Aş dori să mă refer în primul rând la îmbrăţişarea teoriilor conspiraţioniste (pe care eu le numesc mai sugestiv „conspiranoice.”(detalii la ”List of conspiracy theories”).
Căutând pe Google sau pe YouTube, puteţi afla o mulţime de bloguri şi filme dedicate „deconspirării” mafiei mondiale iudeo-masonice sau iezuito-masonice, care de sute de ani ar avea un plan secret de a distruge lumea. „Informaţiile” de acest soi nu sunt o noutate. Unele au început să circule odată cu literatura antisemită, care a agitat spiritele în preajma celui de-al doilea război mondial şi a pregătit lagărele de exterminare. Altele au fost puse în circulaţie de scrieri fundamentaliste protestante, catolice sau ortodoxe, care până astăzi au priză printre călugări, printre radicalii de dreapta şi printre unii pocăiţi care citesc puţin şi cred mult – orice. Între aceştia se numără şi câţiva adventişti radicali, puţini dar vocali, isterizaţi de orice scenariu care poate „explica” profeţiile Apocalipsei.
Cu puţin efort, veţi afla astfel de noutăţi scandaloase pe web, sau de la vreun prieten, că sursa răului în lume este:
1. fie iudaismul sionist, a cărui cabală de înţelepţi este pusă pe distrugerea creştinătăţii;
2. fie Biserica Romano-Catolică, cu iezuiţii ei infiltraţi pe unde nu gândeşti, care subminează protestantismul (inclusiv adventismul) la amvoane şi catedre, pregătind totodată ghilotine pentru viitorii martiri, prin subsolurile unor mari edificii;
3. fie masoneria, ale cărei secrete, autodeconspirate periodic, ascund o conspiraţie cumplită, în care bildebercii şi magnaţii lumii, pasămite tot evrei, construiesc o nouă ordine mondială, globalizând totul sub piramida ierarhiei lor diabolice, care are în vârf pe însuşi Belzebut.
Unii pseudoexperţi (vezi unele prezentări excentrice ale lui Walter Veit) au redus aceste scenarii la unul singur, afirmând că principala problemă a lumii este Biserica Romană în frunte cu Papalitatea, care a creat ordinul iezuit, care la rândul lui a produs masoneria, comunismul şi alte isme care numai de ochii lumi ar fi în antagonism, dar în secret ar fi conduse de o singură ierarhie care venerează în mod direct pe Satan. Și, extrem de interesant, tot Papalitatea ar fi creat și Islamul !
Întrebarea foarte serioasă este dacă întreţinerea şi promovarea unor asemenea scenarii inventate de creiere speriate sau manipulative este o preocupare demnă de un adventist, dacă aceasta este o adevărată cunoaştere. Care este în realitate, adevărul despre aceste „conspiraţii” universale?
Ce trebuie să ştie un adventist despre marii „monştri” ai lumii
Iezuiţii
Cu numele oficial Societas Jesu (SJ) sau Compania lui Iisus, iezuiţii sunt un ordin monahal catolic, probabil cel mai fanatic şi mai eficient, întemeiat de misticul spaniol Ignaţiu de Loyola în 1534 şi aprobat în 1540. Sub patronajul Fecioarei, profesând vot de sărăcie, castitate şi obedienţă absolută faţă de superiori şi faţă de papă, societatea iezuită a devenit foarte puternică, fiind principalul instrument misionar al Contrareformei, numărând până astăzi mii de membri.
Iezuiţii au fost şi sunt în cea mai mare parte preoţi catolici, misionari (care adesea au avut şi cercetări geografice, lingvistice, naturaliste). Ei sunt şi principalii operatori ai sistemului educaţional catolic, învăţământul fiind obiectivul lor major. În trecut, unii dintre ei au fost condamnaţi pentru comploturi, alţii au murit ca martiri pentru cauza lor în ţări păgâne. Ca teologi, unii au fost ultraconservatori, alţii liberali extremi. Mottoul tradiţional al ordinului este „Omnia ad majorem Dei gloriam” (OAMDG), „Totul pentru sporirea slavei lui Dumnezeu”.
Pe de altă parte, maniera specifică de spălare a creierului, supunerea absolută a individului şi aşezarea politicii ordinului deasupra oricăror scrupule, au făcut iezuiţilor o imagine odioasă până astăzi, deşi tacticile lor s-au schimbat odată cu vremurile. Ordinul a fost interzis în ţările latine europene şi în colonii începând cu 1767 şi a fost desfiinţat oficial de papa Clement XIII în 1773. În Norvegia, ordinul nu era permis de Constituţia din 1814, dar a fost acceptat în 1956. Deja în 1814 ordinul iezuit fusese reînfiinţat în Europa. În Elveţia, ordinul iezuit a fost interzis în 1848, dar permis din nou în 1973.
În ciuda asocierii iezuiţilor cu machiavelismul, lipsa de scrupule, spălarea creierului şi conspiraţiile antistatale (toate aceste acuzaţii având unele temeiuri), adevărul este că Societatea iezuită a dat culturii universale nume prestigioase:
· teologi: Bellarmine, Canisius, Dupuis, Rahner, von Balthasar, Segundo etc.
· oameni de ştiinţă: Niccolo Cabeo, Paolo Casati, Ruđer Bošković, Louis Bertrand Castel, Francesco Grimaldi, Giovanni Battista Riccioli, Angelo Secchi, Honoré Fabri, Paul Guldin, J.-C. de la Faille, André Tacquet, Teillard de Chardin, Athanasius Kircher, Joseph Redlhamer, Adam Kochánski, Jean Daniélou, Janos Horvath, Andreas Jaszlinszky, Jiri Kamel, Ignacije Szentmartony, George LeMaitre, Gregoire de Saint-Vincent etc.
· artişti: pictorul Jacques Courtois, poetul Gerard Hopkins, actorul William O’Malley, compozitorul Domenico Zipoli, scriitorul Malachi Martin.
