noiembrie 2018
D L Ma Mi J V S
« oct.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
85
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Home/Articole/CONFESIONAL/Confesiune/Mărturisirea de credinţă AZS din 1872

Mărturisirea de credinţă AZS din 1872

Prezentând  publicului această vedere de ansamblu  asupra credinţei noastre, dorim să fim foarte bine înţeleşi  că noi nu avem articole de credinţă, de crez  sau de disciplină în afară de Biblie.

 

Noi nu publicăm această declaraţie ca şi cum ea ar avea vreo autoritate asupra poporului nostru şşi nici nu este destinată să asigure uniformitatea între noi, ca sistem de credinţă, ci este o scurtă declaraţia ceea ce  este şi a fost susţinut de noi, în mod practic în unanimitate. Adesea noi găsim că este necesar să întâmpinăm cercetări asupra acestui subiect şi uneori să corectăm declaraţii false care au fost puse în circulaţie împotriva noastră, şi să îndepărtăm impresiile  eronate obţinute de către aceia care n-au avut ocazia să devină familiarizaţi cu credinţă şi practici  ca a noastră. Singurul nostru obiectiv este să facem faţă acestei nevoi.
Ca adventişti de ziua a şaptea, noi dorim doar ca poziţia noastră să fie înţeleasă; şi suntem foarte doritori să facem aceasta fiindcă există mulţi care se numesc pe ei înşişi Adventişti, care susţin vederi  cu care noi nu putem simpatiza  şi dintre care, unele sunt după cum credem noi, subversive faţă de cele mai clare şi mai importante principii prezentate în cuvântul lui Dumnezeu.

 

 

 

 

Comparaţi  cu alţi Adventişti, Adventiştii de ziua a şaptea diferă de o clasă de adventişti), prin credinţa în starea inocentă a morţilor şi în distrugerea  finală a nelegiuiţilor  nepocăiţi ; ei diferă apoi de o clasă  de adventişti, prin credinţă  în perpetuitatea legii lui Dumnezeu aşa cum este ea rezumată în cele zece porunci, prin credinţa în lucrarea Spiritului  Sfânt în biserică, şi prin faptul că nu mai fixează date pentru revenirea Domnului;  ei diferă, în sfârşit, de toţi ceilalţi adventişti , prin păzirea zilei a şaptea a săptămânii ca sabat al Domnului, şi în multe aplicaţii ale scripturilor profetice.

Cu aceste remarci, solicităm atenţia cititorului la următoarele propoziţii care ţintesc spre a fi o declaraţie concisă a spectacolelor celor mai proeminente alei credinţei noastre.

