noiembrie 2018
D L Ma Mi J V S
« oct.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
77
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...
Home/Articole/CONFESIONAL/Judecata și Sanctuarul/Mărturisiri la scorbura copacului din pădure

Mărturisiri la scorbura copacului din pădure

Motto: „Dacă în ultimii ani nu ai abandonat nici o părere importantă, nici nu ai câştigat o părere nouă, verifică-ţi pulsul: s-ar putea să fii mort.”(Frank G Burgess †1951)

„Un sistem poate deveni atât de perfect (etanş), încât cu greu ar putea Duhul să găsească fisura prin care să intre.” (FGL)

INTRODUCERE
De aproape un an circulă pe fir şi fără fir zvonul că m-aş fi abătut de la doctrinele Bisericii, şi că, pentru acest motiv aş fi fost demis. Cum povestea nu mai este  privată, şi sunt adesea asaltat de întrebări, pe diverse căi, am decis să postez aici un răspuns, pe care îl modific ocazional. Urmează detaliile pentru cine are timp să citească.

Ştirea că aş fi devenit eretic și că autorităţile care deţin cheile adevărului m-au găsit cu lipsă (sau cu plusuri), are o sămânţă de adevăr. Din nefericire, unii discută problema aceasta în termeni prăpăstioşi, nu atât din simpatie pentru subsemnatul, cât din criticism faţă de Biserică. În acelaşi timp, sute de prieteni, de cunoscuţi şi mai puţin cunoscuţi au devenit îngrijoraţi de soarta mea – veşnică sau terestră. În aceste condiţii, mă simt dator să dau unele explicaţii, pentru că şi curiozitatea este o stare legitimă, şi nu numai pentru intelectuali. Chiar profesioniştii cercetării biblice, şi în mod special aceştia, pot ajunge uneori la opinii divergente, dincolo de unitatea esenţială a unei doctrine moştenite. Nu este nici o problemă că înțelegem unele lucruri diferit. Nu este posibil ca Dumnezeu să ne dea deodată la toți aceeași înțelegere. Mintea are nevoie de timp, de exerciţiu şi de informaţii corecte pentru a judeca drept. Şi uneori nici acestea nu sunt suficiente.