Afară de acest aspect, n-ar trebui să-l uităm pe cel spiritual. Ellen White scria că
„Deşi acest mesaj [Isaia 58:1] trebuie transmis, trebuie să fim atenţi să nu împungem, să nu copleşim cu argumente şi să nu condamnăm pe aceia care nu au lumina pe care o avem noi. Nu se cade să agresăm verbal pe catolici. Printre catolici există mulţi care sunt dintre cei mai conştiincioşi creştini, şi care urmează toată lumina care a strălucit asupra lor. Dumnezeu va lucra în favoarea lor.” (16MR 1186-1235, p. 161)
Pentru mulţi poate este o surpriză că cel puţin două mari nume iezuite se leagă de istoria adventistă (o nouă „evidenţă” pentru cacealmaua conspiranoică!):
· Preotul şi teologul chilean Manuel Diaz Lacunza (†1801), admirat de confraţii săi iezuiţi, a influenţat prin scrierile sale mişcarea milenarist-adventistă în America de Sud, Europa şi Anglia;
· Teologul Vincenzo Monachino, profesor de istorie bisericească la Universitatea Gregoriană (1977), a fost coordonatorul tezei de doctorat a regretatului Samuele Bacchiocchi (From Sabbath to Sunday).
Cine nu știe să-și respecte adversarul, să nu-mi spună că este creștin.
Masonii (francmasonii)
Ca frăţie esoterică, având rădăcini vechi şi încâlcite, relicvă a breslelor de zidari medievali şi a cavalerismului occidental, creuzet şi exponent al ideilor care se opuneau vechiului regim şi intoleranţei Bisericii, francmasoneria a fost percepută de mulţi ierarhi şi politicieni ca expresie a anticreştinismului satanist, vrăjitorie şi complot antistatal. Dogmele ei fundamentale – credinţa în Dumnezeu (în sens general) şi în nemurirea sufletului – o apropie însă mai degrabă de gnosticismul creştin; simbolistica esoterică specifică este în bună parte moştenită din Kabbala (misticismul iudaic) şi din mistica rozicruciană; idealurile spiritual-morale sunt destul de atractive, dacă ar fi luate în serios, iar avantajul relaţiilor pe care le creează la scară internaţională este binecunoscut.
În mod natural, principalele ţinte ale urii Bisericii: deişti, evrei, „eretici” (cu sau fără ghilimele), au fost atraşi de această breaslă secretă de constructori ai unei noi ordini seculare, în care libertatea, onoarea şi demnitatea individului să fie universal respectate. Cu sau fără acţiuni politice. Masoneria se pretinde coborâtoare de la constructorii Turnului Babel şi ai Templului lui Solomon, precum şi de la Cavalerii Templieri. Mai sigur este că îşi are originile în Scoţia anilor 1700 şi că s-a răspândit cu precădere în ţările fostului Imperiu Britanic.
O minoritate dintre masoni au fost sau sunt evrei, iar iezuiţii sunt în mod tradiţional adversari masoneriei, în ciuda unor posibile cazuri de infiltrare. Nu există o conducere centrală mondială a masoneriei, iar relaţia dintre diferite loji şi ramuri masonice nu este întotdeauna amicală.
Între papalitate şi masonerie tensiunile tradiţionale au devenit un conflict acerb în secolul 18. Între anii 1738-1884, Papalitatea a publicat peste 20 de bule contra societăţilor masonice „depravate şi perverse”.
Masonii pe de altă parte conspirau împotriva autorităţii temporale a papilor şi lupta lor a fost încununată de succes. Ca urmare Leon XIII a lansat acuzaţia că masonii ar fi plini de ură în dorinţa de a distruge creştinismul.
În ciuda unor tentative de reconciliere şi a faptului că unii catolici (chiar preoţi şi cardinali) au devenit masoni, situaţia rămâne cu atât mai tensionată între Vatican şi masonerie. A se vedea crimele orchestrate de Loja italiană P2 în anii 1978-1986, care probabil au costat viaţa unui papă cinstit, precum şi vieţile unor masoni care se ocupau cu afacerile necurate în care era implicată banca Vaticanului. Lojile au fost mereu vulnerabile la infiltrări şi deturnări de misiune, folosite de reţele de spionaj, încălcând principiile masonice. Aceste rele sunt însă comparabile cu cele produse de unele partide politice, de unele servicii secrete şi de multe alte instituţii oficiale, care sunt benefice în principiu. Oricum, ele nu sunt sataniste. Doar caracterul secret le face odioase. Nu este necesar ca un mason sau nemason să devină adorator al lui Satan, pentru a se dovedi un individ periculos.
În ciuda imaginii fantastice, create de literatura de scandal de-a lungul secolelor, care atribuie masoneriei un rol malefic, descrisă ca o societate dominată de comercianţi şi politicieni fără scrupule, masoneria are, pe listele ei istorice, sute de nume respectabile:
· compozitori: Haydn, Mozart, Liszt, Sibelius;
· savanţi, inventatori, etc.: Henry Ford, Gustave Eiffel, James Watt, Benjamin Franklin, Alexander Fleming, Henry Dunant, J. E. Montgolfier, Charles Lindbergh, Albert Michelson, Enrico Fermi, Steve Wozniak;
· scriitori şi artişti: Rudyard Kipling, Mark Twain, Oscar Wilde, Alexander Pope, Lord Byron, Alexandr Puşkin, Federico Garcia Lorca, Rabindranath Tagore, Marc Chagall, Félicien Rops;
· filozofi şi istorici: Goethe, Schiller, Rousseau, Voltaire, Diderot, Montesquieu, Edward Gibbon;
· şefi de stat şi politicieni: George Washington, Franklin D. Roosevelt, Winston Churchill, Ducele de Wellington, Generalul MacArthur, Mazzini, Garibaldi, Cavour, Lafayette, Suleiman Demirel, Silvio Berlusconi;
· bancheri: Natan M. Rotschild;
· slujitori ai bisericii: arhiepiscopul Geoffrey Fisher, etc.;
· personalităţi române: Alexandru Ioan Cuza, Carol II de România, Dimitrie şi Ion Brătianu, Gheorghe G. Cantacuzino, Constantin Argetoianu, Ion Ghica, Alexandru Golescu, Titu Maiorescu, Nicolae Bălcescu, Simion Bărnuţiu, Gheorghe Asachi, Dimitrie Bolintineanu, Ion Heliade Rădulescu, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Christian Tell, Alecu Russo, Cezar Bolliac, Alexandru Sturdza, Dimitrie Sturdza, Traian Vuia, aviator George Bibescu, Dr. Carol Davila, Alexandru Vaida-Voevod, Octavian Goga, Duiliu Zamfirescu, Patriarhul Miron Cristea, Ion Minulescu, Mihail Sadoveanu, Alexandru Paleologu, Dumitru Prunariu.
