Cred că bănuieşti, dragă O, că de data asta am să exprim şi oarecare păreri divergente faţă de tine. Nu prea obişnuiesc să-mi „cruţ” prietenii.

În primul rând, referitor la aprecierea celor care nu gândesc ca noi, ca fiind „prea mândri ca să-şi accepte cu căinţă erorile, după ce şi le-au ridicat atât de sus pe piedestalul sufletului lor.” Adevărul este că aceasta este o experienţă foarte general umană. Mândria ostentativă este foarte rară şi de prost gust. Dar orgoliul, mai fin sau mai brutal, pe care uneori îl confundăm cu demnitatea, este mult mai frecvent şi mai gustat. Din acest motiv, şi în special pentru că un om poate fi greşit şi totodată foarte sincer, mă tem că nu ai dreptate cu privire la Sorin. El are un ideal de creştinism teoretic şi practic, care are unele aspecte constructive, de dorit. Din (ne)fericire nu pot merge cu el până la capăt, fiindcă el e pornit în altă direcţie, spre EddieConst. Sper să se răzgândească.

OK, Crassus este Mihai B. Cu numele real mi-a scris adesea la www.tornafratre.blogspot.com. Şi acum, ca să trecem la subiectul subiectelor, am o mare mirare (dublată de ceva îngrijorări) cu privire la dorinţa ta de a lua în mod literal exprimarea autorilor Bibliei. Este o metodă, desigur, mai fidelă şi mai respectuoasă faţă de Biblie, decât a o spiritualiza şi răstălmăci ca să se potrivească unei filozofii anume. Dar făcând astfel se ajunge la multe absurdităţi şi contradicţii flagrante inevitabile. Avem nevoie de o hermeneutică mai suplă, soră cu o teologie realistă a revelaţiei şi inspiraţiei, în aşa fel încât să respectăm atât mesajul autorului/autorilor (care este cuvântul lui Dumnezeu), şi în acelaşi timp să sesizăm la timp limitele şi imperfecţiunile umane, care aparţin exclusiv contribuţiei autorilor.

„Biblia a trebuit să fie dată în limbaj omenesc. Şi tot ce este omonesc este imperfect.

[…] BIBLIA A FOST DATĂ PENTRU SCOPURI PRACTICE…
… Biblia este scrisă de oameni inspiraţi, dar ea nu este modul de gândire exprimare al lui Dumnezeu. Modul de gândire şi exprimare este al factorului uman. Dumnezeu nu este reprezentat [în ea] ca scriitor.  Oamenii vor spune adesea că o anumită exprimare nu pare să fie a lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu Şi-a încercat puterile în cuvintele, în logica şi în retorica Bibliei. Scriitorii Bibliei au fost secretarii lui Dumnezeu, nu condeiele Lui. …
Nu cuvintele Bibliei sunt inspirate, ci oamenii au fost inspiraţi. Inspiraţia nu acţionează asupra cuvintelor sau expresiilor omului, ci asupra omului însuşi, care, sub influenţa Duhului Sfânt, este impregnat cu gânduri. Dar cuvintele primesc amprenta gândirii individuale. Gândirea divină este diseminată. Gândirea şi voinţa divină sunt combinate cu gândirea şi voinţa umană; astfel rostirile omului inspirat sunt Cuvântul lui Dumnezeu. (E G White, Manuscript 24, 1886; written in Europe; 1SM 19-22) http://www.whiteestate.org/issues/rev-egw.html

Problema „împietririi inimii” este un  astfel de caz în care exprimarea reprezintă o retorică şi logică omenească. În acelaşi context se spune ba că Dumnezeu i-a împietrit inima, ba că omul şi-a împietrit inima. Există desigur, posibilitatea de a armoniza cele două afirmaţii, dacă ţinem seama de viziunea teologică dominantă la autorii Bibliei (de la Moise până la Pavel şi la Apocalipsa), în care tot ce se întâmplă, bun sau rău, drept sau nedrept, este pus pe seama lui Dumnezeu, pentru a sublinia că El este în control asupra tuturor lucrurilor, că este Suveran şi răspunde de tot ce se întâmplă. Voinţa permisivă a lui Dumnezeu este exprimată în mod dramatic (e.g. Iov 1-2; 1Împ 22:22) sau retoric (Is 63:17; Mt 6:13; Lc 11:4), ca şi cum ar fi voinţa Sa expresă. Dacă această exprimare este luată în sens literal, adică luând voinţa permisivă a lui Dumnezeu ca voinţă expresă, ajungem la deformări odioase ale caracterului lui Dumnezeu, sau cel puţin la contradicţii inutile.

