decembrie 2019
D L Ma Mi J V S
« nov.    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
191
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...
Home/Articole/CONFESIONAL/Calea mântuirii/Evanghelia şi legămintele/Epistolă evaghelică de la JPG şi răspunsul meu pre-scholar

Epistolă evaghelică de la JPG şi răspunsul meu pre-scholar

Domnu’ Florin

Insisti cu totdinadinsul sa distrugi orice urma de respect pe care si dusmanii (teologici) ti-l mai purtau, ultimele postari (pe Cronicile Ultimului Imperiu si pe blogul tornafratre) sunt o demonstratie de cum nu ar trebui sa se comporte un teolog care se respecta si care-si respecta calificarea. In calitate de teolog si prieten, nu iti judec calificarea teologica in raport cu proportia in care esti sau nu esti de acord cu concluziile mele, ci cu seriozitatea cu care abordezi studiul. Nu sunt un ingust care sa fie atat de radical incat sa nu invete si de la oponenti.

Inteleg rolul fierului care ascute fierul, si recunosc ca opiniile diferite sunt o provocare binevenita deoarece te obliga sa-ti revizuiesti pozitia, sa corectezi acolo unde ai gresit si sa dezvolti partea care este solida. Multumesc lui Dumnezeu si pentru contributia matale in privinta aceasta, intr-un sens ultimele postari sunt confirmarea ca decizia de a parasi adventismul a fost o decizie corecta. In ceea ce ma priveste sunt bucuros ca am ales corect, insa in ceea ce te priveste sunt dezamagit total de nivelul de scholarship extrem de scazut prezent in ultimele postari.

Am invatat de la George Knight un principiu: „Daca esti de acord cu mine sau nu, conteaza sa stii de ce esti sau nu esti de acord”. Un bun scholarship presupune sa cunosti pozitia oponentului, sa fii in stare s-o descrii in propriile cuvinte astfel incat el sa se recunoasca in descriere, si apoi sa-ti formulezi dezacordul interactionand cu pozitia oponentului, aratand „de ce” nu este o pozitie corecta, unde greseste in metodologie sau in felul in care utilizeaza sursele. Din pacate dezacordul cu pozitia protestant-reformata este o dovada de obscurantism teologic, de o ignoranta crasa cu privire la pozitia oponentului. Pe forumul Cronicile Ultimului Imperiu afirmi

Mai mult chiar, criteriul judecatii lui Dumnezeu nu este o credinta stearpa, o ortodoxie protestanta care ne indreptateste automat, sau un slogan festiv pe care il celebram in timp ce traim o viata de rusine. Pavel o spune clar:”Intr-adevar nu cei care aud Legea sunt drepti înaintea lui Dumnezeu, ci cei care împlinesc Legea aceasta vor fi indreptatiti.

[….] Si faptul acesta se va vedea in ziua cand, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Iisus Christos, lucrurile ascunse ale oamenilor.”

(Rom 2:13.16) Aici, Evanghelia este pusa in legatura cu Judecata, ca si in Ap 14:6-7, ca si in 1Pt 4:5.17-18. Observati si relatia dintre Ecl 12:13-14; Rom 2:16 si Ap 14:6-7.12up. In concluzie, eu cred ca Evanghelia lui Pavel, daca ar fi predicata astazi, multi ar tipa ca miroase a perfectionism, ca include sfintire, ca nu este evanghelia pura a lui Luther, und so weiter. Dar interesul meu nu este puritatea imaginara a unui concept, ci realitatea lui biblica. Toate adevarurile fundamentale ale Bibliei sunt paradoxale, au aspecte contradictorii pe care credinta le imbratiseaza in egala masura. De ce n-ar fi la fel si cu „mantuirea prin credinta”?

Ti-am trimis special cartea „By Faith Alone” de R.

Credința nu mantuieste, ci posedarea adevaratei credinte, care lucreaza, care este totdeauna insotita de fapte, care sfinteste. Evanghelia nu include sfintire, iar sfintirea nu are nici un rol in indreptatire, chiar daca este legata de indreptatire. O credinta care nu se manifesta in fapte si care nu duce la o transformare a vietii este o credinta moarta. Insa in indreptatire faptele, sfintirea, nu au nici un rol, Dumenzeu indreptateste „fara fapte”.

