Nu este un secret că mari biserici, care au aşezat tradiţiile populare sau raţiunea umană deasupra autorităţii Bibliei, s-au rătăcit. În contemporaneitate, bisericile vechi protestante au adoptat în general teologia istorico-critică, distrugătoare a credinţei, care minimalizează istoricitatea şi autoritatea Bibliei. Biserica Romană s-a rătăcit mai mult decât era deja, adoptând aceleaşi metode. Ortodoxia este mai conservatoare în această privinţă, ca şi o bună parte dintre credincioşii evanghelici (pocăiţi) de toate culorile. Adventismul este conservator în ce priveşte istoricitatea şi autoritatea Bibliei, dar în generaţia noastră auzim glasuri care încearcă să ne coboare la umanismul poziţiei protestante moderne. Puteţi citi câteva provocări de acest gen în următoarele afirmaţii făcute de o personalitate AZS exotică pe un forum:

EddieConst : Florine, argumentul din Pentateuch este circular. „And these the kings that reigned in the land of Edom, before there reigned any king over the children of Israel (Gen 36:31).” Cand a fost scris textul acesta?

Pretenţia (a)teologiei liberale este că Pentateucul nu putea fi scris de Moise, pentru că apar anumite expresii sau pasaje evident târzii. Astfel se neagă afirmaţiile intrinsece ale Bibliei, care au fost recunoscute întotdeauna în iudaism şi creştinism, până în timpurile de nesimţire spirituală în care trăim, când respectul faţă de Biblie s-a transformat în zâmbete condescendente şi tentative de descotorosire.

Textul din Gn 36:31-43, într-adevăr, nu putea fi scris de Moise. Dar acelaşi text poate fi regăsit identic în 1Cr 1: 43-54, scris de Cronicarul inspirat (probabil Ezra) în jurul anului 400 AC. Ştiind că în antichitate orice intervenţie editorială se făcea direct în text (nu se făceau note de subsol), şi observând că acest text se regăseşte identic într-o cronică tâzie, putem înţelege că un cărturar (scrib) redactor care a trăit cândva după stabilirea regatului lui Israel, deci începând cu sec. 11 AC, putea adăuga acest text, din nevoia de amplificare a informației contextuale. Se știe Ezra a fost cel mai mare cărturar de după exil, „al doilea Moise”, întemeietorul şcolii scribilor şi există oarecare dovezi că a scris şi Cronicile. Este posibil însă ca interpolarea în Geneza să fie mai veche (poate de pe vremea lui Samuel), iar Ezra doar a preluat-o din Geneza. Nu ştim exact cum a fost, dar interpolarea este evidentă, iar rolul ei didactic şi sursa ei serioasă ne fac să înţelegem că asemenea interpolări nu ştirbesc rolul de autor al lui Moise. Există mai multe situații similare în Pentateuc, care nu dovedesc decât intervenţii editoriale târzii, justificate.

EddieConst. Poti sa-mi indici un text din cartile istorice ale VT, in afara de Pentateuch, care face vreo aluzie la un cod scris aflat la baza scolii profetilor sau a religiei pre-exilice? De ce a fost „gasirea Legii” pe vremea lui Iosia asa o surpriza?

Există asemenea pasaje cu duiumul:

• 2Rg 10:31 (Iehu nu a ascultat de TORA – Legea lui Moise);
  1Cr 16:40 (David a ascultat de TORA, vezi şi Ps 19:7);
  1Cr 22:12 (Solomon este îndemnat să asculte de TORA);
  2Cr 12:1 (Roboam a părăsit TORA);
  2Cr 17:9 (Iosafat a trimis învăţători ca să-i înveţe pe oameni TORA);
  2Cr 31:3-4 (Ezechia a urmat şi promovat cele scrise în cartea TOREI, cum confirmă şi profeţii: Isaia 5:24; 30:9; Am 2:4);
  2Cr 34:14 (Pe vremea lui Iosia, aproape un secol mai târziu, după ce TORA fusese neglijată şi poporul trăia în idolatrie, cartea TOREI a fost redescoperită la Templu, în camera tezaurului). După o epocă lungă de apostazie chiar din partea preoţilor, este normal că la 2-3 generaţii mai târziu a fost o surpriză descoperirea TOREI la Templu. Notează că surpriza a fost pentru marele preot. Aceasta nu neagă că mai existau oameni care să deţină exemplare ale TOREI. Exista, dar nu mai interesa pe nimeni, ca şi astăzi.

EddieConst: Poti sa-mi indici o singura descoperire arheologica din perioada pre-exilica care sa ne ofere mai mult decat o inscriptie oarecare pe un vas? Sumero-babilonenii aveau cartile de lut, egiptenii aveau papyrusuri. Stii ceva de vreo biblioteca a evreilor?