Biserica noastră are o lungă istorie de schimbare, de abandonare a unor poziţii teologice în favoarea altora. Avem o adevărată tradiţie a chestionării tradiţiilor, un geniu al progresului continuu în cunoaşterea Bibliei.
Este important ca în apărarea doctrinelor pe care le considerăm articole de credință fundamentale, să nu ne permitem niciodată să întrebuințăm argumente care nu sunt cu totul sănătoase. Acestea ar putea reduce la tăcere pe un oponent, dar ele nu fac cinste adevărului. Ar trebui să prezentăm argumente sănătoase care nu doar să închidă gura oponenților, ci să suporte cea mai strictă și mai minuțioasă cercetare. … Noi nu pretindem că în doctrinele cercetate de aceia care au studiat cuvântul adevărului, n-ar putea fi oarecare greșeală, fiindcă nici un muritor nu este infailibil. … Frații noștri ar trebui să fie dispuși să cerceteze într-un mod deschis și onest, fiecare punct de dispută…..  Este adevărat că noi avem adevărul și că trebuie să ținem cu tenacitate la pozițiile care nu pot fi clătinate; dar nu trebuie să privim cu suspiciune la orice nouă lumină pe care ar putea să ne-o trimită Dumnezeu… Va exista o dezvoltare a înțelegerii, pentru că adevărul este capabil de o continuă extindere…. Explorarea adevărului din partea noastră este încă incompletă. Noi am adunat doar câteva raze de lumină. (Ellen White, Testimonies, vol. 5, pp. 708-709; RH, March 25, 1890; RH, August 7, 1894; EGW to P.T. Magan, Jan. 27, 1903; cf. George Knight, The Search for Identity – The Development of Seventh-day Adventist Beliefs, Review and Herald, Hagerstown, MD, 2000, pp. 20, 26).
Am fost un fundamentalist sincer în tinereţe şi am crezut unele lucruri fără să le pot verifica. Eram sigur că doamnele trebuie să se îmbrobodească, pentru că aşa „stă scris,” (1Cor 11) că vulcanii şi cutremurele sunt produse de explozii la mare adâncime, datorate reacţiei calcarului cu apa şi cu minereurile metalifere, după cum este scris (PP 108). Credeam că Ellen White are răspunsurile la orice întrebare biblică sau ştiinţifică, şi că profeţii trebuie să fi cunoscut neapărat modelul cosmologic corect, pe care-l învăţăm toţi la şcoală. Descoperisem tot felul de argumente: că autorii biblici ştiau care este forma pământului, că Spiritul Profetic ne descoperă chiar în ce zonă a universului se găseşte Dumnezeu, şi multe asemenea minuni care mă fascinau şi chiar îmi întăreau credinţa. Unii se şi convertesc pe baza unor asemenea „argumente” care nu au consistenţă, dar găsesc mai târziu dovezi adevărate că pasul convertirii a fost înţelept.
Până aici, totul bine. Ca să adaug cuvintele memorabile ale unui prieten al meu, pentru naivităţile din tinereţe, „mi-e ruşine, dar nu roşesc.” De aceea şi respect părerea celor care astăzi cred că eu sunt greșit; fie că ei sunt tineri, cum eram eu cândva, fie în vârstă, dar ostenind la alte subiecte, având griji mai cuprinzătoare, sau fiind pur şi simplu bine odihniţi.
Am rămas un adventist conservator, dar unul informat, care nu poate fi decât progresist. Nu sunt un raţionalist, nu aşez raţiunea mai presus de mesajele Cuvântului, dar mă simt tot mai dator să mă folosesc de ea, ca să ajung la sens. Este prea adevărat că Biblia nu poate fi înţeleasă corect fără credinţă. Dar dacă fără credinţă nu înţelegi corect, fără raţiune nu înţelegi nimic, nu poţi pune întrebări, nu poţi avea răspunsuri. Totul s-ar transforma într-o mantră pioasă sau poveste de seară. Dumnezeu a dat omului raţiunea, voinţa şi capacitatea de a crede, care-l deosebesc de celelate vieţuitoare. Dacă teologia ar folosi doar a zecea parte din capacităţile mentale, care au dus ştiinţa pe culmi vecine cu miracolul, religia ar fi fost mult mai avansată, mai unitară şi mai respectabilă. Mă refer, în primul rând, la religia Bibliei. Raţiunea nu este Dumnezeu, ca să ne temem de ea, ci este doar instrumentul unei cunoaşteri inteligente. Toţi ne folosim de raţiune, dar nu raţionăm întotdeauna corect. Dumnezeu este raţiunea ultimă și supremă.
PUNCTELE DE VEDERE PROMOVATE ÎN MANUSCRISUL MEU
Mărturisesc de la început că sunt în consens cu doctrina AZS în privinţa subiectelor discutate în manuscrisul meu. Cred în existenţa reală a sanctuarului ceresc şi în relaţia dintre Da 8:14, judecata premilenială din Daniel 7 şi Apocalipsa 6. Recunosc aplicarea „principiului zi-an” la cele 2300 zile şi 490 zile (70 săptămâni). Recunosc începutul sincron al acestor două perioade la anul 457 î. e. c. ca fiind singura soluţie rezonabilă pentru interpretarea cronologică a celor 2300 zile. Cred că sanctuarul din Leviticul 16 are lecţii soteriologice şi evanghelice importante şi că aplicaţia finală a sărbătorii este escatologică. Cred că judecata premilenială a început la sfârşitul celor 2300 zile, în 1844, şi că Noul Testament mărturiseşte o judecată „preadventă” a celor mântuiţi, pentru separarea falşilor credincioşi şi pentru confirmarea şi răsplătirea adevăraţilor credincioşi. Cred în inspiraţia Bibliei, precum şi a celorlalte scrieri profetice (Ellen White, William Foy), adică în toate mesajele divine pe care oamenii lui Dumnezeu le-au transmis.
Recunosc că am ajuns la unele concluzii care mă aşează în dezacord cu alţi cercetători sau cu dogmaticienii, în ce priveşte unele aspecte tehnice ale interpretării. Am să vă spun, de asemenea, care sunt ultimele experienţe („paranormale”, ca să zic aşa!) în ce priveşte comunicarea cu unele structuri legitime ale Bisericii. Dar pentru că acestea sunt secundare, voi răspunde mai întâi celor ce vor să ştie care sunt problemele teologice pe care le-am ridicat. Pentru detalii se poate citi manuscrisul în engleză, pe care-l pot trimite la cerere. În rezumat, manuscrisul meu atrage atenţia asupra câtorva probleme metodologice în cercetarea AZS:
α. Rigoarea lingvistică şi contextual-exegetică în abordarea textului biblic, cu accent pe Daniel 8-9; Evrei 8-9, ca surse de doctrină. (În principiu, toată lumea este de acord. La concret, însă, teologii se împart. Cei din posturi administrative sunt în mod natural, mai conservatori – sau mai atenţi).
β. O teologie realistă a inspiraţiei Bibliei şi a Spiritului Profetic, care defineşte limitele inspiraţiei divine, observând şi evaluând onest imperfecţiunile datorate factorului uman. (În principiu, teologii noştri sunt de acord. A se vedea, de exemplu, studiul recent al lui Frank Hasel din Interpretarea Scripturii, ed. Gerhard Pfandl).
γ. O hermeneutică inteligentă a viziunilor Bibliei (Apocalipsa etc.) şi Spiritului Profetic, argumentând rolul pedagogic al acestora, de a transmite învăţături spirituale, în contrast cu presupoziţia literalistă că viziunile ne-ar informa detaliat despre realitatea fizică cerească. (În principiu, mai toţi teologii AZS sunt de acord, uneori şi cu exemple concrete, inclusiv cu referire la structura sanctuarului ceresc).
δ. Obiecţii la o serie de traduceri biblice existente. (Toţi sunt de acord).
ε. Necesitatea urgentă de progres în acest studiu şi de o reformulare a doctrinei oficiale a sanctuarului, fără detalii discutabile. (Părerile sunt împărţite. Unii cred sau lasă impresia că totul este rezolvat, alţii sunt sceptici sau critici, dar tac.)
Referitor la punctul α, care vine în atingere cu toate celelalte şi este partea principală a manuscrisului, am făcut următoarele afirmaţii majore, pe care nu le voi argumenta aici, fiindcă ar trebui să repet ce am scris deja.  Urmează detalii care mă aşează uneori în dezacord cu înţelegerea populară sau a teologilor apologeţi, dar adesea în acord cu cel puţin o parte din teologi AZS:
1. În Da 8:9, cornul nelegiuit iese din unul din cele patru coarne, nu din unul din cele patru vânturi (puncte cardinale). Această observaţie are consecinţe în interpretarea istorică a pasajului.  În teologia AZS actuală se argumentează de obicei contrariul, dar nu ca poziţie oficială a Bisericii, ci ca modă teologică.
2. Locaşul-sanctuar din Da 8:11 este menţionat pentru prima dată în Ex 15:17, ca fiind palatul (templul) ceresc făcut de mâna lui Dumnezeu. Este o structură reală, despre ale cărei relaţii fizice nu avem informaţii detaliate. Sanctuarul sau templul ceresc al lui Dumnezeu nu este o catedrală special construită pentru solemnităţi în Noul Ierusalim, nici o structură cu rol ceremonial sau muzeistic în afara cetăţii cereşti. Sanctuarul ceresc este însuşi Noul Ierusalim, Casa Tatălui, Mireasa Mielului. Locul aşezării Sanctuarului ceresc şi detaliile arhitectonice etc. nu sunt precizate în mărturisirea de credinţă oficială a Bisericii.
3. Verbul ebraic original din Da 8:14b nu este din domeniul ritual („curăţit”, „purificat”), ci din domeniul juridic („îndreptăţit,” „răzbunat,” „i s-a făcut dreptate”). Aceasta se ştie de multă vreme, chiar şi traducerile din secolul 19 semnalau faptul şi însuşi Miller l-a notat ca o posibilitate, deşi a preferat traducerea „curăţit”, cu sens fizic (prin foc). Articole BRI importante atestă acest sens, deşi fac deobicei eforturi de a dovedi că termenul ebraic conţine implicit ideea de curăţire.
4. Verbul „curăţit,” în Da 8:14, este o traducere interpretativă a textului ebraic, lansată de Septuaginta cu 2100 ani în urmă şi preluată de traducătorii tradiţionalişti. Preferau această traducere, atât evreii antici, cât şi creştinii, întrucât aplicau textul la curăţirea templului din Ierusalim după profanările lui Antioh Epifanul (Hanukka, cf. In 10:22), aşa cum stau mărturie cărţile Macabeilor. Persistenţa acestei interpretări până astăzi explică de ce termenul ebraic (unic şi oarecum dificil) a fost tradus prin „curăţit”. Studii ale unor teologi AZS respectaţi recunosc că explicaţia aceasta este posibilă, dar preferinţa conservatoare pentru traducerea „curăţit” a rămas, fie din cauza importanţei ei istorice, fie din inerţie. 
a.      Chiar dacă verbul ebraic din Da 8:14b ar putea fi tradus, în mod acceptabil, „curăţit,” nu se poate referi în mod necesar la ritualul din Lv 16 (curăţire de păcatele puse asupra sanctuarului), ci la singura „curăţire” indicată de context: curăţirea de urâciunile aduse de cornul nelegiuit. Nici o imagine şi nici un cuvânt din viziune nu are legătură exclusivă cu ritualul anual din Lv 16. Daniel 8 reflectă doar un limbaj ceremonial general. Nu-mi amintesc dacă acest sens contextual evident a fost vreodată dezbătut sau cel puţin contrazis în vreun fel în teologia AZS. Explicaţiile teologice adăugate mărturisirii de credinţă AZS, care preferă explicaţia istorică, nu au putere oficială.
b.      În aceste condiţii, nu există nici o legătură lingvistic-exegetică între Da 8:14 şi Leviticul 16, chiar dacă se poate justifica o legătură teologică. (Doctrina din Lv 16 stă pe propriile ei picioare, nu pe Da 8:14). Da 8:14 trimite direct la Judecata Premilenială, lăsând ceremonia din Lv 16 doar ca o ilustraţie biblică foarte potrivită a acestei judecăţi, şi nu ca o trimitere exegetică intenţionată de la Da 8:14. Nici o imagine şi nici un cuvânt din viziune nu are o legătură exclusivă cu ritualul anual din Lv 16, ci este doar un limbaj ceremonial general. Diverse studii teologice AZS arată contrariul, dar punctul lor de vedere nu are greutate oficială. Teologii AZS care apără forma istorică a înţelegerii doctrinei susţin dimpotrivă, că diverse elemente imagistice şi verbale din viziune trimit la Ziua ispăşirii. Într-adevăr, o conexiune teologică mai largă poate conduce în mod cinstit la Ziua Ispăşirii, dar pentru că exegeza are prioritate asupra percepţiei teologice, relaţia cu Lev 16 trebuie să se facă pe alte criterii decât exegetice (linvistice şi contextuale). Punctul de dispută, care este strict tehnic (exegetic), deasemenea nu este prezent în mărturisirea oficială de credinţă.
c.     Înţelegerea pionierilor, începând cu Crosier, nu a fost perfectă şi completă asupra subiectului, deoarece studiul a fost îmbogăţit şi clarificat pe parcurs. În aceeaşi bună tradiţie de cercetare, revizuirea trebuie continuată. Nu există nici un vot oficial care să fi stabilit fixitatea sau oficialitatea tuturor detaliilor acestei doctrine, aşa cum este ea expusă în scrierile EGW sau ale teologilor care slujesc instituţii oficiale ale Bisericii.
d.    Viziunile biblice sau ale EGW care sugerează o structură bipartită (cu două încăperi) a sanctuarului ceresc nu reflectă realitatea fizică cerească, ci vorbesc despre realităţi spirituale mai înalte, folosind limbajul imagistic şi ritual al sanctuarului pământesc. Dacă le luăm în sens literal, viziunile se contrazic între ele, ceea ce nu a fost intenţia lui Dumnezeu. Nu am auzit de studii teologice care să abordeze critic (analitic şi sintetic) problematica mesajului viziunilor EGW şi ale Bibliei. Niciodată nu s-a votat că AZS trebuie să înţeleagă viziunile ca sursă de informative pentru realitatea fizică cerească. Teologi AZS reprezentativi şi respectaţi sunt de accord cu mine în acest punct, cel puţin în principiu.
e.     Unele afirmaţii ale EGW sugerează că ea însăşi a crezut realitatea fizică a unor detalii cereşti, cum ar fi cele două încăperi separate de perdea/zid. Cititorul credincios al scrierilor EGW nu trebuie să se simtă obligat să-şi însuşească necondiţionat orice detaliu tehnic al înţelegerii sau al exprimării autoarei, care uneori a greşit, deşi s-a corectat – acolo unde a înţeles. Felul în care ea s-a referit la unele subiecte profetice (jertfa necurmată, interpretarea lui Litch la Apocalipsa 9), precum şi inexactitatea tehnică a unor date istorice, lingvistice, exegetice, geologice, etc. Parafrazând ce a scris autoarea despre Biblie, afirmăm că „Mărturiile EGW ne-au fost date pentru motive practice.” Ele sunt un ajutor teologic şi mai ales spiritual, dar nu sunt inerante (fără nici un fel de eroare), aşa cum nici Biblia nu este inerantă. Diferenţa este aceea că Biblia rămâne singurul standard pentru doctrină şi practică. Este contrariu sfatului Ellenei White să folosim „aşa zice EGW” ca argument final. Aceste afirmaţii au nevoie de exemplificare, de multă atenţie şi seriozitate. Ele sunt riscante, într-adevăr, dar protecţia prin ignoranţă nu este mai puţin riscantă. Declaraţiile oficiale ale Bisericii nu susţin ineranţa scrierilor Ellenei White, iar teologii AZS actuali diferă în înţelegerea şi abordarea multor detalii din aceste scrieri. Teoretic există un acord de principiu, dar în recunoaşterea practică a problemelor există multă reticenţă sau eludare exegetică, în speranţa menţinerii unei imagini nerealiste a persoanei inspirate.
f.      Imaginea reţinerii lui Iisus într-o încăpere cerească între anii 31-1844, este un scenariu imposibil, deoarece Îl separă pe Fiul de Tatăl, fără nici un rost. Presupunerea că Tatăl ar fi locuit cu Fiul în Sfânta cerească, apoi s-ar fi mutat împreună în Sfânta Sfintelor la 1844, este de asemenea inacceptabilă, deoarece pune un accent inutil pe importanţa unui loc fizic şi creează paradoxul existenţei unui loc preasfânt, în care Dumnezeirea nu ar fi avut acces timp de cel puţin 1810 ani. Deşi înţelegerea populară m-ar contrazice, teologii cei mai respectaţi sunt de acord cu mine, cel puţin ca posibilitate. În orice caz, punctul în discuţie nu are caracter oficial.
g.    Afirmaţia Ellenei White referitoare la cei care spun că „nu există sanctuar” (Evangelism, 1905:224) este pe cât de serioasă, pe atât de greşit interpretată de credincioşi. Adesea autorii biblici sunt citaţi în acelaşi mod prăpăstios, fără să se ţină seama de contextul istoric şi literar, care explică. Cel mai probabil, EGW se referă la subtila provocare panteistă, care apăruse în 1905: Dr Kellogg (The Living Temple, 1903: 28, 31) susţinea că Dumnezeu este forţă vitală existentă în natură, “nu în afara naturii,” că personalitatea Sa nu implică o înfăţişare vizibilă în cer, că referirile biblice la prezenţa lui Dumnezeu într-un anumit spaţiu sunt o simplă adaptare la mintea omului. Dusă până la capăt, această logică ar însemna că nu există în cer un locaş al lui Dumnezeu (sanctuar). De altfel, chiar cartea lui Kellogg optează pentru universul întreg şi în mod special pentru organismul uman ca fiind templul lui Dumnezeu, ceea ce este frumos şi corect ca simplă metaforă, dar nu ca identificare a sanctuarului din Da 8:14 sau din Ap 11:19. Nu putem nega existenţa unui sanctuar ceresc real, atâta timp cât Scriptura îl afirmă în ambele testamente. Înţelegem însă acest sanctuar potrivit cu semnificaţiile pe care Biblia i le atribuie, nu ca pe o cerească şi glorioasă umbră a umbrei pământeşti.