Faptele, sfintirea, desi unite cu credinta, sunt distincte cand vine vorba de statutul nostru inaintea lui Dumnezeu. Cand vine vorba de condamnare sau acceptare, indreptatire, nimic din ceea ce facem, bun sau rau, nu ne condamna sau ne indreptateste inaintea lui Dumnezeu, deoarece toate faptele bune, inclusiv cele facute sub impulsul Duhului Sfant sunt imperfecte si din perspectiva standardului absolut al lui Dumnezeu, sunt mult sub standard meritand mania divina. Indreptariea si sfintirea sunt unite, dar au functii diferite: un trasnet este totdeauna insotit de tunet, insa trasnetul, flama electrica arde, nu tunetul. Un trasnet fara tunet nu este un adevarat trasnet, insa nu tunetul arde copaci, ci trasnetul.

Spuneai ca nu ai timp sa citesti, insa pentru un scholar care se respecta, atunci cand i se pun in mana evidente care dovedesc ca a reprezentat gresit pozitia oponentului, verificarea si revizuirea pozitiei este obligatorie inainte de o viitoare pronuntare. Chiar daca ai avut dreptate in evaluarea pozitiei oponentului, iar obiectiile sale sunt gresite, daca nu te adresezi obiectillor pentru a arata cum sunt ele gresite, de ce oponentul greseste si tu ai dreptate, dovedesti ca prezentarea pozitiei oponentului intr-o lumina defavorabila nu are legatura cu ceea ce dovezile sustin, ci reflecta prejudecata proprie. Citatele de mai sus dovedesc fie o ignoranta cu privire la pozitia protestanta (Luther, Calvin, ai citit lucrarile lor reprezentative, Institutiile lui Calvin, sau comentariul Galateni al lui Luther? Ai lecturat macar confesiunile reformate, pentru a intelege pozitia oponentilor?) sau o ignorare deliberata a dovezilor rezultand in calomnie, marturie mincinoasa impotriva aproapelui cu buna stiinta.

Nu-ti cere nimeni sa fii de acord cu pozitia oponentilor, insa descrierea pozitiei lor corecte este un standard la care nu poti renunta decat cu pretul adoptarii unei atitudini obscurantiste. In contextul obscurantismului adventist datorat izolarii fata de celelalte confesiuni religioase si a polemicii continue la adresa babilonului, comentariul la Romani 2:13 cuplat cu invinuirea protestantilor de ortodoxie moarta, de a crede ca o credinta moarta indreptateste, are succes deoarece se bazeaza pe un public ignorant. Insa pentru cei care sunt informati, toate acestea constituie o noua dovada ca adventismul este departe de pretentiile sale.

In acelasi timp, ignoranta nu se limiteaza numai la evanghelia protestanta, ci se extinde si la evanghelia romano-catolica, avand in vedere ca se afirma o opozitie fata de catolicism si simpatie cu protestantismul. In primul rand, ideea ca protestantii nu cred in necesitatea sfintirii doar pentru ca sfintirii nu i se da loc in indreptatire este calomnia repetata de secole de catre apologetii catolici. Cand au criticat pe catolici pentru intelegera lor cu privire la indreptatire, protestantii au descris corect pozitia oponentilor: catolicismul include sfintirea in indreptatire. „Suntem de acord cu voi ca sfintirea este necesara, dar nu pentru indreptatire. Sfintirea nu este o conditie a indreptatirii asa cum este credinta. Credinta este mana goala ce accepta darul lui Dumnezeu, iar orice lucreaza credinta, nu are rol de a aduce darul vietii vesnice”.

