august 2019
D L Ma Mi J V S
« iul.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
140
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...
Home/Articole/CONFESIONAL/Trinitate/Ellen White despre Dumnezeire (1897-1906)

Ellen White despre Dumnezeire (1897-1906)

Ellen White este cea vocea cea mai reprezentativă și mai autoritativă în comunitatea de credință adventistă. De aceea este instructiv să consultăm opiniile ei în ce privește subiectele de doctrină adventiste.

Convingerea mea este că Biblia trebuie să aibă ultimul cuvânt, în orice dezbatere teologică, așa cum a afirmat E G White însăși. Totuși, din cauză că anumite voci restauraționiste încearcă în ultimii ani să cheme Biserica Adventistă înapoi la opiniile antitrinitare (pe care majoritatea pionierilor adventiști, inclusiv James White, le-a susținut cândva), este normal să confruntăm această tendință de întoarcere la antitrinitarism cu declarațiile Ellenei White asupra acestui subiect. Le-am aranjat în ordine cronologică și am citat doar fragmentele relevante la subiect. (Cititorii care doresc să verifice autenticitatea sau contextul acestor declarații pot citi pasajele complete online pe situl Patrimoniului Ellen White / White Estates). Sublinierile îmi aparțin.
1897  „El era egal cu Dumnezeu, infinit și atotputernic…. El este Fiul etern, existent prin Sine Însuși.” (Manuscript 101)
A fi egal, infinit, etern, nu poate sugera în niciun fel un început; iar ideea de existent prin Sine Însuși (auto-existent) arată că existența Sa vine din SIne Însuși ca Dumnezeu, nu de la altul.
„…puterea lui Dumnezeu în a treia persoană a Dumnezeirii,  Spiritul Sfânt. (Special Testimonies, Series A, No. 10, p. 37, 1897)
Această declarație afirmă personalitatea întreită a Dumnezeirii. Aceasta arată implicit că E G White înțelegea pe Dumnezeu  ca o unitate de trei persoane divine, din care a treia este Spiritul Sfânt.
1898 [citând Ioan 11:25:] „În Christos este viață: originală, neîmprumutată, nederivată.” (The Desire of Ages / Hristos, Lumina Lumii, 530).
Aceasta este o nouă confirmare a ceea ce ea scrisese în 1897, că Christos este „Fiul existent prin Sine Însuși”. „Originală” înseamnă că viața Sa Își are originea în El Însuși, nu este împrumutată de la Dumnezeu, ca viața noastră; nu este derivată din Dumnezeu prin emanație sau prin naștere biologică din Dumnezeu, așa cum înțeleg unii.
1899 „Existența lui Christos înainte de întruparea Sa nu se măsoară prin cifre.”—(The Signs of the Times, May 3).
Dacă aceasta nu înseamnă o veșnicie în trecut, fără început, atunci ce înseamnă?
„Avem nevoie să înțelegem că Spiritul Sfânt …este o persoană, în aceeași măsură în care Dumnezeu este este o persoană…” (Manuscript 66, 1899.  Dintr-o cuvântare adresată studenților la Școala din Avondale).
E G White a învățat clar că Duhul Sfânt este este o persoană. În timp ce cuvântul „persoană” poate însemna ființă umană, și ne imaginăm întotdeauna persoanele ca fiind vizibile, ființe în trup, totuși în filozofie și teologie, persoană înseamnă „o ființă rațională sau conștientă de sine”, un „individ”, „cineva” (spre deosebire de „ceva“). Declarația de mai sus arată că ea credea că Duhul Sfânt nu este o idee abstractă, nicio prezență abstractă, nicio energie impersonală, nici influența altei persoane, nici duhul minții altei persoane. El era înțeles ca persoană, „așa cum Dumnezeu este o persoană”. Ea a scris că „avem nevoie să înțelegem acest fapt.” Este deci o necesitate, deoarece experiența noastră religioasă poate fi afectată prin felul în care înțelegem natura și individualitatea Duhului Sfânt.
1900 „Christos este Fiul lui Dumnezeu pre-existent, auto-existent…. El ne asigură că nu a existat niciodată un timp când El să nu fi fost în strânsă asociere veșnicul Dumnezeu. El …fusese cu Dumnezeu ca unul care ar fi fost crescut împreună cu El („as one brought up with Him”, cf. Pr 8:30 KJV).” (The Signs of the Times, August 29).
În timp ce „preexistent” înseamnă doar „existent înainte de nașterea Sa omenească”, „autoexistent” (existent prin Sine Însuși, eng. “self-existent”) înseamnă „existent prin propria Sa natură”, nu adus la existență de un altul (ci „adus/crescut împreună cu” Dumnezeu), deși El este numit cu titlul biblic de „Fiu”. Astfel, după înțelegerea Ellenei White, filialitatea lui Christos nu implică un început al preexistenței Sale divine.
1901 „Eternii demnitari cerești—Dumnezeu și Christos și Spiritul Sfânt…” (Manuscript 145).
Un demnitar este o persoană care deține un înalt rang sau o funcție înaltă (în guvern, biserică etc.). Deși acesta este un termen omenesc destul de slab, pentru a descrie suveranitatea lui Dumnezeu, E G White numește clar pe „Dumnezeu, Christos și Spiritul Sfânt”, cele trei persoane ale Dumnezeirii biblice, cu același titlu: „demnitari eterni și cerești”. Adjectivul „etern” deși adesea confundat cu infinit sau nemuritor, în realitate el este opus lui „temporal” și desemnează o existență în afara oricăror legături cu timpul: mereu prezent, fără început și fără sfârșit. Fiecare dintre Cei trei este etern. Christos și Duhul sunt „eterni demnitari cerești” exact așa cum este Dumnezeu Tatăl.