5. În Da 9:23, „vedenia” aceea nu se referă la revelaţia care fusese făcută în Da 8:14,26, ci la cea care urma să fie făcută începând cu Da 9:24. Contextul în Da 9:23, unde „cuvântul”
[mesajul] şi „vedenia” [descoperirea] sunt sinonime, arată că nu este posibil să facem din Da 9:23 o trimitere la Da 8:14. (Ca o confirmare a celor spuse, acelaşi limbaj şi aceeaşi logică se repetă în Da 10:1). Observaţia poate fi frustrantă, dar chiar dacă argumentul acesta cade, rămân altele. Dumnezeu nu are nimic de pierdut, iar profeţia promitea că revelaţia din Da 8:14 va fi înţeleasă mult mai târziu. Dacă Da 9:23 s-ar referi la 8:14, atunci profeţia celor 2300 de zile ar fi fost înţeleasă de mult.  Teologii apologeţi AZS din forurile administrative ale cercetării au o părere opusă în această privinţă, şi m-aş bucura sincer ca ei să aibă dreptate. În lipsa argumentului de mai sus, sincronizarea startului celor două perioade profetice (Da 8:14 şi Da 9:24-27) este sugerată de următoarele observaţii:
• Modul în care autorul conectează reacţia sa la profeţia din 8:14, 26-27, cu reacţia sa la profeţia lui Ieremia, precum şi cu rugăciunea sa şi răspunsul profetic primit.
• Existenţa unor relaţii teologice profunde între finalele celor două perioade.
• Dispunerea schematică sugestivă a verbului ebraic care înseamnă „a fi atent” sau „a înţelege,” în cap. 8-9.
• Folosirea în Da 9:24 a verbului ebraic care înseamnă „tăiat din” sau „tăiat şi alocat”, pentru începutul celor 70 săptămâni.
• Lipsa oricărei informaţii pentru începutul celor 2300 zile/ani în Daniel 8.
6. Modelul sanctuarului arătat lui Moise pe munte (Ex 25:40; Ev 8:5) nu a fost viziunea unui sanctuar ceresc bipartit şi mobilat ceremonial, ci a fost proiectul (macheta) acelui palat/cort care avea să fie construit. Planul sanctuarului, care-i fusese dat lui Moise, reflecta funcţiile pedagogice şi pragmatice ale cortului,nu era o copie a celui ceresc la scară redusă. Proiectul dat lui David avea acelaşi sens (1Cr 28:19). Unii teologii AZS tind să afirme contrariul, care este o simplă speculaţie tradiţională. Nici una din cele două opinii nu are putere oficială.
7. Evrei 8:2 foloseşte metaforic rolul lui Iisus ca Preot/Arhiereu în sanctuarul ceresc. Nu ne învaţă că Iisus poartă clopoţei ca Aron sau veşmintele lui Melchisedec. Dar sanctuarul ceresc, chiar dacă nu reflectă fizic pe cel pământesc, trebuie să fie o realitate fizică, deoarece este pus în contrast cu sanctuarul pământesc, care era (pedagogic şi cultic) locaşul lui Dumnezeu. Probabil cei mai mulţi teologi AZS ar fi de acord, în ciuda opiniei populare, încurajată de abordarea literalistă a viziunilor.
8. În Evrei 9:2-8, autorul face o comparaţie între cele două încăperi pământeşti ale sanctuarului (numindu-le greceşte „primul cort” şi „ al doilea cort”) şi sanctuarele celor două legăminte („primul cort” şi „sanctuarul [Sf Sfintelor]”). Astfel apare imaginea că intrarea anuală a arhiereului în locul preasfânt prefigura intrarea lui Iisus în cer, la Tatăl, odată pentru totdeauna. Această interpretare a lui Pavel nu distruge aplicaţia escatologică a zilei ispăşirii la judecata divină premilenială, deoarece autorii biblici obişnuiesc să facă aplicaţii diferite aceluiaşi simbol. Dacă Paştele prefigura atât eliberarea spirituală prin moartea lui Iisus, cât şi eliberarea fizică a Bisericii de pe pământ, după cele şapte plăgi, de ce n-ar putea şi Ziua Ispăşirii să fie dublu aplicată? Dr Davidson mi-a spus că, deşi domnia sa are altă părere, înţelegerea mea este similară cu a lui William Johnson, prin urmare suportabilă.
9. Evrei 6:19 şi Ev 10:20-21 ne arată că prin moartea, învierea şi înălţarea lui Iisus avem acces direct şi liber în Sfânta Sfintelor la Dumnezeu, în sens spiritual, fără nici o perdea despărţitoare. Acest mare adevăr este afirmat şi de EGW în mai multe locuri.  Nu există unitate de vederi în ce priveşte interpretarea acestei intrări în Sanctuar la anul 31 e. c. Unii cred că în Evrei 9 contextul se referă la Ziua Ispăşirii, alţii cred că se referă doar la inaugurare. Asemănarea dintre inaugurare (sfinţirea altarului) şi ispăşirea făcută pe altar merită atenţie (Ez 43:18-27). Disputa aceasta nu a fost niciodată soluţionată prin vreo decizie oficială (vot).
10. Folosirea pluralului pentru sanctuar / loc sfânt în greaca Epistolei către Evrei este o chestiune strict gramaticală (morfologică), nu logică sau teologică. Nu indică existenţa a două locuri sfinte în sanctuarul ceresc. (Iisus a confirmat că sunt „multe”, In 14:1, deci e spaţiu suficient pentru toţi, precum şi o singură cale de acces). Acelaşi uz al pluralului neutru apare frecvent pentru realităţi singulare în greaca VT şi în NT. Opiniile teologice privitoare la traducerea şi înţelegerea exactă a termenilor nu formează obiectul vreunui vot, nu au putere oficială.
ORIGINEA PREOCUPĂRILOR MELE
Prietenii ştiu că din tinereţe am fost pasionat de teologie, pe lângă preocupările mele artistice (muzică, poezie). Teologia a rămas pasiunea principală, deoarece am simţit permanent nevoia de a cunoaşte şi înţelege mai bine adevărul, într-o societate care propovăduia descreştinarea şi evoluţionismul. Ameninţarea spirituală pe care o simţeam în şcoala comunistă, precum şi provocarea educaţiei din cămin şi din Biserică, m-au determinat să studiez, ca să-mi rezolv anumite probleme pentru mintea mea şi pentru apărarea credinţei. Cu siguranţă nu am fost unic. Mulţi dintre dumneavoastră aveţi o experienţă asemănătoare. Dar fiecare avem un drum personal pe care ne este dat să-l urmăm în viaţă.
Am avut ocazia providenţială să primesc o Biblie ebraică în vara anului 1969, când aveam circa 17 ani, după care, curiozitatea şi înclinaţiile lingvistice m-au determinat să învăţ ebraică. În ultimul an de liceu citeam fluent şi înţelegeam o serie de lucruri, memoram fragmente. Din cauza lipsei de materiale în domeniu, în primii ani am avansat greu şi nu aş recomanda nimănui să studieze absolut singur. Mai târziu m-am apucat şi de greaca veche. De cel mai mare ajutor mi-au fost istoria universală, istoria Bisericii, doctrinele biblice, scrierile Ellenei White şi în special comentariile la Daniel şi Apocalipsa. Am devenit pasionat de profeţiile biblice. Studiul câtorva dintre cele 7 volume de Comentarii Biblice AZS mi-a dat un avans mare. Între timp am descoperit studii de gramatică şi lexicoane moderne în engleză, care m-au ajutat să studiez textul ebraic cu mai mare precizie.
Într-o formă sau alta, preocupările mele aveau ecou în comunitatea de credinţă. Dar am simţit mereu nevoia de cineva la fel de neliniştit, cu care să-mi împărtăşesc preocupările. Am avut în apropiere pe Eduard, un prieten providenţial, cu care am putut împărtăşi fără limite pasiunea pentru teologie şi alte subiecte înrudite. Această prietenie s-a dovedit binecuvântată pentru viaţă şi provocatoare pentru minte, pe termen lung, pentru amândoi. Ed este un autodidact tenace, uşor temperamental şi cu o pregătire superioară lingvistică. Am avut cu cine să mă înţeleg şi să polemizez de-a lungul a 45 de ani. Era de aşteptat ca un asemenea mediu să ascută mintea amândurora.
Dintre toate subiectele care m-au interesat de-a lungul timpului, profeţia din Daniel 8-9 m-a atras cel mai mult. Întâmpinam dificultăţi legate de limitele comentariilor la care aveam atunci acces. Doream să înţeleg şi să pot apăra credinţa în acelaşi timp. M-a preocupat permanent apologetica, dar nu mai mult decât exegeza şi hermeneutica. În anii ‘88-’90, am corespondat pentru prima dată, pe teme teologice, cu adevăraţi experţi (Dr Desmond Ford, adventist evanghelic; Dr William Shea, profesor de VT, adventist; Rabbi Abraham Daphne, profesor de Biblie la Universitatea din Tel Aviv, etc.). Heterodoxiile lui Ford m-au provocat la un studiu mai critic; Shea m-a încurajat şi a fost primul meu mentor; Daphne a fost primul pe care l-am „învins,” ca apologet creştin.
Dialogul cu Ford şi cu Shea a fost de durată. Am păstrat relaţia cu ei până astăzi. Pe Ford l-am cunoscut personal în vara anului ’90 în Bronx, New York, unde Ed a cumpărat pentru mine ceva din cărţile lui. Mi-a rămas şi acum în minte imaginea lui Desmond Ford, predicând despre crucea lui Christos. La sfârşit, pentru a-mi lăsa autograful, Des s-a aplecat într-un genunchi lângă masa, care nu avea scaun, şi a scris cu stânga. Chiar în timpul acelui prelungit concediu american am început să citesc. Prietenul meu mă ajutase să cumpăr multe cărţi de la Conferinţa Generală (Indianapolis, 1990), mă îmbogăţise cu un teanc de reviste şi mai târziu cu un PC care m-a obligat să intru la timp în lumea informaticii.
Aşa am început să înţeleg că adventismul este mai divers şi mai interesant decât credeam. Am observat şi politica unor grupuri dizidente, am cumpărat din cărţile lor, dar nu m-am lăsat furat de asemenea valuri. Am intrat în dispută cu lideri ultraconservatori de la Hartland şi GSM, precum şi cu un intelectual zănatic, pe deasupra şi gay, care se dădea drept AZS.
Dr Shea m-a impresionat prin bunătatea şi ospitalitatea sa. M-a tratat ca şi cum i-aş fi fost coleg sau vechi prieten. Mi-a dat cărţi din seria DARCOM, care m-au ajutat să depăşesc o parte din criticile lui Ford. (De asemenea, alţi prieteni şi, mai întâi rudele apropiate, m-au sprijinit material în ce priveşte cărţile). Pe rabinul Daphne l-am pierdut; după un timp nu mi-a mai răspuns la scrisori. Am aflat că se numeşte de fapt Lorberbaum, dar nu am mai reuşit să-l contactez, şi nu ştiu dacă mai trăieşte.
Pe vremea primelor mele aventuri teologice eram încă un muncitor angajat în cooperaţie. Cu greu reuşisem să-mi termin liceul în 1974, înainte de a mă căsători. Fusesem exmatriculat pentru absenţe de sâmbătă şi am terminat la FF, onorabil, dar fără glorie. După toate cele întâmplate, nu am mai avut curajul, nici înţelepciunea de a încerca să intru într-o facultate oarecare. Mi-ar fi plăcut istoria, dar pentru aceasta trebuia să am garanţii politice. Mi-aş fi dorit teologia, dar şi aici apăreau piedici. Prima dată când am încercat, mi s-a spus că este prea devreme. Şi era adevărat. A doua oară, peste vreo zece ani, mi s-a spus că este prea târziu (aveam deja o familie). Şi probabil era adevărat. După Revoluţie însă, am fost angajat de Seminarul Teologic, devenit Institut (1992), exact acolo unde nu fusesem acceptabil ca elev. (Uniunea făcuse propunerea angajării mele înainte de Revoluţie, dar din cauza opacității Departamentului Cultelor, propunerea nu s-a putut materializa înainte de Revoluție).
MATURIZAREA CERCETĂRII
Activitatea mea de bibliotecar la ITA s-a suprapus cu cea de cadru didactic şi de student la teologie, până în 1994, după care m-am ocupat doar de catedră. Am predat limbile biblice şi exegeză, mai târziu Daniel şi Apocalipsa, teologie biblică, teologie istorică, Spiritul Profetic etc. Preocuparea cu exegeza biblică, cu limbile biblice şi istoria interpretării, accesul permanent la o bibliotecă teologică, descoperirea calculatorului şi internetului, accesul la o serie de scrieri AZS recente (din ultimii 25 de ani; publicate în engleză), m-au ajutat să fac progrese pe care mai înainte cu greu le puteam prevedea. După ce mi-am luat licenţa în teologie la Universitatea Babeş-Bolyai (1997/98), cu o teză de exegeză la Isaia 7:14, mi-am continuat studiile printr-un program de Master în Teologie, cu principala universitate a Africii de Sud (UNISA, Pretoria).
