iulie 2019
D L Ma Mi J V S
« iun.    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
53
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Home/Articole/PROFESIONAL/Exegeză/La glasul unui arhanghel ? (1Tes 4:16)

La glasul unui arhanghel ? (1Tes 4:16)

Ema Hart: Am intrat intr-o disputa, pe un forum, cu un absolvent al facultatii de teologie, pe tema: Arhanghelul Mihail si Iisus Christos sunt manifestari ale lui Dumnezeu pe Pamant. Am gasit pe internet un referat pe aceasta tema, unde este mentionat numele dvs. ca fiind coautor, si l-am adus in discutie. Absolventul de teologie de care va vorbeam, care respinge ideea unei legaturi intre Iisus si Mihail, printre alte argumente, spune:

Eu n-am nimic cu Florin Laiu, dar faptul ca el traduce „en phone arhanghelu” cu „cu glas arhanghelesc”, si nu cu „la glasul arhanghelului” denota o joasa cunoastere a limbii grecesti. Particula en se traduce arareori cu „cu” si numai cand logica greceasca difera de cea latina. In general se traduce cu „LA” si puteti sa nu ma credeti pe cuvant, dar evanghelia de la Ioan asa incepe „en arhe” adica La inceput. En este un La care arata momentul. Asa facem legatura intre trambitele apocalipsei sunate de arhangheli si a doua venire. Deci La glasul arhanghelui (la anunt, la trambita, adica Ahanghelul zice: Atentie Vine! Apoi tambiteaza! Si Vine Domnul! Uraaa!) Ar fi chiar culmea sa se anunte Singur :Vedeti ca vin! Nu e frumos pentru tinuta protocolului! :)) este traducerea corecta si exacta. Bineinteles si aceasta traducere incorecta e o premisa a teoriei lui Laiu. Acu’ eu nu fac pe desteptu (decat oleaca) dar daca nici aceasta traducere elementara nu a facut-o cum trebuie, inseamna ca a intrat pe pile la institut… sau poate ca institutul duce lipsa de cadre si trebuia sa puna pe cineva sa predea. Glumesc!

Intrucat reactia lui a fost violenta la afirmatia mea ca probabil ati folosit un text in ebraica pentru traducerea versetului 1 Tesaloniceni 4,16, v-as ruga, daca este posibil, sa-mi spuneti care este traducerea corecta a acelui verset. Disputa de care va vorbeam se afla aici.

Răspuns. Domniţă Ema, voi intercala replicile mele printre afirmaţiile savantului cu care eşti în dispută:

„Eu n-am nimic cu Florin Laiu, dar faptul ca el traduce „en phone arhanghelu” cu „cu glas arhanghelesc”, si nu cu „la glasul arhanghelului” denota o joasa cunostere a limbii grecesti.”

FL: Foarte bine. Să evaluăm atunci soliditatea argumentelor Dvs.

„Particula EN se traduce arareori cu „cu” si numai cand logica greceasca difera de cea latina.”

FL: Când este vorba de sintaxa particulelor, domnule, fiecare limbă are tiparele şi ticurile ei, care nu întotdeauna sunt „logice”. Eu vă sfătuiesc să deschideţi de fiecare dată lexiconul (unul serios) şi să vă verificaţi presupunerile. Când εν (en) este adverb, el este întotdeauna adverb de loc (înăuntru). Dar în acest caz, ca în majoritatea cazurilor, în textul biblic, en este prepoziţie, deoarece precedă substantivul phoné. În greaca biblică, prepoziţia en (care cere întotdeauna dativul, şi este cea mai frecventă prepoziţie), este recunoscută ca având o foarte mare varietate de funcţii:

—1. Prepoziţie locativă: în / la: Mt 3:1; Lc 2:49; FA 5:42; 1 Tim 3:15. Mt 5:25; 6:5; In 4:20f; 2 Cor 3:3. la, lângă Lc 13:4; In 8:20; Ef 1:20.

—2. Prepoziţie instrumentală: cu Mt 5:13; 26:52; Lc 1:51; Ro 5:9; Rv 17:16; cu ajutorul / prin intermediul Mt 9:34; FA 17:31.

—3. Prepoziţie modală: cu / în modul (se traduce adverbial, de exemplu: în putere = puternic; în libertate = liber, pe faţă; etc. Mc 9:1; Col 1:29. FA 26:7. In 7:4.