Mulţi dintre cei susnumiţi, români şi străini, au avut grade mari în masonerie şi i-au cunoscut destul de bine filosofia şi practicile. Au avut ei cunoştinţă de scenariile prăpăstioase pe care conspiranoicii le pun pe seama masonilor? Vizionați acest video.
Adventism şi masonerie: intersecţii
Cazul William Miller
William Miller, între anii 1810-1831, adică înainte de a se dedica Evangheliei și misiunii sale de a avertiza lumea, fusese deist şi mason, unul dintre primii maeştri ai lojii „Morning Star” din Poultney, cu gradul de Mason al Arcului Regal. Pe vremea aceea slujise în poliţia locală şi apoi în armată. După convertire, în urma întoarcerii la credinţa mamei sale (baptistă), căpitanul Miller a părăsit masoneria, ca nefiind compatibilă cu statutul de creştin. Totuşi, Miller a rămas cu un spirit tolerant faţă de frăţia care-i oferise temporar un sens social şi spiritual, şi s-a arătat bucuros când a auzit că mişcările antimasonice din Poultney s-au potolit.
Cazul Nathaniel Faulkhead
În Australia, Nathaniel Faulkhead, un adventist proaspăt convertit din zona Melbourne şi angajat al casei de editură adventiste Echo Publishing Company din 1887, a devenit în 1889 trezorier al companiei, poziţie în care a stat m
ulţi ani. Ca mulţi alţi biznismeni întreprinzători, Faulkhead a intrat în masonerie, pentru a asigura succesul instituţiei şi al său propriu. A fost membru în mai multe ordine şi a avansat în diferite trepte şi oficii esoterice. În 1892 Faulkhead a fost instalat în cea mai înaltă funcţie în conducerea unei ramuri a Marii Loji Unite din Victoria, ca venerabil maestru (Worshipful Master). Frecventele adunări masonice la care Nathaniel Faulkhead trebuia să participe îi consumau timpul, dar pe calea aceasta el se consola cu gândul că a găsit mijlocul de a atrage noi contracte de tipărire pentru tipografia Bisericii.
ulţi ani. Ca mulţi alţi biznismeni întreprinzători, Faulkhead a intrat în masonerie, pentru a asigura succesul instituţiei şi al său propriu. A fost membru în mai multe ordine şi a avansat în diferite trepte şi oficii esoterice. În 1892 Faulkhead a fost instalat în cea mai înaltă funcţie în conducerea unei ramuri a Marii Loji Unite din Victoria, ca venerabil maestru (Worshipful Master). Frecventele adunări masonice la care Nathaniel Faulkhead trebuia să participe îi consumau timpul, dar pe calea aceasta el se consola cu gândul că a găsit mijlocul de a atrage noi contracte de tipărire pentru tipografia Bisericii.În acelaşi an 1892, Ellen White, fiind confruntată cu acest caz, a considerat că dubla apartenenţă a lui Faulkhead (la Biserică şi la Lojă) implica un conflict de interese. La început, omul s-a arătat atât de refractar şi de sfidător faţă de ideea de a părăsi loja, şi atât de încrezător că afilierea sa masonică nu implica nici un rău, încât EGW a afirmat că „singurul lucru pe care l-am crezut potrivit a fost acela de a-l lăsa de capul lui”. Ellen White avea convingerea că Faulkhead este ca un om care şi-a pierdut echilibrul şi este gata să cadă în prăpastie. La scurt timp după aceea însă, Faulkhead a visat că Ellen White primise un mesaj de la Dumnezeu special pentru el, ceea ce l-a impresionat foarte mult.
Cu prima ocazie când s-a întâlnit cu Ellen White, în decembrie 1892, el a insistat ca Ellen White să-i dezvăluie mesajul lui Dumnezeu, învingând reticenţa Ellenei White. Ea plănuise o întâlnire specială cu acest scop, când urma să fie de faţă şi Emma, soţia lui Faulkhead, şi nu simţea nici un îndemn din partea lui Dumnezeu că ar fi momentul potrivit de a-i transmite acel mesaj. Ea se temea că nu era momentul potrivit ca Faulkhead să poată accepta acest mesaj. Dar la insistenţele lui, a căutat mesajul pe care-l primise prin descoperire şi-l scrisese mai demult, dar nu-l trimisese: peste 50 pagini de manuscris care se refereau atât la problemele funcţionării Casei de Editură în general, cât mai ales la Faulkhead ca administrator al instituţiei adventiste.
Este interesant de observat care erau obiecţiile Ellenei White împotriva apartenenţei la masonerie. Nu a descris niciodată masoneria ca pe o reţea monstruoasă de comploturi nelegiuite sau ca un cult de vrăjitori şi satanişti. Dimpotrivă, în scrierea ei recunoaşte eforturile lui Faulkhead „de a se conforma unor principii înalte pe care loja le susţine.” Obiecţiile ei erau următoarele:
a). Implicarea lui NF în masonerie îi răpeşte timpul şi îi desensibilizează percepţiile spirituale creştine.
b). Interesul sporit în activitatea masonică îi diminuează interesul pentru cauza lui Dumnezeu. Ellen White a văzut în viziune cum NF arunca monedele mărunte în coşuleţul pentru colecta de Sabat, iar monedele mai mari erau rezervate pentru vistieriile lojilor.
c). Acceptarea de a fi apelat ca “Worshipful Master” (maestru venerabil).
d). Fraţii masoni obişnuiesc să facă chefuri şi să bea, în special după ce pleca „venerabilul maestru”.
Ellen White i-a vorbit foarte serios despre pericolele spirituale ale afilierii lui la fracmasonerie, avertizându-l, aşa cum i-a comunicat îngerul ei călăuzitor, că îşi poate pierde sufletul, dacă nu rupe orice legătură cu aceste asociaţii. Şi a adăugat: „Nu pot dezvălui tot ce mi s-a descoperit.” În momentul în care a spus aceste cuvinte, Ellen White a făcut un gest cu mâna, la care Faulkhead a tresărit înspăimântat. Apoi a întrebat-o dacă ea ştie ce însemna acel gest. Ea era surprinsă de întrebare, nefiind conştientă că ar fi făcut ceva neobişnuit. Faulkhead i-a explicat că ea făcuse semnul unui „Cavaler Templier”. Dar ea nu avea habar de semnul pe care-l făcuse şi nu auzise de templieri.
