„Emanuel” este numele unui Prunc misterios din cartea lui Isaia (7:14; 8:8,10), reluat apoi în Evanghelia după Matei (1:23). În ebraică, ˁimm-anu–ˀēl înseamnă „cu noi [este] Dumnezeu”. Astăzi este un nume foarte obișnuit în multe limbi, dar în antichitate era necunoscut. După Copilul din profeția lui Isaia, primii care au purtat acest nume au fost niște călugări sirieni și egipteni din sec. IV-V. Iar primul evreu cu numele Immanuel a fost un poet filozof din Roma, contemporan cu Dante (c. 1300).

Provocarea regelui Ahaz

Pe la anul 734 î. Hr. urcase pe tronul lui David la Ierusalim un urmaș nedemn – tânărul rege Ahaz – în vârstă de 20 de ani. Imediat regele Damascului și regele Samariei s-au și pregătit de război: plănuiseră să anexeze regatul Ierusalimului, instalând în locul lui Ahaz un rege marionetă, cu nume sirian.

Isaia povestește că la auzul acestei vești, „a tremurat inima lui Ahaz și inima poporului lui, cum se clatină copacii din pădure când bate vântul” (Is 7:2). Dar Dumnezeu, Care este gata să-i ajute la necaz și pe cei păcătoși, pentru a-i aduce la mântuire prin pocăință, l-a trimis pe profet în întâmpinarea lui Ahaz, care tocmai examina un punct strategic de lângă cetate.

Mesajul pe care Dumnezei i l-a transmis prin Isaia era:

„Fii pe pace, nu te teme, nu dispera din cauza acestor doi tăciuni! Nu vor reuși! Siria și Israelul vor rămâne fiecare în matca lor; iar în 65 de ani, Israel va dispărea din istorie! Dacă nu veți crede, nu veți rezista!” (7:4-8)

Tot ce le cerea Dumnezeu era: să aibă credință.

Numele semnului profetic

De mai multe ori în istoria lui Israel venise Yahwé în ajutorul poporului Său, izbăvindu-l în mod miraculos; de aceea, credința, pe care Domnul o aștepta de la Ahaz era o cerință justificată. Dar regele și suita lui tăceau. Uitarea și îndoiala sunt mai la îndemâna omului, când vine vorba de Dumnezeu. Dar pentru că, uneori, credința are nevoie de o scânteie de miracol, ca să se aprindă, Dumnezeu prin vocea profetului i-a făcut nelegiuitului rege o ofertă neobișnuită:   

 „Dacă nu-ți vine a crede, Dumnezeu este binevoitor să-ți dea un semn extraordinar, fie în adâncimi, în Șeol,[1] fie sus în cer!” (7:11)

Ce ocazie! Tu ce ai fi cerut? Ahaz însă se temea că semnul s-ar putea împlini și astfel Dumnezeul tradițional al lui Israel ar putea avea așteptări de la el. Așa că a răspuns ipocrit: „Nu cer nimic, nu vreau să-L ispitesc pe Yahwé!” (v.12) Reacția regelui l-a exasperat pe profet, care i-a răspuns:

„Ascultați, voi, cei din casa lui David! Nu vă ajunge că obosiți răbdarea oamenilor, încât puneți la încercare și răbdarea Dumnezeului meu? De aceea, Domnul meu vă dă El Însuși un semn: iată, că domnița[2] este însărcinată[3] și va naște un fiu, căruia îi vei[4] pune numele Immanu-ēl. Acesta va mânca smântână și miere, până va fi destul de măricel ca să deosebească binele de rău. Dar înainte de a ajunge băiatul la vârsta responsabilității morale, Siria și Israelul vor fi depopulate.

Yahwé va trimite în regatul tău muștele Egiptului și albinele Asiriei, care vor acoperi țara și vor pustii totul. Va rămâne omul doar cu o juncă și două oi; dar acestea vor da atâta lapte, încât rămășița poporului va mânca smântână și miere.” (v. 14-22)       

Așadar, Domnul lui Isaia, în ciuda replicii ipocrite a lui Ahaz, i-a dat un semn casei lui David. Profetul le-a destăinuit ce nu știa nimeni:

1. că fata pe care o luase Ahaz,[5] era acum însărcinată;
2. că domnița aceasta urma să nască un băiat;
3. că Siria și Israel aveau să fie cucerite de asirieni în curând, înainte ca băiatul (Immanu-ēl) să împlinească 12 ani;[6]
4. că în 65 ani Israelul avea să dispară din istorie.

Profeția s-a împlinit. În anul 732 î. Hr., Imperiul Asirian a ocupat Damascul, iar în 722 î. Hr. a căzut și Samaria. Regatul lui Israel a fost desființat, iar poporul („Efraim”) a fost deportat treptat în Asiria (1Cr 5:26). În anul 701 î. Hr. asirienii au ocupat Iudeea și au asediat Ierusalimul. Dar Dumnezeu a salvat Ierusalimul (Isaia 36-37). În anul 671 î.Hr. asirienii și-au extins campaniile până în Egipt; iar până pe la anii 670-668 î. Hr., asirienii au adus în Țara lui Efraim alte populații (2Rg 17:23-24; Ezra 4:2; 9-10). Și astfel, în 65 de ani, Efraim dispărea ca popor.

Nașterea lui Iisus din Fecioară, aproape 730 de ani mai târziu, nu era un semn pentru Ahaz, nici pentru restul lumii, deoarece nimeni în afară de Maria nu putea avea certitudinea miracolului. Logodnicul ei a depășit necredința și a acceptat ideea, numai după ce a fost anunțat de înger. Iar ceilalți credincioși au aflat tîrziu, după înălțarea Domnului, ceea ce avea să fie și fixat în scris. Nașterea virginală din Evanghelie este semnificativă doar pentru credincioși.   

