Argumente anti3iste mediate de un căutător sincer

Intr-o scrisoare de la Kellog la G.I. Buttler se regaseste următorul citat: “as far as I can fathom the difficulty which is found in the Living Temple, the whole thing may be simmered down to this question: Is the Holy Ghost a person? You say no. I had supposed the Bible said this for the reason that the personal pronoun “he” is used in speaking of the Holy Ghost. Sister White used the pronoun “he” and has said in so many words that the Holy Ghost is the third person of the Godhead. How the Holy Ghost can be the third person and not be a person at all is difficult for me to see.”  (October 28, 1903)

Citatul din scrisoarea lui Kellogg este scos din context și înțeles speculativ, pe temeiul suspiciunii că Kellogg ar fi introdus ideea Trinității în adventism. În realitate, Kellogg doar căuta argumente pentru teoria lui favorită, care confunda omniprezența divină cu legile naturii. Și dacă nu avusese succes să-și argumenteze viziunea lui despre Dumnezeu (întrucât i s-a obiectat că Dumnezeu este prezent spațial în Sanctuarul ceresc), Kellogg s-a referit apoi la Duhul Sfânt, despre care Mărturisirea de Credință semioficială din 1872/1874, (redactată de Uriah Smith și James White), afirma că este Reprezentantul Dumnezeului omniprezent.[1]  

Kellogg era acuzat de „panteism”[2] și, în același timp, nega realitatea templului ceresc. În ce privește trinitarismul, nu știm precis ce credea Kellogg. Posibil să fi fost trinitar, pentru că soția sa Ella era baptistă de ziua a șaptea. În orice caz, Kellogg nu putea fi nici sursa, nici calea introducerii doctrinei Trinității în adventism, deoarece subiectul fusese de mult introdus în mediul adventist.

Cu mult înainte de Kellogg, au existat exprimări publice trinitare în publicațiile adventiste, prima fiind cartea de imnuri adventistă din 1849, care include la sfârșit un scurt imn trinitar, care se încheie cu versul “…Praise Father, Son, and Holy Ghost”. Doxologia aceasta se cântă în toate bisericile protestante din 1709. James White, editorul acestui imnariu, deși el însuși era non-trinitar, a inclus-o în ediția 1849. Dar în ediția 1852 s-a răzgândit. Ellen White însă a menționat-o iarăși, ca imn de laudă, într-un articol din 1881, cu câteva luni înainte de moartea lui James.[3]  Primul eseu trinitar și-a făcut intrarea triumfală în presa adventistă cu anunțul din 1891,[4] urmat de editări și reeditări periodice, începând cu 1892, sub titlul The Biblical Doctrine of the Trinity.[5] În 1901, înainte de episodul cu Kellogg, Ellen White scria că „…Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt s-au dedicat realizării Planului de Mântuire.”[6] În 1901, 1902 și 1903, Ellen White menționa pe Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, pe același plan, ca fiind „Cele Trei Mari Puteri ale cerului”.[7]   

Am colectat multe citate din Spiritul Profetic si Biblie strict pe tema care am vorbit, si multe citate de la pionieri biserici noastre care sunt 100% in conform cu EGW si Biblia. Mi-ati spus ca, credeti ca EGW a fost profetul Domnului. Amin! Eu o sa va arat ce spune ea, va rog frumos un singur lucru, inanite sa cititi va rog sa va rugati ca Domnul sa va ajute sa intelegti nu daca eu am dreptate sau nu, ci daca Spiritul Profetic si Biblia zice altceva decat ce credeti ca adevar. Tot odata o sa va arat multe citate in care Ellen White prezice ca biserica o sa se indeparteze de la cum credeau pionieri Dumnezeirea si noi ideologi misterioase o sa fie introduse si religia noastra o sa fie schimbata.

În realitate, există o singură scriere a E. G. White care vorbește despre introducerea unor noutăți discutabile. Iar acea scriere (care a fost inclusă în multe alte scrieri E. G. White și compilații), nu este o prezicere, ci mărturie din anul 1903, scrisă în contextul crizei lui Kellogg, care scrisese cartea The Living Temple. Ellen White spunea atunci, ce s-ar întâmpla, dacă s-ar da curs planurilor lui Kellogg și ale celor din jurul lui. Mărturia nu folosește nicio formă de viitor (shall = trebuie să fie; will = va fi), ci de 15 ori la rând folosește timpul “past subjunctive” (would = ar fi), care corespunde condiționalului optativ din limba română. Această formă se referă la ceva ipotetic, care ar putea fi, s-ar putea întâmpla, și niciodată nu se referă la ceva care urmează să se întâmple, sau trebuie să se întâmple:

The enemy of souls has sought to bring in the supposition that a great reformation was to take place among Seventh-day Adventists, and that this reformation would consist in giving up the doctrines which stand as the pillars of our faith and engaging in a process of reorganization. Were this reformation to take place, what would result? The principles of truth that God in His wisdom has given to the remnant church would be discarded. Our religion would be changed. The fundamental principles that have sustained the work for the last fifty years would be accounted as error. A new organization would be established. Books of a new order would be written. A system of intellectual philosophy would be introduced. The founders of this system would go into the cities and do a wonderful work. The Sabbath, of course, would be lightly regarded, as also the God who created it. Nothing would be allowed to stand in the way of the new movement. The leaders would teach that virtue is better than vice; but God being removed, they would place their dependence on human power, which, without God, is worthless. Their foundation would be built on the sand, and storm and tempest would sweep away the structure.   

O asemenea mărturie nu poate fi forțată să devină „prezicere”, chiar dacă în unele cercuri, a fost interpretată astfel, împreună cu relația dintre Alfa și Omega crizei Kellogg, și aplicată la vreuna din fazele dezvoltării sau crizele Bisericii de mai târziu („noua teologie” de după 1957; agitația Brinsmead-Ford din 1975-1980 etc.). Din nefericire, pentru unii, această mărturie a devenit drobul de sare care se așteaptă stă cadă. Când un rău potențial este descris, aceasta este o atenționare în prezent, nu prezicerea unui fapt viitor.

Mi-ati aratat 4 citate unde EGW foloseste three persons of the Godhead, eu o sa va trimit zeci de citate care se ocupa exact cu tema asta in care EGW vorbeste de Godhead, si cateva citate de la pionieri bisericii in care se vede cum puteau ei sa inteleaga third person of the Hevanly trio si in acelasi timp sa creada ca trinitatea este vinul Babilonului si sa o denunte in zeci de locuri ca find ne Biblica. Pentru mine nu exista dubiu la claritatea ca TOTI pionierii biserici AZS si EGW au respins dogma trinitati. Mi-ati aratat un citat care il interpretati ca dovada ca AT Jones credea in trinitate. Uitati ce zice destpre acest subiect:

What more was ever required by the papacy itself than that “the Christian religion” should be the national religion; that the discipline of the Church should be maintained by the civil power; that the religious test oath should be applied to all; that the public should be taxed for the support of religion and religious worship; that there should be required a belief in the doctrine of the Trinity.. (A. T. Jones, 1901, Ecclesiastical Empire, pages 837, 838)

Este adevărat că cei mai mulți pionieri, cei care și-au publicat opiniile, au fost nontrinitari și chiar antitrinitari.[8] Teama lor de trinitarism are mai multe explicații. Percepția pionierilor despre trinitarism era adesea deformată. Unii nu puteau pricepe cum trinitarii pot crede că sunt „trei persoane într-o singură persoană”[9], sau cum „Domnul Iisus Christos, Fiul Tatălui, este de asemenea Dumnezeul Atotputernic, Tatăl, una și aceeași ființă”.[10]  Pe de altă parte, trinitarismul era și el de multe feluri în diverse biserici. Dar nici credința pionierilor nu era unitară. Daniel Bourdeau (1835-1905), unul dintre pionierii misionari din Europa, Canada și SUA, afirmat în 1890, vorbind despre Biserică: „Deşi pretindem a crede într-un singur Dumnezeu şi că ne închinăm unui singur Dumnezeu, cred că există la noi atâţia dumnezei câte concepţii despre Dumnezeire sunt.”[11] Ambrose C. Spicer (tatăl președintelui Spicer), pastor baptist de ziua a şaptea, convertit la adventism în 1874, era atât de ofensat de atmosfera antitrinitară a comunității din Battle Creek, încât a încetat să mai predice acolo.

 Primii (James White și Joseph Bates) proveneau dintr-o biserică non-trinitară, alții au fost influențați de primii, iar mulți luaseră non-trinitarismul de la George Storrs, la pachet cu doctrina despre mortalitatea sufletului și despre anihilarea celor răi, din surse unitariene (Henry Grew etc.). Un alt motiv este că niciunul dintre pionieri nu era teolog. Ca autodidacți făcuseră progrese importante, în special în anumite subiecte biblice, totuși nu erau deloc cei mai informați în istoria universală a Bisericii, sau în teologia sistematică, sau în teologia biblică. Erau niște tineri pasionați, serioși, însă la început de drum. Aveau încă multe de învățat și multe de dezvățat. Ellen White chiar le-a spus-o clar.

„Avem multe lucruri de învăţat şi multe, foarte multe de dezvăţat. Numai Dumnezeu şi cerul sunt infailibili. Cei care cred că nu vor trebui să renunţe la o idee mult îndrăgită, sau că nu vor avea ocazia să-şi schimbe părerea, vor fi dezamăgiţi. Dacă ne vom încăpăţâna să ne susţinem ideile şi părerile cu orice preţ, nu vom ajunge niciodată la acea unitate pentru care se ruga Christos.” (Review and Herald,July 26, 1892:20.2;1SM 37.3). „Dacă stâlpii credinţei noastre nu trec testul unei cercetări, ar fi timpul s-o ştim.” (Review and Herald, June 18, 1889).

„Nimeni nu are scuză să declare că nu mai există niciun adevăr de descoperit şi că toate expunerile noastre biblice ar fi fără eroare. Faptul că anumite doctrine au fost susţinute ca adevăr timp de mulţi ani de poporul nostru, nu este o dovadă că ideile noastre sunt infailibile. Vârsta nu va preface eroarea în adevăr, iar adevărul îşi poate permite să fie corect (fair = să lucreze deschis, pe față). O doctrină adevărată nu va pierde nimic printr-o investigaţie minuţioasă.” (Review and Herald, Dec. 20, 1892).

Pionierii Bisericii adventiste sunt părinții noștri și precursorii noștri, dar opiniile lor teologice nu sunt standardul credinței adventiste. După credința adventistă din totdeauna, nici măcar opinia exprimată a E. G. White nu înseamnă ultimul cuvânt în materie de credință, ci numai Biblia.[12]

“He is the One whom the Lord possessed “in the beginning of His way;” who was “set up from everlasting;” who “was by Him as one brought up with Him.” Proverbs 8:22, 23, 30.

Se vede că Jones a identificat Înțelepciunea din Proverbe 8 cu Domnul Christos Însuși. Este o fericită analogie, deoarece Iisus este înțelepciunea lui Dumnezeu (Mt 11:19; Lc 11:49; 1Cor 1:21, 30; 2:7). Analogia însă nu este o relație de identitate. Cartea Proverbelor este în întregime poetică, și după cum nebunia este personificată (“Lady Foolishness”, Pr 9:13 etc.), la fel înțelepciunea este personificată (“Lady Wisdom”, Proverbe 8). Solomon nu identifică Înțelepciunea de aici cu o persoană divină, ci este o simplă personificare poetică, (așa cum face Pavel cu Dragostea, în poemul din 1 Corinteni 13, unde dragostea, de asemenea ar putea fi scrisă cu majusculă și identificată poetic cu Iisus). Solomon o pune pe Doamna Înțelepciune să vorbească, pentru a arăta că omul are nevoie, înainte de toate, de înțelepciune, așa cum Dumnezeu înainte de toate, a avut cu Sine Înțelepciunea Sa, când a făcut lumea. Dar dacă începutul Înțelepciunii lui Dumnezeu ar fi luat în sens propriu (literal), atunci s-ar ajunge la concluzia nebună, că a existat un timp când Dumnezeu încă nu avea înțelepciune divină, fiindcă nu o produsese. Mai mult, termenii ebraici folosiți, nu fac nicio distincție între creat, născut, făcut etc., în sensul în care se discută despre Domnul nostru (v. 22 qanani = m-a creat,[13] născut; v. 23, nissakhti = am fost urzită, formată; v. 24-25 ḫolalti  = am fost născută). Și Ellen White a folosit această personificare poetică din Proverbe 8, pentru a vorbi analogic despre Domnul Christos, așa cum Matei în cap. 1, face o analogie între copilul Emanuel (Is 7:14) și copilul Iisus. Dar a transforma analogia într-o identitate, ar însemna să credem că Mesia urma să se nască pe vremea lui Isaia, când cei doi regi care-l amenințau pe Ahaz (Rețin și Pecah) urmau să dispară în circa 12 ani, sub loviturile Asiriei (Is 7:15-16).  

Expresia care a fost preluată de Jones din KJV Pr 8:30 (“I was by Him as one brought up with Him”) este iarăși un exemplu problematic. Ebraica are aici termenul ˀamon, care înseamnă meșter, artizan (ca în Ier 52:15), așa cum au tradus cei mai mulți, în cele mai bune traduceri la Pr 8:30. Traducerea din KJV nu se justifică în acest caz.[14]  Iar dacă o aplicăm la Domnul Christos (“as one brought up with Him”), s-ar deduce că Christos a crescut odată cu Dumnezeu, au fost un fel de tovarăși de joacă (!). Poetic, nu este rău, dar jocul e serios, iar asemenea expresii nu au fost intenționate să ne învețe despre „începutul” divinității lui Dumnezeu sau a Domnului Iisus. Chiar dacă și Ellen White citează acest pasaj din KJV, inclusiv expresia “as one brought up with Him”, cu referire la Iisus, aceasta nu dovedește că Solomon a fost inspirat să ne destăinuie pe calea aceasta „originile” Dumnezeirii, sau veșnic repetata „naștere din Tatăl” despre care vorbește Crezul de la Niceea până astăzi.