1905 „Trebuie să cooperăm cu cele trei puteri supreme din cer,—Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.” (Special Testimonies, Series B, No. 7, p. 51).
Iarăși, „Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt” sunt așezați la același nivel unic, ei sunt împreună, „cele trei puteri supreme din cer.” Această declarație implică egalitate în putere supremă. (Aceasta nu contrazice niciun fel de subordonare sau ierarhie voluntară și funcțională, ci este o afirmare a naturii lor egal eterne și divine, cu toate implicațiile care rezultă).
„Tatăl nu poate fi descris de lucrurile de pe pământ. Tatăl este toată plinătatea Dumnezeirii întruchipată, dar invizibil ochiului muritor. Fiul este toată plinătatea Dumnezeirii manifestată. Cuvântul lui Dumnezeu declară că El este ‘expresia chipului persoanei Lui.‘ [Ioan 3:16 citat]. Aici este arătată personalitatea Tatălui.” (Special Testimonies, Series B, No. 7, pp. 62, 63, 1905).
Aceste declarații sunt o reacție la teologia panenteistă a doctorului Kellogg, care vorbise despre Dumnezeu, nu ca despre o prezență vizibilă în cer, ci ca o energie dătătoare de viață, atotprezentă în natură și în orice ființă vie. Era un atac subtil la personalitatea lui Dumnezeu. (În timp ce Kellogg părea să fie aproape de adevăr și folosea citate din Biblie și din scrierile Ellenei White, ceea ce el încerca să spună (și o spune clar în scrierile lui) era că Dumnezeul imanent și omniprezent este chiar acea putere și viață pe care le are natura. Astfel Dumnezeu era identificat cu lucrarea Sa în propria Sa creație. Pentru Kelllogg, nu exista un Dumnezeu „în cer”, așa cum ne rugăm, ci pentru el, cerul era oriunde este Dumnezeu, adică peste tot).
„Mângâietorul pe care Christos a promis să-L trimită după ce avea să se înalțe la cer, este Duhul în toată plinătatea Dumnezeirii, făcând manifestă puterea harului divin tuturor celor care Îl primesc pe Christos și cred în El ca Mântuitor personal. Există trei persoane reale în această Treime cerească; în numele acestor trei mari puteri Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt — sunt botezați aceia care-L primesc pe Christos prin credință vie…” (Special Testimonies, Series B, No. 7, pp. 62, 63, 1905).
Deși E G White nu a folosit niciodată cuvântul Trinitate, probabil pentru a nu scandaliza pe sensibilii ei contemporani AZS, ea a folosit cuvântul „Treime” (Eng. “trio”), care este similar, pentru scopuri practice, și este sinonim cu vechiul nume grecesc al Trinității: τριάς trias/-ados (triadă, trei, treime / grup de trei). Aceste trei entități divine cerești sunt numite de E G White „persoane” și „mari puteri”. Așa cum Dumnezeu și Christos împărtășesc aceeași dumnezeire tainică, de nepătruns și etern-autoexistentă, Duhul este descris ca egal cu Ei, „în toată plinătatea Dumnezeirii.” În același timp, declarația ei confirmă formula baptismală trinitară din Matei 28:19.
1906 Cuvântul a existat ca ființă divină, chiar ca etern Fiu al lui Dumnezeu, în unire și unitate cu Tatăl Său. Din toată veșnicia trecută El era Mijlocitorul legământului…[Ioan 1:1-3 citat]” (The Review and Herald, April 5, 1906).
Iarăși E G White se referă la Christos ca ființă divină și ca etern Fiu al lui Dumnezeu. El a fost întotdeauna „în unire și unitate cu Tatăl Său,” dar nu ca fiind aceeași persoană cu Tatăl, ci numai ca având aceeași natură. Christ era „din toată veșnicia trecută” (adică a fost întotdeauna așa, fără timp, fără început) Mijlocitorul legământului.
Duhul Sfânt este o persoană, pentru că El dă mărturie împreună cu duhul nostru, că suntem copii ai lui Dumnezeu… Duhul Sfânt are o personalitate…. El de asemenea trebuie să fie o persoană divină, altminteri El nu ar putea cerceta tainele ascunse din gândul lui Dumnezeu.” [1 Cor 2:11 citat] (Manuscript 20, 1906).

Cum ar fi putu fi Ellen White mai clară? Duhul Sfânt are o personalitate, deoarece manifestă calități personale. Prin urmare, El este o persoană, și anume o persoană divină, pentru că El are acces la cele mai secrete gânduri ale lui Dumnezeu. Comentariul ei citează din 1 Cor 2:11, dar limitând implicațiile comparației de acolo, așa cum se vede, că ea nu a tras concluzia unor credincioși care susțin că Duhul Sfânt ar fi nimic altceva decât „duhul minții” lui Dumnezeu (așa cum și noi avem duhul/mintea noastră…). Ellen White a citit același text, dar cu un Duh diferit de acela al antitrinitarilor.

2 Comentarii

  1. Florian 17/04/2017 at 8:34

    Puteti sa ni-l publicati si in româneste?Mi se pare util si foarte interesant!Va rog!

Postează un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.