[1], ultimele descoperiri filologice şi arheologice au adus tot mai multe argumente în favoarea autenticităţii acestei cărţi care este de o inestimabilă valoare istorică, literară, spiritual-morală şi profetică[2].

Cartea are douăsprezece capitole, jumătate din ele fiind istorice şi jumătate profetice.  Cele istorice sunt pregătitoare şi tipice, explicative pentru cele profetice.

Daniel este un personaj cu un destin providenţial: un adolescent, un prizonier evreu  din vârfurile aristocraţiei Ierusalimului care devine ministru al culturii spirituale la curtea lui Nabucodonosor II, suveranul fondator al Regatului Noului Babilon. După ce slujeşte cu credinţă dinastia caldeeană timp de aproape 70 de ani, Daniel supravieţuieşte imperiului şi, după toate probabilităţile, moare în exil.

Ca personaj istoric şi cultural, Daniel a reprezentat o adevărată  fascinaţie pentru toţi căutătorii de taine. În puritate morală şi etică politică, în înălţime şi profunzime intelectuală, în extraordinare previziuni ale viitorului, Daniel a fost şi este căutat de toţi cei însetaţi de dreptate sau bolnavi de curiozitate, de la teologul creştin sau evreu, până la filologi, filozofi şi chiar ocultişti. După ce a stat un oarecare timp „în groapa criticilor”, Daniel a ieşit de acolo fără nici o zgârietură şi astăzi ne este mai clar decât oricând, că avem de a face cu o operă autentică, „plină de har şi de adevăr”.

Ea a fost inclusă şi în canonul ebraic şi în cel alexandrin, cu peste 2000 de ani în urmă. A fost găsită între manuscrisele de la Marea Moartă care au o vechime de circa 2200 de ani. Era cunoscută de istoricul Josephus Flavius ca reprezentând istorie şi profeţie autentică. Profetul Ezechiel, contemporan cu Daniel, scriind de asemenea în exil, menţionează pe Daniel, ca model de puritate spirituală şi înţelepciune[3].

Dacă aceste date n-ar fi suficiente, avem mărturia Domnului Iisus Chris-tos Însuşi în Evanghelii, unde cuvintele Învăţătorului divin ne dovedesc că Daniel a fost un profet autentic, divin-inspirat.[4] Pentru un creştin serios, acest argument este decisiv.

Fără nici o exagerare, profeţiile lui Daniel conţin cele mai senzaţionale descoperiri despre viitor, un viitor cu atât mai sigur cu cât cea mai mare parte din el a devenit deja istorie şi se poate verifica. Studiindu-le veţi putea ţine într-o mână Biblia şi în cealaltă cartea de istorie, pentru a le compara. Daniel a prevăzut timpul exact al primei apariţii publice a lui Iisus Christos, timpul  exact al jertfirii Lui spre mântuirea noastră, succesiunea marilor puteri mondiale până la sfârşit, timpul exact al judecăţii finale universale, persecuţiile purificatoare care aveau să însoţească orice trezire spirituală şi ultima confruntare dintre forţele binelui şi ale răului.

Fiecare profeţie se încheie cu asigurarea că această scurgere liniară a timpului – în contrast cu filozofia orientală care vede în istorie un fel de roată a norocului şi a unui destin ciclic – aduce împărăţia veşnică a lui Mesia Iisus, Speranţa tuturor credincioşilor, a tuturor celor ce tânjesc după dreptate spirituală şi socială. Departe de a fi o sperietoare, Daniel este de un profund realism istoric şi mai mult decât tonifiantă prin optimismul fiecărei viziuni profetice.

Deşi astăzi nu este suficient de preţuită în lumea creştină, Daniel a fost o carte de căpătâi a credinţei Părinţilor răsăriteni şi occidentali, ea a fost sprijinul moral al Marii Reforme din sec. XVI şi inspiraţia marilor treziri religioase din sec. XIX.

Înscriindu-ne în această tradiţie de exegeză apocaliptică, venim cu o ereditate spirituală de care nu ne ruşinăm şi, în ciuda faptului că orice explicaţie omenească este imperfectă, păstrăm convingerea testată de secole şi chiar de milenii că, aşa cum ne-a promis Iisus, „cine va citi, va înţelege”.

---

Note

[1] Cititorul trebuie să ştie că savantlâcurile la care recurge teologia raţionalistă sunt adesea influenţate de premise filozofice. Tot eşafodajul este construit pe credinţa că nu este posibilă cunoaşterea viitorului şi că profeţiile reflectă  doar situaţii istorice contemporane şi utopii politico-religioase. Dacă exprimarea îndoielilor este o marcă a raţionalităţii umane, ne putem îndoi liniştiţi de credinţele „raţionaliste”, evaluând totul pe temeiul datelor obiective şi al credinţei că viitorul poate fi prevăzut, dacă există un Dumnezeu Creator care l-a descoperit în măsura în care ne este necesar, pentru scopurile practice ale mântuirii noastre.

[2] Referitor la problemele legate de istoricitatea şi datarea cărţii, vezi (adaugă link).

[3] Ezechiel 14:14, 28:3. N. K. Gottwald, un filolog raţionalist, afirmă că „Ezechiel a fost un preot profet deportat în Babilonia în anul 597 î.e.n.” subliniindu-i istoricitatea (The Hebrew Bible – A Socio-Literary Introduc-tion, Philadelphia 1985, pag. 482).

[4] Matei 24:15. Chiar dacă glosa referitoare la profetul Daniel ar putea aparţine lui Matei, este clar că evanghelistul a înregistrat o profeție a Mântuitorului care utilizează imagini din cartea lui Daniel.