Studiile de Master în VT făcute la UNISA au fost foarte stresante. Peste tot în lume, studiile biblice în universităţile mari (în special protestante şi catolice) sunt, în general, liberale: o necredinţă mai mult sau mai puţin pioasă, în care sunt instruiţi studenţii la teologie. Nu regret această experienţă, pentru că m-a provocat la studiu, dar presiunile spirituale la care sunt supuşi studenţii credincioşi în universităţi secularizate sunt uneori greu de suportat. 
Dincolo de teologia pe care a trebuit s-o tratez cu tot cavalerismul, în acest program de Master, încercând să-mi depăşesc pornirea de apologet şi să devin cercetător, am dorit ca dizertaţia pe care urma s-o scriu, să se ocupe de subiectul meu favorit: o exegeză la Daniel 8-9. Mi-a fost aprobat subiectul, dar mi s-a cerut să adaug şi Daniel 7, apoi şi o introducere la cartea lui Daniel. Nu mai descriu aici toată odiseea acestei lucrări care, pentru început, s-a izbit de intoleranţa liberală. Important este că am încheiat studiile de Master în 1999. Dar mult mai important pentru mine este subiectul pe care l-am tratat.
Mulţi ani visasem să-mi iau un timp special (săptămâni sau luni, cel puţin), ca să studiez mai aprofundat toate implicaţiile profeţiei din Daniel 8-9 şi să pot răspunde în sfârşit tuturor obiecţiilor lui Desmond Ford şi, în general, criticilor aduse de obicei împotriva exegezei istorice AZS şi împotriva doctrinei construite pe această exegeză. Era cea mai mare nevoie a mea şi simţeam că dacă nu voi fi silit de un program de studiu, ca să fac această cercetare, nu voi fi în stare niciodată să găsesc timpul ideal dedicat acestui proiect.
Trecuseră mai mult de şapte ani de la ultima scrisoare a lui Desmond Ford. Rămăsese între noi înţelegerea că voi studia cartea sa despre Daniel 8:14 şi abia după aceea să reluăm corespondenţa. Condiţia era rezonabilă, dar simpla frunzărire a cărţii lui Ford nu-mi produsese decât îngrijorări gratuite. Aveam nevoie de un studiu personal, deoarece acum aveam eu însumi instrumentele de lucru. Desmond Ford este un sistematician şi un comentator foarte informat. Până la el, foarte puţini, după observaţia mea, au folosit atâta bibliografie non-AZS. Dar Ford nu este un adevărat lingvist biblic, depinde prea mult de părerile teologilor neadventişti, iar eu aveam nevoie de o cercetare personală, aprofundată pe textul ebraic, nu de memorizarea cercetărilor altora. Dialogul meu cu Ford şi cu alţi teologi, precum şi o serie de polemici pe tema doctrinei sanctuarului au fost publicate în volumul „Între apologie şi critică” (Graphé, Cernica, 2003), acum epuizat. (Capitolele relevante pot fi găsite însă în cartea publicată online: Rubine din ceasuri târzii).
Studiul pe care l-am făcut pentru scrierea disertaţiei mi-a clarificat câteva probleme de lingvistică şi exegeză şi m-au silit să-mi modific înţelegerea cu privire la unele argumente clasice confesionale. Nu toate acestea coincideau cu propunerile lui Ford, dar două coincideau sigur: traducerea şi (parțial) interpretarea la Daniel 8:9 şi 14.
După ce în 2004 am început să cercetez problema abordării diacronice a ebraicei lui Daniel, de data aceasta un studiu strict lingvistic, în cadrul unui program doctoral, şi în acelaşi timp, făcând progrese în ce priveşte acuitatea exegetică, teoria şi tehnica traducerii, critica textuală (= compararea manuscriselor şi versiunilor biblice), teologia inspiraţiei şi hermeneutica viziunilor profetice, am început să înţeleg mai profund şi mai armonios lucrurile, confirmându-mi-se astfel concluziile anterioare. Parte din aceste preocupări, în măsura în care era necesar, au fost împărtăşite şi cu unii colegi, sau cu studenţii (la cursurile de exegeză, sau de Daniel). Au fost deasemenea publicate în Curierul Adventist, sub titlurile „Bătălia pentru Sanctuar” (2002-2003), „Măsuţa cu nisip” (2009-2010)„Întrebări despre inspiraţia Bibliei” (2011).
Un articol teologic pe tema identităţii sanctuarului din Daniel mi-a fost cerut de un profesor de la Universitatea AIIAS din Filipine în 2011 şi va fi probabil publicat sub titlul “The Heavenly Sanctuary in the Book of Daniel.” (În 2015, când cartea proiectată a fost publicată, editorul a fost silit să renunțe, cu multă părere de rău, la studiul meu). Unele aspecte legate de teologia inspiraţiei au fost prezentate şi în cadrul sesiunilor de comunicări ştiinţifice la ITA Cernica. De asemenea, în ultimii ani am pregătit pentru publicare două cărţi, dintre care una conţine un capitol despre teologia sanctuarului, unde expun şi argumentez înţelegerea mea actuală. Cartea nu a mai putut fi publicată, dar capitolul respectiv a circulat. Vezi Academia-Edu.  Într-o formă similară, este expus pe www.florinlaiu.com, la submeniul Judecata şi Sanctuarul, un număr de articole.
Unele din preocupările expuse mai sus le-am împărtăşit şi cu alţi teologi AZS, inclusiv de la BRI (Biblical Research Institute) şi de la Universitatea Andrews. Fiind îngrijorat de atacurile aduse doctrinei şi de defensiva noastră, care mi se părea mai timidă, am scris în anul 2003 unui teolog proeminent, sugerându-i că ar trebui făcut ceva, ca să fim mai prezenţi şi mai convingători, răspunzând la obiecţiile oneste sau provocările criticilor. Răspunsul m-a descurajat în ce priveşte un anumit fel de „cercetare” teologică:
Ceea ce au nevoie membrii noştri este să înceteze cu citirea celor scrise de adversari împotriva acestei doctrine, şi să înceapă să citească ceea ce este edificator în ce priveşte doctrina. Avem nevoie să ne familiarizăm cu adevărul, nu cu rătăcirea.
Citisem deja bibliografia indicată de domnia sa, aveam oricând la îndemână paginile web instructive, dar ideea că răspunsurile la obiecţiile oneste au fost date deja, şi că problema stă în sursele pe care le citim, era şi încă este o exagerare – pardonabilă, să zicem. Nu eram un neofit, care poate fi cuminţit cu un sfat duhovnicesc, ci un om cu experienţă – un coleg (?!). Mi-am exprimat convingerea că doctrinele noastre trebuie făcute în stare să „suporte cea mai minuţioasă examinare,” citând sfatul Ellenei White. În opinia mea şi nu numai, noi AZS nu mergem până la capăt cu verificările şi concluziile care se impun, în acest caz. Nici măcar nu trebuie să aşteptăm obiecţiile altora. Cercetarea adevărată nu este o simplă reacţie onestă la obiecţiile altora, ci implică anticiparea oricăror obiecţii posibile.
În anul 2010 am avut un dialog email foarte folositor cu Dr. Richard Davidson de la Universitatea Andrews. I-am trimis o schiţă a teoriei mele despre Daniel 8:14 şi tot ce derivă de aici. Frăţia sa a avut amabilitatea să-mi trimită reacţii, sugestii şi obiecţii inserate lângă textul trimis de mine. La rândul meu, am răspuns pentru clarificări şi am luat notă de modul în care trebuie să-mi expun cât mai clar interpretarea, ca să nu fiu greşit înţeles. Colegii au avut cunoştinţă de ideile mele, în măsura în care fiecare a fost interesat.
CONVENŢIA EUROPEANĂ DE LA CERNICA
În zilele de 29 aprilie – 1 mai 2011 s-a desfăşurat convenţia ETTC (European Theology Teachers Convention), adunând laolaltă aproximativ 70 de teologi AZS europeni, plus câţiva din America (Institutul de Cercetări Biblice al CG şi Universitatea Andrews). Pentru prima oară în istoria noastră, această întrunire urma să aibă loc la Institutul Teologic Adventist din Cernica.
Convenţia fiind anunţată din timp, eram convins că trebuie să prezint şi eu un referat teologic. Participasem până atunci la câteva convenţii de acest fel, în câteva campusuri AZS europene (Collonges, Bogenhofen, Friedensau) şi la două conferinţe internaţionale de Biblie. Nu prezentasem nici un referat. Acum, când întâlnirea urma să aibă loc în campusul nostru, îmi era ruşine să nu prezint nimic. Fiind ocupat cu scrierea tezei mele, m-am gândit să simplific lucrurile, prezentând ceva care îmi era mai la îndemână. Am luat schiţa de zece puncte a discuţiei mele electronice cu Dr Davidson, am extins-o, i-am adăugat argumente şi bibliografie, şi a astfel ieşit referatul cu titlul “The  SDA Sanctuary Doctrine.” Un alt motiv pentru care am ales acest subiect a fost tema Convenţiei, care invita principalele mele preocupări de o viaţă: hermeneutică şi escatologie AZS. Un referat despre doctrina sanctuarului şi implicaţiile ei exegetice, hermeneutice, teologice, cădea exact pe subiect. În fine, un ultim motiv a fost acela că simţeam nevoia de a-mi da în vileag interpretarea în faţa mai multor teologi; pe de o parte, pentru a-mi verifica raţionamentele; pe de altă parte, pentru a provoca o reluare a cercetării în acest domeniu, o trezire a interesului critic pentru unele subiecte clasate.
Cu 1-2 săptămâni înainte de data Convenţiei am trimis viitorilor participanţi europeni şi americani referatul meu în formă electronică (circa 30 pagini tipografice), pentru a putea fi citit de cei interesaţi şi să-şi poată pregăti din timp criticile sau aprecierile. Colegul însărcinat cu organizarea evenimentului academic şi cu centralizarea referatelor a acceptat ca eu să prezint acest referat. Fiind prima ocazie când trebuia să mă exprim public în engleză, am ales să citesc materialul, într-o formă rezumativă (c. 40 de minute) ca PPT proiectat. Referatul scris, în 75 de exemplare, l-am înmânat participanţilor care au dorit. S-a lăsat timp de reacţii şi au vorbit trei persoane. Mai întâi, reprezentantul BRI, care asista, şi-a exprimat opinia că referatul trebuia adresat mai întâi Comitetului BRI şi că autorul lui reiterează teoria lui Ford. Am dat câteva explicaţii, mi-am notat o obiecţie care mi s-a părut importantă, după care am ascultat reacţiile a doi colegi de la Friedensau. Au avut doar întrebări pentru clarificare. S-a făcut apoi tăcere de aproape jumătate de ceas: am ieşit toţi în pauză. Pe aceeași uşă.
Din acel moment, m-au abordat diverşi teologi prezenţi la Convenţie, în special vest-europeni. În pauzele care au urmat, a doua zi şi apoi pe email, teologi şi administratori, dintre care cei mai mulţi nu fuseseră prezenţi în sala în care prezentasem eu (pentru că avuseseră loc şi alte prezentări, în alte săli), m-au felicitat pentru iniţiativa redeschiderii dosarului ”Sanctuar – Da 8:14” şi mi-au spus că am făcut bine că am prezentat referatul mai întâi la ETTC. Un administrator occidental, teolog la rândul său, a discutat cu mine aproape o oră, ca să-mi spună că cercetarea trebuie încurajată şi că am făcut o treabă bună, prin simplul fapt că am prezentat lucrurile altfel de cum se învaţă.
Fusese lansată scânteia unei dispute cu BRI (care reprezintă autoritatea în domeniul cercetării la nivelul CG) şi acum era necesar ca manuscrisul meu să fie trimis membrilor BRC (Biblical Research Committee), comitetul de cercetare biblică al Diviziunii noastre.
