noiembrie 2018
D L Ma Mi J V S
« oct.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
85
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...

Vârstele civilizaţiei postdiluviene

O altă problemă intervine în compararea datelor biblice cu datele arheologiei şi ale istoriei seculare. Dacă Biblia datează Potopul ca o catastrofă universală pe la 2592 î.e.n., această dată se potriveşte cu datarea începutului celor mai multe civilizaţii. Arheologii au datat însă şi preistoria, astfel încât după milioanele de ani presupuse pentru apariţia strămoşilor omului în epoca terţiară, 10.000 ani î.e.n. (Holocenul) ar fi începutul răspândirii actualelor rase umane şi popularea continentelor.

Preistoria, în limbajul cronologic al arheologilor, dă presupuselor perioade de dezvoltare culturală a omului peşterii numele de Paleolitic (1.000.000 — 10.000/8000 î.e.n.), Mezolitic (10.000/8000 — 7000/2500 î.e.n.) şi Neolitic (7000/2500 — 3000/… î.e.n.), după care, epoca bronzului ar fi început în timpul mileniului II î.e.n., iar epoca fierului pe la sfârşitul aceluiaşi mileniu.
[3] Dacă lăsăm deoparte cifrele foarte generoase ale epocilor pietrei, care sunt armonizate cu teoria evoluţiei, şi dacă ţinem seama de realitatea că vechile culturi ale pietrei şi bronzului puteau foarte bine să fie concomitente (şi există chiar dovezi că aşa s-a întâmplat).
Este foarte bună, în acest scop, cartea lui Gordon Childe (De la preistorie la istorie, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1967). Childe argumentează că uneltele de bronz erau folosite doar de bogaţi, iar cele de piatră erau mai comune, şi că o unealtă de piatră cioplită nu este neapărat dintr-o epocă mai veche decât una de piatră şlefuită. Este chiar mai dificil să ciopleşti piatra, decât s-o şlefuieşti.
Istoricii şi arheologii dau cifre destul de mari pentru începutul unor mari civilizaţii antice ca Egiptul şi Mesopotamia. Egiptul ar avea mai mult de 3000 ani î.e.n., iar Mesopotamia de asemenea. Asiria intră în arenă în acord cu schema biblică, pe la anul 2500 î.e.n. Civilizaţia Canaanului îşi are începutul tot în acele vremuri, imperiul hitiţilor răsare pe la anii 2000 î.e.n., prima civilizaţie indiană este plasată înainte de anii 2000 î.e.n., istoria Chinei începe pe la 2100 î.e.n., civilizaţia cretană începe după 2600 î.e.n., cea grecească după 2500 î.e.n., cea italică pe la anii 1900 î.e.n. Restul civilizaţiilor au fost subsecvente acestora, pe măsura formării şi migrării diferitelor popoare pe toate continentele.
Aceste începuturi ale civilizaţiilor antice nu sunt, totuşi, rodul unor date sigure. W. Ceram, în Zei, morminte, cărturari (Bucureşti 1968) se întreabă dacă istoricii fac bine că urmează cu atâta încredere cronologia faraonică a lui Manethon, şi că istoria atât de lungă a dinastiilor s-ar putea datora citirii greşite a lui Manethon, care ar fi înşiruit în serie dinastiile celor două Egipturi, dinastii care ar fi fost multă vreme paralele.
Nicolae Iorga, în scrierea postumă Materiale pentru o istoriologie umană, îşi permite de asemenea să ironizeze cifrele mari ale primelor domnii sumeriene şi akkadiene. Ar fi necesare studii creştine critice asupra acestor armonizări cronologice, întrucât şi preistoria şi chiar arheologia sunt afectate de mentalitatea evoluţionist-progresistă. Pentru bietul credincios există prea puţin ajutor în acest domeniu, singura lui consolare fiind armonia internă remarcabilă a cronologiei biblice, în ciuda unor discrepanţe explicabile.
________________________________
Note
[1] Curt Sewell: http://www.ldolphin.org/sewell/sewellchron.html
[2] Vezi http://tornafratre.blogspot.com/2008/05/inspiraia-bibliei-plenar.html
[3] Vezi Istoria lumii în date, Editura Ştiinţifică, pag. 1-5.


Adiţional pentru Răzvan

Toate civilizaţiile, în special cele despre care vorbeşti au o vechime relativ recentă. De aceea nici nu m-am referit la chinezi, cretani şi greci, ci doar la egipteni şi sumero-akkadieni, singurii pentru care se dau cifre cronologice mai mari.

1.      Istoria Chinei începe cu legendara dinastie Hsia (Xia), care ar fi fost între anii 2050-1550 î.e.n., dar fără atestare ştiinţifică. Primele informaţii scrise au apărut pe la anii 1700 î.e.n. destul de târziu faţă de civilizaţiile Orientului Apropiat.

2.      În Creta, civilizaţia minoică (pre-elenă) este apreciată că ar fi început înainte de anii 2000 î.e.n. (nu toţi autorii dau aceleaşi date), urmată de la 1425 î.e.n. de civilizaţia miceniană (elenică).

3.      Civilizaţia greacă a fost întemeiată de micenieni (ahei), după anii 1600 î.e.n. Celelalte triburi greceşti (ionieni, dorieni etc.) au apărut mai târziu în Grecia.

4.      În Biblie, grecii sunt numiţi după numele lui Iawan (Iaon/Ioon = ionieni) fiu al lui Iafet (cf. Gen 10) şi după limbă sunt cunoscuţi ca indo-europeni, adică înrudiţi cu: celţii, latinii, germanicii, traco-illirii, balto-slavii, hittiţii, iranienii (sciţi, sarmaţi, mezi, perşi etc.), toharii, ario-indienii etc.

