a purificării sanctuarului, era umbra sau tipul evenimentului care a avut loc la sfârșitul celor 2300 zile/ani din Daniel 8:14.   

De asemenea, Crosier, care studiase teologie și avea ceva cunoștințe de greacă, a observat că acolo unde versiunea biblică engleză tradițională (KJV) are în Epistolă sanctuary (sanctuar, Ev 8:2; 9:2; 13:11), holy place (Loc Sfânt/Sfânta, Ev 9:12, 25) sau holiest of all (Locul Preasfânt/Sfânta Sfintelor, Ev 9: 8, 19), textul grecesc are pluralul neutru.[1] Crosier a luat acest plural grecesc, care în mod literal și necontextualizat înseamnă sfinte [locuri/lucruri],ca pe o dovadă că sanctuarul ceresc ar avea două locuri sfinte, asemenea celui terestru. Dar, deși concluzia lui Crosier pare justificată la prima vedere, lingvistic ea nu stă în picioare. Iată motivele:

1. Greaca biblică folosește pluralul neutru în multe cazuri în care noi folosim singularul. Sabatul este numit adesea cu pluralul neutru,[2] în ciuda faptului că de obicei folosea singularul în acest scop.[3]
2. Deși greaca putea folosi singularul neutru pentru sanctuar (Ex 28:35; Lev 16:2-3, 16-17; Dan 8:11), cazurile de folosire a pluralului neutru nu dovedesc intenția unui plural logic, deoarece acest plural neutru, ca subiect, se acordă cu predicatul singular (Dan 8:13; Ev 9:2-3).
3. Termenul ebraic corespunzător este de obicei singular: קֹדֶשׁ qóḏeš (lit. sfințenie, loc sau lucru sfânt). Acesta este tradus în greacă fie cu singularul neutru (ἅγιον hághion), fie cu pluralul neutru (ἅγια hághia). La rândul lui, termenul ebraic קֹדֶשׁ qóḏeš denumea fie un lucru sfânt (Ex 30:32; Lev 12:14), fie sanctuarul întreg (Ex 28:43; 38:27; Lev 5:16), fie prima încăpere a sanctuarului (Ex 26:33), fie a doua încăpere a sanctuarului (Levitic 16).
4. Pluralul neutru ἅγια (hághia, lit. locuri sfinte) este folosit în Epistolă referindu-se la câte o singură încăpere în Evrei 9:2-3. Prima încăpere este numită ἅγια (hághia: SFINTE), iar a doua încăpere (dincolo de perdea) este numită ἅγια ἁγίων (hághia haghíōn: SFINTE DE SFINTE sau PREASFINTE). Din acest motiv, pluralul grecesc nu are nicio semnificație logică în această problemă. Este o particularitate pur lingvistică. Limbile pământești au tot felul de ciudățenii, fiecare limbă cu „ticurile” ei care nu transmit semnificații raționale prin fiecare aspect gramatical.
5. Este interesant că Philon numește Sfânta Sfintelor printr-un plural neutru (τὰ ἀδύτα „cele [= locurile] de nepătruns”, Spe 1:231).  

În Epistola către evrei, sensul pluralului τὰ ἅγια (ta hághia) se stabilește pe principiul contextului. Numai contextul ne ajută să înțelegem despre care loc sfânt este vorba aici. Traducătorii care au dorit să-l ajute pe cititor, în loc de a alege limbajul literal sec, care lasă prea mult loc imaginației, au tradu „locul preasfânt” sau „sfânta sfintelor”. De exemplu, în Evrei 9:8 o mulțime de traduceri au optat pentru această precizare, inclusiv KJV, care circula cu două secole înainte de Crosier.[4]   

În Evrei 9:2-3 este clar că pluralul neutru ἅγια (hághia) denumește pe fiecare din cele două încăperi ale sanctuarului pământesc, cu un limbaj împrumutat din Ex 26:33-34. Dar în alte locuri ale Epistolei (Ev 8:2; 9:8, 11-12), autorul folosește limbajul din Leviticul 16, unde prima încăpere este numită „cortul”, iar a doua, „locul sfânt”/„sfânta”/„sanctuarul” (ebr. qóḏeš , gr. ἅγιον  / pl.  ἅγια  „sfinte”). Cele două încăperi mai sunt numite în greacă și πρώτη σκηνὴ („primul cort”) ⫽ δευτέρα σκηνὴ („al doilea cort”), ceea ce i-a permis autorului un joc de cuvinte între sensul spațial (cele două încăperi ale cortului) și sensul temporal (corturile corespunzătoare celor două legăminte).