Numele celor mai frumoase făgăduințe

Dar ce s-a întâmplat cu necunoscuta domniță și cu băiatul ei? Istoria biblică nu mai adaugă nimic despre Immanu-Ēl. Totuși imaginea misterioasă a acestui copil și numele lui atât de semnificativ au rămas în mintea lui Isaia, iar Dumnezeu l-a inspirat să vadă în acest copil o umbră a marelui Mesia. Continuându-și profeția în capitolele următoare (8 și 9), Isaia repetă prezicerea că asirienii vor intra în Iudeea:

„Iată, Domnul va trimite împotriva lor apele mari și năvalnice ale Eufratului – oștile asiriene. Se vor revărsa peste tot, vor inunda toată Iudeea și vor ajunge până la gât. Iar armatele lor desfășurate vor potopi întinderea țării tale, Immanu-Ēl!”

A numi Iudeea „țara lui Immanu-Ēl” la vremea aceea era straniu, dat fiind că nu acest copil a fost prințul de coroană, ci Ezechia. Dar profetul nu se oprește aici, ci face din invazia asiriană o prefigurare a ultimului război al neamurilor împotriva Ierusalimului (Is 8:9-10) și strigă:

„Pregătiți-vă de război popoare, ca să fiți zdrobite,
Faceți oricâte planuri și strategii de război.
Strategiile voastre vor fi toate zădărnicite,
Pentrucă Dumnezeu (Immanu-Ēl) este cu noi!”

Prin asemenea cuvinte, Isaia face din numele copilului necunoscut un adevărat steag de luptă, cuvânt de ordine, și garanția victoriei finale. În continuare, Isaia arată că, iudeii care părăseau Scriptura și pe profeții Domnului, consultând spiritele (v. 19-21), vor fi părăsiți în întuneric și necaz (v. 22). Dar în cele din urmă, o mare lumină va răsări din Galileea ocupată de păgâni (9:1-3), Domnul va izbăvi pe poporul Său, ca pe timpul lui Ghedeon (v. 4) și apoi toate războaiele vor înceta pentru totdeauna (v. 5).

Dar prin cine și prin ce mijloace se va realiza această victorie strălucită? Profetul continuă, având în minte, același nume care era garanția victoriei:

„Căci un Copil ni s-a născut,
Un Fiu ni s-a dat;
Și domnia va fi pe umerii Lui.
Se va numi: Strateg Minunat, Dumnezeu Viteaz,
Părinte veșnic, Comandant de Pace.
Domnia Lui va crește mereu
Și o pace nesfârșită
va fi peste tronul lui David și peste împărăția Lui.
El o va stabili și o va susține cu judecată și dreptate
De acum și până în veci!” (9:6-7)

Cu aceste cuvinte, profetul încheie profeția despre Immanu-Ēl, care trezește meditații și gânduri adânci. Nu întâmplător a aplicat-o Matei la Pruncul Iisus și la Fecioara Maria, care la vremea nașterii Mântuitorului erau niște anonimi din casa lui David. Poate te simți și tu un anonim sau o anonimă, dar în planul lui Dumnezeu și sub deviza Immanu-Ēl ai un loc pe care nimeni altcineva nu-l poate ocupa.   

---

[1] Ebr. šəˀōla („în Șeol”, sau „cere!”). Unii traducătoriau preferat să traducă: „cere!”. Șeol este denumirea ebraică poetică a locului unde se duc toți morții – evhivalentul Hades-ului din mitologia greacă.

[2] Termenul ebraic din Is 7:14 nu este „fecioară” (bəṯulā,cf. Gen 24:16, Is 23:12; 47:1), ca în textul grecesc al Septuagintei și al Evangheliei (parthênos „virgină”, Mt 1:23; Lc 1:27, unde într-adevăr este vorba de o fecioară. În Is 7:14, ˁalmā înseamnă „tânără”, fată necăsătorită, domnișoară de onoare (cf. Pr 30:19; CC 6:8). În dialectul ugaritic înrudit, ˁalmātu însemna „domnișoară”, „prințesă”, domniță”. Nu virginitatea este vizată în acest caz, ci tinerețea, care putea fi din copilărie () până în adolescență. În acest caz, fata (domnița) din text, care era deja însărcinată, nu putea fi fecioară.

[3] Textul ebraic nu se referă la timpul viitor aici, ci la prezent. Prezența articolului definit ha-, care se folosește și ca demonstrativ (aceasta, aceea), ceea ce se referă la o persoană deja cunoscută de vorbitori. De asemenea, folosirea adjectivului harā (gravidă) ca predicat nominal, arată că fata era deja însărcinată. Aceeași exprimare apare și acolo unde Solul ceresc le anunță pe Agar (Gen 16:11) și pe soția lui Manoah (Jud 13:3, 5).

[4] Sau „îi vei pune”, așa cum poate fi citit același cuvânt ebraic, dacă ne raportăm și la alte anunțuri asemănătoare (Gen 16:11; 17:19; Mt 1:21; Lc 1:13, 31). Și Septuaginta la Is 7:14 traduce cu kaleseis („tu vei numi”). Acest detaliu ar confirma că fata din profeție trebuie să fi fost o tânără luată de Ahaz.

[5] Regii iudei erau poligami (2Sam. 5:13; 2Cr. 11:21; 13:21; 24:3).

[6] Vârsta la care băiatul evreu este declarat responsabil din punct de vedere moral și religios în comunitatea iudaică, după ceremonia de bar mițwā (Lc 2:42; vezi Ro.Wikipedia „Bar Mițva”).