iunie 2018
D L Ma Mi J V S
« apr.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
60
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...

Observaţii asupra Bibliei NTR 2007

Introducere

Secolul al XX-lea, în cultura biblică românească, a simţit mereu nevoia de „o nouă traducere a Bibliei” în limba română. Fenomenul nu este specific românilor, întrucât şi culturi cu tradiţie biblică mai veche şi cu mijloace ştiinţifice superioare au produs noi traduceri şi revizuiri, pe diferite criterii. În limba română au apărut câteva traduceri biblice majore în perioada interbelică, dintre care unele încă sunt folosite cu prioritate astăzi. Din 1990 însă au apărut, atât în mediul ortodox, cât şi în mediul evanghelic, multe traduceri interesante, în special ale NT, dar chiar şi ale întregii Biblii. Toate acestea au urmărit fie mai multă fidelitate faţă de textul original, fie o limbă română mai actuală, sau ambele aspecte.

Fără a avea aici un studiu exhaustiv şi foarte academic, am impresia, după o răsfoire a Bibliei NTR, că aceasta nu este doar cea mai recentă, ci şi una din cele mai bune traduceri biblice în limba română. Nu vreau să spun că este deasupra oricărei critici, dar până în prezent pare să fie cea mai bună şi o recomand tuturor prietenilor şi confraţilor mei. Limbajul este atractiv, actual, păstrându-şi în bună parte şi echilibrul literar. Traducerea este, de asemenea, mai atentă decât cele anterioare, în multe locuri. Aranjarea în pagină este mai bună (pe paragrafe).

Observaţii

Sunt de acord cu observaţiile profesionale ale domnului Emanuel Conţac http://vaisamar.wordpress.com/2008/09/25/biblia-in-noua-traducere-romaneasca-ntr/, la care adaug câteva obiecţii personale, nu toate de aceeaşi importanţă, formulate în urma unui studiu incomplet şi care nu trebuie să incomodeze pe nimeni:
  • Am şi câteva exemple de traducere inexactă. (Nu doresc pe calea aceasta să influenţez negativ pe cititori: în multe cazuri, aceste situaţii de traducere la care mă voi referi sunt comune cu traducerile anterioare):
  • Ştiu că este foarte dificil de echilibrat stilistic traducerea Bibliei, dar încă se pot face îmbunătăţiri. În această privinţă trebuie consultaţi mai mulţi maeştri ai limbii române. Este mult mai important decât a avea un consilier teolog, de limbă engleză, aşa cum se anunţă în introducerea NTR.
  • 2Cor 8:2: „au rezultat într-o manifestare de har abundentă
    [termenul tradiţional „har”, oricât ar fi de teologic, nu se armonizează cu neologismele alăturate, în special cu adjectivul „abundent” care este cam… preţios. Ori avem „har îmbelşugat” / „belşug de har” / „bogăţie de har”, ori avem o „abundentă graţie divină”. Mie nu-mi sună bine „har abundent”. Recunosc că este şi o problemă de gust.]
    2Cor 8:8: „Nu vă spun aceasta ca pe o poruncă, ci verific, prin dedicarea altora, cât de adevarată este dragostea voastră.” !Aceeaşi poveste; lângă termenul tradiţional „poruncă”, nu stă bine să „verifici”. A verifica se armonizează cu „ordin”/”dispoziţie”, iar „poruncă” se armonizează cu „a pune la probă”, „a pune la încercare”, etc.]
  • Mt 9:10: „iată că mulţi colectori de taxe şi păcătoşi  au venit să ia masa împreună cu El” [asocierea celor două categorii este stranie pentru cititorul modern. pare ca şi cum am vorbi despre două profesii. De ce să traducem exact pe „tax-collectors” din engleză, şi să nu găsim un sinonim românesc tradiţional, cum ar fi birar, dăbilar, perceptor? E. g. „mulţi perceptori şi alte categorii de păcătoşi”; sau „mulţi birari dispreţuiţi şi mulţi alţi păcătoşi”]
  • Mt 9:3: „Atunci unii cărturari şi-au zis în ei înşişi: ‘Acest Om blasfemiază!’ 4 Isus însă, cunoscându-le gândurile, a zis: ‘De ce gândiţi lucruri rele în inimile voastre? 5 Căci ce este mai uşor…’ ?” [„Acest Om blasfemiază” este o exprimare foarte nenaturală. În primul rând „Om” nu ar trebui scris cu majusculă, fiindcă cei care gândeau rău despre Iisus, nu-L considerau drept Mesía; în al doilea rând, nimeni nu foloseşte astăzi neologismul „a blasfemia” în acest fel; mai degrabă spunem: „omul ăsta rosteşte blasfemii !” Iar dacă am decis să folosim termenul „blasfemie” în loc de „hulă” — care sună rău, este şi scos din uz — , atunci de ce să folosim concjuncţia „căci”, care este o formă literară învechită, astăzi nu o folosim în limbajul colocvial, nici în cel literar, iar pe deasupra este şi cacofonică oarecum.]
  • Pe măsură ce am lucrat mai mult cu această traducere, mi-am dat seama că există şi o serie de probleme stilistice, în special acolo unde neologismele se întâlnesc cu clişee ale limbajului biblic sau cu arhaisme. Câteva exemple la întâmplare:
  • Lexical şi stilistic, traducerea este mult îmbunătăţită, dar am şi unele insatisfacţii. Dacă limbajul a fost actualizat, aşa cum se vede, de ce nu se folosesc (cel puţin sporadic) şi termeni ca spirit, spiritual, Spiritul (aşa cum îndrăznise deja Nitzulescu). „Duhovnicesc” este un adjectiv din registrul ortodox al limbii. Are rostul lui, desigur, şi nu este cazul să fie evitat. Dar pentru care motiv să lipsească echivalentul lui actual (spiritual), care este predominant în cultura română modernă?
  • Transliterarea numelor (ebraice sau greceşti) nu este consecventă. Pentru numele Mântuitorului s-a preferat varianta Cristos, deşi  X (chi) grecesc este adesea transliterat cu /h/: Aristarh). Este lăudabilă tentativa de a păstra atmosfera grecească antică a numelor din NT (cf. Epafras, Olimpas, Hermas), dar apare în schimb Enea şi Dima (în loc de Eneas, Demas). Demetrios a fost latinizat (Demetrius), iar pentru Gaius s-a încercat o tentativă de vulgarizare (Gaiu, cum zice Cornilescu). Dacă Christos este transliterat Cristos, „choinix” (Ap 6:6) a fost bine transliterat, deşi la plural arată straniu: choinicşi. Creştinii din Corint sunt Corintieni, dacă citim titlul iniţial al celor două epistole, sau dimpotrivă sunt Corinteni, dacă citim numele epistolei pe capul paginilor.
  • Unele paragrafe sunt excesiv de mari (pe o coloană întreagă sau mai mult; e.g. pag 78.80-81). Nu se justifică listarea numelor unul sub altul (cf. pag 581).
  •  Gen 1:1 „fără formă şi gol” (tohu wabohu sunt două substantive sinonime conectate într-un hendiadys, ambele înseamnă pustietate , singurătate, „nepopulare”; dar nici unul din ele nu are sensul „fără formă”)