Ellen White a continuat să vorbească lui Faulkhead, arătând că nu poţi fi şi francmason şi creştin cu toată inima. În timp ce-i vorbea, Ellen White a făcut din nou un semn, de data aceasta în mod voluntar, aşa cum i-a arătat, chiar în acel moment, îngerul ei însoţitor. De data aceasta, Faulkhead a albit la faţă. Ellen White făcuse un semn extrem de secret, cunoscut doar în cele mai înalte ordine masonice şi pe care nicio femeie din lume nu l-ar fi putut afla. Aceste dovezi supraomeneşti l-au convins pe Faulkhead că mesajul ei era o mărturie din partea lui Dumnezeu.
Când Ellen White a terminat de citit mesajul pe care i-l scrisese, omul a răspuns:
„Accept tot ce aţi spus. Totul mi se potriveşte…. Accept lumina pe care Domnul mi-a trimis-o prin dumneavoastră. Voi acţiona în consecinţă. Sunt membru în cinci loji, şi alte trei loji sunt sub controlul meu. Eu conduc toată activitatea lor. De acum nu voi mai frecventa întrunirile lor, şi pe cât posibil voi întrerupe relaţiile mele de afaceri cu ei. Sunt foarte bucuros că nu mi-aţi trimis această mărturie mai înainte, pentru că mai înainte nu m-ar fi ajutat.”
În seara aceea, Nathaniel Faulkhead s-a întors acasă pe un alt drum, meditând fericit la ce i se întâmplase, uşurat de o mare povară, un om cu adevărat nou şi foarte impresionat de faptul că Dumnezeul care conduce întregul univers văzuse primejdia şi trimisese un mesaj special pentru el.
A doua zi, Faulkhead şi-a chemat secretarul şi i-a dictat conţinutul demisiei (retragerii) sale, adresate mai multor loji. Însuşi A. G. Daniells, viitorul preşedinte al Conferinţei Generale, care a trecut prin biroul său, le-a dus la poştă. Câteva momente după aceea, Faulkhead a simţit oarecare neîncredere, că poate ar fi fost mai bine să ducă personal demisiile. Dar imediat s-a gândit că ar fi avut şi mai puţină încredere în el însuşi ca să ducă până la capăt această promisiune.
După câteva zile, Faulkhead împreună cu soţia sa au avut o nouă întâlnire cu Ellen White. Omul continua să mulţumească lui Dumnezeu că i-a făcut această onoare să-l avertizeze. Dar problema s-a dovedit mai complicată, deoarece fraţii masoni nu erau bucuroşi să-l piardă şi îl rugau să-şi accepte atribuţiile pentru încă un termen de nouă luni. Au făcut mari eforturi ca să-l păstreze în masonerie, dar Faulkhead a rămas ferm pe poziţie. Fraţii săi adventişti uneori erau îngrijoraţi pentru el, întrebându-se dacă va rezista. În acest timp, Ellen White l-a încurajat foarte mult.
Odată cu expirarea termenului în oficiile pe care le deţinea în cele mai multe loji, Faulkhead s-a considerat eliberat şi la 18 septembrie 1893 i-a scris Ellenei White şi fiului ei:
Dragă frate şi soră White,
Îmi face mare placere să vă spun că termenul oficiului meu de maestru al lojii a expirat luna trecută, mulţumesc lui Dumnezeu. Sunt atât de recunoscător că mi-a trimis o avertizare, văzând că mergeam pe o cale greşită. Îl laud pentru bunătatea şi iubirea pe care a arătat-o faţă de mine prin faptul că m-a chemat afară dintre oamenii aceia. Acum văd foarte clar că, dacă aş fi continuat cu ei, m-aş fi prăbuşit; fiindcă trebuie să mărturisesc că interesul meu pentru adevăr se răcise. Mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a lăsat să continui cu ei fără să mă avertizeze prin slujitorul său. Nu pot să-mi exprim recunoştinţa faţă de El pentru aceasta…
Semnat, N. D. Faulkhead.
După acest moment însă, informaţiile despre Faulkhead par contradictorii. Pe viitor poate că voi găsi informaţii mai bune, dar deocamdată, unele aspecte par contradictorii. Autori ai unor cărţi AZS încheie relatarea aici, menţionând pe scurt că experienţa lui Faulkhead a fost o mare încurajare pentru credincioşii australieni, şi că după aceea Faulkhead a slujit cu forţe noi Casa de Editură, dăruindu-şi timpul, puterea şi viaţa exclusiv difuzării acestui mesaj. Alte surse însă arată că Faulkhead şi-a redus drastic participarea la întrunirile masonice şi calitatea de membru în anumite ordine, dar nu s-a rupt complet de masonerie. Registrele masonice arată că el s-a retras din Marea Lojă Unită în 1894, dar că a revenit în 1896, menţinându-şi chiar relaţiile de afaceri în favoarea companiei adventiste pe care o servea. Pe calea aceasta, tipografia adventistă avea de lucru din plin, dar contractele cuprindeau tipărituri seculare, în special guvernamentale, împovărând astfel o instituţie a Bisericii, printr-o activitate bănoasă, dar străină declaraţiei ei de misiune. În 1906, Casa de Editură s-a mutat în Warburton şi s-a întors la tipărirea exclusivă a publicaţiilor şi cărţilor Bisericii.
Nathaniel Faulkhead a fost angajatul Casei de Editură până în 1914, după care s-a angajat contabil la o firmă de afaceri din Melbourne. Într-o seară în 1923, în timp ce aştepta trenul în gara din Malvern ca să plece acasă, Faulkhead a căzut din picioare şi a murit. Serviciul funerar a fost ţinut de adventişti în comunităţile din Windsor şi Warburton, iar ceremonia de la cimitir a fost condusă de francmasoni.
Indiferent care ar fi detaliile acestui caz istoric, ceea ce am dorit să arăt este că atât Ellen White, cât şi Nathaniel Faulkhead, colegii de la editură, liderii misiunii adventiste din Australia şi întreaga Biserică de acolo, au privit masoneria ca o simplă asociaţie necreştină, din care un adventist trebuie să se retragă. Nici unul dintre aceştia însă nu demonizează masoneria şi nu o privesc cu ostilitate extremă. Se vorbeşte despre anumite incompatibilităţi, dar nu despre satanism şi crimă organizată.