Astfel, autorul vede în sanctuarul ceresc nu două spații, ci un singur spațiu (sanctuarul noului legământ), cu adevărat sfânt, în contrast cu cel pământesc.

Purificarea lucrurilor cerești

Crosier a găsit în Evrei 9:23 („chiar lucrurile cerești trebuiau curățate”) sensul profeției din Daniel 8:14 („sanctuarul va fi curățat”). Argumentând că profeția din Daniel 8 se extinde în era creștină, în care singurul sanctuar legitim este cel ceresc, menționat în Epistola către evrei, Crosier a susținut că sanctuarul ceresc trebuia curățit de păcatele transferate simbolic acolo prin apelul păcătoșilor la iertarea divină. Crosier a făcut o analogie cu Ziua Ispășirii / Yom Kippur, în care sanctuarul mozaic era curățat de păcatele acumulate prin intermediul jertfelor ocazionale, prin purificarea cu sângele țapului lui Iahwé și prin transferul final al tuturor păcatelor pe capul țapului lui Azazel, care le ducea pe pustii. La ce curățare se referă însă autorul Epistolei?

Chiar dacă autorul folosește expresia „curățare a celor cerești” în Evrei 9:23, contextul ne arată că este vorba de o analogie a inaugurării legământului în vs 15-22, în legătură cu o intrare a lui Iisus „odată pentru totdeauna” ca Arhiereu în sanctuarul ceresc, eveniment care a avut loc înainte de scrierea Epistolei (v. 24). De asemenea, curățarea păcatelor este descrisă la timpul trecut, înainte de înălțarea lui Iisus (Evrei 1:3).

Mi se pare destul de clar că Epistola nu exprimă scenariul tipologic al lui Crosier. Ea se referă și la Ziua Judecății, afirmând că inclusiv poporul lui Dumnezeu va fi judecat (Evrei 9:27-28; 10:30; 12:23; 13:4), dar nu indică judecata în limbajul tipologic al sanctuarului. Epistola se referă într-adevăr la Ziua Ispășirii, când menționează intrarea arhiereului „odată pe an” (ἅπαξ τοῦ ἐνιαυτοῦ hápaks toū eniautoū, Evrei 9:7, expresie preluată exact din Ex 30:10 și Lev 16:34). Autorul pare să aplice acest hápaks („o singură dată”) la evenimentele mesianice: moartea, învierea și înălțarea lui Iisus (Ev 9:26-28). Dacă este așa, atunci înseamnă că el se gândește la sanctuarul ceresc ca la o cerească Sfântă a Sfintelor, sanctuarul noului legământ, în care Iisus a intrat odată pentru totdeauna prin moartea, învierea și înălțarea Sa, validând astfel noul legământ cu sângele Său. În acest fel, se lămurește și imaginea perdelei (vălului, catapetesmei).

„Dincolo de perdea”

Expresia „dincolo de perdea” (ἐσώτερον τοῦ καταπετάσματος) din Evrei 6:19 a fost tradusă de Cornilescu cu o precizare: „dincolo de perdea[ua dinlăuntrul Templului]”. Iar expresia „prin perdea” (διὰ τοῦ καταπετάσματος) din 10:20 a fost tradusă „prin perdea[ua dinlăuntru]”. De aici, unii se grăbesc să acuze pe Cornilescu pentru adaosuri nepermise.  În realitate însă, omul nu a făcut decât să precizeze ceea ce reiese din textul grecesc, ceea ce nu înseamnă „adăugare”.

Expresia care, și din ebraică și din greacă, se traduce literal „dincolo de perdea”[5] (Lev. 16:2, 12, 15; Num. 18:7; Ev. 6:19) a fost tradusă de Cornilescu „dincolo de perdeaua dinlăuntru”. Prima cortină (numită în ebraică pārōḵeṯ și în greacă katapétasma), menționată în Biblie este aceea care despărțea locul sfânt de locul preasfânt al sanctuarului, pe care Cornilescu o traduce peste tot „perdeaua dinlăuntru”, precizând astfel locul ei, pentru a nu se confunda cu cine știe ce perdea de la intrarea în curte, sau de la intrarea în sanctuar.

