Dragă Gili & Co

Am citit reacţia intitulată „Cu ce măsură măsurați…” datată 2 august 2011. Întrucât mă vizează, chiar dacă nu ai folosit numele meu, cred că este necesar să-ţi dau câteva explicaţii. În special pentru faptul că reacţia ta exprimă suferinţe mai profunde decât discuţia de la Piteşti.  Este o reacţie la atitudinea mea publică, recentă, faţă de GSM 1888.

Afirmaţiile tale dovedesc că nu mi-ai înţeles nici atitudinea, nici teologia. Eu nu ţin minte să vă fi etichetat vreodată ca eretici, deşi unele din învăţăturile voastre specifice sunt greşite, altele sunt rătăciri periculoase, dar atât timp cât nu sunt chestiuni capitale, şi nu le impuneţi altora, iar Biserica nu s-a pronunţat oficial, sunt simple erori omeneşti sau preferinţe teologice, iar voi nu sunteţi eretici. Cel puţin deocamdată.

Dar am afirmat şi voi spune public, oriunde voi fi întrebat, că voi răstălmăciţi şi Scriptura şi Spiritul Profetic, făcând pe apărătorii caracterului lui Dumnezeu. Într-un timp atât de periculos, când oamenii sunt adesea confuzi, voi în loc să întăriţi autoritatea Cuvântului, aşezaţi deasupra Cuvântului „lumini” care vin din surse cât se poate de obscure. Cea mai mare confuzie pe care o provocaţi este amestecul mesajului de la 1888 cu povestea că Dumnezeu nu pedepseşte şi cu scenarii conspiranoice şi groteşti ale unui război pe care l-ar fi dus „papa” Iacov, cu conclavul celor 12, împotriva divinului apostol Pavel! Desenele astea mă supără cel mai mult.

Ceea ce „s-a întâmplat în acea adunare” nu are nici o legătură cu răsplata şi cu măsurile judecăţii. Discuţia aceea a făcut parte dintr-o sesiune de întrebări şi răspunsuri. Mi s-a cerut să răspund la unele chestiuni şi am răspuns. Ai repetat destul de corect şi rezumativ ce am spus la Piteşti, cel puţin aşa cum ai început. Dar modul în care abordezi tu Biblia, cu referire la afirmaţiile mele, permite amestecul arbitrar al omului în Cuvântul lui Dumnezeu. „Explicația este corectă” zici tu (mulţumesc !), „și se aplică celor mai multe viziuni și pasaje din Scriptură.” Probabil se aplică celor mai multe viziuni, dar nu şi celor mai multe pasaje din Scriptură, ca şi cum orice pasaj care nu ne place, l-am putea alegoriza sau explica invers”.  Chiar şi viziunile, deşi nu redau realitatea în mod mecanic, sunt suficient de clare ca să le putem înţelegem lecţia. De exemplu, în Apocalipsa 20 avem două imagini ale pedepsei finale de la sfârşitul celor 1000 de ani:

1. Un foc din cer se repede asupra asediatorilor Cetăţii, şi îi mistuie (consumă complet şi definitiv).

2. Rebelii şi stricaţii sunt aruncaţi în „iazul de foc şi pucioasă”, împreună cu balaurul, fiara şi falsul profet, împreună cu Moartea şi Infernul însuşi, şi acolo vor fi torturaţi zi şi noapte, fără răgaz, în vecii vecilor.

Ambele scene sunt descrieri vizionare ale lui Ioan. A doua scenă este explicată de el însuşi, în mod repetat, ca fiind o reprezentare simbolică a „morţii a doua”. Toţi cei care formează obiectul acestei pedepse sunt descrişi în limbaj poetic: păcătoşii sunt „neamurile (păgânii) din cele patru colţuri ale pământului”, instituţiile spirituale aliate, care au manipulat politico-religios pe oameni în final, sunt „balaurul, fiara şi falsul profet”, evident simboluri; Moartea şi Infernul sunt personificări ale distrugerii care domneşte în lumea noastră; pământul care fuge dinaintea marelui tron alb, sau marea care varsă înapoi pe morţii ei, sunt elemente personificate, dar nu denaturate (ele înseamnă mare şi pământ); focul şi pucioasa este o descriere a pedepsei divine în limbajul din Gn 19:24; Ps 11:6; Is 30:33; Ez 38:22; Lc 17:29; Ap 9:17-18.  Bunul simţ îţi spune că prezenţa sulfului în imagine, care în antichitate era folosit pentru fumigaţii pesticide şi în medicină, este doar pentru a sublinia ideea de curăţire, „deparazitare” a lumii. Iar focul este cel mai viu simbol al distrugerii complete. Că nu va fi un foc obişnuit, adică o combustie a corpurilor în oxigen, reiese din faptul că şi „diavolul”este aruncat în acest foc, care în atâtea locuri biblice denumeşte „mânia lui Dumnezeu”. Expresia „în vecii vecilor”, precum şi imaginea „lacului” este o scenă a gheenei împrumutată din mitologia populară, fariseică (cf. Luca 16). Nu poate fi luată nici aceasta în mod literal, pentru că explicaţia dată de Ioan arată de două ori că se referă la „moartea a doua”, adică pentru totdeauna.