Noi credem…

  1. Că există un singur Dumnezeu, o fiinţă personală şi spirituală, Creatorului tuturor lucrurilor, atotputernic, atotştiutor şi veşnic; infinit în înţelepciune , sfinţenie, dreptate bunătate, adevăr şi îndurare; neschimbător şi pretutindeni prezent prin reprezentantul Său, Spiritul Sfânt.Ps139:7.
  2. Că există un singur Domn, Iisus Christos, Fiul Veşnicului Tată, Acela prin care Dumnezeu a creat toate lucrurile şi prin care ele sunt susţinute  Că El  a luat asupra Sa natura seminţei lui Avram pentru răscumpărarea neamului omenesc; că a locuit printre oameni, plin de har şi de adevăr, a trăit ca exemplu al nostru, a murit ca jertfă pentru noi, a fost înviat  pentru îndreptăţirea noastră, s-a înălţat la cer ca singurul nostru  mijlocitor în Sanctuarul ceresc, unde cu propriul Său sânge face ispăşirea pentru păcatele noastre, o ispăşire care, departe de a fi fost făcută pe cruce (căci ceea ce a fost era doar oferirea jertfei), ea este chiar ultima parte a lucrării Lui ca preot, după exemplul preoţiei levitice, care era o umbră şi o prefigurare a serviciului Domnului nostru în cer. (vezi Lev 16; Evr.8:4-5, 9:6-7 etc).
  3. Că Sfintele Scripturi ale Vechiului şi Noului Testament, au  fost  date prin inspiraţia lui Dumnezeu (de verificat dacă lipseşte ceva aici), conţin o descoperire deplină a voinţei Lui  faţă de om  si sunt singura regulă infailibilă în materie de credinţă  şi practică.
  4. Că botezul este o rânduială a Bisericii creştine. (de verificat dacă lipseşte ceva aici), care urmează credinţei si pocăinţei, o rânduială  prin care comemorăm învierea lui Christos, în timp ce prin acest act ne arătăm credinţa în înmormântarea şi în învierea  Lui şi, prin aceasta, în învierea tuturor sfinţilor în ziua de apoi; şi că nici o altă formă nu reprezintă în mod potrivit aceste fapte decât aceea prescrisă de Scriptură, şi anume, scufundarea. Rom.6:3-5,  Col. 2:12.
  5. Că naşterea din nou cuprinde întreaga schimbare necesară pentru a fi gata pentru împărăţia lui Dumnezeu şi constă din două părţi; mai întâi o schimbare morală lucrată prin convertire şi o viaţă creştină; şi în al doilea rând o schimbare fizică la a doua venire a lui Cristos, prin care, dacă am murit, vom fi înviaţi în natură incoruptibilă şi dacă suntem găsiţi în viaţă, vom fi schimbaţi în nemurire într-o clipeală de ochi. Lc 20:36.
  6. Că profeţia este o parte a descoperirii lui Dumnezeu pentru om; că ea este inclusă în această scriptură care este3 de folos să dea învăţătură; 2 Tim 3:16 că departe de a fi învăluită  în mister de nepătruns, ea este ceva care în mod special constituie cuvântul lui Dumnezeu, o candelă pentru picioarele noastre şi o lumină pe cărarea noastră. Ps 119:105 2Petru 2:19; că este pronunţată o fericire asupra celor care o studiază : Apoc.1:1-3; şi că , prin urmare, ea trebuie înţeleasă de poporul lui Dumnezeu, în mod suficient  ca să le arate poziţia lor în istoria lumii şi datoriile speciale cerute de la ei.
  7. Că istoria lumii de la date specificate din trecut, ridicarea şi căderea imperiilor şi succesiunea cronologică a evenimentelor până la aşezarea împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu, sunt schiţate în numeroase mari lanţuri profetice; şi că aceste profeţii sunt toate împlinite acum, cu excepţia evenimentelor finale.
  8. Că doctrina convertirii întregii lumi şi a mileniului unei domnii pământeşti este o poveste inventată pentru aceste zile de pe urmă, calculată să amăgească pe oameni să rămână într-o stare de siguranţă trupească, şi să-i facă să fie surprinşi de marea zi a Domnului care va veni ca un hoţ, noaptea; că a doua venire a lui Cristos trebuie să fie înainte de mileniu şi nu după aceea; căci până când Domnul apare, puterea papală, cu toate urâciunile ei, trebuie să continue, grâul şi neghina cresc împreună, şi oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, aşa cum declară cuvântul lui Dumnezeu.
  9. Că greşeala adventiştilor în 1844 era de natura evenimentului care trebuie să aibă loc atunci şi nu cu privire la timp; că nici o perioadă profetică nu este dată în Biblie, care să ajungă până la a doua venire, şi că cea mai lungă, a celor 2300 de zile din Dan 8:14 s-a terminat in acel an, aducându-ne la un eveniment numit “Curăţirea Sanctuarului”.
