Traducere şi note de Florin Lăiu, după ediţia lui Joseph Bates (The Christian Experience of William E. Foy, Together with the Two Visions received in the months of Jan. and Feb 1842, Portland, Maine, 1845), retipărită de Leaves-of-Autumn Books Inc., Payson, Arizona, 1987, pp. 75-96, în colecția Early S.D.A. Pamplets.
Cine a fost William Foy
William Ellis Foy (1818-1893) [1] a fost un american de culoare, care pe timpul marii mişcări interconfesional-adventiste a lui William Miller dintre anii 1840-1844, era un tânăr seminarist baptist din Boston, care se pregătea să devină pastor episcopal (anglican). Wm. Foy a fost cunoscut ca unul care a experimentat cel puţin două viziuni supranaturale şi ca un vorbitor eficient, care a călătorit pentru a-şi povesti experienţele şi a predica, în ciuda persecuţiilor din partea huliganilor care n-au lipsit niciodată în aşa numitele ţări creştine.
Viziunile lui William Foy au asemănări nu numai cu ale Bibliei, ci şi cu ale Ellenei White, profetesa adventiştilor, care a confirmat originea divină a darului lui William Foy. Unele expresii chiar sunt comune, provenind din aceeaşi cultură evanghelic-revivalistă contemporană. Limbajul lui Foy însă are un stil propriu, iar relatarea celor văzute foloseşte cuvinte şi expresii care ţin de „teologia” populară a timpului şi a credinţei lui. El a publicat în 1845 aceste viziuni, într-o broşură pe care o traducem aici în două articole succesive.
În ciuda unor zvonuri (unele chiar tipărite, din nefericire), că William Foy şi-ar fi trădat misiunea, sau că ar fi murit la scurt timp după 1844, realitatea este că el a murit mult mai târziu, la 9 noiembrie 1893, în vârstă de 75 de ani. Până atunci a servit, probabil, ca pastor protestant, fără vreo legătură cu mişcarea la care participase în tinereţe. Piatra mortuară a lui Foy este încă la locul ei în cimitirul Birch Tree din East Sullivan (Maine), având gravat pe ea următorul epitaf:
M-am luptat lupta cea bună, a credinţei,
Mi-am sfârşit alergarea,
Am păzit credinţa;
De acum mă aşteaptă cununa dreptăţii.
Prefaţa editorului american:
Când o lucrare de acest caracter este adusă înaintea publicului, se face adesea remarca: “Eu nu cred în vise şi vedenii!” Foarte bine; asemenea oameni sunt lăsaţi în plata propriei necredinţe. Publicarea acestor viziuni nu este în folosul celor care resping în mod necritic orice manifestare de felul acesta; noi nu întreţinem asemenea aşteptări. Ceea ce ne-a îndemnat să facem pasul acesta a fost dorinţa sinceră de a mângâia şi încuraja, în pelerinajul lor obositor, pe sfinţii cei scumpi ai lui Dumnezeu, prin această privire fugară a fericirii care îi aşteaptă la sfârşit pe credincioşi. Ea se va dovedi pentru ei un ospăţ bogat şi înviorător.
Faptul că Dumnezeu Se manifestă în viziuni, adresându-Se copiilor Săi, este atestat cu prisosinţă de rapoarte din toate epocile. Cu privire la acest punct, Biblia este clară şi pozitivă. Patriarhilor şi profeţilor li s-au arătat, prin intermediul viziunilor, evenimentele mari şi puternice care erau încă în viitorul îndepărtat. Adesea însă se pune întrebarea dacă nu cumva metoda descoperirii de evenimente şi scene ale viitorului nu a încetat odată cu dispensaţia Evangheliei. Ca răspuns, noi întrebăm: Dacă acesta a fost cazul, atunci de ce a fost venirea Evangheliei atât de special marcată de asemenea manifestări? Gândiţi-vă la scenele de pe Muntele Tabor,[2] la norul Slavei care a acoperit micul grup adunat acolo. Câtă strălucire! Câtă slavă! Cum apărea Omul Durerii atunci când „faţa Lui a strălucit ca soarele”, iar veşmintele Sale „s-au făcut albe ca lumina” ! Ce scenă sublimă! Gândiţi-vă la apariţia aceluia care a fost „dus la cer într-un car de foc” şi a celui pe care Dumnezeu Însuşi l-a înmormântat. Gândiţi-vă la glasul lui Iehova[3] care a vorbit din nor: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit!” – cât de copleşitor! Nu degeaba ucenicii au „căzut cu faţa la pământ, apucaţi de o mare teamă”!