În contrast cu această scenă, prima nu vorbeşte despre un foc de jos, ci de unul care plouă din cer peste cei răi în timp ce asediază Noul Ierusalim. Este deci o scenă de război. În asedii se întâmplau efectiv asemenea lucruri. De pe ziduri, de sus, asediaţii turnau ce puteau peste asediatori, inclusiv foc, smoală topită, etc. Desigur, focul trebuie înţeles mai degrabă simbolic, din motivele arătate mai sus. Dar indiferent ce tip de pedeapsă ar simboliza acest foc, şi indiferent cât ar dura efectele lui, imaginea este elocventă. Prin ea, inspiraţia divină spune clar că pedeapsa vine din cer, de la Dumnezeu. Nu este expresia omenească a lui Ioan, ci el descrie ce a văzut în viziune. Focul a venit din cer, de la Dumnezeu. Diavolul este printre asediatori, nu poate fi focul lui. Focul nu este descris ca venind din pântecele asediatorilor. DIn acest punct de vedere, cele două imagini ale distrugerii finale, chiar dacă sunt contradictorii (luate literal), se armonizează când înţelegem că ambele subliniază clar distrugerea definitivă ca fiind o acţiune divină, în urma unei judecăţi divine. A spune că acesta nu este focul lui Dumnezeu, ci focul din inima păcătoşilor, poate fi admis numai în mod separat, ca o ilustrare a relaţiei cauză-efect, între păcat şi plata lui. Dar dacă ne referim strict la ceea ce intenţionează autorul aici şi nu numai, focul acesta este sigur pedeapsa turnată de Dumnezeu. A nega aceasta înseamnă a trece dincolo de Cuvânt, ceea ce crează precedente periculoase.

Suspectez că ilustraţiile mele te plictisesc, dar ceea ce vreau eu să spun este că interpretarea corectă a Bibliei se supune unor principii de bun simţ. Nu poţi blama pe cineva pentru că chiar crede ce învaţă Biblia. Nu învaţă Biblia pretutindeni că Dumnezeu va pedepsi pe rebeli? Nu învaţă Biblia că s-au şi făcut unele repetiţii ale ultimului măcel? Indiferent de cauzele imediate (sau asociate) ale unor „accidente” ca Potopul, distrugerea Sodomei (la care, să zicem, că am „conveni”), toate sunt guvernate şi controlate de Dumnezeu, toate ţin de răspunderea Lui în final. Aşa că ideea de a-L „disculpa” pe Dumnezeu şi a arăta caracterul Lui, care chipurile n-ar avea nici un amestec în subiectul pedepsei şi distrugerii, este dincolo de obiect: o făcătură, un alt dumnezeu. Pe mine nu mă interesează un Dumnezeu mai bun decât Cel descoperit în Biblie. Ce înseamnă că „au fost ucişi cu sabia care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal” ? Este clar că nu sabia contează, nici calul, nici agentul precis reprezentat de acea „sabie”. Dar un lucru este clar: sabia iese „din gura Lui”, deci din porunca Lui, din voia Lui – expresă sau permisivă, nu mai contează. Esenţa acestei probleme este de autoritate şi responsabilitate morală.

„Scriptura vremii Domnului Hristos este o mare colecție de metafore și ilustrații, pe care rabinii le transformaseră în realități sacrosancte, și obligau pe oameni să le practice. Chiar ucenicii au remarcat că Domnul Hristos vorbea bisericii acelei vremi „în pilde, și fără pilde nu le vorbea deloc (Matei 13:34).”

Nimeni nu tăgăduieşte că în Scriptură există foarte multă vorbire figurată. Este, într-adevăr, mult mai multă decât admit literaliştii. Dar limbajul figurat are şi el legile lui, iar mesajele pe care le transmite au o ţintă precisă. Ca să citeşti una şi să înţelegi exact opusul, asta foarte rar se poate întâmpla, doar acolo unde sunt exprimate ironii. Chiar şi o hiperbolă, chiar dacă este exagerare, nu este decâ sublinierea unei idei intenţionate. Dar nu poţi s-o întorci pe dos. Nu poţi spune că în toate textele în care Dumnezeu este prezentat ca fiind autorul pedepsei, de fapt nu ar fi El. Poate să nu fie în mod direct, poate să fie o situaţie complexă, dar nu poţi spune: Dumnezeu n-a avut nici un amestec în chestiunea cu Potopul. Eu citesc că „Dumnezeu era suveran când cu Potopul” (Ps 29:10).  Suveran înseamnă suveran. Responsabil.

Zici că Dumnezeu nu pedepseşte cu moartea pe „copiii Săi neascultători”. Aceasta este „solia foarte prețioasă” despre care se tot vorbeşte ? Unde ai găsit tu, că rebelii care s-au vândut definitiv răului sunt „copiii Lui”? Când Iisus spunea unora, „voi aveţi ca tată pe diavolul”, aceia erau oameni, sau reptilieni? Copii neascultători sunt risipitorii care se întorcm ai devreme sau mai târziu. Lucifer şi alţii care îi seamănă nu sunt copii ai Lui, chiar dacă au fost cândva.