He is the one “whose goings forth have been from of old, from the days of Eternity.” Micah 5:2, (with margin).

Profeția lui Mica nu se referă la originea divină a lui Mesia în zilele veșniciei (după Crezul Nicean, „născut din Tatăl mai înainte de toți vecii”[15]), ci despre originea regală a lui Mesia, în „zilele de demult” (zilele lui David), așa cum corect au explicat rabinii,[16] și cum au tradus cei mai informați traducători.[17] Expresia yǝmê ˁolam nu înseamnă „zilele veșniciei”.[18] Oriunde este folosită expresia yǝmê ˁolam, chiar la Mica (7:14) înseamnă „zilele din vechime” (cf. Dt 32:7; Is 63:9, 11; Am 9:11; Mal. 3:4).

Dacă este să vorbim despre „originile” Dumnezeirii, Domnul este etern (fără început și fără sfârșit), pentru că El Se numește cu numele sacru al lui Dumnezeu (Yahwé = Cel ce Este, cf. Ex 3:2, 4, 6, 14; Ex 20:2 = Jud 2:1), și este recunoscut în Scriptură ca Dumnezeul Creator, care era de la început cu Dumnezeu (In 1:1-3), Marele nostru Dumnezeu și Mântuitor (Tit 2:13; 2Pt 1:1), Dumnezeul Adevărat împreună cu Tatăl (1In 5:20), Dumnezeu binecuvântat în veci, care este mai presus de orice (Rom 9:5), Domnul și Dumnezeul nostru  (Zah 14:5; In 20:28), Fiul lui Dumnezeu, adevăratul Melchisedec, cel fără început al zilelor (Ev 7:3).  

He is the only begotten of the Father, and is therefore in very substance of the nature of God; in Him “dwelleth all the fullness of the Godhead bodily;” He, therefore, by divine right of “inheritance,” bears from the Father the name of “God.” John 3:16; Colossians 2:9; Hebrews 1:4-8. Thus Christ Jesus was indeed by divine and eternal right one of God – “equal with God.””[AT Jones, The spirit of Papacy]

Se știe că pionierii din prima generație și mulți din a doua generație își explicau expresiile „Fiul lui Dumnezeu”, „născut din Tatăl”, „Singurul născut”, „Întâiul născut” etc. în sens propriu, deși astăzi știm că Biblia folosește în sens figurat toate aceste expresii. În citatul de mai sus, Jones (ca și alții) caută să explice situația aceasta prin faptul că Născutul, ca moștenitor, are toate drepturile Celui care L-a născut. Comparațiile acestea încearcă să ilustreze ceva, dar mai rău încurcă lucrurile. Ideea unui Dumnezeu secundar ierarhic, care este Dumnezeu pentru că ar avea o natură derivată din Dumnezeu, născut în sens propriu / literal / fizic (!) din Tatăl, coboară Dumnezeirea la nivelul divinităților păgâne. În păgânism, zeii se nasc sau pot da naștere în mod natural sau supraomenesc.  

Adevărata natură divină este eternă, fără început și fără sfârșit. Esența naturii divine este tocmai aceasta: este creatoare și necreată; nu poate fi definită altfel. Este în contrast cu natura noastră creată. A discuta despre dumnezeire ca și cum ar fi o substanță, care poate fi divizată, ține de imaginație, dar nu de realitate. Dumnezeu nu poate produce dumnezei, la fel cum nu poate fi ucis, și nu Se poate sinucide. Există lucruri pe care Dumnezeu nu le poate face, pentru că sunt absurde. Chiar dacă El este atotputernic, El nu poate minți; nu se poate nega pe Sine, nu poate să nu existe.  

Dacă Dumnezeu ar putea produce (prin creație, sau prin „naștere”) un alt Dumnezeu, unul emanat, derivat, I-ar fi fost mult mai ușor să producă astfel copii dumnezeiești, desăvârșiți în toate, fără riscul de a păcătui vreodată. Dar așa ceva nu se poate. Toți cei care insistă că dumnezeirea se poate naște sau poate muri, nu știu ce spun. Orice ființă care se naște, nu contează din cine, sau care moare, nu este divinitate, este creatură. Domnul Christos este creatură ca om („născut din femeie”, „a murit și a fost îngropat”), dar ca Dumnezeu este etern. Relația Tată-Fiu este explicată în Scriptură ca fiind figurată. Ioan (1:14) o aplică la Iisus („singurul născut din Tatăl”), după ce o aplicase la credincioși, imediat în versetul anterior, 13 („născuți din Dumnezeu”). Gabriel îi spune repetat Mariei, că El va fi chemat / numit „Fiul lui Dumnezeu” (Lc 1:32, 35). Această numire indică faptul că „Fiul lui Dumnezeu” este un titlu. Și la o cercetare atentă se poate observa că expresia „Fiul lui Dumnezeu”, sau simplu „Fiul” este un titlu mesianic echivalent cu Christos (Mesia, Unsul). Așa știa și Caiafa, care, cu siguranță, nu făcea teologia nașterii lui Mesia din Dumnezeu (Mt 26:63).

Titlul „Fiul lui Dumnezeu” se folosește numai în NT cu privire la Christos. VT nu-l folosește decât în câteva locuri, toate cu sens metaforic, cu aplicație la David, și la „Fiul lui David”, Solomon (și Mesia): 2Sam 7:12-14; 1Cr 17:11-14. În același sens figurat (Fiul lui Dumnezeu = Regele / Urmașul lui David) este folosit în Psalmul 2, unde în momentul în care Domnul Îl „unge ca rege în Sion (Ierusalim)”, v. 6, declară: „Tu ești Fiul Meu! Astăzi Te-am născut” (v. 7). Este evident că „astăzi” este ziua ungerii/întronării Lui, nu poate însemna cândva în veșnicia trecută. Altminteri cuvintele nu ar mai avea niciun sens. Tema Fiului (Regelui Davidic) apare și în alți psalmi (Ps 80:15; 89:20, 25-29), în care nu se face distincție între David (dinastia regală) și Mesia. Din acest motiv, oriunde este folosit titlul „Fiul” în NT (care se raportează frecvent la Psalmul 2), trebuie să aibă același sens în gura vorbitorilor. Cu siguranță că ei nu făceau teologia originii divine a lui Mesia.[19]

Este clar ca nu putem categoric spune ca AT Jones se refera la citatul care mi l-ati aratat in mod trinitarian.

La fel este si cu citatul unde EGW spune ca the Holy Spirit este un mister si sa nu ne ocupam prea mult cu asta. Am cautat citatul in engleza. Citatul este dintro scrisoare care a fost un raspuns la un frate care spunea ca Duhul Sfint e o persoana separata de Isus.

On June 11, 1891, Ellen White wrote to Brother Chapman  in regard to his belief that the Holy Spirit is a separate being from Christ, namely, the angel Gabriel. She wrote, in part:

“Your ideas of the two subjects you mention do not harmonize with the light which God has given me. The nature of the Holy Spirit is a mystery not clearly revealed, and you will never be able to explain it to others because the Lord has not revealed it to you. You may gather together scriptures and put your construction upon them, but the application is not correct.… It is not essential for you to know and be able to define just what the Holy Spirit is. Christ tells us that the Holy Spirit is the Comforter, and the Comforter is the Holy Ghost, “the Spirit of truth, which the Father shall send in My name.” “I will pray the Father, and He shall give you another Comforter, that He may abide with you for ever; even the Spirit of truth; whom the world cannot receive, because it seeth Him not, neither knoweth Him: but ye know Him, for He dwelleth with you, and shall be in you” [John 14:16, 17]. This refers to the omnipresence of the Spirit of Christ, called the Comforter.… There are many mysteries which I do not seek to understand or to explain; they are too high for me, and too high for you. On some of these points, silence is golden.… I hope that you will seek to be in harmony with the body.… You need to come into harmony with your brethren.” (Ellen White, June 11, 1891, Manuscript Releases, vol. 14, pages 175-180

Note: Christ is the comforter.  This she proved him to be.  Ellen White was in harmony with her brethren in 1891.

Dar când mai târziu Ellen White s-a exprimat cu privire la Duhul că este „A treia persoană a Dumnezeirii”, mai era în armonie cu frații? Dacă omul inspirat nu ar face decât să fie în armonie cu frații, nu ar avea nicio descoperire. Ellen White nu a avut nicio lumină specială cu privire la disputa non-trinitară. Abia după 1892, când au început adventiștii să devină mai deschiși în acest domeniu, a început și ea să scrie privitor la Sfânta Treime, încurajând astfel opiniile trinitare care începuseră să circule timid.

“Cumbered with humanity, Christ could not be in every place personally; therefore it was altogether for their advantage that He should leave them, go to His Father, and send the Holy Spirit to be His successor on earth. The Holy Spirit is Himself divested of the personality of humanity and independent thereof. He would represent Himself as present in all places by His Holy Spirit, as the Omnipresent.” (Ellen White, Manuscript Releases, vol. 14, pages 23, 24; written February 18 and 19, 1895)

Este un pasaj foarte cunoscut (Hristos lumina lumii, 669.2) și nu pune nicio problemă. Duhul Sfânt urma să fie succesorul lui Christos pe pământ. Un succesor este întotdeauna o altă persoană decât antecesorul său. Nimeni nu poate fi succesorul lui însuși. Succesorul este întotdeauna altul. Identitatea mea spirituală (individualitatea, conștiința de sine), chiar dacă ar supraviețui morții mele, nu poate fi succesorul meu sau reprezentantul meu, ci este sinele meu, eu însumi. Propoziția “The Holy Spirit is Himself divested of the personality of humanity” se traduce: „Duhul Sfânt este Însuși lipsit de personalitatea umană” (adică El Însuși, Duhul – spre deosebire de Christos, care este o persoană umană, nu doar divină – nu este o persoană fizică, trupească, asemenea omului).[20] Unii au tras concluzia greșită că Himself s-ar referi la subiectul anterior (Christos). Dar subiectul a fost deja menționat la începutul propoziției. Întrebați pe orice vorbitor nativ de engleză. Dacă despre Iisus ar fi fost vorba, atunci ar fi scris “The Holy Spirit is Jesus Himself divested…”.

What did Ellen believe regarding the father, the son, and the Holy Spirit?  Her writings will be our witness.

“Like our Saviour, we are in this world to do service for God. We are here to become like God in character, and by a life of service to reveal Him to the world. In order to be co-workers with God, in order to become like Him and to reveal His character, we must know Him aright. We must know Him as He reveals Himself.

A knowledge of God is the foundation of all true education and of all true service. It is the only real safeguard against temptation. It is this alone that can make us like God in character. This is the knowledge needed by all who are working for the uplifting of their fellow men. Transformation of character, purity of life, efficiency in service, adherence to correct principles, all depend upon a right knowledge of God. This knowledge is the essential preparation both for this life and for the life to come. “The knowledge of the Holy is understanding.” Proverbs 9:10.

Through a knowledge of Him are given unto us “all things that pertain unto life and godliness.” 2 Peter 1:3.

Foarte bine spus peste tot. Dar nu acesta este subiectul discuției noastre. Aici toți suntem de acord.[21] Poate ați pus din greșeală alt citat.

The word “person” can be also understood to refer to manifestation. 

Termenul „persoană”, în sensul obișnuit se referă la o ființă umană. În sens mai abstract (filozofic, teologic etc.), înseamnă individ, individualitate, „sine”, adică oricine care poate fi numit cineva, spre deosebire de ceva. Nici un dicționar englez sau român nu arată că manifestare ar fi un sinonim pentru persoană, deoarece manifestation se referă la semnul exterior al unei realități existente, o aparență/apariție, o exteriorizare a sinelui / a persoanei, o exprimare, un indiciu etc.

 The word “Godhead” means divinity.  The meaning of the saying can be understood the “third manifestation of divinity (the Godhead)”.  

Depinde de contextul discuției. Cuvintele nu au sensuri precise, exclusive și unice, nici chiar în Biblie.[22]  

The term “God” does not mean “Godhead”.  The bible tells us that God has a Godhead.  “His…Godhead.”(Romans 1:20).  He is singular; one being; and He has a “Godhead”. He is the Father; and He  is well pleased that in His Son should all the fullness of His Godhead (divinity) dwell. [Colossians 2:9]

Godhead (theiótēs, Rom 1:20) înseamnă dumnezeire (natură dumnezeiască), sau calitatea de Dumnezeu (godhood) în cele trei locuri în care este folosit de Pavel.[23] Dar în teologie și adesea în scrierile E. G. White Godhead are de obicei sensul personalizat de Dumnezeire, adică totalitatea persoanelor divine (=Sfânta Treime).   

Cuvintele au sensul pe care li-l dau oamenii. Cultura, dicționarele, vorbitorii și autorii dau sensul cuvintelor. Sensurile sunt convenționale, fie că sunt uzuale, sau învechite sau mai noi. Cuvintele își pot schimba sensul de la o epocă la alta și chiar de la un autor la altul. Când spunem Dumnezeu (GOD) este Unul, nu ne referim la Dumnezeu ca persoană, ci în sens abstract, ca „specie”. Prin analogie cu omul, putem vorbi despre OM ca o persoană anume, cunoscută sau necunoscută (cineva anume), sau putem vorbi despre OM ca specie, în sensul de umanitate, omenire (Propoziția „Omul a pășit pe Lună” nu se referă la astronautul care a făcut primul pas, ci la ideea de omenire, umanitate. „Omul este o ființă rațională” nu se referă la cineva anume, ci este o generalizare abstractă, care include toată omenirea/specia).

Note:  He is represented by the Holy Spirit, which is Christ in you, Christ in the angels, it is Jesus Christ Himself. Not a third divine holy spirit being that was a co-equal with the Father and Son.  Sister White said the Holy Spirit is Christ Himself, divested(stripped) of humanity.  “Every spirit that confesses Jesus Christ came in the flesh is the “spirit of truth”[1 John 4:1-6] “He [Jesus] would represent Himself by His Holy Spirit.”   She did not say that he was another being.  She said person.  And the word person was used in a much different way.  The intent of the word is “personality” or “presence” or “power”  And the spirit is “another” different personality of the Godhead.  But it is none other than Christ in you himself.  Not a literal being possessing you but it is Christ is in you.  Let us go with the weight of the evidence.  He represents himself.  Joh 14:18  “I will not leave you comfortless: I will come to you.”