ÎNTLNIREA DE LA COLLONGES ŞI REZULTATUL EI
Am fost rugat să mă întâlnesc cu acest comitet teologic european pentru data de 14 noiembrie 2011 şi să trimit cu o lună înainte manuscrisul meu. L-am extins la 120 pagini aerisite, am adăugat explicaţii, secţiuni etc., şi l-am trimis. La data hotărâtă, am călătorit spre Universitatea AZS din Collonges-sous-Saléve, localitate franceză montană, în vecinătatea Genevei, o adevărată staţiune, splendidă așezare, unde fusese convocat BRC pentru anul 2011.
Comitetul se întâlnea pentru diverse alte obiective teologice și editoriale. Discuţia cu subsemnatul a fost prima pe ordinea de zi. A durat 3-4 ore şi a fost amicală. Comitetul era format din trei teologi BRI şi 6-7 teologi europeni. Unii doar au pus întrebări, alţii nu s-au amestecat în discuţie, alţii au fost foarte activi. Timpul fiind limitat, partea pozitivă a manuscrisului nu s-a discutat. De altfel, eu însumi am subliniat, de la început, punctele sensibile sau posibil divergente, ca să fie supuse discuţiei. Nu sunt convins că manuscrisul a fost citit de toţi şi, în mod sigur, aceia care şi-au făcut timp să-l citească (în ciuda altor obligaţii mai presante, legate de acelaşi comitet), nu m-au înţeles bine.
Parţial, neînţelegerea s-a datoreat unor greşeli şi erori din partea mea, cum ar fi: folosirea unui limbaj direct, în locul limbajului tentativ obligatoriu; scăparea unei afirmaţii contradictorii (pe care între timp o corectasem doar în exemplarul meu); bariera lingvistică în comunicare. Trebuie să vorbeşti şi să gândeşti engleză perfect, să poţi exprima nuanţe fine de gândire, ca să poţi fi înţeles. Ce şi cum s-a discutat în urma mea, nu am întrebat. Cert este că s-a scris un document, trimis apoi la Uniune, la ITA şi mie, din care am aflat că fusesem perceput ca arogant, fordist, raţionalist, contraindicat de a sta la catedră, dacă îmi păstrez același cap. În realitate, încercasem doar să fiu clar şi, dacă m-am purtat fără mănuşi, am făcut-o doar cu subiectele discuţiei, nu cu persoanele. 
Cât despre catedră, aş putea spune şi eu ca omul lui Dumnezeu: Domnul a dat – Domnul a luat. Nu am moştenit-o. Dar pentru că nu am primit-o direct de la Dumnezeu, nici nu au răpit-o sabeenii, ca pe vacile lui Iov, am dreptul şi eu să-mi pun întrebări, vorbind de unul singur pe stradă. Și am însă motive să cred că nici cei implicaţi nu se simt confortabil cu decizia luată.
Speram că acesta va fi începutul unui demers academic, la care vor fi invitaţi să participe cât mai mulţi profesori de teologie. Nu am dorit niciodată să fiu original şi nu urmăresc celebritatea nebunului, făcând o prostie sau forţând victoria. Dar m-am ataşat prea mult de studiul acesta care mi-a luat decenii din viaţă şi aş fi dorit ca interesul multora să fie trezit, bine ştiind că, după propriile noastre pretenţii istorice, Daniel 8:14 este doctrina AZS cea mai reprezentativă. Sunt convins că o asemenea problemă complexă nu putea fi „rezolvată” într-un comitet. Nu puteam spera că un studiu care mă costase decenii, să fie acceptat de alţii pe loc, la o şedinţă de comitet. Nu vreau să spun că şi alţii ar avea nevoie de decenii ca să mă înţeleagă, dar 1-2 ani ar fi un timp minim pentru un teolog bun, care are şi alte sarcini. Din experienţă ştiu că, chiar numai pentru a te obişnui cu o idee nouă, ia timp, uneori ani.
Aşadar, la demersul meu academic, m-am pomenit cu o reacţie administrativă. Dacă aş fi ştiut cum decurg lucrurile, nu m-aş fi amestecat deloc în problema aceasta. Dar în viaţă sunt şi greşeli pentru care nu poţi avea înţelepciunea să le eviţi. Cineva chiar s-a exprimat foarte amuzant: „Păi nu l-a pus nimeni la o asemenea muncă de cercetare!” Altul, şi mai duhovnicesc, zice: „Ce face ăsta de tot scrie?”
Unul dintre colegi, însă, mi-a pus o întrebare pe care o consider foarte serioasă, care probabil stă şi pe limba altora: „Totuşi, cum vă explicaţi că acei oameni consacraţi, cu studii superioare în domeniu şi cu credit la cel mai înalt nivel al Bisericii, nu au înţeles corect aceste subiecte? Cum vă explicaţi că dumneavoastră sunteţi singurul care înţelegeţi corect?”
Nu m-a surprins întrebarea. Este una legitimă şi, într-adevăr, mă ruşinează. Dar nu mă rușinez de ceea ce am studiat şi am scris, ci de situaţia penibilă în care mă aflu. Nu este o onoare să mă simt fie învingător, fie victimă, când este vorba de relaţia cu Biserica. Aş dori sincer ca dreptatea să fie de cealaltă parte. Chiar dacă nu mi-ar fi prea uşor să accept realitatea că am greşit, am totuşi experienţa învăţării din propriile greşeli, şi aceasta ar fi doar încă o lecţie. În ultimii 15-20 de ani însă, mai puţin am avut ocazia să învăţ din greşeli recente.
Dar întrebarea colegului trezeşte aspecte mult mai complexe. Faptul că eu cred că am dreptate în nişte subiecte teologice nu înseamnă că sunt mai grozav decât învăţaţii noştri cei mai buni. Pe de o parte, nu cred că angajaţii BRI sau comitetele de cercetare biblică ar susţine că ei sunt cei mai buni teologi AZS, în faţa atâtor colegi de la diverse universităţi, care nu sunt membri în aceste structuri şi nu sunt consultaţi în mod obligatoriu. Prin natura lucrurilor, administraţia oricărei instituţii simte nevoia de stabilitate şi concentrarea pe obiective pragmatice. În acest scop sunt promovaţi oameni care să fie nu doar bine pregătiţi, ci şi buni apologeţi ai doctrinei moştenite. Cuminţenia este, fără îndoială o calitate, pe care noi am experimentat-o mult timp. Dar sunt convins că pentru a progresa, trebuie să adăugăm mai multă minte la cuminte, şi anume: o minte mai deschisă critic.
Un alt răspuns la aceeaşi întrebare: domeniul teologiei este atât de vast şi dependent de diverse discipline umaniste, încât este practic imposibil să stăpânim bine teologia. Este ca medicina: nu poţi fi şi generalist bun şi chirurg oftalmolog şi ginecolog şi pediatru în acelaşi timp. Poţi fi un foarte bun cardiolog şi să spui prostii în domeniul oncologiei. Cei care s-au specializat atât în limbile biblice, cât şi în profeţii şi doctrina sanctuarului sunt o minoritate. Chiar şi numai aceste discipline teologice şi auxiliare sunt extrem de vaste. Un doctorat te specializează într-o chestiune îngustă. Nu-ţi dă mai multă informaţie asupra întregului, dar îţi dă experienţă şi precauţie în abordare, dacă eşti decis să nu faci gafe. Dintre participanţii la BRC, doar vreo trei erau pe felia aceasta. Unul a fost moderator şi nu a luat parte la discuţie. Altul, cercetător BRI şi fost student (dar nu fan) al lui Ford, era deja setat pe ideea de respingere, încă dinainte de a ne întâlni la ETTC. Al treilea, un tânăr ebraist excelent, care mi-a trezit mari speranţe, scrisese deja o teză masivă în domeniu, atingând unele dintre problemele ridicate de mine. Îl citasem în manuscrisul meu, dar interpretasem interpretarea lui într-un mod pe care nu-l exprimasem foarte bine, deşi argumentul meu era relevant.
Tânărul ebraist, despre care vorbesc, discută în teza sa două variante de interpretare la Daniel 8:9 şi aduce obiecţii atât împotriva interpretării curente („din unul din [vânturi]”), cât şi împotriva interpretării clasice („din unul din [coarne]”). În final, optează pentru prima variantă, deşi în opinia mea nu dovedise că aceasta este superioară. (Am discutat personal cu el; îl cunoşteam, suntem prieteni, chiar dacă nu foarte apropiați, dar nu am putut înfiripa un dialog email mai susţinut pe tema aceasta. O bună parte dintre cei cu care am dorit să mă consult, au rămas datori cu un simplu reply. Probabil că am ajuns în spam). Ceilalţi participanţi la discuţie aveau alte specializări, dar destulă competenţă în ce priveşte teologia inspiraţiei şi în alte chestiuni hermeneutice pe care le-am ridicat. De aceea am sperat că cel puţin în acest aspect, poziţia mea va fi confirmată. Dar am fost surprins că argumentele mele privitoare la limitele inspiraţiei au fost superficial discutate, sau respinse pur şi simplu „prin credinţă.”
PREZENTUL
În perioada care a urmat, am trimis manuscrisul la mulţi teologi AZS din Europa, America şi Australia. L-am împărtăşit de asemenea şi unor colegi sau absolvenţi ai noştri. Am fost şi am rămas interesat ca manuscrisul să fie studiat şi evaluat de toţi aceia care au preocupări asemănătoare. Unii dintre destinatari nu mi-au răspuns deloc, alţii mi-au răspuns mai târziu. Alţii au răspuns atât prompt, cât şi favorabil, fără să fi citit serios materialul. În fine, alţii au apreciat atât lucrarea, cât şi demersul meu, dându-mi unele sugestii folositoare. Unul dintre aceştia, cunoscut ca mare teolog AZS, îmi sugerează că studiul meu este prea avansat, ca să poată fi înţeles. În mod sigur, nu aceasta este problema, deoarece nu aştept să fie imediat înţeles, fără verificare. Obstacolele sunt, în acest caz, mai degrabă emoţionale decât academice. Orice specialist în domeniul lingvisticii şi exegezei biblice poate evalua lucrarea mea, dacă este dispus să verifice evidenţa  şi argumentele oferite. Unii dintre destinatari mi-au răspuns mai reţinut, dar favorabil, în timp ce încă studiază manuscrisul. Dacă aş fi pus în discuţie problemele din el pe rând, câte una pe an, ar fi fost mai multe şanse de acceptare. Am contat însă pe maturitatea şi pregătirea celorlalţi, şi încă aştept; nu cred că m-am înşelat.
Cu câteva zile în urmă am reluat dialogul cu Desmond Ford. Îmi apreciază manuscrisul, cu excepţia interpretării relaţiei dintre Da 9:25 şi Ezra 7, unde în ultimii ani, el are alte vederi. Observaţia mea este că principalele probleme ale interpretării sale sunt: insistenţa de a introduce principiul condiţionat şi principiul apotelesmatic în profeţia apocaliptică, precum şi teologia evanghelică a îndreptăţirii prin credinţă şi a rolului Crucii (ca judecată şi ispăşire), care neagă orice posibilitate a unei judecăţi de cercetare sau „zi a ispăşirii,” în care mântuirea vreunui credincios ar fi subiect de discuţie. Cei care mă consideră fordist, pot fi siguri că nu accept aceste vederi evanghelice specifice ale lui Desmond Ford. Demersul meu nu este atât de revoluţionar din punct de vedere teologic. Nu am făcut din Cruce un subiect care să desfiinţeze realităţile escatologice pe care Biblia le învaţă. Crucea este, fără îndoială centrală, dar eu văd centralitatea Crucii în însăşi Judecata escatologică, nu desfiinţând această judecată, sau reducând-o la aspectul executiv.
D Ford, la vârsta de 84 de ani, îmi scrie: „dacă am fi locuit mai aproape unul de altul, sunt sigur că am fi mers mult mai mult împreună şi ne-am fi bucurat de o mai strânsă comuniune. Cu siguranţă, am fi discutat tot felul de subiecte.” Un ecou la dorinţele mele din tinereţe, care nu prea s-au realizat. Ford face eforturi să mă convingă că nu decretul din Ezra 7 ar fi cel indicat în Da 9:25, ci acela din Ezra 1, al lui Cyrus. Nu este singurul teolog din lume care înţelege aşa, dar aici nu ne potrivim deloc. Nu vreau să spun că teoria lui este idioată; este chiar foarte inteligentă, dar nu stă în picioare în final, nici ca demers, nici ca rezultat. Explicaţiile nu trebuie să fie doar inteligente, trebuie să ţină seama de toată evidenţa şi să aibă un rost practic.