  10. Că sanctuarul noului legămân
    t este cortul lui Dumnezeu din cer, despre care Pavel vorbeşte în Evr. 8 şi mai departe, unde Domnul nostru slujeşte ca mare preot; că acest sanctuar este antitipul cortului mozaic, şi că lucrarea preoţească  a Domnului nostru, în legătură cu el, este antitipul lucrării preoţilor iudei din prima dispensaţie Evr 8:1-5 etc.; că acesta este sanctuarul care urma să fie curăţit la sfârşitul celor 2300 de zile şi fiind vorba de curăţirea lui în acest caz, ca şi în tip, este intrarea Marelui Preot în locul prea sfânt, pentru a termina rodul de serviciu prin ştergerea şi îndepărtarea din sanctuar a păcatelor care fuseseră transferate asupra lui  prin slujirea făcută în prima încăpere. Evr. 9:22-23; şi că această lucrare, în antitip, începând în 1844, ocupă o scurtă perioadă nedefinită, la încheierea căreia se termină lucrarea harului pentru lume.
  11. Că cerinţele morale ale lui Dumnezeu sunt aceleaşi pentru toţi oamenii în toate dinspensaţiile; că acestea sunt conţinute în mod rezumativ în poruncile rostite de Iehova pe Sinai, gravate pe table de piatră şi puse în chivot care a fost numit, ca urmare, “chivotul legământului” sau al testamentului; Nr 10:33, Evr. 9:4 etc.; că această lege este neschimbătoare şi perpetuă, fiind o transcriere a tablelor puse în chivot şi perpetuă, fiind o transcriere a tablelor puse în chivotul adevăratului Sanctuarul de sus, care este numit de asemenea, pentru acelaşi motiv, “chivotul testamentului lui Dumnezeu; fiindcă la sunetului trâmbiţei a şaptea ni se spune că “templul lui Dumnezeu a fost deschis în cer, şi s-a văzut in templul Său chivotul testamentului Său.” Apoc. 11;19.
  12. Că porunca a patra a acestei legi cere ca noi să devotăm a şaptea zi a fiecărei săptămâni, numită în mod obişnuit sâmbăta abţinându-ne de la lucrurile noastre zilnice şi îndeplinind datorii sacre şi religioase; că acesta este unicul Sabat săptămânal cunoscut în Biblie, fiind ziua pusă deoparte înainte de a fi pierdut paradisul: Gen. 2:2-3, şi care fa fi păzită în paradisul restaurat: Is. 66:22-23; că faptele pe care se întemeiază instituţia Sabatului se limitează la ziua a şaptea într-un fel care nu se poate aplica nici unei alte zile; şi că expresiile “sabat iudaic” şi “sabat creştin”, aşa cum sunt ele aplicate la zilele de odihnă săptămânale sunt denumiri inventate de oameni, sunt nebiblice în fapt şi false în sensul lor.
  13. Că, după cum omul păcatului, papalitatea, a cugetat să schimbe vremurile şi legea (vezi Dan.7:25) şi a dus în rătăcire aproape toată creştinătatea cu privire la porunca a patra, tot aşa găsim o profeţie despre o reformă care va fi împlinită printre credincioşi chiar înaintea venirii lui Christos. Is. 56:1-2, 1Petru 1:5, Apoc.14:12 etc.
  14. Că, întrucât inima naturală sau carnală este în vrăjmăşie cu Dumnezeu şi cu legea Sa, această în vrăjmăşie nu poate îngenuncheată decât printr-o radicală transformare a afecţiunilor, prin schimbarea principiilor nesfinte cu principii sfinte; că această transformare urmează pocăinţei şi credinţei, este lucrarea specială a Spiritului Sfânt şi constituie regenerarea sau convertirea.
  15. Că întrucât toţi au călcat legea lui Dumnezeu şi nu pot da ascultare de la sine faţă de cerinţele ei drepte,  noi suntem dependenţi de Christos, mai întâi pentru îndreptăţirea de păcatele noastre din trecut şi apoi pentru harul prin care putem să dăm ascultare acceptabilă sfintei sale legi în zilele următoare (îndreptăţirii, iertări). (de verificat dacă lipseşte ceva aici).
  16. Că spiritul lui Dumnezeu a fost făgăduit a Se manifesta pe Sine în biserică prin anumite daruri, enumerate în special în 1Cor. 12 şi  Ef.. 4, **   că aceste daruri nu sunt destinate  să depăşească Biblia sau să-i  ia locul (deoarece Biblia este suficientă ca să ne facă înţelepţi spre mântuire) mai mult decât ar putea Biblia să ia locul Spiritului Sfânt; că specificând diferite canale prin care lucrează, acel Spirit doar a luat măsuri pentru propria lui existenţă şi prezentă în poporul lui Dumnezeu până la sfârşitul timpului, ca să conducă la o înţelegere a cerului Cuvânt pe care El l-a inspirat, ca să convingă de păcat şi să lucreze o transformare în inimă şi viaţă; şi că aceia care tăgăduiesc Spiritului locul şi lucrarea lui,  tăgăduiesc de-a dreptul acea parte a Bibliei care îi desemnează această lucrare şi poziţie.