Romano-catolicii nu au fost dispusi sa intoarca favorul. In loc de a spune „Suntem bucurosi ca recunoasteti necesitatea sfintirii, insa gresiti fiindca nu-i atribuiti un rol in indreptatire”, descriind cu acurateti pozitia protestanta, catolicii au ales calomnia, acuzandu-i pe protestanti de antinomianism, libertinism, negare a necesitatii sfintirii. etc. Apararea catolicismului s-a intemeiat intotdeauna pe calomnierea adversarului, o confirmare in plus a lipsei obiectivitatii si a faptului ca nu rezista in fata dovezilor.Revenind la Romani 2:13, nici nu ai idee cat de catolica este pozitia. Ideea ca „Faptele legii” sunt diferite de „faptele credintei”, primele fiind fapte facute in puterea proprie cu scopul de a castiga merite este idee catolica.

Catolicismul condamna pelagianismul, insa adopta semi-pelagianismul. Faptele facute prin har, cu Hristos, cu Duhul Sfant sunt meritorii, insa nu in sens absolut, nu merit de condigno, ci merit de congruo. Meritul de condigno este meritul absolut pe care daca Dumnezeu nu-l rasplateste, este nedrept. Este a si cum dai o lucrare la matematica perfecta, de nota 10, iar profesorul, daca iti da nota 9 este vinovat, el fiind obligat sa dea nota 10, altfel este nedrept. Merit de congruo inseamna ca ai facut o lucrare de nota 9 insa deoarece ai dat tot ce ai putut mai bine, mai bine nu se putea avand in vedere capacitatile intrinseci, profesorul da nota 10 deoarece este potrivit, congruent (congruo), sa dea nota 10. E merit totusi, deoarece fara el Dumnezeu ar fi nedrept sa dea 10, atunci cand lucrarea e de 6. Este un merit combinat cu harul lui Dumnezeu ce completeaza restul pana la 10, dar este totusi un merit. Strict vorbind, omul nu castiga meritul, fiindca si nota 9 se obtine prin colaborare cu harul lui Dumnezeu, iar deoarece isi are radacina in harul lui Dumnezeu este totusi un dar, insa nu este sola gratia, „numai” prin har, este si prin participarea omului, plus restul de merite completate pana la perfectiune. Omul face ce poate mai bine in colaborare cu harul lui Dumnezeu, iar Dumenzeu ii recunoaste contributia dandu-i nota 10 la judecata, idee repetata in varianta adventista.

Nu ai idee ce amuzant este pentru un fost adventist ce intelege natura conflictului dintre protestantism si catolicism sa reciteasca argumentele adventiste in scrierile catolice. Sub o alta palarie, nimic nou nu e sub soare. Greseala multor anti-catolici contemporani este aceea a considera ca Roma este pelagiana, ca ea respinge harul in favoarea faptelor, ca ea nu crede in indreptatirea prin credinta, ci in indreptatirea prin fapte, ca este pelagiana si nu semi-pelagiana in soteriologie.

Cand descopera ca Roma crede in har, in indreptatirea prin credinta, si nu este pelagiana, indreptatirea este o declaratie juridica, etc. etc. ei sunt surprinsi si destule convertiri din tabara evanghelica au loc, ce sunt propagate cu surle si trambite de apologetii romano-catolice, cei mai zelosi fiind chiar acesti convertiti. Acele declaratii ecumenice gen ECT, si GOS sunt produsul unei astfel de neintelegeri. Insa ei nu inteleg ca disputa dintre Roma si protestantism se invarte in jurul cuvantului „allein”, sola, numai. Catolicii cred in har, insa nu in sola gratia, cred in indreptatirea prin credinta, dar nu in sola fide, in autoritatea suprema a Bibliei, insa nu in sola Scriptura, singularitatea acestei autoritati supreme, punand-o la egalitate cu traditia interpretata de magisterium (sola ecclesia in practica).

Revenind la comentariul Romani 2:13 de pe blog, esti pe aceeasi linie cu Roma cand afirma ca indreptatirea nu este un singur eveniment, ci o repetare a acestuia. Utilizarea epistolei lui Iacov impotriva conceptului sola fide, fara fapte este identica cu apologetica catolica. Iti dau o sursa, http://www.catholicintl.com/, daca vei vrea sa verifici citeste „Michael Horton Interviews Robert Sungenis on Justification” (e pe prima pagina a apologetilor catolici) si acest rebuttal http://www.catholicintl.com/epologetics/dialogs/justification/horton-rebutal.htmCred ca vei fi mandru de apologetii catolici, iar daca vreodata nu vei mai ave apainea asigurata de adventisti, vei putea sa aperi catolicismul fara probleme in disputa cu protestantismul.