Dar de ce să ne gândim la un caz solitar, când cititorul Bibliei are atâtea înaintea lui? Priviţi la cazul martirului Ştefan, sau al Sfântului Pavel, „care a fost răpit până la al treilea cer”, sau al lui Ioan pe insula Patmos, şi spuneţi-mi dacă Iehova a încetat să Se descopere prin viziuni.[4]
Astfel Dumnezeu a procedat cu Biserica în toate erele, în special în vremuri de necaz. Aceasta era o cale prin care au fost susţinuţi martirii în suferinţele lor incomparabile. Perpetua şi Felicitas,[5] în timpul martiriului, au văzut o scară înţesată cu săbii, pumnale şi instrumente de tortură, de la pământ la cer, la capătul căreia stătea Iisus, încurajându-le. Şi nici astăzi nu ducem lipsă de asemenea cazuri; da, cazuri atât de clare şi frapante, încât sunt confirmate de oameni de cea mai înaltă clasă, şi de cea mai adâncă pietate. Viziunea extraordinară a lui William Tenneut,[6] un cleric prezbiterian care în 1806, în timp ce vorbea cu fratele său în latină, a avut un fel de leşin şi se părea că a murit. A fost salvat de la înmormântare numai datorită amestecului unui prieten mai băgăcios. Propriile lui cuvinte, „am auzit şi văzut lucruri cu totul de nespus”, sunt deja familiare multora.
Asupra acestui subiect, Biblia este explicită, iar cei care au cu adevărat credinţă în Cuvântul inspirat sunt dispuşi să lase ca mărturia lui să aibă toată greutatea. La Ziua Cincizecimii, când „ucenicii au fost toţi umpluţi cu Spiritul Sfânt şi vorbeau în alte limbi”, mulţimea uimită a început să întrebe: „Ce înseamnă aceasta? Şi unii ziceau: „Oamenii aceştia sunt beţi de must!” Dar Petru a explicat chestiunea. Aşadar acum, după profeţia lui Ioel explicată de Sfântul Petru, zilele din urmă aveau să fie în mod special marcate de aceste manifestări, încât să fie premergătoare marii şi faimoasei zile a lui Dumnezeu.[7]
Viziunile fratelui nostru sunt cu siguranţă foarte remarcabile. Când le-a relatat în adunările publice, ele s-au dovedit binecuvântate de Dumnezeu, ducând la trezirea spirituală a păcătoşilor, la întoarcerea apostaţilor şi la zidirea sfinţilor în credinţa preasfântă. Ele sunt aici publicate pe cât posibil în propriul său limbaj. Există preafrumoase asemănări între imaginile din viziunile lui şi cele ale lui Ezekiel, Daniel şi Ioan, ca de exemplu, descrierea acelui „înger înalt şi puternic”, şi a „mării de sticlă”. De asemenea, scena îngerului puternic care avea acea trâmbiţă de argint pur, şi anunţul rostit de glasul acela puternic şi teribil, este nespus de interesantă şi instructivă.
Rugăciunea fierbinte a editorilor este ca acei dispreţuiţi, modeşti şi puţini care aşteaptă cu răbdare venirea slăvitului lor Rege să poată fi învioraţi şi mângâiaţi în acest ceas al încercării, în timp ce vor răsfoi aceste două viziuni.
J and CH Pearson
Convertirea lui William Foy
În anul 1835, în urma predicării Pastorului Silas Curtis[8] am ajuns să mă întreb ce ar trebui să fac ca să fiu mântuit. Creştinii m-au îndreptat spre Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. Atunci am început să mă rog sincer şi serios lui Dumnezeu ca să-mi ierte păcatele. Dar cu cât mă rugam mai mult, cu atât mai mult vedeam păcătoşenia inimii mele. Şi timp de mai multe zile m-am temut că nu mai există nici un har pentru mine. Ajunsesem să cred că, după dreptatea lui Dumnezeu, aş fi deja azvârlit acolo unde speranţa şi harul nu m-ar mai putea ajunge.
Tocmai eram gata să abandonez totul, când Christos, „alesul între zeci de mii”[9], S-a descoperit inimii mele atât de frumos, vorbind sufletului meu cuvântul dătător de viaţă. Atunci m-am bucurat în Dumnezeul mântuirii mele. Toate lucrurile din jurul meu păreau noi, strălucind de slava lui Dumnezeu. Acum inima mea se putea uni în cântare cu îngerii: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”.[10] Atâta împlinire am văzut atunci în Christos, încât doream s-o strig întregii lumii. O, ce slavă a lui Dumnezeu mi-a umplut sufletul!