Ellen White a promovat separarea de societăţile secrete în acelaşi mod în care a dezavuat orice compromis cu spiritul secular (literatura nesănătoasă, muzica şi dansul de petrecere, teatrul ca distracţie şi ca educaţie necreştină, jocurile de noroc, sporturile ca plăceri, politica, războiul), precum şi apartenenţa la bisericile „Babilonului”.
Societăţi secrete înrudite cu masoneria
Rozicrucienii
Societate esoterică, cu înclinaţii filosofice şi hermetice, rozicrucienii au apărut în urma publicaţiilor lui Christian Rosenkreuz (1614), un personaj semilegendar, care promova un misticism creştin antipapist, în care simbolismul alchimiei şi al crucii cu trandafiri ocupă un loc central. Dar simbolurile şi preocupările specifice rozicrucienilor existau deja, ilustrate într-un convent al Templierilor din Portugalia şi într-o scriere a lui Paracelsus (1530).
„Iluminismul Rozicrucian” a avut o mare influenţă asupra masoneriei la începuturile ei, pretinzând chiar că ar fi adevărata origine a masoneriei. În ultimele generaţii au apărut mai multe grupuri esoterice care pretind că ar descinde din vechiul ordin rosicrucian. Prin accentul pus asupra cercetării experimentale, rozicrucianismul a influenţat oameni de ştiinţă ca Johannes Kepler, Tycho Brahe, Robert Boyle.
Illuminati
„Iluminaţii” au fost o societate secretă asemănătoare masoneriei, întemeiată de filozoful german Adam Weishaupt, un universitar din Bavaria, profesor de drept, educat ca iezuit, apoi devenit raţionalist. În anul 1773, când papa desfiinţa oficial ordinul iezuit, Weishaupt s-a căsătorit, semn că renunţa la votul de celibat specific ordinului, iar în 1776 a fondat un ordin nou, „Illuminati”, un lăstar al iluminismului. Iluminismul a fost reacţia spiritului secular, raţionalist al secolului 18, faţă de autoritarismul şi dogmatismul tradiţional al vechiului regim.
Organizarea şi secretomania iluminaţilor erau inspirate atât din ordinul iezuit, cât şi din lojile masonice. Când ordinul a fost desfiinţat din motive politice (1784), parte din iluminaţi s-au refugiat în masonerie. În scurta lui viaţă, ordinul a atras vreo 2000 de membri, în special intelectuali, politicieni progresişti, oameni de litere cum au fost Goethe şi Herder, ducii de Gotha şi Weimar, dar mulţi alţi intelectuali nu au simpatizat cu ideile „iluminaţilor.”
Pe la anul 1798, iezuitul francez Barruel şi învăţatul englez Robison, au început să propage teoria că în spatele Revoluţiei Franceze s-ar fi aflat conspiraţia iluminaţilor. Diverşi clerici şi predicatori americani au preluat această sperietoare a credincioşilor, şi au folosit-o în retorica antimasonică. În zilele noastre, autori conspiraţionişti de tipul lui Dan Brown au umflat acest scenariu, afirmând că iluminaţii au fost şi sunt în spatele mai multor evenimente politice.
Având în vedere că istoria nu mai ştie nimic sigur despre iluminaţi după interzicerea ordinului, autorii conspiranoici folosesc de preferinţă numele iluminaţilor pentru a crea scenarii fantasmagorice, în care liderii politici nesimpatizaţi şi alte mărimi antipatice ar fi membri ai acestui ordin „satanist”, care ar controla astăzi toate evenimentele lumii. În urma acestor scenarii populare, unele societăţi secrete şi-au luat numele de „iluminaţi”, pretinzând fără temei că sunt urmaşii iluminaţilor lui Weishaupt.
Societăţi secrete cu caracter politic
Alte societăţi înrudite cu masoneria, dar mai active politic, au fost cluburile iacobine care au produs Revoluţia Franceză, mişcarea naţională italiană Carbonaria, frăţia greacă antiotomană Eteria, societatea secretă Frăţia (întemeiată de Bălcescu) și confreria „Junii Turci” care a răsturnat sultanatul.
În loc de încheiere
Nu pretind că ştiu toate cotloanele istoriei acestor societăţi şi nu am timp de studiat aceste manifestări exotice, deşi orice studiu al istoriei fenomenelor culturale, religioase şi politice este captivant. În orice caz, când cineva dorește să se documenteze cu adevărat, nu consultă literatura de scandal antimasonică, antiiezuită, anticreștină, antisemită, nici bălăriile de pe internet sau din mass-media, ci sursele istorice academice și oficiale. Biserica are de asemenea instituții și specialiști care pot sfătui în acest domeniu, dar de obicei chibiții care nu au nici pregătire, nici autoritate, și care pozează ca profeți și reformatori, aleargă înainte cu strigăte de război, stricând imaginea Bisericii în fața oamenilor de bun gust.
Pot fi criticat pentru detalii, dar intenţia mea a fost de a arăta fraţilor mei, cu date istorice care pot fi verificate pe internet (în ciuda acurateţei discutabile) şi cu argumente care pentru un adventist ar trebui să conteze, că teoriile conspiraţioniste promovate de Walter Veith şi vehiculate de diverşi fani pe web şi prin biserici sunt nefondate. Nu este drept să ne demonizăm adversarii, chiar dacă avem motive să-i criticăm uneori. Dar până la critică, nu i-am ajutat cu nimic deocamdată. Oamenii aceştia au şi ei drept la mântuire, pe aceeaşi Cale deschisă de Dumnezeu tuturor. Dacă popularizăm o imagine atât de deformată despre ei şi stupidă în ce ne priveşte, cum vor putea ei să suspecteze vreodată că avem ceea ce pretindem – ultimul mesaj, ultima avertizare a lui Dumnezeu pentru această lume ?
(Dacă vi s-a părut interesant, citiţi şi aici.)