Întotdeauna pārōḵeṯ / katapétasma se referă în Septuaginta la marea catapeteasmă interioară, care ascundea chivotul Prezenței Divine,[6] dar în mod excepțional, în epoca greco-romană se putea referi și la perdeaua care dădea în Locul Sfânt.[7]  Totuși, limbajul din Ev 6:19, unde ni se spune că speranța noastră „intră εἰς τὸ ἐσώτερον τοῦ καταπετάσματος” (în spațiul mai interior după perdea), precum și metafora perdelei din Ev 10:20, care este calea de acces în locul unde a intrat Iisus, ca Arhiereu mijlocitor la Dumnezeu, prin jertfa Sa, arată că spațiul de „dincolo de perdea”  la care se referea autorul era analog Sfintei Sfintelor.

Dacă cineva ține neapărat la scenariul celor două încăperi cerești, s-ar putea forța nota pentru a argumenta acest punct de vedere. Dar rezultatul ar fi straniu. Pentru ce am sublinia un scenariu în care Arhiereul nostru ar fi intrat să slujească aproape două milenii într-un spațiu ceresc separat de Tatăl printr-o catapeteasmă? Iar dacă cineva își imaginează că Însuși Tatăl Și-a mutat tronul în Locul Sfânt, atunci urmează întrebarea: cum poate exista un loc mai sfânt, vecin cu locul sfânt în care domnește Dumnezeu Însuși?

În Apocalipsa 4 Ioan nu vede nicio perdea între tronul lui Dumnezeu și cele șapte candele ale sfeșnicului, iar în Apocalipsa 8 nu i se arată vreo perdea sau zid separator între altarul tămâierii şi tronul lui Dumnezeu. Analogiile noastre se spulberă când le aplicăm în domeniul fizic. Identitatea fizică a sanctuarului (templului) ceresc este prezentată în viziuni într-un mod contradictoriu, pentru a sublinia astfel rolul pur spiritual-didactic al viziunilor, prin care Dumnezeu nu a intenționat să ne dea informații despre aspectul fizic al lucrurilor cerești. Viziunile nu sunt reportaje de la fața locului. Ele se petrec în mintea (duhul) profetului (Dan 7:15; 2Cor 12:2-3).

Identitatea și forma sanctuarului ceresc

În Apocalipsă, Iisus afirmă existența veșnică a sanctuarul ceresc (Ap 3:12), iar lui Ioan i se confirmă în viziune că biruitorii vor fi pentru totdeauna în templul lui Dumnezeu (Ap 7:15), pe care-l descrie în analogie cu templul pământesc (6:9; 8:3-5; 9:13; 11:1-2, 19; 14:15, 17-18; 15, 5-6, 8; 16:1, 7, 17). Dar în cele din urmă, Noul Ierusalim este descris ca templu ceresc (21:2-3), ba chiar ca Locul Preasfânt al lui Dumnezeu (21:16, cf. 1 Împ. 6:20) și se afirmă clar, că în Ierusalimul lui Dumnezeu nu există niciun templu propriu-zis (fizic): Ap 21:22.

În viziunile EGW, templul este de asemenea, descris în moduri diferite și localizat diferit, aproape în fiecare viziune, ceea ce ar trebui să descurajeze orice abordare literalistă a acestui subiect. Da, avem dreptul să vorbim despre lucrurile cerești în limbajul tipologiei pământești, așa cum ne învață viziunile, să gândim analogic, dar trebuie să fim permanent cu mintea deschisă spre învățătura spirituală. Dacă ținem morțiș la realismul limbajului profetic, ne vom împotmoli în contradicții fără ieșire. Cât timp am privit subiectul în mod superficial, cu puținul învățat din Tragedia Veacurilor etc., și gândit în mod literalist, nu aveam nicio problemă: nu observam contradicțiile, sau le ajustam „lingvistic”, așa cum au făcut și alții de-a lungul timpului. Superficialitatea ne ferește de „bătăi de cap”, dar nici nu ne îmbogățește spiritual. Ea este avantajul bebelușilor.

„Deşi ni s-a încredinţat cel mai măreț și mai important adevăr prezentat vreodată lumii, suntem doar bebeluşi în ce priveşte înţelegerea adevărului, în toate implicațiile lui. Christos este marele învățător, și noi trebuie să ne încordăm puterile minții, ca să înțelegem și să lămurim clar descoperirea făcută de El lui Ioan. Ne stau în față cele mai importante probleme pe care oamenii au fost chemați vreodată să le întâmpine.”   (E. G. White,  Counsels to Writers and Editors page. 29). 