Au trecut trei luni în care m-am bucurat de o dulce comuniune cu Dumnezeul meu. Apoi am fost aruncat într-o încercare de către aceia care ar fi trebuit să fie adevăraţi „părinţi în Israel”.[11] Şi am rămas astfel multe zile, luptându-mă în rugăciune.[12] Dar „Dumnezeu ştie să izbăvească în încercări pe cei evlavioşi”.[13] Un „părinte în Israel” pe care l-am vizitat pe vremea aceea mi-a dat sfaturi care s-au dovedit a fi o binecuvântare pentru sufletul meu. Apoi am început să frecventez Şcoala de Sabat[14] şi acolo am fost instruit pentru prima dată să citesc Cuvântul lui Dumnezeu.
Curând am devenit în stare să citesc mica mea Biblie. Curând am fost impresionat de datoria de a mă boteza şi, după trei luni de neascultare, am venit în faţa Bisericii şi am povestit ce făcuse Dumnezeu sufletului meu. A doua zi am fost condus la o apă curgătoare de către fratele Silas Curtis. Şi am fost îngropat[15] împreună cu Mântuitorul meu în botez. Atunci am experimentat împlinirea făgăduinţei: „Cei ce urmează pe Domnul îşi vor înnoi puterea. Ei se vor înălţa ca pe aripi de vultur, vor alerga şi nu vor osteni, vor umbla şi nu vor cădea de oboseală.”[16]
Când am ieşit din apa botezului mi se părea ca şi cum cerurile s-ar fi deschis umplând totul în jurul meu cu strălucire.[17] Şi am strigat cu voce tare: „Slavă lui Dumnezeu şi Mielului care domneşte pe Tron!”[18]
Mărturii contemporane
Subsemnaţii Charles Tash, Francis Sanders, Georges Williams, John Thomas, David Williams, Andrew Lewis, Edwards Williams, şi George Harris, locuitori din Boston:
“…am fost martori la starea aparent neînsufleţită, în care a căzut fratele nostru, Wm. Ellis Foy dintr-o cauză necunoscută, la data de 18 ianuarie 1842, când a zăcut două ore şi jumătate; şi iarăşi, la 4 februarie, când a rămas jos nemişcat 12 ore şi jumătate, în care, după propria sa mărturisire ulterioară, a avut experienţa unor viziuni extraordinare dintr-o altă lume.”
Henry Cummings, medic:
„Am fost de faţă în timpul când fratele nostru a avut acele viziuni. L-am examinat, şi după toate evidenţele nu dădea nici un semn de viaţă, cu excepţia inimii.”
Ann Foy, soţia:
“Primul semn de viaţă pe care l-am văzut la el a fost când şi-a ridicat mâna dreaptă. Apoi s-a ridicat pe genunchi şi a făcut semn că vrea apă. şi i s-a dat. El şi-a muiat mâna în apă, şi-a umezit fruntea, şi imediat i-a revenit graiul. Atunci am dorit să ne spună şi nouă ce văzuse, iar el a răspuns: „Pe măsură ce-mi revine puterea, vă voi dezvălui ce mi-a descoperit Domnul.”
Copie după certificatul de membru al Bisericii (semnat de Daniel Palmer, Secretar):
Se certifică prin prezenta că fratele Wm. E. Foy este membru în bună rânduială al Bisericii First Freewill Baptist din Augusta şi ca atare îl recomandăm părtăşiei poporului lui Dumnezeu de orice nume (denominaţie), oriunde ar avea ocazia să se întâlnească.
Pionierii adventiști știau de experiența și viziunile lui Foy, iar Ellen White a recunoscut autenticitatea lui profetică, așa cum declară într-un interviu rămas sub formă de manuscris, cf. Ms 131 din 13 august 1906.11-19.
Then another time, there was Foy that had had visions. He had had four visions. He was in a large congregation, very large. He fell right to the floor. I do not know what they were doing in there, whether they were listening to preaching or not. But at any rate he fell to the floor. I do not know how long it was, about three-quarters of an hour, I think, and he had all these [visions] before I had them. They were written out and published, and it is queer that I cannot find them in any of my books. But we have moved so many times. He had four.
Question: Did you ever have an interview with him?
I had an interview with him. He wanted to see me, and I talked with him a little. They had appointed for me to speak that night, and I did not know that he was there. I did not know at first that he was there. While I was talking I heard a shout. He is a great, tall man, and the roof was rather low, and he jumped right up and down, and Oh, he praised the Lord, praised the Lord! It was just what he had seen, just what he had seen. But they extolled him so I think it hurt him, and I do not know what became of him.