Sunt critici venite din Biserica, la adresa cluburilor de Exploratori si Licurici, precum ca in distictii si chiar emblema oficiala sunt prezente semne franco-masonice. Ma gindesc ce influienta ar putea avea aceste simboluri (triunghi inversat, sabie, steluta etc) asupra mesajului pe care il purtam copiilor din club? Este oare atit de important cunoasterea lor? Poate in careva mod aceste semne sa destorsioneze credinta? Multumesc
Dragă Emyly, dacă citești cu atenție articolul de mai sus, ai acolo tot ce am vrut să spun. În adventismul popular, manipulat de câțiva apostoli ai spaimelor, se întâlnesc tot felul de suspiciuni, prejudecăți, învinuiri și teorii conspiranoice, cu care oamenii lui Dumnezeu nu-și bat capul. Este adevărat că trebui să ne deosebim de lume, dar vai de noi când suntem deosebiți pentru că avem sau nu avem un anumit simbol sau figură geometrică
Tibi
Există detsule surse, dar nu în limba română. Despre William Miller se găsesc surse credibile pe internet:
** http://en.wikipedia.org/wiki/William_Miller_(preacher)#Miller_and_Freemasonry
** http://www.scribd.com/doc/3784540/William-Miller-A-Freemason
**De asemenea, există biografia lui Miller scrisă de Sylvester Bliss [autor millerit](Memoirs of William Miller. Boston: Joshua V. Himes (1853), pp 21-22), din care citează majoritatea autorilor.
** L. E. Froom [cunoscut autor AZS], The Prophetic Faith of Our Fathers, vol. IV, Review and Herald, Washington DC, 1982, p. 456. „Miller a intrat în Societatea Literară locală (din Poultney) şi deasemenea a devenit mason.”
** Studii recent apărute:
David L. Rowe, God’s Strange Work: William Miller and the End of the World,Grand Rapids, MI:William B. Eerdmans (2008) 27, 91-94. Vezi şi teza lui Crocombe:
Cât priveşte cazul lui N Faulkhead, l-am găsit mai întâi într-o carte despre Ellen White pe care o aveam acum 20 de ani (nu-i mai ţin minte titlul), dar am găsit detalii despre acest caz în surse bune de pe internet:
http://www.covenantforum.com/discus/messages/584/6196.html
Norma J. Collins, „Heartwarming Stories of Adventist Pioneers”, vol. 2, Review and Herald, Hagerstown, MD, 2007, pp 84-88.
Există şi saituri odioase care speculează astfel de informaţii împotriva AZS. Cea mai bună dovadă că sunt atât mincinoşi cât şi maliţioşi, este că nu se prezintă şi nu permit nici un fel de comentarii. Un astfel de website este Leave the Cult, un loc ideal pentru cititorii proşti şi fuduli. Sper să nu vă blocaţi în informaţii semidocte şi în dezinformări sistematice.
Dragă Dejan, mă bucur că îţi pasă de mine, dar îţi faci griji inutile.
Da, Roma va împlini profeţiile scrise despre ea în Apocalipsă. Chiar dacă există unele schimbări pozitive, care merită apreciate, convingerea mea este că Biserica Romană va fi din nou cuprinsă de fanatismul specific secolelor trecute, deoarece a renunţat doar la o parte din metodele rele folosite, nu şi la CAUZELE care au produs acele metode. Iar aceste cauze sunt anumite dogme satanice, cum ar fi: Biserica nu a greşit niciodată şi nu va greşi; tradiţia Bisericii interpretează Scriptura; Papa are calitatea de învăţător suprem al Bisericii şi pronunţările lui „ex cathedra” trebuie acceptate ca şi cum ar fi rostite de Christos sau de Apostoli.
Cred că în viitorul apropiat monstrul va ieşi iarăşi din adânc şi va mai acţiona odată, pentru „un ceas” înainte de a merge la pierzare… Rana mortală a vechiului regim din Europa se va vindeca după ce US va revoluţiona constituţia liberală şi va impune legi cu caracter religios. Dar aici va fi implicată nu doar Roma, ci în aceeaşi măsură ortodoxia răsăriteană, bisericile protestante şi religiile păgâne şi neopăgâne. Nu este drept să fie blamată papalitatea singură. În plus, nu este cinstit să aruncăm acum cu pietre în Roma pentru păcatele pe care le va face în viitor. În mod normal, trebuie să dorim ca profeţiile făcute despre aceste ierarhii să nu se realizeze. Sau cel puţin efectul lor să se reducă drastic, datorită pocăinţei celor în cauză. Or, dacă în loc de a evangheliza, insistăm să blamăm, exagerând şi colportând baloane conspiranoice, vom întâmpina pe drept dispreţul tuturor şi nu vom putea salva nici pe puţinii care mai sunt de salvat.
Cât priveşte subiectele Trinitate şi Sanctuar, mi se pare ciudat că pe primul îl respingi, deşi EGW şi Biserica l-au adoptat, iar pe al doilea îl vrei absolut neschimbat, aşa cum l-a bătut în cuie Biserica, deşi există multe motive să fie revizuit şi întărit pentru a rezista oricărui atac şi pentru a fi promovat cu succes. Nu urmăresc să subminez, ci să verific, să precizez şi să întăresc cu mijloacele cu care m-a înzestrat Dumnezeu printr-o îndelungată experienţă de cercetare. Viitorul îmi va da dreptate. Dacă sunt greşit undeva, să mi se arate cu argumente specifice, critice, aşa cum am făcut eu, şi sunt bucuros să-mi îndrept greşeala cât mai devreme posibil.
Următoarele cuvinte ale EGW ar trebui să dea de gândit celor mai habotnici şi mai siguri:
buna ziua
ma numesc tiberiu si dorec sa mi spuneti sursele la care faceti referire cand spuneti de miller si Cazul Nathaniel Faulkhead .
dac se poate cu citate si sursa lor.
aprecieri pentru amanuntele expuse insa de unde atata acuratete?
Dragă Dejan,
Pe lângă cele de mai sus, te rog să tragi cu ochiul şi pe la articolul meu nou despre formula trinitariană a botezului. Aceeaşi invitaţie pentru toţi cei care au îngrijorări legate de formula trinitariană şi de doctrina implicată.
http://www.florinlaiu.com/raspundem/replici/188-spiritul-profetic-despre-formula-trinitarian-a-botezului.html
[quote name=”RDM”] Se pare totuși că se prezintă… 😐 [/quote]
Mulţumesc. Am citit eu informaţiile acelea, dar asta nu mi se pare o adevărată prezentare. Nu spune cine este ci parţial ce este. Unele din aceste informaţii nu sunt relevante pentru înţelegerea a ceea ce promovează el. Lipsesc datele de bază ale identităţii: numele şi calificarea.
Să demaşte răul din ei zici? Prea mult. Nu le-aş cere aşa ceva. Le-aş cere doar să se califice mai întâi pentru a face o adevărată cercetare şi după aceea mai discutăm. Le-aş mai cere şi un certificat medico-legal de la psihiatru, pe lângă o licenţă universitară în domeniul în care acuză conspiraţii. Prea multă isterie conspiranoică circulă, iar lumea are nevoie de mai puţin stres negativ.