Se poate spune că Duhul Sfânt este Christos în noi, așa cum se poate spune că Duhul Sfânt este Dumnezeu în noi. Tatăl și Fiul vin la cel credincios și locuiesc împreună cu el (In 14:23). Dar Tatăl și Fiul nu locuiesc în persoană în viața celui credincios, ci prin Reprezentantul Lor, care este Duhul Sfânt (In 14:16), „a Treia Persoană a Dumnezeirii”. A fi un templu al lui Dumnezeu, înseamnă a fi templul Duhului Sfânt (1Cor 3:16; 6:19). După cum prezența lui Iisus este ca și prezența Tatălui, întrucât El este întruchiparea desăvârșită a Tatălui, una cu El în natură, putere, autoritate, demnitate și caracter (In 14:7, 9), tot așa Duhul reprezintă desăvârșit pe Tatăl și pe Fiul, dar în mod nevăzut.   

Note:  The comforter is Christ himself and the enemy is seeking to keep us from knowing who our comforter is.  Many pray for the spirit, but they do not know him.  So they pray but they cannot receive.  They have a misunderstanding of it. 

Ideea că acel ALT MÂNGÂIETOR, despre care vorbea Iisus, este tot Iisus Însuși (dar fără trup), este explicația unor grupuri nontrinitare. Alții au alte explicații (că Duhul ar fi duhul/mintea Tatălui ; sau că ar fi puterea/ influența Tatălui; sau ar fi omniprezența Tatălui etc.). Când Iisus a spus „un alt Mângâietor”, El a afirmat prin aceasta că El este Mângâietorul, iar Duhul este un ALTUL (alt Mângâietor). Altul nu poate însemna niciodată același. A treia persoană nu poate însemna un nou mod de existență a celei de-a doua. Există, într-adevăr, o legătură strânsă între Christos și Duhul (care este atât al Tatălui, cât și al Fiului), dar relația nu este de identitate personală, ci de identitate în natură și caracter. Este ca și cum ar fi Însuși Domnul Christos.  

 Ellen White called the spirit a part of a “heavenly trio”.  It is a trio of power.  The father is the only God, the son is the one by whom all things are created.  The firstborn, the only begotten son of God, and the spirit is the mind, and will of our creator which proceeds from God and is the spirit of the Son, and we also have the spirit of God.[1 Cor 2:12-14] for it flows forth from God.  It is the power of God.   Which is the mind of Christ [1 Cor 2:16].

Dacă ne jucăm cu cuvintele, putem construi o teologie după opiniile noastre. Duhul lui Dumnezeu, chiar dacă uneori este în mod figurat sau dramatic descris ca duhul minții lui Dumnezeu (1Cor 2), sau ca suflarea creatoare și dătătoare de viață a lui Dumnezeu (Iov 32:8; 33:4; 34:14; In 20:22), totuși despre El se vorbește în Scriptură ca despre Cineva distinct de Tatăl și de Fiul, nu doar ca despre ceva care emană de la ei. Este o putere, dar o putere personală, o Putere, Cineva divin. Cuvântul DUH se folosește nu doar cu sensul de spirit (minte) sau de suflare, ci și cu sensul de persoană acorporală, așa cum se spune despre îngeri, că sunt „duhuri slujitoare” (Evrei 1:14).

  Christ in you is the hope of glory [Col 1:27].  With the seed of God in you, you will no longer commit known or willful sin, because he cannot commit sin [1 John 3:9], and Christ is that seed.  So  let us worship God the creator of heaven and earth [Rev 14:7], the only true God [John 17:3], the one God the father[1 Cor 8:6]

Fiul este în aceeași măsură Creatorul tuturor lucrurilor. De ce să nu-L onorăm și în calitate de Creator? (In 1:3; Col 1:16). Și Iisus este în aceeași măsură DUMNEZEUL ADEVĂRAT (1In 5:20).

and honor his son for in so doing you honor the father.[John 5:23] because he came in his fathers name [John 5:47] and has by inheritance obtained a name [Heb 1:3]  And as the word, came forth from God as the only begotten, declared God, and therefore was God in substance, form, nature [John 1:1-18, Phi 2:5-8, Heb 1:1-8]. 

He was brought forth by his father before the world began [Pro 8:22-30] and before anything made was made.  He was not created, but all creatures were made by him [Col 1:15-16] Was ordained to be made equal to his Father in heaven and earth. [Matt 28:18].  And dwells in us with his Father by their spirit. [John 14:23] And freely gives us that spirit that we can partake of the divine nature. [2 Pet1:3-4].  You are invited to have fellowship with us, and truly our fellowship is with the Father and his Son [1 John 1:3].  And the communion we have is the communion of the Holy Spirit.  A trio of power.  The Father God, his word, the only begotten son, the one who was made flesh, and his spirit which proceed forth from him. [1 John 5:7]  And these three bear record in heaven.   And many “Believeth not the record that God gave his son” [1 John 5:10]

În sfârșit, m-am lămurit. Mă tot întrebam, de unde sunt aceste citate. Ele se găsesc pe o pagină antitrinitară, numită la derută The Third Angel’s Message, ca și cum ar fi adventiști preocupați de vestirea întreitei solii. În realitate, aceștia sunt niște duhuri care se ascund în spatele unei măști. Un website în care autorul sau autorii nu se prezintă, unde nu-și dau numele, identitatea și confesiunea pe care o slujesc, este o simplă plasă de păianjen. Au un meniu DONATE, dar nu au un meniu la vedere ABOUT US. Până la urmă, l-am găsit la subsolul paginii, dar nu duce nicăieri, nici măcar nu se deschide o pagină explicativă. Toți acești binefăcători anonimi, care vor să ne ajute să ne mântuim mai sigur, sunt niște înșelați înșelători. Nici nu ar trebui să citim asemenea pagini, dacă autorii nu au curajul de a se recomanda. 

Whosoever abides in the doctrine of Christ has two.  Both the father and son.  [2 John 1:9].  Truly “There are certain men who crept in unawares, who were before of old ordained to this condemnation, ungodly men, turning the grace of our God into lasciviousness, and denying the only Lord God, and our Lord Jesus Christ. [ Jude 4].   Ellen White was not one of them.

Interpretarea și aplicația aceasta este perversă și răutăcioasă. Cele scrise de Ioan nu au nicio legătură cu controversa stârnită astăzi de nontrinitari. Ioan se referea la opoziția care exista pe atunci din partea iudeilor, care negau mesianitatea lui Iisus și dumnezeirea lui Mesia; și din partea creștinilor gnostici/spiritualiști (pe care-i numește antichriști), care negau întruparea Logosului Divin. Cât despre filialitatea divină a lui Mesia, am arătat mai sus că expresia este folosită ca sinonim pentru Christos (Unsul, Mesia), Fiul lui David etc., în mod exclusiv în NT, cu referire la Christosul întrupat. În ce privește VT, expresia se folosește doar în Mărturii și în vorbirea noastră, folosindu-se în mod retroactiv denumirile pe care I le dăm lui Iisus.

Expresiile Fiul lui Dumnezeu, ca și Tatăl nostru, sau Tatăl Domnului nostru sunt cele mai frumoase și mai calde, pentru că mai mult decât rolul lor de titluri poetice, ele transmit cea mai puternică legătură de iubire care poate exista. Ca oameni, noi nu putem înțelege altfel, dragostea dintre două persoane divine, sau dragostea lui Dumnezeu față de noi. Nu trebuie să fim fii ai lui Dumnezeu în sens literal, ca să avem parte de o dragoste mai mare. La fel este și cu filialitatea lui Iisus. Nu este nevoie ca El să fie în mod fizic născut din Tatăl, ca Tatăl să-L iubească mai profund, din cauza unui instinct matern / patern. Dogmatizarea ideii că aici trebuie să fie un sens literal a dus la credința că, dacă cineva nu acceptă povestea cu nașterea fizică, este condamnat de Scriptură. În realitate, Biblia ne arată că recunoașterea că Iisus este Fiul lui Dumnezeu poate veni de la Duhul (Matei 16), sau poate veni de la duhuri: „Duhurile necurate, când Îl vedeau, cădeau la pământ înaintea Lui şi strigau: «Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.»” (Mr 3:11).

“The enemy of souls has sought to bring in the supposition that a great reformation was to take place among Seventh-day Adventists, and that this reformation would consist in giving up the doctrines which stand as the pillars of our faith, and engaging in a process of reorganization.  Were this reformation to take place, what would result?  The principles of truth that God in His wisdom has given to the remnant church, would be discarded. Our religion would be changed. The fundamental principles that have sustained the work for the last fifty years would be accounted as error. A new organization would be established. Books of a new order would be written. A system of intellectual philosophy would be introduced. The founders of this system would go into the cities, and do a wonderful work. The Sabbath of course, would be lightly regarded, as also the God who created it. Nothing would be allowed to stand in the way of the new movement. The leaders would teach that virtue is better than vice, but God being removed, they would place their dependence on human power, which, without God, is worthless. Their foundation would be built on the sand, and storm and tempest would sweep away the structure.” [ Selected Messages Book 1-Page 204, 205]

Am discutat mai sus acest pasaj, Observați repetarea formei ipotetice would. Acesta nu este timpul viitor. Se referă la tendințele unora din timpul lui Kellogg și la planurile diavolului. Firește, diavolul ne-a pândit și de atunci încoace, și pericolul rămâne. Avertizarea este foarte bună, dar presupunerea unora, că aici ar fi o profeție, împlinită ulterior prin acceptarea trinitarismului de către Biserică, este o aplicație prăpăstioasă sau simplu răutăcioasă.

The pillars of our faith that were sustained by the pioneers over the 50 years before 1905 are now accounted as error. 

Așa spuneau și împotrivitorii de la 1888, că Jones și Waggoner dărâmă stâlpii credinței (sau pietrele de hotar ale) adventiste. Ellen White povestea astfel:

„In Minneapolis God gave precious gems of truth to His people in new settings. This light from heaven by some was rejected with all the stubbornness the Jews manifested in rejecting Christ, and there was much talk about standing by the old landmarks. But there was evidence they knew not what the old landmarks were. There was evidence and there was reasoning from the word that commended itself to the conscience; but the minds of men were fixed, sealed against the entrance of light, because they had decided it was a dangerous error removing the “old landmarks” when it was not moving a peg of the old landmarks, but they had perverted ideas of what constituted the old landmarks.” (Counsels to Writers and Editors, 30.1) 

Stâlpii credinței adventiste sunt acele principii inițiale pe care le descoperiseră pionierii în adunările de sabat din anii 1847-1850. Ellen White a menționat doar patru asemenea stâlpi, care susțin platforma adventismului sabatarian, și care ne distingeau de ceilalți adventiști, precum și de restul creștinilor:

1. „Curăţirea” sanctuarului  [Dan. 8:14].
2. Întreita solie îngerească [Ap 14:6-13].
3. Chivotului Legământului/Decalogului, incluzând sabatul [Ap. 11:19; 12:17].
4. Mortalitatea sufletului [Mt. 10:28].

După menționarea acestor patru stâlpi, ea a spus: „Nu-mi amintesc nimic altceva care s-ar mai putea include sub denumirea de vechile pietre de hotar. Toată această strigare despre schimbarea vechilor pietre de hotar este imaginară.” (Ms 13, 1889; CW 30.2)[24]

Doctrina despre Dumnezeire nu a făcut parte niciodată din stâlpii credinței adventiste, așa cum identitatea Legii din Galateni sau înțelegerea relației dintre neprihănire, Lege și credință etc., despre care au fost discuții în 1888, nu făcuseră parte din doctrina stabilită de pionieri după 1844. 

Books of a new order have been written. 

Nu s-au scris cărți de „o nouă ordine”, ci cărți în care noile descoperiri din Cuvânt sunt explicate și puse în valoare. Nu este normal să fie așa? De la 1844 se tot întâmpla asta. Rolul nostru nu este doar acela de a primi și transmite ce ne-au dat pionierii, ci și acela de a VERIFICA noi înșine ce au gândit și scris pionierii, de a ne însuși ce este corect, a renunța la ce este greșit și a merge mai departe în studiu, adăugând ceea ce pionierii încă nu au apucat să vadă. Dar toate acestea nu sunt cărți de „o nouă ordine”. Există și unii adventiști sau foști adventiști care scriu cărți și în special reviste cu o direcție total diferită de spiritul adventist și credința adventistă (susținând evoluționismul, subminând încrederea în Biblie, în rolul Bisericii, care s-au lepădat demult de Spiritul Profetic și care promovează doctrine cu totul străine. Acestea ar putea fi numite „de o nouă ordine”, dar Biserica respinge învățăturile lor, nu le promovează.

A new organization established. 

În ce fel au stabilit AZS o „nouă” organizație? Mai degrabă cei care contestă autoritatea organizației AZS s-au organizat subversiv, în speranța că vor destabiliza actuala administrație și disidenții vor prelua cârma.

And it is definitely a system of intellectual philosophy to believe that 1 equals 3 or 3 equals 1.  Because it is not common sense. 

Acesta este un exemplu perfect de judecată simplistă. Autorul ridică un straw man pe care oricine îl poate doborî. Doctrina trinitară nu învață că Dumnezeu înseamnă trei persoane într-o persoană, ci că sunt trei persoane care reprezintă o unitate (Tri-Unitate = Trinitate). Dumnezeirea sau Dumnezeu (ca denumire a „speciei” divine) nu se referă doar la „o persoană”.

A numi teologia în sens disprețuitor „un sistem de filozofie intelectuală” nu este o dovadă de înțelepciune. Să preferăm teologia ignoranței sau o teologie semidoctă, întemeiată pe trei citate și un scuipat? Oamenii care au oroare de gândirea abstractă și de termenii abstracți, ar trebui să-și vadă de tesla sau cratiță lor și să nu se amestece în lucruri pentru care nu sunt pregătiți nici scolastic, nici intelectual, nici moral. Dumnezeu are plăcere de omul simplu, dacă este modest și își înțelege limitele. Dacă nu este așa, nu are mai multă minte decât o nucă.