  • Gen 1: 21 „monştrii marini” — tanninim sunt de fapt reptile mari, mitologice sau naturale, aşa cum este liwyathanul, vieţuitoare acvatice, dar nu neamărat marine. Şi de ce „monştri” ? Monstruozitatea este concepută ca o abatere de la legile naturii. Chiar dacă expresia se foloseşte în limbajul actual, aceasta nu exprimă exact intenţia autorului.

  • Gen 3:6 „care era cu ea” – este o eroare clasică, provenită dintr-o forţare literalistă a expresiei ebraice לאשׁה עמה lə-iššah immah (lit. „bărbatului ei cu ea”), adăugând în traducere „care era”. Prin comparaţie cu v. 12, înţelegem că adăugarea acestei expresii („cu ea” / „cu mine”) nu este o precizare a locului, ci a relaţiei. Este o subliniere a calităţii de tovarăş de viaţă. În acest caz, precizarea „care era lângă” este derutantă, pentru că presupune că bărbatul era prezent acolo lângă femeie, în timp ce ea avea conversaţii spirituale cu o reptilă, fără ca Adam să reacţioneze în vreun fel. Cazul ar fi perfect pentru scenarii umoristice, dar nu pentru înţelegerea Scripturii. Există traducători care au înţeles bine şi au găsit soluţii acceptabile, vezi Vulgata (viro suo > ACF, ARA, ARC, BRP, NVI, R60, R95, SRV), TNK (iudaică), BBE, DRA, RSV, DRB, etc.

  • Gen 3: 15 „El îţi va zdrobi capul” – referentul pronumelui הוא  hu’ este זרע  zéra‘, un substantiv colectiv („sămânţă”, descendenţi, urmaşi). Dacă „zera” este tradus cu „sămânţă” (care în româneşte este feminin), atunci pronumele hu’ trebuie să fie tradus cu „ea” (sămânţa). Dacă traducem cu „el”, nu mai este traducere, ci interpretare, limitată arbitrar la exegeza creştină clasică (aplicaţia profeţiei exclusiv la Christos, cf. Ap 12), dar Pavel o aplică în aceeaşi măsură şi la „fraţii mai mici” ai lui Christos, fiii aceleiaşi Biserici (Rom 16:20; cf. Ap 12:17).