Sper că înţelegi ce vreau să spun. Indiferent ce metodă de interpretare aş mai descoperi, sper să nu ajung niciodată la metoda care contrazice flagrant mesajul biblic. De fapt, eu nu am găsit nicăieri vreo exegeză făcută de voi unui pasaj biblic, prin care să dovediţi că interpretarea voastră este corectă. Voi mergeţi pe o linie mai degrabă idealist-(po)etică şi teo(logico-filo)sofică, încercând să ne persuadaţi cu citate foarte selective, care nu ţin seama de tot ce s-a scris. De aceea, nu mă simt obligat să-mi cer scuze că aş fi „condamnat vehement” pe cineva pentru folosirea aceleiaşi metodologii de cercetare biblică. Nu este aceeaşi. Dacă era aceeaşi, o descopeream şi eu în ultimii 20 de ani.

Incidentul cu fratele care a reacţionat la răspunsul meu nu l-ai prezentat în adevărata lumină. Îl cunosc bine pe om, suntem prieteni de familie, de decenii. Vârsta şi alte cauze nu-i permiteau să mă înţeleagă bine, dar în primul rând nu se aştepta la răspunsul meu. Îl înţeleg prea bine, şi eu aş fi fost poate deranjat, în locul lui. După închiderea adunării a venit la mine să se explice. Abia atunci l-am recunoscut. După ce i-am vorbit, şi-a cerut scuze pentru atitudine. Asta nu înseamnă că a acceptat poziţia mea şi nici nu visam la asta. Am tot respectul faţă de el şi de alţii ca el. Îmi plac oamenii care ţin la Cuvântul scris, chiar dacă nu înţeleg totul ca mine.

„Și noi credem la fel. Credem că doctrina sanctuarului merită un studiu ‘cinstit’ și de aceea am renunțat la orice alt interes în lumea aceasta pentru el.”

În ce constă onestitatea studiului de sanctuar la care te referi? Cunosc multe scenarii teologice greşite la Daniel 8, dar şi acelea au o anumită logică. Interpretarea pe care o propuneţi voi însă, nu are nici o legitimitate. Este o simplă coincidenţă că în Daniel 8:14 este prezent un templu, şi că undeva în Corinteni şi altundeva în EGW este iarăşi un templu. Nici un teolog responsabil nu ar accepta o asemenea metodologie.

„Acum, nu este sigur dacă … sunt incluși toți neica nimeni ca noi, sau doar elita academică și teologică a națiunii. Ar fi bine să fim notificați cât mai repede, să nu ne facem iluzii copilărești.”

Gili, ştii foarte bine că pionierii noştri au fost în cea mai mare parte nişte neica nimeni. Nu sunt un elitist, oricine are dreptul şi datoria de a studia Scriptura şi a verifica doctrinele pentru sine. Dar indiferent că suntem profesionişti sau amatori, regulile de bun simţ în interpretarea Scripturii nu se modifică. Un profesionist poate fi mai precis, poate avea acces la limbile şi critica textuală specifică, dar atât acesta cât şi amatorul au unele datorii în comun. Textul biblic trebuie luat în sens propriu, cu excepţia cazurilor în care evident este o vorbire figurată, poetică, simbolică, etc. Dacă vorbirea este codificată, tot Scriptura ne învaţă care este codul potrivit la simbolul potrivit, nu mergem după „inspiraţii” şi „Iluminări” personale. Eu aş vrea să văd cum arată o interpretare a ta la Ap 11:19 şi 15:5. Profesională sau amatoricească, nu asta mă interesează. Să fie onestă. Ce reprezintă sanctuarul văzut acolo?

 „Așa că, sfioși dar plini de încredere că judecata sa este sănătoasă, spunem: ‘Am scris și noi niște cărți, niște articole pe internet, studiați-le pe acelea și vedeți dacă merită atenție… dacă nu… mergeți mai departe și lăsați-ne pe noi în grija lui Dumnezeu.’ ”

Am tot văzut ce ai scris. Dacă unele lucruri sunt atrăgătoare şi ziditoare, altele sunt sigur rătăcite şi subversive. Unele merită chiar mare atenţie pentru că sunt otrăvite.  Insistenţa asupra acestora din urmă, face ca mesajul vostru să fie nedorit şi să fim îngrijoraţi, atât pentru voi, cât şi pentru cei care vă acceptă. Eu am răspuns unor întrebări din sală, nu am venit să buimăcesc comunitatea cu insistenţa că am o lumină nouă, care dacă nu este primită, se prăbuşeşte cerul. Convingerea pe care o am cu privire la anumite aspecte grave din teologia voastră, mă face să nu fiu mulţumit să vă las, pur şi simplu, în grija lui Dumnezeu. Deşi, până la urmă, aceasta ar fi ultima speranţă: grija lui Dumnezeu.