His wife was so anxious. She sat looking at him, so that it disturbed him. “Now,” said he, “you must not get where you can look at me when I am speaking.” He had on an Episcopalian robe. His wife sat by the side of me. She kept moving about and putting her head behind me. “What does she keep moving about for?” [I wondered.] We found out when he came to his wife. “I did as you told me to,” said she. “I hid myself. I did as you told me to.” [It was] so that he should not see her face. She would be so anxious, repeating the words right after him with her lips.
After the meeting was ended, and he came to look her up, she said to him, “I hid myself. You didn’t see me.” He was a very tall man, slightly colored. But it was remarkable testimonies that he bore. I always sat right close by the stand. I know what I sat there for now. It hurt me to breathe, and with the breaths of all around me, I knew I could breathe easier right by the stand, so I always took my station.
Question: Then you attended the lectures that Mr. Foy gave?
He came to give it right to the hall, in the great hall where we attended, Beethoven Hall. That was quite a little time after the visions. It was in Portland, Maine. We went over to Cape Elizabeth to hear him lecture. Father always took me with him when we went. He would be going in a sleigh, and he would invite me to get in, and I would ride with them. That was before I got any way acquainted with him.
Question: Where did you see him first?
It was there, at Beethoven Hall. They lived near the bridge where we went over to Cape Elizabeth, the family did.
(Viziunile lui William Foy, aici:
[1] Informaţii preluate din Delbert Baker, The Unknown Prophet, (Washington, D.C.: Review and Herald Publishing Association, 1987), p. 159; şi Adventist Review, January 14, 1988, p. 9.
[2] Matei 17:1-9.
[3] Formă populară creştină a numelui ebraic al lui Dumnezeu (Iahwé), folosită din sec. XV. Deşi pronunţia aceasta este eronată, totuşi ea este tradiţională şi a fost adesea folosită în scrierile catolice, protestante (inclusiv printre adventiştii sec. XIX) şi chiar în traduceri biblice ortodoxe româneşti. Spre deosebire de Martorii lui Iehova însă, care au apărut tot în sec. XX, dintr-o ramură millerită indirectă (Studenţii Bibliei), adventiştii privesc folosirea Numelui Sacru (Iahwé/Iehova) ca o opţiune legitimă (în special teologică şi literară), nu ca obligaţie religioasă.
[4] FA 7:55-56, 2 Cor 12:1-4, Ap 1:1, 4:1 etc.
[5] După izvoare vechi, verosimile dar nu tocmai sigure, Vivia Perpetua ar fi fost o tânără matroană romană din Cartagina, soţia unui nobil şi mamă a unui copil, convertită în ciuda opoziţiei tatălui şi condamnată la moarte pentru motivul că era creştină, pe timpul cezarului Severus (amul 203). Se relatează că înainte de martiriu a avut o viziune. Felicitas ar fi fost o tânără sclavă creştină însărcinată, condamnată la moarte în acelaşi lot cu Perpetua (în total, cinci catehumeni – creştini practicanţi, dar încă nebotezaţi). Ele sunt sărbătorite în calendar pe data de 6 martie. http://www.ewtn.com/library/MARY/PERPETUA.htm .
[6] Editorul broşurii pare să nu fie prea informat aici, deoarece există un singur faimos William Tennent (şi nu Tenneut), prezbiterian, întemeietorul unui colegiu pastoral care a devenit astăzi Universitatea Princeton. Tennent a murit în 1745. Este posibil însă ca o anumită experienţă a lui să fi devenit legendară. http://reference.allrefer.com/encyclopedia/T/TennentW.html
[7] Vezi Faptele Apostolilor cap. 2.
[8] Vezi http://ftp.rootsweb.com/pub/usgenweb/me/baptist/freewill/cyclopaedia/afile.txt
[9] Cf. Cântarea cântărilor 5:10 KJV.
[10] Luca 2:14.
[11] Expresie figurată, derivată din Biblie (Jud 5:7), folosită în mediile creştine neoprotestante.
[12] Cf. Romani 15:30, Col 4:12, o metaforă a insistenţei la Dumnezeu şi a luptei cu îndoiala prin afirmarea credinţei în promisiunile divine.
[13] Cf. 2 Petru 2:9.
[14] Aşa se numeşte şcoala duminicală în mediul evanghelic, deoarece mulţi protestanţi consideră duminica drept Sabatul Domnului.
[15] Expresie biblică folosită de Sfântul Pavel (Rom 6:3-4), cu referire la botezul creştin, care este un act personal conştient, şi nu silit (Mc 16:16, 1 Pt 3:21).
[16] Cf. Isaia 40:31.
[17] Foy îşi povesteşte experienţa în lumina Botezului lui Iisus (Mat 3:16).
[18] După Apocalipsa 7:10.
Comentarii recente în articole