  • Gen 3:22-24 traduce ebraicul אדם ’adam (om, specia umană, oameni, omenire) ca un nume propriu (Adam), lăsând impresia că numai bărbatul a fost exilat din paradis.

  • Gen 4:1.17 eufemismul ebraic tradus în mod literal („a cunoscut-o”) nu este natural în limba română, care nu l-ar fi cunoscut decât prin intermediul traducerilor biblice literaliste.

  • La fel şi în Gen 19:5, „ca să-i cunoaştem!” (în vorbirea sodomiţilor) sau în v. 8 „n-au cunoscut bărbat”.

  • Gen 4:14 „din moment ce…” — un colocvialism modern, care nu stă bine în gura lui Cain.

  • Gen 4:15 „Dumnezeu a pus un semn pe Cain” (prepoziţia lə-  înseamnă „lui”, „pentru” etc., niciodată „pe”; iar verbul śīm  nu înseamnă doar „a pune”; el este adesea tradus cu a hotărâ, a fixa, a rândui, a da, în ciuda faptului că o serie de traduceri onorabile au preferat varianta de mai sus. Cornilescu tradusese mai bine aici.

  • Gen 6:3 „totuşi anii lui vor fi” — De ce, acest „totuşi” ? Textul vrea să spună că longevitatea neobişnuită menţionată în context (cf. cap. 5) va fi drastic scurtată la 120 de ani. În textul ebraic aici nu există nici o particulă care să fie tradusă cu „totuşi”, nici Septuaginta sau Vulgata nu introduc aici o particulă adversativă / concesivă. Este adevărat că şi Cornilescu are aici un „totuş”, probabil după unele modele occidentale (cf. KJV „yet”; NAS „nevertheless”), dar acest sens este cel puţin discutabil.

  • Gen 18:3 s-a tradus cu „Stăpâne” (Adonai), ca şi cum ar fi recunoscut deja că este Domnul, deşi se poate citi foarte bine adoní (domnul meu). Masoreţii au făcut o treabă excelentă, dar nu trebuie urmaţi orbeşte. În multe cazuri au greşit.

  • 2Rg 9:1 „sticluţă” (era mai degrabă un mic recipient de ceramică, nu de sticlă; trebuie găsit alt termen, dacă se poate).

  • Ps 119:1 „integri în căile lor, care umblă după Legea DOMNULUI” – corect tradus, dar sunt probleme de stil: „a umbla” (cu sensul de a se purta, a trăi) şi „căile” (=purtări) sunt ebraisme improprii limbii române, deşi pot fi înţelese; dar nu fac parte din acelaşi registru cu sinonimul „integri” care este imediat precedent. Această problemă stilistică este o permanentă ameninţare în cele mai multe cazuri de modernizare a limbajului în traducerea Bibliei şi recunosc că adesea este o dificultate serioasă.

  • Is 7:14 „fecioara” – aici nu se precizează de ce s-a preferat varianta din LXX. Se potriveşte mai bine în context? Sau doar pentru că aşa citează Matei? În acest caz, îndreptăm toate locurile din VT care sunt citate diferit în NT? a se vedea http://tornafratre.blogspot.com/2008/11/profeia-despre-emanuel-din-is-714-este.html

  • Dan 7:10 „s-a ţinut judecata”  (cf. Cornilescu). În textul aramaic, dina’ yătib = s-a aşezat (NU „s-a ţinut”) curtea / completul de judecată.

  • Dan 8:19 „vremea de apoi a indignării” – dezacord stilistic între „vremea de apoi” şi „indignare”. „Ziua mâniei” nu poate deveni, stilistic vorbind, ziua „indignării”.

