Prin ce anume sugerează autorul cărţii Iov că narațiunea lui ar fi o simplă ficțiune moralistă? Nu găsesc nimic în carte, cu caracter legendar sau mitologic. Pentru criticii mai mult sau mai puțin atei, simpla referire la Dumnezeu, la ființe cerești sau la un adversar cosmic (al lui Dumnezeu și al oamenilor) sunt dovezi suficiente că avem de-a face cu ficțiuni. Dar fără aceste personaje incomode, cartea lui Iov nu ar avea niciun sens, dincolo de replicile poetice ale sofiștilor pe o grămadă de gunoi.

Se sugherează că animalele neobişnuite menţionate în Iov 40-41 (băhemot și livyatan) ar fi

1. specii de dinozauri (vezi articolul lui A Steel și Genesis Park); sau
2. descrieri poetice hiperbolice ale unor animale cunoscute în epocă (Ps 148:7); sau
3. descrieri ale unor ființe mitologice (e. g. livyatan „Lotan” / tannin „Balaurul”, Yamm „Marea” sau Ráhab „Aroganța”, ca simboluri ale unor puteri – Egiptul, Asiria etc. (Is 27:1; 51:9; Iov 7:12; Ps 74:13-14). Acestea însă nu sugerează caracterul anistoric al cărții. În timp ce elementele mitologice apar doar la nivel de limbaj metaforic sau didactic, în secțiunea poetică (a dialogurilor), prologul și epilogul sunt scrise într-o proză decentă și destul de lapidară.

Elemente geografice şi istorice

Iov este din Țara lui Uț (Iov 1:1), o zonă istorico-geografică reală (provincie edomită: cf. Pl. 4:21). Numele acestei țări vine de la „patriarhul” horit Uț (descendent al lui Seir), așa cum relatează Geneza: Esau a cucerit țara horiților, iar urmașii lui se pare că s-au amestecat cu rămășițele lor (Gen 32:3, 16; 36:6-9, 19-21, 28; Dt. 2:12, 22; Ios. 24:4). Seirul a primit astfel numele de Edom, iar principalele lui provincii au fost Teman (Ier. 49:7, 20; cf. Gen. 36:10-11, 15, 34, 42) și Uț (Ier 25:20-21).[1] Regiunile acelea sunt astăzi pe teritoriul Iordaniei, la sud și sud-est de Marea Moartă.

Dacă Iov ar fi fost un faimos personaj legendar, cum susțin anumiți criticii sceptici (citând Ezechiel 14:14, 20), de ce autorul l-ar plasa pe Iov într-o țară relativ obscură?

Regatul Edomului a fost vasal Ierusalimului în timpul lui David și Solomon, după care și-a recăpătat autonomia și a devenit extrem de ostil față de Israel. Babilonienii au desființat regatul Edomului, iar rămășița edomiților a fost alungată din Edom de către arabii nabateeni (urmașii lui Nebaiot, fiul lui Ismael).

Dacă Iov este o scriere târzie, așa cum susțin unii, cum se face că autorul și-a ales eroul dintr-un popor cu o lungă tradiție de ostilitate, care era pe cale de dispariție și în dizgrația lui Dumnezeu? (Mal. 1:4). Țara Uț și numele horiților dispăruseră odată cu exilul babilonian.

În carte apar și alte etnonime cu caracter istoric. Autorul vorbește despre sabeeni (urmașii lui Șăbha’, cf. Iov 1:15; Gen 25:3, nepot al lui Avraam din Ketura), și despre caldeeni (Iov 1:17; ebr. Kaśdim, urmași ai lui Kaśd / Kéśed, unchiul Rebecii: cf. Gen 22:22). În ebraică și aramaică, kaśdí înseamnă caldeean.