Cat despre mine, sunt fericit ca nu sunt in categoria celor care sa apere o evanghelie eminamente catolica. Asemanarea este nu numai in continut cu evanghelia catolica, ci si in metodologia aleasa pentru apararea acesteia. Daca dezacordul in continut este destul de problematic, metodologia este demna de obscurantismul adventist. Blocheaza orice cale spre un dialog deschis, orice urma de respect pentru munca investita in cercetare se evaporeaza cu viteza luminii in atari conditii. Discursul este demn de propaganda, pentru o audienta ignoranta, alimentata de obscurantismul conducerii, nu pentru cercetatorii seriosi. Insa pentru „nevoile practice” ale bisericii AZS este excelent, chiar daca implica lovituri sub centura.

Regards, JPG


Dragă JPG

Te rog să iei cuvintele mele aşa cum sunt, ca reacţii personale ale mele, nu ca întruchipare a doctrinei Bisericii.

Nu văd pe cine, mă rog, am dezamăgit în privinţa doctrinei mântuirii. Am făcut eu vreodată piruete evanghelice pe web? Mă interesează Biblia, în primul rând, şi nu am timp să cântăresc subtilităţile declaraţiilor oficiale de o parte sau de alta. Antinomianismul se poate deghiza şi adapta în forme mai ortodoxe, iar perfecţionismul catolic se poate şi el deghiza într-un soi de evanghelie a harului. Dar esenţa rămâne, în ambele cazuri: Legea lui Dumnezeu, autoritatea Lui supremă este eludată.

Probabil singura greşeală am făcut-o că, în loc să mă ţin exclusiv de cercetările mele, am fost tentat să iau apărarea adevărului, aşa cum îl înţeleg acum. Nu am nici un fel de remuşcări pentru cele zise. Că sunt mai ignorant (din nefericire, poate, sau chiar voluntar, în oarecare măsură) cu privire la acele doctrine omeneşti care nu fac decât să reia disputa lui Augustin cu Pelagius, e destul de adevărat. Dar eu nu cred că mântuirea cuiva depinde de cât are de fină înţelegerea relaţiei dintre îndreptăţirie, sfinţire, desăvârşire etc. Ascultarea de toate poruncile lui Dumnezeu (pe care le cunoşti) şi încrederea deplină în meritele lui Iisus, sunt condiţii suficiente, indiferent cum le-ar clasifica teologii.

Nu mă impresionează descoperirea că şi catolicii cred la fel. Chiar m-aş bucura, dacă ar fi adevărat. Dar nu este adevărat, fiindcă toată sfinţirea şi harul de care au ei nevoie, pentru a intra în raiul catolic, depind de relaţia cu Biserica, de sacramente, etc. Eu cred in harul iertător si vindecator pe care Dumnezeu mi-l dă în mod personal, necondiţionat de ierurghii şi de sfinte taine.

Ai scris:

„Cand vine vorba de condamnare sau indreptatire (acceptare), nimic din ceea ce facem, bun sau rau, nu ne condamna sau indreptateste inaintea lui Dumnezeu, deoarece toate faptele bune, inclusiv cele facute sub impulsul Duhului Sfant sunt imperfecte si din perspectiva standardului absolut al lui Dumnezeu, sunt mult sub standard, meritand mania divina.”