  • Lc 23:42-43 „când vii (notă: când ajungi) în Împărăţia Ta”. Dacă „împărăţia” aceasta ar fi un loc cosmic, atunci traducerea ar fi potrivită. Dar „împărăţia” este în primul rând regalitatea sau domnia Lui asupra lumii noastre, în al doilea rând domeniul, cuprinzând pe cetăţenii Noului Ierusalim şi, după coborârea Cetăţii pe pământ, întreaga lume restaurată (Dan 7:13-14; Lc 19:12; Ap 19:11-12). Expresia hotan elthe se foloseşte cu sensul „când vii /vei veni” (Pr 18:3; Ier 17:6.8; Ez 17:12; 24:24; Lc 14:10; In 15:26; 16:4; 1Cor 16:2; Ap 17:10), în mod specific cu privire la a doua venire a lui Iisus (Mc 8:38; Lc 9:26; In 4:25; 7:31; 2Tes 1:10). Tâlharul nu a vrut să spună „când vei ajunge în împărăţia Ta de sus”, ci s-a referit la ceea ce Christos predicase, la o împărăţie care urma să vină, şi care în sens spiritual deja venise. Nicăieri nu prezintă Scriptura decesul cuiva ca „intrare în împărăţie”. Următoarea replică, a lui Iisus, este de asemenea tradusă problematic, din cauza ortografiei preferate de editorii textului grecesc: „îţi spun [CĂ] astăzi vei fi cu mine”. Singura consolare este că, probabil, toate traducerile redau la fel acest sens aici. Dar nu este corect din punct de vedere sintactic (dacă autorul ar fi dorit sensul acesta, s-ar fi exprimat: „lego soi, hoti semeron met’ emou ese”, adăugând conjuncţia hoti, ca în Mc 14:30; Lc 4:21; în timp ce conectarea adverbului astăzi [semeron] cu predicatul anterior este naturală în ebraică, probabil şi în aramaică (cf. Dt 5:1; 30:18). TOB (Traduction oecumenique de la Bible) a fost mult mai atentă la Lc 23:43:

 

„Jésus lui répondit:
«En vérité, je te le dis, aujourd’hui,
tu seras avec moi dans le paradis.»

Traducerea NTR, ca de altfel majoritatea traducerilor intră în conflict în acest caz, atât cu contextul literar, cât şi cu cel istoric. În dimineaţa învierii, Iisus declară că încă nu Se dusese la Tatăl: In 20:17. Dacă NTR ar fi luat exemplul bun al TOB, ar fi fost prima traducere corectă a acestui text în limba română. Ar fi fost acceptabilă şi soluţia lui Viorel Raţiu în traducerea sa în general extravagantă (Noul Testament, Arad 2007, p. 98), care adaugă următoarele la subsol: „sau: Adevărat îţi zic astăzi: vei fi cu Mine în Paradis.”

 