Frate Laiu, „ROME NEVER CHANGES” (Roma nu se schimba niciodata)ST, February 19, 1894.
Cat despre sinceritatea si onestitatea dvs, eu nu ma indoiesc (poate altii)dar si oameni sinceri si onesti pot fi inselati si dvs dovediti ca, din pacate, sunteti tare inselati. Spun aceasta nu atat cu prvire la subiectul iezuitilor sau masonilor ci la subiectul doctrinei cum sunt Trinitatea si Sanctuarul.
Imi pare rau si ma rog ca Dumnezeu sa va deschide ochi ca sa vedeti calea pe care mergeti.
[quote name=”Florin Lăiu”]Am vizitat saitul indicat. Este un gen de pagină web care intoxică lumea cu prostii speculative. Întâmplător mai sunt şi lucruri adevărate. Individul care a creat saitul este un nobody care nu se prezintă, dar se pare că este destul de bine înfipt în această ideologie, pentru că a ajuns chiar s-o creadă.[/quote]
Se pare totuși că se prezintă… 😐
[i]I’m a man in his early 30′s and happily married. I was born and raised in Canada, I love hockey and playing acoustic and electric guitar. I was born into a Catholic family but, since [b]I do not identify myself with the man-made institutions and dogmas surrounding religious denominations[/b], I today simply consider myself as “Christian”.[/i]
Ceea ce nu pot înțelege însă e de ce oameni ca aceștia, poate bine intenționați, caută să demaște răul peste tot, dar numai în inima lor nu… O fi mai mult rău în felul cum se îmbracă Lady Gaga și în ce „mesaje subliminale” transmite sau în păcatele noaste „ascunse”? Sau păcatele noastre nu pot influența pe nimeni?
Frate John Klark,
Toate au o măsură. Dacă nu credeţi cel puţin în sinceritatea şi onestitatea mea, nu are sens să-mi scrieţi. Şi vă rog nu veniţi cu argumente emoţionale şi manipulative, că… vă vine să plângeţi, sau să râdeţi. Dvs aveţi impresia că dacă cineva a stat de vorbă cu diavolul de câteva ori (sau aşa i s-a părut) înseamnă că „îl cunoaşte personal”, că ştie totul despre el şi despre modul în care îşi conduce necuratul afacerile în lume…
Cât priveşte scrierile E G White, le cunosc din copilărie, multe din ele le-am citit deja cu 40 de ani în urmă, aşa că nu este nevoie să mă trimită nimeni la studiu. Cred tot ce trebuie crezut, dar cu ochii deschişi, nu orbeşte.
Este o mare nenorocire că membri ai Bisericii noastre pot să-şi petreacă viaţa de credinţă în asemenea hrube (catacombe) spirituale, sau mergând cu umbrela în senin, visând să transforme chiar şcolile AZS în centre de programare ideologică, unde să se predea conspiraţionism, dezorganizare sistematică, defetism şi tehnică de bătaie în citate.
Am vizitat saitul indicat. Este un gen de pagină web care intoxică lumea cu prostii speculative. Întâmplător mai sunt şi lucruri adevărate. Individul care a creat saitul este un nobody care nu se prezintă, dar se pare că este destul de bine înfipt în această ideologie, pentru că a ajuns chiar s-o creadă. Aici este un întreg lanţ al slăbiciunilor şi credulităţii, în care v-au legat şi pe Dvs. Prefer libertatea, cel puţin la minte.
Domnule, naivitatea (sau impotrivirea) dvs si faptul ca afirmati cu atata usurinta niste neadevaruri grosolane, ma fac sa ma bucur ca fii mei nu sunt la o scoala adventista. E adevarat suntem in plina Omega si multi „fosti” au schimbat „macazul” dar la dvs nu ma asteptam. Insa conform cu avertizarile profetice ale sorei White vor fi altii si mai si. Se pare ca „viziunea” dvs din trecut este „obturata” in mod neplacut de o ceata spirituala crasa. Dupa spusele dvs. conducatorii bisericii ar trebui sa ne citeasca (intr-un sabat eventual) lista cu masonii infiltrati. E de ras ceea ce poate afirma o persoana cu pregatirea dvs. Apoi faptul ca nu aveti habar despre avertizarile Ellen-ei White cu privire la Masonerie si pericolul reprezentat de Societatile Secrete in general, ma face sa plang.
Apoi trebuie sa va reamintesc (cu toate ca imi este oarecum jena) ca in trecutul trist al poporului Domnului, conducatorii au fost cei ce au complotat impotriva lui Dumnezeu si a poporului Sau. Nu am intalnit in Biblie popor rasculat care sa nu fi fost condus la rascoala de catre conducatori.
Mai credeti ca Ellen White e profet a lui Dumnezeu?
Daca da cititi atunci ce spune ea despre Societatile Secrete si in mod SPECIAL despre Masonerie.
Apoi intrati pe site-ul http://www.vigilantcitizen.com
si cititi cu ATENTIE articolele care va arata DOVEZILE despre cine conduce lumea astazi si cum o face.
Nu, nu sunt agent dezinformator, ci sunt un investigador particular cu peste 6 ani in domeniu. Inainte de a fi mandru de a ma boteza in Biserica Adventista de ziua a saptea, am fost un „student” al ocultismului si satanismului in cautare de faima si bogatie. Cand in fine am inteles care e „izvorul” acestora, am hotarat sa fac „pactul etern” cu el. Trebuia doar sa ingenunchez si sa-l recunosc ca domn si stapan al meu. Cand am inceput sa o fac (sa ma plec pe genunchi) „Ceva” m-a facut sa „recapitulez”. Secunda aceea a insemnat salvarea mea.
Nu subestimati inteligenta lui. Va va fi fatal. Eu il cunosc personal. Satana este in posesia aceleasi inteligente, puteri si frumuseti supranaturale. Doar un lucru s-a schimbat in el si s-a marit si multiplicat de-a lungul celor aprox.7000 de ani pe pamant, URA LUI FATA DE DUMNEZEU SI DE FII SAI.