—4. Prepoziţie cauzală: din cauza (pricina) Mt 6:7; In 16:30; FA 24:16; Ro 1:24.

—5. Prepoziţie temporală:—1. în cursul / în

[timpul] Mt 2:1; 3:1; 27:40; In 2:19f. In 4:31.—2. în / la [data/momentul] Mt 8:13; Mc 12:23; In 11:9, 10, 24; 1 Cor 15:23 , 52.—3. când / în timp ce Mt 13:4, 25; 21:22; Mc 15:7; 12:38; Ef 6:20. Mc 6:48.

—6. Prepoziţie de relaţie: faţă de Mt 17:12; Mc 14:6; 1 Cor 4:2, 6; 9:15. în prezenţa, înaintea 1 Cor 2:6; în faţa (în opinia) 14:11. între / printre Mt 2:6; Mc 8:38; Gal 1:14. Lc 9:46; Rv 11:11. cu / împreună cu) Mt 16:28; Lc 14:31; 1 Cor 4:21; 2 Cor 10:14; Ev 9:25; în puterea, sub influenţa Mc 1:23; 12:36; 1 In 5:19. în (relaţie cu; în cadrul, în spiritul; sens mistic) In 10:38; 14:20; Ro 6:11, 23; 16:11; 1 Cor 1:30 ; 3:1; 4:15; Gal 2:20; Fip 3:1; 4:1-2.

—7. Alte funcţii: constând în (din) / în calitate de: FA 7:14. Ef 2:15. în loc de dativ simplu Lc 2:14; Ro 1:19; Gal 1:16; rar, în loc de genitiv Ro 5:15. [a jura] pe Mt 5:34-36; Rv 10:6; [a mărturisi] în favoarea / pentru Lc 12:8.

Referitor la funcţiile de mai sus, care sunt preluate din Lexiconul lui Gingrich şi Arndt, este bine de ştiut că greaca koine a Bibliei (LXX şi NT) este adesea turnată (uneori nenatural) în tiparele sintactice şi semantice ale limbilor materne ale evreilor (aramaică şi neo-ebraică). Manualele de gramatică greacă a NT subliniază acest fapt: vezi F. Blass, A. Debrunner, A Greek Grammar of The New Testament, University of Chicago Press, 1961).

„În general se traduce cu „LA” si puteti sa nu ma credeti pe cuvant, dar evanghelia de la Ioan asa incepe „en arhe” adica La inceput.”

FL: De ce să ne orientăm după en arché, unde prepoziţia este temporală (şi pentru faptul că se referă la un substantiv care exprimă timp), şi să nu ne orientăm după situaţiile similare celor din 1Tes 4:16, unde prepoziţia este clar instrumental-modală, asemenea altor expresii din acelaşi verset: cu un strigăt, cu glas de arhanghel, cu trâmbiţă de Dumnezeu. Doar în ultima expresie din verset (en Christo), are sensul clasic relaţional (în Christos; în credinţă, în relaţie bună cu Christos etc.). Expresia en phoné este o redare calchiată după expresia ebraică בקול bă-qol, unde prepoziţia are funcţie instrumental-modală. A se vedea textul ebraic, grecesc şi românesc la 1S 7:10 cu vuiet (mare); 1 Cr 15:28 cu sunet (de corn); 2 Cr 15:14; 20:19; Ap. 5:2; 14:7, 9, 15; 19:17 cu glas (tare). A se observa în special cazurile în care se vorbeşte despre Dumnezeu Însuşi: Iov 37:4.cu glasul (Lui măreţ); Iov 37:5 cu glasul (Lui); În 1Tes. 4:16, en phoné a fost tradus, de asemenea, cu glasul [unui arhanghel]. Logic, „cu glasul unui arhanghel”, înseamnă „cu glas de arhanghel”, cu glas de comandant al îngerilor.

„En este un La care arata momentul.”

FL: Nu sunteţi singurul care crede asta. La fel redă traducerea lui Louis Segond („à un signal donné, à la voix d’un archange, et au son de la trompette de Dieu”). Este adevărat că prep. en poate indica şi momentul uneori, dar în construcţie cu phoné (glas), kéleusma (comandă militară strgată) şi salpinxen phoné cu acest uz. În acest caz, greaca foloseşte prepoziţia ama cu dativul (cf. Dan 3:15 LXX: „la (auzirea trâmbiţei)”), sau un participiu verbal (FA 25:23), sau alte forme sintactice (Iov 39:25). (trâmbiţă), ca aici, nu poate avea acest uz. În limba română poţi să spui „La glasul arhanghelului, Iisus vine pe nori.” Dar în greaca biblică nu se întâlneşte nicăieri construcţia

Mai degrabă vă putea
ţi gândi la un sens asociativ: cu / însoţit de (ca în Ps 42:5, unde se poate traduce „cu glas de bucurie”, sau poate şi „însoţit de zgomot de veselie”). Dacă acesta ar fi cazul în 1 Tes 4:16, atunci ar vrea să spună că Domnul vine „însoţit de strigăt, însoţit de glas de arhanghel şi însoţit de trâmbiţă dumnezeiască”. Dar folosirea singularului pentru strigăt, arhanghel şi trâmbiţă, descurajează o asemenea citire. Când este vorba de ceea ce însoţeşte pe Iisus la a doua venire, Biblia foloseşte cu încredere pluralul (Mt 16:27; 24:31; Mc 8:38). În Scriptură, însă, nu găsim nicăieri pluralul „arhangheli”, deşi s-ar putea vorbi, teoretic, de îngeri comandanţi (e.g. Gabriel !). Dar Dumnezeu Însuşi şi Fiul Său sunt comandanţii supremi ai îngerilor, fiindcă Dumnezeu Se numeşte Domnul oştirilor şi Fiul, asemenea Lui, este „Căpetenia oştirii Domnului”, vrednic de adorare (Ios 5:14-15; Dan 8:11).

Pavel nu intenţionează să descrie o scenă completă a Parusíei. Probabil nici nu i se descoperise totul. Intenţia lui era de a întări pe creştini în credinţa învierii, iar acel strigăt (κ?λευσμα = comandă militară strigată), numit apoi şi glas / voce de arhanghel, şi trâmbiţa (lui Dumnezeu / dumnezeiască), nu are rolul de a anunţa pe cei vii că urmează să apară Domnul (pentru că El este deja vizibil), ci de a chema la viaţă pe cei morţi. De altfel, singurele situaţii biblice în care este prezent Arhanghelul se află în 1Tes 4 şi Iuda 9, în ambele cazuri fiind vorba de înviere (în Iuda, Arhanghelul se ceartă cu Satan pentru „trupul lui Moise”, iar rezultatul îl vedem în Lc 9:30). Cele trei susbtantive de aici (comandă militară, voce de comandant de îngeri şi trâmbiţă dumnezeiască) sunt echivalente, iar particula KAI în acest caz are rolul unei virgule, sau o altă redare epexegetică (explicativă), cum ar fi „adică” (sau se poate lăsa netradus). Această funcţie a lui KAI în NT este preluată din tiparele gramaticii ebraice şi aramaice, şi de asemenea discutată în tratatele de gramatică greacă NT.

 Din nefericire, cei mai mulţi dintre traducători nu ţin seama de acest fapt, şi traduc peste tot, în mod mecanic, cu conjuncţia şi, deşi particula în greacă are multe funcţii diferite. În concluzie, folosirea substantivelor la singular, nedefinite (fără articol), şi cu o prepoziţie care, după uzul ei obişnuit, în asemenea circumstanţe, este instrumental-modală, arată că toate acestea se referă la Christos. El este cel care strigă comanda, care are glas de arhanghel (comandant al îngerilor) şi trâmbiţă (goarnă militară) dumnezeiască. Toate sunt metafore echivalente ale autorităţii lui Christos de a porunci tuturor, inclusiv celor morţi.

În Biblie Dumnezeu este descris în această postură de Suveran eliberator, cu şofarul (cornul jubiliar, din corn de berbec, folosit în cultul iudaic) chiar şi în VT: Zah 9:14: „Dar Domnul Se va arăta deaspura lor, şi săgeata Lui va porni ca fulgerul; Domnul Dumnezeu va suna din trîmbiţă, şi va înainta în vijelia dela miază-zi.”

„Asa facem legatura intre trambitele Apocalipsei sunate de arhangheli si a doua venire.”

FL:  Trâmbiţele Apocalipsei anunţă venirea Lui, prin o serie de nenorociri şi vaiuri care se succed cu mai mult timp înainte de a apărea El vizibil pe nori. Ultima trâmbiţă inaugurează timpul strâmtorării, judecăţile lui Dumnezeu care vin din cauza călcării Legii Lui, toate acestea fiind semne că „împărăţia lumii a trecut în mâinile Dumnezeului nostru şi ale Christosului Său” (Ap 11: 15-19; vezi şi Lc 19:12; Dan 7:13-14). A se compara Ap 11:19 cu Ap 16:18-21. Mai degrabă trâmbiţa lui Dumnezeu din 1Tes 4 are legătură cu „trâmbiţa de apoi / de pe urmă” din 1Cor :15:52, ultimul cuvânt al Domnului Christos pentru mântuirea şi reîntregirea Bisericii/Israelului Lui, prin învierea morţilor. Există însă şi referiri la trâmbiţe îngereşti, trâmbiţe care adună pe poporul lui Dumnezeu din toată lumea:

Mat 24:31 El va trimite pe îngerii Săi cu trîmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vînturi, dela o margine a cerurilor pînă la cealaltă. (cf, Ap 7:1-5). Is 27:13: „În ziua aceea, se va suna cu trîmbiţa cea mare şi atunci se vor întoarce cei surghiuniţi din ţara Asiriei şi fugarii din ţara Egiptului. Ei se vor închina înaintea Domnului, pe muntele cel sfînt, Ierusalim.” (Lev 25:9-13).

„Deci La glasul arhanghelui (la anunt, la trambita, adica Arhanghelul zice: Atentie Vine! Apoi tambiteaza! Si Vine Domnul! Uraaa!) Ar fi chiar culmea sa se anunte Singur :Vedeti ca vin! Nu e frumos pentru tinuta protocolului! :)) este traducerea corecta si exacta.”

FL: Trâmbiţa din 1 Tes 4.16 nu anunţă venirea Domnului, ci trezeşte pe morţi: „Trâmbiţa va suna, morţii vor învia…” (cf. 1Cor 15:52).

„Bineinteles si aceasta traducere incorecta e o premisa a teoriei lui Laiu. Acu’ eu nu fac pe desteptu (decat oleaca) dar daca nici aceasta traducere elementara  nu a facut-o cum trebuie, inseamna ca a intrat pe pile la institut… sau poate ca institutul duce lipsa de cadre si trebuia sa puna pe cineva sa predea. Glumesc!”

FL: Nici o supărare pentru glumă, dar în ce priveşte traducerea, nu-i nici gluma, nici teoria mea. Deşi nu puţine traduceri au preferat aici articol definit („cu glasul arhanghelului”), pentru a conserva imaginea tradiţională a arhanghelului diferit de Christos (care din ei? Mihail sau Gavril?), o mulţime de traduceri (engleze, germane, portugheze, spaniole, italiene, etc.) au preferat să redea forma literală care este cea mai directă şi mai clară aici, „cu glasul unui arhanghel” / cu glas de arhanghel” (DBY, DRA , ESV , NAB , WEB, ELB , ELO , MNT, NRV , ACF , ARC, BRP, CAB , LBA, NVI , R60 , R95 , RVA, SRV).

[Young’s Literal Translation redă textul astfel: „because the Lord himself, in a shout, in the voice of a chief-messenger, and in the trump of God, shall come down from heaven, and the dead in Christ shall rise first”. Iar unele versiuni franceze, de asemenea conţin expresia nearticulată: “avec un cri de commandement, avec une voix d’archange et avec la trompette de Dieu” (DRB); “à un signal donné, à la voix d’un archange, et au son de la trompette de Dieu” (NEG)].

În concluzie, eu cred că expresia εν φωνη αρχαγγελου se traduce corect „cu glas de arhanghel” , sau cu glas de comandant al îngerilor”. Dacă nu aşa se traduce corect expresia aceasta, atunci am o întrebare: Cum aţi exprima corect, în greaca biblică, ideea „cu glas de arhanghel”, dacă nu εν φωνη αρχαγγελου? Este adevărat că aţi putea crea un adjectiv grecesc (archangelikos = arhanghelesc), dar greaca biblică nu foloseşte nici măcar adjectivul angelic, îngeresc, chiar dacă forma ipotetică angelikos ar fi fost înţeleasă. Greaca biblică însă preferă să folosească genitivul în aceste cazuri, după tiparul gândirii ebraice şi aramaice. După acelaşi tipar sunt expresiile: εν μορφη θεου în chip de Dumnezeu, cu înfăţişare de Dumnezeu; εν φοβη θεο&up
silon;; cu / în temere de Dumnezeu”.

13 Comentarii

  1. Dobrea 30/05/2019 at 14:31

    Căci am enumerat câteva Traduceri care dau câteva motive ca 1 tesaloniceni 4:16 să fie luat în considerare cu traduceriele cele din Limba Română !

    https://dobrea2018.blogspot.com/2018/06/este-iisus-arhanghelul-mihail-1_20.html

  2. Dobrea 21/04/2019 at 12:48

    Nu ar fi de mirare că arhanghelul ar da porunca din cer și ca DOMNUL să se coboare;
    Apocalipsa 14:14-16

    • 1. În Ap 14 nu strigă Arhanghelul, ci un înger.
      2. În Ap 14 este o viziune simbolică, nu o descriere ca în 1Tes 4.
      3. Poate un înger să dea ordin unui superior? Și încă unul strigat? Nici măcar îngerii căzuți nu îndrăznesc să-I comande Lui, ci Îl roagă sau Îl provoacă (Mt 8:31).
      4. Strigătul din Rev 14 nu poate fi o poruncă, ci un strigăt de cerere (ca în Ap 6:10), sau pur și simplu, o formă dramatică, vizionară, de a spune că este timpul, deoarece îngerul însărcinat cu observarea recoltei anunță că s-a copt. În Ap 14 îngerul STRIGĂ (KRAZON, același verb ca și în Ap 6:10), anunțând că a venit timpul secerișului; pe când în 1Tes 4, strigătul Arhanghelului nu este un simplu KRAUGE, ca în alte locuri, ci un KELEUSMA (ordin militar strigat).
      5. În Ap 14, scena se petrece înainte de venirea lui Iisus, pe când îngerii sunt în templul ceresc. În 1Tes 4, scena se petrece în timp ce Iisus coboară din cer, cu „toți sfinții îngeri” (Mt 25:31).

      • Dobrea 30/05/2019 at 14:40

        Dar asta nu schimbă cu nimic faptul că 1 tesaloniceni 4:16 poate fi tradus într-o varietate de Feluri.

        Interesant că Pavel folosește de 4 ori această Prepoziție: ἐν.

        Se poate lua urătoarele Traduceri:
        ἐν κελεύσματι= în,într-un/prin,printr-un/la,la un/ semnal, îndemn.
        ἐν φωνῇ ἀρχαγγέλου= la,la un/prin,printr-o, printr-un/ în,într-o, într-un /glas, glasul/strigătul, strigăt/voce/ arhanghelesc, de arhanghel, unui arhanghel, arhanghelească.
        ἐν σάλπιγγι Θεοῦ= la/prin/în sunetul trompetei/trâmbiței lui Dumnezeu.
        ἐν Χριστῷ ἀναστήσονται πρῶτον= vor învia cei morți în/cu Cristos.

        „εv”= această prepoziție se poate traduce cu următoarele variante: la, cu, prin, în, de, pe.
        „φωνη”=(substantiv: strigăt, voce, glas, sunetul.) (Apocalipsa 1:15, 9:9 unde φωνη este Tradus cu Sunetul!)

        Prin urmare dacă avem la Îndemână aceste Variante de Tradus 1 Tesaloniceni 4:16.

        Ca prepozițiile din acest verset să fie Traduse „într-un/la/în/cu” și „ἐν φωνῇ ἀρχαγγέλου =la glas arhanghelesc”.

        Din câte am înțeles εv φωνη αρχαγγελου, se mai poate Traduce:prin/în/la sunetul vocii arhanghelului

        Dar cum putem să spunem la vocea arhanghelului în greacă? sau sunet (φωνη) în greacă?
        Nu cumva εv φωνη αρχαγγελου?

        și dacă vreți puteți să vă uitați la cele 15 traduceri în Limba Română care fac o treabă excelentă pe treaba lui 1 Tesaloniceni 4:16.

      • Dobrea 30/05/2019 at 14:53

        Arhanghelul tot un înger este, cum Regina albină rămâne albină!
        Strigătul acela care spune Arhanghelul sau Îngerul (motivul pentru care archangel e tot un înger e sus ) este unul de comandă, pentru că spune: Trimite-ți secera!

        Acele suflete din apocalipsa 6 nu spun: Suveranule ( Isus) sfânt si adevarat, Răzbună sângele NOSTRU! și apoi să zică: iar Stăpânul a râzbunat acel sânge!
        Nu, ci contextul din Apocalipsa 6 e diferit de apocalips 14 că în apocalipsa 14 Îngerul spune ce să facă DOMNUL de pe nor și DOMNUL FACE!

        (ce vreau să arăt e vorba de un semnal pe care acel înger îi dă lui Isus, exact ca în 1 Thess. 4:16 unde acel semnal anunțat de către glasul arhanghelului și acel sunet de trompetă vor fi la venirea DOMNULUI, în Plus pavel în 1 Thess 4:16 nu anunță faptul că glasul arhanghelului va învia morții și nici sunetul de trompetă, ci el spune la final că morți vor învia când Isus se va coborî din cer: Se va coborî din cer şi, mai întâi, vor învia cei morţi în Cristos)

        https://dobrea2018.blogspot.com/2018/06/este-iisus-arhanghelul-mihail-1_20.html

  3. Dobrea 21/04/2019 at 12:46

    Dacă am rămâne la traducerea: cu glas arhanghelesc, atunci ar trebuie să ignorăm vreo 14 traduceri în Limba română care traduc 1 Tesaloniceni 4:16 care traduc: la vocea unui arhanghel.

    De pildă Traducerile cele mai Bune ar fi acestea:

    1 Tesaloniceni 4:16 (Cuvântul Viu 2013): Pentru că Însuşi Domnul, la un semnal dat, la vocea unui arhanghel şi la sunetul trompetei lui Dumnezeu, va coborî din cer, şi mai întâi vor învia cei morţi în Cristos.

    1 Tesaloniceni 4:16 (Versiunea Biblia Romano-Catolică 2013): pentru că însuşi Domnul, la porunca [divină], la strigătul arhanghelului şi în sunetul trâmbiţei lui Dumnezeu, va coborî din ceruri şi cei morţi în Cristos vor învia mai întâi.

    1 Tesaloniceni 4:16 (Biblia SBB 1921): Căci însuşi Domnul în îndemn, în glas de arhangel şi în trâmbiţa lui Dumnezeu se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos vor învià întâiu.

    1 Tesaloniceni 4:16 (NTRL-Nouă Traducere În Limba Română): Căci Domnul Însuşi, la un strigăt de poruncă, la sunetul vocii arhanghelului şi la sunetul trâmbiţei lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi, mai întâi, vor învia cei morţi în Cristos.

    1 Tesaloniceni 4:16 (NT-Traducere Modernă ): Când se va auzi porunca prin vocea arhanghelului și când va suna trâmbița lui Dumnezeu, Domnul Însuși va coborî din cer, iar cei ce au murit în Cristos vor învia primii.

    1 Tesaloniceni 4:16 (Biblia în Versiune Actualizată 2018-BVA2018): În urma unui ordin pronunţat cu mare intensitate prin vocea unui arhanghel, când va răsuna trompeta lui Dumnezeu, Stăpânul (Isus) va coborî din cer. Atunci, întâi vor învia cei (care fuseseră) morţi (fizic) în Cristos.

    1 Tesaloniceni 4:16 (Versiunea Bartolomeu Anania 2001-VBA2001): Că la un semn poruncitor, la glasul arhanghelului şi’n trâmbiţa lui Dumnezeu, Însuşi Domnul Se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi;

    1 Tesaloniceni 4:16 (Versiunea Biserici Ortodoxe Române): Pentru că Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi,

    1 Tesaloniceni 4:16 (Biblia Regele Carol 2 1939-BRC1939): Pentru că însuşi Domnul, cu strigare mare, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, va pogorî din cer, şi cei morţi întru Christos vor învia întâi.

    1 Tesaloniceni 4:16 (Traducerea în Limba Română Contemporană 1998-TLRC1998): Domnul Însuşi, la o poruncă puternică, la sunetul vocii arhanghelului şi la sunetul trâmbiţei lui Dumnezeu, va coborî din cer şi mai întâi vor învia cei morţi în Cristos.

    1 Tesaloniceni 4:16 (Biblia în Versuri 2014-BIV2014): Să se pogoare, pe pământ,
    Purtat pe-aripile de vânt,
    De-un strigăt, fi-va însoţit,
    De-un glas de-arhanghel, negreşit,
    De trâmbiţa lui Dumnezeu
    Şi, din al morţilor somn greu,
    Îi va trezi, neîndoios,
    Pe cei cari, morţi, sunt, în Hristos.

    1 Tesaloniceni 4:16 (NTÎT-1984 Noul Testament pe Înţelesul Tuturor (1984): Căci Domnul însuşi se va coborî din cer, cu un strigăt puternic, însoţit de vocea cutremurătoare a arhanghelului şi apelul răsunător al goarnei lui Dumnezeu. Şi creştinii decedaţi vor fi primii care vor învia.

    1 Tesaloniceni 4:16 (Scripturile Calea Creștină-SCC): Pentru că Însuşi Domnul, prin strigăt de comandă, prin voce de Arhanghel şi printr-o trompetă a lui Dumnezeu; se va coborî din cer, şi cei morţi în Christos vor învia întâi.

    1 Tesaloniceni 4:16 (Sfânta scriptură 1874): Căci însu-și Domnulu se va pogorî din ceriu, întru strigare în vocea archangerului și în trîmbița lui Dumnezeu; si cei morți în Christosu voru învia ânteiu;

    Interesant că Pavel folosește de 4 ori această Prepoziție: ἐν.

    Se poate lua urătoarele Traduceri:
    ἐν κελεύσματι= într-un/printr-un/la un semnal.
    ἐν φωνῇ ἀρχαγγέλου= la/prin/în glas/strigătul arhanghelesc.
    ἐν σάλπιγγι Θεοῦ= la/prin/în sunetul trompetei lui Dumnezeu.
    ἐν Χριστῷ ἀναστήσονται πρῶτον= vor învia cei morți în/cu Cristos.

    „εv”= această prepoziție se poate traduce cu următoarele variante: la, cu, prin, în, de, pe.
    „φωνη”=(substantiv: strigăt, voce, glas, sunetul.) (Apocalipsa 1:15, 9:9 unde φωνη este Tradus cu Sunetul!)

    Prin urmare dacă avem la Îndemână aceste Variante de Tradus 1 Tesaloniceni 4:16.

    Ca prepozițiile din acest verset să fie Traduse „într-un/la/în/cu” și „ἐν φωνῇ ἀρχαγγέλου =la glas arhanghelesc”.

    Traducere mea Proprie:

    Căci DOMNUL Însuşi, într-un semnal, la glas/strigăt arhanghelesc şi în sunetul Trâmbiţei lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi, mai întâi, vor învia cei morţi în Cristos.

    Sau:

    Într-un semnal, la glas/strigătul arhanghelesc și în sunetul trâmbiței lui Dumnezeu, Însuși DOMNUL se va coborî din cer și mai întâi vor învia cei morți cu Cristos.

  4. Marius 05/02/2013 at 7:21

    Isa 51:9 Trezeşte-te, trezeşte-te şi îmbracă-te cu putere, braţ al Domnului! Trezeşte-te, ca în zilele de odinioară, şi în veacurile din vechime! Oare n’ai doborît Tu Egiptul, şi ai străpuns balaurul?
    Isa 51:10 Nu eşti Tu acela, care ai uscat marea, apele adîncului celui mare, şi ai croit în adîncimile mării, un drum pentru trecerea celor răscumpăraţi – Traducere Cornilescu

    din pasaj se intelege ca acest ” brat al Domnului” este Mantuitorul, El a doborat Egiptul SI A STRAPUNS BALAURUL -vezi legatura cu lupta lui Michael cu balaurul din Apoc 12.

    Ez 34,22 Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paşte, şi anume pe Robul Meu David; El le va paşte, El va fi păstorul lor.
    Iez 34:24 Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor, şi Robul Meu David va fi voivod în mijlocul lor. Eu, Domnul, am vorbit!

    ”ROBUL MEU DAVID ESTE SINGURUL PASTOR SI VOIEVOD- SAR IN LIMBA EBRAICA– legaturi evidente intre lucrarea de pastorire, regalitate a casei davidice, deci legaturi mesianice cu calitatea de SAR- Voievod, Domn, Print, Regent, Mostenitor si nu Inger, Trimis, Sol

  5. Florin Lăiu 03/02/2013 at 20:45

    [quote name=”florin”]Arhanghelul Mihail este numit si Archistrategos[/quote]Archistrategos înseamnă „căpetenia oştirii” (cf. Ios 5:14 ἐγὼ ἀρχιστράτηγος δυνάμεως κυρίου ; Da 8:11 καὶ ἕως οὗ ὁ ἀρχιστράτηγος). Dar unde este Mihail numit ἀρχιστράτηγος ? În textul biblic se deduce această identitate, dar nu este explicită.

  6. GILI ANTEA 01/02/2013 at 6:59

    incerc sa vad daca pot trimite un comentariu.

  7. Florin Lăiu 03/06/2010 at 11:24

    [quote name=”Liviu S”]… cf. Eastern Greek Orthodox Bible…

    ….la strigãtul arhanghelului cf. Noului Testament Catolic(Sapientia, 2005)

    …la sunetul vocii arhanghelului cf. NTR[/quote] Nu mă mir deloc. Am fost martor la felul în care judecă traducătorii şi am înţeles că tradiţia teologică joacă un rol copleşitor pentru unii, cu atât mai mult cu cât tradiţia a lăsat urme deja în traducerile mai vechi, iar noii „traducători”, când ajung la locul cu pricina, se întreabă: „A mai tradus cineva aşa, ca să traducem şi noi?”

    Mai degrabă a tradus corect un amator (Viorel Raţiu, baptisr, Arad 2007): „cu [b]voce de Arhanghel[/b]”. Excelent ! Şi nu numai aici a tradus bine omul acesta. Deşi traducerea lui are multe ciudăţenii, are şi calităţi incontestabile.
    Alte traduceri asemănătoare sunt: „with the voice [b]of an archangel[/b]” (NAB, NKJ)
    „with the voice of [i]the[/i] archangel” (NAU)
    „El Señor mismo, con voz de mando, [b]con voz de arcángel[/b]” (4:16 R95 = Reina Valera).
    În acelaşi rând se înscrie aici şi traducerea New World, cu versiunile ei (inclusiv în limba română), unde editorii nu au simţit nevoia de a corecta textul biblic prin traducere.

    Eu am expus parte din argumentaţia mea în articol, dar dacă cineva este de altă părere, eu l-aş întreba doar atât: Dacă expresia ἐν φωνῇ ἀρχαγγέλου „en phoné archanghélou” înseamnă „cu glasul arhanghelului” sau „la glasul unui arhanghel”, aşa cum se exprimă majoritatea, pentru a evita ideea că Iisus Însuşi ar fi Arhanghelul, atunci am o întrebare foarte simplă: Cum ar fi spus cineva în greaca biblică: „cu glas de arhanghel”, dacă ar fi dorit să se exprime astfel? Any idea ?

  8. Liviu S 31/05/2010 at 10:38

    16For the Lord himself will descend from heaven with a shout, with the voice of
    the archangel, and with the trumpet of God.

    cf. Eastern Greek Orthodox Bible

    16 pentru cã însusi Domnul, la porunca [divinã], la strigãtul arhanghelului si în sunetul trâmbitei lui Dumnezeu…

    cf. Noului Testament Catolic(Sapientia, 2005)

    Căci Domnul Însuşi, la un strigăt de poruncă, la sunetul vocii arhanghelului şi la sunetul trâmbiţei lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi, mai întâi, vor învia cei morţi în Cristos, (1 Tesaloniceni 4:16)

    cf. NTR

  9. Florin Lăiu 30/05/2010 at 14:54

    Frumoasă observaţie, dacă te referi la identitatea dintre Căpetenia oştirii din Daniel 8:11 şi Căpetenia (voievodul) Mihail din cap. 10.
    Şi textul ebraic foloseşte acelaşi termen, שׂר [sar], care în capitolele 10 şi 12 a fost tradus şi ca „voievod” (slav. conducător la luptă). Acest termen apare şi în Isaia 9 (sar shalom). Este clar pentru mine că nu se referă la un înger comandant oarecare, pentrucă în Dan 10 este numit „Unul dintre Primii Comandanţi”
    , iar în Daniel 8 este numit şi Sar Sarim (COmandantul comandanţilor), expresie pe care comentatorii, de regulă, o aplică lui Dumnezeu.

  10. florin 29/05/2010 at 13:00

    Arhanghelul Mihail este numit si Archistrategos

Postează un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.