  • Ioan 8:1-11. Nota de subsol arată că pasajul lipseşte din cele mai timpurii şi mai importante manuscrise, dar nu explică informaţia aceasta, lăsând pe cititor cu suspiciunea că relatarea ar putea fi legendară sau o interpolare omenească.
  • Există încă formulări imperfecte din punct de vedere literar, de exemplu: FA 9:2 „cei care aparţin Căii” (nu sună româneşte); Rom 8:3 „întrucât [Legea] era slăbită de fire” (era cumva slabă de fire?);
  • Rom 4:5 „îndreptăţeşte pe cel neevlavios”. Propun „vinovat”; „neevlavios” mi se pare derutant, nu reiese ideea distinctă că Dumnezeu îndreptăţeşte pe păcătosul care crede, ci pare ca şi cum s-ar afirma că Dumnezeu îi justifică pe cei care sunt neevlavioşi. Nu este obligatoriu să luăm sensul etimologic al termenilor. „Asebes” înseamnă adesea şi „nelegiuit”, iar aici se poate traduce bine cu „vinovat”, „păcătos” (cum traduce şi Peşitta). Păcătos / vinovat este orice om, şi se poate uşor aplica la trecutul sau la vinovăţia cu care cineva vine la Dumnezeu, în timp ce neevlaviosul este mai degrabă un om care nu vrea să aibă de a face cu religia, nu are înclinaţii spirituale sau respect de cele sfinte.
  • Rom 5:4 „răbdarea produce caracter matur”. Mai degrabă „caracter” (fără matur), sau mai degrabă, „experienţă”. În mod direct, se referă la calitatea cuiva care a fost probat şi s-a dovedit vrednic.
  • 1 Tim 1:9-10 referirea aceasta la ucigaşi de tată şi de mamă, apoi ucigaşi de oameni este stranie, chiar dacă textul grecesc ar părea s-o confirme. Tata şi mama nu sunt oameni? Termenii folosiţi în acest caz (patroloai kai metroloai) sunt unici în literatura biblică, iar sensul lor etimologic nu se referă în mod direct la ucidere, ci la maltratare (cf. vb. aloao = a bate grâul); „pentru negustorii de sclavi” – nu era condamnat de societate comerţul cu sclavi, în timp ce această listă de păcate se referă (în ordine decalogică) la acele fapte care erau condamnate cu moartea de legea iudaică. De exemplu, răpirea unei persoane (pentru a o vinde ca sclav sau pentru alte scopuri care implică privare de libertate) era pedepsită cu moartea de legea mozaică (Ex 21:16).
  • 1Tim 3:3 „supraveghetor” (?). Este important ca cititorul să înţeleagă imediat despre ce funcţie este vorba. Episcopul / presbiterul era în fapt pastorul, indiferent de nuanţele termenilor de episcop sau prezbiter.
  • Ev 6:12 „fiţi imitatori ai celor ce…” cf. 1Cor 11:1. Traducerea este exactă, dar nu sună bine în româneşte: „a fi imitator al…” nu se întâlneşte nicăieri, noi spunem „a imita pe…”
  • Ev 9:10 „există până la stabilirea noii ordini” (stilistic nu-mi sună bine, pentru că expresia are conotaţie politică sau conspiranoică)
  • Ev 9:12.13 de ce tragos este tradus „capră”, în loc de „ţap” (numai în engleză se face confuzia, ceea ce înseamnă că este o traducere stângace din engleză).
  • Ev 9:28 „Îl aşteaptă cu nerăbdare”. Adaosul acesta („cu nerăbdare”) creează tensiuni inutile cu alte afirmaţii biblice: vezi Iac 5:7-8 „aşteaptă cu răbdare”.
  • 1Pt 2:18 „fiţi supuşi…. cu toată frica”. În Ef 5:33, „frica” aceasta a fost mai bine tradusă cu „respect”.
  • 1Pt 3:19 „a predicat duhurilor din închisoare”. Când verbul kerysso se referă la Evanghelie şi la Cuvânt, având ca adresanţi oamenii, în mod natural înseamnă „a predica”, „a propovădui”. În acest caz însă, indiferent cum am identifica aceste spirite (fantome ale decedaţilor sau spirite demonice), nu poate fi vorba de predicare, pentru motive evidente oricui citeşte Biblia. Sensul de bază al lui kerysso este: a anunţa, a face public, a da de veste, a proclama, a-şi striga victoria.
  • 2Pt 2:4 „i-a aruncat în Iad” Aici este o problemă lingvistică: tartarosas înseamnă că „i-a aruncat în Tartar”, un loc mitologic, folosit aici, poetic, ca închisoare a demonilor până la judecată. Nu este vorba de „iad”, care este „locul” de ispăşire a pedepsei judecăţii.
  • Ap 10:6 amânare (chronos). Este posibil ca în unele cazuri chronos să aibă sensul de „răgaz”, dar cazurile sunt extrem de rare (lexiconul BAG menţionează Ap 2:21). Totuşi, observarea faptului că întreaga scenă vizionară este o replică la cea din Daniel 12:6-12, unde cuvintele sunt rostite de Aceeaşi fiinţă cerească (cf. Dan 10:5-6), şi se referă în mod exact la timp/vreme ca „timp profetic” (o vreme, două vremi, o jumătate de vreme, etc.). În Ap 10, Aceeaşi fiinţă jură cu mâna ridicată, exact ca în Daniel 12, şi cu aceeaşi formulă, că nu va mai fi nici o „vreme hotărâtă” (durată profetică)…”

Nota de subsol de la Apocalipsa 1:10.

Nota de la Ap 1:10 dovedeşte ignorarea valorii diacronice a semanticii expresiei greceşti κυριακή ‛ημέρα (kyriaké heméra) = ziua domnească. Adjectivul „domnesc” se mai întâlneşte în Biblie la 1Cor 11:20 (kyriakon deipnon = cina domnească), apoi în scrieri postbiblice apare în expresii ciudate, cum ar fi: kata kyriakén zoontes = „trăind după cea [viaţa] domnească” ([Epistola lui Ignaţiu către] Magnezieni 9:1); kata kyriakén de kyríou= „ci după domneasca [învăţătura] Domnului” (Didaché 14:1), unde se crede că ar fi vorba de ziua duminicii. Înainte de orice, aş menţiona aici că, dacă chiar în scrierile biblice şi-au permis unii să interpoleze cuvinte, expresii şi fraze (de regulă nevinovate, cu bune intenţii), cu atât mai mult literatura creştină post-biblică a putut fi şi chiar a fost alterată, incomparabil mai mult, întrucât aceasta a fost mai puţin răspândită decât cărţile biblice. Epistola lui Ignaţiu către Magnezieni (sec. II) există în două versiuni (una lungă şi alta scurtă), ceea ce ridică mari semne de întrebare asupra adevăratei forme a celei originale. (A se vedea www.forerunner.com/churchfathers/X0009__06._IGNATIUS_TO_THE.html) Dar chiar dacă aceste scrieri ar fi absolut autentice, sub toate aspectele, părerile teologice ale unor oameni neinspiraţi, chiar dacă ar fi fost contemporani cu apostolii, nu au autoritate suficientă pentru a produce o schimbare atât de revoluţionară în interpretarea Bibliei.