Se cunosc în etnogenealogia și geografia biblică și alți sabeeni şi caldeeni , cum ar fi: 1. sabeenii / sabeii din sudul Arabiei (considerați urmaşi ai lui Ioktan: Gen 10:28; 1Împ. 10:1) și 2. sabeenii / sabeii urmaşi ai hamitului Kuş (Gen 10:7). Este posibil, de asemenea, să fie vorba de triburile caldeene (înrudite de aproape cu arameenii) din zona de nord-vest a Golfului Persic, care tradițional se crede că ar fi descins din Arpa-kshad, strămoșul lui Avraam (Gen 11:10-13, 26). (În timpul lui Avraam, o coaliție de mesopotamieni stăpânea / jefuia cetățile din valea Iordanului (Geneza 14); prin urmare, se făceau incursiuni de jaf chiar la mari distanțe. Dar sabeenii și caldeeni menționați mai sus, din zona Siriei ar fi fost cei mai apropiați. (Istoricii vorbesc și despre o deplasare a caldeenilor din zona arameeană spre Golf, cândva înainte de Imperiul Babilonian).

Prezența unei măsuri de greutate arhaice de prețul unei oi (în argint?), numită qǝśiṭā spune foarte mult despre comerțul existent la vremea aceea. În afară de cartea lui Iov (42:11), qǝśiṭā se găsește doar în scrierile cele mai vechi ale Bibliei, din generația lui Moise (Gen 33:19) și a lui Iosua (24:32) și nicăieri altundeva. Traducătorii cei mai vechi au tradus qǝśiṭā cu „oaie”. Indiferent ce ar însemna, este un termen arhaic, nemaiîntâlnit în perioada clasică a regatului israelit sau după aceea.

Onomasticon

Personajele cărții nu au nume fictive, ci reale şi istorice, unele fiind identificabile genealogic:

Iov (ebr. ’Iyyoḇ). Pronunția arabă clasică este Eyub / Ayyub, ceea ce ar putea însemna „dușmănit”. Dar lexicoanele arată că este mai probabil să reflecte numele akkadian și ugarit Ay-abu („Unde-i tata?” sau “Fără-tată”) – nume care probabil se dădea unui copil cu tată decedat sau necunoscut. Dintre toate personajele numite ale cărții, doar lui Iov nu i se menţionează tatăl sau originea exactă. Întrucât Iov apare ca un  judecător local (Iov 29:2-17), unii l-au identificat cu prințul edomit Iobab (Gen 36:33-34; 1Cr 1:44-45). Numele Iobab era folosit însă și în Israel (1Cr. 8:9, 18), pe când ’Iyyoḇ este un alt nume, neisraelit. (În Gen 46:13 mai apare un nume Yoḇ, cunoscut de ebraiști ca o eroare scribală, în loc de Iașub: yšwb>y*wb).

Elifaz din Teman. Elifaz este nume specific edomit, moștenit de la fiul lui Esau (Gen 36:4 ’el-i-paz). Teman este provincia care poartă numele unui nepot al lui Esau (Gen 36:11, 15; 1Cr. 1:36). Nici un personaj biblic evreu nu poartă numele Elifaz. În schimb, în formă alternativă (Fazael < paz – ’el), acest nume este purtat de un frate al lui Irod cel Mare, care era un idumeu (edomit) iudaizat – sugestiv ca nume edomit.

Bildad din Șuah. Bildad nu este nume ebraic, dar se găsește în antichitate la arabi, în forma Bir-Dadda (sud-arabă) sau în forma Bil-Adad (akkadiană), potrivit lexiconului HALOT. Șuah este numele unui clan nord-vest arabic provenit din Avraam și Ketura (Gen 25:2; 1Cr. 1:32). Ținuturile locuite de urmașii lui Avraam din Ketura, împreună cu toate triburile înrudite cu Avraam de dincolo de Iordan („fiii Răsăritului”), se află astăzi pe teritoriul Iordaniei. Șuah nu era nume folosit în Israel.