Unii dintre corespondenţii mei (în general, teologi) şi-au exprimat nemulţumirea faţă de maniera predominant administrativă în care se tratează asemenea lucruri. Am pus în discuţie, cu unii dintre ei şi problema generală, a politicii cercetării biblice. Constat că primele generaţii de AZS erau mai interesate de o cercetare largă şi mai deschise pentru comunicare, în timp ce astăzi, în ciuda numărului incomparabil mai mare de specialişti, simt că predomină grija de conservare, eludarea diplomatică, descoperirea altor priorităţi, divizarea teologică şi soluţia administrativă. Chiar în faimoasa dispută de la Minneapolis 1888, unde a existat opoziţie faţă de teologia lui Jones şi Waggoner din partea liderilor CG, manifestată deja în anii anteriori conferinţei, li s-a permis totuşi celor doi neaveniţi să-şi prezinte liber şi pe picior de egalitate punctele de vedere, atât în zilele de institut biblic, dinaintea conferinţei propriu-zise, cât şi în timpul conferinţei. Ellen White a respins atunci categoric propunerea de a pune la vot acceptarea sau respingerea teologiei celor doi tineri. Era o iresponsabilitate să se ia votul în condiţii de insuficientă claritate, când problema cerea seriozitate, rugăciune, cercetare biblică de durată şi dispoziţie pentru adevărată comunicare.  Dar aceasta este istorie, în mare parte necunoscută sau ignorată.
În continuare îmi văd de treabă, încercând să fac recurs la un proces care mi-a afectat imaginea şi rosturile profesionale. Sper să fie Dumnezeu avocatul meu. Dacă nu, îmi va fi cu siguranţă judecător drept. Şi oricum, va fi bine.
(Au trecut deja câțiva ani de la primele mele demersuri de lămurire a chestiunii. La insistența reprezentanților Uniunii și ai Institutului, am mai redactat o scrisoare adresată BRI. În acea petiție mi-am clarificat cât mai bine poziția, căutând să nu fiu înțeles greșit. Am precizat că nu este vorba de o renunțare la studiul cu pricina, ci de o ocazie de a mă explica mai bine, adăugând și scuzele de rigoare, cu privire la aspectele (neteologice) în care greșisem. De data aceasta, scrisoarea a primit un răspuns prompt și favorabil, imediat după anul nou în 2014. Petiția mea a fost apoi citită cu prima ocazie a întâlnirii Comitetului BRC, în primăvara anului 2014. Același comitet care, cu trei ani în urmă recomandase mutarea mea de la catedră,  recomanda de data aceasta reintegrarea mea în învățământ. Începând din toamna anului 2014 am reluat predarea. În noile împrejurări, nu am mai predat Daniel și Apocalipsa, dar predau alte discipline VT. Deja sunt pensionar din februarie 2017, dar încă sunt activ la catedră, cât se va mai socoti necesar).    
SCHIŢĂ ISTORICĂ A CERCETĂRII BIBLICE ÎN ADVENTISM
Între anii 1844-1900, cercetarea biblică şi comunicarea (publicarea) teologică în Biserică a fost preocuparea naturală a pastorilor şi laicilor studioşi. Nu exista o altă instituţie interioară care să se ocupe de acest domeniu. Cu toate acestea, anii 1844-1900 au fost timpul celor mai spectaculoase modificări doctrinare. În anii 1844-1848, primii adventişti însumând câteva zeci de persoane au avut mai multe întâlniri, în care s-au afirmat principalelor noastre doctrine distinctive. Între aprilie 1848 şi decembrie 1850 s-au ţinut 22 de conferinţe de sabat şi s-au publicat studii care au extins aceste cercetări. Nici unul dintre participanţi nu era un teolog profesionist şi cu pregătire academică, dar nu ne este ruşine astăzi cu concluziile lor şi cu studiile publicate atunci. Cercetarea a fost încurajată şi prin acele institute biblice care aveau loc cu 1-2 săptămâni înainte de fiecare Conferinţă Generală, odată pe an (mai târziu la doi ani), unde se prezentau şi se dezbăteau noutăţile în domeniul cercetării adventiste.
În perioada 1900-1940, cercetarea a fost relativ descurajată. Provocările teologice majore dintre anii 1900-1919 (Kellogg, Ballenger etc.) nu au devenit o provocare largă la cercetare, ci au fost soluţionate administrativ printr-un comitet restrâns format din lideri CG şi profesori. Din fericire, deciziile au fost corecte în esenţă, chiar dacă au rămas unele semne de întrebare. Conferinţa din 1919 a marcat începutul unei epoci de dominaţie fundamentalistă. Cei mai competenţi teologi ai noştri din acea vreme (Daniells, Prescott etc.), suspectaţi că nu mai cred în Ellen White, au întâmpinat opoziţie din partea unui larg grup de pastori. (Acest grup era însufleţit de Haskell, Wilkinson, Washburn, Holmes, pastori şi profesori bine intenţionaţi, dar care aveau mai multă râvnă decât pricepere). Vederile sănătoase despre inspiraţia profetică a Ellenei White şi a autorilor biblici, susţinute de preşedintele Daniells, profesorul Prescott şi custodele William White au fost privite cu mare îngrijorare, deşi aceşti oameni care fuseseră în strânsă legătură cu Ellen White, ştiau mult mai bine adevărul despre felul în care lucrează inspiraţia. Scandalul amintea de conferinţa de la 1888, dar de data aceasta solia venea de la liderii CG. Aceasta era prima Conferinţă Biblică AZS.
Hotărârea a fost să nu se publice deocamdată dezbaterile Conferinţei, pentru a proteja pe credincioşi (eternul refren!). Ca urmare, chestiunea a stat la naftalină 56 de ani, până s-au descoperit în arhivele CG transcrierea stenogramelor Conferinţei din 1919. Ulterior au fost publicate, mai întâi neoficial, apoi şi oficial. Pe termen lung, rezultatul Conferinţei din 1919 a fost abandonarea teologiei noastre în braţele inerantismului (dogma fundamentalistă despre inspiraţia totală), care tocmai apăruse printre evanghelici, ca reacţie faţă de pustiirile teologiei moderne.
În spatele acestei tensiuni, care s-a soldat cu înlocuirea preşedintelui Daniells la următoarea conferinţă, şi cu zeci de ani de ocol teologic prin pustiu, se afla disputa despre „jertfa necurmată” din Daniel, care polarizase pe toţi liderii, dar produsese mai multă febră sfântă decât cercetare. Această angajare de forţe defensive şi ofensive, apologetice şi novatoare, „conservatoare” şi „liberale”, în care totul se judecă în alb şi negru, a făcut cel mai puţin bine dezvoltării Bisericii. A încurajat „cercetarea” cu scop polemic mai degrabă, decât cercetarea responsabilă, cu participarea tuturor „combatanţilor” la aceeaşi masă. În ciuda acestor neajunsuri, Biserica a făcut câţiva paşi teologici. Trecerea timpului, studiul mărturiilor Ellenei White şi alţi factori au contribuit la progresul teologic şi doctrinar. În acest timp s-a acceptat treptat doctrina Trinităţii şi s-au modificat unele interpretări profetice AZS (identitatea „jertfei necurmate”, Armaghedonul etc.).
Rădăcinile cercetării AZS instituţionalizate de astăzi merg până în anii 1940. În anul 1940 s-a plănuit întemeierea unei societăţi teologice AZS, sub numele de Biblical Research Fellowship (Societatea de Cercetare Biblică), care s-a realizat însă abia după trei ani, în 1943. Era o societate neoficială a profesorilor AZS de Biblie. Instituţia a funcţionat zece ani şi a fost condusă de L. Caviness şi R. Cottrell, profesori de religie la PUC. Societatea avea circa 250 de membri la nivel mondial, incluzând pe toţi profesorii de Biblie din colegiile AZS. Tot în 1943, liderii CG au întemeiat un comitet pentru scopuri apologetice, ca să răspundă criticilor externi şi grupurilor disidente. Acest comitet a primit în 1952 numele de Defense Literature Committee (Comitetul Pentru Literatură de Apărare a Credinţei) sau Biblical Study Committee.
În anul 1950, preşedintele W H Branson, un lider deasemenea bineintenţionat, adresându-se în scrisori liderilor Bisericii de pretutindeni, şi-a exprimat neîncrederea în Societatea de Cercetare Biblică, numind-o „organizaţie renegată (apostaziată)” şi susţinând desfiinţarea ei. Neîncrederea arătată de unii administratori faţă de colegii de la catedră nu are nici o explicaţie teologică sau pastorală. În anul 1956 s-a organizat Biblical Study and Research Group (Grupul de Studiu şi Cercetare Biblică), care s-a unit cu comitetul de apărare în 1969, sub numele de Biblical Research Committee, instituţie care nu avea autoritatea de a reprezenta Biserica în chestiuni teologice.
Actualul Biblical Research Institute a fost fondat de CG abia în 1975. În domeniul cercetării biblice, autoritatea finală nu o are mulţimea profesioniştilor din universităţile şi colegiile noastre, ci o structură CG formată din 5-6 experţi (directori  BRI) şi de la Comitetul BRI (BRICOM), care se adună ocazional şi cuprinde 41 de persoane, alese pentru cinci ani în sesiunile CG.[1] În componenţa BRICOM intră cei 5 lideri BRI,[2] 9 lideri CG,[3] 19 membri (profesori) ai Diviziunii Nord-Americane,[4] 13 membri (profesori) din celelalte diviziuni[5] şi 1 teolog laic american (E Zinke).
Astăzi avem două societăţi teologice în Biserică (ASRS = Adventist Society for Religious Studies, din 1979; şi ATS = Adventist Theological Society, din 1988). ATS este preferată de administraţia CG, deoarece are un program conservator. Mari teologi AZS s-au înscris în ambele societăţi.[6] Am făcut la fel, înainte de a afla exemplul lor; şi nu din cauza mărimii mele, ci din cauza neputinţei de a înţelege o asemenea separare provocatoare. Este o recunoscută anomalie, că avem două societăţi teologice şi amândouă neoficiale şi fără autoritate în Biserică. Doar câţiva membri ai societăţilor teologice sunt şi membri ai BRICOM.
Ca reacţie la controversa teologică provocată de Desmond Ford, a fost convocat în august 1980 un Sanctuary Review Committee (la Glacier View, Colorado), ale cărui dezbateri în detaliu au fost publicate în presa AZS neoficială (Spectrum). Subiectul a fost prezentat într-o formă mai schematică şi în revista oficială (Ministry). Acea întâlnire istorică este deja un subiect aparte. A produs un puternic seism teologic în adventism, cu urmări până astăzi, a dus la debarcarea lui D Ford ca pastor şi profesor şi la pierderea unui mare număr de pastori în Australia. Între anii 1982-1992, comitetul DARCOM (Comitetul pentru Daniel şi Apocalipsa), constituit de BRI a publicat o serie de studii majore la subiect, care merită toată atenţia. Ca unul care le-am studiat şi le consult, sunt convins de utilitatea lor, dar şi de limitele şi insuficienţa acestor studii.
Împreună cu mulţi alţi teologi AZS îmi exprim convingerea că cercetarea actuală trebuie să depăşească barierele artificiale, să adopte o poziţie realistă faţă de subiect şi faţă de sursele de autoritate, să răspundă onest obiecţiilor fiecărei minţi, inclusiv a celor din afara comunităţii noastre de credinţă. În acest scop este de dorit ca societăţile teologice AZS să se unească în duh şi adevăr, să-şi ia în serios rostul, iar forul suprem al Bisericii să ia atitudine pentru o reorganizare a activităţii de cercetare, care să aducă rezultate mai sigure, mai echilibrate şi cu deplină autoritate.