Din NT nu reiese că sintagma κυριακή ‛ημέρα din Ap 1:10 s-ar fi referit la ziua învierii Domnului. Când descrie învierea lui Iisus şi întâlnirile cu ucenicii Lui, Ioan nu spune nimic despre instituirea unei comemorări săptămânale a învierii Domnului, care să se adauge sabatului sau să-l înlocuiască. Singura asociere dintre Christos şi o zi de închinare este făcută de Evanghelie în declaraţia lui Iisus „Fiul Omului este Domn (Kyrios) al sabatului” (Mt 12:8; Lc 6:5). Deşi afirmaţia accentuează statutul lui Christos ca reprezentant al omenirii (Adam), şi prin aceasta, mai presus de sabat, afirmaţia aceasta nu poate fi făcută să însemne că autoritatea adamică poate dispune după plăcere de sabat, ca să-l desfiinţeze, să-l înlocuiască, să-l mute, să-l reglementeze altfel decât după intenţia divină. Cu alte cuvinte, Iisus vrea să spună: dacă sabatul este ziua Domnului, nu înseamnă că el ar fi o creaţie superioară omului, în aşa fel încât omul să devină sclavul sabatului (ca în Talmud). Pavel descrie relaţia soţ-soţie în cuvinte asemănătoare: „…nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat; de aceea […] să aibă pe cap un semn al stăpînirii ei” (1Cor 11:9-10). Această exprimare este o parafrază a maximei lui Iisus despre relaţia dintre Adam şi „regina Sabat”: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat. De aceea, Fiul Omului este Domn (nu sclav) al sabatului!”. Pavel voia să sublinieze cine este „domnul” (1Pt 3:6) în această relaţie şi cine este „doamna”. Domnia domnului soţ nu presupune drept de viaţă şi de moarte asupra soţiei, nici ştirbirea libertăţii şi personalităţii ei. Aceeaşi logică se aplică şi la relaţia om-sabat. Neamul omenesc nu este sclavul sabatului, ci domn al sabatului, fiind căsătorit cu sabatul de la Facere. Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă.

Aici aş felicita pe traducători că au avut curajul unei traduceri fidele la Lc 23:56, unde textul grecesc spune, într-adevăr, că femeile sfinte au păzit sabatul „după poruncă” (în respect faţă de porunca divină), nu „după Lege” (din motive tradiţionaliste sau politice, ca să nu scandalizeze pe concetăţeni).

Faptul că prima zi a săptămânii se numeşte astăzi „domnească” (kyriaki în neogreacă; dominica din latina populară etc.) nu ne îndreptăţeşte să credem că Ioan şi fraţii lui în Ap 1:10, când ziceau „ziua domnească” se refereau la aceeaşi zi. Pentru comparaţie, există multe alte exemple de mutaţie semantică [de exemplu, chitara de astăzi nu coincide cu kitharra din greaca biblică, care era un fel de liră. Termenul grecesc presbyteros (senior) a devenit de-a lungul timpului, preot [pres[by]terus (lat.) > presteru*> priester (germ.) > priest (eng.) / > prestre (fr. veche) > prette (it.) / > preutu (rom)]. Datorită acestei etimologii care ar indica o continuitate a oficiului, traducerile biblice ortodoxe insistă că în NT erau în Biserică „preoţi”. Cu siguranţă că erau tot atâţia preoţi câte chitări ! (preotul este numit întotdeauna hiéreus în NT, şi prin acest cuvânt sunt desemnaţi preoţii iudeilor şi ai păgânilor, precum şi Iisus, unicul preot legitim al creştinilor. Când se aplică la Biserică, această desemnare priveşte preoţia tuturor credincioşilor (1 Pt 2:9). Dar niciodată nu se spune că un presbyteros sau episkopos au statut de hiereus (preot).]

Dacă citeşti Biblia de la un capăt la celălalt, nu poţi trage altă concluzie decât că singura „zi domnească” (adică închinată Domnului) este sabatul. Altfel spus, singura „duminică” a creştinismului biblic este sâmbăta. Însă teologiicreştini din secolele III-VI, din ostilitate faţă de evrei şi din raţiuni politice permisive, liberale şi sincretiste, au construit o teorie care susţine exact reversul: că singurul sabat creştin este duminica. Cu cât eroarea este mai căruntă, cu atât mai credibilă ! Şi cu atât mai perversă.