În sanctuarul pământesc, prezenţa catapetesmei era instructivă, trebuia să indice ideea de separare între om şi Dumnezeu, de acces interzis (Ex 19:12; Lv 16:1-2) în asociere cu aceea de acces prin ispăşire. Dar în noul legământ ni se dă acces spiritual deplin la Iisus, care stă la dreapta Tatălui (Ev 4:16; 10:19-22). În sanctuarul ceresc nu există nici o perdea despărţitoare între Dumnezeu şi cetăţenii cerului. De aceea, în viziunile Apocalipsei, Iisus (Mielul) este mai strâns legat de Tronul lui Dumnezeu decât heruvimii şi cei 24 de bătrâni asociați cu tronul divin. Nimic nu ascunde faţa Tatălui de îngerii slujitori (preoţi), după cum afirma Iisus (Mt 18:10).

Profeția din Daniel 8:14 are rostul ei, iar Epistola are rostul ei. Nu este cazul să le punem în conflict în mod artificial, dar nici să le forțăm să spună ce avem noi în minte. Iar pentru cei care vin cu obiecții din scrierile EGW, bine ar fi să citească și următoarele rânduri:

„Purtând natura omenească, El S-a înălțat la cer, triumfător și victorios. El a stropit sângele ispășirii pe scaunul îndurării (capacul ispășirii)…. El a dus sângele ispășirii în Sfânta Sfintelor.“ Ellen G. White, Youth Instructor, July 25, 1901;  Signs of the Times, April 19, 1905.”[8]

Credința pionierilor și mărturisirea actuală

Ce facem însă cu afirmațiile pionierilor noștri, inclusiv unele afirmații ale EGW care arată că ei credeau în existența unui templu ceresc bipartit (împărțit în două), model fizic al celui pământesc? Acesta este un subiect aparte, pe care aici doar îl ating:

1. Mărturisirea noastră de credință a fost de la bun început și a rămas până astăzi, că Biblia este singurul nostru standard pentru doctrină și practică; și că autoritatea Bibliei depășește autoritatea oricăror descoperiri ulterioare de la Dumnezeu. Ellen White însăși a subliniat repetat acest principiu și nu a făcut-o dintr-o falsă modestie.
2. Faptul că Ellenei White i s-a arătat în viziuni sanctuarul ceresc cu două încăperi a făcut-o să creadă că așa arată într-adevăr sanctuarul ceresc. Totuși, Dumnezeu nu a încurajat-o în acest sens, așa cum ea însăși spune:

„Mi s-au dat ILUSTRAȚII ale lucrurilor cereşti şi ale sanctuarului, astfel încât am fost aşezaţi în lumina care strălucea peste noi în raze clare, distincte” (Gospel Workers 302-303).

„Aș putea spune mult cu privire la sanctuar; chivotul care conține legea lui Dumnezeu; capacul chivotului, care este scaunul îndurării; îngerii de la fiecare capăt al chivotului; și alte lucruri în legătură cu sanctuarul ceresc și cu marea zi a ispășirii. Aș putea spune multe cu privire la tainele cerului; dar buzele îmi sunt închise. NU AM NICIOO ÎNCLINAȚIE SĂ ÎNCERC SĂ LE DESCRIU.” (din Scrisoarea către Kellogg, Lt253-1903).

Dacă tot este vorba de pionieri, este bine să știm că William Miller a avut în vedere și identitatea sanctuarului ceresc cu cetatea Sfântă, simbolul împărăției și al Bisericii. O R L Crosier de asemenea a afirmat această identitate, deși studiul său pare contradictoriu în această privință. Dar Joseph Bates, primul pionieri adventist sabatist, a fost categoric în favoarea ideii că Sanctuarul din Daniel 8:14, și anume sanctuarul ceresc este Noul Ierusalim. A și scris un studiu pe care l-a publicat: The Opening Heavens.

În ce privește mărturisirea de credință, formulările AZS mai vechi se refereau la un sanctuar ceresc bipartit. De exemplu, Declarația de Principii din 1872 (punctul X), se referea la două încăperi cerești și la serviciul corepunzător al lui Iisus în ambele. Declarația din 1931 (repetată mai târziu, e.g. 1965) nu mai face referire la două încăperi cerești, ceea ce unii sunt dispuși să interpreteze mai degrabă ca o adevărată trădare. (De exemplu, Dr. Alberto Treiyer îl critică pe Dr. Gerhardt Pfandl pentru că a abandonat modelul sanctuarului ceresc bipartit!). Mărturisirea de credință actuală nu mai face referire la două încăperi, ci la două faze ale slujirii cerești a lui Iisus: o slujire care privește împăcarea păcătoșilor cu Dumnezeu, de-a lungul timpului, și o slujire escatologică (finală), în cadrul Judecății „Casei lui Dumnezeu” (28 Fundamental Beliefs, 2015 Edition, Christ’s Ministry in the Heavenly Sanctuary: 24).