The foundation of this new organization and movement is built on sand as you can see denying the rock on which God’s church is built, and leaving the foundation; the true God is removed and another stands in his place.  They cannot have His spirit because they don’t know what it is. So their dependence is on human power alone.   And many do not like to talk about this doctrine because Satan has sought to destroy any chance at a true understanding and “knowledge of Him” which would give us “all things that pertain unto life and godliness”.  [2 Pet 1:3, 4]

Exact acesta este motivul pentru care noi ne opunem categoric împotriva non-trinitarismului de astăzi. Spre deosebire de pionierii noștri, care, deși limitați în această privință, au fost toleranți cu trinitarismul și chiar deschiși, disidenții actuali pun pe seama Satanei cursul trinitar al Bisericii din ultimul secol. Pe noi nu ne deranjează prea mult opțiunile lor strict teologice, dar când încep să învinuiască, să blameze și să demonizeze comunitatea credinței (care este  Biserica) și înțelegerea Bisericii întemeiată pe Scriptură, atunci avem toate motivele să ne opunem; iar dacă persistă, trebuie să le luăm calitatea de membri. Cei care cred că Biserica este lumina ochilor lui Dumnezeu nu pot trăi împreună cu aceia care cred că Biserica se închină lui Satan și este condusă de Satan și de trădători.

“This is life eternal,” said Jesus, “that they might know Thee the only true God, and Jesus Christ, whom Thou hast sent.” John 17:3.” [Ministry of Healing Page 409-410]

 „Cunoașterea de Dumnezeu” din 2Pt 1:3-4 și In 17:3 și din multe alte locuri nu este cunoașterea teologică (trinitară sau non-trinitară), ci cunoașterea spirituală, cunoașterea „frumuseții (caracterului) lui Dumnezeu” singura care duce la mântuire (Ex 33:19; Ier 9:24). Iisus, în rugăciunea Sa către Tatăl, nu dădea lecții de teologie non-trinitară, ci se ruga Tatălui, CA OM (numai creaturile se roagă). Ioan este cel care a scris rugăciunea, așa cum și-a amintit-o el, iar același Ioan afirmă despre Iisus că și „El este Dumnezeul adevărat și viața veșnică” (1In 5:20). Se contrazicea Ioan? Un adevăr atât de complex și paradoxal poate fi privit din mai multe perspective; iar metoda revelației biblice este aceea de a nu spune totul într-un singur loc. Biblia nu este un catechism picat din cer, ci un set de descoperiri parțiale și complementare în stilul „puțin aici, puțin acolo” (Is 28:10).     

The basis and standard of our faith is to be the word of God [Rom 10:17].  It is recommended of course to study the word of God, and then test the prophets to see whether they speak according to that word [Isaiah 8:20].  Plenty of scripture is quoted in this study.  “Despise not prophesying, prove all things, hold fast to that which is good” [1 Thess 5:19-21]

Amin.

There are a few statements in Ms. Whites writings that seem to suggest she was trinitarian.  She spoke regarding the subject of God and his personality saying:

“There are some, who upon accepting erroneous theories, strive to establish them by collecting from my writings statements of truth, which they use, separated from their proper connection and perverted by association with error.” .[—Letter 136, April 27, 1906, to Brethren Butler, Daniels, and Irwin.]

This statement was in reference to the book “The Living Temple” written by John Harvey Kellogg which contained Pantheistic teachings. The teaching of pantheism is that God was in everything and was everything; an impersonal being.

Why is the truth about the personality of God so important?  Because “this is the first and great commandment that the Lord our God is one Lord”. [Mark 12:29]  This is eternal life that we might know the only true God and Jesus Christ whom he sent [John 17:3-5]  And that Jesus Christ is the son of God; and this is the rock[statement] upon which the true church is built [Matt 16:13-18].  The foundation of our faith.  The foundation of the church.  The first and great commandment, eternal life to know him and his son. [John 17:3]

Doctrina biblică a Dumnezeirii, adică doctrina Sfintei Treimi, nu are nicio legătură cu așa-zisul panteism al lui Kellogg. Panteiștii nu sunt trinitari. Iar formula biblică a crezului mozaic din Dt 6:4 este mai corectă în textul ebraic, decât în textul grecesc, în care, după obiceiul iudeo-elenistic, numele sacru al lui Dumnezeu (Yahwé) a fost înlocuit sistematic cu apelativul „Domnul”. Astfel a rezultat o afirmație care contrazice Scriptura, dacă este înțeleasă în sens unitarian. Dacă Dumnezeu este „un singur Domn”, atunci cum se face că nontrinitarii citează  1Cor 8:6, în sensul că este „un singur Dumnezeu și un sigur Domn: Iisus Christos” (care chipurile, nu ar fi Dumnezeu; și atunci Dumnezeu nu ar fi Domn)? În realitate, textul din Dt 6:4 este: „Ascultă, Israele! Yahwé este Dumnezeul nostru, Yahwé Unicul” (sau numai Yahwé, Yahwé singur). [25] Această afirmație însă nu susține unipersonalitatea lui Dumnezeu, deoarece același Moise care a scris crezul din Dt 6:4, l-a proclamat ca Dumnezeu și ca Yahwé pe Acela care era Trimisul lui Yahwé (Ex. 3:2, 4, 14).

În ce privește mărturisirea lui Petru, din Matei 16, ea exprimă identitatea lui Iisus din Nazaret, ca fiind Christosul (Mesia, Unsul Domnului), adică noul David (Ps 89:27, 35-36), sau Fiul lui David. Titlul („numirea”, cf. Lc 1:33, 35) de „Fiu al lui Dumnezeu” nu reprezintă altceva, decât o altă exprimare a aceluiași adevăr, după cum este scris: „Eu îi voi fi Tată și el Îmi va fi fiu” (2Sam 7:14; 1Cr 17:13; 22:10; Ev 1:5), și adresându-Se celui proaspăt uns: „Tu ești fiul Meu, astăzi te-am născut!” (Psalm 2). Aceasta este explicația fundamentală a NT, când se referă la Iisus ca Fiul lui Dumnezeu. Niciodată NT nu explică acest titlu prin referire la preistoria universului. Dacă acesta ar fi fost cazul, descrierea ar fi apărut mai întâi în VT, sau în NT ar fi fost suficient explicată, nu doar exprimată sub formă de titlu sau de metaforă, care sunt aplicabile și oamenilor (In 1:13; 1In 3:9; 5:18).     

Povestea cu nașterea fizică dinainte de a fi lumea este o simplă opțiune teologică, adoptată în crezul catolic / ortodox, pe care cine o preferă, poate să și-o păstreze, dacă atâta poate înțelege. Dar ea nu este în niciun caz o învățătură biblică, ci o deducție speculativă, întemeiată pe o citire infantilă a Scripturii.   

This is a subject which needs “study to shew thyself approved unto God” [2 Tim 2:15].  We need to be sure we are not teaching “the commandments and doctrines of men” [Col 2:22].  This doctrine is an important doctrine.  It is the foundation of our faith.[Matthew 16:13-18]. We are told:

“In the future, deception of every kind is to arise, and we want solid ground for our feet. We want solid pillars for the building.  Not one pin is to be removed from that which the Lord has established. The enemy will bring in false theories, such as the doctrine that there is no sanctuary. This is one of the points on which there will be a departing from the faith. Where shall we find safety unless it be in the truths that the Lord has been giving for the last fifty years?” (Ellen White, Review & Herald,May 25, 1905)

Este în afara subiectului. Citatul vorbește despre doctrina sanctuarului, nu despre Trinitate.

There are many pillars of our faith, there is also a solid platform of truth to rest our feet on.  A rock on which to rest; a foundation.  Please notice this was written in 1905.  She said that the last 50 years [1855-1905] would be accounted as error.  She also said that books of a new order would be written and that the pioneer’s books would be lightly regarded.

Subiectul este complet diferit. A scoate citate din contextul istoric și a le aplica la alte situații, care îi trec prin cap cititorului nu este o interpretare legitimă. Se pot face analogii, desigur, dar numai pe temeiul unui studiu serios al contextului. Am scris mai sus despre stâlpii credinței stabiliți de pionieri. Doctrina despre Dumnezeire nu are niciun specific adventist, atât varianta trinitară, cât și cea nontrinitară.

“Let Pioneers Identify Truth.—when the power of God testifies as to what is truth that truth is to stand forever as the truth. No after-suppositions, contrary to the light God has given are to be entertained. Men will arise with interpretations of Scripture which are to them truth, but which are not truth. The truth for this time, God has given us as a foundation for our faith. He Himself has taught us what is truth. One will arise, and still another, with new light which contradicts the light that God has given under the demonstration of His Holy Spirit.

A few are still alive who passed through the experience gained in the establishment of this truth. God has graciously spared their lives to repeat and repeat till the close of their lives, the experience through which they passed even as did John the apostle till the very close of his life.   And the standard-bearers, who have fallen in death, are to speak through the reprinting of their writings. I am instructed that thus their voices are to be heard. They are to bear their testimony as to what constitutes the truth for this time. Preach the Word, p. 5.” (Ellen White, 1905, Counsels to Writers and Editors, pages 31, 32)

Se știe că E G White discută aici teoria lui Albion F. Ballenger, care distrugea teologia sanctuarului, punând în loc o ciudățenie. Ellen White nu era în stare să-i demonstreze biblic că omul nu avea dreptate, dar ea a apelat la propria experiență, comună cu a celorlalți pionieri. În anii 1850, când s-au stabilit stâlpii credinței, ea era acolo și, prin viziunile date ei, au fost confirmate acele doctrine. De aceea spune ea: “when the power of God testifies as to what is truth, that truth is to stand forever as the truth”.  

Opiniile non-trinitare au fost într-adevăr majoritare printre pionieri, dar doctrina despre Dumnezeu nu a fost stabilită atunci ca stâlp al credinței adventiste. Nu tot ce credeau pionierii a fost stabilit ca adevăr. Și nu tot ce au scris ei a fost acceptat chiar în cercul lor. (De exemplu, în acceptarea doctrinei sanctuarului, s-a preferat explicația lui Owen R L Crosier din 1846 [Scrieri Timpurii, p. XIX.2][26], dar nu s-a luat în considerație scrierea lui Joseph Bates despre identificarea sanctuarului ceresc cu Noul Ierusalim [The Opening Heavens, BP 1], chiar dacă și aceasta se întemeia pe articolul lui Crozier.[27]).    

Many today tell us  that “Ellen White accepted the trinity doctrine late in her life”.  That she brought the doctrine into the church privily.  Is that how Ellen White rebuked error?   Did she rebuke her husband and the rest of the pioneers by bringing the trinity teaching into the church privily?  Anyone who has read her writings should know this is not the way of Ms. White. 

Păi, cum avea să mustre pe alții pentru o doctrină care nu era stabilită nici într-un fel, ci era doar o modă teologică de împrumut, antitrinitară. Sunt dovezi că Ellen White încă simpatiza cu doctrina trinitară, moștenită de la metodiști, altfel nu s-ar explica de ce James White a introdus doxologia trinitară în cartea din 1849 și cum de E G White și-a încheiat articolul din 1881 cu aceeași doxologie (pe care soțul ei, care avea să moară peste câteva luni, o scosese din carte în 1852).

Unii înțeleg toate doar în termenii „impus sau interzis”, dar în viață și în credință, lucrurile se petrec diferit. Multe lucruri pe care le credem, nu sunt nici impuse, nici interzise. Suntem ființe în devenire permanentă, iar înțelegerea adevărul este dinamică. De aceea fixismul conservator nu este binevenit. Este greșit să credem că profeții ar fi primit fiecare de la Dumnezeu tot adevărul și că profetul trebuie să știe toate lucrurile perfect și de la început. Încă mai greșită este credința că Dumnezeu i-ar fi descoperit Ellenei White adevărul într-un grad superior tuturor autorilor biblici la un loc, și că scrierile ei ar fi ultimul cuvânt în ce privește teologia biblică, sau alte domenii ale teologiei.

De ce trebuia să vorbească EGW despre subiectul disputat între trinitari și nontrinitari? Dacă ar fi primit vreo descoperire completă și clară, ar fi spus-o clar. Dar în timp ce colegii ei, inclusiv James făceau polemică în scris împotriva trinitarismului (pe care, de fapt, nu-l înțelegeau), Ellen White nu s-a exprimat niciodată asemenea lor, nu a confirmat acuzația lor, că doctrina trinitară ar fi o erezie catolică împrumutată din păgânism.

Aici este proba de foc a non-trinitarilor, să răspundă la întrebarea: de ce Ellen White nu s-a exprimat clar, explicit, împotriva doctrinei trinității? Și de ce a dat „apă la moară” trinitarismului, prin declarații care ar trebui considerate iresponsabile, dacă ea ar fi fost non-trinitară? Așa-numitele ei declarații non-trinitare sunt doar citate speculative, care pornesc de la prezumția că, dacă Ellen White undeva a vorbit numai despre Tatăl și Fiul, sau dacă nu a menționat întotdeauna Cele Trei Persoane, înseamnă că prin aceasta ar fi mărturisit împotriva doctrinei Trinității. La fel citesc unii și Biblia. Un adevăr biblic este expus parțial, ocazional, după principiul „puțin aici, puțin acolo”. (De exemplu: Nu este necesar să avem o poruncă explicită și în NT pentru Sabat, dacă principiul a fost lăsat de la facerea lumii [Gen 2:1-3; Ex 20:8-11] și dacă citim că apostolii respectau sabatul și după învierea lui Iisus).      

Let us see what Ellen White says about doctrines that are brought into the church privily. “Modern spiritualism, resting upon the same foundation, is but a revival in a new form of the witchcraft and demon worship that God condemned and prohibited of old.… Peter, describing the dangers to which the church was to be exposed in the last days, says that as there were false prophets who led Israel into sin, so there will be false teachers, “who privily shall bring in damnable heresies, even denying the Lord that bought them.… And many shall follow their pernicious ways.” 2 Peter 2:1, 2. Here the apostle has pointed out one of the marked characteristics of spiritualist teachers. They refuse to acknowledge Christ as the Son of God.