Autorii notei NTR de la Ap 1:10 ne trimit la FA 20:7. Dar referinţa nu salvează situaţia precară a apologeticii duminicaliste. În FA 20 aflăm pe creştinii din Troa adunaţi „în prima zi a săptămânii”, la „frângerea pâinii” (ceea ce se presupune a fi Cina Domnului). Dacă aceea a fost cina euharistică, ea putea fi ţinută în mod legitim în orice zi, devreme ce prima fusese celebrată într-o zi de joi seara, iar următoarele ocazii (dacă la Sfânta Cină se referă textele), au fost în zile diferite – şi chiar zilnic, într-o vreme. Nici împărtăşania, nici adunarea de cult nu sfinţesc o anumită zi. Credincioşii se pot aduna de câte ori doresc. Iar dacă se face trimitere la o singură ocazie de întâlnire de duminică, atunci de ce nu s-ar fi menţionat mai degrabă multele întâlniri ale creştinilor sâmbăta (vezi Faptele Apostolilor), în sinagogi, în case închiriate, sau sub cerul liber, împreună cu evreii şi cu neevreii ?

Cazul din FA 20 este cu atât mai interesant cu cât menţionarea zilei se face pentru a crea cadrul unei întâmplări petrecute noaptea târziu. Momentul este important, deoarece după sistemul biblic (tradiţional-iudaic) de delimitare a zilelor săptămânii, începutul zilei este seara, la apus, şi nu la miezul nopţii (după obiceiul roman). În acest caz, ca să fim în armonie cu toate celelalte adunări săptămânale puse pe seama lui Pavel în FA, este mult mai plauzibil că adunarea care avusese loc sâmbăta, ca de obicei, se prelungise de astă dată neobişnuit de mult, până noaptea târziu (deci intraseră de mult în „prima zi a săptămânii”). Autorul arată că Pavel urma să plece a doua zi dis-de-dimineaţă, de aceea credincioşii au preferat să-l asculte atât de mult, neştiind când îl vor mai întâlni.

Unii se îndoiesc că Luca ar fi folosit aici sistemul evreiesc de calcul al timpului. Dar un autor ca el, care menţionase că sâmbăta ţinută de primii creştini era „după poruncă” (Lc 23:56) şi care folosea denumirile evreieşti ale zilelor („ziua întâi”,…. „ziua pregătirii” Lc 23:54), este foarte improbabil să fi folosit un sistem roman (începând ziua de la miezul nopţii), când de fapt chiar şi grecii, a căror cultură era dominantă, socoteau începutul zilei de la apus, ca şi iudaismul mainstream, ca şi florentinii medievali www.beaglesoft.com/timehistoryroman.htm. Dacă Luca ar fi folosit un sistem roman de calcul al timpului, atunci de ce să ne referim doar la hotarele zilei, şi nu în primul rând la denumirea ei?

O problemă atât de semnificativă teologic şi cu atâtea implicaţii practice nu poate fi soluţionată printr-o notă timidă a traducătorului. Puteţi crede că Ioan, care în Apocalipsă subliniază Decalogul în relaţie cu legământul creştin (11:19; 14:12), care numeşte în Evanghelie duminica „ziua întâi”, fără să-i acorde importanţă sacrală, în timp ce sâmbăta o numeşte sabat (zi de odihnă), ar fi numit „domnească” o altă zi decât sabatul?

Concluzii practice

Indiferent însă câte obiecţii aş mai avea (şi cu siguranţă se vor mai găsi, prima mea impresie a fost că NTR este cea mai acceptabilă traducere românească a Bibliei, ca fidelitate şi ca formă. Notele de subsol au în general date foarte bune. Sfătuiesc pe toţi prietenii mei să-şi cumpere această Biblie, care în ciuda noutăţii şi valorii ei, are un preţ foarte accesibil. Comenzi se pot face la adresa http://www.clcromania.ro/biblia-ntr-noua-traducere-in-limba-rom%C3%82n%C4%82-cartonata-negru_prd8104.html (o primiţi prin poştă, plătind ramburs 27 RON pentru un exemplar cu coperţi tari). Poate fi accesată şi online la http://www.bibleserver.com/index.php.