NOTE
[1] Directorii BRI au fost W Read (1952), H Lowe (1959), G Hyde (1969), W Lesher (1979), G Reid (1984), Á Rodríguez (2001) şi acum A Stele (2010).
[2] A Stele (director), E Mueller (director deputat), E de Souza, K Donkor, (directori adjuncţi), C Wahlen (editor).
[3] T Wilson, G T Ng, R Lemon; G Diop, G Klingbeil, W Knott, B Owusu-Antwi, H Trecartin, C Tutsch.
[4] N-E Andreasen, M Burt, G Damsteegt, J-A Davidson, R Davidson, D Fortin, R Gane, M Hasel, G King, M Kis, J McVay, J Paulien, L Pollard, J Reeve, T Reeve, R Rice, T Shepherd, I Sorke, R Younker.
[5] R Antić, D Bediako, G Christo, E Henry, S-I Kim, B Magyarosi, R Sabuin, M Sokupa, D Tasker, A Timm, E Velasquez, E Zaitsev.
[6] Comparaţi nume care apar în jurnalul ASRS şi în jurnalul ATS .
Comentează și pe facebook

14 Comentarii

  1. unglas 11/02/2017 at 20:01

    Biserica AZS nu poate dovedi valabilitatea actului de nastere profetic . Interpretarea adusa nu este justificata biblic .
    W. Miller a fost un fixator de timp al revenirii lui Isus in doua etape fara sa tina cont de Matei 24. 36
    E. White a cladit pe constructia subreda a lui Miller punind bazele unei noi miscari fara nici o dovada biblica serioasa .
    Doctrina sanctuarului vazuta de E. White in Exp . Viz . nu corespunde cu Evrei 8 ; 9 ; 10
    Daniel 8 . 8 – 14 a fost intrepretat gresit cu tenta denominationala pt a justifica actul de nastere .
    D. Ford are interpretare corecta la majoritatea subiectelor aduse in discutie .
    BAZS nu a facut cunoscut nimic oficial in romania cu ocazia anilor ‘ 80 si nici de divizarea adventismului in traditionali si evanghelici pentru a nu produce panica si chiar divizare .Conducerea care poarta raspunderea vor fi pedepsiti pe masura de Dumnezeu . Membrii sint dezinformati si manipulati sistematic de conducerea apostata .
    Daca spiritismul a fost initiat in occident in cadrul bisericii chipurile pe motiv de crestere spirituala , acum a sosit si in romania introducind practici orientale pagine . Unde sint acei teologi care sau dat drept intelepti iar acum stau ascunsi fara sa denunte pe fata nelegiuirea care a inceput de la bisericii . Dumnezeu are si va avea oameni care vor sta tari si neclintiti in apararea adevarului scripturistic . Testarea produce cernere si apoi divizare in doua clase distincte , o majoritate traditionala si o minoritate evanghelica . Cu cine credeti ca este Dumnezeu ?
    Multi din biserica nu stiu cine au fost Miller si White si pentru cine au lucrat cu adevarat . Informativa pe net .

    • Dragă Fane,
      Dacă doreşti un dialog, formulezi o abordare scurtă și apoi aștepți răspuns. Dacă ți se răspunde, mai poți adăuga și alte întrebări sau obiecții. Mi-ai pus aici o listă cu o mulțime de obiecții, fără documentare, niște simple verdicte. Realitatea este mult diferită de cum o privești tu.
      William Miller a greșit aplicația profeției, dar nu a greșit în principiu calculul ei. Restul sunt detalii.
      Miller nu a fost un „fixator… în două etape”. El a calculat sfârșitul perioadei între primăvara lui 1843 și primăvara lui 1844. A doua așteptare (pentru 22 octombrie 1844) a fost fixată de Samuel Snow și Josiah Litch. Miller a acceptat-o cu câteva zile înainte de termen. Miller a știut de Matei 24:36, dar l-a înțeles diferit, așa cum mulți dintre prietenii tăi știu porunca a patra, dar o înțeleg diferit. Nu poate fi blamat un credincios pentru faptul că a înțeles greșit sau a aplicat greșit un eveniment profetic. Și ucenicii lui Iisus au înțeles greșit, când veneau la Ierusalim, că Iisus Se va încorona și va domni. În schimb, El a murit spunând că este părăsit de Dumnezeu.
      Cât privește modul în care au apărut doctrina Sanctuarului și alte doctrine specific adventiste, ai înțeles greșit rolul EGW, deoarece nu ea a pus bazele acestor doctrine, nu ea a întemeiat adventismul, chiar dacă se poate spune că ea a fost un sfătuitor și un ghid spiritual al Bisericii în toate aspectele ei, între 1844-1914. Pentru felul în care a apărut și s-a dezvoltat doctrina sanctuarului, citește aici: http://florinlaiu.com/istoria-doctrinei-sanctuarului/
      Viziunile EGW relatate în cărțile ei au fost adesea greșit înțelese. Îndrăznesc să spun că anumite lucruri văzute de ea, poate nu le-a înțeles exact nici ea. Dar ea nu a fost în conflict cu afirmațiile din Evrei. Citește aici și te lămurești repede: http://florinlaiu.com/cand-a-intrat-iisus-in-locul-preasfant .
      În ce priveşte istoria interpretării pasajului din Daniel 8:8-14, nu văd aici vreo intenţie denominaţională pentru a justifica naşterea Bisericii. Calculul care încheie cele 2300 zile-ani la 1844 a fost făcut după anii 1800, nu numai de Miller, ci de mulți alți teologi și predicatori din toate țările de limbă engleză și din Europa. Adventiștii la 1844 nu simțeau nevoia și nu erau preocupați de ideea unui „act de naștere” care să le justifice apariția. Nu este nevoie ca o mișcare să apară neapărat la un timp profetic/apocaliptic pentru a-și justifica rolul în istoria Bisericii Creștine.
      Majoritatea covârșitoare a adventiștilor, după 1844, au abandonat complet profeția din Daniel 8 ca având vreo legătură cu timpul sfârșitului, iar alții au început s-o aplice la o așteptată restaurare a statului iudeu în Palestina (care la data aceea era sub otomani și sub supravegherea britanicilor). Prin urmare, adventiștii sabatiști, care erau la început câteva zeci de persoane împrăștiate prin statele est-americane, nu puteau avea o nevoie mai mare de a-și justifica existența. Ar fi putut să se justifice doar cu aducerea sâmbetei în prim plan. Sunt foarte multe mișcări religioase care au apărut cu un rol pozitiv în istoria Bisericii Universale, și care nu au simțit nevoia de a se justifica printr-o dată profetică. De ce AZS ar fi suspectați că au păstrat doctrina din Daniel 8:14 în acest scop? În modul cel mai cinstit, eu cred că motivația este strict teologică. Pur și simplu, au fost cuceriți de explicația lui O.R. L. Crosier.
      Îl cunosc personal pe Desmond Ford, i-am citit cărțile, am corespondat, dar nu subscriu la afirmația ta că are „o interpretare corectă la majoritatea subiectelor aduse în discuție”. Îl stimez ca om, ca evanghelist, autor și teolog, dar nu accept anumite aspecte fundamentale ale teologiei lui. Cât privește scandalul demiterii lui D Ford din 1980, cu oarecare impact în bisericile AZS americane, să nu uităm că România era în spatele cortinei de fier la data aceea, eram izolați, astfel încât nici liderii nu știau mare lucru despre povestea asta. Unul dintre ei adusese în țară comentariul lui Ford la Daniel, care a ajuns și la mine, un comentariu valoros, publicat înainte de 1980. (Astăzi, D Ford nu mai recunoaște interpretările din acel comentariu). Am început să corespondez cu D Ford cu un an sau doi înainte de 1989. Dar din corespondenţa cu alţi adventişti americani care trăiau în 1980, am înţeles că nu a fost chiar atât de mare şoc, de moment ce mulţi nu au aflat nici astăzi despre Desmond Ford, iar cei care au aflat, nu ştiu mare lucru. Mai mult în mediul universitar şi printre teologi şi pastori a existat rumoare și cu timpul a apărut o mișcare disidentă AZS ”evanghelică”, opusă doctrinei oficiale. Acești evanghelici reprezintă o mică minoritate care s-a separat, prin urmare nu se poate spune că adventismul s-a „divizat” atunci în „tradiționali” și „evanghelici”. Au apărut permanent în istoria Bisericii grupuri disidente care s-au separat, așa cum există și astăzi în diferite părți ale lumii („bisericile lui Dumnezeu de ziua a șaptea”, „mișcarea de reformă”, „davidienii”, „AZS harismatici”, „odihna de sabat”, „AZS evanghelici”, „GSM 1888”, asociațiile liberale de foști adventiști, „AZS antitrinitarii”, „AZS lunosabatari”, „AZS istorici” etc.). Nu a fost niciodată o înjumătățire a Bisericii pe asemenea teme.
      Afirmațiile pe care le faci cu privire la conducere sunt foarte grave („Membrii sint dezinformati si manipulati sistematic de conducerea apostata”) și observ că ai fost dezinformat și manipulat din surse disidente.
      Spiritismul nu are nicio legătură cu Biserica AZS, a apărut în America anilor 1848 printre credincioșii pseudoprotestanți, nu în adventism, și nu are nicio legătură cu creșterea spirituală. Nu văd de unde ai scos povestea asta, deși bănuiesc că este vorba de o acuzație a celor care au început să se agite împotriva unui oarecare program de exerciții spirituale creștine, care și-ar avea originea în afara Bisericii. Dar afirmația că „a sosit și în România, introducând practici orientale păgâne” este de-a dreptul năucitoare. Unde a intrat? Cum a intrat? Ce fel de spiritism este acesta? Am întâlnit eu câțiva speriați care veniseră cu asemenea învinuiri, dar acum chiar sunt convins că situația este gravă. Mă refer la învinuirile nefondate.
      Ai afirmat: „Dumnezeu are si va avea oameni care vor sta tari si neclintiti in apararea adevarului scripturistic. Testarea produce cernere si apoi divizare in doua clase distincte , o majoritate traditionala si o minoritate evanghelica. Cu cine credeti ca este Dumnezeu?”
      Nedumerirea și întrebarea mea este cu cine ești tu? Ai început să votezi cu evanghelicii, iar spre sfârșitul postării votezi cu cele mai fanatice forme de tradiționalism. Faptul că mă trimiți pe net, ca să mă informez despre Miller și White, înseamnă că ai probabil o treime din anii mei, că abia ai deschis ochii pe web și că nu ai învățat să faci distincție între informațiile serioase și sursele de cancan. Eu foloseam internetul pe vremea când în România abia apăruse. În 1993 aveam calculator, iar la scurt timp mi-am făcut cont email în America, la rude, am început să mă informez și să comunic pe calea aceasta, apoi și în țară.
      Pe internet există o mulțime de diversiuni și dezinformări. Cei care nu au experiență în cercetare, și nu știu să facă distincție între un site cinstit și unul manipulativ, sunt prada ușoară a manipulărilor de tot felul.