Este fapt cunoscut de aproape 2000 de ani, că acești spiritualiști (gnostici) negau întruparea lui Christos. A explica în sens biblic expresia de Fiu al lui Dumnezeu nu înseamnă a tăgădui pe Christos, așa cum comentatorul antitrinitar adaugă la sfârșitul citatului. Din nou este vorba de vechiul nărav al multor polemiști: citate scoase din context.   

Concerning such teachers the beloved John declares: “Who is a liar but he that denieth that Jesus is the Christ? He is antichrist that denieth the Father and the Son. Whosoever denieth the Son, the same hath not the Father.” 1 John 2:22, 23. Spiritualism, by denying Christ, denies both the Father and the Son, and the Bible pronounces it the manifestation of antichrist.” (Ellen White, Patriarchs and Prophets, page 686)

Spiritualism denies the “Father and Son” or “God and Christ.”  Our pioneers identified the doctrine of the trinity as spiritualism.  Her husband James White himself said “The way spiritualizers have disposed of or denied the only Lord God and our Lord Jesus Christ is first using the old unscriptural Trinitarian creed.” (James White, January 24, 1846, The Day Star)

E G White vorbește despre spiritualism (așa este numit spiritismul în engleză), iar spiritualismul este atât nontrinitar, cât și mult diferit de creștinism, în ce privește credința în Christos.[28] Dar cuvinte ca spiritualism sau spiritualizare erau folosite de pionieri și în alt sens, cum ar fi preferința pentru înțelegerea în sens spiritual (figurat sau mistic) a unui adevăr biblic revelat, care a fost intenționat să se înțeleagă în sens propriu, concret, literal. De exemplu, Iisus S-a întrupat în sens literal, sau a fost doar o iluzie sau o expresie literară? Moartea și învierea lui au fost reale, sau trebuie înțelese doar „spiritual”? A doua Lui venire va fi reală, concretă, sau doar spirituală, în duh, sau un alt avatar spiritualist?

Confundarea afirmației lui Ellen despre spirit(ual)ism, cu afirmația lui James despre spiritualizare (un alt subiect), este metodologie greșită sau chiar lipsă de onestitate. Este adevărat că James era împotriva doctrinei Trinității. Dar opinia lui (his pet doctrine) nu este autoritativă pentru noi, care putem studia Scriptura cu mintea noastră. Este greu de înțeles cum anume „crezul nebiblic trinitar” ar „înlătura sau ar nega pe singurul Domn Dumnezeu și pe Domnul nostru Iisus Christos”? În orice caz, declarația lui James White despre spiritualizare este bine explicată de cercetătorii de la White Estate:      

Where did the Trinity come from then if our pioneers didn’t believe in it and Ellen White didn’t accept it? Let’s examine her writings and then decide from the weight of the evidence.

Q: Are there three beings in heaven that are to be exalted?

“Let the brightest example the world has yet seen be your example, rather than the greatest and most learned men of the age, who know not God, nor Jesus Christ whom he has sent. The Father and the Son alone are to be exalted.” (Ellen White, The Youth’s Instructor, July 7, 1898)

A scris aceasta E G White într-o polemică antitrinitară? Care a fost scopul? A vrut ea să spună că Duhul lui Dumnezeu nu trebuie băgat în seamă? Sau, mai rău, că El nu este Cineva, ci „ceva” acolo, destul de vag? Chiar așa dacă ar fi, s-o luăm prin absurd, dacă Duhul nu ar fi o individualitate divină distinctă, ci ar fi doar duhul minții Tatălui sau a Fiului etc., ce păcat ar fi să-L înalțe cineva și să-L laude? Moise și Isaia preamăresc „brațul izbăvitor” al lui Dumnezeu” și „dreapta Lui” mântuitoare (Ex 15:6; Ps 89:13; Is 53:1). Atunci și sufletul sau duhul lui Dumnezeu ar merita laudă!  

Dar cum ar fi putut Ellen White să afirme cele de mai sus într-un sens antitrinitar, când ea, cu 19 ani mai înainte, cita în încheierea unui articol chiar Doxologia care se încheie cu versul “Praise Father, Son and Holy Ghost” (Lăudați pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt!”)?  Cum s-ar fi putut gândi ea că expresia “The Father and the Son alone are to be exalted” ar fi exclusivistă și antitrinitară, când chiar în același an ea afirma: „Christos a hotărât să trimită pe Reprezentantul Său, a treia persoană a Dumnezeirii”? (Signs of the Times, December 1, 1898, par. 2).

Într-o predică din 1906, înregistrată (stenografiată și dactilografiată), E G White încheia cu cuvintele: „Atunci harpele de aur sunt atinse și muzica se revarsă de la toată oastea cerească. Ei cad la pământ și se închină Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt.” (E G White, Ms139, 1906.32).

La drept vorbind, Duhul nu are nicăieri pretenția de a fi lăudat în mod expres, pe nume. El întotdeauna laudă și slujește pe Tatăl și pe Fiul, iar de la noi nu așteaptă plecăciuni sau cântări cu dedicații speciale (deși acestea sunt legitime!), ci dorește să-Și ocupe locul meritat în templul Lui care I se cuvine de drept: ființa omenească. Nu ni se cere să avem câte un cult separat pentru fiecare Persoană Divină, ci un singur cult al lui Dumnezeu Tatăl, al Fiului și al Duhului Sfânt. Așa ne-a învățat Iisus să ne rugăm Tatălui, în numele Fiului (In 14:13, 14, 26; 16:24) și prin Duhul Sfânt (Ef. 6:18; Iuda 1:20; Rom 8:26-27).

Were there 3 people in the work of creation? 

“After the earth was created, and the beasts upon it, the Father and Son carried out their purpose,… And now God said to His Son, “Let us make man in our image.” “(Ellen White, The Spirit of Prophecy, vol. 1, pages 24, 25)

And if the Holy spirit is a third being where was he in this matter?  This is quite different than what is taught by many today.  The title “God” is used to refer to the Father alone almost entirely throughout scripture, and there is not a single verse in the bible where the title is used to refer to three beings.

Unde era Duhul în Geneza 1? Cine are ochi de văzut a găsit deja în v. 2, că înainte de prima rază de lumină, înainte de primul imperativ creator, „Spiritul lui Dumnezeu survola apele” oceanului primordial.[29] Dumnezeu nu este un vrăjitor, care rostește formule magice și creează lumi prin vibrațiile aerului, după care s-ar mira că nimicul L-a ascultat. Cuvintele Creatorului sunt dorințe exprimate imperativ, care nu se adresează nimicului sau materiei moarte, ci Unuia, care are toată puterea de a realiza orice dorește Suveranul.[30]

Așa a fost la mormântul lui Lazăr, unde nu urechile și creierul mortului l-au „convins” pe Lazăr să se scoale; și tot așa a fost în zilele Creației, când Duhul Domnului era acolo, nu ca spectator asemenea îngerilor, ci pentru ca noi să știm că tot ce Dumnezeu poruncește, este în stare să și împlinească,[31] deoarece Duhul este Spiritul Creator, nu un spirit creat asemenea îngerilor, nici o prezență impersonală a lui Dumnezeu. El este Acela care „a cântărit munții cu cântarul și dealurile cu cumpăna” (Is 40:12-14). El este „degetul” lui Dumnezeu, cu care Iisus a dat lumină orbilor și viață morților (Mt 12:28; Lc 11:20) și care i-a atins pe egipteni cu plăgi teribile (Ex 8:19).   

“The plan of redemption was arranged in the councils between the Father and the Son.” (Ellen White, Review & Herald, May 28, 1908 par. 12)

“Before the fall of man, the Son of God had united with his Father in laying the plan of salvation.” (Ellen White, Review & Herald, September 13, 1906 par. 4)

“The great plan of redemption was laid before the foundation of the world. And Christ, our Substitute and Surety, did not stand alone in the wondrous undertaking of the ransom of man. In the plan to save a lost world, the counsel was between them both; the covenant of peace was between the Father and the Son.” (Ellen White, The Signs of the Times, December 23, 1897).

Aici este aceeași problemă (adică limita autoimpusă) a unei judecăți mioape, care își imaginează că referirea la Tatăl și la Fiul ar fi exclusivă, în discuția despre persoanele Dumnezeirii. Dacă ar fi așa, atunci Ellen White s-ar contrazice fiindcă ea a zis în 1901:

„Dumnezeirea a fost răscolită de milă pentru neamul omenesc, iar Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt s-au dedicat realizării Planului de Mântuire.” (The Australian Union Conference Recorder, April 1, 1901; Letter 12, 1901, par. 10; The needs of the cause in Australasia, July 4, 1903.30; Review and Herald, May 2, 1912; Counsels on Health, 1923, 222.2)

Cum crede cineva că Duhul „care cercetează totul, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu” (1Cor 2:10) nu ar fi fost prezent activ la alcătuirea unui plan în care și El, Duhul, avea rolul decisiv de realizator direct? Duhul Creator, care nu Se sfătuiește cu nicio creatură (Is 40:13-14), cu siguranță este în Sfatul Creatorului!

Imaginea sfatului doar între Tatăl și Fiul este una descrisă de profeți, după viziunile pe care le-au avut. Atât în Biblie, cât și în Mărturii, Duhul nu apare niciodată, ca o persoană vizibilă, nici în viziunile cerești, nici în Biblie, nici în Mărturii. Ellen White scrie doar ce a văzut în viziune (care este o imagine didactică a realității trăite de locuitorii cerului).

Duhul ca persoană nu este văzut în viziuni, nu este vizibil ca persoană nici în cer, și nu-L vom vedea niciodată, deoarece persoana Sa nu poate fi delimitată local, spațial. Este singura persoană din univers care există doar ca omniprezență. Atât Tatăl, cât și Fiul sunt „duh”, în natura lor divină.[32] Dar, prin întrupare, Fiul are trup omenesc (Lc 24:39), iar Tatăl Se arată înaintea inteligențelor cerești în aceeași înfățișare nobilă, pe care a dăruit-o prin Creație omului și tuturor ființelor cerești inteligente (Mt 5:8; 18:10; Ap 22:4). El este localizat în cer (Mt 6:9; 7:21), ca Suveran în sanctuarul Lui ceresc (1Împ 8:30; Ps 2:4; Ecl 5:2; Ap 11:19). Prin urmare, singurele persoane văzute ale Dumnezeirii sunt Tatăl și Fiul. Și deocamdată, pentru noi toate sunt invizibil.

De aceea și heruvimul rebel nu a poftit locul Duhului Sfânt: cine ar dori să ocupe o poziție atât de înaltă, încât să nu fie văzut în vecii vecilor, dar să aibă grijă de bunul mers fizic și spiritual al întregului univers, fără concediu și fără aplauze? Acesta este Spiritul care dorește să ne umple pe toți. Lucifer a dorit însă poziția lui Iisus, pentru că era imediat după Dumnezeu. Dumnezeu nu le descoperise îngerilor totul dintr-o dată. A Doua Persoană a Dumnezeirii le-a fost prezentată ca „Îngerul Domnului”, Comandantul suprem al îngerilor, iar Lucifer a fost numit comandant general, dar nu suprem. Nu li s-a descoperit de la început că Christos este Dumnezeu, de aceeași esență cu Dumnezeu. Astfel Suveranul universului a testat credința îngerilor, întronându-L pe Christos ca Suveran al universului, egal cu Dumnezeu Însuși, ca și cum ar fi fost un înger promovat (avansat) cu o „treaptă” mai sus. Chiar așa dacă ar fi fost, dorința lui Dumnezeu trebuia respectată. Și cei mai mulți au respectat-o.        

Zec 6:13  …the counsel of peace shall be between them both. 

Zaharia nu descrie aici acel Sfat al Păcii, despre care a scris Ellen White, ci un „sfat de pace” între Dumnezeu și „un om, al cărui nume este Odrasla” (v. 12), urmașul lui David, adică Christos, care urma să vină (Is 11:1; 53:2; Ier 23:5; 33:15; Zah 3:8). Sub nicio formă, profeția aceasta nu desființează ceea ce Duhul lui Dumnezeu a mărturisit despre Sine în alte locuri. Nu există niciun sfat de pace în cer sau pe pământ fără Duhul păcii (Rom 8:6; 14:17; Gal 5:22).

“The Sovereign of the universe was not alone in His work of beneficence. He had an associate—a co-worker who could appreciate His purposes, and could share His joy in giving happiness to created beings. ‘In the beginning was the Word, and the Word was with God, and the Word was God. The same was in the beginning with God.’ John 1:1, 2. Christ, the Word, the only begotten of God, was one with the eternal Father—one in nature, in character, in purpose—the only being that could enter into all the counsels and purposes of God.

‘His name shall be called Wonderful, Counselor, The mighty God, The everlasting Father, The Prince of Peace.’ Isaiah 9:6. His “goings forth have been from of old, from everlasting.” Micah 5:2. And the Son of God declares concerning Himself: “The Lord possessed Me in the beginning of His way, before His works of old. I was set up from everlasting.… When He appointed the foundations of the earth: then I was by Him, as one brought up with Him: and I was daily His delight, rejoicing always before Him.” Proverbs 8:22-30.” (Ellen White, Patriarchs and Prophets, page 34)

Deja se repetă toate aceste argumente și obiecții. Am răspuns și am explicat destul mai sus. Cine dorește să înțeleagă, va înțelege.

Note:  There is not a third spirit being called “God the Holy Spirit”  nor is there a second being called “God the Son”. 

Ce noimă are obiecția aceasta, că nu există Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul? Dacă Fiul este dumnezeu (= de natură divină), de ce ar sări cineva în sus, când spunem „Dumnezeu Fiul”? Iar dacă Duhul este, de asemenea, dumnezeu (= de natură divină), de ce ar deranja pe cineva expresia Dumnezeu Duhul Sfânt? Aceste expresii sunt formate după modelul expresiei biblice Dumnezeu Tatăl.