Recunosc în cuvintele tale o evanghelie teribilistă în care n-am crezut niciodată. Chiar nu ştii tu că aceasta contrazice Biblia? Scriptura arată că judecata lui Dumnezeu este după fapte, că cineva poate fi condamnat pentru faptele lui, sau îndreptăţit după faptele lui, că îndreptăţirea este ceva în care se cuprinde şi acţiunea Duhului Sfânt, că mântuirea ţine şi de vrednicia caracterului, nu numai de pretenţii cristologice, că mântuirea este condiţionată, că ascultarea de Lege şi Porunci este de asemenea condiţie, ca şi credinţa în făgăduinţele Domnului:

Mt 12:36-37: „Vă spun că, în ziua Judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt netrebnic pe care-l vor fi rostit, pentru că din (prin) cuvintele tale vei fi scos fără vină (îndreptăţit) şi din (prin) cuvintele tale vei fi condamnat.”
1Cor 6:11: „…Dar aţi fost spălaţi, sfinţiţi şi îndreptăţiţi în Numele Domnului Iisus Christos ŞI prin Duhul Dumnezeului nostru.” (deci îndreptăţirea aceasta cuprinde şi sfinţirea!)
Gal 2:17: „Dar dacă, în timp ce căutăm să fim îndreptăţiţi în Christos, am fi găsiţi noi înşine păcătoşi, este oare Christos un slujitor al păcatului? Nicidecum! (deci, dacă într-un anumit sens se poate spune simul justus et peccator, există un alt sens, în care nu se poate spune că creştinul este şi păcătos şi îndreptăţit !)
2Tes 1:5: „Aceasta este o dovadă lămurită despre drea
pta judecată a lui Dumnezeu, întrucât veţi fi găsiţi vrednici de împărăţia lui Dumnezeu, pentru care şi suferiţi”
2Tes 1:11: „Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui, şi să împlinească în voi, cu putere, orice dorinţă de bunătate, şi orice lucrare izvorâtă din credinţă.”
Ev 6:10: „Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră, dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, slujind în trecut şi acum sfinţilor”.
Iac 2:21.25: Când Iacov cel Drept (fratele lui Iisus, care fusese timp de 30 de ani martor la faptele şi cuvintele Lui!) spune că omul este îndreptăţit ŞI prin faptele credinţei, nu „sola fide” (dând ca exemplu pe acelaşi Avraam al lui Pavel), ce trebuie să cred eu?

Şi, până la urmă, cum trebuie să înţeleg eu, în adevăratul spirit protestant (fără să-mi recomanzi încă o carte!), afirmaţia aceea a lui Pavel din Romani 2? Cum anume sunt îndreptăţiţi cei ce împlinesc Legea, nu cei ce doar vin la Biserică şi o aud ?

Eu cred că Biblia ne-a fost dată pentru scopuri practice, iar subtilităţile legate de îndreptăţire, sfinţire, semipelagianism, sunt pentru teologii care, din nefericire, şi-au ales studiul interminabil al sistematicii, o disciplină prea mult controlată de tradiţii patristice şi de ortodoxie protestantă. Exagerez, evident, dar tot pentru scopuri practice.

Nu poţi spune că faptele făcute în Christos, sub impulsul şi în puterea Duhului Sfânt, sunt fără valoare înaintea lui Dumnezeu şi că „merită mânia divină”, fiindcă sunt sub standard, când Iisus spune despre asemenea oameni că sunt vrednici să umble cu El prin Paradis. Chestia cu „mânia divină” care caută să prăpădească în jur tot ce este mai puţin decât perfecţiunea absolută a lui Dumnezeu, este o invenţie teologică. Dumnezeu este iubire. El urăşte păcatul, şi tocmai de aceea El a plătit preţul complet al ispăşirii pentru păcat, nu doar ca să ne poată ierta, ci ca să ne poată şi vindeca.

El ne preţuieşte ca fiind ai Lui, nu doar când am ajuns perfect vindecaţi, imuni şi în afara oricărui pericol, ci încă din timpul procesului vindecării. Dacă pe când eram rebeli ne-a iubit şi ne-a căutat, cu atât mai mult acum, când El ne curăţeşte cum crede de cuviinţă, deşi suntem imperfecţi, el ne îndreptăţeşte atâta prin credinţă, cât şi prin faptele ei. Printr-o minune a harului ne acoperă şi ne iartă, dacă avem atitudine de pocăinţă, şi printr-o altă minune a aceluiaşi har, „lucrează în noi voinţa şi înfăptuirea, cum Îi place Lui”, ca să ne găsească astfel vrednici (demni) de comuniunea veşnică (Ap 3:4: „Totuşi, ai în Sardes câteva nume, care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici”).

