decembrie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Oct    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
49
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...

Cartea lui Habacuc

Scris în perioada 650-610 BC, în Iudeea

I.                Oracolul viziunii lui Habakkuk

 

1.    Profeţia pedepsirii nedreptăţii din ţară prin invazia babiloniană

 [Profetul]

“Până când, Yahwé, să tot cer ajutor,

Iar Tu să n-auzi ?

Strig la Tine:  Hamas (asuprire),

Iar Tu nu-mi aduci mântuire!

De ce mă faci martor la rău,

Mă laşi să văd chinuri – de ce ?

Doar jaf și urgie-mi văd ochii, Yahwé,

rabd vrajbă şi ceartă mereu.

De aceea legea slăbeşte

Şi iese judecata scălâmbă,

Fiindcă mişeii-au răzbit pe cei drepţi

Şi dreptatea e strâmbă.”

 [Dumnezeu]

“Priviţi, trădătorilor apostați, şi vedeţi,

Minunaţi-vă de mare minune:

Voi face o ispravă în zilele voastre,

De nu veţi crede când vi se va spune.

Căci iată, ridic pe vitejii caldei,

Amarnic şi grabnic popor de străini,

Care calcă pământul în lung și în lat

Stăpânind meleaguri ce nu-i aparţin.

Neam crunt şi sinistru,

Cu el legea şi dreptul începe;

Caii lui se-ntrec cu leoparzii,

Sunt mai aprigi decât lupii din stepe.

Cavaléria lui călărind în galop,

Vine de departe departe, zburând,

Ca vulturul glonţ pe vânat,

La hamas fiecare jefuind şi-apucând.

Şi frontul lor se-aruncă înainte,

Să ia mulţi prinşi, cât praful drumului.

De regi își bate joc fără sfială,

Și demnitarii sunt de hazul lui.

El râde de cetăţi şi fortăreţe,

Clădind un meterez sub zidul greu.   

Apoi îşi schimbă duhul, se întrece,

Și din putere-şi face dumnezeu.”

 [Profetul]

“Oare nu Tu eşti Dumnezeu din veci,

Sfinte Iahwé şi zeu neadormit?

Tu, stânca mea, l-ai pus pe neamuri bici

Pentru bătaie, iată, l-ai zidit.

Dar ochii Tăi nu rabdă răul, Doamne,

Sunt prea curaţi spre rele să-i îndrepţi.

Cum poţi tăcea, privind la cei haini,

Când ticăloşii-nghit pe cei mai drepţi?

Oare-ai făcut Tu oamenii ca peștii,

Ca bancul de bibani fără stăpân,

Să-i salte inamicul cu cârligul,

Să-i prindă în năvodul său hapsân?

În mreaja lui adună i-adună-n veselie,

De-aceea-i vesel că a prins destui;

Şi-atunci jertfeşte propriului năvod

Şi fumegă tămâie mrejei lui.

Fiindcă în ele-i partea lui mănoasă

Și demâncarea lui cea săţioasă.

De aceea-și scoate sabia, să omoare

Mulţimi, întruna, fără îndurare.

2.     Profeţia pedepsirii Babilonului

 [Profetul]

Am zis, voi sta la postul meu de strajă,

În turnul meu de veghe voi veghea,  

Să văd ce-mi va mai spune Domnul, oare,  

Cum va răspunde El la jalba mea.

Şi mi-a răspuns Iahwé:

 [Dumnezeu]

“Străjere, scrie,

Pe table sapă această profeţie,  

Citită clar şi tare, să se ştie.  

Spre vremea hotărâtă avertizează

Şi-i martoră sfârşitului, nu minte.

Aşteapt-o dacă crezi că întârzie,

Căci vine negreşit nu se dezminte.

Iar dreptul prin credinţă* va trăi;

Dar pofta încrezutului nu-i dreaptă.

Ca unul prea uşor şi schimbător,

Omul cel mândru nu va dăinui.

El îşi lărgeşte gâtul ca Şeolul,

Este ca moartea, fără săturare.

În el adună neamuri după neamuri,

Strânge la el tot felul de popoare.

Dar într-o zi, îi vor cânta satire,

Vor stihui cu tâlc şi cimilire:  

Vai celui spornic în ce nu-i al lui,

Umflat pân’ la refuz cu datorii!

Se vor scula deodată creditorii,

Se vor trezi toţi recuperatorii,

Şi-nfricoşat vei fi de jaful lor,

Precum şi tu i-ai jefuit cu spor.

Cum ai prădat atâtea ţări străine

Te vor prăda la fel ceilalţi pe tine.

Căci ai ucis şi ţări ai cotropit,

Cetate şi popor ai jecmănit.  

 

Vai, celui pricopsit din tâlhării,

Căci a croit blestemul casei sale,

Voind să-şi pună cuibul cât mai sus,

Să scape de necazurile din vale.