Țofar din Naama. Țofar este de asemenea un nume străin evreilor, dar prezent în scrierile canaanite de la Ugarit, având probabil sensul de „Vrabie”. Naama este nume canaanit (cetate din sudul Canaanului, în vecinătatea Edomului: Ios 15:41), moștenire arhaică (Gen 4:22) și prezent de asemenea la amoniți ca nume feminin (1Împ. 14:21) cu sensul de „Plăcută”. În acest caz, Țofar era fie dintr-un loc numit Naama, fie se trăgea dintr-un clan cu numele unei strămoașe Naama (compară cu Gen 36:18, 41).

Elihu fiul lui Baracheel, din Buz (buzitul), din clanul lui Ram. Elihu era nume întâlnit și la evrei (1Sam. 1:1; 1Cr. 12:20; 26:7) cu semnificația „Acela este Dumnezeul meu”). Dar Baracheel („Dumnezeu binecuvântă”) nu era nume frecvent la evrei, care preferau variantele teoforice iahviste: Barachia (1Cr. 3:20; 9:16; 15:17, 23; 28:12; Ne. 34:30; Zah 1,1.7), Ieberechia (Is 8:2), de unde și hipocoristicul Baruch. Dar numele Baracheel se întâlnește în cuneiforme, în forma arhaică originală Bariki-ilu. Numele Buz apare mai frecvent la rudele lui Avraam (Gen 22:21) și la urmașii acestuia (1Cr 5:14; Ez 1:3). În acest caz însă este vorba de o regiune nord-vest arabă (Ier 25:23). Ram („înalt”) este nume prezent și la evrei (Rut 4:19; 1Cr. 2:9-10, 25, 27). Nu se știe mai mult despre acest Ram.

Troglodiții

Cartea lui Iov trădează diverse detalii geografice, care nu ar avea nici un rost, dacă ea ar fi o simplă ficțiune. De exemplu, este descrisă o populație de oameni sălbăticiți, care locuiau în peșteri şi în găuri / bordeie făcute în pământ, nu erau deprinși să muncească nici măcar să țină animale; se hrăneau cu ierburi, țipau sau „nechezau” ca măgarii sălbatici printre arbuști, nu erau acceptați în satele omenești (erau alungați) și aveau viață scurtă (Iov 30:1-8). Este interesant că găurile pământului sau peșterile din stâncă unde se adăposteau aceștia sunt numite în ebraică ḫor (pl. ḫorim / ḫorey, Iov 30:6). Or aceasta amintește de denumirea vechilor locuitori ai țării, numiţi în ebraică ḫori  („horiții”), care au fost expulzați de către edomiți (Dt. 2:12, 22).

Traducerea veche greacă (c. 100 î. H.) numește adăposturile rudimentare ale acestora, săpate în pământ sau improvizate în peşteri, troglai, de unde vine denumirea istorică de troglodiți. Dicţionarele româneşti arată că termenul denumea o populație din apropierea Mării Roșii, care trăia în pământ și în peșteri. Termenul a început să se folosească şi cu referire la preistorie, descriind oamenii din cuaternar, iar în limbajul comun, cu accent cult, troglodit este numit un om primitiv, necivilizat. Anticii menționează troglodiți printre berberii din nordul Africii, printre sciții din Dobrogea și pe coastele Mării Roșii. Troglodiții descriși de Iov locuiau în apropierea sa, în „Țara Uț”, care era situată lângă Marea Roșie (Golful Akaba): între Edomul propriu-zis și Madian (în Sinai), unde a trăit Moise 40 de ani. Tradiția iudaică susține că Moise a scris cartea lui Iov. Teologia BAZS acceptă această tradiție ca fiind cea mai probabilă origine a cărții.[3]