  2. Florin Lăiu 20/05/2013 at 12:40

    Cred că este necesar să fim mai transparenţi şi în acelaşi timp să ne comportăm ca unii care ştim că totul este transparent. Dar nu este atât de simplu, după cum se vede. Protejarea imaginii majore a Bisericii, sau protejarea imaginii unui om adesea primează. De aceea nu avem nici istorie adevărată, fiindcă de prea multă vreme ne tot protejăm trecutul şi sufleţelul nostru. Şi transparenţa are demonii ei, pe de altă parte. Să fii iubit!

  3. Adrian Turturica 19/05/2013 at 14:41

    Prin faptul că tace, Biserica mărturisește că a greșit. De ce se dau comunicate de presa doar în anumite cazuri deși au fost și sunt mai multe care pătează imaginea Bisericii? Prin revoluție oamenii și-au dorit schimbarea (în bine) … oare cernerea nu ar putea fi revoluția lui Dumnezeu (în bine)?

  4. Florin Lăiu 19/05/2013 at 9:24

    [quote name=”Adrian Turturica”]Mulțumesc pentru răspunsul sincer. Din păcate această atitudine se repetă zilele acestea ( în special de sâmbătă … ). Ma întreb … unde vom ajunge în modul acesta?! Va exista o revoluție la propriu sau la figurat?[/quote]
    Nu este cazul să vorbim despre revoluție. Acesta nu este termen care se poate asocia cu noțiunea de Biserică. Suntem o comunitate de credință și merită să luptm pentru sănătatea și igiena întregului corp, cu mijloacele Cuvântului, singurele legitime. Nu mă interesează politica, inclusiv cea bisericească. Dar am speranță că lucrurile se vor îmbunătăți, cel puțin în ce mă privește. În orice caz, dacă Diviziunea ar reveni asupra cazului, ar fi un adevărat eveniment istoric. Or noi nu prea avem evenmente istorice în care Biserica să mărturisească, cel puțin implicit, că a greșit, că s-a înșelat în ceva. Asemenea atitudine se așteaptă numai de la cei ameriți.

  5. Adrian Turturica 17/05/2013 at 12:58

    Mulțumesc pentru răspunsul sincer. Din păcate această atitudine se repetă zilele acestea ( în special de sâmbătă … ). Ma întreb … unde vom ajunge în modul acesta?! Va exista o revoluție la propriu sau la figurat?

  6. Florin Lăiu 17/05/2013 at 1:13

    [quote name=”Adrian Turturica”]Fr. Lăiu, din momentul in care „amenda” a ajuns la Uniune si ITA, dumneavoastra ati fost invitat ( chemat, etc ) intr-un comitet ( sau altceva de genul ) in care sa va exprimati punctul de vedere? Sau pur si simplu ati fost instiintat … printr-o alta scrisoare … ca mai sunteti parte a catedrei doar pana la sf. anului academic ?![/quote] Desigur că am fost invitat la Board (citește „bord”). Nu știu exact ce limite de autoritate are sau ar trebui să aibă acest for, dar cert este că board-ul n-a putut decât să aplice o decizie care a fost deja luată mai sus. Precum în cer, așa și pe pământ. Da, am fost audiat. Acum să nu-ți imaginezi că mi-am prezentat acolo pledoaria teologică în favoarea înțelegerii mele. Un for superior din punct de vedere teologic (și apoi administrativ) deja se pronunțase, așa că nu mai era nimic de făcut, decât să glumesc pe seama situației drăgălașe în care mă aflam.

  7. Florin Lăiu 17/05/2013 at 1:00

    [quote name=”Paul Balaban”]Apreciez deschiderea și lămurirea unor aspecte înțelese eronat în unele biserici. Oricum, există o evidentă stânjeneală din partea administrației în explicarea deciziei lor. Sper ca acest demers să nu fie o (re)instaurare a cenzurii în subiecte teologice deschise dezbaterii.[/quote] Problema nu este aceea că s-ar înțelege eronat în unele biserici — este natural să fie așa, din mai multe motive. Mai degrabă mă sperie lipsa de interes în verificarea și studiul acestei afirmații doctrinare centrale. În rest, mai bine tac, ca să nu spun că mă doare atitudinea luată împotriva unui om, pentru că a făcut un gest care era absolut legitim din orice punct de vedere, care nu este politic, ci pur academic. Dar poate am să învăț și eu ceva politică la bătrânețe, dacă aceasta este lumina nouă care-mi lipsește, sau tradiția pe care am ofensat-o.

  8. Adrian Turturica 11/05/2013 at 13:05

    Fr. Lăiu, din momentul in care „amenda” a ajuns la Uniune si ITA, dumneavoastra ati fost invitat ( chemat, etc ) intr-un comitet ( sau altceva de genul ) in care sa va exprimati punctul de vedere? Sau pur si simplu ati fost instiintat … printr-o alta scrisoare … ca mai sunteti parte a catedrei doar pana la sf. anului academic ?!

  9. Paul Balaban 22/03/2013 at 13:28

    Apreciez deschiderea și lămurirea unor aspecte înțelese eronat în unele biserici. Oricum, există o evidentă stânjeneală din partea administrației în explicarea deciziei lor. Sper ca acest demers să nu fie o (re)instaurare a cenzurii în subiecte teologice deschise dezbaterii.

  10. Florin Lăiu 14/01/2013 at 8:22

    Mulţumesc pentru aprecieri, Mr POP!
    Şi ca să nu pleci cu mâna goală, ia te rog şi linkul ăsta care trimite la un articol proaspăt al meu, pe care unii l-au apreciat foarte mult: http://www.tornafratre.com/personaje-biblice/sabatul-fericitului-ayyub.php

  11. pop 13/01/2013 at 22:27

    Am fost intotdeauna o biserica a timpului ei, pentru ca am fost o biserica profetica ,care are o viziune. Daca ne pierdem aceasta calitate, daca ne hranim doar din ce a fost hrana proaspata a inaintasilor si nu avem curajul sa fim vizionari, sa ne folosim mintea in trairea credintei mi-e teama ca ne indepartam de spiritul pionierilor nostri, de insasi spiritul lui Hristos! Am increderea deplina ca Domnul nostru care are grija de biserica Lui,va avea grija ca acest spirit sa renasca si ca acei oameni care au curajul sa faca un pas in fata vor fi recunoscuti ca cei ce „stau la spartura”.Tot respectul meu personal pt dvs fr Laiu si sunt sigur ca nu sunt singurul care gandeste asa.

  12. Florin Lăiu 31/12/2012 at 21:49

    Mulţumesc, domniţă Mihaela, aveţi aici un premiu de la mine pentru că sunteţi prima care aţi reacţionat la acest articol: http://www.dump.com/thisimpossible

    Metafora spargerii tiparelor poate fi greşit înţeleasă. Am spart într-adevăr nişte tipare pe care mi le făcusem eu, imitând pe alţii şi am făcut altele mai eficiente. Nu mă simt vinovat cu nimic. Am descoperit aceste lucruri în mod treptat. Pe unele le-am descoperit acum 25-30 de ani, altele acum 22 de ani, iar altele abia acum 10-15 ani. Pe măsură ce am descoperit unele lucruri, am încurajat şi pe alţii să le aprecieze cumva, am publicat în revistele noastre oficiale. Deci nu am lucrat în ascuns. Noutatea constă doar în prezentarea unui studiu de specialitate, în engleză, în faţa colegilor din Europa.
    Nu este vorba de o lumină nouă, ci de mai multe raze şi luminiţe care pun în lumină mai clar frumuseţea vechii doctrine. Din păcate, acestea au fost înţelese ca abateri periculoase.

  13. mihaela t 29/12/2012 at 19:43

    Am asteptat sa vina ziua cad ve-ti spune public si in clar ceeace ati descoperit studiind inca de acum 5 ani cand comentam pe forum azs subiectul. Ma bucur sincer ca ati iesit din „tipare”, consider ca cei care au descoperit lumina si o tin doar pentru ei fac un rau bisericii.

Postează un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.