Ruşinea casei tale ai clădit,

Pe tine te-ai greşit şi schilodit.

Căci piatra din perete strigă: bai!

Şi grinda îi răspunde-n cântec: vai!

Vai celui ce-a-nălţat cetăţi cu sânge,

Şi-a ctitorit pe-al răului vulcan.

Trudesc popoare pentru focul mare,

Şi naţiile se străduiesc în van.

Căci plin va fi pământul pân’ la margini,   

De cunoştinţa slavei lui Iahwé,

Ca apa care umple un ocean.

 

Vai ţie care-ntinzi aproapelui

Pocalul cu venin, ca să-l vezi beat,

Privind ruşinea semenilor tăi.

Căci de ocară fi-vei săturat:

Hai bea şi tu şi-împleticeşte-te,  

E rândul tău la cupa lui Iahwé,

– După mândrie, vine şi rahat –.

Hamasul din Liban ţi se va-ntoarce,

Şi fiarele din câmp nu-ţi vor da pace.

Căci ai ucis şi ţări ai cotropit,

Cetate şi popor ai jecmănit.  

 

Şi la ce-i bun ciopleţul unui meşter,

Un chip turnat şi-un dascăl de minciuni,

Că se încrede-n el făuritorul,

Făcând zei muţi, creând deşertăciuni?

Vai celor ce zic lemnului: „Trezeşte-te!”

Şi pietrei mute: „Scoală să-mi ajuţi!”

Sunt îmbrăcate-n aur şi argint,

Dar duh în ele nu-i, deloc nu simt.

Iahwé este-n palatu Său cel sfânt:

Să taci în faţa Lui, întreg pământ!

3. Rugăciunea profetului Habaqquq. ‘al šigyōnōṯ. Maestrului cântăreţ. Cu instrumente cu coarde.

 Auzit-am de Tine, Iahwé,
Ţi-am văzut în vedenii lucrarea.
Împlineşte-o, când se-apropie anii,
Dar, în toiul mâniei, nu uita îndurarea !
 
Se iveşte Alláh, din Tayman
Vine Sfântul, din Munţii Pa’ran.
Slava Lui învăluie cerul,
Şi lauda-I umple pământul;
Lumini ca de fulger sub paşii Lui cresc
Şi raze din mâini Îi ţâşnesc,
Căci acolo-I e taina Puterii. 
Ciuma-Neagră ‘nainte-I păşeşte
şi Pârjol e pe urmele Lui.
Se opreşte şi scoală pământul,
priveşte – popoare trezeşte…
Se sfárâmă munţii cei veşnici,
străvechile culmi stau plecate
sub căile Lui neschimbate.
Madian în cort se-nspăimântă,
În şatre, Kuşan se frământă.
Pe râuri eşti foc de mânie,
Ori pe mare, Iahwé, Te dezlănţui,
De încaleci pe caii Tăi aprigi,
Şi în car de izbândă goneşti,
De scoţi arcul gata de luptă
Şi blesteme la ţintă rosteşti ?    Sela
Pământul irumpe şuvoaie,
Te văd munţii şi-i trece să nască,
Se rup norii şi toarnă potop,
Şi oceanele urlă.
Stă Soarele cu mâinile-ntinse,
şi Luna-n cerescu-i serai s-a oprit,
sub săgeţile Tale nestinse,
sub fulgerul suliţei Tale-aţintit.
Pământu-l stropşeşti cu năduf
Şi cu patimă treieri popoare,
Să dai neamului Tău izbăvire,
Şi unşilor Tăi liberare.
Pe cel rău, drept în casă-l izbeşti,
Deşertând-o din tălpi până-n sus de fereşti.    Sela
Îi crăpi capul cu sceptrul; iar războinicii lui,
               care zbiară-n triumf să ne radă,
               să-nghită-n ascuns pe omul smerit,
sunt sorbiţi în tornadă.
Treieri marea cu-ai Tăi armăsari,
pe mulţimile apelor mari…
 
Auzit-am… şi pieptu-mi se zguduie,
Stau buzele-n tremur să strige,
Îmi intră caria-n oase,
Şi-mi tremură paşii pe loc,
Suspinând după o  zi de strâmtoare
Peste neamul care ne calcă-n picioare.
 
Smochinul nu mai dă muguri,
Şi viile nu mai dau struguri.
Măslinul nu mai rodeşte,
Pe tarlale nimic nu mai creşte.
La stână nu mai sunt oi,
În grajduri nu mai sunt boi.
Totuşi eu voi petrece cu Domnul mereu,
Fericit cu Dumnezeu – mântuitorul meu.
În salt de cerboaice El pasu-mi întinde,
Să m-avânt pe-nălţimi înainte. 
[/fusion_builder_column][/fusion_builder_row][/fusion_builder_container]
Comentează și pe facebook

Postează un comentariu