Dragă A, mă simt penibil că trebuie să te contrazic atât de frecvent. Dar cred că opoziția face parte din atmosfera cu care te-ai obișnuit deja. Dacă acea tradiție a sabatului era sumeriană și nu babiloniană, nu văd importantă această diferență, deoarece ambele popoare (sumerienii și semiții akkadieni / asiro-babilonieni) erau la fel de vechi. Semiții care s-au așezat lângă sumerieni și peste ei, amestecându-se cu ei, au creat o civilizație și cultură mixtă, influențându-se reciproc, lingvistic și cultural. Faptul că la sumerieni exista săptămâna de șapte zile nu dovedește în mod necesar că ei au inventat săptămâna, deoarece ea exista și la semiți (de exemplu, în civilizația Ebla, care a înflorit între anii 3500-3000 AC și 3000-2000 AC (a doua fază). Arhivele de la Ebla în Siria (tăblițe cuneiforme datând din anii 2400-2300 AC) conțin cuvântul  “shab‘atu” (săptămână) [[ cf. C. H. Gordon, G. A. Rendsburg, Eblaitica: Essays on the Ebla Archives and Eblaite Language, vol. IV, Eisenbrauns, Winona Lake, 2002, p. 5, 212-213]].

Evreii, care erau semiți de asemenea, nu lasă nicăieri a se înțelege că ar fi primit săptămâna din surse nesemitice, ci ei susțin că sunt urmași ai lui Avraam (legitimat ca urmaș al lui Eber, din Sem, cf. Gen. 10-11), ai cărui strămoși recenți au locuit într-o zonă sumeriană. De ce ar fi fost imposibil ca Avraam să moștenească săptămâna de la strămoșii semiți? Geneza chiar asta face, când merge pe urmele săptămânii și ale sabatului până în epoca patriarhală (săptămână: Gn 29:27-28; șapte zile: Gn 7:4, 10; 8:10, 12; Ex 7:25 etc.; ziua a șaptea: Gn 2:1-3; Ex 16:26-30; 20:10-11).

Tu zici că „Moise putea foarte bine organiza un popor prin a da legi.” Adu-ți aminte cât de greu i-a fost de la început să-i convingă că el a fost trimis de Dumnezeu. Iar după ce i-a convins, s-au revoltat de nenumărate ori, în câteva cazuri fiind gata să-l lapideze. Este foarte dificil să introduci un sistem cu totul nou, cum a fost săptămâna continuă, în locul săptămânii lunare din Meopotamia. Și de ce ar fi fost nevoie de o asemenea schimbare? Dacă scopul era doar social, repausul pentru toată lumea, inclusiv pentru muncitorii angajați și pentru sclavi, nu ar fi fost nicio nevoie de schimbare, ci doar de continuat obiceiul, sub o motivație diferită. Dar în cazul evreilor sunt unice și motivația și obiceiul.

Sunt de acord că săptămâna și luna nouă au precedat pe Moise, nu este nicio dispută aici. Eu însă prefer explicația dată de Moise, care sugerează că obiceiul a existat la strămoşii popoarelor antice. Dar pentru că acest obicei era legat de cultul Creatorului, el a fost fie abandonat, fie justificat în sens păgân (astrologic), în triburile care au format nucleul iniţial al omenirii. Aceştia au părăsit credinţa înaintaşilor (fenomen foarte natural în toate secolele), credinţă care a fost moştenită de tot mai puţini şi într-o formă de coabitare cu păgânismul. Totuși, pentru că obiceiul săptămânii continue este un element comunitar puternic, cu mare inerție culturală, el s-a păstrat, în ciuda profanării zilei de repaus, așa cum existența săptămânii este prezentă (și chiar cu efecte benefice) inclusiv printre cei din afara religiilor abraamice și printre atei. Nu au sabat, dar au week-end, când se bucură că nu lucrează și se pot distra.

Da, eu cred că Moise a fost inspirat. Dar aceasta este o chestiune secundară în acest caz. Înainte de toate, cred că Moise a spus adevărul despre cele mai sacre elemente ale vieţii şi religiei ebraice. Nu am motive să cred că a inventat, că a pus pe seama unei divinităţi propriile lui născociri sau elemente dubioase împrumutate de la păgânii cu care el mereu polemizează.

Da, Geneza este un text mai târziu decât alte scrieri ale Orientul Apropiat Antic şi într-adevăr, este o reacţie faţă de alte modele religioase. Dumnezeu Însuși folosește uneori limbajul cultural al lumii păgâne, pentru a-și transmite mesajul Său (cum a fost cazul cu circumcizia, sanctuarele, jertfele, preoția, o serie de legi sociale, chiar și elemente de limbaj mitologic etc.), în scop polemic și didactic.

De acord cu ce spui despre Ezechiel și Tammuz, poate că lucrurile erau și mai grave. Dar existența lunii Tammuz în calendarul actual iudaic (care datează din Babilon) nu dovedește că evreii repatriați după exil, aduseseră în țară cultul lui Tammuz.

Sigur că atunci când îți pierzi libertatea nu mai ești stăpân pe timpul tău. Dar abia atunci prețuiești mai mult ce ai pierdut. Să nu uităm însă că evreii au locuit în ”ghettou”, atât în Egipt, cât și în Babilon, au avut o viață comunitară. Ezechiel locuia într-o comunitate iudaică de la Râul Kebar, alții erau așezați în alte locuri (în general, ca muncitori la canalele de irigație). În Egipt, evreii constituiau o enclavă în Goșen, o zonă din estul Deltei. Deși se folosește termenul de ”robi”, în Egipt fuseseră oameni liberi (și privilegiați!), fiind treptat subjugați, obligați să presteze anumite munci pentru stat. În Babilon erau de fapt grupuri de populație deportată. Unii aveau statutul de prizonieri de război, alții erau privilegiați ca meseriași și specialiști în diverse domenii. Oricum ar fi fost, în Babilon nu au fost sclavi în adevăratul sens al termenului. Nici nu se folosește termenul de sclavi pentru ei. Sunt numiți în mod obișnuit ”bǝnē galuthaᵓ” (”fiii exilului” = deportații). Au avut loc deportări și în timpurile moderne, știm despre ce este vorba. Asirienii au deportat pe israeliți în Mesopotamia și Media, iar pe babilonieni (care erau niște vasali rebeli) i-au colonizat în locul israeliților. La fel au făcut babilonienii cu iudeii, mai târziu. Situațiile au fost destul de nuanțate. Evreii din exil aveau reprezentanții lor, care le asigurau un minimum de drepturi și care erau respectați de autorități. Orice exploatator știe că, dacă vrei ca muncitorul să fie eficient, trebuie să-i respecți niște drepturi minime, afară de cazul că dorești să-l extermini prin muncă. Dar nu pentru exterminare fuseseră aduși evreii în Babilon. Ca dovadă că evreii puteau socoti timpul și în Babilon, urmărește cât de exact își datează Ezechiel profețiile. Apoi observă cum Daniel vorbește despre „trei săptămâni întregi” (21 zile), între datele de 3-24 Nisan anul c. 535 AC (Daniel 10). Dacă ar fi fost după calculul babilonian, aceste săptămâni întregi trebuiau să fie între datele de 1-21 Nisan.