Pe antitrinitari îi deranjează, pentru că se afirmă astfel că și Fiul și Duhul sunt de aceeași natură cu Tatăl și nu mai iese socoteala că Tatăl este „singurul Dumnezeu adevărat”. Dar oricum, Biblia explică și completează afirmația că Tatăl este „Cel Adevărat”, la fel cum Christos este „Cel adevărat” (1In 5:20). Toată teologhisirea aceasta antitrinitară este o simplă revoltă împotriva gândirii abstracte, spirituale și larg cuprinzătoare; o adevărată pledoarie pentru gândirea calică (= literală, fragmentară, selectivă și obtuză).   

Only one being in this universe could enter into the purposes and counsels of God “The Father” is Christ, the only begotten Son of God.  “To us there is one God the father” [1 Cor 8:6].  Jesus Christ entered his counsels.[Zech 6:13]  2Jn 1:9 says “Whosoever transgresseth, and abideth not in the doctrine of Christ, hath not God. He that abideth in the doctrine of Christ, he hath both the Father and the Son.”  Both means two not three. 

Nowhere in scripture does it say “trinity”. 

Nu e nicio problemă că nu se găsește cuvântul Trinitate. Biblia nu conține toate cuvintele dintr-un dicționar, în mod special nu conține termeni teologici. Cu toate acestea, gândirea teologică și limbajul teologic sunt necesare, pentru a face ordine în conceptele credinței. Omul deștept gândește în concepte și la nevoie este capabil să inventeze cuvinte, așa cum i-a dat Dumnezeu o sarcină asemănătoare lui Adam. Orice realitate abstractă are nevoie de un nume pentru a se putea vorbi mai precis și mai economic despre ea. De exemplu, nu există niciun nume clar pentru doctrina nontrinitarilor AZS de astăzi. Denumirile nontrinitarism sau antitrinitarism sunt prea cuprinzătoare și vagi. Și ateii sunt non-trinitari, și arienii sunt antitrinitari. Dar antitrinitarii noștri, care încearcă să-i imite pe pionieri, cred într-un singur Dumnezeu (adevărat), într-un Fiu născut fizic din Dumnezeu, care este și El dumnezeu, dar nu Dumnezeu Adevărat, nu Dumnezeu Atotputernic; și într-un Duh încă mai vag, despre care nu se știe sigur ce sau cine este. Prin urmare, cum să numesc această concepție? Dacă Trinitate (tri-unitate) vine de la numerele 3 și 1, cum pot numi concepția care se referă la 1,7 persoane divine (adică 1 + 0,5 + 0,2)? Îi las pe alții să găsească termenul.    

Trinitate este mai exact spus, decât Treime, Triadă sau Trio, pentru că afirmă în același timp treimea și unitatea Dumnezeirii. Conceptul este perfect biblic, deoarece atunci când Cele Trei Persoane sunt menționate în Biblie alături, ele sunt puse pe aceeași treaptă, în contrast cu toate creaturile (Rom 15:30; 2Cor. 13:14; Ef 2:18; Flp 3:3; 1Pt 1:2; Ev 9:14; 10:29). Mat 28:19 arată clar că sunt TREI PERSOANE cărora le este dedicat cel care se botează, dar Cei Trei sunt în același timp o unitate, deoarece poartă un SINGUR NUME.

The bible does not say “One God, the Father, Son, and Holy Ghost”.  John says the Father and Son dwell in us “and truly our fellowship is with the Father, and with his Son Jesus Christ.”  [1 John 1:3]

Nu poate exista niciun fel de părtășie/comuniune cu Tatăl și cu Fiul, decât prin Duhul Sfânt (2Cor 13:13/14). Duhul Sfânt este prezent în mod implicit în tot ce face sau nu face Dumnezeu.

Q:  Who were the first, second, and  third highest beings in heaven before the fall?

“The Son of God was next in authority to the great Lawgiver. He knew that His life alone could be sufficient to ransom fallen man.” (Ellen White, Spirit of Prophecy, vol. 2, page 9, also in Lift Him Up, page 24)

Mărturiile Spiritului Profetic nu sunt un catechism. Răspunsurile corecte nu se dau cu un singur text. Există și alte exprimări ale Ellenei White, cum ar fi: ”Though higher than any of the angels, though as great as the Father on the throne of heaven, He became one with us. (The Youth’s Instructor, November 21, 1895; 3SM 128.1).  Sau: „El era egal cu Dumnezeu, infinit şi atotputernic. . .” (Manuscript 101, 1897). Sau: „Iehova este numele dat lui Christos.” ST May 3, 1899.

În 1877, ca Preşedinte al Conferinței Generale, James White a afirmat că „Christos este cu adevărat egal cu Dumnezeu” (Review and Herald, Nov. 29, 1877, p. 72). şi a început să descurajeze orice opinie care Îl face pe Iisus inferior Tatălui.

“Satan’s position in heaven had been next to the Son of God. He was first among the angels.” (Ellen White, Selected Messages, book 1, page 341)
1. God
2. Son of God
3. Satan

Schema aceasta este blasfematoare. Dumnezeu și Fiul stau atât în poziție de egalitate, cât și în poziție de subordonare (voluntară). Dar Lucifer este o simplă creatură, a cărui subordonare este obligatorie, dar pe care o refuză. Între Christos și orice înger este o distanță infinită, pentru că îngerii sunt creaturi.

“Satan, the chief of the fallen angels, once had an exalted position in Heaven. He was next in honor to Christ.” (Ellen White, Review & Herald, February 24, 1874)

“Speaking of Satan, our Lord says that “he abode not in the truth.” He was once the covering cherub, glorious in beauty and holiness. He was next to Christ in exaltation and character. It was with Satan that self-exaltation had its origin. He became jealous of Christ, and falsely accused him, and then laid blame upon the Father. He was envious of the position that was held by Christ and the Father, and he turned from his allegiance to the Commander of heaven and lost his high and holy estate.” (Ellen White, Review & Herald, October 22, 1895)

Ellen White discută situația așa cum era în cer, cum părea din punct de vedere „social-politic”, dacă Îl comparăm pe Dumnezeu cu un Suveran, pe Christos cu Prințul de coroană, iar pe Lucifer cu comandantul oștirii. Așa se vedeau lucrurile.

Q:  A doctrine is pervading in the church today that Christ became the begotten son when he took on humanity and not before that.  Was he begotten before taking human nature?

“A complete offering has been made; for “God so loved the world, that he gave his only-begotten Son,”— not a son by creation, as were the angels, nor a son by adoption, as is the forgiven sinner, but a Son begotten in the express image of the Father’s person, and in all the brightness of his majesty and glory, one equal with God in authority, dignity, and divine perfection. In him dwelt all the fullness of the Godhead bodily.” (Ellen White, The Signs of the Times, May 30, 1895)

Dacă ne referim la natura Christosului preexistent, singurul sens în care poate fi numit “begotten” este un sens figurat. Dacă vreun autor biblic sau Ellen White ar fi explicat, sau măcar ar fi descris, simplu, cum și când a fost această așa-zisă “naștere din Tatăl”, în sens fizic, am avea un temei s-o credem în mod literal. Dar Ellen White nu se referă aici la începutul naturii divine a lui Christos, ci la statutul Lui de Dumnezeu întrupat, de Christos ca om, care în calitate de Fiu al lui David, născut din Fecioară, este NUMIT Fiul lui Dumnezeu (Lc 1:32, 35). Vorbind însă despre Dumnezeirea Lui, E G White afirmă:  

• „El era egal cu Dumnezeu, infinit şi atotputernic. . . . El este Fiul cel veşnic, existent prin Sine Însuşi.” (Manuscript 101, 1897).
• „Christos este Fiul lui Dumnezeu preexistent, existent prin Sine Însuşi. (Exod 3) „…Eu Sunt M-a trimis la voi.” (Signs of the Times, 29 Aug 1900).
• „Cuvântul (Logosul) exista ca fiinţă divină, ca Fiu Veşnic al lui Dumnezeu, în unire şi unitate cu Tatăl. Din veşnicie El era Mijlocitorul legământului…. Christos era Dumnezeu în mod esenţial şi în cel mai înalt sens. El era cu Dumnezeu din toată veşnicia, Dumnezeu mai presus de toate, binecuvântat în veci [Rom 9:5]. …El a existat din veşnicie, ca persoană distinctă, şi în acelaşi timp una cu Tatăl. El era gloria supremă a cerului. El era comandantul inteligenţelor cereşti, iar adorarea din partea îngerilor era primită de El ca fiind dreptul Lui. Nu era nici o jefuire a dreptului lui Dumnezeu…. Există lumină şi slavă în adevărul că Christos era una cu Tatăl înainte de întemeierea lumii. …. Acest adevăr, infinit de misterios în sine, explică alte adevăruri misterioase, care altminteri ar fi inexplicabile, în timp ce este învăluit în lumină de neapropiat şi de necuprins.” (Review and Herald, 5 Apr 1906).
• „În El era viaţa originală, neîmprumutată, nederivată.” (Signs of the Times, Feb. 13, 1912).

Compare this with the following:
“Before Christ came in the likeness of men, he existed in the express image of his Father.” (Ellen White, Youth’s Instructor, December 20, 1900)
“The dedication of the first-born had its origin in the earliest times. God had promised to give the First-born of heaven to save the sinner.” {Ellen White The Desire of Ages, p. 51}

Și David era „întâiul-născut dintre împărații pământului”… (Ps 89:27)

“The Eternal Father, the unchangeable one, gave his only begotten Son, tore from his bosom Him who was made in the express image of his person, and sent him down to earth to reveal how greatly he loved mankind. “(Ellen White, Review and Herald, July 9, 1895, par. 13)

Evident că limbajul este poetic, preluat din Ioan 1:18 („care este la sânul Tatălui”, ca și cum ar fi un copilaș).

“Christ is the Son of God in deed and in truth and in love, and is the representative of the Father as well as the representative of the human race.” (Ellen White, Manuscript Releases, vol. 14, page 83)

Aici Ellen White explică ce înțelege ea prin Fiul lui Dumnezeu: Cineva care Îl reprezintă pe Dumnezeu prin faptă, prin adevăr și dragoste.

Christ was in the express image of God before an angel was created. He was begotten before the world was. Set up from everlasting. Many say the words from Proverbs 8:22-30 were spoken by “wisdom”[Pro 8:1].  Ms. White said Christ(!) spoke those words.  The bible says “Christ is the wisdom of God” [1 Cor 1:24, 30].  He was the only begotten of God, therefore the conclusion is He is the only one who can say that he was “brought forth” by God.  And to deny this is antichrist doctrine. [1 John 2:22]  And it also demeans the love of God [John 3:16, 1 John 4:9].   Did God send his only begotten son, or a co-eternal, co-equal being who was only playing the part of the son. 

Domnul Christos nu a jucat un rol, ci a trăit și trăiește pe viu acest statut de FIU, pe care și l-a asumat. Dragostea lui Dumnezeu nu se măsoară după instinctul nostru patern –care este vai de capul lui. Realitățile cerești sunt exprimate în cuvinte și imagini omenești limitate. Nu există soluție mai bună.

 I believe that if God said he sent his only begotten Son that He really means He did it.  Do we want to imagine that one of three beings only took  the role of the Father?  And another the Son?   And another role-played a spirit being? That sounds like 3 co-eternal actors in the greatest show in history.  It makes God a liar. To see the Son is to see the father.

Nu, Dumnezeu nu este mincinos când ne transmite adevărul folosind atât vorbirea clară („El este dintotdeauna”), cât și figuri de stil („El este Fiul / singurul-născut din Tatăl”). Și Iisus a vorbit mereu în pilde iar ucenicii adesea înțelegeau în sens propriu, când trebuia să înțeleagă figurat, și înțelegeau în sens figurat ceea ce trebuia înțeles în sens propriu.

Think about this.  If I sent my friend to die for you.  How much love would that be?  Not very much. 

Comparația nu este potrivită, pentru că legătura dintre persoanele Dumnezeirii este mult mai strânsă decât orice comparație omenească. Deoarece Unul din Cei Trei Și-a asumat voluntar statutul de supus, în planul Dumnezeirii, acest statut caracterizat atât prin relație nedespărțită, prin aceeași natură, prin același caracter iubitor, cât și prin supunere și acceptarea planului de mântuire până la capăt și pentru totdeauna, este numit pentru noi, în limbajul nostru omenesc, FIUL. În limbajul îngerilor, doar legătura de camarazi, colegi și „frați” este singura cunoscută și înțeleasă. Dacă înainte de a crea oameni, Dumnezeu ar fi vorbit îngerilor despre „Fiul” ce ar fi înțeles oare? Și dacă ar fi înțeles că este vorba de Cineva născut din Dumnezeu în sens fizic, cum ar fi știut că Dumnezeu este Tată și nu Mamă?     

 On the other hand my Son, who I look at, who is my express image, a little me.  Who adores me, who looks at me with his blue eyes and willingness to learn, and says abba, father, daddy, and is daily my delight.  For me to send him to die for you.  Would you then begin to picture my love for you?  Think about how a trinity demeans Gods love.  It is very subtle but it greatly demeans his love.  And the love of God draws men to repentance.  “This is love that he gave his only begotten son” [1 John 4:9].  He did not His co-eternal friend.

“Satan is determined that men shall not see the love of God which led Him to give His only-begotten Son to save a lost race; for it is the goodness of God that leads men to repentance.” {E. G. White, Selected Messages Book 1, p. 156}

“The great Creator assembled the heavenly host, that he might in the presence of all the angels confer special honour upon his Son. The Son was seated on the throne with the Father, and the heavenly throng of holy angels was gathered around them. The Father then made known that it was ordained by himself that Christ should be equal with himself; so that wherever was the presence of his Son, it was as his own presence. His word was to be obeyed as readily as the word of the Father. His Son he had invested with authority to command the heavenly host.” (Ellen White, The Signs of the Times, January 9, 1879; also in Spirit of Prophecy, vol. 1, pages 18, 19)

“The Scriptures clearly indicate the relation between God and Christ, and they bring to view as clearly the personality and individuality of each. [Hebrews 1:1-5 quoted.] God is the Father of Christ; Christ is the Son of God. To Christ has been given an exalted position. He has been made equal with the Father. All the counsels of God are opened to His Son.” (Ellen White,  Testimonies for the Church, vol. 8, page 268)

Am explicat deja mai sus.