Longevitatea

Autorul afirmă că Iov a mai trăit 140 ani după experiența nenorocirii şi a recuperării lui. În total, a trăit aproape 200 ani. O asemenea vârstă, în literatura biblică, este specifică doar epocii patriarhilor, care s-a încheiat odată cu conchista Canaanului. Moise, care a trăit el însuși 120 de ani, este comparabil cu Avraam – 175 ani (Gen 25:7), Sara – 127 ani (Gen 23:1), Isaac – 180 ani (Gen 35:28), Ismael – 137 ani (Gen 25:17), Iacov – 147 ani (Gen 47:28), Iosif – 110 ani (Gen 50:22), Levi – 137 ani (Ex 6:16), Aaron  – 123 ani (Num 33:39), Iosua – 110 ani (Ios 24:29; Jud 2:8).[4] Asemenea vârste erau socotite totuși ca o limitare drastică a longevității antediluviene (Gen 6:3, cf. Geneza 5).

Ținând cont de această menționare a vârstei (desigur, dublată de binecuvântarea lui Dumnezeu, fiind o vârstă mai înaintată decât toate așteptările acelei epoci), istoria lui Iov s-a consumat clar în perioada patriarhală, fie înainte de Moise, sau în generația acestuia. Pentru a aproxima mai bine timpul în care a trăit Iov, să urmărim raţionamentul următor. Autorul nu menționează dacă Iov era horit sau edomit, chiar dacă denumirea „Țării Uț” este horită. Să nu uităm însă că țara horiților (Seir) a fost cucerită de edomiți și că prietenii lui Iov, menționați mai sus, provin din clanuri înrudite cu Avraam.[5]

Aceste consideraţii ne duc la cea mai mare probabilitate ca Iov să fi fost contemporan cu Moise, în timp ce israeliţii erau aserviţi în Egipt. Faptul că în carte Dumnezeu Se laudă cu Iov și nu cu un urmaș al lui Iacov, indică un timp în care Israel decăzuse, ceea ce coincide cu robia egipteană.

Limbajul cărții

Cele mai multe capitole ale cărții lui Iov (dialogurile prietenilor și cuvintele lui Dumnezeu) sunt în versuri. Ebraica lui Iov este foarte dificilă, conținând o mulțime de termeni arhaici, care nu se mai găsesc în altă parte a Bibliei. Dacă autorul ar fi trăit mult mai târziu, așa cum susține hiper-critica istorică (sec. al VI-lea î. H.), limbajul acesta nu s-ar justifica. Criticii sceptici însă presupun că autorul ar fi arhaizat în mod intenționat limbajul și ar fi pus „parabola” pe seama unui erou legendar vechi cu numele Iov, pentru a-i da credit și atmosferă arhaică (!).[6] Nu cred că aveau nevoie s-o facă mai credibilă ca istorie, dacă erau convinși că ea este doar o poveste cu tâlc.

Ebraica lui Iov conține anumiți termeni și anumite expresii comune numai cu cărțile atribuite lui Moise (Pentateuhul). Iată o listă incompletă pe care am alcătuit-o după cercetări serioase și pe care am prezentat-o cu ocazia unei sesiuni de comunicări științifice la Universitatea Adventus (Cernica), acum câțiva ani.

Termeni

1. ᵓēḏ (abur): Gen 2:6; Iov 36:27, 30 (BBE mist) LXX νεφέλη (nor)
2. śíaḫ (tufă/arbust): Gen 2:5; Iov 30:4,7.
3. šûf II (a zdrobi): Gen 3:15; Iov 9:17.
4. dǝᵓāḇā / dǝᵓāḇôn (disperare): Dt 28:65; Iov 41:14. Citire alternativă: doḇeᵓ / dǝᵓḇāᵓā (forță), Dt 33:25; Iov 41:14.
5. nēẓ II (șoim, coroi), Lev 11:16; Dt. 14:15; Iov 39:26.
6. gamaᵓ (a înghiți, a sorbi), Gen 24:17: Iov 39:24.
7. ᵓāḫū (stufăriș), cuvânt egiptean: Gen 41:2, 18; Iob 8:11
8. dôḵ (a pisa în piuă, a zdrobi), Num 11:8; Iov 40:12.
9. tǝnūᵓā (neplăcere),[7] Num 14:34; Iov 33:10
10. kārā II (a cumpăra, a negocia), Dt 2:6; Iov 6:27; 40:30
11. ᶜim (doar aici, cu sensul de „asemenea”) Gen 3:6, 12; Iov 40:15