Există o specialitate numită arheologie biblică. S-au descoperit între altele şi inscripţii. Într-adevăr, nu s-au păstrat decât cele scrise pe cioburi, în piatră (Stela lui Mesha regele Moabului), sau pe foiţă de metal (Amuleta de la Ketef Hinnom). Manuscrisele biblice sau ale altor scrieri nu aveau şanse să se păstreze, deoarece erau scrise pe papirus, mult mai rar pe pergament. Numai în climatul fierbinte şi uscat al Egiptului s-au păstrat unele papirusuri. Evreii nu au scris pe tăbliţe de lut, sau cel puţin până astăzi nu s-au descoperit asemenea scrieri. Trebuie să-ţi spun că poziţia sceptică şi aproape antisemită pe care o iei tu faţă de cultura ebraică nu se întâlneşte printre toţi învăţaţii critici / liberali, ci numai printre cei hipercritici, minimalişti.

EddieConst. Poti sa-mi citezi o lucrare istorica (nu insirari de regi si arhive, ci istorie in sens real) inainte de Herodot?

Dacă pe tine te mulţumeşte Herodot ca istoric, e treaba ta. Pe mine, nu. Iar istoria „pură”, adică înşirarea conflictelor socio-politico-economice şi militare, nu este utilă. În general, istoria a fost un instrument de manipulare social-politică. Ascuţirea criteriilor ştiinţifice face ca să se pună accentul pe detalii şi probabilităţi, ca să ştim dacă un anumit incident, care poate fi şi un fleac, s-a întâmplat cu adevărat sau nu. Autorii Bibliei au avut şi ei o agendă când au scris istoria lumii şi a poporului ei. Nu este scrisă după criteriile ştiinţei istorice de astăzi, de altfel nici nu pretinde, ci a urmărit scopuri pedagogice spirituale. Prezentarea totală şi exactă a evenimentelor nu are atâta importanţă. Contează adevărul istoric ca bază pentru o filozofie a istoriei, în slujba educaţiei spirituale a noii generaţii, şi ca bază pentru cercetările de mai târziu. Atâta tot.

EddieConst. Poti sa-mi documentezi ca notiunea de stiinta a existat inainte de presocratici? (Stiinta este explicatia naturalista a fenomenelor).

Subiectul meu nu se ocupă nici de socratici, nici de pre- sau post-socratici. Biblia, atât ca fenomen spiritual-literar, cât şi ca înregistrare a unor fapte majore din trecut, ca mărturie a relaţiei lui Dumnezeu cu oamenii, este supranaturală şi supranaturalistă. Omul de ştiinţă este interesat să cunoască mai întâi toate detaliile, să pună totul în ordinea care i se pare că este ideală, să tragă întotdeauna concluzii naturaliste, adică fără intervenţii divine, şi prin aceasta să sporească informaţiile, cantitativ şi calitativ. Pentru omul inspirat, și implicit pentru Dumnezeu, aceste aspecte nu sunt prioritare.

EddieConst, Poate postasul din sat nu e tatal tau, dar Augustin a fost bunicul spiritual al reformatiuni iar Origen este parintele criticii textuale.

Sunt de acord, şi ştiu că au avut unele contribuţii pozitive, dar nu mă socotesc urmaş de-al lor.  Teologia lor a făcut şi mult rău Bisericii.

EddieConst. Nu crezi ca a pune istoricitatea lui Isus si a invierii in aceiasi barca cu ideia ca Enoh calarea un dinosaur iar cangurii se trag din Turcia distruge credibilitatea evangheliei pentru orice minte care nu si-a pierdut bunul simt?

Dacă evanghelia la care te referi tu nu este în stare să păstreze credibilitatea Genezei, atunci o arunc pe fereastră împreună cu toate celelalte cărți sfinte. Oamenii normali la minte asta au şi făcut, ca să fie consecvenţi învăţătorilor lor evoluţionişti. Mie îmi repugnă total acest demers luciferic.

EddieConst. „Iudaismul a devenit o religie a cartii numai dupa exilul babilonian.”

Asta invata [a]teologia liberală in general. Dar in Pentateuh, Moise vorbește clar din partea lui Dumnezeu, că religia mozaică trebuia să fie o religie a cărții (Dt 6:6-7; 17:18; 30:10; 31:19.24.26; Ios 1:8; Ps 1:2; 8:34; 2Rg22:10; etc.). Și așa a fost, cu exceptia perioadelor (nu puține) si a persoanelor (adesea în majoritate) care nu și-au dorit o asemenea instrucție. De aceea, înainte de exil au căzut frecvent în idolatrie. După exil, Ezra  („al doilea Moise”) a pus bazele unei școli de cărturari care să învețe pe oameni Legea Domnului. A fost un accent educativ nou, s-au înființat sinagogi (școli de sabat), dar oralitatea nu excludea Cartea ca temelie. Cel puțin leviții, invățătorii poporului, care citeau si predicau de sarbatori, trebuiau s-o stie.