“There were those who were active in disseminating false ideas in regard to God. Light was given me that these men were making the truth of no effect by their false teachings. I was instructed that they were misleading souls by presenting speculative theories regarding God.… This is only one of the instances in which I was called upon to rebuke those who were presenting the doctrine of an impersonal God pervading all nature, and similar errors.” (Ellen White, Testimonies for the Church, vol. 8, pages 292, 293)

Acesta este iarăși un citat din seria Kellogg, Nu are nicio legătură cu ce discutăm aici.

Note:  Ellen White knew who God was.  In many instances she had to rebuke those presenting false doctrines on this subject. If her husband or the other pioneers were speaking out against the trinity or “three in one or one in three God” she would have rebuked it, just as she did with John Harvey Kellogg. Ellen White would never bring in such an important doctrine quietly or privily as is being taught in the church today.

Nu vă este de mirare că Ellen White nu s-a exprimat niciodată explicit ANTITRINITARĂ asemenea colegilor ei?

Q:  Christ possessed original, unborrowed, underived life.  Does that mean he was not begotten?

“In Him [Christ] was life, original, unborrowed, underived. This life is not inherent in man. He can possess it only through Christ. He cannot earn it; it is given him as a free gift if he will believe in Christ as His personal Saviour.” (Ellen White, Signs of the Times, April 8, 1897; also in Selected Messages, book 1, pages 296, 297)

Acel „it” se referă la viață. În natura divină a lui Christos, viața este originală, neîmprumutată, nederivată, adică este a Lui însuși dintotdeauna; în natura Sa umană, viața I-a fost dată În Sine de Dumnezeu, la unirea cu natura divină (când a fost zămislit).  

Note:  Please note that we also will possess original, unborrowed, underived life.  This does not mean that we are not adopted sons of God.  And this does not mean Christ was not the only begotten, nor does it mean he was not given it by his Father.

Cum poate să tragă cineva o asemenea concluzie? Ellen White arată că în Christos, viața este ÎN SINE ÎNSUȘI, în timp ce noi, ca oameni nu avem viața în sine, ci primim din viața Lui Christos. Iar faptul că o primim de la altul, în mod condiționat și în dependență, înseamnă că nu vom avea vreodată în noi izvorul vieții și nu vom deveni vreodată autonomi în ce privește viața. Altminteri, la ce mai folosește Pomul Vieții din Apocalipsă?

Joh 5:26  For as the Father hath life in himself; so hath he given to the Son to have life in himself.
Original, unborrowed, underived life was given to him by his father.  And we also can possess original, unborrowed, underived life through Christ.  It is amazing how these quotes that have been used to support a Trinity doctrine were pulled from there natural connection to support the trinity when there is so much evidence that she did not believe in a trinity.

Mare gogomănie! Cum poate spune cineva că vom poseda și noi viață originală, neîmprumutată și nederivată? Vom deveni Christoși? Asemenea exprimări distrug tot sensul cuvintelor.

“All things Christ received from God, but He took to give. So in the heavenly courts, in His ministry for all created beings: through the beloved Son, the Father’s life flows out to all; through the Son it returns, in praise and joyous service, a tide of love, to the great Source of all.” {E. G. White, The Desire of Ages, p. 21}

EGW se referă aici nu la o primire a vieții de către Christos în veșnicie, ci la rolul și mijlocirea Lui după înălțare. Ca om, continuă să primească de la Dumnezeu viața spirituală de care toți avem nevoie. Pentru Sine nu are nevoie de nimic în plus.  

Note the river of life.
Rev 22:1  And he shewed me a pure river of water of life, clear as crystal, proceeding out of the throne of God and of the Lamb.
God >>>to the lamb>>> to us.  And we receive that original unborrowed, underived, life.   Again notice the channel, the flow, the river.

Asta e mare minune logică! Este ca și cum ai prezenta la școală o teză, pentru care semnezi că este originală, iar când se descoperă că de fapt ai primit-o, spui că da, este original scrisă de un altul, care ți-a dat-o (gratuit sau contra cost). Prin urmare, dacă lucrarea este originală (la origine!) și dacă autorul ți-a cedat-o, sau ți-a împărtășit-o (te-a lăsat s-o copii),  înseamnă că ai și tu acum lucrarea originală.

Dar originalitatea presupune întotdeauna o creație proprie, niciodată împrumutată. Originalitatea nu se transferă.

1Co 8:6  But to us there is but one God, the Father, of whom are all things, and we in him; and one Lord Jesus Christ, by whom are all things, and we by him.
God is the “Of Whom”  Christ is the “By Whom”.   The life flows from God, by Christ it is given to us.

Nu este înțelept să luăm ca bază un asemenea text, fără a-l armoniza cu celelalte, care susțin contrariul. Până când îl înțelegem mai bine, țineți-l la dospit. Pur și simplu, nu este adevărat că doar Tatăl este dumnezeu, întrucât același Pavel repetă că și Christos este dumnezeu. Și nu este adevărat că doar Christos ar fi domn, deoarece toată Biblia spune că Dumnezeu Tatăl este Domn. Punct. Nu mai veniți cu acest text, până nu-l rezolvați.  

Q:  Did Christ have any special power on earth?  Was he a man?
“Those who claim that it was not possible for Christ to sin, cannot believe that He really took upon Himself human nature. But was not Christ actually tempted, not only by Satan in the wilderness, but all through His life, from childhood to manhood? In all points He was tempted as we are, and because He successfully resisted temptation under every form, He gave man the perfect example, and through the ample provision Christ has made, we may become partakers of the divine nature, having escaped the corruption which is in the world through lust.” (Ellen White, S.D.A. Bible Commentary, vol. 7, page 929).
“Christ’s overcoming and obedience is that of a true human being. In our conclusions, we make many mistakes because of our erroneous views of the human nature of our Lord. When we give to His human nature a power that it is not possible for man to have in his conflicts with Satan, we destroy the completeness of His humanity.” (Ellen White, S.D.A. Bible Commentary) …

De acord, dar subiectul era despre natura divină a lui Iisus, nu despre cea umană.

---

[1] [Uriah Smith], A Declaration of the Fundamental Principles Taught and Practiced by the Seventh-day Adventists (Battle Creek, MI: Steam Press, 1872); “Fundamental Principles,” Signs of the Times, 1/1 (4 June 1874); A Declaration of the Fundamental Principles of the Seventh-Day Adventists. (Adventist Heritage Center, James White Library). REVIEW & HERALD, Battle Creek, Mich. art. I: – “That there is one God, a personal, spiritual being, the creator of all things, omnipotent, omniscient, and eternal, infinite in wisdom, holiness, justice, goodness, truth, and mercy; unchangeable, and everywhere present by his representative, the Holy Spirit.” Ps. 139:7. (Sublinierea mea). Această declarație a fost publicată din timp în timp în Yearbook, între anii 1972-1889, 1905, 1907-1914 (cf. S. Josepf Kidder, “Creeds and Statements of Belief in Early Adventist Thought”, Andres University Seminary Studies, Vol. 47, No. 1; Andrews University Press, © 2009:113.6).

[2] Este dificil de imaginat, cum poate un gânditor să fie în același timp „panteist” și „trinitar”, întrucât panteismul tinde spre depersonalizarea lui Dumnezeu, în timp ce teologia trinitară descrie Dumnezeirea ca tri-personală. Kellogg însă nu era un adevărat panteist („totul este Dumnezeu”); mai degrabă putea fi numit „panenteist” („Dumnezeu este în tot”), o versiune mai apropiată de teismul biblic. Kellogg se apăra cu texte biblice și citate EGW care subliniau omniprezența divină. Fascinat de știință, ca un medic de talia mondială ce era, Kellogg vedea un argument în natură pentru existența lui Dumnezeu. Ellen White îi reproșa, mai ales, faptul că el prezenta organismul uman – „templul” lui Dumnezeu (sau al Duhului Sfânt) – într-un fel care „diviniza” natura umană, cu tendințele ei. Kellogg însă dezvoltase o adevărată fobie sexuală, și este greu de crezut că ar fi urmărit să încurajeze pornirile păcătoase. (Omul era căsătorit cu o profesoară baptistă de ziua a șaptea, dar amândoi erau total abstinenți și nu aveau relații intime. În schimb, au crescut și înfiat mulți copii). Dar teoria lui Kellogg avea în mod subtil, în sămânța ei un mare pericol. Dintre partizanii rătăcirii „Alfa” (filosofia lui Kellogg din cartea Templul Viu), mulți au ajuns la punctul „Omega” (rezultatul păcătos al acelei filozofii).

[3] Doxologia a fost citată afirmativ de Ellen White, la sfârșitul articolului Review and Herald, January 4, 1881, Art. C, par. 19. În limba română există la numărul 48 din Imnuri Creștine, tradusă poetic pe aceeași veche melodie:

Praise God, from whom all blessings flow; Praise him, all creatures here below; Praise him above, ye heavenly host;  Praise Father, Son, and Holy Ghost. AMEN.

Măriţi pe Domnul ne-ncetat Căci El ne-a binecuvântat! Măriţi, voi, ceruri şi pământ, Pe Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt! Amin.

[4] [M.C. Wilcox, ed.], Signs of the Times, Dec. 7, 1891: „Vă atragem atenția la articolul intitulat «The Subordination of Christ», scris de regretatul Samuel T. Spear (m. 1891), preluat din The Independent. … Credem că această candidă prezentare a Trinității va fi citită cu grijă.” (Articolul conține și doxologia lui Thomas Ken, primul imn trinitar adventist, publicat în 1849).

[5] Studiați documentul alăturat, cu titlul „Subordonarea Lui Christos”, de Samuel T. Spear.

[6] E. G. White, în jurnalul The Australian Union Conference Recorder, April 1, 1901; Letter 12 / 1901, par. 10; “The needs of the cause in Australasia”, reeditat în July 4, 1903, par. 30; reeditat în Review and Herald, May 2, 1912, par.3; introdus în Counsels on Health, 1923:222.2. Este interesant că până atunci, vorbind despre Planul de Mântuire, ea spusese că a fost făcut între Tatăl și Fiul, fără să menționeze pe Duhul Sfânt (vezi Spiritual Gifts, vol. 1, 1858: 22-23; Spirit of Prophecy, 1870:45; Patriachs and Prophet, 1890:34.1; 63.2-3).

[7] The General Conference Bulletin, April 14, 1901, par. 32; The Signs of the Times, June 19, 1901.; Manuscript 118, October 6, 1902, par. 4 (“…The Father, the Son and the Holy Spirit”); Review and Herald, May 5, 1903.8.

[8] James White, Joseph Bates, Uriah Smith, John Andrews, Stephen Haskell, John Loughborough, Joseph Waggoner, W. C. Gage, H. C. Blanchard, A. J. Dennis, Merrit Cornell, John Matteson, Charles Stone, A. J. Morton, Geo Butler, J. H. Morrison, George Amadon, Dudley Canright, S. B. Whitney, Ellet J. Waggoner, Alonzo T. Jones, Loyd Caldwell, Daniel Bourdeau, David Paulson etc.

[9] “If Father, Son, and Holy ghost are each God, it would be three Gods; for three times one is not one, but three. There is a sense in which they are one. But not one person, as claimed by Trinitarians” (J. N. Loughborough, “Questions for Bro. Loughborough,” Review and Herald, November 5, 1861, 184).

[10] “Respecting the trinity, I concluded that it was impossible for me to believe that the Lord Jesus Christ, the Son of the Father, was also the Almighty God, the Father, one and the same being” (Joseph Bates, The Autobiography of Elder Joseph Bates [Battle Creek: Steam Press of the Seventh-day Adventist Publishing Association, 1868], 205). Cei care cred că Tatăl, Fiul și Duhul sunt o singură persoană, sau o singură „ființă” în sensul obișnuit al cuvântului (= persoană), nu sunt trinitari de niciun fel. Trinitarismul acceptă paradoxul biblic al Dumnezeirii, care poate fi numit paradoxul triunitar, afirmând că Dumnezeu este într-un anumit sens unic, unitar, unul și același pentru toți, în contrast cu toate divinitățile popoarelor; și în același timp revelat sau manifestat în trei individualități distincte (Tatăl, Cuvântul, Duhul), care sunt una în natură, existență, putere, caracter și lucrare, egale în demnitate, dar în mod voluntar subordonate ierarhic pentru totdeauna (1Cor 15:28; In 14:26; Ap 1:1; 1Pt 1:2). Orice tentativă de a rezolva în mod simplist acest paradox, într-un sensul sau în altul, pe temeiul unor afirmații biblice selectate, vine în conflict cu afirmațiile biblice care au fost ignorate și duce la concluzii greșite, fie că sunt trei Dumnezei, fiecare având cultul lui, fie că Dumnezeu este o singură persoană, un Dumnezeu singuratic, iar Domnul Christos și Duhul ar fi orice altceva, dar fără o dumnezeire deplină.

[11] D. T. Bourdeau, “We May Partake of the Fullness of the Father and the Son,” Review and Herald, Nov 18, 1890:707.

.[12] James White, Life Incidents in Connection with the Great Advent Movement: As Illustrated by the Three Angels of Revelation XIV (Battle Creek, MI: Seventh-day Adventist Publishing, 1868), 328: “We now see the gifts of the Spirit occupying their proper place. They are not manifested to give a rule of faith and practice. We already have a rule that is perfect in the Sacred Writings. They [the gifts] were not designed to take the place of the Scriptures. And they are not given because the Scriptures are an imperfect rule of faith and practice. But in consequence of the errors of God’s professed people, in departing from the perfect rule, which he has given them, the gifts are manifested to correct the erring, and point them to the Bible as their lamp and guide.” Ellen G. White (A Sketch of the Christian Experience and Views of Ellen G. White, Saratoga Springs, NY: 1851, 64) avea aceeași înțelegere: «I recommend to you, dear reader, the Word of God as the rule of your faith and practice. By that Word we are to be judged. God has, in that Word, promised to give visions in the „last days”; not for a new rule of faith, but for the comfort of His people, and to correct those who err from Bible truth.»