Dacă Dumnezeu nu ar fi fost dispus să dea harul Lui sfinţitor şi justificator, desigur că toate eforturile omului ar fi rămas sub mânia divină. Dar Dumnezeu ne îndreptăţeşte şi ca păcătoşi şi ca sfinţi. Păcătosul pocăit este tratat ca sfântul lui Dumnezeu. Acestui sfânt Dumnezeu îi dă şi viaţă de sfânt (credinţă, fapte, caracter etc.), nu doar statut de sfânt ! Iar la sfârşit se face evaluarea generală, inventarul, ca să vadă universul întreg, de ce unii sfinţi nu au ce căuta în cer, fiindcă au fost sfinţi numai cu numele şi au dorit numai statutul şi privilegiile de sfânt, în timp ce alţii, păcătoşi sosiţi în ultimul ceas la linia pocăinţei, vor fi declaraţi drepţi înaintea lui Dumnezeu. De asemenea, toţi aceia care au rămas în Iisus, care au răbdat până la sfârşit, în ciuda posibilelor căderi omeneşti, vor fi îndreptăţiţi la Judecată, acceptaţi — prin har, dar şi după faptele credinţei.

Fulgerul şi tunetul sunt perceperea vizuală şi sonoră a unei singure realităţi: fluxul de energie electrică descărcată natural în atmosferă. Uneori este mai proeminent fulgerul, alteori tunetul, de regulă tunetul întârzie, dar dacă fulgerul este apropiat (trăznet), atunci tunetul este concomitent. Nici o ilustraţie nu este perfectă pentru lucrurile spirituale. Esenţial este să fii în Iisus şi să asculţi de tot ce Îţi cere El (să crezi, să nu crezi, să faci, să nu faci etc.). Îndreptăţirea şi sfinţirea sunt doar aspecte diferite ale realităţii mântuirii (aspectul legal şi cel activ). Dar ambele sunt esenţiale şi, într-un fel sau altul, atâta timp cât omul este „şi sfânt şi păcătos”, trebuie îndreptăţit nu numai ca păcătos, ci şi ca sfânt. În ambele cazuri, meritele sunt ale Domnului, dar El le atribuie realmente celor pe care-i acceptă. Altminteri, ce înseamnă când El spune că ei au fost „găsiţi vrednici” (AXIOI) ? – Lc 20:35; Ap 3:4.

Dacă preferi varianta cu trăsnetul care arde, în timp ce tunetul este inofensiv, nu cred că cele două daruri divine (îndreptăţirea şi sfinţirea) se pot compara. Încearcă să le inversezi, şi vezi ce iese ! În orice caz, întâi trebuie să înţelegem relaţia dintre ele şi după aceea să căutăm ilustraţia cea mai potrivită.

Zici că eşti dezamăgit de mine, în urma ultimelor mele posturi pe web? Dacă credinţa în care ai crescut „te-a dezamăgit” deja şi ai decis să-i întorci spatele, ce importanţă mai are că te-am dezamăgit eu, ca şi cum aş fi avut vreo şansă mai bună la conştiinţa ta? Zici că aveam mare trecere de scholarship în faţa opoziţiei, până am ajuns la acest act fatal, al dezicerii de felul în care voi predicaţi Sola fide ? Nu cred că aceasta este problema esenţială. Mă bucur că am o Biblie întreagă şi nu trebuie să depind absolut de ce îmi dictează sinoadele vechi ecumenice sau protestante. Pa, Pius ! Pa, Luther ! Recunoaşteţi amândoi că mai aveţi de învăţat în ce priveşte calea mânturii ! Prefer să greşesc de capul meu, decât să fiu ameţit de catechismele şi epistolele voastre. Am o Biblie întreagă şi nu simt nevoia, nici de poverile puse de medievali asupra Bibliei, nici de eludările şi omisiunile practicate de creştinismul modern.