EddieConst. „Textele pre-exilice sunt narațiuni care se povesteau și se cântau la foc de tabără de pastori nomazi. Ideea de a cauta informatii de natura stiintifica sau doar istorica in ele tine de o proiectie a gandirii noastre in o cultura apusa.”

Îmi pare rău să constat că spui prostii atât de mari, și nu înțeleg de ce o faci. Posibil cineva și-a însușit fraudulos contul tău și postează acum versuri albe.

EddieConst. „In Romani 5:14 Pavel spune ca Adam este o icoana preinchipuitoarea Celui ce avea sa vina.”

Evident, Pavel voia să spună că personajul biblico Adam, pe care toţi, inclusiv Christos şi Pavel, Îl considerau istoric, poate juca un rol tipologic, că are anumite trasaturi care prefigurau pe Christos. Dacă însă tu vrei sa spui că Pavel înţelegea că Adam este o ficțiune retorică, parte dintr-o alegorie, nu realitate istorică, este ca şi cum ai lua textul „Eu sunt uşa”, şi de acolo să tragi concluzia ca Iisus era de fapt o uşă, nu o persoană, adică exact aşa cum citesc tradiţionaliştii, când zic: „Acesta este trupul Meu” (numai e pâine de acum, s-a transformat în carne mistică). Acelaşi lucru faci tu cu Adam, îl transformi în mit, distrugându-i istoricitatea. Pentru istoria păgână, ateistă sau seculară, desigur că Adam nu are decât o semnificaţie culturală, simbol al originilor, al umanitaţii. Dar pentru autorii Bibliei, pentru eroii credinței şi pentru credincioşii Bibliei, Adam a fost o persoană reală, creația lui Dumnezeu, nu nepot de frate al cimpanzeului. Acelaşi raţionament este valabil și în dreptul Potopului.

Dacă Dumnezeu ne dă prin profeţi minciuni „parabolice”, ca sa ne hranim cu ele în scopuri didactice, moralizatoare, iar „adevarul” (unul respingator, cinic şi dezolant !) ni-l descoperă cu câteva milenii întârziere, prin cercetatori „fără prejudecăţi”, de preferinţă atei sau agnostici, atunci să nu-mi spui mie că moartea şi tnvierea lui Iisus sunt mai mult decât o alegorie, un alt mit. De fapt, după cum Petru spusese că Potopul este o prefigurare a botezului, Pavel spune că învierea este „icoana” care stă la temelia botezului. Este „icoana” aceasta o realitate, sau doar un alt mit, o alegorie, care să ne convingă să ne botezăm?

EddieConst. „Origen si Augustin au inteles bine acest lucru.”

Origen şi Augustin? M-ai lăsat interzis, ca şi cum aş descoperi deodată că mama m-ar fi făcut cu poştaşul satului. Trist, „pastore”, trist.

EddieConst. „La fel, toti teologii moderni… cu exceptia fundamentalismului american cu non-teologia ineranței biblice si din nefericire azs-istii cu non-teologia inerantei verbale a Ellenei White.”

Nu este cinstit din partea ta ăa vorbeşti astfel. În primul rând, spectrul teologiei moderne este mult mai divers şi există zone de echilibru în lumea evanghelică, ba chiar printre catolici și protestanţi, nu doar teologi moderniști („istorico-critici”) şi „fundamentalişti inerantişti”. Adventiştii, deşi la modul popular sunt destul de inerantişti (ceea ce nu e păcat de moarte, totuşi – aceasta a fost inclinatia predominantă a credincioşilor dintotdeauna!), teologia AZS despre Biblie nu este inerantistă. Dar aceasta nu înseamnă că punem la îndoială vreunul din mesajele Bibliei.

Pe de altă parte, teologia modernă în Bisericile protestante este o ateologie, o înșirare de savantlâcuri despre Biblie, plină de condescendență și de „înțelegere” fată de autori, despre care se crede că au fost inspirați în același fel ca și poeții greci sau autorii Coranului.

EddieConst. „Deaceea argumentul că intepretarea alegorica a VT duce in mod necesar la alegorizarea NT este fals.”

Nu duce in mod necesar la alegorizarea NT, din cauza prudenței politice a dascălului creştin. Dar altminteri, Evanghelia fără Primul Testament, este ca un pom pe care-l sădești după ce i-ai retezat rădăcina. Pe mine personal nu mă interesează nici un fel de Christos, care nu se întemeiază pe Scripturile VT. Dacă iudeii au pus pe cruce un asemenea personaj „noutestamentar”, fără rădăcini mozaice și profetice, şi-a meritat soarta. Din fericire, însa, Domnul nostru adevărat a fost altfel de cum vrei să ni-L descrii.

Îți scriu întotdeauna cu amar și devastat de turnura pe care ai luat-o. Am senzația unui coșmar, care nu se mai termină. Ce se întâmplă, de fapt, cu tine?