[13] Cele mai bune traduceri (NET, NRS, NJB etc.), inclusiv traduceri evreiești (CJB, TNK) redau verbul qānā^II  cu “created” (după un sens arhaic și foarte rar, care se găsește și în ugarită). Traducerea “possessed” este superficială și se bazează pe un alt verb qānā^I (a dobândi, a face rost, a cumpăra, a lua în posesie). Dacă se preferă acest verb diferit qānā^I , care este mult mai frecvent, atuncisensul normal ar fi„am fost cumpărată”, desigur, în sens figurat, ca în Pr 4:5; 23:23, unde se folosește același verb. Oricum ar fi, dacă ne referim la Christosul preexistent, cumpărarea Lui înainte de a fi lumea nu are sens. Iar dacă preferăm sensul din KJV possessed, aplicat Domnului, ar spune dar că Dumnezeu Îl avea deja mai dinainte, dar fără nicio precizare cu privire la natura acestei „posesii”.

[14] Unii citesc ˀēmûn (de încredere) și traduc “constantly”, sau “someone he could trust”, “confidant”. Alții au citit probabil ˀaman (?)  și au tradus “nursling”.

[15] Această formulare niceană este înțeleasă în mod contradictoriu în teologia ortodoxă. Pentru ei, Fiul este din veșnicie și în același timp născut din Tatăl. Ambele sunt afirmate în Scriptură, dar teologia ortodoxă nu reușește să le armonizeze cumva:  https://marturieathonita.ro/despre-dumnezeu-fiul-vii/ și https://ro.orthodoxwiki.org/Hristologie  

[16] De exemplu, comentariul lui Rabi David Qimchi, zis și Radaq (1160-1235): „…ale cărui obârșii sunt de demult, din zilele din vechime” înseamnă că despre originile lui Mesia, la vremea lui, se va spune că au fost de demult, din Betleem, și anume de la David, fiindcă între vremea lui David și vremea Regelui Mesia din zilele din vechime va trece mult timp.” Sau comentariul lui Rabi Isaac Abarbanel (1437–1508): „Originea lui (adică de unde se trage neamul lui) este de mult timp, din zilele din vechime.  Ideea este că el trebuia să fie din sămânța lui David, care s-a născut în Betleem și din casa lui Ișai betleemitul. Și, așa cum s-a zis, originea acestui rege și guvernator va fi din Betleem, din vremurile de odinioară, din zilele din vechime, adică de pe vremea când domnea David peste Israel.”

[17] TOB: Ses origines remontent à l’antiquité, aux jours d’autrefois; NET: one whose origins are in the distant past; NIV: whose origins are from of old, from ancient times; HRD: Sein Ursprung geht zurück bis in die Vorzeit, bis in längst entschwundene Tage; IEP: da tempo remoto, dai tempi antichi; CAB: de antaño, de tiempos lejanos; SBP: dos tempos mais antigos. Multe altele au același sens. Young’ Literal Translation are ”And his comings forth are of old, From the days of antiquity”. Traducerile care se referă la veșnicie reprezintă o tradiție care a început cu Vulgata (c. 400) și au caracter teologic.

[18] Doar în cazuri speciale, termenul ˁolam poate fi tradus cu veșnicie, totdeauna (Ps 93:2), deși sensul lui propriu este de „timp nedefinit”. Cel mai frecvent se referă la un timp îndelungat, care depășește o generație: veac, epocă, ev, eră, vârstă a lumii, iar când este folosit cu referire la trecut, are sensul de odinioară, de demult, cf. Gen 6:1; Ier 28:8 etc.

[19] Putem aplica acest titlu și la Dumnezeirea lui Iisus, în sensul că, după cum expresia ebraică ben adam „fiul omului” înseamnă „om”, tot așa „fiu de Dumnezeu” ar putea însemna „Dumnezeu” sau „ființă divină”. Dar niciuna din referințele la această expresie în NT (care se pot scoate rapid și complet cu ajutorul unui program de Biblie digital) nu folosește expresia „fiul lui Dumnezeu” în mod clar cu referire la „originea divină”. La prima vedere, ar fi cazurile din Mt 26:63-65 (Fiul lui Dumnezeu = Fiul omului), sau din In 10:32-36. Dar în aceste cazuri se subliniază interpretarea iudeilor. Iisus nu obișnuia să afirme public, că El este Dumnezeu, sau că este Christos / Mesia. Ba încă poruncise și ucenicilor și demonilor să nu spună nimic lumii despre identitatea Lui. Iudeii însă au preferat să exagereze spusele Lui, ca să-I poată găsi un cap de acuzare. Însă modul în care Iisus S-a „apărat” (cu textul din Psalmi, unde regii muritori zeificați, și îngerii rebeli care îi conduc, sunt numiți „dumnezei”, „fii ai Celui Preaînalt”) arată că, vorbind despre relația Fiu-Tată, Iisus nu dorea să le comunice că El este Dumnezeu. Chiar și expresia „Eu și Tatăl una suntem”, nu indică dumnezeirea lui Iisus, ci unitatea Lui cu Tatăl, așa cum ne-o dorește și nouă. Dar nu este de mirare că exprimarea a fost interpretată de iudei ca o pretenție divină. Ei aveau interes să interpreteze așa. Doar în locuri ca In 8:23-25, 58 Iisus sugerează că El este Dumnezeul patriarhilor, cel care a eliberat și condus pe Israel, care le vorbise în tot timpul (Is 43:13).            

[20] Expresia este asemănătoare cu cea din Faptele Apostolilor (AA 407.1), “(Paul) …. being himself a Jew” (Pavel,,, fiind el însuși evreu”.

[21] Cunoașterea de Dumnezeu, la care se referă Biblia și Ellen White, este cunoașterea frumuseții caracterului Lui, cunoașterea planurilor Lui cu noi, cunoașterea voii Lui etc., adică mai degrabă o relație, decât o performanță metafizică. Desigur, sunt necesare și cunoștințele despre natura și personalitatea lui Dumnezeu, în măsura în care putem înțelege Cuvântul Lui. Dar cum revelația biblică în acest domeniu este paradoxală, aceia care vor să „normalizeze” subiectul, să-l simplifice, tăind cu sabia nodul gordian și distrugând astfel caracterul abstract al subiectului, nu fac decât să amputeze revelația lui Dumnezeu, pentru a o face acceptabilă minții lor. 

[22] Godhead poate însemna divinity. Dar nu există sinonime perfecte. Divinity înseamnă calitatea de a fi Dumnezeu, de a fi divin, adică natură divină. Divinity înseamnă și teologie (studiul despre Dumnezeu). Deity înseamnă zeitate, divinitate (seu, zeiță), dar Ellen White îl folosește uneori cu sensul de dumnezeire (natură divină), sinonim cu divinity.

[23] În greaca lui Pavel, noțiunea aceasta apare de trei ori. A doua oară, sub forma theótēs (Col 2:9), iar a treia oară în forma adjectivală to theion = „dumnezeiescul” (FA 17:29). Petru (2Pt 1:4) folosește expresia theia physis („fire” dumnezeiască), în sensul de „felul de a fi” (caracter) al lui Dumnezeu, nu în sensul de natură (esență) divină. Greaca folosea termenul theótēs și cu sensul de Divinitate, Dumnezeu în scrieri iudaice extrabiblice, de exemplu, în apocriful Înțelepciunii lui Solomon, 18:9: „Legea Divinității / Legea lui Dumnezeu”.

[24] “The passing of the time in 1844 was a period of great events, opening to our astonished eyes the cleansing of the sanctuary transpiring in heaven, and having decided relation to God’s people upon the earth, [also] the first and second angels’ messages and the third, unfurling the banner on which was inscribed, “The commandments of God and the faith of Jesus.” One of the landmarks under this message was the temple of God, seen by His truth-loving people in heaven, and the ark containing the law of God. The light of the Sabbath of the fourth commandment flashed its strong rays in the pathway of the transgressors of God’s law. The nonimmortality of the wicked is an old landmark. I can call to mind nothing more that can come under the head of the old landmarks. All this cry about changing the old landmarks is all imaginary.” (CW 30.2; Ms 13, 1889). 

[25] NJB (catolică): Yahweh our God is the one, the only Yahweh; TNK (iudaică) The LORD is our God, the LORD alone; DBY, YLT (particulare) Jehovah our God is one Jehovah; NRS, NAB (protestantă) The LORD is our God, the LORD alone; SCL: „der HERR ist unser Gott, der HERR allein!” ROT (Rotterham): “Yahweh, is our God,–Yahweh alone.” Singurul alt loc biblic în care apare o formulare asemănătoare este Zah 14:9: „Yahwé va deveni împărat peste tot pământul. În ziua aceea Yahwé va fi UNUL și numele Lui va fi UNUL.” Este clar că această mărturisire de credință se referă la cum trebuie să fie recunoscut Dumnezeu, ca Divinitate unică, drept UNUL ȘI ACELAȘI pentru toate popoarele. Este vorba, mai degrabă de monolatrie (un singur cult divin), decât de monoteism, în sens radical, unitarian. Nici Moise, nici Zaharia nu polemizează cu doctrina trinitară. Moise Însuși s-a închinat ALTEI PERSOANE (Ex 3:2, 4 etc.), iar Zaharia face același lucru, numindu-l Yahwé pe Solul lui Yahwé (Zah 3:1) și apoi spunând despre El: (v. 2) „Yahwé a zis: ‘Yahwé să te mustre…!’ ”.

[26] “The Lord showed me in vision, more than one year ago, that Brother Crosier had the true light, on the cleansing of the sanctuary, etc.; and that it was His will, that Brother Crosier should write out the view which he gave us in the Day-Star Extra, February 7, 1846. I feel fully authorized by the Lord, to recommend that Extra, to every saint.”—A Word to the Little Flock, 12.

[27] “Well, says one, are you going to call this City the Sanctuary too? If you will allow the Bible testimony you will have to believe it is, or search more diligently for it in this planet than any one else ever has that I have heard of. But it has been proved by most able men, and learned men, that it is the Earth, or the Land of Canaan. Well, let us look at it again. But allow me first to recommend to your particular notice, O. R. L. Crosier’s article in the Day Star Extra, for the 7th of February, 1846, from the 37th to the 44th page. Read it again. In my humble opinion it is superior to any thing of the kind extant.” (|Bates’ Pamphlet #1, 25.2 etc.).

[28] Pentru a economisi timp, am întrebat Inteligența Artificială (Chat.OpenAI.com): „Știi cumva ce a scris Allan Kardec, despre natura lui Christos?” [Kardek, autor francez, a fost primul autor spiritualist/spiritist; a publicat Cartea spiritelor în 1857]. AI mi-a răspuns că nu toți spiritiștii au aceeași teologie, dar că potrivit cărții amintite, Iisus este privit în spiritism cu mare respect și admirație, deși dintr-o perspectivă diferită de cea creștină. Iisus ar fi un spirit extraordinar, incomparabil mai evoluat decât celelalte spirite, în înțelepciune și excelență morală. Iisus a preexistat nașterii pământești, așa cum toate spiritele umane ar fi preexistat nașterii fizice. Mai mult, Iisus ar fi avut multe alte vieți anterioare, învățând și evoluând ca toate spiritele. Doctrina ispășirii este respinsă; Iisus a fost doar un exemplu spiritual și moral. Top of Form

[29] Traducerea „se mișca” nu este după textul ebraic, ci după cel grecesc. Verbul ebraic raḫḫēf de aici este un arhaism, care mai apare doar în Dt 32:11, cu privire la vultur, care „zboară deasupra puilor”. În ebraica israeliană are sensul de a plana, a pluti în zbor, a flutura, a bate din aripi, a survola, a monitoriza, a se apleca / concentra asupra unui subiect cu grijă sau cu atenție; iar în ebraica medie (talmudică) are și sensul de a-și întinde aripile, a acoperi cu aripile, a cloci. Deși unele traduceri evreiești se feresc să traducă în acest caz expresia rû_aḫ ˀĕlohim cu „Duhul lui Dumnezeu”, verbul indică faptul că așteptarea Duhului este anunțată în text în mod metaforic, ca grija unei păsări în zbor, cu aripile întinse pentru a-și proteja puii. De aceea, nu este de mirare că prezența Spiritului Sfânt a fost semnalată prin imaginea unui porumbel (Mt 3:16; Lc 3:22).

[30] Prin lucrarea supranaturală a Duhului S-a născut Iisus din fecioară (Mt 1:18; Lc 1:35). Duhul este cel care dă viață (Iov 33:4; Ez 37:14; In 6:63). Duhul a săvârșit toate minunile făcute de profeți și de Iisus (FA 10:38). Prin El a putut trăi Iisus o viață dumnezeiască (Lc 10:21; Gal 5:25), Și-a putut îndeplini misiunea (Mt 3:16; Lc 4:1), a putut  aduce o jertfă de ispășire dumnezeiască (Ev 9:14) și tot prin El a înviat (Rom 1:4; 8:11; 1Pt 3:18). Dacă toate lucrările le săvârșește Dumnezeu prin Duhul, de ce să ne mirăm că Duhul Și-a făcut lucrarea și în zilele Creației? Nu se poate face nimic bun fără prezența Duhului, cea de a Treia Persoană a Dumnezeirii.

[31] Toate lucrurile imposibile care ne sunt poruncite de Dumnezeu, sunt realizate tot de El, prin Duhul: porunca aducerii viețuitoarelor în arcă (Gen 7:2-3, 8-9; Is 34:16), porunca de a se sui în cer (Ap 4:1-2), porunca împlinirii voiei lui Dumnezeu (Is 26:12; FA 1:8; Ef 3:20; Flp 2:13).

[32] Is 31:3; Lc 24:39; In 3:6; 4:24; FA 17:29; 1Cor 5:45.