În ce priveşte corectitudinea alegerii pe care zici că ai făcut-o, de a părăsi adventismul, răspunderea îţi aparţine total. Este „meritul” tău, decizia ta, insistenţa ta de atâţia ani. Prefer ceea ce tu numeşti pe nedrept obscurantism, în locul luminii care te-a orbit atât de mult, încât vezi Biblia foarte selectiv, după tiparele pseudevanghelice.

Nu pretind că înţeleg perfect tot ce spune Pavel, admit că pot greşi, nu am aerul că rezolv eu acum probleme teologice pentru care a curs multă cerneală (şi sânge), din ambele tabere, dar vreau să-mi păstrez luciditatea. Citind Biblia, văd că credinţa în care am crescut şi teologia pe care am supt-o de la mama au fost corecte, cu toate imperfecţiunile inerente, iar un singur sabat, sau o acţiune creştină, m-au învăţat mai mult despre Dumnezeu, decât multe fineţuri doctrinale, sistematice sau filosofice. După cum mă cunoşti, nu voi renunţa la poziţia aceasta, aşa să-mi ajute Dumnezeu.

Poate voi avea cândva timp să mă ocup mai serios de concepţia şi obiecţiile oponenţilor, sau să citesc literatura lor preferată. Pentru mine însă, evidenţa arată că învăţătura lor le-a alterat mintea. Au început să vadă multă lumină în câteva texte biblice, în timp ce restul este scufundat în obscuritate şi prejudecată. Când vor citi şi ei literatura noastră teologică în mod serios, atunci o voi citi şi eu pe a lor.

Nu mai sunt scholar? Mai bine la grădiniţă, în şcoala Domnului, decât în topul unei academii pseudo-pauline! Nu asta e problema, dacă sunt sau nu sunt socotit scholar protestant. Poţi fi scholar şi ca evreu, ca ortodox sau ca agnostic, nu e nevoie să fii acceptat de protestanţi. În realitate, mă simt cel mai mult atras de spiritul protestant, şi sunt sigur că Luther a făcut o treabă bună, în principiu, dar atât reforma cât şi teologia lui sunt numai un început. Adevăratul protestantism se revendică de la Biblie, aşa cum a făcut Luther, şi nu de la Luther, sau de la oricare alt reformator. Iar Biblia începe cu Moise — asta am învăţat eu de la Pavel – şi este încoronată cu Apocalipsa.

Nu te mai încrunta la mine degeaba, că eu mi-am cheltuit mult din lumina ochilor pentru a ajuta pe unii sau pe alţii să preţuiască Biblia; în schimb, primesc reproşuri că sunt adventist. Nu am nici o îndoială de unde vine spiritul acesta care te-a amăgit şi pe tine. Dacă ai curiozitatea, îl poţi surprinde cât se poate de clar pe YouTube la http://uk.youtube.com/watch?v=IjmTIR9MwsQ unde autorii dăduseră până ieri titlul Satanic Church False Prophecy by Seventh Day Adventist Killer Cult, iar în urma unui e-mail de protest pe care l-am trimis la adresa english@saintbirgitta.com (vezi www.saintbirgitta.com/), au schimbat titlul de pe YouTube în Demon Church False Prophecy by Seventh Day Adventist expo #1 (Dumnezeu să-i vadă şi să-i audă!).

În realitate, autorii par să fie catolici, sau ceva asemănător, dar îşi dau titluri protestante (BibleSaves) şi folosesc un video ostil „evanghelic” al unui pastor american ex-adventist. Conţinutul video-ului este critic, adesea nedrept, dar civilizat. Combinaţia dintre titlu şi video este odioasă, dar şi elocventă, pentru că, dacă nu spune nimic despre adventişti, spune totul despre acei paznici ai sfintei brighitta. N-am visat vreodată să întâlnesc atâta prostie şi răutate adunate la un loc. Dumnezeu să-i certe, că de oameni nu le mai este ruşine!

Scris de |Evanghelia şi legămintele|0 comentarii

Share This Story, Choose Your Platform!

Postează un comentariu

Tu trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.