Nu este vorba de edulcorare aici sau de relativizare, ci pur şi simplu de a învăţa să citim limbajul omenesc al Scripturilor, pentru ca astfel să ajungem la mesajul adevărat. Altminteri vom obţine mesaje alterate, străine de intenţia lui Dumnezeu. Limbajul, retorica şi logica textului Bibliei sunt ale autorilor umani şi este natural să se reflecte în ele limitele omeneşti (culturale sau specifice etc.) ale acestor autori. Uneori, imperfecţiunea autorilor se reflectă în adevărate greşeli în interpretarea realităţii înconjurătoare: iepurele şi damanul “rumegă”, insectele au patru picioare (Lev 11); înţelepciunea locuieşte în inimă (Pr 2:10); patriarhul Enoh a scris apocriful 1Enoh (Iuda 1); de la Avraam la Sinai au trecut 430 de ani (Gal 3); există bolnavi psihici afectaţi de lună / lunatici (Ps 121:6; Mt 4:24); uscatul / pământul stă pe apă (Ps 24; Ez 31); cerul este o boltă / întindere, deasupra căreia sunt ape (Gn 1); până la Dumnezeu există trei ceruri (bolţi) de străbătut (2Cor 12), etc etc. M-am trudit în tinereţe să rezolv unele din aceste probleme şi chiar am crezut că le-am rezolvat, dar până la urmă mi-am dat seama că forţez lucrurile. Între timp am mai găsit şi altele şi a trebuit să-mi dau un răspuns valabil pentru toate. Slavă Domnului, mărturia EGW de mai sus m-a ajutat şi mi-a salvat mintea, probabil şi sufletul.

Cuvintele Domnului Iisus, referitoare la nealterabilitatea “iotelor” şi “cirtelor” Scripturii (Mt 5) trebuie luate ca o exprimare a vegherii divine a siguranţei mesajul biblic (chiar atunci când mesajul ar depinde de o mică diferenţă ortografică); dar nu pot fi luate în sens propriu şi absolut, ca şi cum fiecare yod ebraic şi fiecare mică diferenţă ortografică s-a păstrat nealterată. Oricine studiază manuscrisele existente ale VT şi NT ştie că realitatea este clară în favoarea alterării tehnice a textului. Este adevărat că mesajul s-a păstrat nealterat, iar dacă undeva a fost alterat, avem alte manuscrise în care s-a păstrat mai bine, sau avem mijloace pentru a depista alterarea, astfel că afirmaţia lui Iisus se împlineşte. Dar în sens propriu şi absolut, cele spuse de Iisus nu s-ar aplica. Dintre toate erorile scribale, cele mai comune sunt confuzia între Yod şi Waw (sunt foarte asemănător scrise chiar şi în manuscrisele de la Qumran), precum şi alte confuzii vizuale, în care diferenţa este o “cirtă” (cornuleţ de literă): astfel există confuzii între Dalet şi Reş, între Kaf şi Bet, între He şi Het, afară de confuziile auditive şi de alţi factori perturbanţi în procesul de copiere vizuală/auditivă, sau uneori datorită nevoii de a îndrepta ceea ce pare a fi o eroare, sau de a adăuga scurte explicaţii editoriale (care pe vremea aceea se făceau în text, nu la subsol). Aşadar, exprimarea lui Iisus trebuie luată în serios, dar cu precauţie. Iisus vorbea deobicei “în pilde”, iubea exprimarea figurată, exagerând aspectul literal, pentru a trezi conştiinţa. De exemplu: dacă ochiul tău te bagă în păcat, scoate-l, vere! Mai bine chior în rai, decât şaleim în iad! Mă rog, mai găseşti tu şi altele de astea, pe care nici un om rezonabil nu le-ar lua în sens literal. Dar dacă este să alegem între a le lua în sens literal şi a nu le lua în serios, are mai multe şanse să se mântuiască nenoricitul care mai degrabă se mutilează ca să nu păcătuiască, decât cel care strâmbă din nas şi îşi cată de poftele lui.

Observ că aminteşti de slippery-slope: dacă cedăm aici puţin, va trebui să cedăm mai mult şi tot aşa. Este adevărat că avem riscuri peste tot. Dar cu atenţie, în pas cu călăuzirea Domnului, nu e nevoie să alunecăm. Eu vorbesc din experienţă şi ştiu că este frustrant să descoperi că Biblia trebuie citită altfel decât am apucat, dar cu cât cineva înţelege mai devreme realitatea, cu atât mai bine. Târziu de tot am înţeles că limbajul bibliei este pur omenesc, că deşi este divină (ca mesaj) sută la sută, ea este şi umană (ca limbaj, retorică, logică, informaţii secundare etc.) deasemenea sută la sută. Umanitatea nu înseamnă neapărat eroare, dar înseamnă imperfecţiune şi fragilitate, pe care uneori le putem întâlni în textul biblic, fără ca aceste aspecte să impieteze asupra mesajului ei divin.