---

[1] E.g. τὰ ἅγια (ta hághia) la nominativ și acuzativ; τῶν ἁγίων (tōn haghíōn), la genitiv plural și τοῖς ἁγίοις (tois haghíois) la dativ plural. Foarte frecvent și greaca VT (Septuaginta) folosește pluralul acesta cu privire la sanctuar (Ex 29:30; Lev 19:36; Ps 150:1; Ez 44:7, 8, 11; Dan 8:13).  

[2] E.g. σάββατα (sábbata), genitiv pl. σαββάτων (sabbátōn), dativ pl. σάββασιν (sábbasin), chiar acolo unde este clar că autorul se referă la o anumită (singură) zi de sâmbătă (Mt 12:1; 28:1; Mr 1:21; 2:23; 3:2; Lc 4:16; FA 13:14; 16:13)

[3] Mt 12:5, 8; Lc 6:1, 5;  FA 1:12 σάββατον sábbaton; gen. σαββάτου sabbátou; dat. σαββάτῳ sabbátō. De asemenea, numeralul 1000 se poate exprima în greacă prin substantivul χιλιάς chílias („mie”, pl. χιλιάδες „mii”), dar și prin adjectivul plural χίλιοι (1000) care, totuși, se traduce cu singularul „o mie”. Acesta este motivul pentru care din când în când, câte un popă semidoct „corectează” traducerea la Apocalipsa 20, afirmând că nu ar fi vorba de „1000 de ani”, ci de „mii de ani”.

[4] LSG, NEG: lieu trés saint ; DBY: the holy of holies ; KJV, WEB, RWB, NKJ, GNV: the Holiest of all ; NIV, NLT: the Most Holy Place; LBA, R60, R95: Lugar Santísimo; HNT: קֹדֶשׁ הַקָּדָשִׁים   qódeš haqqódašìm „Sfânta Sfintelor”.

[5] מִבֵּ֥ית לַפָּרֹֽכֶת  mib-bēṯ lap-pārōḵeṯ (ἐσώτερον τοῦ καταπετάσματος / ἔνδοθεν τοῦ καταπετάσματος). Expresia se referă la interior, dincolo de cortina de acces, dar nu precizează în sine locul la care se referă.

[6] Ex 26:31, 33, 35; 27:21; 30:6; 35:12; 36:35; 38:27; 39:34; 40:3, 22, 26; Lev 4:6, 17; 16:2, 12, 15; 21:23; 24:3; Num 4:5; 18:7; 2Cr 3:14

[7] În mod obișnuit, alte cortine de la sanctuar erau denumite în ebraică massaḵ, iar în greacă κάλυμμα (văl). Philon din Alexandria († c. 50), spune că Sfânta Sfintelor era separată prin καταπέτασμα din mijloc (Mut 1:192), în fața căreia se ardea tămâie (Spe 1:171). Totuși, în Mos 2:101 Philon afirmă că spațiul numit pronaos era împărțit prin două perdele, una numită καταπέτασμα, iar cealaltă numită κάλυμμα (văl). În Mos 2:95 afirmă că chivotul era în „locul inaccesibil”, în spatele „perdelelor” (τῶν καταπετασμάτων), numindu-le pe amândouă la fel; iar în Spe 1:231, 274 Philon menționează „prima catapeteasmă” la intrarea în locul sfânt. În mod suprinzător, el folosește expresia εἴσω τοῦ καταπετάσματος (dincolo de perdea, Spe 1:296, ca în Septuaginta la Num 3:10) pentru prima încăpere. Totuși, dacă εἴσω sau εσω înseamnă „înăuntru” (imediat dincolo), ἐσώτερος este un comparativ cu sensul „mai înăuntru” (mai adânc în spațiu), sugerând astfel accesul în spațiul cel mai adânc al sanctuarului.

[8] ”Still bearing humanity, He ascended to heaven, triumphant and victorious. He has taken the blood of the atonement into the holiest of all, sprinkled it upon the mercy-seat and His own garments, and blessed the people. Soon He will appear the second time to declare that there is no more sacrifice for sin.” (ST April, 19, 1905, par. 4).