[34] Cetatea este descrisă având forma cubică a Sfintei Sfintelor (Ap 21:16c; 1Rg 6:20), cu 12 temelii din piatră scumpă identică cu cele 12 pietre scumpe din pieptarul marelui preot (Ap 21:19-20; Ex 28:17-20).[35] Cortul lui Dumnezeu este locuinţa Lui împreună cu fiinţele cereşti (Ap 13:6).

 

Această identificare completă a cetăţii cu sanctuarul şi a sanctuarului cu cetatea ne învaţă, între altele, un adevăr major, că în împărăţia lui Dumnezeu de sus şi din viitor nu mai există distincţie între civil/politic şi religios, între secular şi sacru. Nimic nu este profan[36] acolo. Oamenii salvaţi sunt în acelaşi timp „preoţi şi regi” (Ap 20:6). Iisus al lor este marele preot şi regele regilor (Ps 110:4). În statul evreu se făcea distincţie între palatul regelui davidic şi palatul lui Iahwé (regele lumii), între cetatea Ierusalimului şi cetatea templului, chiar dacă ele erau în strânsă legătură. În timpul restaurării postexilice, regii persani au făcut distincţie între religios şi politic. Cyrus şi Darius au permis restaurarea templului, dar mult mai târziu a venit restaurarea civilă/politică a Cetăţii (cetăţilor), sub Artaxerxe. Distincţia între religios şi politic este foarte importantă în lumea noastră. Dar în planul ideal al lui Dumnezeu, pentru lumea nouă, toate vor fi una în Christos. Jocul de cuvinte din profeţia făcută lui David, care voia să zidească Domnului o Casă, în timp ce Domnul venea cu promisiunea că-i va zidi El o Casă (1Cr 17:4.10-14), precum şi faptul că Messia, Regele, este şi templu şi împărăţie (In 2:19; Zah 6:13), arată că Dumnezeu avea în vedere de mult acest proiect.

 

 

A. M. Rodriguez este de părere[37] că afirmaţiile biblice corelate din Ev 8:2; 9:1-7 „sugerează că sanctuarul ceresc este o structură bipartită”, argumentând, de asemenea, cu Apocalipsa („Sfânta” în 4:5; 8:3-4; „Sfânta Sfintelor” în 11:19). Totuşi, frăţia sa arată că tronul lui Dumnezeu din Sanctuar este văzut în Ap 4:2-8, adică în acelaşi cadru în care stabilisem că este „Sfânta”. Dar ceea ce este deosebit de interesant pentru mine, Dr. Rodriguez încheie pasajul cu următoarea afirmaţie, pe care însă, din nefericire, nu o mai dezvoltă:

La sfârşitul cărţii [Apocalipsa] suntem informaţi că în Noul Ierusalim nu există templu (21:22); întreaga cetate slujeşte de tabernacol al lui Dumnezeu, locul în care El locuieşte cu poporul Său (verse 3; cf. 7:15).[38]

Ideea de a identifica sanctuarul ceresc (sanctuarul, palatul, reşedinţa lui Dumnezeu) cu cetatea cerească, mi-a venit cu aproape treizeci de ani în urmă, când făceam exerciţii de memorizare a Apocalipsei. Dar, deşi soluţia aceasta mă tenta foarte mult, am respins-o, pentru că la data aceea nu făcusem studii avansate în exegeza Bibliei şi a scrierilor EGW, iar conştiinţa îmi era hipersensibilă faţă de forma exactă a doctrinei istorice moştenite. În special, scrierile EGW constituiau pentru mine pe atunci ultimul cuvânt, autoritatea finală în materie de înţelegere a Bibliei. De aceea este necesar să înţelegem ce anume a văzut şi a susţinut Ellen White în această privinţă.

---

Note