  17. Că Dumnezeu, în acord cu procedurile sale uniforme cu neamul omenesc, trimite o proclamare a apropierii celui de al doilea Advent al  lui Christos, că această lucrare este simbolizată de cele trei solii din Apoc.14, ultima din ele arătând lucrarea de reformă asupra legii lui Dumnezeu, pentru că poporul lui să poată dobândi o pregătire completă pentru acel eveniment.
  18. Că timpul curăţirii Sanctuarului (despre care s-a vorbit în prop. X), sincronizându-se cu timpul proclamării celei dea treia solii, este un timp de judecată investigativă , mai întâi cu privire la cei vii şi, la încheierea timpului de probă, cu privire la cei vii, pentru a se determina cine dintre miriadele care acum dorm în ţărâna pământului sunt vrednici de a avea parte de prima înviere, şi cine dintre mulţimile celor ce sunt în viaţă sunt vrednici de translaţie . Aceste puncte trebuie determinate înaintea de apariţia Domnului.
  19. Că mormântul, spre care toţi tindem, exprimat prin cuvântul ebraic Şăol şi prin cuvântul grecesc Hades, este un loc al întunericului unde nu există nici lucrare, nici plan, nici înţelepciune, nici cunoştinţă. Ecl. 9:10 .
  20. Că starea la care suntem aduşi prin moarte este o stare de tăcere, Inactivitate şi completă inconştienţă. Ps.146: 4, Ecl.9: 5-6, Dan.12: 2 etc.
  21. Că din această închisoare a mormântului omenirea urmează să fie adusă printr-o înviere a trupului: cei drepţi având parte de prima înviere, care are loc la a doua venire a lui Christos; iar cei nelegiuiţi, la a doua înviere, care are loc la o mie de ani după aceea. Apoc. 20: 4-6.
  22. Că la ultima trâmbiţă, drepţii “cei vii vor fi schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală de ochi”, şi cu drepţii înviaţi vor fi “răpiţi ca să întâlnească pe Domnul în văzduh”, pentru “a fi întotdeauna cu Domnul”. 
  23. Că aceştia trecuţi în nemurire sunt apoi luaţi la cer, în Noul Ierusalim, la casa Tatălui în care sunt multe locaşuri, Ioan 14: 1-3 , unde ei vor domni cu Christos o mie de ani, judecând lumea şi pe îngerii căzuţi, adică, hotărând pedeapsa care va fi executată asupra lor la sfârşitul celor o mie de ani; Apoc. 20: 4 , 1Cor. 6: 2-3; că în timpul acesta pământul va zăcea într-o stare pustiită şi haotică (vezi Ier. 4: 20-7) desc
    risă ca la început, prin termenul grecesc abyssos (adâncul) în textul Septuagintei din Gen. 1: 2; şi că aici Satan este închis în timpul celor o mie de ani (Apoc. 20: 1-2, şi tot aici, în final va fi distrus, Apoc. 20: 10, Mat. 4: 1; teatrul ruinei pe care el a adus-o în univers, fiind potrivit făcut pentru un timp ca tristă închisoare a lui, şi apoi locul execuţiei sale la sfârşit.
  24. Că la sfârşitul celor o mie de ani, Domnul coboară cu poporul lui şi cu Noul Ierusalim, Apoc. 21: 2, nelegiuiţii morţi sunt înviaţi şi se urcă pe suprafaţa pământului încă neînnoit, se adună în jurul cetăţii, în jurul taberei sfinţilor, Apoc. 20: 9, şi foc coboară de la Dumnezeu din cer şi îi mistuie. Atunci ei sunt consumaţi cu rădăcină şi ramură, Mat. 4: 1, devenind ca şi cum n-ar fi fost (Obadia 15: 16. În această distrugere veşnică dinaintea feţei Domnului, 2Tes. 1: 9, cei nelegiuiţi primesc pedeapsa veşnică cu care fuseseră ameninţaţi, Mat. 25: 46. Aceasta este pierzarea oamenilor neevlavioşi, focul care îi mistuie pe ei fiind acel foc pentru care “cerul şi pământul de acum” sunt păstrate, care va topi chiar elementele cu intensitatea lui şi va curăţi pământul de cele mai adânci pete ale blestemului păcatului. 2 Petru 3: 7-12.
  25. Că un cer nou şi un pământ nou vor răsări prin puterea lui Dumnezeu din cenuşa celor vechi, pentru a fi, cu Noul Ierusalim drept capitală a lui, moştenirea veşnică a sfinţilor, locul în care drepţii vor locui pentru totdeauna. 2Petru 3: 13, Ps. 47: 11.29 Mat 5: 5.

Traducere din Gary Land, ed., ADVENTISM IN AMERICA, W. Eerdmans Pub. Comp., Grand Rapids, Michigan, 1986, p. 231-241.

Comentează și pe facebook

Postează un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.