Alte observaţii recente asupra NTR

 

Observaţiile de mai sus, le-am scris în urma unui prim contact cu NTR, care mă atrăsese mai întâi prin aspecte formale şi apoi prin câteva sondaje de calitate a traducerii. Începând cu Geneza, am admirat faptul că unele texte au fost traduse mai bine decât în alte versiuni româneşti. De exemplu, în Gn 1:6 („boltă cerească”, în loc de „întindere”); Gn 2:11-14  (verbele la imperfect, nu la prezent). Cum asemenea traduceri sugerează o pregătire lingvistică mai puţin obişnuită, am crezut sincer că am de a face cu un fenomen excepţional şi că traducerea întregii Biblii ar fi de aceeaşi calitate. După câteva sondaje de acest gen însă, observând (deasemenea superficial) şi limbajul modernizat, m-am pripit cu concluzia că ţin în mână cea mai bună traducere românească. După numai câteva zile m-am dezumflat, iar acum, doi ani mai târziu, am motive să fiu şi dezamăgit.

NTR are valoarea ei relativă, desigur, ca orice lucrare de acest gen. Dacă ţinem cont numai de mulţimea de note de subsol, precum şi de încercarea, adesea reuşită, de actualizare a limbajului şi de titlurile aplicate capitolelor şi subcapitolelor, se înţelege că a cumpăra un exemplar NTR, pentru studiul personal, pentru comparaţii, este o idee înţeleaptă. Dar adevărul este că multe din note sunt inutile, iar altele sunt derutante teologic (doctrinar). Traducerile, deasemenea, unele sunt excelente, altele slabe sau mai derutante decât cele existente deja.

Să exemplificăm cu pasaje din cartea lui Daniel. La Da 8:14, nota c ne informează că 2300 de seri şi dimineţi ar fi un altfel de a spune 1150 de zile.  La Da 9:21 NTR traduce bine referindu-se la Gabriel ca fiind cel „pe care-l văsusem în viziunea dinainte”. Dar la v. 24 traduce interpretând „o perioadă de şaptezeci de ori câte şapte ani”, astfel înlăturând limbajul codificat, chiar dacă interpretarea este corectă. Notele d, e din vers. 24-25 sunt excelente, prima făcând nişte precizări foarte importante, care nu puteau apărea în traducere, iar a doua identificând momentul decretului de rezidire a Ierusalimului, cu anul 457 î.Cr.

Spre deosebire de toate celelalte traduceri evanghelice româneşti, la Da 9:25 duratele de 7 septenale şi 62 septenale sunt adunate până la Messia, dar nota de subsol (d), precizează că este posibilă şi citirea „până la Unsul….7 săptămâni; apoi 62 de săptămâni…” Traducătorul nu este obligat să-i destăinuie cititorului toate posibilităţile cu care se poate juca un profesionist, ci doar varianta obligatorie, sau cea mai probabilă. Doar în cazuri speciale, când în mod cinstit nu se poate decide asupra unei singure citiri sau traduceri, trebuie specificate toate probabilităţile reale.

În Apocalipsă avem aceeaşi situaţie: la Ap 1:10, nota ne informează că Ziua Domnului este Duminica. De ce era necesară această precizare? Exista vreo îndoială în lumea traducătorilor sau a cititorilor? Sau poate textul NTR are o agendă misionară, apologetică?

În primele versete din cap. 6 este corect tradus „Vino”, fără adaosul „şi vezi!”, care apare în manuscrise mai tâzii. La fel şi Ap 12:18 („Apoi a stat pe ţărmul mării”) şi în Ap 14:12 („credinţa în Isus”) sunt traduceri corecte, ultima fiind chiar salutară.

Alte texte care se referă la ziua de odihnă, în viziunea NTR sunt:

  • Mt 12:8; Lc 6:5. „Fiul Omului este Domn şi al Sabatului” (adverbialul „şi” /„chiar şi” este adăugat de traducător). TLN are corect în Mt 12:8.
  • Mt 27:62. Nota explică secvenţa zilelor corect, arătând că evenimentul a avut loc sâmbătă, iar ziua pregătirii este vineri.
  • Lc 23:56: „în ziua de Sabat s-au odihnit potrivit poruncii” (o foarte rară traducere corectă). La fel în TLN.
  • Col 2:16: „..zi de Sabat” . Ce se sugerează, prin majusculă? Că în Coloseni 2 este vorba de sabatul săptămânal? Asta este interpretare. Aici ar fi fost necesară o notă cu alternativa, cel puţin. În TLN avem „zile de sabat”
  • Evrei 4:9: „Rămâne încă pentru poporul lui Dumnezeu o odihnă de Sabat”. Traducerea este neobişnuită, deoarece pare să se refere la sâmbătă sau la o zi similară, dar nu este cazul, fiindcă acest sabbatismos („sabatizarea”) de aici este odihna Evangheliei despre care s-a vorbit mai sus. La fel în TLN.
Comentează și pe facebook
Scris de |Traducerea Bibliei|0 comentarii

Share This Story, Choose Your Platform!

Postează un comentariu

Tu trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu.