decembrie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Oct    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
48
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Home/Forumuri/FORUMS/EMMAUS/Discuţii diverse/Replică la „Înlăturarea vălului ideologic” (Sorin Petrof)

ACASĂ Forumuri FORUMS EMMAUS Discuţii diverse Replică la „Înlăturarea vălului ideologic” (Sorin Petrof)

Vizualizare 7 articole - 1 la 7 (din 20 în total)
  • Autor
    Mesaje
  • Lucian
    Membru
    Post count: 183
    #298 |

    Sorin Petrof a publicat pe blogul său Seria de vineri, un articol care m-a tulburat rău de tot, „Înlăturarea vălului teologic” (mai 2013). Îi dau aici o serie de replici. 

    Lucian
    Membru
    Post count: 183

    Nu știu ce relevanță mai are Spiritul Profetic pentru cine se limitează doar la latura subiectivă a gândirii profetului, conceptul biblic de Dumnezeu fiind privit de unii de aici ca o creație a unei minți aflate într-un stadiu intermediar de evoluție din… maimuță. Fiind la capătul cel mai recent al stadiilor evolutive unii simt că au privilegiul să orânduiască un Dumnezeu după chipul veacului și al propriei plăsmuiri. Și cum istoria se tot scrie acumulând cunoștințe ne simțim obligați să dăm credit viitorului construct despre „Dumnezeul care nu a apărut încă”, dar care trebuie să fie în ton cu gândirea ce va fi contemporană. A nu fi confundat cu „Dumnezeul necunoscut” al lui Pavel, care se făcuse totuși cunoscut aproape invariabil de mii de ani și până-n veci… cu toată opoziția vremelnică a marcionismului.
    [Adaugire: Din ce stiu, pana la Marcion nu a mai fost nimeni ca el si dupa Marcion doar teologii liberali, de ex. „Ceapa” Bultmann, au facut ca el. Prin aceasta vreau sa zic ca optica liberala este straina vreunui model biblic, este o inventie a ratiunii despartite de Cuvant.]

    Spiritul Profetic denumește Sfânta Scriptură „glasul lui Dumnezeu care ne vorbește direct”. Un popor păcătos nu suportă vocea Păstorului care pedepsește aceste plăsmuiri idolatre prin porunca a doua și care nu se lasă batjocorit prin porunca a treia: „să nu ne mai vorbească Dumnezeu ca să nu murim” (Exod 20:19). Pentru că ce stă scris rămâne pe vecie, Moise devine martorul degetului lui Dumnezeu care imprimă slovele atât de urâte de antihriști. Astfel, în lipsa lui Moise și a profeților („Dacă nu ascultă de Moise și profeți nu vor crede…” Luca 16:31) apar din dosul altarului aaroni care aruncă aurul în foc și scot într-un mod amuzant de „miracolos” vițelul dorit de acele inimi nepocăite: un dumnezeu anorganic, dar cel puțin care nu pedepsește. Și dăi sărbătoare și libertate. Și pedeapsa a venit mai rapid ca de obicei asupra amestecăturii și poporului… și fără vreun criteriu etnic.

    Lucian
    Membru
    Post count: 183

    Și totuși cum testăm relevanța adevărului Spiritului Profetic?

    Cei care caută în Scriptură să găsească contradicţii nu au o înţelegere spirituală. Având o viziune deformată, ei vor găsi multe motive de îndoială şi necredinţă în lucrurile care, în realitate, sunt clare şi simple. Dar pentru cei care primesc Cuvântul lui Dumnezeu cu respect, căutând să cunoască voinţa Sa ca să asculte de ea, totul se schimbă. Ei sunt plini de teamă şi de uimire, pe măsură ce contemplează curăţia şi calitatea desăvârşită a adevărurilor descoperite. Cine se aseamănă se atrage. Cine se aseamănă se apreciază. Sfinţenia se întovărăşeşte cu sfinţenia. Credinţa cu credinţa. Pentru inima umilă şi mintea sinceră şi cercetătoare, Biblia este plină de lumină şi cunoaştere. Cei care se aproprie de Scriptură în acest spirit sunt aduşi în comuniune cu profeţii şi apostolii. Spiritul lor asimilează pe acela al lui Hristos şi ei tânjesc să devină una cu El.”{5M 705.2}

    Scepticii care citesc Biblia cu scopul de a căuta greşeli, printr-o imperfectă înţelegere a revelaţiei pot pretinde că au găsit contradicţii în ea; dar dacă este bine înţeleasă, ea este într-o perfectă armonie. Moise a scris sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu şi o corectă teorie a geologiei nu va pretinde niciodată că a descoperit ceea ce nu se poate armoniza cu declaraţia Lui. Tot adevărul, fie el în natură sau revelaţie, este consecvent cu sine în toate manifestările lui.” {PP 114.2}

    Raportul Bibliei este în armonie cu sine însuşi şi cu învăţătura naturii. (…) Trebuie oare să călcăm în picioare Cuvântul Său pentru a-I explica lucrările?” {Ed 129.1}

    Pe măsură ce înaintează în studiul Bibliei, pas cu pas, ei vor fi pregătiţi tot mai bine să preţuiască frumuseţea şi armonia adevărurilor ei valoroase.”—Review and Herald, 13 iunie 1912

    Singura noastră siguranţă stă în păstrarea vechilor semne de hotar. “La lege şi la mărturie! Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta”. “Căci dacă nu vor vorbi în armonie cu acest cuvânt, aceasta se datorează faptului că nu este nici o lumină în ei” — KJV. {5M 199.4}

    Cei care aşteptaseră venirea Domnului nu au fost lăsaţi fără mângâiere. Ei au dobândit o cunoaştere valoroasă prin cercetarea Cuvântului şi înţelegeau mai bine Planul de Mântuire. În fiecare zi, au descoperit noi frumuseţi în paginile sfinte şi o armonie minunată, care cuprindea toate învăţăturile, o scriptură explicând-o pe cealaltă, fără să existe nici măcar un cuvânt lipsit de însemnătate. {SVM 62.2}

    Dar poporul lui Dumnezeu nu va fi indus în eroare. Învăţăturile acestui hristos fals nu sunt în armonie cu Scripturile. Binecuvântarea lui este pronunţată asupra închinătorilor fiarei şi ai chipului ei, chiar asupra acelei categorii de oameni peste care se va revărsa mânia neamestecată a lui Dumnezeu, aşa cum declară Biblia. {TV 625.1}

    Biblia se explică singură. Fiecare verset trebuie raportat la alt verset. Studentul ar trebui să înveţe să privească Cuvântul ca un întreg şi să vadă legătura dintre părţile lui. Ar trebui să dobândească o cunoaştere privind marea lui temă centrală, a scopului originar al lui Dumnezeu pentru lume, a naşterii marii lupte şi a lucrării de răscumpărare. Ar trebui să priceapă natura celor două principii care se luptă pentru supremaţie şi să înveţe să le descopere lucrarea din rapoartele istoriei şi profeţiei până la marele final. Ar trebui să vadă cum această luptă trece prin toate fazele experienţei omeneşti; cum el însuşi dă pe faţă, în fiecare împrejurare a vieţii, una din cele două raţiuni antagoniste şi cum, fie că vrea sau nu, el hotărăşte chiar acum de care parte a controversei va fi găsit. {Ed 190.2}

    Fiecare parte a Bibliei este folositoare şi dată de către Dumnezeu prin inspiraţie. Vechiul Testament nu ar trebui să se bucure de o atenţie mai mică decât cea de care se bucură Noul Testament. Studiind Vechiul Testament, ar trebui să descoperim izvoare pline de viaţă acolo unde cititorul neatent nu vede decât pustiu. {Ed 191.1}

    Incepând de la Moise, adevăratul Alfa al istoriei biblice, Hristos le prezenta din toate Scripturile lucrurile cu privire la Sine Însuşi. Dacămai întâi li S-ar fi descoperit, inima lor ar fi fost satisfăcută. În plinătatea bucuriei lor, nu ar mai fi înfometat după nimic. Dar era nevoie ca ei să înţeleagă mărturia adusă în favoarea Lui de către simbolurile şi profeţiile din Vechiul Testament. Pe acestea trebuia să se întemeieze credinţa lor. Hristos n-a săvârşit nici o minune pentru a-i convinge, ci primul lucru a fost să le tălmăcească Scripturile. Ei priviseră la moartea Lui ca la nimicirea tuturor nădejdilor lor. Acum, El le arăta din profeţi că aceasta era dovada cea mai puternică a credinţei lor. {HLL 796.4}

    Învăţându-i pe aceşti ucenici, Isus arătă însemnătatea Vechiului Testament ca mărturie în favoarea misiunii Lui. Mulţi pretinşi creştini leapădă Vechiul Testament, zicând că nu mai este de nici un folos. Dar Hristos nu ne învaţă aşa. Atât de mult l-a preţuit, că odată a spus: “Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morţi” (Luca 16, 31). {HLL 799.1}

    Glasul lui Hristos este cel care vorbeşte prin patriarhi şi profeţi, din zilele lui Adam şi până la scenele de încheiere ale timpului. Mântuitorul este descoperit în Vechiul Testament tot aşa de clar ca în Noul. Ceea ce viaţa lui Hristos şi învăţăturile Noului Testament scot în evidenţă cu claritate şi frumuseţe este tocmai lumina din trecutul profetic. Minunile lui Hristos sunt o dovadă a dumnezeirii Lui; dar o şi mai puternică dovadă că El este Răscumpărătorul lumii se găseşte asemănând profeţiile Vechiului Testament cu istoria Noului Testament. {HLL 799.2}

    Puterea lui Hristos, Mântuitorul crucificat, de a da viaţa veşnică ar trebui să fie prezentată poporului. Noi ar trebui să le arătăm că Vechiul Testament este tot atât de adevărat Evanghelie, în tipuri şi umbre, cum Noul Testament este în puterea ei care se desfăşoară. Noul Testament nu prezintă o religie nouă; Vechiul Testament nu prezintă o religie care să fie înlocuită de Noul Testament. Noul Testament este numai înaintarea şi desfăşurarea Vechiului Testament. Abel a fost un credincios în Hristos şi a fost tot atât de adevărat salvat de puterea Lui, cum a fost şi Petru sau Pavel. Enoh a fost un reprezentant al lui Hristos, tot pe atât de adevărat cum a fost prea iubitul ucenic Ioan. Enoh a umblat cu Dumnezeu şi nu s-a mai aflat pentru că a fost luat de Dumnezeu. Lui i-a fost încredinţată solia despre a doua venire a lui Hristos. “Şi pentru ei a proorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, când a zis: ‘Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi’” (Iuda 14,15). Solia predicată de Enoh şi înălţarea lui la cer constituiau un argument convingător pentru toţi cei care trăiau în timpul său. Lucrurile acestea erau un argument pe care Metusala şi Noe puteau să-l folosească cu putere pentru a arăta că cei drepţi puteau fi înălţaţi la cer. {6M 392.1}

    Lucian
    Membru
    Post count: 183

    Cuvântul lui Dumnezeu cuprinde Scripturile Vechiului ca şi cele ale Noului Testament. Unul nu este complet fără celălalt. Domnul Hristos a declarat că adevărurile Vechiului Testament sunt tot aşa de valabile ca şi cele ale Noului Testament. Domnul Hristos a fost tot atât de mult Mântuitorul omului şi la începutul lumii, cum este şi astăzi. Mai înainte ca El să-Şi îmbrace divinitatea Sa în trupul naturii noastre omeneşti şi să coboare în lumea noastră, solia Evangheliei a fost vestită de către Adam, Set, Enoh, Metusalah şi Noe. Abraham a fost vestitorul acestei solii în Canaan, iar Lot în Sodoma şi din generaţie în generaţie, soli credincioşi au vestit pe Cel care avea să vină. Ritualul serviciilor divine iudaice a fost instituit chiar de către Domnul Hristos. El a fost temelia sistemului lor de jertfe şi sacrificii, marele antitip al tuturor serviciilor lor religioase. Sângele vărsat al jertfelor este oferit ca o reprezentare a sacrificiului Mielului lui Dumnezeu. Toate jertfele preînchipuitoare au fost împlinite de El. {PDH 126.3}

    Mulţi dintre cei care pretind a crede şi învăţa Evanghelia sunt într-o greşeală asemănătoare. Ei dau la o parte Scripturile Vechiului Testament, despre care Domnul Hristos a declarat că: “Tocmai ele mărturisesc despre Mine.” Ioan 5,39. Respingând Vechiul Testament, ei resping de fapt Noul Testament pentru că amândouă sunt părţi inseparabile ale unui tot. Nimeni nu poate prezenta în mod drept Legea lui Dumnezeu, fără prezentarea Evangheliei sau Evanghelia fără Lege. Legea este Evanghelia întrupată, iar Evanghelia este Legea descifrată. Legea este rădăcina, Evanghelia este floarea plăcut mirositoare şi rodul pe care-l poartă. {PDH 128.3}

    Vechiul Testament aruncă lumină asupra Noului, iar Noul asupra Vechiului. Fiecare în parte este o descoperire a slavei lui Dumnezeu în Hristos Isus. Amândouă prezintă adevărurile care vor continua să descopere mereu noi profunzimi ale înţelegerii cercetătorului zelos.{PDH 128.4}

    Rătăcirile teologiei populare au condus multe suflete la scepticism, care altfel ar fi fost credincioase Scripturii. Este cu neputinţă ca cineva să primească învăţături care încalcă simţul său de dreptate, de milă şi de bunătate; şi pentru că aceste rătăciri sunt prezentate ca fiind învăţăturile Bibliei, oamenii refuză să accepte chiar Cuvântul lui Dumnezeu. {TV 525.4}
    Acesta este obiectivul pe care Satana caută să-l realizeze. {TV 525.5}
    El nu doreşte nimic mai mult decât să distrugă încrederea în Dumnezeu şi în Cuvântul Său. Satana stă în fruntea marii armate de îndoielnici şi lucrează cu toată puterea pentru a înşela sufletele să intre în rândurile lui. Este la modă să te îndoieşti. Există o mare categorie de oameni care privesc Cuvântul lui Dumnezeu cu neîncredere pentru acelaşi motiv pentru care a fost privit şi Autorul lui—pentru că el mustră şi condamnă păcatul. Aceia care nu vor să asculte de cerinţele lui încearcă să-i distrugă autoritatea.

    Prinţul răului se luptă pentru orice palmă de teren pe care poporul lui Dumnezeu înaintează în călătoria a spre cetatea de sus. În toată istoria bisericii, nici o reformă nu a putut fi înfăptuită fără să întâmpine piedici serioase. Aşa a fost în zilele lui Pavel. Oriunde apostolul întemeia o biserică, acolo erau unii care pretindeau că au primit credinţa, dar aduceau cu ei rătăciri care, dacă ar fi fost primite, ar fi îndepărtat poporul de la iubirea pentru adevăr. Şi Luther a suferit necazuri şi încurcături mari din cauza persoanelor fanatice, care pretindeau că Dumnezeu le vorbise şi puneau ideile şi părerile lor mai presus decât mărturia Scripturilor. Mulţi din cei lipsiţi de credinţă şi experienţă, şi foarte încrezuţi în ei înşişi, cărora le plăcea să audă şi să vorbească lucruri noi, erau înşelaţi de pretenţiile noilor învăţători şi se uneau cu agenţii lui Satana în lucrarea lor de a dărâma ceea ce Dumnezeu ajunsese să clădească. Şi fraţii Wesley, precum şi alţii, care aduseseră binecuvântări lumii prin influenţa şi credinţa lor, aveau să se lovească la fiecare pas de cursele lui Satana care îi împingea la fanatism pe cei cu exces de zel, neechilibraţi şi nesfinţiţi. {TV 396.1}

    William Miller nu simpatiza cu acele influenţe care conduceau spre fanatism. El declara, ca şi Luther, că orice duh trebuie verificat prin Cuvântul lui Dumnezeu. “Satana”, spunea Miller, “are o mare putere asupra minţilor unora din zilele noastre. Şi de unde să ştim ce duh este în ei? {TV 396.2}
    Biblia răspunde: ‘După roadele lor îi veţi cunoaşte’… Sunt multe duhuri care au apărut în lume; şi ni se porunceşte să cercetăm duhurile. Duhul care nu ne face să trăim cumpătat, în neprihănire şi evlavie în această lume, nu este Duhul lui Hristos. Din ce în ce mă conving mai mult că Satana este amestecat în aceste mişcări nesăbuite… Mulţi din mijlocul nostru, care pretind că sunt pe deplin sfinţiţi urmează tradiţiile oamenilor şi sunt tot atât de necunoscători ai adevărului ca şi ceilalţi care nu au asemenea pretenţii.” (Bliss, pp. 236.237). “Duhul rătăcirii ne va depărta de adevăr, dar Duhul lui Dumnezeu ne va conduce la adevăr. Dacă ziceţi: ‘S-ar putea ca un om să fie în rătăcire şi să creadă că are adevărul. Cum să înţelegem?’ Răspundem: Duhul şi Cuvântul sunt în deplin acord. Dacă un om se judecă prin Cuvântul lui Dumnezeu şi se descoperă înarmonie desăvârşită cu întregul Cuvânt, atunci el trebuie să creadă că are adevărul; dar dacă descoperă că duhul care-l conduce nu se armonizează cu tot conţinutul Legii lui Dumnezeu sau a Cărţii Sfinte, atunci să meargă cu atenţie ca să nu cadă în cursa celui rău.” (The Advent Herald and Signs of the Times Reporter, vol.8 nr. 23, 15 ian. 1845). {TV 397.1}

    Cuvântul lui Dumnezeu, ca şi caracterul Autorului Său divin, prezintă taine care nu pot fi niciodată înţelese pe deplin de fiinţele finite. Acesta ne îndreaptă mintea către Creatorul care trăieşte “într-o lumină de care nici un om nu se poate apropia”. (1 Tim. 6,16). Acesta ne prezintă planurile Sale, care cuprind toate veacurile istoriei omeneşti şi care îşi vor găsi împlinirea doar în veşnicia fără de sfârşit. El ne atrage atenţia asupra unor subiecte de o infinită profunzime şi importanţă cu privire la guvernarea lui Dumnezeu şi destinul omului. Intrarea păcatului în lume, întruparea lui Hristos, refacerea spirituală, învierea şi multe alte subiecte prezentate în Biblie reprezintă taine mult prea adânci, pe care mintea omenească să le poată explica sau măcar înţelege pe deplin. Însă Dumnezeu ne-a dat în Scripturi suficiente dovezi cu privire la caracterul lor divin, iar noi nu trebuie să punem la îndoială Cuvântul Său, deoarece nu putem înţelege toate tainele providenţei Sale. {SB 88.1}

    Puterea lui Hristos, Mântuitorul cel răstignit pentru a da viaţă veşnică, trebuie prezentată poporului. Noi trebuie să arătăm oamenilor că Vechiul Testament este cu adevărat Evanghelia în tipuri şi umbre, aşa cum este Noul Testament în puterea care se desfăşoară. Noul Testament nu prezintă o religie nouă. Vechiul Testament nu prezintă o religie care să fie înlocuită de Noul Testament. Noul Testament este numai înaintarea şi desfăşurarea Vechiului Testament. {SB 90.1}

    Evanghelia este dată în precepte în Leviticul. Ascultarea este cerută şi acum ca şi atunci. Cât de esenţial este ca noi să înţelegem importanţa acestui cuvânt! {SB 90.3}
    Se pune întrebarea: Care este cauza secetei în biserică? Răspunsul este: Noi îngăduim ca mintea să se abată de la Cuvânt. Dacă Cuvântul lui Dumnezeu ar fi consumat ca hrană pentru suflet, dacă ar fi tratat cu respect şi consideraţie, nu ar fi nevoie de multele şi repetatele mărturii, care sunt prezentate. Simplele declaraţii ale Scripturii ar fi primite şi s-ar acţiona în conformitate cu ele. {SB 90.4}

    Duhul nu a fost dat şi nici nu poate fi dat vreodată pentru a înlocui Cuvântul lui Dumnezeu; căci Scripturile declară cu claritate că Biblia reprezintă standardul după care trebuie testate toate învăţăturile şi experienţele… Isaia declară; “La Lege şi la mărturie! Căci, dacă nu vor vorbi potrivit cu acest Cuvânt, aceasta se întâmplă, pentru că nu este lumină în ei”. (Is. 8,20 KJV). {SB 92.2}

    Satana are abilitatea de a sugera îndoieli şi a inventa obiecţii la mărturia directă pe care Dumnezeu o trimite, şi mulţi consideră aceasta o virtute, un semn al inteligenţei lor, ca să fie necredincioşi, să se îndoiască şi să se eschiveze de la un anumit răspuns. Cei care vor să se îndoiască, vor găsi motive suficiente. Dumnezeu nu doreşte să îndepărteze ocaziile pentru necredinţă. El prezintă dovezi care trebuie investigate cu grijă, cu o minte umilă şi un spirit docil, iar oamenii trebuie să decidă în funcţie de greutatea dovezii. Dumnezeu aduce dovezi suficiente pentru ca mintea sinceră să poată crede; însă cel care refuză dovada, pentru că există câteva lucruri care nu sunt clare pentru înţelegerea lui limitată, va fi lăsat în atmosfera rece, deprimantă a îndoielii, iar credinţa sa va ajunge o epavă. {SB 93.4}

    Planul lui Satana este de a slăbi credinţa în Mărturii a poporului lui Dumnezeu. Satana ştie cum să pornească la atac. El lucrează asupra minţii oamenilor, trezind gelozie şi nemulţumire faţă de cei care sunt la conducerea lucrării. Apoi sunt puse la îndoială darurile lor; după aceea, desigur, cuvântul lor are doar puţină greutate, iar învăţăturile date prin viziuni sunt desconsiderate. Urmează scepticismul în legătură cu punctele esenţiale ale credinţei noastre, stâlpii ei, îndoiala în privinţa Scripturilor şi apoi drumul în jos spre pierzare. Când se dovedeşte îndoiala şi chiar renunţare la Mărturiile în care s-a crezut odată, Satana ştie că cei înşelaţi nu se vor opri la atât; şi el îşi dublează eforturile până când îi face să se răzvrătească în mod deschis, ceea ce devine un lucru de nevindecat şi se termină prin distrugere. Făcând foc îndoielii şi necredinţei cu privire la lucrarea lui Dumnezeu şi nutrind sentimente de neîncredere şi gelozie, ei se pregătesc pentru amăgire totală. Ei se ridică cu simţăminte şi mai înverşunate împotriva acelora care îndrăznesc să vorbească despre greşelile lor şi să le mustre păcatele. {SB 93.5}
    Nu doar cei care resping în mod direct Mărturiile sau au îndoieli cu privire la ele se află pe un teren periculos. A desconsidera lumina înseamnă a o respinge. {SB 94.1}
    Dacă îţi pierzi încrederea în Mărturii, te vei lăsa abătut de la adevărul Bibliei. Mă tem că mulţi vor lua această atitudine îndoielnică şi în preocuparea mea pentru sufletele voastre vreau să vă avertizez. Câţi vor da atenţie acestei avertizări? {SB 94.2}

    I-am văzut ţinând revistele şi broşurile într-o mână şi Biblia în cealaltă, în timp ce obrajii le erau umezi de lacrimi, apoi i-am văzut îngenunchind înaintea lui Dumnezeu în rugăciune umilă şi stăruitoare pentru a fi călăuziţi în tot adevărul — lucru pe care Dumnezeu tocmai îl îndeplinea pentru ei, chiar dinainte de a-l cere. Când primeau adevărul în inimă şi când înţelegeau lanţul armonios al adevărului, Biblia devenea pentru ei o carte nouă. Ei o strângeau la piept cu o bucurie negrăită, în timp ce chipul lor strălucea de o fericire şi o voioşie sfântă. {SVM 215.1}

    Fiecare parte a Bibliei este folositoare şi dată de către Dumnezeu prin inspiraţie. Vechiul Testament nu ar trebui să se bucure de o atenţie mai mică decât cea de care se bucură Noul Testament. Studiind Vechiul Testament, ar trebui să descoperim izvoare pline de viaţă acolo unde cititorul neatent nu vede decât pustiu. {Ed 191.1}

    Lucian
    Membru
    Post count: 183

    De când ne naștem purtăm în mod conștient și subconștient un bagaj aprioric pe care nu-l putem elimina decât odată cu mintea. Mintea nu se aseamănă cu CD-ul blank propus de unii sau alții (acel „zero”). Și nici măcar „un blank” nu este complet zero – având trecut pe el datele dorite de producător. Cine cere cuiva să gândească fără nicio prejudecată o face dintr-o prejudecată.

    Dumnezeul minunilor transformă `alterațiile` mintale în armonie. El se folosește de ce este viciat pentru a aduce păcătosul pe calea Sa. Se mai numește transformare. Totul este condiționat de supunerea față de Cuvânt și nu de supunerea Cuvântului. Rațiunea viciată care supune Cuvântul uneori este numită pe nedrept Duh Sfânt [ad. de cei care vor sa foloseasca textul sfant ca pretext pentru o idee personala].

    Heremeneutica Bibliei are forma geometrică de spirală, nu de cerc sau vector. Perfecționarea este continuă prin, în și conform Cuvântului. Este creșterea în Christos, procesul sfințirii, viața de creștin autentic aflată într-o evaluare și reevalure continuă pe baza Cuvântului. Cuvântul este Christos. Iar Christos nu poate fi despărțit de Cuvânt. 100% divin și 100% uman. Christos este un principiu de interpretare, Alfa și Omega, de la prima la ultima carte.

    Luther a pus bine bazele hermeneuticii până aici, dar uitase că despre Christos aflase tot din Scripturi. Greșeala aceasta se perpetuează.
    S-ar fi putut învăța de la Luther altceva:

    William Miller nu simpatiza cu acele influenţe care conduceau spre fanatism. El declara, ca şi Luther, că orice duh trebuie verificat prin Cuvântul lui Dumnezeu. “Satana”, spunea Miller, “are o mare putere asupra minţilor unora din zilele noastre. Şi de unde să ştim ce duh este în ei? {TV 396.2}
    Biblia răspunde: ‘După roadele lor îi veţi cunoaşte’… Sunt multe duhuri care au apărut în lume; şi ni se porunceşte să cercetăm duhurile. Duhul care nu ne face să trăim cumpătat, în neprihănire şi evlavie în această lume, nu este Duhul lui Hristos. Din ce în ce mă conving mai mult că Satana este amestecat în aceste mişcări nesăbuite… Mulţi din mijlocul nostru, care pretind că sunt pe deplin sfinţiţi urmează tradiţiile oamenilor şi sunt tot atât de necunoscători ai adevărului ca şi ceilalţi care nu au asemenea pretenţii.” (Bliss, pp. 236.237). “Duhul rătăcirii ne va depărta de adevăr, dar Duhul lui Dumnezeu ne va conduce la adevăr. Dacă ziceţi: ‘S-ar putea ca un om să fie în rătăcire şi să creadă că are adevărul. Cum să înţelegem?’ Răspundem: DUHUL şi Cuvântul sunt în deplin acord. Dacă un om se judecă prin Cuvântul lui Dumnezeu şi se descoperă în armonie desăvârşită cu întregul Cuvânt, atunci el trebuie să creadă că are adevărul; dar dacă descoperă că duhul care-l conduce nu se armonizează cu tot conţinutul Legii lui Dumnezeu sau a Cărţii Sfinte, atunci să meargă cu atenţie ca să nu cadă în cursa celui rău.” (The Advent Herald and Signs of the Times Reporter, vol.8 nr. 23, 15 ian. 1845). {TV 397.1}

    Și de ce oare pentru a învăța despre caracterul lui Dumnezeu n-ar fi indicate pilda smochinului, cea a grâului și neghinei, cea a nunții fiului de împărat, cea a polilor… sau zecile versete din N.T. care amintesc că Dumnezeu pedepsește? Pentru că referințele directe ar tranșa din start plăsmuirile? De ce fraților nu selectați „The Politically Correct Bible”, știm una și bună, sărăcim, dar măcar nu ne mai încurcăm în această ideologie care la un momentat s-ar putea să nu mai placă firii neduhovnicești?

    Lucian
    Membru
    Post count: 183

    Cam aceasta am dorit sa transmit celor care tind sa creada articolul.
    As mai avea niste intrebări de bun simț:
    1. Cine stabilește adevărul?
    2. Cum verificăm dacă ceva este fals sau adevărat?
    (Sau de unde știm dacă suntem amăgiți? Ce scriu acum este hazliu amar. Unui amic de al meu, atins de idei asemănătoare, i-am pus această întrebare. Răspunsul lui a fost că Duhul Sfânt face diferența între adevăr și fals. Apoi l-am întrebat de unde știe că este Duhul Sfânt și nu un duh de amăgire. Răspunsul a fost că tot Duhul Sfânt îi zice. Apoi l-am întrebat din nou că de unde știe că e Duhul și nu duhul. Răspunsul a fost similar. Am fi putut continua, răspunsul era invariabil. Era setat. Practic nu dorea să accepte deosebirea duhurilor și că poate fi vreodată amăgit. Satana își bate joc de cei care nu sunt stabili Revelației scrise.)

    Anonim
    Post count: 57

    Dragă Lucian,

    Printre picături, mi-am găsit ceva timp pentru a mă documenta cu privire la acest subiect. În sensul că am citit acest topic, am vizionat respectivul clip şi i-am citit comentariile.
    Mi se pare că tot ce a fost corect de spus, s-a spus. Fie de Florin, fie de tine…
    După ce am văzut clipul, mi-au venit – aproape cu precizie milimetrică – aceleaşi idei pe care i le-a scris Florin în cele două comentarii ale sale.
    Aşa că, citindu-le, m-am răcorit.

    A spus bine şi Petrof despre primatul Duhului în cadrul stabilirii unor noi trasee hermeneutice care vor slăvi pe Dumnezeul Scripturii. Problema este că Petrof ar trebui să afle, cât nu e prea târziu pentru el, că aici discutăm de Duhul Scripturii, nu de altul.
    Aşa că Petrof nu de Duhul Sfânt a fost călăuzit în ideile lui prezentate în clip.
    Între subiectivitatea legată de Duhul ca sursă a gândurilor şi obiectivitatea ca El Însuşi să fie sursa, poate fi o diferenţă ca de la pământ la cer.
    Ce rost are o hermeneutică aşa-zisă „a Duhului” în interpretarea Scripturii, când se încalcă ÎN MOD FLAGRANT Scriptura?!
    Poate Duhul să Se contrazică Singur?! Evident că nu.

    A! Că Duhul va actualiza („cunoştinţa va creşte”) şi va adăuga noi valenţe spirituale istoriei şi profeţiei biblice este una (mai ales că aceste noi valenţe se vor regăsi ideatic cu siguranţă în mai multe părţi ale Bibliei), dar cu totul alta e să renegi veridicitatea mărturiei scripturale, s-o declari mit cu caracter pedagogic, să-i suceşti exegetica dincolo de logica primară, să-i refuzi înţelesul ad-litteram sau să-i adaugi – ca Petrof – valoare demonică. Asta deja mi se pare o atitudine de reprobat.
    Căci aceasta este singura concluzie care se poate desprinde din acţiunea lui Petrof – acordă valoare demonică multor acţiuni dumnezeieşti veterotestamentare.
    Căci dacă nu Dumnezeu a oprit mişcarea relativă a soarelui pe cer timp de aproape o zi pe vremea „mult-blamatului” Iosua, atunci cine? Norocul? Ghinionul? Iosua însuşi? Îndoi-m-aş!
    La modul alterat cum blamează Petrof înţelegerea spirituală a lui Iosua, se desprinde unica concluzie că doar Satana a putut fi suportul din spatele lui Iosua.

    Acum, eu înţeleg că Satana o fi având puteri de a distruge întinse regiuni planetare, dar e o taină pentru mine de unde atâta dorinţă de a-l investi pe Satana cu puteri pe care nu le-a avut niciodată. De aceea, nu-l pot înţelege nici pe Petrof, nici pe Cârstea cum reuşesc ei să se facă apologeţii puterilor dumnezeieşti ale Satanei.
    În concepţia lor, Satana ar fi, de facto şi de júre, acela care face tot ce vrea cu mica noastră planetă.
    Mulţi rătăciţi ai zilei îşi doresc să pară mici şi neînsemnaţi în comparaţie cu Satana.
    Mecanismul psihologic al acestei dorinţe constă în lipsa de responsabilitate…

    Nu-i aşa? când eşti mic şi neînsemnat, ce rost are să porţi o luptă, să-ţi asumi condiţia impetuoasă de a călca peste şerpi şi peste scorpioni, şi peste toată puterea vrăjmaşului (aşa cum ne-a fost promis de Hristos)?
    Iată că vrăjmaşul este aproape ca Dumnezeu, el face tot ce vrea pe pământ, nimeni nu-i poate sta în cale, inundă planeta, opreşte soarele pe cer etc.
    Să-l lăsăm, deci, pe Dumnezeu în impotenţa Lui meditativă de tip filozofico-teologică pe un tron izolat, şi să privim cu afinitate, CA DE LA CREATURĂ LA CREATURĂ, la puterile divine ale unei creaturi: Lucifer!
    Parcă se simte puţin cum firea ne este măgulită, nu-i aşa?

    Tot paragraful de mai înainte constituie mesajul subliminal cu care Satana doreşte să ne învăluie prin acoliţii săi, gen Petrof.
    Căci nu pot spune despre Petrof altceva, decât că s-a făcut un fiu al tatălui minciunii, atâta timp cât el a trecut cu arme şi bagaje în tabăra celor ce vor să relativizeze Biblia.

    Aceşti gropari de talanţi, de la teologul extrem de cultivat şi până la simplul mirean, acceptă aprioric, în mod speculativ, fără vreo dovadă scripturală sau ştiinţifică, cum că Satana ar deţine o extraordinară putere. O putere dumnezeiască de a configura mişcările planetare… de a distruge tot ce era viu pe planetă în timpul diluviului mondial…

    La urma urmelor, văd că tendinţa lor este de a aduce slavă lui Lucifer, nu lui Dumnezeu.
    Mai rămâne ca aceşti aşa zis „fraţi” (eu aş spune „trădători”), să-şi încheie opera de trei parale parafrazând Scriptura (Iov 38) astfel:

    «Satana a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii, şi a zis:

    Poţi să înozi tu legăturile Găinuşei, sau să dezlegi frânghiile Orionului?
    Tu faci să iasă la vremea lor semnele zodiacului, şi tu cârmuieşti Ursul mare cu puii lui?
    Cunoşti tu legile cerului? Sau tu îi orânduieşti stăpânirea pe pământ?»

Vizualizare 7 articole - 1 la 7 (din 20 în total)

Trebuie să fii autentificat pentru a răspunde la acest subiect.