Expresii și sintaxă

1. bǝney ᵓĕlōhîm (fiii lui Dumnezeu), Gen 6:2, 4; Iov 1:6; 2:1; 38:7.
2. ᶜăḇuddā rabbā (robime multă), Gen 26:14; Iov 1:3
3. imaginea unei separări fizice (hotar) între lumina zilei şi întunericul nopţii (Gen 1:4, 14; Iov 26:10; 38:19-20).
4. yǝhî ᵓôr / yǝhî ḫóšeḵ (să se facă lumină / să se facă întuneric), Gen 1:3; Iov 3:4
5. mēᶜim pǝney (dinaintea, din fața), Gen 44:29; Iov 1:12
6. lōᵓ yibbaẓēr min…. zmm (nimic nu poate împiedica pe X…. să-și împlinească planul), Gen 11:6; Iov 42:2.

Aceste comparații stabilesc o coincidență care nu se poate explica mai bine din punct de vedere al lingvisticii diacronice şi al stilisticii literare, decât că Iov şi Pentateuhul trebuie să aibă același autor. Teoria stă în picioare chiar dacă ar fi numai 2-3 exemple. Dar un exemplu ca acela de la punctul 6, care conţine atât o sintaxă specifică, precum şi un vocabular aparte, ar fi suficient.

(Deocamdată atât).

---

NOTE

[1] Există încă alții doi Uț în Biblie: – 1. un nepot al lui Sem: Gen 10:23; 1Cr 1:17; și  –  2. un fiu al lui Nahor, Gen 22:21.

[2] Există şi alţi sabeeni şi caldeeni, mai bine cunoscuţi în istorie, cum ar fi: 1. sabeenii /sabeii din sudul Arabiei (urmaşi ai lui Ioktan: Gen 10:28; 1Împ. 10:1); 2. sabeenii/sabeii urmaşi ai hamitului Kuş (Gen 10:7).

[3] Cf. Bava Batra 15a. Dar informațiile de bază și disputa lui Iov cu prietenii lui, cel mai probabil i-au parvenit lui Moise direct din Țara Uțului, vecină cu Țara Madianului, care l-a găzduit 40 de ani pe Moise.

”The long years amid desert solitudes were not lost. Not only was Moses gaining a preparation for the great work before him, but during this time, under the inspiration of the Holy Spirit, he wrote the book of Genesis and also the book of Job, which would be read with the deepest interest by the people of God until the close of time.” E. G. White, The Signs of the Times, February 19, 1880 (SDA Bible Commentaries, vol. 3: 1140): ”Before the oldest of the world’s poets had sung, the shepherd of Midian [i.e. Moses] recorded those words of God to Job—in their majesty unequaled, unapproached, by the loftiest productions of human genius [quoting Job 38:4-27].” (E. G. White, Education 159). A se vedea și Introducerea la Cartea lui Iov din Biblia de Studiu Andrews.

[4] Mai târziu apare o singură excepție notabilă (Iehoiada, 130 ani, 2Cr. 24:15).

[5] Horiții purtau nume semitice, fiind probabil de neam canaanit (posibil hiwwiți), deoarece canaaniţii vorbeau dialecte semitice.

[6] Între anii 700-400 î.e.n., datarea mai uzuală fiind secolul al VI-lea, adică în timpul exilului. Cf. En.Wikipedia, “Book of Job”.

[7] De la rădăcina nūᵓ, (după lexicoane: restrain, oppose, make ineffectual, discourage, hinder, frustrate plans, refuse).