5.      Cretanii sunt numiţi kaftorim, după numele insulei Kaftor (Creta). Aici a fost patria filistenilor (peliştim), numiţi şi kereti (cheretiţi) şi peleti (Gn 10:4; Dt 2:23; Ier 47:4; Am 9:7; 1S 30:14; 2S 8:18; Ez 25:16; Ţef 2:5). Aceasta înseamnă o relaţie a filistenilor cu cultura cretană (minoică sau miceniană). Nu se ştie nimic sigur despre limba minoienilor. După Biblie, kaftoriţii, casluhiţii şi filistenii sunt urmaşi ai lui Miţraim (numele Egiptului din Deltă).

6.      Chinezii, împreună cu alte popoare asiatice înrudite ca limbă (familia sino-tibeto-birmană etc) şi ca „rasă”, nu sunt menţionaţi în Biblie, deoarece nu au fost cunoscuţi în Orientul Apropiat până în epoca elenistică. Lingviştii studiază unele posibile înrudiri lingvistice ale acestei familii cu limbile caucaziene, uralo-altaice, sumeriană, etc. Nu au venit de pe lună, oricum, tot din marele creuzet al Orientului Apropiat au plecat toate aceste familii.

Nu găsesc nici o problemă în ce priveşte diversificarea lingvistică şi adaptarea rasială într-un timp scurt. Condiţiile pot grăbi sau pot întârzia orice procese. După episodul de la Babel (circa 2500 î.e.n) au apărut câteva familii de limbi total diferite, dar care s-au influenţat reciproc, învecinându-se geografic. Unele clanuri s-au despărţit de timpuriu din tribul iniţial şi au migrat la sute de kilometri şi chiar mai mult, punând bazele celor mai vechi civilizaţii; altele au trăit în vecinătate în Orientul Mijlociu, s-au frecat permanent unii de alţii, ori s-au suprapus (sumerienii, akkadienii, gutii, kassiţii, hurriţii, arienii; vest-semitici, hamiţi, indo-europeni, anatolieni etc.). Pe măsură ce s-au înmulţit, au migrat tot mai mult. Unii s-au aşezat în ţări apropiate, dar împinşi de alţii, s-au dus cât au putut de departe. Fiind de obicei crescători de animale, puteau traversa un continent în numai două generaţii.

Da, Geneza ne oferă genealogiile ca bază pentru cronologie. Nu văd nici un motiv pentru care cronologia biblică bazată pe genealogii să fie respinsă. Genealogiile erau în antichitate cardul de identitate al fiecăruia. Nu era greu să-ţi cunoşti strămoşii de la Adam şi să ai ceva informaţii despre cei mai importanţi. Datele cronologice depindeau însă de materiale scrise. Iar scrisul se cunoştea deja cu un mileniu înainte de Moise. Fără a pretinde că aceste cifre sunt absolut fără eroare, ele totuşi reflectă o realitate, au fost scrise cu intenţia de a înregistra adevărul despre trecut şi pot fi folosite ca o bază cronologică orientativă. Ele reprezintă memoria comună a multor generaţii, peste care nu se poate trece cu uşurinţă.

De ce ofer citate din cărţi vechi de peste 40 de ani? Pentru că nu mi-am aggiornat cercetările în acest domeniu. Există cu siguranţă şi astăzi oameni de ştiinţă care fac opinie separată faţă de curentul majoritar, care este comod sau aprioric evoluţionist. Dar las altora preocuparea cu aceste lucruri. Oricum, se vor scrie alte cărţi de istorie peste 40 de ani.

Cronologia Egiptului este destul de paraştiinţifică, mai mult convenţională, iar în afară de sincronizările cu istoria Mesopotamiei şi Anatoliei nu există multă siguranţă. Există şi critici actuale ale cronologiei egiptologilor. Într-un recent şi excelent articol al lui D F Mackey, “Fall of the Sothic theory: Egyptian chronology revisited”, ni se spune:

 „That many Egyptologists have continued to be far from comfortable with this received chronological structure is apparent from the testimony of the renowned Sir Alan Gardiner (c. 1960): ‘What is proudly advertised as Egyptian history is merely a collection of rags and tatters.

Da, am vorbit de epoci de piatră şi bronz, dar nu în sensul clasic. În era antediluviană se cunoştea metalurgia fierului (cf. Geneza 4) şi desigur că o ambarcaţie uriaşă ca arca lui Noe nu putea fi realizată cu cuţite de piatră. Dar în era postdiluviană, istorică, secretul metalurgiei fierului nu a fost cunoscut la toate popoarele, chiar dacă fierul ca element este mult mai comun. Secretul, care s-a răspândit rapid şi treptat în antichitate, încă din al doilea mileniu al erei precreştine, a fost cunoscut iniţial de tribul Kizwadana din zona Anatolia-Caucaz, care făcea parte din Imperiul Hitit. Fierarii erau pe atunci consilieri intimi ai regelui şi adevăraţi „vrăjitori”. (A fost o vreme în care filistenii monopolizaseră făurăria în Canaan, iar evreii depindeau de ei –1S 13:19-20). Hitiţii şi canaaniţii aveau chiar şi care de fier. Când secretul a răsuflat, s-au ridicat asirienii în locul hitiţilor. Iar secretul s-a răspândit cu viteza corupţiei şi a spionajului, până la sciţi, celţi etc. În tot acest timp însă, până când fierul de calitate a devenit un produs liber, comun şi ieftin, în toate locurile oamenii au folosit unelte de piatră, lemn, os; iar cei mai bogaţi aveau unelte de bronz, pe care nu şi le putea permite oricine, deoarece cuprul şi cositorul sunt mai rare şi se aduceau de departe.

Comentează și pe facebook

Postează un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.