Dragă Dejan,
Eu nu mi-am propus să scriu totul despre istoria iezuţilor. Cred că am scris suficient ca să se înţeleagă despre ce este vorba. Eu am accentuat partea pozitivă (şi nici n-am spus totul despre partea pozitivă)pentru a ajuta la crearea unei imagini echilibrate. Citatul pe care l-ai menţionat se referă strict la imaginea iezuitismului din secoilele 16-18. Ellen White a scris referindu-se la acest trecut. Iezuitismul secolelor 20-21, cu toate părţile lui discutabile sau chiar negre, nu a manifestat un caracter atât de malefic.
Eu încă nu am întâlnit un iezuit viu care să semene cu aceia descrişi în citatul tău. Dacă vor recidiva la politica secolelor trecute, le voi spune atunci ce am de zis. Nu cred că e nevoie să blamez pe cineva pentru păcatele străbunicilor sau pentru ale nepoţilor nenăscuţi. Noi avem ceva de corectat la capitolul acesta. Ar trebui să fim mult mai pozitivi faţă de oamenii de altă credinţă şi cu toată prudenţa necesară, să manifestăm mai multă încredere sinceră. Altminteri, înţelegerea şi trăirea credinţei într-un spirit suspicios, speriat, isteric şi răutăcios va produce chiar efectele pe care le prorocim. Şi atunci vina va fi ŞI la noi. Sper să fiu bine înţeles.
Draga frate Florin, m-a intreb de ce in articolul dvs. nu apare urmatorul citat dat de ispiratia:
„În vremea aceea a fost creat ordinul iezuiţilor, [b]cel mai tiran, cel mai lipsit de conştiinţă şi puternic dintre toţi apărătorii papalităţii[/b]. Călugării acestui ordin erau cu totul izolaţi de orice fel de legături pământeşti şi interese omeneşti, morţi faţă de cerinţele afecţiunii naturale, cu raţiunea şi conştiinţa complet înăbuşite, ei nu cunoşteau nici o regulă, nici o legătură, în afară de aceea a ordinului lor, şi nici o datorie în afară de aceea a extinderii puterii lui. Evanghelia lui Hristos i-a făcut în stare pe aderenţii ei să facă faţă primejdiei şi să suporte suferinţele, fără să se descurajeze din cauza frigului, a foamei, a trudei şi a sărăciei, ca să înalţe steagul adevărului, făcând faţă scaunului de tortură, temniţei şi rugului. Pentru a lupta împotriva acestor forţe, iezuismul îi inspira pe urmaşii lui cu un fanatism care-i făcea în stare să îndure şi ei primejdii asemănătoare ca să opună puterii adevărului toate mijloacele de amăgire. N-a existat o crimă mai oribilă pe care să n-o săvârşească, nici o amăgire josnică pentru a o practica, nici o prefăcătorie prea perfidă la care să nu recurgă. Legaţi prin jurământ pentru o sărăcie şi umilinţă continuă, ei aveau scopul de a câştiga bogăţie şi putere, ca să fie devotaţi înăbuşirii protestantismului şi restabilirii supremaţiei papale.
Ca membri ai ordinului lor, aveau un aparent veşmânt de sfinţenie, vizitând închisori şi spitale, ajutându-i pe bolnavi şi pe săraci, mărturisind că au renunţat la lume şi purtând numele sfânt al lui Isus care a venit să facă binele. Însă, sub această înfăţişare exterioară fără reproş, se ascundeau adesea planurile cele mai josnice şi criminale. Un principiu fundamental al ordinului era acela că scopul scuză mijloacele. Şi în virtutea acestui principiu, minciunile, furturile, jurămintele false, asasinatele erau nu numai scuzate, dar erau şi recomandate atunci când slujeau interesele bisericii. Sub diverse deghizări, iezuiţii îşi croiau drum în funcţii de stat, devenind chiar consilieri ai regelui şi conducând astfel politica naţiunilor. Deveneau servitori pentru a-i spiona pe stăpânii lor. [b]Înfiinţau şcoli pentru copiii prinţilor şi ai nobililor şi şcoli pentru poporul de rând, în care copiii protestanţilor erau atraşi şi educaţi în păzirea ritualurilor catolice.[/b] Toată pompa şi manifestarea exterioară de atunci a cultului romano-catolic avea drept scop să producă confuzie, să uimească şi să cucerească imaginaţia şi în felul acesta libertatea, pentru care părinţii luptaseră şi muriseră, să fie trădată de copii. Iezuiţii s-au răspândit cu repeziciune în Europa şi oriunde ajungeau se producea o reînviorare a papalităţii.” TV 234
Dragă John,
Conducătorii Bisericii de la toate nivelurile nu ne-au anunţat niciodată despre această „infiltrare”. EGW deasemenea nu ne-a anunţat despre o asemenea posibilă infiltrare, sau că asta ar fi cea mai mare problemă dacă s-ar întâmpla. Îngrijorări ca aceea pe care o expui tu sunt mult mai distructive şi cauzatoare de dezbinare decât orice infiltrare. Aş putea la fel de bine să te întreb: nu cumva voi ăştia care strigaţi „inflitrare” sunteţi infiltraţi? Cine v-a trimis cu acest mesaj?
Zisa lui Socrate este valabilă în ambele sensuri. Şi oricum, Socrate nu are ultimul cuvânt în religie sau în istorie.
implicarea masonica in adventism este mult mai profunda si periculoasa decat dvs., ignorand realitatea (din cauza superficialismului si a prejudecatilor) o puteti percepe.
nu-mi permit sa va dau sfaturi dar va pot sugera, sa va ganditi la influenta pe care o aveti asupra multor suflete nestiutoare, care va considera un mic dumnezeu si cred in tot ce scrieti fara a avea capacitatea (sau dorinta) de discernamant. daca eu gresesc, no problems. dar daca am dreptate…..dvs. veti avea de raspuns pentru aceste suflete pierdute.
lumea ocultismului, masoneria, Illuminati, Noua Ordine Mondiala, etc, nu ar trebui sa fie subiecte de ironie, zeflemea si glume proaste, ci de teama, de preocupare serioasa si de hotarare de pocainta sincera si permanenta legatura cu Hristos. Numai El cunoaste cu adevarat pe „stăpânitorii întunericului acestui veac” si ne poate ajuta sa intelegem care e telul acestor „manifestari exotice” sau „teorii conspirationiste” si cum ne pot influenta (distruge) viata (fizica si spirituala). Conform spuselor lui Socrate, „prostii rad de ceea ce nu cunosc”.